Biodiversitatea si conservarea biodiversitatii

BIODIVERSITATEA SI CONSERVAREA BIODIVERSITATII

1. Biodiversitatea – o problema globala

Comunitatile biologice, dezvoltate in milioane de ani, au inceput sa fie distruse de activitatile oamenilor. Un numar mare de specii sufera un declin rapid, unele fiind aproape de punctul de unde incepe extinctia lor, ca rezultat al vanarii excesive, distrugerii habitatelor, atacului salbatic al pradatorilor sau competitorilor introdusi de catre om. Principalul inamic al biodiversitatii este saracia iar protectia acesteia trece, in mod obligatoriu, prin ameliorarea bunastarii umanitatii si lupta impotriva subdezvoltarii .

Diversitatea biologica este definita ca fiind abundenta de entitati vii pe Pamant, reprezentata de milioane de plante, animale si microorganisme, genele pe care acestea le contin, complexitatea ecosistemelor pe care le formeaza in mediul biologic.

Conservarea diversitatii biologice nu studiaza doar specii si habitate, ci si eficacitatea unor masuri active de protectie. Conservationistii includ in studiile lor si aspecte sociale, economice, politice si etice. Conservationistii nu lucreaza numai in plan stiintific, ci si in plan politic si educational, implicand oficialitatile locale, guvernamentale si comunitatile locale in planurile de protectie.

Incepand cu Conferinta Natiunilor Unite asupra Mediului Inconjurator de la Stockholm din iunie 1972 se recunoaste, oficial si la nivel international, interdependenta dintre problemele sociale, tehnologice, economice si cele ecologice. Pornind de la acest adevar, s-a dezvoltat conceptul, apoi strategia, dezvoltarii durabile, in cadrul careia ecologia joaca rolul unei adevarate placi turnante. Recunoasterea importantei acestei discipline, patrunderea ideilor si principiilor ecologice in constiinta unei mari parti a populatiei, inserarea problemelor de mediu in programele partidelor si guvernelor etc. sunt realizari incontestabile. Lor li se datoreaza dezvoltarea de programe internationale, elaborarea unor acte normative coerente si constituirea unor organisme nationale si internationale specializate pe problemele mediului inconjurator.

Conventia de la Berna (1979) a jucat un rol major in domeniul conservarii florei si faunei salbatice, a habitatelor naturale. Se refera, in special, la conservarea pasarilor migratoare.

Conferintele la nivel inalt de la Rio de Janeiro (1992), de la Johanesburg (2002) s.a. nu au facut decat sa intareasca vointa de actiune a majoritatii tarilor in domeniul mediului inconjurator si a dezvoltarii durabile. Declaratia de la Rio afirma principiul “poluatorul plateste , prin care companiile si guvernele trebuie sa isi asume responsabilitatea financiara pentru daunele cauzate mediului.

Termenul de globalitate a fost folosit pentru prima data in SUA, la primul forum american National Forum on BioDiversity (1986). Termenul este atribuit lui E.O.Wilson, cunoscut entomolog si sociobiolog. Transpunerea in tiparele politice si de drept international s-a realizat in 1992, la Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (CNUE) care va adopta Conventia asupra Diversitatii Biologice (CBO), semnata de 168 de state.

Diversitatea speciilor de pe Terra a crescut continuu de la aparitia vietii. Aceasta crestere nu a fost constanta, existand perioade cu o rata mare a speciatiei urmate de altele cu schimbari minime. In timp geologic s-au produs cinci extinctii in masa. Cea mai mare extinctie a avut loc la sfarsitul Permianului, acum 250 milioane ani, cand se pare ca au disparut intre 77 - 96% din totalul speciilor marine Este foarte probabil ca extinctiile sa fie cauzate de perturbatii majore (eruptii vulcanice pe mari suprafete sau coliziunea cu un asteroid), care au determinat aparitia unor schimbari ale mediului carora multe specii nu le-au facut fata. Au trebuit sa treaca 50 de milioane de ani pentru ca numarul mare de familii pierdute in Permian sa se refaca. Extinctiile ca si speciatiile fac parte mai mult ca sigur din ciclul natural.

Chiar daca extinctiile sunt un proces natural pierderea speciilor este periculoasa atunci cand rata de extinctie este mai mare decat rata speciatiei.

