Fronturile atmosferice

Fronturile atmosferice  

Prin fronturi atmosferice[1] meteorologii definesc „zonele de intalnire” sau „ de separatie” ori „de contact” intre doua volume de aer cu proprietati termice diferite sau, cum se mai numesc ele, mase de aer, acestea din urma fiind antrenate in geneza si apoi in dezvoltarea unui ciclon de latitudini extratropicale[2]. De aceea fronturile atmosferice sunt intrinsece ciclonilor de latitudini temperate (adica extratropicali).

In practica sinoptica[3] se foloseste si denumirea de suprafata frontala, ceea ce nu inseamna pierderea sensului ideii de „consistenta materiala a zonei de separatie, in care cele doua mase de aer diferite se confrunta.

Fronturile atmosferice au o dinamica tipica, ele traverseaza spatii geografice de dimensiuni diferite, au viteze diferite si implicit efecte diferite in mersul vremii acolo unde ajung sau de unde se retrag.

Figura nr.1 reda schematic dar sugestiv modelul unui sistem de fronturi: rece – cald, din natura precum si proiectia acestuia in planul orizontal al unei harti sinoptice, folosind legenda internationala practicata in trasarea fronturilor pe harti meteorologice. Aceste fronturi atmosferice nu trebuie intelese, asadar, ca suprafete geometrice simple care separa lin aerul cald de cel rece sau invers, ci trebuie intelese ca „zone de impact”, ca „straturi de impact”, care au o anumita grosime, chiar daca ea nu depaseste cateva sute de metri, care au o forma, o directie de deplasare si o pozitie inclinata intotdeauna fata de planul suprafetei terestre (dupa cum indica aceeasi figura nr.1).

Fig.1. Modelul unui sistem frontal rece/cald de ciclon tanar - in spatiu si in proiectie orizontala

Fenomenele meteorologice care insotesc „in suita” fronturile atmosferice in pasajul lor, exprima clar lupta ce se da intre masele de aer (ajunse in contact frontal) pentru a se inlocui una pe alta, pentru a se disloca sau pentru a se stratifica stabil din punct de vedere termic si baric; si toate acestea intr-un sistem circulator perpetuu si perfect „legiferat” fizic si dinamic „dintru inceputuri”.

Pentru studentul ecolog este important sa retina caracterele generale ale fronturilor atmosferice si efectele lor tipice deoarece, nu de putine ori, acestea din urma pot deveni dramatice tocmai in arealul pe care el, ecologul de maine, il are in supraveghere.

Astfel, o zona frontala apare in troposfera numai daca sunt indeplinite doua conditii:

1)    de o parte si de alta a viitorului front sa existe deja mase[4] de aer cu proprietati diferite, de obicei o masa calda in vecinatatea unei mase reci;

2)    directia si viteza curentilor de aer sa faciliteze mentinerea unui contact cat mai strans intre cele doua mase, pentru ca in zona de separatie proprietatile lor sa varieze in mod brusc.

Aceste conditii sunt asigurate numai daca in zona geografica de interes se realizeaza o convergenta a curentilor de aer in plan orizontal la nivelul suprafetei terestre; aceasta dominanta va forta ascendenta particulelor convergente, intr-un model atmosferic fie de ciclon tanar (fig.2), fie de talveg ciclonic, etc.

Fig. 2 Miscarea particulelor intr-un ciclon tanar si intr-un talveg (prezentare in plan si in profil vertical)

Asadar caracteristica principala a frontului atmosferic este: schimbarea brusca a valorilor de temperatura, de presiune si vant, modificarea umiditatii aerului, a gradului de nebulozitate si a regimului precipitatiilor in punctele geografice pe care el le traverseaza.

Procesul de nastere a fronturilor atmosferice se numeste frontogeneza, iar contrariul sau poarta numele de frontoliza. Atat procesele de frontoliza cat si cele de frontogeneza se desfasoara cu atat mai intens, cu cat gradientul termic initial este mai mare.

