Protectia juridica a apelor - prezentarea organizatiilor si organismelor internationale

Apa este un element indispensabil vietii omului, tuturor celorlalte vietuitoare, tuturor plantelor, activitatilor economice ale omului (productive, energetice, de transport): “Apele reprezinta o sursa naturala regenerabila, vulnerabila si limitata, element indispensabil pentru viata si pentru societate, materie prima pentru activitati productive, sursa de energie si factor determinant in mentinerea echilibrului ecologic” (art. 1 alin. (1) Legea apelor nr. 107/1996). Conceptia potrivit careia “apa spala totul” dupa care omul din toate timpurile s-a ghidat, dupa cum reiese si din cele de mai sus, se pare ca nu mai acopera realitatea, fapt, de asemenea subliniat in art. 1 alin. (1) al Legii apelor.”.

In calitate de resursa naturala regenerabila, vulnerabila si limitata, apa reprezinta un ele­ment indispensabil pentru societate, materie prima pentru activitati productive, sursa de energie si cale de transport, fiind un factor determinant in mentinerea echilibrului ecologic, pentru existenta vietii si infaptuirea tuturor activitatilor uma­ne. Viata pe pamant este dependenta de apa.

Apa ca si energia, reprezinta o componenta esentiala pentru viata si indeletni­cirile umane, lipsa ei putand deveni in multe zone ale lumii, un factor de limitare a cresteri economice.

Cea mai mare cantitate de apa existenta pe glob (97%) se afla in oceane si mari. Calotele de gheata ale polilor contin, ceva mai mult de 2% din totalul de apa, iar fluviile, raurile, lacurile, panzele subterane de apa si atmosfera, abia 1%, procent infim care constituie in mod obisnuit sursa aprovizionarii cu apa a omului'.

Incepind cu secolul XX poluarea apei a ajuns sa cuprina arii tot mai mari devenind din ce in ce mai acuta. Aceasta poluare a fost generata de folosirea unor substante pe care apa nu a mai putut sa le “spele” si sa se regenereze, aspect care a afectat de cele mai multe ori ecosistemele naturale, ca sa nu mai vorbim de chiar viata sau activitatile umane.

Insusi prevederile art.1 alin 1 din Legea nr. 310/2004 subliniaza faptul ca: “Apa nu este un produs comercial oarecare, ci este un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat si aparat ca atare”, iar in cuprinsul alin. (2) se arata ca: “Apele fac parte din domeniul public al statului. Cunoasterea, protectia, punerea in valoare si utilizarea durabila a resurselor de apa sunt actiuni de interes general”.

Din prezentarea facuta, rezulta ca apa este patrimoniul nostru, al tuturor si chiar daca legea stabileste atributii de protejare, intretinere, exploatare judicioasa unor categorii de institutii si organisme de specialitate in domeniu, in realitate aceste obligatii sunt ale noastre, ale tuturor. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2005, privind Protectia mediului, modificata prin Legea 265/2006 si Ordonanta de Urgenta 114 din 2007, stipuleaza concret responsabilitatile. Astfel in Capitolul IX. Protectia apelor si a ecosistemelor acvatice, stabileste cadrul general pentru protectia apelor, obligatii ale autoritatilor pentru protectia mediului si ale persoanelor fizice si juridice. Totodata, se face trimitere si la legislatia specifica in vigoare care priveste activitatile de gestionare si protectie a resurselor de apa.

2. PREZENTAREA ORGANIZATIILOR SI ORGANISMELOR INTERNATIONALE CU ATRIBUTII IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI INCONJURATOR

Protectia si ocrotirea apelor presupune in principal luarea celor mai eficiente masuri impotriva poluarii acestora. Declansarea crizei ecologice si amplificarea efectelor sale, intensificarea si diversificarea poluarii, degradarea de o maniera generala a starii si calitatii com­ponentelor de mediu, globalizarea crescanda a problematicii ocrotirii patrimoniul natural au determinat, continuarea preocuparilor pe plan national, prin inten­sificarea cooperarii internationale si reglementarea interstatala a unor importante domenii ale protectiei mediului.