Rata actuala de extinctie este de 100 pana la 1 000 de ori mai ridicata decat ratele din trecutul geologic. Acest episod nou al extinctiilor este numit a sasea extinctie si este datorat exclusiv activitatii umane. Pierderea de specii este fara precedent si ireversibila.

Multe resurse naturale precum aerul, apele, solul, speciile rare, peisajele deosebite sunt considerate a fi resurse comune care sunt bunul intregii societati. Aceste resurse nu sunt intotdeauna asociate cu o valoare monetara. Oamenii, industriile, utilizeaza si degradeaza aceste resurse fara a plati decat simbolic sau deseori fara a plati nimic, situatie descrisa ca tragedia bunului comun. In sistemele ecologiste de evaluare (economie ecologica) utilizarea acestor resurse comune este inclusa ca parte interna a afacerii si intra in costul de productie al produsului.

Atunci cand oamenii si organizatiile vor plati pentru actiunile lor se va diminua si degradarea mediului. astfel ca industriile vor avea politici de supraveghere mai severe si vor fi mai precaute cu mediul.

Demonstrarea valorii diversitatii biologice si a resurselor naturale este o problema foarte complexa, ea fiind determinata de o varietate de factori economici si etici. Un obiectiv major al economiei ecologice este dezvoltarea metodelor de evaluare a componentelor diversitatii biologice. Au fost elaborate metode pentru atribuirea de valoare economica variabilitatii genetice, speciilor, comunitatilor biologice si ecosistemelor.

2. Valoarea biodiversitatii

2.1. Valori economice directe

1.) Valori utilizate pentru consum

Valorile utilizate pentru consum pot fi atribuite bunurilor care sunt consumate local si care nu apar pe pietele nationale si internationale. Oamenii care traiesc aproape de terenurile productive utilizeaza adesea o parte considerabila a bunurilor produse pentru consumul propriu. In cazul in care populatia din mediul rural nu este capabila sa obtina aceste produse (ex. vanatul, combustibilul lemnos), ca urmare a efectelor degradarii mediului, supraexploatarii resurselor naturale sau datorita instituirii ariilor protejate, standardul de viata va fi in scadere, fapt ce poate merge pana la punctul in care devine imposibila supravietuirea si este necesara migrarea spre centrele urbane.

2.) Valoarea de utilizare a produselor

Valoarea de utilizare a produselor este valoarea directa atribuita produselor care sunt recoltate din mediul salbatic si vandute pe pietele comerciale nationale sau internationale.

In prezent, lemnul este cel mai important produs obtinut din mediul natural, cu o valoare circulanta in comertul international de peste 120 miliarde USD an. Productia de lemn este exportata in proportie tot mai mare din multe tari tropicale, care obtin astfel valuta pentru industrializare sau plata datoriilor. Produsele nelemnoase din padure, incluzand vanatul, fructele, latex-ul, rasinile, plantele medicinale au de asemenea o valoare productiva foarte mare. De exemplu, produsele nelemnoase exportate de India reprezinta 63% din totalul exporturilor forestiere Valoarea produselor nelemnoase impreuna cu valoarea lemnului aduce o puternica justificare economica pentru mentinerea ecosistemelor forestiere in bune conditii.

Beneficii enorme obtinute din comertul ilegal “de viata salbatica”, precum si ingeniozitatea retelelor fac dificile controlul si stoparea acestei activitati. De exemplu, un cimpanzeu este platit braconierilor cu aproximativ 70 USD si se vinde beneficiarului cu circa 7.500 USD.

Cea mai importanta valoare de utilizare pentru multe specii consta in capacitatea lor de a produce noi materii prime pentru industrie si de a imbunatati genetic culturile agricole.

Populatiile salbatice produc sursa de material genetic care le poate redresa genetic pe cele domestice. In cazul plantelor cultivate, speciile salbatice pot produce gene care confera rezistenta la boli sau determina cresterea productiei. Continua ameliorare genetica a plantelor cultivate este necesara nu numai pentru cresterea productiei dar si ca protectie impotriva insectelor rezistente la pesticide, virulentei unor fungi, bacterii sau virusi necunoscuti. Pierderea plantelor cultivate poate fi adeseori legata direct de variabilitatea genetica redusa. Astfel, In Irlanda, in anul 1846, cartofii au fost distrusi aproape in totalitate. Consecintele acestei vulnerabilitati genetice ridicate s-au concretizat prin moartea a peste 1,5 milioane de irlandezi si cu migrarea altor 2-3 milioane in alte tari, cartoful fiind un aliment de baza. In anul 1922 cartoful a fost aproape decimat in fosta URSS. Exemplele pot continua.