Formatiunile anticiclonice, deci de presiune ridicata, caracterizate prin miscari descendente pe verticala si divergente pe orizontala, favorizeaza procesele de frontoliza, in timp ce regiunile depresionare sau ciclonice ori de presiune coborata, caracterizate prin miscari ascendente in plan vertical si convergente pe orizontala, favorizeaza procesele de frontogeneza.

1. Clasificarea fronturilor

Fronturile se clasifica dupa o serie de criterii referitoare la: cinematica, extinderea pe verticala, intensitatea lor, etc. si iata cum:

I. Clasificarea cinematica a fronturilor tine seama de deplasarea frontului in raport cu masele de aer cald si rece pe care le separa in felul urmator:

daca frontul rece se deplaseaza astfel incat aerul cald inainteaza luand locul unuia mai rece preexistent care se retrage, el poarta denumirea de front cald. Invers, daca masa de aer rece este cea care avanseaza, castigand teren asupra masei de aer cald, frontul este denumit rece. Deci frontul este denumit cald sau rece, dupa cum una din aceste mase o va substitui pe cealalta. O situatie deosebita o au fronturile de ocluziune, care se formeaza la jonctiunea fronturilor calde si reci si care au o structura mai complexa, intrucat masele de aer se prind din urma si se amesteca turbulent.

II. In functie de extinderea lor pe verticala, fronturile se impart in:

fronturi troposferice, fronturi de sol sau joase si fronturi superioare sau de altitudine

Fronturile troposferice au o mare inaltime pe verticala si pot fi urmarite deseori de la suprafata solului si pana la tropopauza. Fronturile joase, de la sol, se pot observa numai in cele mai de jos straturi troposferice, mai sus ele nu mai exista, uneori incepand chiar de la nivelul de 850mb[5]. Fronturile superioare sunt bine conservate numai in straturile mijlocii si superioare ale troposferei, dupa ce s-a produs disparitia lor la sol, in urma declansarii ocluziei ciclonului caruia ii apartin.

III .In functie de marimea gradientului orizontal de temperatura

din zona frontului, se deosebesc:

fronturi principale, caracterizate prin diferente mari de temperatura intre aerul cald si cel rece, depasind uneori 10^oC

fronturi secundare, caracterizate prin contraste reduse.

Fronturile principale separa de obicei principalele mase de aer din troposfera avand un caracter aproape permanent si de aceea pot capata si un sens climatologic. Denumirea frontului se da, in acest caz, dupa numele masei celei mai reci dintre cele doua mase separate de front. Astfel, frontul ce separa mase de aer arctic de mase polare se numeste front arctic, iar cel care separa aerul impropriu numit „polar”[6] de cel tropical se numeste front polar sau front al latitudinilor mijlocii ; frontul care separa aerul tropical de cel ecuatorial se numeste front tropical, acesta din urma avand mai mult un sens climatologic.

Fronturile secundare, care au un caracter mai putin permanent si o extensie mai mica decat cele principale, apar de obicei la latitudini temperate.

2. Frontul rece

Frontul rece ca zona de separatie apare ca in fig.1 in situatiile sinoptice in care o masa de aer rece in miscare alerta prinde din urma sau intra pur si simplu in domeniul de manifestare al unei mase de aer cald, care are de obicei miscari proprii mult mai lente si pe care, de aceea, o poate cu usurinta disloca, inlocuind-o treptat sau brusc. In acest caz, zona frontala se deplaseaza dinspre aerul rece spre aerul cald ca in fig. 3 si 4. Masa de aer rece fiind mai densa patrunde rapid sub masa de aer cald si anume in forma de pana[7] la inceput, fortand aerul cald (predispus oricum la ascendenta) sa se inalte din locul in care fusese prezent, sagetile figurilor indicand si cum.

