Managementul hazardelor environmentale

Toate activitatile de productie, inginerie si dezvoltare implica expunerea la hazarde environmentale. Din aceste motive exista necesitatea evaluarii potentialului si semnificatiei efectelor environmentale asociate. De asemenea este necesara si proiectarea masurilor de minimizare a efectelor negative asupra mediului. Aceste analize sunt constituite in procesul elaborarii deciziei environmentale (environmental decision making process) Acest proces trebuie sa fie un proces elaborat, structurat.

Dupa De Garmo (1990) acest proces trebuie sa includa urmatoarele faze:

Formularea si recunoasterea problemei

Cautarea alternativelor fezabile

Analiza

Selectia, decizia

Monitoringul si feedback-ul

Din punct de vedere istoric, elaborarea deciziei a inceput prin luarea in considerare doar a unui singur criteriu sau formulare de problema. Criteriul unic a fost desemnat ca fiind de ex.:o linie directoare ,o valoare standard, sau o valoare maxima a emisiei provenita de la o singura capacitate de productie, sau comparare valorilor imisiilor cu valorile prescrise de standardele de calitate a mediului. Aceste criterii de evaluare relativ inguste, singulare, au ramas si in continuare de mare importanta in procesul elaborarii deciziilor environmentale. Este mai facila elaborarea deciziilor environmentale pe baza doar a unui singur criteriu. Aspecte mai complexe cum ar fi acceptarea unui nivel de poluare luand in considerare efectele sociale nu pot fi abordate pe baza doar a unui singur criteriu. Aceste aspecte se rezolva de obicei pe considerente politice.

Procesul complex de evaluare a impactului initiat pe plan mondial de SUA in 1969 prin National Environmental Policy Act reprezinta o incercare de a face o evaluare cuprinzatoare a efectelor pozitive si negative ale activitatilor umane. In multe din tarile lumii declaratia de impact este o cerinta obligatorie pentru aprobarea inceperii aproape a oricarui tip de activitate de dezvoltare. O data cu aplicarea procesului de evaluare a impactului asupra mediului, analizele s-au imbunatatit gradat iar criteriile de evaluare a rezultatelor au devenit din ce in ce mai cuprinzatoare. De asemenea au fost dezvoltate metode si criterii alternative pentru evaluarea efectelor asupra mediului, a oportunitatii investitiilor si de elaborare a masurilor de prevenire a efectelor negative.

Criterii de evaluare environmentala

Pentru elaborarea deciziilor de mediu sunt utilizate o multitudine de criterii si standarde pentru evaluarea actiunilor individuale. Standardele definesc nivelele de performanta environmentala si furnizeaza o baza pentru compararea diverselor activitati sau alternative din punct de vedere al impactului asupra mediului. Standardele servesc de asemenea la masurarea semnificatiei si magnitudinii impactelor diverselor activitati asupra mediului indicand daca aceasta activitate este acceptabila.

Standardele de mediu pot fi clasificate in urmatoarele categorii:

Standarde de control ale surselor

Standarde de calitate ale mediului

Standarde de risc

Standarde de analiza cost-beneficiu

Standarde bazate pe comunitate.

Standardele care definesc gradul de control asupra sursei sau masuratorile asupra calitatii mediului in vecinatatea sursei de poluare sunt de obicei foarte bine definite. Exemplele includ limitarea pentru o anumita unitate a cantitatii anuale de poluanti emisa sau limitarea concentratiilor la imisii in zonele invecinate. Astfel de standarde sunt lipsite de ambiguitati si sunt utilizate pe scara larga. Dar datorita faptului ca nu fac o corelatie intre cauza (sursa) si efect ( calitatea mediului) fiecare dintre aceste abordari este incompleta. Standardele de risc si standardele de analiza cost-beneficiu leaga sursa de calitatea rezultanta a mediului si prin aceasta furnizeaza, in principiu, o mai buna indrumare catre actiunile necesare elaborarii deciziei in vederea obtinerii unui anumit rezultat asupra calitatii mediului. Aplicate generic aceste abordari pot fi utilizate pentru definirea masurilor de control ale sursei sau a standardelor de calitate ale mediului. Standardele bazate pe comunitate sunt mai degraba vagi ingloband abordari considerate necesare pentru satisfacerea cerintelor comunitatilor si nu sunt definite precis. Deseori aspectele legale sunt utilizate pentru definirea acestor standarde.