Un prim factor care a actionat intr-o asemenea directie a fost caracterul „transfrontier' al multor forme de poluare. Daca in anul 1968, Carta europeana a apei stabilea, pentru prima data, principiul ca „apa nu are frontiere', treptat, ideea ca nici unul din componentele mediului nu cunosc frontiere, s-a generalizat. O importanta deosebita a prezentat-o Declaratia de la Stockholm din 1972 care a prevazut obligatia universala a statelor ca prin activitatile desfasurate in limitele teritoriului sau sub jurisdictia lor, „sa nu produca pagube mediului altor state sau in zone ce nu tin de nici o jurisdictie.'

Dar, nu numai impactul transfrontier al poluarii componentelor de mediu a determinat cooperarea dintre state, ci si necesitatea adoptarii unor actiuni conjugate pentru protectia unor astfel de componente asupra carora doua sau mai multe state isi exercita suveranitate si jurisdictia, prin elaborarea, aplicarea si controlul unor reglementari adecvate, impreuna cu adoptarea in comun a unor masuri de ordin tehnic, economic si financiar corespunzatoare.

In acelasi timp, cooperarea internationala a fost ceruta si de nevoia conser­varii si protejarii unor elemente de mediu care nu sunt supuse jurisdictiei nationale a unui stat - fundul marilor si oceanelor, situate dincolo de zonele nationale, Antartica, spatiul extraatmosferic s.a si care formeaza „patrimoniu comun al umanitatii'.

Anumite aspecte ale efectelor crizei ecologice ( ploile acide, poluarea apei, diminuarea stratului de ozon etc.) afecteaza umanitatea in general, solicitand unirea eforturilor tuturor statelor si popoarelor pentru gasirea unor solutii globale de limitare si prevenire a cresterii lor in continuare.

Protectia mediului are si conotatii economice dintre cele mai complexe in relatiile economice si comerciale dintre state. lata de ce, se pune accentul pe necesitatea cresterii si diversificarii in continuare a cooperarii dintre state, ca una din modalitatile esentiale a imbunatatirii starii mediului si a asigurarii cerintelor dezvoltarii durabile.

Toate aceste aspecte conduc din ce in ce mai mult, la internationalizarea problemelor mediului, impunand adoptarea si aplicarea unor principii si reguli comune, cresterea rolului organizatiilor internationale si de ce nu, crearea unui organism international pentru mediu, la care sa adere toate statele lumii.

Crearea Organizatiei Natiunilor Unite a fost una din masurile importante adoptate dupa cel de al ll-lea Razboi Mondial¹. Scopul si principiile O.N.U. rezulta din Preambulul Cartei si anume: scopul suprem al organizatiei este de a ferii generatiile viitoare de flagelul razboiului, prin unirea fortelor membrilor ei in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, prin garantarea ca forta armata nu va fi folosita decat in scopul comun si prin stabilirea intre state a unor principii de buna vecinatate si de toleranta.

Desi O.N.U. nu elaboreaza legi pe care natiunile membre trebuie sa le accepte, are un cuvant si un vot pentru adoptarea politicii comunitatii internationale, intr-un vast evantai de probleme printre care si realizarea cooperarii in rezolvarea problemelor internationale cu caracter ecologic, promovarea drepturilor omului s.a.

Dintre structurile O.N.U., activitatea cea mai prodigioasa in directia crearii si dezvoltarii dreptului international al mediului a avut-o si o are si in prezent Adunarea Generala. Inca din  anul 1967, cu prilejul celei de a XXII-a sesiune, Adunarea Generala a inscris poluarea mediului intre principalele probleme ce trebuie abordate in cadrul forumului mondial.

De la prima rezolutie in materie, adoptata la 3 decembrie 1968 si pana azi, acest forum mondial al statelor a adoptat numeroase documente (rezolutii, decla­ratii, programe de actiune etc.) cu forma juridica diferita, care au contribuit la dez­voltarea si precizarea normelor si principiilor juridice privind protectia si con­servarea mediului. Sub egida O.N.U. au fost elaborate, de asemenea, o serie de tratate si conventii internationale de baza ale dreptului international al mediului.De asemenea, O.N.U. a organizat trei Conferinte Mondiale asupra problemelor ecologice globale: Stockholm, 1972, Rio de Janeiro, 1992, lohanesburg, 2002, la care au fost adoptate documente internationale de cea mai mare importanta pen­tru protectia mediului.

