Evolutia populatiei si a veniturilor in decursul secolelor

Evolutia populatiei si a veniturilor in decursul secolelor

Istoria economica atesta ca in primele zece secole din era crestina cresterea populatiei si a veniturilor acesteia au fost relativ mici. In perioada 1000-1820 cresterile veniturilor populatiei masurate prin productivitatea muncii sociale, produsul intern brut pe locuitor, cuntificat in dolari internationali SUA 1990, au fost apropiate de un ritm mediu anual al sporului de 0,05 % pe an si un spor de 0,3 dolari internationali annual, iar populatia mondiala era in anul 1820 de 4 ori mai mare fata de nivelul de la inceputul perioadei. Pentru perioada 1820-1950, desi populatia s-a marit de aproape 2,5 ori, marimile ritmului si ale sporului din perioadele anterioare au fost crescute: fata de nivelurile din perioada 1000-1820 ritmul sporului mediu s-a marit de 17 ori, iar sporul mediu de 36 ori.

In perioada 1820-1950 cresterile anuale medii ale veniturilor au fost in Europa de Vest de aproape 20 de ori mai mare fata de perioada anterioara (1500-1820) si de 10 ori in perioada 1950-1998 tot fata de perioada anterioara (1820-1950). Ritmurile sporului corespunzatoare au fost de 7 si respectiv 2,8 ori mai mare fata de perioadele anterioare. In 1820 produsul intern brut pe locuitor era in Europa de Vest de 1.232 dolari internationali SUA (PPC 1990). Cresterile anuale ale venitului au fost de 26 dolari in prima perioada dupa 1820 si de 278 dolari in urmatoarea perioada, din care cel putin jumatate au revenit populatiei sub forma de retributie sau alte venituri indirecte.

Observarea temporara si spatiala a veniturilor populatiei se poate face fie la nivel de individ, fie la nivel de familie, deoarece anchetele statistice se efectueaza pe tipuri de familii. In orice situatie, calculul veniturilor pe locuitor are in vedere un nivel mediu, presupus a fi alocat pentru fiecare locuitor al colectivitatii, care “detine” astfel o parte egala din marimea totala a veniturilor. Studiul spatial al veniturilor prin intermediul paritatii puterii de cumparare permite o urmarire in dinamica a evolutiei problemei agricole. In formularea ei initiala aceasta problema se refera la situatiile create prin somajul aparut in sectorul agricol, datorita cresterii eficientei acestui sector la nivelul statelor industrializate. Eficienta redusa a acestui sector in statele cu venituri reduse si o dezvoltare predominant agricola a economiei, unde somajul este mascat datorita utilizarii sezoniere a fortei de munca agricole, surprinde situatiile principale si o posibila reformulare a problemei agricole la nivelul acestor state. S-a aratat ca problema agricola ridica unele cerinte privind reorganizarea economica, deoarece o crestere a eficientei unui sector, care asigura existenta bunurilor esentiale pentru continuitatea vietii indivizilor, este in sine un fapt pozitiv. Astfel o eventuala dezvoltare a sectoarelor industriale, a serviciilor existente sau infiintarea altora noi, cu capitalul si forta de munca devenite disponibile din sectorul agricol, ar asigura eventual o diminuare partiala a sporului de eficienta generat de acest sector, insa numai pe o perioada de timp limitata.

Extensia problemei agricole, la statele cu venituri reduse ridica doua probleme importante. Prima se refera la necesitatea mentinerii intr-o activitate de ocupare permanenta a populatiei agricole, uneori chiar cu o folosire temporara si/sau partiala, deoarece pentru statele cu populatii numeroase, nefolosirea acestei populatii poate genera in anumite conditii efecte sociale negative greu de anticipat. A doua problema se refera la capacitatea acestor tari de a “intra” in problema agricola, in sensul dezvoltarii durabile, de a genera o crestere reala a eficientei sectorului agricol, asemanatoare cu fenomenele existente in statele industrializate. Rezultatele studiului prezent ne arata, urmarind datele din ultimele decenii, ca majoritatea statelor cu o populatie agricola relativ numeroasa nu pot ajunge in aceasta situatie, in timp ce statele industriale par sa aprecieze problema agricola ca pe un fenomen negativ. De aceea studiul veniturilor populatiei si al preturilor produselor agroalimentare s-a axat pe analiza cauzelor si efectelor generate de existenta problemei agricole prin intermediul cercetarii comparative ale acestor doua fenomene.