Standarde de control ale performantelor surselor

Standardele de control ale surselor sau de performanta ale surselor sunt de obicei cele mai usor de reglementat si de aplicat. Aceste standarde indica cu precizie limita maxima a ratei de emisie a poluantilor proveniti in urma unei activitati. Sursa poate fi caracterizata ca sursa punctiforma ( evacuari de jeturi de poluanti prin conducte sau cosuri) sau ca o sursa de suprafata ( infiltratii de poluanti de la culturile agricole). Compararea emisiilor cu standardele se face cu usurinta, dar aceasta metoda nu da in totdeauna rezultatele scontate privind imbunatatirea calitatii mediului. Deseori standardele de performanta ale surselor sunt bazate mai degraba pe conditiile care pot fi indeplinite (cea mai buna tehnologie disponibila) decat pe cerintele necesare obtinerii unui bun rezultat environmental.

Deseori standardele de control ale surselor impun concentratia maxima a unui poluant in efluent. Acest fapt poate avea ca efect tratarea cu acelasi standard a fluxurilor diferite de poluanti, netinand cont de faptul ca fluxurile mari au un efect mai mare asupra calitatii mediului.

Standarde mai stricte de performanta sunt impuse surselor noi sau modificate de poluanti. Aceasta datorita recunoasterii faptului ca noile utilaje pot si trebuie sa aiba performante environmentale mai bune decat vechile utilaje si o eficienta marita la preturi de cost mai mici decat cele necesare modificarii utilajelor existente. Tabelul 1 prezinta un exemplu de standard de performanta impus pentru o termocentrala pe carbuni de ultima generatie.

Tabelul 1

Uneori impunerea unui standard orientat pe sursa poate necesita introducerea unei anumite tehnologii pentru controlul emisiilor. Acest lucru poate fi facut fie direct prin specificarea unei anumite tehnologii, fie indirect prin specificarea unui anumit grad de epurare sau impunerea unei concentratii maxime a poluantilor in efluentii emisi in mediu, performante ce pot fi atinse doar prin utilizarea unei anumite tehnologii. Standardele orientate pe tehnologii actioneaza mai bine atunci cand exista o baza larga de procese tehnologice similare aflate in exploatare. Aceste standarde au fost utilizate pentru controlul tratamentelor aplicate apelor uzate in SUA. In urma amendamentelor la legea Clean Air Act in SUA aceasta metoda a fost aplicata si pentru controlul calitatii aerului in ariile cele mai poluate. In ciuda bogatei experiente in ceea ce priveste aplicarea standardelor orientate pe tehnologie, acestea s-au dovedit uneori a fi dificil de aplicat datorita deosebirilor dintre procesele tehnologice. Uneori selectarea de tehnologii insuficient verificate poate avea ca rezultat costuri excesive, si performante slabe in ceea ce priveste protectia mediului. Pe de alta parte utilizarea in continuare doar a tehnologiilor indelung aplicate impiedica inovatiile si uneori limiteaza eficacitatea sistemelor de tratament a emisiilor in mediu.

Standarde ale calitatii mediului

Standardele de calitate a mediului au in vedere definirea nivelurilor de poluanti care sunt acceptabile pentru apa, aer, sol, ecosisteme. Aceste standarde sunt in general legate de considerente bazate pe efectele asupra sanatatii umane sau asupra starii mediului. In general aceste standarde sunt stabilite pe considerente legate de sanatatea umana, dar raspunsul individual la poluanti difera semnificativ chiar si in interiorul colectivitatilor umane. Unii indivizi sunt afectati de nivele de poluare mult mai mici decat cele care sunt considerate sigure pentru majoritatea populatiei. Incercarea de stabili standarde de calitate ale mediului avand in vedere efectele asupra unei varietati de specii de plante si animale este si mai dificila.