Speciile salbatice pot fi adesea utilizate ca agenti biologici de control. Exemplu: viermele alb al maniocului a fost introdus accidental in Africa unde a produs pagube de circa 2 miliarde de USD/an reducand substantial hrana a peste 200 de milioane de africani. Dupa cercetari intense, entomologii au descoperit o viespe din Paraguai, necunoscuta initial ca parazit al viermelui alb al maniocului. Un program de crestere si introducere a 250 000 de viespi in Africa a condus la controlul dezvoltarii viermelui si reducerea a 95% din pierderile de manioc.

ANALIZA: Geomorfologia climatica – caracteristici generale ANALIZA: Masivul gilau-muntele mare - elemente fizico-geografice

Lumea naturala este si o importanta sursa de materii prime in industria farmaceutica. Mai mult de 75% din primele 150 de medicamente prescrise curent in S.U.A. sunt derivate din plante, animale, fungi, bacterii. Doua medicamente obtinute dintr-un melc de mare din Madagascar s-au dovedit a fi eficiente in tratarea leucemiilor si a altor boli de sange. Aceste tratamente au crescut rata de supravietuire a copiilor cu leucemie de la 10% la 90%.

Comunitatile biologice ale lumii sunt in continuare cercetate pentru a se descoperi noi plante, animale, fungi si microorganisme care pot fi utilizate in lupta oamenilor cu boli precum cancerul sau SIDA.

2.2. Valori economice indirecte

Comunitatile biologice produc o mare varietate de servicii de mediu care nu sunt consumate prin utilizare. Ele previn inundatiile si eroziunea solurilor, purifica apele si creeaza locuri pentru recreere si studiere a naturii.

a.) Productivitatea ecosistemelor. Capacitatea fotosintetica a plantelor si algelor consta in captarea energiei solare de catre tesuturile vii. Acestea reprezinta startul celor mai importante relatii trofice care implica aproape toate speciile pe care omul le exploateaza. Aproximativ 40% din productivitatea mediului terestru este utilizata direct sau indirect de om. Distrugerea vegetatiei dintr-un areal conduce la pierderea productiei de biomasa si deteriorarea comunitatilor de animale care traiesc in acel areal.

Chiar daca ecosistemele degradate sunt refacute - adesea cu cheltuieli foarte mari - nu se mai poate restabili functionalitatea initiala a ecosistemelor, acestea nemaiavand aceeasi bogatie in specii.

Multe studii asupra pajistilor naturale si artificiale confirma faptul ca pierderea unor specii determina declinul productivitatii, comunitatea fiind mai putin capabila sa raspunda la variatii ale mediului, precum seceta. Atunci cand sunt pierdute specii, comunitatile biologice isi vor reduce substantial capacitatea de adaptare la schimbarile produse de activitatea umana.

b.) Protectia apelor si a resurselor edafice. Comunitatile biologice au o importanta vitala in protejarea resurselor de apa, protectia ecosistemelor impotriva inundatiilor sau secetei si mentinerea calitatii apei. Aparatul foliar si litiera intercepteaza ploaia si reduc impactul picaturilor de apa cu solul, radacinile plantelor si microorganismele contribuie la aerarea solului, marindu-i capacitatea de a absorbi apa.          Cresterea capacitatii de retentie a apei reduce posibilitatea de producere a inundatiilor care apar dupa ploile puternice si asigura o cedare lenta a acesteia, in zile sau saptamani dupa ploaie.

Atunci cand vegetatia este degradata, rata de eroziune a solurilor si chiar alunecarile de teren cresc rapid, reducand substantial valoarea terenurilor. Mai mult, particulele de sol ajunse in apa pot elimina animalele de apa dulce, viata marina din estuare. Sedimentele reduc indicele de potabilitate si indirect posibilitatea de utilizare a apei de catre comunitatile umane ce traiesc de-a lungul raurilor. Cresterea debitului solid conduce la colmatarea accelerata a lacurilor de acumulare, la diminuarea productiei de energie electrica sau reducerea navigabilitatii.

c.) Ameliorarea climatului

La nivel local arborii modifica temperatura prin reducerea insolatiei directe si procesul de evapotranspiratie. Efectul racoritor diminueaza utilizarea ventilatoarelor si aparatelor de aer conditionat, sporeste confortul si imbunatateste productivitatea muncii.

