Hazarde naturale - clasificarea hazardelor, evaluare

1.Generalitati

Inca din cele mai vechi timpuri omenirea a incercat sa stabileasca o cauzalitate a fenomenelor ce se petrec in lumea inconjuratoare, sa gaseasca solutii si raspunsuri. In antichitatea romana sau greaca totul era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat era considerat a proveni de la zei si a fi un hazard.In zilele noastre cauzalitatea fenomenelor nu mai este considerata un parametru de referinta in definirea hazardelor, ci accentual s-a mutat pe incertitudinea momentului de apariatie si a modului de manifestare a unui fenomen.

Inceputul acestui mileniu se caracterizeaza printr-un impact tot mai accentuat al activitatilor umane asupra Terrei, care determina modificari globale ale mediului.

Este cunoscut faptul ca mediul inconjurator si societatea umana suporta adesea actiunea unor fenomene extreme periculoase cu origine diferita, naturala sau antropica, ce pot produce dereglari distructive si brutale in anumite sisteme sau situatii prestabilite.

Aceste evenimente (cutremure, eruptii vulcanice, tsunami, alunecari de teren, furtuni, inundatii, secete, incendii, accidente tehnologice, situatii conflictuale etc.) se produc de regula pe neasteptate si pot provoca numeroase victime in randul oamenilor si animalelor, un volum mare de pagube materiale, dezechilibre ecologice si chiar grave tulburari ale starii psihice si morale a populatiei ce intra sub incidenta fenomenului respectiv.

Numai in ultimii ani lumea a fost supusa unei mari diversitati de evenimente dezastruoase: cutremure majore in SUA, Japonia, Armenia, Iran, Egipt, Turcia, Salvador si India, cicloni tropicali in regiunea Caraibelor si furtuni violente pe coasta atlantica a Europei, inundatii mari in Bangladesh, Pakistan si regiunea Mississippi din SUA, manifestari vulcanice in perimetrul Pacificului (Filipine) si Marii Mediterane (Sicilia), dezastre tehnologice precum exploziile din canalizarea oraseneasca din Guadalajara (Mexic) si incendiile dintr-o serie de localuri publice din Filipine, dispute politice si sociale in Kuwait, Kurdistan, Somalia, Mozambic, fosta Iugoslavie s.a.

La nivel global, in ultimii 35 de ani, numarul marilor catastrofe a crescut necontenit, cu o accelerare neta la sfarsitul anilor '80, cu repetarea evenimentelor extreme, atat naturale cat si tehnologice.

Datele statistice arata ca in ultimele trei decenii, la nivel planetar, diferitele dezastre au determinat moartea a  peste 8 milioane de persoane, boli si suferinte pentru mai mult de 1 miliard de oameni, pierderi si distrugeri de bunuri materiale de sute de miliarde de dolari. In medie, anual, dezastrele reprezinta cauza a 25 000 de morti si a circa 3 miliarde dolari distrugeri economice.

Statisticile indica, de asemenea, excluzand marile accidente legate de transporturi, ca in lume se produc in fiecare an, ca numar (sau frecventa), circa 180 catastrofe, in timp ce la inceputul anilor 70, numarul lor era mai mic de 100.

Repartitia pe mari categorii a evenimentelor catastrofice in lume, in ultimii 35 de ani, indica predominarea celor naturale (66%), restul (34%) fiind de natura antropica. In privinta numarului de victime, cele mai ucigatoare sunt seismele (cu circa 41% din victime), urmate de inundatii (30%), cicloni tropicali si furtuni (14%), vulcanism (2%), restul, de 13% din numarul victimelor fiind datorate evenimentelor catastrofice de natura antropica.

Etimologic, termenul de hazard provine de la cuvantul arab « az-zahr », care inseamna joc de zaruri. Aceasta loterie a unor intamplari neprevazute cu cauze necunoscute denotata de etimologia cuvantului nu mai este de actualitate de vreme ce se considera astazi ca hazardul este o solutie a devenirii.

Multi autori consideta ca exista o interactiune intre oameni si un eveniment, hazardele fiind legate de prezenra omului intr-un anumit areal. De aceea hazardul este vazut ca o pierdere potentiala ce dauneaza oamenilor, societatii, mediului, economiei sau ca o amenintare pentru oameni si bunurile lor.Aceste abordari ale hazardelor sunt eronate, deoarece identifica hazardul cu riscul.