Problema agricola este reformulata indirect de unii autori sau in sens strict legata - si acceptata de majoritatea economistilor - de legea lui Engel prin raportul dintre venitul cheltuit pentru hrana si venitul total al unei tari ca exprimand un nivel al bunastarii natiunii. Ponderea sectorului agricol in totalul economiei nationale comensureaza prin extensie nivelul de trai al unei natiuni si, prin urmare, nivelul ei de dezvoltare. Urmarirea reducerii la jumatate a ponderii consumului de produse (agro)alimentare, in conditiile mentinerii retributiei si a unei cresteri lente a consumului absolut alimentar si a productivitatii totale, pe perioada ultimelor decenii in economia americana, apare ca un fenomen care este necesar a fi studiat in detaliu si care va ramane in istoria economiei mondiale. In aceeasi perioada majoritatea tarilor cu venituri reduse, exportatoare nete de materii prime (agricole), au trecut de la aceasta situatie la cea in care au devenit importatoare nete de produse alimentare.

Cresterea veniturilor populatiei este obiectivul principal urmarit de stiinta economica. Indiferent de cum este conceputa placerea de a trai, nu poate fi negata importanta partii materiale in existenta indivizilor. De aceea urmarirea comparativa a veniturilor populatiei este necesar sa asigure o verificare a cresterii eficientei in timp in cadrul aceluiasi spatiu intre teoriile nationale.

Existenta a peste jumatate din populatia globului fara a avea asigurate conditiile minime de trai, face ca preocuparile economistilor sa se indrepte spre o studiere mai atenta a relatiilor empirice de repartizare a veniturilor populatiei. Desi in urma cu o jumatate de secol, fenomenul foametei era un subiect neabordat, in prezent el figureaza pe orice agenda de lucru la care sunt analizate aspecte privind dezvoltarea eonomica din tarile in curs de dezvoltare. Aparitia celor doua concepte in ultimile doua decenii, de dezvoltare umana si durabila asigura punctul de referinta stabil pentru diversele preocupari ale economistilor in studiul comparativ al veniturilor populatiei.

Veniturile populatiei sunt banii sau alte castiguri primite de indivizi intr-o perioada data pentru munca sau serviciile efectuate. Schimbarile in marimea veniturilor sunt legate in principal de doua fenomene : progresul tehnic si evolutia demografica. Eforturile sustinute ale populatiei pana in urma cu doua secole au generat efecte reduse privind cresterea veniturilor, desi munca fizica a indivizilor a fost cel putin la fel de sustinuta ca si cea din perioada care urmat. A fost nevoie de informatii mai importante si de o organizare a procesolor de munca diferita de cea anterioara pentru ca aceste eforturi sa fie mai eficiente. In primele optsprezece secole, evolutia economica a omenirii s-a modelat in principal dupa miscarile demografice, datorita ponderii importante a fortei de munca, tendinta inca vizibila in prezent in economia unor state cu niveluri reduse ale veniturilor.

Sursele principale de formare a veniturilor populatiei au fost drepturile salariale si contravaloarea produselor alimentare si nealimentare din resursele proprii ale gospodariei atrase in consumul curent. Veniturile din prestatii de protectie sociala au contribuit anual cu circa 16% la formarea veniturilor totale ale unei gospodarii, in ultimul an sumele provenite din aceasta sursa inregistrand un usor trend ascendent. Din practicarea activitatilor pe cont propriu neagricole s-au asigurat lunar doar circa 4% din veniturile medii ale unei gospodarii.

Nivelul de dezvoltare pe zone are influente asupra nivelului si structurii veniturilor si cheltuielilor populatiei, intre urban si rural evidetiindu-se in mod constant diferentieri importante. Astfel, o persoana din urban dispune lunar de un venit mediu brut mai mare cu circa 15% decat una din rural.

In practica veniturile se intalnesc sub forma bruta si neta. Diferenta dintre acestea o reprezinta retinerile salariale. In statistica acestea se regasesc sub forma nominala sau reala.

Veniturile totale nominale – cuprind veniturile banesti, provenite din toate sursele de formare (activitati salariale, activitati pe cont propriu, vanzari, prestatii de protectie sociala etc.) si contravaloarea veniturilor in natura (consumuri de produse din resursele proprii ale gospodariei, marfuri si servicii obtinute gratuit sau cu pret redus de la agentii economici). Nu se cuprind sumele obtinute din imprumuturi si credite (pentru care exista obligatia de restituire) si cele provenite din mobilizarea unor economii anterioare. Toate valorile sunt exprimate in preturile si tarifele curente ale perioadei de inregistrare.

Veniturile reale - reprezinta puterea de cumparare a veniturilor nominale ale populatiei intr-o perioda de referinta zero. Veniturile reale se obtin ca urmare a compararii veniturilor nominale cu indicele pretului de consum (IPC).

Tendinta generala de scadere reala s-a manifestat datorita nivelului ridicat al inflatiei si a sistemului de impozitare. Inflatia se calculeaza in tara noastra pe baza preturilor de consum al populatiei la produsele alimentare, nealimentare si servicii, care au inregistrat continue cresteri, rezultand o rata a inflatiei in crestere. In analiza efectului inflatiei asupra nivelului de trai trebuie luate in calcul si castigurile medii ale populatiei in perioada analizata.