DOCUMENT ONLINE: Calculul azimutului cu ajutorul relatiei ctg z DOCUMENT ONLINE: Calculul unghiului la pol cu relatia ctgp

Fig.3 Profilul schematic al frontului rece de ordinul I (detalii in “Daca vrei sa stii mai mult…”)

A – Sectiune verticala (cuprinde si tipurile de nori aferenti)

B – Proiectie simplificata pe harta sinoptica

Fig.4 Profilul schematic al frontului rece de ordinul II

Forma obtuza dar si abrupta a penei de aer rece se datoreaza fenomenului de frecare a particulelor de aer din baza masei de aer, cu suprafata variat rugoasa a scoartei terestre peste care trece frontul.

Omul obisnuit percepe adeseori frontul atmosferic rece ca pe „un val” de aer rece care loveste scurt dar clar, apoi trece mai departe. Fenomenele meteorologice insotitoare sunt caracteristice, apar pe o zona geografica foarte ingusta, limitandu-se la imediata vecinatate a liniei frontale[8]. Este

vorba despre averse[9], descarcari electrice, vijelii, grindina, furtuni de praf

sau numai intensificari trecatoare ale vantului; acestea trec foarte repede lasand in urma noua masa de aer mai rece, cu valori termice, barice si de

umezeala net modificate fata de ceea ce era la momentul de timp anterior pasajului frontal in localitatea X sau Y, etc., aliniate frontului, la nivelul suprafetei solului.

Toate fronturile reci inainteaza mult mai rapid decat fronturile calde, de aceea sunt si mai usor de depistat in analiza pe harti. Dar nu toate fronturile reci au aceeasi viteza de deplasare, de aceea ele se impart in doua mari categorii: fronturi reci de ordinul I si fronturi reci de ordinul II.

Daca vrei sa stii mai mult …

Fronturile reci de ordinul I: in cazul acestor fronturi, „pana” de aer rece patrunde „din flanc” sub aerul cald anterior existent ca in cazul fazei de unda a ciclonilor tineri (fig.1). Pe partea anterioara joasa, abrupta, a ”penei” de aer rece, aerul cald anterior existent este ridicat pur si simplu pe verticala si antrenat intr-o miscare specifica numita convectie fortata. Acest fortaj in altitudine atrage dupa sine o condensare puternica a vaporilor continuti in aerul cald expulzat. Efectul imediat este aparitia „liniei noroase” tipice de Cumulonimbus, nori aliniati, parca, putin inaintea frontului de la nivelul solului, sau, uneori, pe acesta.

Mai sus de „pana-obtuza” a „capului” de front din troposfera foarte joasa, panta frontului rece este mult mai lina (fig.3), de aceea si aerul cald este antrenat intr-o miscare de alunecare-ascensionare lejera care permite etalarea norilor. La aceasta se adauga o viteza mica a circulatiei aerului in atmosfera libera care nu deformeaza brutal componenta ascendenta a miscarii. Sistemul noros al frontului rece de ordinul I are urmatoarea succesiune vizibila in toate figurile citate anterior:

Cumulonimbus inaintea liniei frontale sau pe aceasta, din care, dupa trecerea frontului, la sol, iau nastere norii josi numiti Nimbostratus si nori de inaltime medie numiti Altostratus.

Norii inalti numiti Cirostratus se afla in coada sistemului in discutie. Cu exceptia norilor cumulonimbus, considerati tipici pentru frontul rece de ordinul I, toate celelalte clase noroase enumerate se vor regasi si la frontul cald, dar in dispunere inversa (ultimii de aici vor fi primii de acolo!).

Zona din care cad precipitatiile frontului rece de gradul I are o latime medie de 100 – 150km, atingand uneori in realitate 250 – 300km. Frontul rece cu panta lejera descris mai sus se mai numeste si ANAFRONT.