Standardele de calitate ale mediului sunt de asemenea dificil de utilizat in evaluarea efectiva a performantelor unei activitati umane. Aceste standarde nu sunt legate in mod direct de surse individuale de poluare si in consecinta nu pot oferi decat putine indicii asupra strategiilor necesare a fi aplicate pentru atingerea parametrilor de mediu indicati.

In ciuda tuturor acestor probleme, standardele de calitate ale mediului sunt larg utilizate datorita simplitatii lor, si o data stabilite, devin indicatori directi ai performantelor diverselor activitati. Trebuie de mentionat faptul ca aceste standarde nu identifica direct sursa degradarii mediului si nici metodele de rezolvare.

Standardele de calitate ale mediului sunt utilizate pentru indicarea performantelor environmentale. De exemplu, acestea sunt utilizate pentru indicarea solurilor contaminate care necesita evaluari suplimentare. Solurile care contin nivel ridicate de contaminanti pot sa nu exercite un risc environmental considerabil datorita lipsei de mobilitate a contaminantilor, dar evaluari suplimentare sunt necesare inaintea elaborarii unei decizii.

Standardele de calitate a mediului au fost de asemenea utilizate pentru definirea standardelor de calitate a aerului. De notat ca unele din standardele de calitate a aerului au diferite valori pentru diferite perioade de expunere. Acest fapt recunoaste faptul ca unii poluantii au efecte legate de doza totala sau de trimpul integrat de expunere.

Tabel 1. Standarde ale calitatii aerului in SUA

Standardele de calitate ale mediului sunt deseori grupate pe nivele. In Olanda , contaminarea solului se evalueaza pe baza a trei nivele pentru multi dintre poluantii obisnuiti. Nivelul A reprezinta un nivel al concentratiei in sol la care solul se poate considera nepoluat. Nivelul B , nivelul de alarma indica faptul ca solul sufera de o usoara contaminare si sugereaza faptul ca ar trebui efectuate in continuare evaluari ale toxicitatii si periculozitatii contaminarii. Gradul de complexitate al acestor verificari poate diferi in functie de nivelul concentratiei si de tipul poluantilor precum si de locul de prelevare a probelor. Solul poate sa prezinte sau sa nu prezinte un risc environmental acest fapt depinzand de accesul la sol, de mobilitatea contaminantilor, de biodisponibilitatea compusilor poluanti ( posibilitatea ca acesti compusi sa patrunda in lanturile trofice).

Concentratiile care depasesc un anumit nivel C reprezinta nivele ale contaminarii care prezinta riscuri semnificative pentru sanatatea umana si sanatatea mediului si necesita masuri de remediere. In tabelul urmator sunt reprezentate cele trei nivele ale standardelor de calitate environmentala pentru unii poluanti importanti ai solului si apelor freatice. Aceste nivele au fost stabilite pe baza evaluarilor de risc asupra sanatatii umane si de risc ecologic.

Sistemul olandez de clasificare a calitatii solurilor

< A - sol necontaminat; .>A,<B- sunt necesare investigatii preliminare; >B- sunt necesare investigatii detaliate; > C sunt necesare masuri de remediere.

Spre deosebire de aer, expunerea la solurile si apele contaminate depinde de folosinta care se atribuie mediului contaminat. Avand in vedere acestea, au fost dezvoltate standarde de calitate ale mediului care, de exemplu, iau in considerare faptul ca apele utilizate pentru anumite procese industriale (racirea instalatiilor) nu este necesar sa fie de o calitate superioara la fel ca si apele utilizate pentru potabilizare. Utilizarea standardelor bazate pe calitatea mediului permite exploatarea mai judicioasa a resurselor in vederea atingeri scopurilor environmentale prin focalizarea atentiei asupra componentelor de mediu care necesita cel mai mare grad de control. Aceasta abordare tine cont de celelalte probleme legate de standardele conventionale de calitate si introduce probleme noi legate de clasificarea mediilor environmentale in functie de folosinta curenta sau prevazuta. Folsintele potentiale ale unui corp de apa nu sunt statice putand sa se modifice in timp.