Din initiativa acestei Organizatii a fost incheiata la 10 decembrie 1982 la Montego Bay, Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii, document ce consacra un intreg capitol protectiei si conservarii mediului marin.

Conferinta Natiunilor Unite de la Mar del Plata, 1977 referitor la punerea in valoare a resurselor de apa „sectionate de frontiere', a preconizat examinarea metodelor de care se dispune pentru gestionarea lor, elaborarea programelor in comun si punerea in functiune a mecanismelor si institutiilor necesare pentru amenajarea coordonata a resurselor de apa.

Declaratia Adunarii Generale O.N.U. asupra principiilor privind fundul marilor si oceanelor si subsolul lor, dincolo de limitele jurisdictiei nationale, 1971, a stabilit principiul conform caruia, resursele lor constituie patrimoniu comun al umanitatii si ca urmare, nimeni nu poate revendica, exercita sau dobandi asupra acestor zone si a resurselor lor, drepturi incompatibile cu regimul international admis.

Pentru a se putea asigura accesul tuturor oamenilor la resursele naturale de apa, Adunarea generala O.N.U. a adoptat in 1980 o rezolutie prin care a pro­clamat intervalul 1980-1990 ca „deceniu international al apei potabile'.

In ultimul timp, amploarea sarcinilor pe care O.N.U. si le-a asumat in alte domenii, paralel cu cresterea preocuparilor in directia protectiei mediului a unor organisme specializate ale sale dar, mai ales a organizatiilor create pe plan regional si al celor specializate pe probleme de protectie a mediului, au deter­minat mai putine interventii si initiative O.N.U. in acest domeniu.

Institutiile specializate cu atributii si contributii in domeniul protectiei mediului sunt organizatii internationale autonome care, datorita raporturilor de coordonare cu O.N.U. fac parte din sistemul Natiunilor Unite.

U.N.E.S.C.O. organizeaza si finanteaza programe in legatura cu: stabilirea evacuarii deseurilor in apele marilor si oceanelor si prevenirea disparitiei unor specii si de animale marine valoroase, datorita activitatii oamenilor; studii referitoare la poluarea atmosferei; programul pe termen lung de cercetare si actiune in problemele mediului inconjurator cunoscut sub denumirea „Omul si biosfera' .

In anul 1975, U.N.E.S.C.O- impreuna cu PNUE (Programul Natiunilor Unite pentru Mediu) ca raspuns la recomandarea Conferintei de ia Stockholm din 1972, au lansat Programul international privind educatia relativa la mediu (PIEE) prin care si-au propus amplificarea constientizarii generale asupra necesitatii educa­tiei ecologice; dezvoltarea de concepte si de abordari metodologice in domeniul educatiei; intensificarea eforturilor pentru a incorpora dimensiunea mediului educativ al statelor membre.

Referat: Atributul - plan de lectie Proiect: Polul Nord magnetic s-a deplasat cu 64 de kilometri

Organizatia Mondiala a Sanatatii a fost infiintata la Conferinta de la New York, din anul 1946. Constitutia ei, desi semnata la 22 iulie 1946, a intrat in vigoare la 7 aprilie 1948. Are sediul la Geneva. Romania este membra din anul 1962.

Organizatia Mondiala a Sanatatii conduce, printre altele, studii cu privire la poluarea zonelor de litoral, colecteaza si difuzeaza informatii, incura­jeaza cercetarea cu privire ia tehnologiile proprii, sub toate aspectele sanatatii, mai ales in domeniul protejarii mediului inconjurator. Organizatia si-a propus urmatoarele prioritati: evaluarea efectelor pe care le produc conditiile de mediu asupra sanatatii, aprovizionarea cu apa salubra, elaborarea de sisteme pentru detectia si supra­vegherea poluantilor si a altor factori daunatori pentru sanatatea oamenilor s. a.

- Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a fost infiintata la 16 octombrie 1945, are sediul la Roma. Romania este membra din anul 1962.

Desi F.A.O. are ca scop principal, ridicarea conditiilor de trai ale popoarelor si statelor membre; si-a extins preocuparile si cu privire la domeniul poluarii apelor maritime interioare.