Frontul rece de ordinul II cunoscut si sub numele de front rece secundar sau CATAFRONT, este cu mult mai rapid in miscare, cu mult mai comprimat spatial in efecte meteorologice tipice si de obicei  aduce dupa sine mase de aer mult mai reci decat anafronturile. Figura nr. 4 pune in evidenta diferenta de alura si anume: panta acestui front este mult mai „abrupta” si de aceea dislocarea aerului cald preexistent devine mult mai violenta decat in cazul anafrontului.

In plus, in troposfera libera, circulatia particulelor de aer de acolo este intensa si de vest, aproximativ din aceeasi directie cu cea a frontului rece dar, in cadrul masei de aer cald, dupa cum indica sagetile din fig.4. In aceste conditii, panta abrupta a frontului rece de ordinul II impune o convectie fortata, intensa a aerului cald si implicit aparitia a ceea ce se numeste, in meteorologie, salba de Cumulonimbus foarte inalti. Norii acestia de dezvoltare verticala sunt insa asimetrici in altitudine si anume, sunt propulsati inainte (incepand de la nivelul altitudinal de 2000 – 3000m) luand aspectul unei „stresini” orientate in directia de inaintare a frontului rece de ordinul II dupa cum sugereaza aceeasi figura. Latimea sistemului noros in ansamblu nu este mare, ea variind intre 50km si maximum 200km, iar zona „precipitabila” a acestuia este ingusta de numai 10 – 20km (vezi figura 4 ) si de obicei in fata linie frontale de la sol. Toate fenomenele meteorologice asociate sunt mai violente dar dureaza mai putin ca timp decat la anafronturi.

Cum se exprima un pasaj frontal rece (de ordinul I sau II) in datele de observatie meteorologice?

Fronturile reci de ordinul I si II se caracterizeaza printr-un mers foarte asemanator al elementelor meteorologice principale in timpul pasajului. Figura nr.5 arata cum, in fata frontului rece (sugerat ca o linie verticala zimtata) mai intai presiunea scade usor ( nu ca la frontul cald!) si foarte putin timp (vezi „croseta orajoasa”) apoi creste masiv si se mentine astfel pe o perioada apreciabila (6–12 ore). Mica scadere initiala a presiunii nu trebuie sa ne deruteze, ea fiind explicata prin efectul lasat la sol de brusca ascendenta indusa de frontul rece sau mai corect de convectia fortata care determina aparitia uriasilor nori de dezvoltare vertical, din „salba” Cumulonimbus emblematica acestui tip de fronturi.

Fig.5 Mersul elementelor meteorologice la trecerea fronturilor reci (ordinele I si II) 1 – presiunea 2 – temperatura

Dupa trecerea mai departe a acestor nori, fata de statia meteorologica ce face observatia din figura 5 sau, altfel spus, dupa trecerea „liniei” frontului, si dupa aparitia „crosetei orajoase” pe barograma, presiunea creste evident (mai brutal la catafront) si apoi ramane crescuta un timp apreciabil, caracterizand prin aceasta, noua masa de aer postfrontala: mai densa si mai rece. Curba temperaturii din aceeasi figura nr.5 este interesanta deoarece ea indica o scadere treptata a valorilor cu doua-trei ore inaintea momentului de pasaj frontal propriu-zis, nebulozitatea caracteristica fiind cauza principala. In graficul din figura 5, dupa ce intersecteaza curba presiunilor, curba temperaturilor indica o scadere reala, tipica masei reci postfrontale dupa care nu mai fluctueaza si se mentine la aceleasi valori scazute multe ore (6 ore in exemplul de fata, fiind noaptea).

Alaturi de aceste modificari mari in mersul temperaturii si al presiunii aerului la nivelul suprafetei terestre trebuie avute in vedere fenomenele meteorologice tipice determinate de fronturile reci la latitudini extratropicale si anume: averse de ploaie, de lapovita sau ninsoare, rafale de vant (care uneori si punctiform iau aspect de vijelie provocand pagube materiale), caderi de grindina sau furtuni de praf, descarcari electrice.