In concluzie standardele de calitate ale mediului sunt instrumente utile pentru indicarea problemelor potentiale daca sunt aplicate conservativ, adica sunt astfel stabilite incat sa protejeze sanatatea mediului si a oamenilor.

Un standad conservativ se poate dovedi a nu fi util in alocarea practica a resurselor pentru solutionarea problemelor de mediu. In plus probleme potentiale pot fi indicate fara a se oferi solutii practice de rezolvare.

Compozitia chimica a aerului in Los Angeles a depasit de exemplu valorile maxim admise de standardelele de calitate pentru oxidantii fotochimici incepand din anii 1970 si exista putine indicii ca acest standard va fi repectat in perioada imediat urmatoare. Intoducerea recenta a unui standard mai strict pentru ozon va marii aria zonelor in care care nu se respecta concentratile maxime, problema putand continua pe timp nedefinit.

Standarde bazate pe risc

Utilizarea standardelor bazate pe calitatea mediului este legata de standardele bazate pe analiza riscurilor in acele situatii in care anumite utilizari ale mediului implica riscuri mai mici de expunere. In cazul standardelor bazate pe risc, riscul specific este estimat in mod explicit si comparat cu un risc 'acceptabil'. Orice activitate duce la generararea unor anumite riscuri asupra mediului. In principiu evaluarile de risc pot furniza indicatii directe asupra impactului environmental a unei anumite activitati si astfel furniza indicatii asupra necesitatii si tipurilor de masuri de control. Prima dificultate a acestei abordari este legata de necesitatea existentei de date complete si cu un grad mare de acuratete pentru a ghida analiza evaluarilor de risc. Aceasta presupune utilizarea unui mare volum de timp si este sussceptibila de a nu acoperi toate aspectele problemelor.

Deficientele acestor abordari sunt cele mai evidente cand se incearca estimarea absoluta a riscurilor legate de o anumita activitate. Utilizarea prevederii riscului absolut necesita de asemenea definirea unui nivel de risc acceptabil. Aceasta s-a dovedit a fi dificil de vreme ce riscul pe care o comunitate este dispusa sa il accepte tinde sa varieze in functie de :1 modul in care o comunitate sau un grup de indivizi primeste beneficiile poentiale legate de activitatea cauzatoare de risc si

2 modul in care comunitatea respectiva poate controla expunerea la risc.

Ampasarea unei mari unitati industriale intr-o arie in care comunitatea nu beneficiaza de facilitatile ofeite prin locurile de munca generate va genera, probabil, o opozitie semnificativa. Oamenii sunt de asemenea dispusi sa accepte mai usor riscurile mari datorate fumatului sau circulatiei autovehiculelor dacat riscurile mai mici (statistic) de a fi pasager intr-un avion sau de a trai in apropierea unei centrale nucleare sau combinat chimic.

O abordare bazata pe risc poate fi mai plina de inteles atunci cand sunt utilizate metodologii obisnuite pentru evaluarea riscurilor relative ale componentelor sau activitatilor poetntiale. Ar fi posibila determinarea unei alternative de risc minim, fara a fi in mod absolut dependenta de valoarea absoluta a riscului si de multiplele prezumtii care intra in aceasta estimare. O definitie mai simpla a riscului relativ este aceea de a lua in consideratie pierderea de contaminanti, sau rata de eliberare a contaminantilor in mediu, mai degraba decat a riscurilor pe care aceste emisii le induc. Concentratiile in mediu, dozele si in ultima instanta efectele asupra sanatatii, depind de rata de emisie a contaminantului in mediu. Alternativele care rezulta in urma ratei minime de eliberare, vor minimiza ricul. Astfel o masura relativa a riscului poate fi determinata pe baza estimarii pierderilor de conttaminant fara a trata cu deosebita atentie incertitudinile legate de evaluarea riscurilor asupra sanatatii. Avantajele acestei abordari sunt acelea ca procesele fizico-chimice care controleaza emisia si ratele de emisi a poluantilor sunt cunoscute cu o precizie mai mare decat relatiile doza raspuns care guverneaza evaluarile riscurilor asupra sanatatii umane.

