Pestera de la valee

PESTERA DE LA VALEE

Sinonimii. Pestera de la Valaie, Pestera de la Valeie.

Localizare si cai de acces. Pestera este sapata in calcarele Culmii Plesiva (Muntii Aninei) la 730 m altitudine.

Exista doua cai de acces : pornind din Bozovici sau din Anina (unde exista hotel).

Din Bozovici se merge 6 km pe o sosea nemodernizata pana la Lapusnicu Mare. De aici se urca pe drumul de caruta ce duce la Poiana Roschilor pana in dreptul Poienii de la Valee si de aici pe o poteca din dreapta pana in aceasta poiana (in total 2 ore de mers), in poiana cautam un mic izvor (valau) pe stanga (deci loc bun de cort) si de la el urcam oblic spre dreapta pana la baza unui abrupt calcaros impadurit in care se deschide pestera (fig. 49) ; greu de gasit fara calauza.

Din Steierdorf (cartier al Aninei) pana la Gura Golimbului folosim soseaua modernizata Anina-Bozovici care trece prin Cheile Minisului (in total 12,3 km ; 3-3½ ore cu piciorul - vezi nota Minisul si cheile sale si fig. 49). De la Gura Golimbului urcam pe "Drumul Curecichia", care ne duce sus, pe platoul calcaros al Leurdisului, la poalele versantilor abrupti ai muntilor care formeaza Culmea Plesiva (sau Liciovacea). Drumul urca foarte lin printr-o padure de fag amestecat cu brad, printre doline si campuri de lapiez pana in Poiana Brezovacea, iar de aici in Poiana Liciovacea. Inainte de aceasta poiana se afla un mic izvor sub stanca. O poteca continua drumul la peste 700 m altitudine prin Poiana Liciovacea, Poiana Scocului si Poiana Cuces care se tin lant. Tot timpul avem in dreapta abrup-turile albe ale Culmii Plesiva. Mai jos de Poiana Cuces pornesc doua drumuri de caruta : unul coboara la obarsia Lapusnicului si urmeaza valea acestuia pana la Lapusnicu Mare (deci nu ne intereseaza) ; celalalt tine culmea si trece pe langa poiana cu Pestera de la Valee.

Date istorice. Se pare ca pestera a servit ca adapost ultimilor haiduci banateni. Se spune chiar ca in locul numit Mormantul (v. fig. 53) ar fi ingropata o femeie care i-a tradat. Pestera a fost cercetata si cartata in anii 1960- 1962 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este fosila, usor ascendenta, sapata in buna parte pe fete de strat in calcare cretacice si masoara 177 m. Deschiderea ogivala, inalta de 6 m, ne conduce intr-o galerie cotita, care prezinta pe traseu mai multe diverticule colmatate sau inaccesibile la capat, precum si mici salite. Inaltimea galeriei se mentine in general la 2-3 m, dar exista portiuni mai scunde de l-l,5 m, iar in zona mijlocie chiar sub l m, obligandu-ne la tiras.

Pestera se caracterizeaza prin stadiul avansat de concretionare si impresioneaza prin bogatia si varietatea formatiunilor stalagmitioe. Tavanul este impodobit cu paduri de stalactite-macaroana si pe alocuri cu candelabre care atarna deasupra podelei complet stalagmitate, plina de gururi de toate marimile (multe din ele cu perle de caverna), de stalagmite adesea grupate, de domuri si coloane. Podoaba peretilor, alcatuita din scurgeri in relief, draperii diafane si tuberculi fini, intregeste aspectul feeric al galeriei. Argila acopera pe alocuri planseul stalagmitic dar formeaza depozite importante numai in Sala Rosie si Galeria X.

Fauna acvatica are si in aceasta pestera reprezentanti subterani (specii de crustacei marunti) iar cea terestra contine miriapode si insecte interesante. Ursul de caverna si-a lasat pe aici oseminte si urme de gheare pe pereti. Mai mentionam existenta calcarelor fosilifere (cu scoici) si oasele unui liliac foarte rar, descris din Romania (Rhinolophus mehelyi).

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenajata. Putinele urme de degradare si cele cateva gropi facute de cautatori de comori arata ca este rar vizitata. Poate fi parcursa relativ usor (se merge taras pe o mica portiune) in mai putin de jumatate de ora, avind o lanterna, o salopeta si flanela pe sub ea (temperatura este de 9-10° si umiditatea 100% in plina vara).

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Plesa, I. Povara si I. Viehmann (1976).