La nivel regional, evapotranspiratia asigura secvente ale circuitului apei in natura. Pierderea vegetatiei din unele regiuni de pe glob a condus la reducerea, la nivel regional, a cantitatii anuale a precipitatiilor.

La nivel global, cresterea plantelor este corelata cu ciclul carbonului. Diminuarea suprafetei ocupate de covorul vegetal are ca efect reducerea capacitatii de absorbtie a CO₂, contribuind la cresterea concentratiei acestui gaz in atmosfera si mai departe la efectul de incalzire globala.

d.) Depozitarea deseurilor si retentia nutrientilor. Comunitatile biologice sunt capabile sa reduca si sa imobilizeze poluanti ca metale grele, pesticide, ape uzate, care au fost introdusi in mediu prin activitati umane.

e.) Relatiile dintre specii. Existenta multora dintre speciile vanate de oameni pentru valoarea lor economica depinde de alte specii salbatice. Astfel, declinul unei specii salbatice cu importanta mica pentru oameni poate determina diminuarea numarului celor vanate. O parte din animalele salbatice vanate sunt dependente de insectele si plantele necesare hranei. Declinul populatiilor de insecte si al comunitatilor de plante va conduce la scaderea efectivului de animale vanate de om. Numeroase specii de plante cultivate sunt entomofile, depinzand de insecte pentru polenizare. Diseminarea multor specii specii salbatice este dependenta de animalele care le consuma fructele.

Unele din relatiile cele mai semnificative din comunitatile biologice sunt acelea dintre speciile de plante si microorganismele din sol care produc nutrientii esentiali prin descompunerea plantelor si animalelor moarte. Cresterea lenta si moartea arborilor din padurile Europei poate fi atribuita, in parte, efectului ploilor acide si poluarii aerului asupra fungilor din sol.

f.) Recreerea si ecoturismul. Un scop important al activitatilor recreationale este acela de relaxare in natura prin intermediul unor activitati precum drumetia, fotografiatul, tabere ornitologice, observarea balenelor etc. Valoarea monetara a acestor activitati, numita uneori valoarea farmecului poate fi considerabila (circa de 800 miliarde USD/an).

Ecoturismul este o industrie in rapida dezvoltare, implicand peste 200 milioane de persoane pe an si ruland miliarde de USD/an in lume. Vizitarea unor tari de catre aceasta categorie de turisti si cheltuielile facute sunt realizate cu scopul de admira comunitatile biologice si specii rare. Rolul ecoturismului este in particular important in multe tari tropicale. Ecoturismul poate furniza o justificare imediata, pragmatica pentru protejarea diversitatii biologice, in mod particular atunci cand activitatile pe care le presupune sunt integrate intr-un plan general de management.

g.)Valoarea educationala si stiintifica. Multe carti, reviste, programe de televiziune, materiale multimedia, filme produse in scopuri educationale si recreative sunt bazate pe teme din natura. Aceste produse educationale valoreaza probabil miliarde de dolari pe an.

h.) Monitorizarea factorilor de mediu. Speciile care au sensibilitati aparte la toxine pot servi drept sistem initial de avertizare intr-un program de monitorizare a starii de sanogeneza a mediului. Unele specii pot servi ca inlocuitori ai unor echipamente de detectie deosebit de costisitoare. Cei mai cunoscuti indicatori sunt lichenii care cresc pe roci si absorb substantele chimice din ploi sau aer. O cantitate mare de substante toxice distruge lichenii, fiecare specie avand un nivel distinct de toleranta la poluarea atmosferica. Compozitia comunitatilor de licheni dintr-un areal poate fi utilizata ca indicator biologic (biomarkeri) al nivelului de poluare a atmosferei, iar abundenta lor poate indica arealele contaminate. Molustele si algele sunt de asemenea utilizate ca indicatori biologici.

2.3. Valori optionale

Valoarea optionala a speciilor consta in potentialul de a produce un beneficiu economic societatii umane in viitor. Continua schimbare a societatii umane genereaza necesitati, deci trebuie sa existe metode care sa le satisfaca. Adesea solutia problemei este un animal sau o planta necunoscuta anterior. Cautarea de produse naturale noi este foarte extinsa. Entomologii cauta insecte utilizabile ca agenti biologici de control, microbiologii cauta bacterii care sa asiste procesele biochimice industriale, zoologii cauta sa identifice specii ce pot produce proteine animale mai eficiente etc. Posibila valoare economica a speciilor este greu de precizat deoarece este bazata pe produse sau procese neimaginabile inca.