Analiza cost-beneficiu

Nici una dintre metodele descrise pentru stabilirea standardele de mediu nu iau in considerare costurile potentiale pentru atingerea unei performante environmentale corespunzatoare. Datorita faptului ca costurile constituie intotdeauna un considerent important si impun constrangeri tuturor proiectelor, acestea sunt incluse in stabilrea de standarde environmentale. Fara luarea in considerare a costurilor, pot fi stabilte teluri environmentale nerealiste, care nu sunt posibil de realizat sau atins decat la costuri pe care indivizii, companiile sau societatea nu sunt dispuse sau nu doresc sa sa le achite. Exista, de exemplu, unele pareri conform carora instituirea unor standarde mai stricte privind concentratia de ozon troposferic in California reprezinta costuri prea mari pentru comunitate. Atribuirea de resurse este de asemenea o problema care a dus la incetinrea procesului de alocare a fondurilor speciale din bugetul de stat SUA (Superfund) pentru rezolvarea problemelor legate de reechilbrarea ecologica a zonelor puternic contaminate.

Abordarea cost-beneficiu incearca sa rezolve aceste probleme prin detalierea costurilor si beneficiilor reale ale operatiunilor de control environmental. Beneficiile environmentale pot fi costuri, cum ar fi costurile medicale, dar nu trebuie neaparat exprimate in dolari. Beneficiile trebuiesc sa fie cuantificabile, cum ar fi numarul de morti prin cancer evitate.

Analiza cost-benficiu, este in principiu incorporabila in analizele ingineresti traditionale si este in sens larg o evaluare a costurilor in comparatie cu beneficiile. Aceasta abordare este oarecum in conflict cu codurile profesionale ale diverselor organizatii ingineresti care cer ca mediul si siguranta publica sa fie cerinte primordiale ale oricaror proiecte. Analizand in detaliu aceste coduri cer sa nu se desfasoare nici o activitate inginereasca care ar putea avea impact negativ asupra sanatatii sau sigurantei membrilor societatii. Acesta este un standard imposibill de atins. Toate activitatile ingineresti au in vedere obtinerea maximumului de 'beneficii 'cu minimumul de 'costuri'. Nu exista insa beneficiu infinit si nici cost zero pentru nici o activitate. Abordarea inginereasca a avut in atentia ei cu precadere beneficiile si costurile cuantificabile definindu-le mai ales din perspectiva clientului sau a angajatorului decat din perspectiva societatii. Aceasta abordare a costurilor din perspectiva societatii trebuie incurajata.

Este dificil de definit toate costurile si beneficiile unei activitati in sens absolut. Pare a fi mai convenabila stabilirea unui set de prioritati environmentale prin evaluarea costului si beneficiilor relative ale unei activitati relativ la alte activitati. Chiar si asa este dificil de evaluat in totalitate costurile si beneficiile care in multe cazuri sunt dificil de cuantificat iar in altele nu au fost dezvoltate mijloace de evaluare. Deseori distrugerile environmentale asociate cu o activitate sunt suportate de o entitate complet diferita de cea care va beneficia din punct de vedere economic. Aceste catacteristici fac din analiza cost-beneficiu o unealta dificil de utilizat in evaluarea practica a performantei environmentale.