Un rol important in infaptuirea politicii si programelor F.A.O. ii are Depar­tamentul agriculturii, in cadrul caruia functioneaza mai multe divizii: printre care divizia apelor, divizia pescuitului si a mediului in­conjurator. De asemenea F.A.O. a participat la redactarea a numeroase texte si conventii internationale, cum ar fi Conventia de la Barcelona pentru protectia Marii Mediterane impotriva poluarii si a protocoalelor ei. F.A.O. a publicat o serie de studii legislative, asu­pra dreptului apelor, asupra pescuitului, a elaborat reguli internationale referitoare la resursele de apa, evaluarea impactului asupra mediului inconjurator.

Organizatia Maritima Internationala, denumita initial Organizatia Maritima Consultativa Internationala, in virtutea statutului sau semnat la 6 martie 1934. Este singura agentie specializata in cadrul O.N.U. care isi dedica activitatea problemelor maritime si dezvoltarii unei strategii stiintifice si tehnice la nivel mondial in ceea ce priveste protectia mediului marin fata de poluarile provocate de nave si de depozitarile de deseuri in mare.

Componentele fundamentale ale strategiei protectiei mediului marin promo­vate de Organizatia Maritima Internationala sunt: cooperarea tehnica, legislativa si stiintifica intre guvernele angajate in directia protectiei mediului marin fata de poluarile de la nave si activitatile legate de acestea, a diminuarii efectelor poluarii asupra mediului; standarde exigente si aplicabile la nivel international in ceea ce priveste: securitatea maritima, prevenirea si combaterea poluarii marine produse de nave si activitatile acestora; incurajarea in cel mai inalt grad posibil a imple­mentarii si aplicarea efectiva a standardelor mentionate; intarirea capacitatii de actiune pe plan national si regional in ceea ce priveste prevenirea, controlul, combaterea si diminuarea poluarii marine si care in final sa duca la cooperarea tehnica intre tari; cooperarea cu alte organisme din cadrul O.N.U., precum si cu organizatii neguvernamentale in vederea evitarii paralelismelor si risipei eforturilor intelectuale si financiare.

Interventiile sale au dus la aparitia unor importante conventii internationale privind lupta contra poluarii mediului marin, ca de exemplu, Conventia din 1954, privind poluarea prin hidrocarburi, Conventia asupra sigurantei vietii pe mare, 1965, Conventia referitoare la imersarea deseurilor de catre nave, 1973, toate adoptate la Londra, oras in care isi are sediul organizatia. Pana in 1988, orga­nizatia a participat, intr-un fel sau altul, a promovat si determinat incheierea a 30 de conventii si de protocoale, a adoptat peste 600 de norme si recomandari privind securitatea maritima si prevenirea poluarii.

- Programul Natiunilor Unite pentru Mediul inconjurator (P.N.U.E.) a fost creata in decembrie 1972, cu sediul la Nayrobi. Este o organizatie specializata O.N.U. in problemele mediului ambiant, fiind urmarea imediata si directa a Con­ferintei Mondiale asupra mediului de la Stockholm.

Programul Natiunilor Unite pentru Mediul inconjurator imparte problematica mediului, in domeniile sale principale, fara a omite vreun aspect, ca apoi fiecare domeniu sa-l subdivizeze in elementele sale componente. Aceste domenii sunt: apa, atmosfera, protectia stratului de ozon, clima, ecosistemele terestre, siste­mele insulare sau de coasta, oceanele, litosfera, energia, industria, transporturile, pacea, securitatea si mediul P.N.U.E. a organizat si organizeaza conferinte zonale pentru protectia me­diului inconjurator, ca de exemplu, Conferinta de la Barcelorna din 1976, pentru stavilirea procesului de poluare a Marii Mediterane, pentru protectia Marii Caraibi­lor, pentru combaterea poluarii in regiunea Golfului, in Asia de Sud-Est etc.

Organisme specializate in domeniul proiectiei mediului

- Consiliul de Legatura pentru Mediu! inconjurator, organ independent, cu sediul la Nairobi, creat in 1975, pentru a se putea colabora in mod efectiv cu Programul Natiunilor unite pentru Mediul inconjurator.

Scopul sau, il constituie stimularea si dezvoltarea relatiilor dintre P.N.U.E. si organizatiile neguvernamentale, precum si relatiile dintre acestea din urma.