Hazardul reprezinta, de fapt, o categorie fenomelogica, referindu-se la obiecte si fenomene (mase de aer, biomasa), la actiunile acestora (inundatii, alunecari de teren) precum si insusirile lor.

Hazardele se caracterizeaza printr-o serie de atribute care le contureaza dimensiunea spatio-temporala si energetica : magnitudinea- depasirea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valorice dincolo de care pot aparea prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la aparitia fenomenelor extreme ; frecventa- reprezinta gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine data ; viteza de manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestarii unui hazard si momentul sau maxim ; temporalitatea- insusirea evenimentelor pe o linie continua de la cele aleatoare la cele periodice.

Dimensiunea hazardelor poate fi apreciata in functie de efectele pe care le induc asupra structurii interne si functionalitatii unui sistem si deci, in functie de rezistenta la schimbare a sistemului respectiv.

Unele hazarde realizeaza un risc de importanta redusa pentru ansamblul sistemului, aparand ca banale accidente in evolutia acestuia, ca fluctuatii, oscilatii in jurul traiectoriei normale de evolutie (incendii, furtuni, alunecari superficiale de teren).

Alte hazarde afecteaza sistemele intr-o mai mare masura, constituind adevarate rupturi functionale, cu producerea unor importante pagube materiale si victime omenesti, dar fara a determina o schimbare totala a sensului de evolutie (inundatii, cutremure, epidemii, explozii sau incendii de proportii s.a.). In acest caz sistemul respectiv are, de regula, capacitatea de a reveni la normal.

Cand manifestarea unor hazarde introduce o ruptura profunda, care determina schimbarea totala a sensului de evolutie a sistemului fata de traiectoria initiala, se poate vorbi de dezastru, catastrofa ori cataclism (explozii vulcanice, cutremure catastrofale, coliziunea cu Pamantul a unor obiecte cosmice precum meteoritii de mari dimensiuni sau asteroizii s.a.). Asemenea evenimente depasesc capacitatea de rezistenta a sistemului, conducand la integrarea acestuia in mediul sau, respectiv moartea sistemului. Este de la sine inteles ca in acest caz functionarea societatii umane sufera grave intreruperi, pe care nu le poate depasi prin mijloace proprii.

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

2.Autoritati competente

La nivel de state, este evidenta preocuparea factorilor de decizie pentru crearea unui cadru optim pe plan national de cercetare stiintifica si de punere sub control a acestor fenomene, pentru diminuarea efectelor lor. Existenta sistemelor de prevenire a dezastrelor si de depasire a efectelor acestora, este conditionata de capacitatea statului respectiv de a-si evalua resursele disponibile, de forta si nivelul tehnologic. Evident, cea mai mare atentie dar si progresele cele mai importante se inregistreaza in cazul tarilor dezvoltate, desi in majoritatea tarilor functioneaza unitati si formatii de aparare civila, se intocmesc (sau se actualizeaza) planuri pentru instiintarea si alarmarea populatiei in cazul unor dezastre, au loc periodic aplicatii de amploare (ca in cazul SUA, Angliei, Germaniei, Greciei, Turciei s.a.).

In Romania, primele unitati de protectie civila au fost infiintate in 1933. In prezent, Protectia Civila este parte componenta a sistemului national de aparare si cuprinde, conform Legii Protectiei Civile din 1996, ansamblul masurilor adoptate si al activitatilor desfasurate pentru protectia populatiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale si a factorilor de mediu, in caz de razboi sau dezastre.

Formatiunile Protectiei Civile, coordonate de Comandamentul Protectiei Civile, colaboreaza cu unitatile administratiei publice, cu formatiunile de Cruce Rosie, cu unitatile de pompieri, jandarmi, politie si gardieni publici.

Organizarea si conducerea activitatilor de aparare impotriva dezastrelor este asigurata de Comisia Guvernamentala de Aparare impotriva Dezastrelor, infiintata in 1994, condusa de catre primul-ministru. Masurile pe care aceasta le stabileste devin obligatorii pentru toate persoanele fizice si juridice.

Comisia guvernamentala cuprinde Comisii centrale specializate pe tipuri de dezastre, Comisii judetene si Comisia municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov, care au atributii complexe legate de apararea impotriva diferitelor dezastre.