3. Frontul cald

Frontul cald ca zona de separatie apare in situatiile sinoptice in care masa de aer cald, in miscare alerta, prinde din urma sau intra, ajunge, pur si simplu, in domeniul de manifestare al unei mase de aer rece, cu miscari mai lente in plan orizontal (fig. 1,2,6 si 7).

Asadar, frontul cald se caracterizeaza, de regula, prin alunecarea ascendenta a aerului cald peste aerul mai rece. Viteza de miscare a aerului cald, perpendiculara pe front, este mai mare decat viteza de retragere a aerului rece peste care aerul cald aluneca. Frontul cald are deci caracterul unui anafront, incepand de la sol si pana la limita sa superioara (fig. 6).

Fig.6 Profilul schematic al frontului cald

sageti albe – aer cald; sageti negre – aer rece

Daca vrei sa stii mai mult …

Ascensiunea aerului cald de-a lungul suprafetei frontale conduce la racirea sa, datorita destinderii adiabatice ce se produce, ca urmare a trecerii, intr-un timp foarte scurt, de la presiuni atmosferice mai mari catre presiuni mai reduse. La randul sau, acest proces de racire determina condensarea unei parti a vaporilor de apa continuti si pe care aerul i-a transportat in ascensiunea sa, fapt ce conduce la aparitia formelor noroase. Cu cat gradientii de temperatura vor fi mai mari in zona frontului, cu atat ascensiunea aerului cald va fi mai intensa.

Frontul cald este precedat de o zona prefrontala caracterizata prin scaderi insemnate ale presiunii aerului la sol, indiciu de baza in evaluarile prognostice clasice asupra intensitatii frontului cald.

Daca vrei sa stii mai mult …

Scaderea presiunii aerului la sol apare atat ca urmare a ascensiunii aerului deasupra suprafetei frontale, cat si a faptului ca, in cazul frontului cald, aerul dens si rece preexistent a fost inlocuit de un aer mai cald si deci mai putin dens, mai intai in altitudine. Cea mai mare scadere a presiunii se inregistreaza in imediata apropiere a liniei frontului cald de pe harta sinoptica. Aici efectul procesului de substituire a aerului rece de catre cel cald este maxim. O asemenea variatie a presiunii datorita patrunderii unui aer cu o densitate diferita fata de cea a aerului preexistent, intr-o regiune considerata, poarta denumirea de variatie advectiva atat in cazul fronturilor reci, cat si in cazul fronturilor calde.

Apropierea frontului cald se face remarcata si printr-o crestere a vitezei vantului. In momentul trecerii frontului in emisfera nordica, intotdeauna se produce o rotire a vantului[10] catre dreapta.

Nebulozitatea ce caracterizeaza frontul cald este de doua tipuri dupa cum aerul cald adus de front are o stratificare termica stabila sau instabila. Astfel, in figura 7 (a) sunt redate, in sectiune verticala, sistemele noroase care insotesc frontul cald. Banda noroasa se proiecteaza pe harta sinoptica, in fata linei frontului, ca in figura 6, pe o latime de mai multe sute de kilometri si pe o lungime ce poate atinge cateva mii de kilometri[11]. Distributia sistemelor noroase ale frontului cald coincide, in linii mari, cu zona prefrontala de scadere a presiunii (fig.7). Baza sistemului noros coincide cu suprafata frontala. Norii cei mai josi a caror baza coboara pana la cateva sute de metri, incep din apropierea liniei frontului, unde si grosimea lor este maxima. Primii nori, cei de avangarda, perceputi de observatorul de la sol atunci cand se apropie un front cald sunt norii Cirrus (Ci), care apar in fata frontului la distante ce depasesc uneori 1000km. Adeseori, acestia apartin varietatii Uncinus.

