Restrictionari ale libertatii de circulatie

La nivelul dreptului primar, libertatea de circulatie a lucratorilor poate fi restransa:

- in situatia angajarii in institutiile administratiei publice nationale, justificat de faptul ca pentru aceste situatii se cere o legatura speciala de loialitate intre persoana respectiva si stat, care nu s-ar putea grefa decat pe premisa de cetatean al statului care face angajarea

- pentru motive de ordine, siguranta si sanatate publica.

In ceea ce priveste libertatea de stabilire, restrictiile stabilite de dreptul primar sunt:

- exercitarea activitatilor care, in ceea ce priveste statul membru, sunt asociate in acest stat, chiar si cu titlu ocazional, cu exercitarea unei autoritati publice (astfel, desi profesia de avocat presupune o activitate in fata instantelor judecatoresti ale unui stat membru, acest aspect nu este suficient pentru calificarea acestei meserii ca o forma de exercitare a unei autoritati publice).

La nivelul dreptului secundar, Directiva 2004/38/EC a Parlamentului European si Consiliului prevede urmatoarele :

a) Dreptul de intrare si iesire in si dintr-un stat membru apartine cetatenilor statelor membre ce au carte de identitate si pasaport valabil, precum si membrilor familiilor lor ce beneficiaza de pasaport valabil. Practic, acesta este un drept de a calatori liber in spatiul comunitar.

O ingerinta in acest drept a fost considerata legislatia italiana, care impunea ca, intr-un termen de 3 zile, un cetatean strain (chiar si dintr-un stat membru) sa raporteze intrarea pe teritoriul italian. Aceasta declaratie data in fata organelor administrative trebuia sa fie facuta, printre alte categorii de persoane, si de cele ce intentionau sa stea in Italia mai putin de 3 luni. Curtea a considerat aceasta obligatie ca o aducere atingere nejustificata (sanctiunea era una penala ce putea ajunge la pedeapsa cu inchisoarea) dreptului la libera circulatie, fata de faptul ca are ca scop monitorizarea persoanelor straine, sanctiunile fiind excesive.

b) Dreptul de sedere neconditionata intr-un alt stat membru este acordat pe o perioada de 3 luni, cetateanul strain trebuind sa aiba asupra sa un act de identitate valabil.

Dupa trei luni de zile trebuie facuta dovada unei situatii particulare, ca spre exemplu statutul de salariat, sau inscrierea la cursuri universitare sau de formare profesionala, ori existenta unei situatii financiare care sa permita intretinerea sa si a familiei, fara a deveni o povara pentru sistemul asigurarilor sociale din statul respectiv. De asemenea, se poate face dovada ca sunt membri de familie fata de o persoana ce are drept de sedere in statul respectiv.

In cauza Donato Casagrande (C 9/74), a fost refuzata de statul german acordarea unei burse de 70 de marci pentru reclamant, fiul unui lucrator italian ce beneficia de drept de sedere in Germania, pe motivul ca, desi indeplinea conditiile financiare, acea bursa se acorda numai pentru resortisantii germani sau pentru straini ce beneficiau de azil in Germania. Curtea a considerat ca legislatia germana instituie o piedica nejustificata liberei circulatii a persoanelor, prin faptul ca nu sunt asigurate conditiile corespunzatoare.

In cauza Comisia c. Belgia (C 408/03), doamna Figueiredo (cetatean portughez) a venit pe teritoriul belgian, unde i-a fost acordat un permis de sedere temporar si a incheiat la notariat o declaratie prin care partenerul sau, cetatean belgian se obliga sa o intretina alaturi de cei trei copii ai sai. Statul belgian a emis totusi ordin de expulzare fata de aceasta persoana, dupa expirarea permisului temporar, cu motivatia ca nu face dovada ca nu este o povara pentru sistemul asigurarilor sociale, declaratia notariala nefiind suficienta, iar persoana in cauza nu a incheiat o casatorie legitima in Belgia. Curtea a aratat totusi ca nu este absolut necesar ca sursele financiare ale cetateanului strain sa provina de la sot,  ci este suficient ca un prieten, partener sau alt membru de familie sa acorde sprijinul financiar pentru ca persoana respectiva sa poata ramane in statul gazda.

c) dreptul de intrare si de sedere intr-un stat membru poate fi restrictionat pe motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. Masura trebuie sa aiba la baza circumstantele personale, conduita individuala si trebuie sa fie proportionala.

In cauza Donatella Calfa (C 348/96), aceasta persoana, condamnata pentru o infractiune la legea drogurilor din Grecia, dupa ce a primit pedeapsa de 3 ani inchisoare, a fost expulzata pe viata din aceasta tara, legislatia greaca obligand la acest lucru prin simplul fapt al existentei unei condamnari. Curtea de Justitie a aratat ca ingerinta asupra dreptului la libera circulatie trebuie sa fie proportionala, iar numai condamnarea penala in sine nu este suficienta pentru a se refuza intrarea in Grecia pe viata, alte elemente de conduita personala suplimentare trebuind sa fie avute in vedere in acest sens.

In ceea ce priveste motivele de sanatate publica, singurele boli care pot constitui temei de interzicere a intrarii si sederii sunt cele contagioase si cele cronice parazitare contagioase, asa cum sunt prevazute de Organizatia Mondiala a Sanatatii, daca fac obiectul unor masuri interne de protectie a resortisantilor din statul membru respectiv.