- Fondul Mondial pentru Protectia Naturii (F.M.P.N.), creata in 1961, cu sediul la Morges.este o organizatie neguvernamentala, al carui obiectiv il constituie „procurarea, gestionarea si utilizarea de fonduri pentru conservarea mediului Inconjurator natural la scara mondiala, a apei, solului, aerului si altor resurse naturale'.

F.M.P.N joaca un ral important in elaborarea si aplicarea Strategiei Mondiale a Conservarii, propuse guvernelor tuturor statelor lumii de catre U.I.C.N.

- Agentia Europeana pentru Mediu, creata in 1990, cu sediul la Copenhaga. Agentia isi cantoneaza activitatea pe domeniile ce privesc calitatea mediului, sub aspectul calitatii apei, poluanti si resursele de apa; substantele chimice si periculoase pentru mediu; protectia zonelor de coasta s.a.

informatiile furnizate de Agentie sunt folosite la implementarea politicilor de mediu ale Comunitatii.

- Comisia Economica a Natiunilor Unite pentru Europa (C.E.E.) este un orga­nism cu vocatie generala in domeniul dezvoltarii economice si sociale si, in acelasi timp, unul din pionierii cercetarii modalitatilor de combatere a poluarii pe plan regional.

Comisia a fost creata in 1947, pentru a contribui la refacerea resurselor Europei, la promovarea si dezvoltarea cooperarii regionale, inclusiv in probleme ale mediului inconjurator.

Metoda sa de lucru este reuniunea de experti, de pregatire si publicare de analize, statistici, precum si organizarea de schimburi de informatii si elaborarea de texte ce contin principii de actiune sau proiecte de conversie.

In anul 1971 a fost creat un organism subsidiar al Comisiei, „Consiliul Guver­namental al tarilor C.E.E. pentru problemele mediului inconjurator'.

Printre problemele considerate ca fiind prioritare, inca inainte de Conferinta de la Stockholm asupra mediului si transpuse apoi in programul de lucru al Consi­lierilor Guvernamentali, se inscriu: cercetarea starii mediului in regiunea C.E.E., examinarea politicilor nationale, a legislatiei si a institutiilor; elaborarea de stan­darde si indicatori, de norme si reglementari corespunzatoare diferitilor factori de mediu; apropierea si armonizarea politicilor la scara internationala si incheierea unor acorduri sau conventii.in anul 1980, la Geneva, s-a constituit un organ executiv in cadrul Consilierilor Guvernamentali pentru punerea in aplicare a Conventiei de la Geneva din 1979, privind poluarea transfrontiera la mari distante. in legatura cu Declaratia asupra tehnologiilor putin poluante sau fara deseuri,

- Consiliul Europei - prima instituitie de cooperare in Europa, creata printr-o conventie semnata la Londra, la 5 mai 1949.

Consiliul a desfasurat, in domeniul cooperarii in materie de protectie a mediu­lui, actiuni de pionierat inca de la inceputul anilor 1960, largindu-si treptat campul de actiune si ajungand in prezent la o anumita specializare in raport direct cu preocuparile in domeniu ale Comunitatii Europene.

Interesul deosebit pentru rezolvarea unor probleme ale mediului se reflecta In multitudinea documentelor adoptate, precum si in importanta lor fundamentala. Dintre acestea, citam : Carta apei, 1968.

In anul 1970, a fost lansat primul Drept european al conservarii naturii, care a promovat crearea de „zone protejate'. in 1973, are loc la nivelul Consiliului Europei, Conferinta ministeriala europeana asupra mediului; in 1979, se tine o noua Conferinta ministeriala soldata cu incheierea Conventiei de la Berna. in domeniul protectiei impotriva poluarilor nu este lipsit de importanta nici „Acordul european asupra limitarii folosirii unor detergenti in produsele pentru spalare si curatire', semnat in 1968. Cu ocazia Anului european al con­servarii naturii (1970) a fost adoptata „Declaratia asupra amenajarii mediului natural in Europa', iar in 1993, sub egida Consiliului Europei a fost semnata Con­ventia privind raspunderea civila pentru daune rezultate din activitati periculoase pentru mediu.

Consideram, de asemenea, important sa mai aratam ca in structura Consi­liului Europei, functioneaza ca organism implicat in problemele de mediu, Administratia Mediului si a Habitatelor Naturale, care raspunde de activitatile interguvernamentale ce privesc mediul si habitatele naturale.