Datoritta acestor considerente metodele traditionale de evaluare a performantelor environmentale nu au inclus factorii de mediu. Produsul national brut, PNB, al unei natiuni, probabil cel mai utilizat indicator al bogatiei si activitatilor economice, de exemplu, nu include costurile degradarii mediului. Din contra costurile necesare remedierii daunelor environmentale reprezinta un component pozitiv al PNB, sugerad faptul ca degadarea mediului constituie un component al bogatei unei natiuni. Cele mai multe sisteme traditionale de contabiltate pentru afaceri vor include cel mult costurile legate de controlul environmentului ca si un cost in care degradarea mediului nu este luata in considerare. Asfel prin utilizarea acestor instrumente economice traditionale sunt realizate stimulente economice pentru degradarea mediului.

Au fost facute incercari de a incorpora costurilel si beneficiile environmentale in cadrul larg al activitatii economice. Una dintre cele mai dificile probleme este atribuirea unei valori unui mediu curat. Printre metodele care au fost propuse pentru atribuirea unei valri mediului sunt de mentionat urmatoarele

atribuirea de valori contingentului- In aceasta abordare este evaluata, suma pe care un individ trebuie sa o plateasca pentru conservarea si imbunatatirea mediului, sau suma pe care acesta ar putea-o accepta in compensatie pentru pierderea calitatii mediului. Aceasta evaluare depinde de studii efectuate la nivelul individului. Raspunsul unui astfel de studiu ar putea sa nu reprezinte valoarea reala a unei resurse environmentale pentru un individ, iar in plus orice evaluare este bazata pe informatie incompleta care se poate modifica in timp ( o data cu modificarea opiniei esantionului studiat).

Atribuirea de valori de oportunitate- Atribuirea de costuri de oportunitate stabileste valoarea unui environment prin valoarea sa potentiala daca ar fi fost dezoltat intr-o varianta alternativa de utilizare a terenurilor. Aceasta abordare nu poate stabili valoarea unui mediu nealterat ci doar potentialul nearealizat daca acel mediu ramane nemodificat

Atribuirea de valori de proximitate- In aceasta abordare, valoarea unui mediu nealterat este judecata pe baza diferentelor in valori specifice terenului nealterat comparativ cu alte terenuri.De exemplu o aplicatie uzuala este aceea de estimare a efectului unui mediu nealterat asupra valori pe care oamenii o atribuie ternurilor si zonelor lor rezidentiale (preturi de terenuri avand aceasi configuratie dar ampasate in vecinatati diferite) . dificultatea acestei abordari consta in izolarea seturilor de valori care influenteaza valoarea unei propietati.

O abordare diferita aproblemei de atribuire de valori este atribuirea unui pret corespunzator unui produs astfel incat acesta sa reflecte toate costurile implicate in producerea sa. In analiza ciclului de viata al unui produs este inclusa in analiza totalitatea necesitatilor materiale, de energie precum si preturile induse de depozitarea deseurilor legate de activitatea de productie, comercializare, utilizare si stocare a unei anumite activitati sau produs. Costul total al unui produs, de exemplu, include costurile traditionale ale materiilor prime si productiei, costurile necesare depozitarii deseurilor legate de utilizarea acestui produs, precum si costurile legate de repararea daunelor environmentale produse pe ciclul de viata al produsului. Pretul unui produs este stabilt pe baza costurilor totale. O alternativa este utilizare a de taxe pentru producator pentru a forta atribuirea corecta a valorii a pretului pentru comunitate. Aceasta abordare este, in principiu, o cale potrivita pentru a reglementa orice activitate si a atribui standarde de performanta environmentala, dar poate fi dificil de implementat. Aceasta abordare nu ia in consideratie capacitatea in exces, resursele si energia care ar putea fi utilizate sau reciclate intr-un produs care ar face producerea sa mai eficienta si mai putin daunatoare mediului. Abordarile bazate pe analiza ciclului de viata sunt instumente eficiente in protectia mediului a caror posibilitati se asteapta sa creasca o data cu generalizarea lor si castigarea de experienta.