Agentiile de asigurari medicale si companiile farmaceutice sunt angajate in eforturi mari de colectare si prelucrare a unor plante pentru a exploata capacitatea lor de a lupta cu diverse maladii. Descoperirea unui agent anticancer in tisa pacifica (Taxus brevifolia) un arbore specific padurilor seculare nord-americane, este unul din rezultatele recente ale acestor cautari. O alta specie cu valoare in producerea unor medicamente este arborele Ginkgo biloba care mai vegeteaza spontan doar in cateva localitati izolate din China. In decursul ultimilor 20 de ani, o industrie de 500 milioane de USD/an a fost dezvoltata in jurul plantatiilor de ginkgo. De asemenea s-au dezvoltat linii tehnologice in fabricile de medicamente din Europa si Asia, care extrag din frunze un complex extrem de util in tratarea problemele de circulatie, accidente cerebrale, pierderea memoriei.

Unele specii sunt evaluate aparent ca neavand valoare economica considerabila. Daca doar una din aceste specii devine extincta inainte de descoperirea ei va fi o pierdere iremediabila pentru economia globala, chiar si in cazul in care majoritatea celorlalte specii vor fi prezervate. Diversitatea speciilor poate fi comparata cu un manual care ne explica cum ar fi posibila mentinerea Pamantului in viata. Pierderea unor specii este echivalentul ruperii anumitor pagini din acest manual; daca informatiile din paginile pierdute vor fi necesare pentru a ne salva pe noi sau o alta specie vom constata prea tarziu ca informatiile disparute sunt de neinlocuit. Niciodata nu vom face prea mult pentru a salva specii sau ecosisteme, niciodata nu putem spune ca o specie este importanta sau nu. Practic nu avem cum sa ne dam seama de dimensiunea dezastrului pe care il poate declansa pierderea unei specii.

2.4. Valoarea existentiala

Foarte multi oameni din lumea intreaga au grija de animalele salbatice si sunt preocupati protectia lor. Acest lucru poate fi asociat cu dorinta ca intr-o zi putem vizita habitatul unei specii si chiar sa o observam in salbaticie. Cateva specii, denumite megafauna charismatica, ca panda, leii, elefantii, bizonii si numeroase pasari evidentiaza raspunsuri emotionale din partea oamenilor. Acestia valorifica emotiile traite in mod direct bucurandu-se si contribuind cu bani in sustinerea organizatiilor de mediu, care la randul lor participa la protectia acestor specii si habitatelor lor.

Populatia si organizatiile guvernamentale si neguvernamentale contribuie anual cu sume de ordinul a miliardelor de dolari la protejarea diversitatii biologice, indeosebi in tarile dezvoltate. Aceste sume se regasesc in valoarea existentiala a speciilor salbatice si comunitatilor biologice, reprezentand de fapt fondurile pe care oamenii sunt dispusi sa le plateasca pentru a preveni extinctia speciilor si distrugerea habitatelor.

In concluzie, economia ecologica ajuta la punerea in evidenta a unei game largi de bunuri si servicii produse de diversitatea biologica. Acest lucru a permis cercetatorilor sa evalueze mai corect proiectele, cuantificand si impactele asupra mediului, variabile care inainte erau scoase din ecuatie.

3. Tipuri de biodiversitate

Nivelurile la care este si trebuie abordata diversitatea sunt sunt urmatoarele:

A.) Biodiversitatea genetica (intraspecifica) reprezinta variabilitatea genotipurilor si genofondului din interiorul populatiilor unei specii, pe intregul sau areal de raspandire Omul este si un creator de biodiverstiate, nu numai un factor de erodare a acesteia. De-a lungul timpului, cel mai adesea prin metode empirice, comunitatile umane au obtinut un numar impresionant de soiuri traditionale sau locale, precum si de rase;

B.) Biodiversitatea specifica (interspecifica) cuprinde totalitatea speciilor aflate intr-un anumit biotop, o anumita regiune, tara s.a.m.d, privite si prin prisma importantei biogeografice, a efectivelor populatiilor si a suprafetelor ocupate de acestea. Multi autori apreciaza ca noi cunoastem aproximativ 13% din biodiversitatea Terrei. Numarul probabil de specii pe Glob este de circa 13.600.000 iar numarul de specii descrise de circa 1.800.000. Disparitia sau extinctia speciilor si grupelor de organisme este un proces mult discutat in ultima jumatate de secol. Caracterul acestui proces este alarmant intrucat, de la o rata naturala a extinctiilor de o specie/4 ani s-a ajuns una-doua specii/ zi. Cauzele principale constau, in esenta, in supraexploatarea speciilor, supraexploatarea si deteriorarea habitatelor si in explozia procesului de poluare artificiala, cu toate efectele sale asupra organismelor si asupra climatului general.