Fig.7 Panta frontului cald si formatiunile sale noroase Linia orizontala reprezinta izoterma de 00C a)    stratificare termica stabila b)    stratificare termica instabila a masei calde

a)

b)

Pe masura ce frontul se apropie de locul de observatie, norii ciriformi sunt urmati de nori Cirrostratus (Cs), asezati chiar deasupra suprafetei frontale. Ulterior apar norii Altostratus (As) si in cele din urma norii Nimbostratus (Ns). Norii As si Ns se prezinta ca o patura compacta, coloidal instabila.

Ploile de front cald cad de obicei din nori de tip Nimbostratus si Stratus si foarte rar din Altostratus. Iarna insa, uneori, cad si din norii Altostratus. Considerandu-se ca inclinarea frontului este de 1/150 si ca prima ploaie cade din norii care au baza la un plafon de 2000m, rezulta o latime a zonei de ploi prefrontale de 300km. Deoarece zapada poate sa ajunga la sol si din nori As, care sunt nori de inaltime mijlocie, latimea zonei de precipitare atinge si uneori depaseste 400km.

Pe masura ce frontul se apropie, precipitatiile se intensifica. Ele inceteaza in apropierea liniei frontului sau la cateva zeci de kilometri in spatele acestuia. Uneori, mai ales daca aerul cald este de origine tropicala, sistemul noros prefrontal As – Ns este urmat de un sistem postfrontal de nori Stratus (St), din care cad burnite. Destul de des, in masa rece din fata frontului cald se produce o ceata prefrontala, ce se poate intinde pe o latime de 150 – 200km. Ea este specifica Europei latitudinilor temperate, mai ales in jumatatea rece a anului

Daca aerul cald este foarte uscat si stabil, precipitatiile sunt foarte slabe, sau pot sa lipseasca cu desavarsire si asa se intampla frecvent in jumatatea calda a anului. Uneori insa, masa de aer cald are o stratificare termica instabila si atunci, pe langa miscarile ascendente regulate, apar in zona frontului si miscari convective (fig.7 b). De aceea, pe langa norii As – Ns, vor aparea si nori de tipul Cumulus congestus si Cumulonimbus, iar precipitatiile vor avea caracter de aversa si vor fi insotite, uneori, de descarcari electrice. Acest ultim tip de front cald se intalneste aproape numai in anotimpul cald al anului, cand turbulenta termica este intensa.

4. Frontul oclus

In evolutia ciclonilor – la faza de „maturitate”, dar mai ales de „batranete” – apar asa-numitele fronturi ocluse sau fronturi de ocluziune.

Frontul oclus marcheaza in esenta „prinderea” din urma a unui front cald de catre cel rece care a fost mai rapid ca deplasare orizontala, aparand astfel o singura suprafata frontala care atinge solul. Aceasta se intampla in mod normal, deoarece frontul rece care ii urmeaza celui cald se deplaseaza din acelasi sens dar cu o viteza superioara acestuia; il poate, asadar, ajunge din urma si se poate contopi cu el. Cu alte cuvinte, aerul rece din spatele frontului rece se alatura astfel aerului rece de dinaintea frontului cald al carui aer a fost expulzat in altitudine, a fost izolat, deci, de suprafata subiacenta.

Linia de intersectie a zonei frontale de ocludere cu solul este denumita front inferior oclus. Aerul adus de frontul cald pare sa fi disparut de la suprafata solului, el fiind de fapt evacuat in mod treptat in sus deasupra zonei de ocludere de la sol. La o inaltime oarecare insa, aerul cald continua sa existe deasupra maselor reci. Intregul sistem poarta denumirea de ocluziune. Punctul in care incepe, la suprafata solului, prinderea din urma a frontului cald de catre cel rece se numeste punct de ocluziune.