- Comisia Rinului privind navigatia si poluarea apelor interioare'- Este vorba de doua organisme internationale distincte, a caror competenta se completeaza in domeniul apelor si anume:

- Comisia Centrala pentru Navigatia pe Rin (C.C.N.R.), creata in 1968, cu sediul la Strasbourg, care are in competenta si probleme privind poluarea pro­dusa de navigatie. Masurile adoptate de comisie cu privire la combaterea poluarii fluviului cu hidrocarburi, precum si cu privire la securitatea transportului de ma­teriale periculoase, au caracter obligatoriu pentru statele si pentru persoanele apartinand statelor contractante. Ea are un mecanism propriu de rezolvare a diferendelor, folosind un sistem de instante judecatoresti care pot lua hotarari in cazul incalcarii unor dispozitii cu caracter penal;

- Comisia Internationala pentru Protectia Rinului impotriva Poluarii (C.i.R.P.), cu sediul la Koblenz, a carei activitatea fost reglementata prin Conventia de ia Berna din 29 aprilie 1963.

Comisia cerceteaza natura, originea si intensitatea poluarii Rinului, putand propune statelor riverane masuri de protejare a fluviului impotriva poluarii. intrea­ga raspundere revine autoritatilor nationale, fiecare pe propriul sau sector si in conformitate cu legislatia proprie.

Potrivit prevederilor primei Conventii, referitoare la protejarea Rinului impotriva poluarii chimice, daca un guvern constata ori are cunostinta de un accident ale carui consecinte sunt susceptibile de a ameninta grav calitatea acestor ape, trebuie sa informeze fara intarziere Comisia Internationala si partile contractante ce pot fi afectate.

In prezent, se manifesta preocuparea pentru realizarea Programului de actiune pe termen lung pentru depoluarea Rinului, care cuprinde mai multe etape, pana in anul 2010.

- Comisia subregionala pentru aplicarea Conventiei de la Helsinki, 1974. Comisia are in vedere prevenirea poluarii mediului marin in zona Marii Baltice.

- Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii, Bucuresti, 1992¹. Studiile comparative si referintele hidrologice asupra bazinului Marii Negre, ca mediu de viata, invedereaza ca, in principal, sunt trei repere care ii contureaza personalitatea ecologica:

- caracterul de mare aproape inchisa;

caracterul de bazin colector al unei bogate retele de rauri si fluvii;

- stratificarea apelor sale de adancime.

Fiind constiente de importanta valorilor economice, sociale si de sanatate a mediului marin al Marii Negre, de faptul ca resursele naturale si de agrement ale acesteia pot fi pastrate, in primul rand, prin eforturile comune ale statelor riverane interesate in conservarea, exploatarea si dezvoltarea potentialului ei bioproductiv si tinand seama de caracteristicile hidrologice si ecologice speciale ale acestei mari, de sensibilitatea deosebita a florei si faunei ei la schimbarile de temperatura si de compozitie a apei, partile contractante au avut in vedere necesitatea coope­rarii stiintifice, tehnice si tehnologice atat intre ele, cat si cu organizatiile interna­tionale interesate in conservarea mediului marin al Marii Negre si protejarea resurselor vii ale acesteia impotriva poluarii.

Fiecare parte contractanta se angajeaza sa tina seama de efectul negativ al poluarii inauntrul apelor sale interioare asupra mediului marin al Marii Negre unde ea isi exercita suveranitatea si jurisdictia, fara a aduce atingere drepturilor si obligatiilor partilor contractante care rezulta din normele dreptului international.

Conventia se refera la prevenirea poluarii mediului marin al Marii Negre din orice sursa cu substantele si materialele periculoase prevazute in anexa, precum si la prevenirea, reducerea si controlul poluarii acestui mediu din surse de pe uscat, de pe nave, prin descarcare sau cu petrol ori alte substante nocive. in acest scop, au fost incheiate trei protocoale care fac parte integranta din Conventie:

- Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre din surse de pe uscat;

- Protocolul privind protectia mediului marin al Marii Negre prin descarcare;

- Protocolul privind cooperarea in combaterea poluarii cu petrol si alte substante nocive a mediului marin al Marii Negre in situatii de urgenta¹.