C.) Biodiversitateaecologica (a ecosistemelor) priveste mozaiculrealizat de diversele comunitati de organisme, integrate intr-un anumit biotop, dar si complexul de relatii functionale care guverneaza ecosistemele prezente. Acest tip de biodiversitate este, in mod cert, cel mai putin studiat, intrucat el nu priveste numai tipul de ecosistem si structura sa specifica, ci mai ales bogatia si lungimea lanturilor si retelelor trofice, modul in care se realizeaza circulatia materiei si energiei, precum si evaluarea capacitatii de productie si de suport a fiecarui tip de ecosistem in parte. Cauza acestei situatii este reprezentata de complexitatea unor astfel de cercetari.

D.) Biodiversitatea culturala se considera ca toate practicile, traditiile si creatiile umane, care au ca obiect ori ca baza de inspiratie componente ale viului, in toata complexitatea sa. Prin aceste practici si traditii, omul a reusit sa creeze biodiversitate (specii hibride, varietati, soiuri si rase) ori sa conserve anumitefragmentedinecosistemeleapropiatesufletuluiuneianumite comunitati umane si intr-o anumita perioada a dezvoltarii societatii. In toate regiunile Globului, de-a lungul secolelor, populatia umana si-a construit asezari si si-a dezvoltat un anumit sistem agro-silvo-pastoral care a ajuns la un anumit echilibru cu ambianta ecologica in care se practica. In acelasi timp, s-au consolidat o serie de traditii populare, de ritualuri pagane sau crestine, multe avand ca „actori' elemente din mediul inconjurator. De la aceste practici s-au dezvoltat si atitudini (protective ori distructive) fata de ambianta ecologica. Eliminarea acestor practici si traditii a dus si duce, implicit, la disparitia factorilor care au mentinut o anumita specie, un anumit tip de habitat in spatiul comunitatii respective.

Pentru conservarea primelor trei categorii de biodiversitate, asocierea si utilizarea unora dintre aceste traditii culturale reprezinta una dintre modalitatile cele mai sigure si mai economicoase. Multe dintre esecurile ecologice au la baza tocmai schimbarea unor traditii seculare cu tehnologii importate, straine populatiei bastinase (agricultura intensiva in regiunile tropicale este unul din exemplele tipice in acest sens).

4. Conservarea biodiversitatii

4.1. Consideratii generale

Astazi (in plin Deceniu ONU pentru combaterea saraciei: 1997-2006), circa 1,3 miliarde de oameni traiesc intr-o saracie absoluta, 40 de milioane mor anual de boli cauzate de foame, despaduririle au un ritm mediu anual de circa 2%, urbanizarea a reunit deja 50% din populatia Terrei, iar 5-14% dintre speciile diverselor grupe de organisme sunt puternic amenintate etc. Problema apei devine una globala. Unii specialisti sunt de parere ca „Omenirea va muri de sete inainte sa moara de foame'. Afirmatia se bazeaza pe faptul ca, in deceniul trecut, peste 1 miliard de oameni nu aveau acces la apa potabila, iar circa 10 milioane mureau anual din cauza bolilor generate de lipsa acesteia.

In aceste conditii este necesara folosirea oricaror modalitati care ar fi in masura sa asigure conservarea biodiversitatii in ansamblul ei ori a unor specii puternic amenintate cu disparitia, pentru ca noi nu putem prevedea care specie este cheie intr-un ecosistem.

4.2. Conservarea „in situ'

Singura posibilitate reala de a proteja speciile periclitate cu disparitia ramane incercarea de a conserva comunitatile biologice si ecosistemele din care fac parte. Conservarea „in situ' ramane, asadar, solutia optima, ideala pentru strategia conservativa.

a.) Categorii sozologice de specii

Multa vreme, naturalistii au luat in considerare acele specii care erau rare, ori prezentau o valoare biogeografica deosebita, chiar si una sentimentala. Asa s-au declarat „monumente ale naturii', asa s-au constituit rezervatiile stiintifice si naturale si, tot asa, s-au elaborat primele „liste rosii^” sau „carti rosii” si s-a nascut sozologia - stiinta a conservarii biodiversitatii.