In cursul procesului de ocluziune, nebulozitatea de front cald si cea de front rece existente in momentul contopirii lor se consuma lent incepand cu straturile inferioare. Implicit precipitatiile slabesc cu timpul, ele incetand atunci cand, in procesul de evacuare a aerului cald, frontul superior oclus atinge inaltimea de 3km. Figura 8 schiteaza ocluderea, tipul ei si formatiunile noroase caracteristice.

Clasificarea cea mai folosita pentru fronturile ocluse se bazeaza pe diferenta de temperatura a maselor de aer care se intalnesc dupa ce aerul cald a fost complet expulzat in altitudine. Daca masele reci ce s-au intalnit au aceeasi temperatura, totul se limiteaza la procesul descris mai sus, de lichidare treptata a fenomenelor frontale. Acest caz poarta denumirea de ocluziune neutra si se caracterizeaza prin faptul ca la nivelul solului nu mai exista nici o separatie de mase de aer. Separatia exista numai la inaltime, sub forma frontului superior oclus, ca in secventa „a” din figura 8. Pe pagina 159 este prezentata o imagine satelitara in care se pot observa fronturile ce au traversat spatiul euroatlantic in ziua de 6 noiembrie 1995.

Fig.8 Procesul de ocludere, tipul de ocluziune si formatiunile noroase specifice

Daca vrei sa stii mai mult …

Daca aerul rece din spatele frontului oclus este mai cald decat aerul

rece din fata sa, frontul poarta denumirea de front oclus cu caracter cald (figura 8 b). In acest caz, pana de aer rece din spate trece peste cea din fata, iar linia frontului rece va trece de la suprafata Pamantului in atmosfera libera, deplasandu-se din ce in ce mai sus, pe suprafata frontului cald. Rezulta astfel un front rece superior, a carui proiectie pe suprafata solului este marcata in figura printr-o linie cu triunghiuri goale, si un front cald inferior a carui intersectie cu solul este marcata printr-o linie cu semicercuri pline.

Intr-un front oclus cu caracter cald coexista trei sisteme noroase: nebulozitatea frontului cald, cea a frontului rece si nebulozitatea frontului cald inferior aparut in procesul de ocluziune.

Pe masura ce aerul cald se ridica in altitudine, primele doua sisteme dispar, nebulozitatea frontului rece patrunzand in sistemul noros al frontului cald. Cand linia frontului superior ajunge la inaltimea de 3km, caderea precipitatiilor din sistemul noros superior inceteaza, iar cand atinge inaltimea de circa 5 – 6km, din acest sistem noros raman numai norii Cirrus.

Precipitatiile ce insotesc frontul oclus cu caracter cald sunt, in general, continue si cad mai cu seama in fata sa.

Cand aerul din spatele frontului oclus este mai rece decat cel din fata sa, frontul este denumit oclus cu caracter rece (fig.8.c). In acest caz, suprafata inferioara de separatie are caracterul unui front rece si este denumita front rece inferior.

Pe masura evacuarii in sus a aerului cald, nebulozitatea caracteristica frontului cald dispare treptat, incepand de la suprafata solului. Pe frontul rece inferior se genereaza insa, un nou sistem noros, de tipul frontului rece, format din nori Cumulonimbus, care se dezvolta treptat sub frontul cald superior.

Pentru dezvoltarea norilor de tipul Cb (in ocluzia rece) are o mare importanta stratificarea termica a atmosferei. In conditii de instabilitate, caracterizata prin scaderea rapida a temperaturii cu inaltimea (cand exista gradienti termici verticali insemnati), acesti nori se dezvolta intens si dau nastere averselor de ploaie. De obicei, advectiile de aer rece de la altitudine favorizeaza aceste procese, in timp ce advectiile calde contribuie la diminuarea lor .

Acestea au fost, pe scurt, trasaturile fronturilor atmosferice care se exprima in natura prin fenomene meteorologice tipice sau accidentale de care ecologul de maine trebuie sa tina seama.