Utilizarea de taxe care sa incurajeze realizarea de performante environmentale superioare este o alta abordare apropiata sistemului de analiza ciclului de viata. Acest concept are in vedre impunerea de taxe pentru afacerile , industria sau indivizi in functie tipul si cantitatea de deseuri generate. Acest nu este un sistem bazat pe evaluarea performantelor environmentale, dar reduce procesul de elaborare a deciziei environmentale la un proces simplu de optimizare a oricarei forme de activitate. De vreme ce aceasta abordare este implementata cu usurinta in diverse afaceri, aceasta comuta problema stabilirii unei valori a efectelor adverse asupra mediului sistemului de taxe. Dificultatile folosirii analizei cost -beneficii in stabilrea de standarde de mediu raman.

In SUA a fost utilizata o forma a analizei cost-beneficii pentru evaluarea eficacitatii costurilor in sanatate si reglementari legate de siguranta. In aceasta abordare costurile de impunere a reglementarilor au fost comparate cu numarul de morti premature care au fost evitate prin impunerea acestor reglementari fara a se incerca punerea unei valori asupra acestor morti premature. Mai mult de 50 de reglementari din domeniile sanatatii si sigurantei au fost ordonate dupa costurile pe moarte prematura evitata. Unele dintre rezultate sunt prezentate in tabelul urmator

Eficienta costurilor pentru masuri selectate

Sursa: Council of Environmental Quality, 1990.

Acceptand aceste evaluari ca fiind corecte, se observa ca masurile de siguranta implementate care privesc segmente largi de populatie au cea mai mare eficienta. Reglementarile environmentale scumpe care influenteaza segmente reduse ale populatiei sunt cele mai putin eficiente din punct de vedere al costurilor. Aplicarea analizei cost-beneficiu ar sugera ca multe din aceste reglementari environmentale nu ar fi trebuit fi implementate in favoarea altora cu o eficienta a costurilor mai mare. In ciuda acestui fapt multe din masurile cu cele mai mici eficiente au primit un sprijin puternic provenit din toate segmentele ale populatiei. Tabelul ilustreaza problemele unei abordari inguste a analizei cost-beneficiu in aceea ca daca se utilizeaza doar o singura unitate de masura pentru beneficii, numarul de morti premature evitate, si nu sunt recunoscute alte beneficii aduse calitatii vietii care pot sa fie pretuite de anumite segmente ale populatiei. In concluzie analiza cost-beneficiu poate asista dar nu inlocui procesul de elaborare a deciziei de mediu. Cu toate ca potentialul sau este limitat de dificultatea punerii unei valori pe costuri si beneficii, definirea acestor factori aflati in competitie este un element de baza in procesul elaborarii deciziei environmentale.

Standarde bazate pe comunitate

Toate masurile enumerate mai sus sunt in ultima instanta conectate cu valoarea acestora de a evalua impactele environmentale ale unei actini propuse. O temeinica evaluare a riscurilor este probabil cel mai bun raspus fata de problemele percepute de colectivitate si furnizeaza cle mai bune mijloace de a evalua daunele environmentale care trebuiesc imputate initiatorului.

Evaluarea riscurilor environmentale este deseori limitata la evaluarea riscurilor asupra omului dar poluantii afecteraza deseori nu numai omul ci si ecosistemele. Nnumarul de specii supuse riscului si sensibilitatea si raspunsul specific al speciilor afectate este mult mai mare ingreunand elaborarea evaluarilor de risc environmental. Riscurile umane sunt caracterizate de un numar mai mic de cai expunere, de exemplu ingestia inmpreuna cu mancarea sua bautura, inhalarea din aer si absorbtia prin piele si sunt desigur limitate doar la o singura specie. (Vezi tabelul)

Cresterea complexitatii-nivelului de efort in realizarea evaluarilor de mediu

Cu toate ca evaluarea riscurilor asupra omului este mult mai limitata si mai bine inteleasa decat evaluarea complexa riscurilor, aceasta ramane un subiect cu o mare doza de incertitudine. Atat componentele primare ale evaluarilor de risc ( evaluarea expunerii populatiilor umane si evaluarile de riscuri asociate cu aceasta expunere) sunt supuse aparitiei de erori iar analiza incertitudinii este parte integrata a evaluarii de risc. Unele dintre sursele acestor complexitati sunt prezentate in tabelul de mai sus. In ciuda acestor probleme evaluarile de risc asupra sajnatatii umane raman instrumente de baza in procesele de elaborare a deciziei de mediu.