Pe plan mondial, la ora actuala sunt stabilite urmatoarele categorii sozologice de specii, alaturi de liste ale speciilor vegetale si animale care necesita o protectie stricta:

- specii disparute;

- specii in mare pericol;

- specii amenintate;

- specii vulnerabile;

- specii rare;

- specii potential amenintate;

- specii ale caror statut nu este inca elucidat;

- specii fara interes pentru lista rosie;

- specii sau taxoni neevaluati.

b. Categorii de arii protejate

Pe plan mondial exista 10 categorii de arii protejate (conform clasificarii facute de Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii - IUCN): rezervatii stiintifice sau rezervatii integrate, parcuri nationale, monumente ale naturii, rezervatii de conservare a naturii, peisaje marine sau terestre protejate, rezervatii de resurse naturale, regiuni biologice naturale si rezervatii antropologice, regiuni naturale amenajate petru utilizari multiple, rezervatii ale biosferei. La aceste zece categorii IUCN a mai admis o categorie speciala numita RAMSAR sau zone umede de importanta internationala (mlastini, paduri de mangrove, delte etc.). De la noi din tara, in aceasta categorie este inclusa doar Delta Dunarii.

In tara noastra miscarea de ocrotire a mediului are deja o traditie de circa un secol. In continuare vor fi punctate siturile conservate la noi.

1.)   Rezervatiile stiintifice sau rezervatiile naturale integrate in care nu se intervine in

nici un fel in desfasurarea proceselor naturale, scopul urmarit fiind de conservare si studiere a speciilor. Ele apartin statului si sunt supuse controlului si protectiei acestuia. Sunt arii “total inchise . La noi in tara, ariile protejate din aceasta categorie sunt reprezentate de Parcul National Retezat, Delta Dunarii si Parcul Rodna.

2.) Parcurile nationale includ suprafete mari de uscat sau/si ape, in cadrul carora ecosistemele se afla intr-un stadiu natural si cvasinatural si care cuprind una sau mai multe arii cu statut rezervatie integrala. In aceste arii sunt excluse exploatarile economice, iar vizitarea lor este autorizata in scopuri educative, de recreere sau culturale. Uneori, pe aceste suprafete sunt admise mici asezari. In Romania exista 11 parcuri nationale (Delta Dunarii care indeplineste conditiile unui parc national, Domogled-Valea Cernei, Retezat, Muntii Rodnei, Ceahlau, Calimani, Piatra Craiului etc.

3.) Monumente ale naturii sunt incluse elemente naturale unice (pesteri, situri arheologice, suprafete cu o anumita flora si fauna), de o valoare exceptionala, care sunt protejate. Acestea sunt reprezentate de pesteri, vulcani, dune, zone salbatice impadurite etc. Ele sunt accesibile publicului dar trebuie atent gestionate.

4.) Rezervatii de conservare a naturii (rezervatii naturale dirijate) sunt anumite suprafete de teren, care permit mentinerea in stare buna a faunei sedentare sau migratorii si a florei. In aceste areale se poate interveni pentru asigurarea conditiilor de trai pentru speciile protejate. Exemple: Poiana Narciselor de la Fagaras, rezervatia Scarita-Belioara etc.

5.) Parcurile naturale in sunt in numar de 6 dintre care amintim: Portile de Fier, Apuseni, Bucegi.

6. Rezervatii ale biosferei constituie areale protejate pe plan international, prin intermediul lor fiind demonstrata valoarea principiilor de conservare a a umanitatii. Aici se realizeaza cercetari fundamentale si are loc monitorizarea intregii activitati din biosfera. In rezervatiile biosferei, pe langa cercetare si supraveghere, se desfasoara actiuni complexe de educatie, formare si demonstratie. Rezervatiile biosferei au luat nastere prin programul UNESCO inca din 1984 (cuprinde peste 300 de teritorii). Statutul acesta a fost acordat si Deltei Dunarii, din anul 1992.

7. Bunuri de patrimoniu international au fost desemnate o serie de obiective naturale, istorice, culturale etc. din toata lumea. La noi in tara amintim: manastirile din Bucovina, Manastirea Hurezi, Delta Dunarii rtc.