Pe plan international, in 1989, ONU a hotarat (prin rezolutia 236) sa desemneze deceniul 1990-2000 drept "Deceniul International pentru Reducerea Efectelor Dezastrelor Naturale" (IDNDR), cu dezvoltarea structurilor necesare si demararea unui amplu program de cercetare.

De altfel, in cadrul ONU functioneaza mai multe organisme, precum Programul Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Centrul Natiunilor Unite pentru Asistenta in caz de Urgenta de Mediu (UNCUEA) si Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA).

UNEP acorda, intre obiectivele sale, un loc important conceptului de evaluare a riscului si prevenire (avertizare) a dezastrelor.

UNCUEA a fost mandatat, prin decizia 16/9 din 1991 a Consiliului de conducere al UNEP, sa actioneze, in cooperare si in relatii de coordonare cu alte agentii ale ONU, in special pe linia evaluarii si raspunsului la situatiile de urgenta de mediu datorate activitatilor umane, dar si la alte tipuri de urgente.

Noul DHA, creat in 1993, are rolul de a coordona si integra rapid raspunsul agentiilor Natiunilor Unite la crizele umanitare. In cadrul acestuia sunt incorporate Oficiul de Coordonare al Natiunilor Unite in caz de Dezastre (Office of the United Nations Disaster Relief Coordinator, OUNDRC) si Reteaua de Urgente Internationale a Natiunilor Unite (UNIENET), cu o puternica retea de calculatoare si experienta considerabila in domeniul dezastrelor naturale.

De remarcat alte doua organisme, UNEP-Industrie si Mediu, Centrul Programului de Activitate (IEPAC) si Programul de Pregatire si Interventie la Nivel Local (APPEL), prin intermediul carora ONU abordeaza de asemenea problema dezastrelor si urgentelor de mediu.

In aceeasi ordine de idei mentionam existenta unor organisme create in scopul de actiona pe linia prevenirii din timp a fenomenelor de seceta si a foametei: Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie a Natiunilor Unite (FAO) si Sistemul de Prevenire a Foametei (FEWS).

In Europa, in mai 1987 a fost semnat Acordul EUR-OPA, Riscuri Majore, care reuneste 21 de state din CE si are ca obiectiv cooperarea internationala pentru atenuarea efectelor riscurilor naturale si tehnologice majore sau pentru cercetarea stiintifica a acestora.

Romania a ratificat, in 1990, Protocolul International de la Geneva, prin care se stabileste conceptul de "protectie civila", indeplinirea sarcinilor umanitare destinate sa protejeze populatia civila impotriva ostilitatilor sau impotriva catastrofelor si sa o ajute sa depaseasca efectele lor imediate. La acest protocol s-au mai adaugat alte doua conventii: una priveste notificarea rapida a unui accident nuclear, iar cealalta, acordarea de asistenta in caz de accident nuclear sau urgenta radioactiva.

Statul roman a incheiat, de asemenea, o serie de acorduri si intelegeri, la nivel guvernamental, cu statele vecine: cu Republica Moldova (Acord cu privire la colaborarea in domeniul protectiei civile si ajutor in caz de calamitati, catastrofe si avarii de mari proportii) ; cu Bulgaria (tratat incheiat in conformitate cu scopurile ONU, luand in atentie Documentul general de la cea de-a 3-a intalnire a CSCE de la Viena, din 1989 si Docmentul de la Helsinki, din 1992) ; cu Ungaria (intelegere intre Inspectoratul General al Apararii civile din Ministerul Apararii Nationale al Romaniei si Comandamentul Apararii civile din Ministerul de Interne al Ungariei, precum si Regulament privind apararea impotriva inundatiilor produse de cursurile de apa).

3.Clasificarea hazardelor

3.1.Clasificarea dupa origine

3.2.Clasificarea dupa modul de manifestare si perioada de instalare

3.3 Clasificarea dupa pagubele produse (dupa Zavoianu, Dragomirescu, 1996):

3.4. Clasificarea dupa suprafata ocupata, durata activa, principalele efecte etc. (dupa Chardon, 1990):

- Gigacatastrofa (explozii vulcanice)

- Megacatastrofa (mari seisme; eruptii vulcanice; secete tropicale)

- Mezocatastrofa (eruptii vulcanice mai mici; seisme cu intensitate mai mica; valuri de frig; oraje; tornade)

- Catastrofa (mici seisme; tornade; ploi exceptionale)

- Fenomene cu localizare punctuala (procese de versant; torenti noroiosi; furtuni cu grindina)