Metodologia evaluarilor de risc a fost imbunatatita o data cu introducerea in SUA a taxelor destinate constituirii unui fond special de remediere a medullae in zonele profund afectate. (US Superfund). Valoarea acestor taxe impuse companiilor poluatoare a fost stabilita in functie de 'contributia' avuta la degradarea mediului. Ca urmare a contestatiilor legate de marimea taxelor a fost pusa la punct o metodologie de evaluare a tehnologiilor de reabilitate ecologica care include uratorii pasi.

1.     Investigarea posibilitatilor de remediere

2.     Studiu de fezabiltate al actiunilor pentru remediere

3.     Elaborarea deciziei de remediere

4.     Proiectarea actiunilor de remediere

5.     Implementarea actiunilor de remediere

Analiza de risc a fost utilizata pentru a a compara tehnologiile alternative de remediere astfel incat sa fie gasite solutiile optime de minimizare a riscurilor.

Cei doi pasi ai evaluarilor de risc sunt evaluarea expuneri urmata de evaluarea riscurilor asupra sanatatii umane.

Evaluarea expunerii

Evaluarea expunerii este un proces prin care sunt definite nivelurile de contaminanti care influenteaza o populatie umana. Provcesul de definire a expunerii cuprinde urmatorii pasi.

1.     Identificarea contaminatilor si a mediiolr de transport catre receptor

2.     Estimarea ratei sau cantitatilor de contaminanti eliberati

3.     Indentificarea populatiei expuse si a cailor de expunere care conecteaza sursa si receptorul

4.     Evaluarea comportamentului in mediu si a proceselor de transport care influenteaza contaminantii de-a lungul fiecarei cai de expunere

5.     analiza incertitudinilor legate de procesul integrat de evaluare a expunerii

6.     comparare expunerii estimate cu standardele si criteriile de mediu aplicabile.

1.Identificarea contaminantilor

Primul pas, identificarea contaminantilor este mai complicat de cat pare. Contaminantii prezenti in concentratii mai mari pot sa prezinte riscuri mai mici de cat contaminantii aflati sub forma de urme. Acest fapt, de exemplu, a dus la aprecierea gresita a faptului ca PCB ( policlorbifenili, clasa de produse utilizate in multe aplicatii dar cel mai frecfent intalnite in compozitia uleiurilor de transfrormator) nu sunt substante periculoase fata de sanatatea umana deoarece multi dintre compusii puri ai acestei clase de substante nu prezinta riscuri. Din nefericire, PCB disponibil pe pita contine si urme de varietati de PCB care prezinta riscuri foarte mari. In mod similar multe din riscurile legate de folsirea Agent Orange (ierbicid defoliant utilizat in razboiul din Vietnam) au fost legate de prezenta in compusul comercial a urmelor de dioxine. Dioxinele sunt de asemenea prezente in produsii combustiilor incomplete ale unor incineratoare industriae sau municipale si reprezinta o fractie imporatanta in riscul total asociat cu aceste instalatii. Un alt exemplu este legat de prezenta urmelor de clorura de vinil, considerat a fi un agent carcinogen, in apele de baut care poate domina riscurile asociate cu consumarea apelor in ciuda prezentei altor compusi periculosi in cantitati mai mari. Selectarea celor mai imporanti contaninanti din punct de vedre a risurilor este mai dificila in cazul existentei simultane a unui amestec de contaminanti.

Selectarea contaminantilor care pot fi emisi in mediu ca urmare unei activitati sau site poluat , in vedrea elaborarii unei evaluari de risc, trebuie facuta cu deosebita grija. Nici unul dintre compusi nu trebuie eliminat apriori din acest stadiu al analizei pe considerente cum ar fi imobilitatea sau lipsa expunerii directe. In aceste cazuri trebuie efectuate studii mai complexe.