4.3. Conservarea „ex situ'

Procesul de conservare ex situ poate fi considerat ca un complex de variate masuri complementare, dezvoltarea intr-o altfel de ambianta ecologica decat cea caracteristica unitatii tinta, in scopul refacerii perpetuarii populatiilor unor specii amnintate sau ale unor soiuri si rase. In cadrul acestui sistem de conservare, distingem:

a.)   colectii tematice, care pot fi: - colectii de lucru (constituite pe durata experimentelor)

- colectii baza (pentru conservarea pe termen lung).

Constituirea acestor colectii si pastrarea lor, necesita un volum mare de munca si consumuri energetice sporite.

b.) bancile de gene (sau conservatoarele de germoplasma) reunesc seminte de fructe, culturi in vitro si embrioni care, dupa o corecta identificare si codificare sunt pastrate in conditii de temperaturi scazute (criostocare), fiind necesara o reinnoire a materialului biologic dupa un anumit timp. In cadrul acestor banci de gene, se disting colectii cu materiale ortodoxe (care se pot deshidrata usor si rezista la temperaturi intre 0-20˚C), colectii de materiale recalcitrante (care nu rezista la temperaturi scazute) si colectii cu materiale liofilizate (care pot fi pastrate numai dupa o prealabila deshidratare in vid).

Embrionii si unele plantule obtinute prin culturi in vitro se pot conserva prin criostocare fie pe termen lung (la -196˚C), fie pe termen scurt (la -70.-100˚C), fie temporar (la 1-9˚C).

c.) conservare in situ, in ciuda denumirii, apartin tot conservarii „ex situ” si se refera la soiuri de plante si rase de animale, mai ales din categoria celor traditionale, care nu mai sunt utilizate pe scara larga. Astfel exista conservatoare de tip livezi, conservatoare de cereale, conservatoare de legume, conservatoare de rase etc. Aceste conservatoare sunt concepute pe regiuni biogeografice, aspect care face sa se reduca costurile implicate. Un astfel de conservator poate fi considerat si cel de la Statiunea de Cercetare si Productie Pomicola Cluj, unde colectia cuprinde 963 soiuri, din care 378 soiuri de par, 84 soiuri de mar, 160 capsuni si 53 de cires.

Uniformizarea agriculturii si zootehniei inseamna pierderea unei mari parti a biodiversitatii si un pericol, petru supravietuirea umanitatii. Reamitim ca in Irlanda, foametea din 1846-1847 a fost cauzata in primul rand de existenta in culturi a unui singur soi de cartof (autohton) si numai apoi datorita manei, favorizata de conditiile climatice.

d). gradiniile botanice si gradiniile zoologice sunt si vor ramane importante institutii de conservare ex situ a biodiversitatii, rol care va deveni, in viitor unul la fel de important ca si cel educational.

Naturalistiilor, agronomilor si zootehnistilor le revine o importanta actiune de conservare „ex-situ”, pe langa rolul primordial al conservarii in situ.

Directii si stategii de conservare care se impun in tara noastra :

- identificarea localitatiilor in care supravietuiesc specii, soiuri cu un grad ridicat de vulnerabilitate;

- descifrarea structurii genetice a acestor populatii, prin tehnici moleculare;

- studierea biologiei si ecologiei acestor taxoni (specii, biospecii, soiuri, rase) cu sublinierea rolului pe care-l joaca in functionarea ecosistemelor ori a valorii economice in perpectiva;

- contituirea formelor si modalitatilor de conservare „ex-situ” cu respectarea metodologiei internationale;

- declansarea experimentelor de refacere a populatiilor naturale;

- implicarea, pe cat posibil si a populatiei umane in actiunea de conservare in situ mai cu seama pentru acesi taxoni care au valente decorative, sentimentale ori reprezinta urme ale culturii traditionale

- dezvoltarea unor programe nationale si internationale cu participarea universitatiilor gradinilor botanice si zoologice, statiunilor de cercetari agricole ori horticole a celor silvice si chiar a muzeelor etnografice.

Activitatea de conservare „ex situ” reprezinta o alternativa a lumii contemporane. Este tot mai evident ca problemele sociale, ecologice si economice sunt interdependente si ca, angajandu-se in aceasta munca, ne indeplinim o datorie fata de generatiile care vor urma.