O prevedere importanta se refera la interzicerea de catre parti, in zonele aflate sub jurisdictia lor, a descarcarilor de materiale de catre persoanele fizice si juridice apartinand statelor care nu sunt riverane la Marea Neagra.

Partile se obliga sa adopte, cat mai curand posibil, legi si regulamente si sa ia masuri pentru a preveni, reduce si controla poluarea mediului marin al Marii Negre, cauzata sau legata de activitatile care au loc pe platoul continental, inclusiv explorarea resurselor sale naturale, a poluarii din sau prin atmosfera, masuri si reglementari aplicabile spatiului aerian de deasupra teritoriului lor si navelor sub pavilionul lor sau navelor si aeronavelor inregistrate pe teritoriul lor.

3.PREZENTAREA LEGISLATIEI INTERNE SI COMUNITARE IN DOMENIU

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2005, privind Protectia mediului, modificata prin Legea 265/2006 si Ordonanta de Urgenta 114 din 2007,

Legea apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile Legii nr. 310/2004,

Potrivit HG nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar in domeniul protectiei mediului (M.Of. nr. 187 din 19 martie 2007), transpune:

a) Directiva Consiliului nr. 80/68/CEE privind protectia apelor subterane impotriva poluarii cauzate de anumite substante periculoase, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 20/1980, modificata prin Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind standardizarea si rationalizarea rapoartelor asupra implementarii anumitor directive referitoare la mediu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

b) Directiva 2006/11/CE privind poluarea cauzata de anumite substante periculoase evacuate in mediul acvatic al Comunitatii, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 64/2006;

c) Directiva Consiliului nr. 82/176/CEE privind valorile limita si obiectivele de calitate pentru evacuarile de mercur din industria de electroliza a cloralcanilor, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 81/1982, modificata de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare si rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

d) Directiva Consiliului nr. 83/513/CEE privind valorile limita si obiectivele de calitate pentru evacuarile de cadmiu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 291/1983, modificata de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare si rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

e) Directiva Consiliului nr. 84/491/CEE privind valorile limita si obiectivele de calitate pentru evacuarile de hexaclorciclohexan, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 274/1984, modificata de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare si rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

f) Directiva Consiliului nr. 84/156/CEE privind valorile limita si obiectivele de calitate pentru evacuarile de mercur din alte sectoare decat cele din industria de electroliza a cloralcanilor, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 74/1984, modificata de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare si rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991;

g) Directiva Consiliului nr. 86/280/CEE privind valorile limita si obiectivele de calitate pentru evacuarile anumitor substante periculoase incluse in Lista I din anexa la Directiva 76/464/CEE, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 181/1986, modificata de Directiva Consiliului nr. 88/347/CEE privind valorile limita si obiectivele de calitate pentru descarcarea anumitor substante periculoase incluse in Lista I a anexei la Directiva 76/464/CEE, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 158/1988, modificata de Directiva Consiliului nr. 90/415/CEE (anexa II), publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 219/1990, p. 49 - 57, si de Directiva Consiliului nr. 91/692/CEE privind rapoartele de standardizare si rationalizare pentru implementarea anumitor directive referitoare la mediu, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 377/1991.]

4. CONCLUZII SI PERSPECTIVE

Potrivit art. 135 alin. (4) din Constitutie, apele cu potential energetic valorificabil si cele ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala impreuna cu resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, dreptul de proprietate asupra lor fiind, in principiu, inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.

In completarea legii fundamentale, art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996 pre­vede ca apartin domeniului public al statului, apele de suprafata cu albiile lor minore cu lungimi mai mart de 5 km si cu bazine hidrografice ce depasesc 10 km patrati, malurile si cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu bogatiile lor naturale si potentialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundul apelor maritime¹.

In scopul folosirii rationale si al protectiei calitative a resurselor de apa, utili­zatorii de apa sunt obligati:

- sa adopte tehnologii de productie cu cerinte de apa reduse si cat mai putin poluante;

- sa economiseasca apa si sa elimine risipa;

- sa reduca poluantii evacuati odata cu apele uzate si sa recupereze substantele utile continute in apele uzate;

- sa asigure realizarea, intretinerea si exploatarea statiilor si instalatiilor de prelucrare a calitatii apelor la capacitatea autorizata, sa urma­reasca eficienta acestora, prin analize de laborator si sa intervina operativ pentru incadrarea indicatorilor de emisie in limitele admise pentru evacuarea apelor uzate si prevazute in autorizatia de gospodarire a apelor;

- sa execute toate lucra­rile de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrarii faunei acvatice si de ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in acordul, respectiv, in auto­rizatia de mediu si sa monitorizeze zona de impact s.a. La randul lor, organele administratiei publice locale au obligatia sa asigure gospodarirea eficienta a apei distribuite in localitati, precum si calitatea apelor meteorice, canalizarea si epurarea apelor uzate.

Pentru protectia resurselor de apa, legea instituie o serie de interdictii cum sunt, de exemplu: punerea in functiune de obiective economice noi sau dezvolta­rea celor existente, darea in functiune de noi ansambluri de locuinte, introducerea la obiectivele economice existente de tehnologii de productie modificate, care maresc gradul de incarcare a apelor uzate, fara punerea concomitenta in func­tiune a retelelor de canalizare si statiilor de epurare ori fara realizarea altor lucrari si masuri care sa asigure pentru apele uzate, respectarea prevederilor impuse prin autorizatia de gospodarire a apelor; aruncarea sau introducerea in orice mod, in albiile cursurilor de apa, in cuvetele lacurilor sau ale baltilor, in Marea Neagra si in zonele umede, precum si depozitarea, pe malurile acestora a de­seurilor de orice fel; evacuarea de ape uzate in apele subterane, lacurile naturale sau de acumulare, in iazuri, in balti sau helestee etc¹legea prevede ca in cazul nerespectarii masurilor stabilite pentru atingerea conditiilor inscrise in autorizatia de gospodarire a ape­lor, sa se instituie un regim de supraveghere speciala, prin care sa se constranga agentul economic, sa-si indeplineasca obligatiile asumate.

Potrivit dispozitiilor legii, poluarea intentionata a apelor se pedepseste.

In ceea ce priveste protectia calitativa a apei potabile, in jurul surselor si insta­latiilor de alimentare cu apa potabila, al surselor de ape minerale si al lacurilor si namolurilor terapeutice, se instituie zone de protectie sanitara cu regim sever sau cu regim de restrictii, precum si perimetre de protectie hidro-geologica. Dreptul de proprietate asupra surselor si instalatiilor de alimentare cu apa potabila, surselor de ape minerale si lacurilor si namolurilor terapeutice se extinde si asupra zonelor de protectie sanitara cu regim sever.

Detinatorii cu orice titlu ai retelelor de distributie a apei potabile sunt obligati sa ia toate masurile pentru reducerea pierderilor in retelele de distributie si la bene­ficiari.

Constituind o resursa naturala cu mare valoare economica in toate formele sale de utilizare, conservarea, refolosirea si economisirea apei sunt asigurate prin masuri dar si sanctiuni , pentru cei incalca normele instituite si nu manifesta o preocupare constan­ta in protejarea cantitatii si calitatii apei.

BIBLIOGRAFIE

1. Mircea DUTU, Dreptul mediului. Tratat, vol. I-II, Editura „Economica”, Bucuresti, 1998.

Mircea DUTU, Tratat de dreptul mediului, Editura „C.H.Beck” , Bucuresti, 2007.

Ernest LUPAN, Dreptul mediului. Partea generala. Tratat elementar, vol. I, Editura „L 4 Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura „ALL Beck”, Bucuresti, 2003.

5 Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, editia a II-a revazuta si adaugita, Editura “Universul Juridic”, Bucuresti, 2007.

Veronica REBREANU, Regimul juridic al avizelor, acordurilor, autorizatiilor de mediu, in volumul „Raporturile juridice”, Editat de Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir” – Facultatea de Drept Cluj-Napoca, Editura „Argonaut”, Cluj-Napoca, 2006, pp. 70-101.

Veronica REBREANU, Cateva aspecte privind crearea unei constiinte de mediu, in volumul “Environment & Progress” nr. 10/2007, aparut sub titlul “Tehnologii si echipamente pentru evaluarea si protectia mediului. Mediul – probleme fundamentale”, editori: Grigore Vlad, Ruxandra-Malina Petrescu-Mag, Editura EFES, Cluj-Napoca, 2007, pp. 371-378.

Ernest LUPAN, Dictionar de protectia mediului, Editura „Lumina Lex”, Bucuresti, 1997.