Strategii didactice - strategii activ- participative

Strategii didactice - Strategii activ- participative

Aceste strategii sunt in stransa concordanta cu actuala orientare a demersului didactic, si anume – invatarea centrata pe elev. Ca ele sa fie aplicabile, de o mare importanta este atitudinea profesorului fata de anumite dimensiuni ale schimbarii. O atitudine adecvata presupune deplasarea accentului de pe continuturi pe modalitatile  cele mai adecvate de acces la continuturi.

Redate sintetic, finalitatile acestor strategii trebuie:

a) sa abiliteze elevii cu diferite tehnici de invatare eficienta, asa incat invatarea sa fie un proiect personal al elevului asistat de profesor, care poate sa fie organizator, animator, manager al unor situatii de invatare;

b) sa contribuie la dezvoltarea gandirii critice a elevilor, altfel spus la dezvoltarea capacitatii acestora de a formula opinii personale cu privire la o anumita problema, de a participa la dezbateri, la alegerea rationala a unor solutii optime din mai multe posibile, capacitatea de a rezolva probleme in timp optim si cu eficienta scontata;

c) sa dezvolte munca individuala, cooperarea in grup si acceptarea diversitatii de opinie.

Desigur, activizarea predarii–invatarii presupune utilizarea unor serii de metode, procedee si tehnici care sa-l implice pe elev in actul de invatare, urmarindu–se dezvoltarea gandirii, stimularea creativitatii si a interesului pentru invatare.

Metodele reprezinta elementul esential al strategiei didactice, ele reprezinta latura executorie, instrumentul de realizare a obiectivelor prestabilite ale invatarii.

Optiunea pentru o metoda sau alta este in stransa legatura cu personalitatea profesorului si cu gradul de pregatire si interesul celor cu care lucreaza( interes care poate fi stimulat prin utilizarea unor astfel de metode).

Metodele active se pot clasifica in:

1)     metode care favorizeaza intelegerea conceptelor si ideilor, valorifica experienta proprie a elevilor, dezvolta competente de comunicare si deliberare, contribuie la dezvoltarea unor atitudini active. In aceasta categorie sunt incluse: discutia, dezbaterea, jocul de rol, etc.

2)     metode care stimuleaza gandirea si creativitatea, ii determina pe elevi sa caute si sa dezvolte solutii, sa faca reflectii critice, sa compare, sa analizeze situatii date. Exemplu: studiu de caz, , problematizarea, rezolvarea de probleme, exercitiul, jocul didactic, etc.

3)     metode prin care elevii sunt invatati sa lucreze productiv cu altii si sa – si dezvolte abilitati de comunicare si ajutor reciproc. Exemplu: mozaicul, cubul, stiu / vreau sa stiu / am invatat, turul galeriei, metoda 6-3-5, reuniunea panel, etc.

Vom descrie unele dintre metodele activ-participative, care pot fi utilizate cu succes in procesul invatarii la disciplinele socio-umane.

Discutia

Aceasta metoda are semnificatia unui schimb reciproc si organizat de informatii si de idei, impresii, pareri, critici si propuneri, in jurul unei teme, in scopul examinarii si clarificarii in comun a unor notiuni si idei, al consolidarii si sistematizarii datelor si conceptelor, al solutionarii unor probleme care comporta alternative.

Avantajele discutiei, ca metoda cu valente activizatoare sunt multiple:

crearea unei atmosfere de deschidere , facilitarea intercomunicarii, si a acceptarii punctelor de vedere diferite;

constientizarea complexitatii situatiilor in aparenta simple;

optimizarea relatiilor profesor-elev si stabilirea unui climat democratic la nivelul clasei;

exersarea abilitatilor de ascultare activa si de respectare a regulilor de dialog

Etape ale discutiei

1.     Se reamintesc regulile discutiei. Exemple de reguli:

asculta persoana care vorbeste;

vorbeste cand iti vine randul;

nu intrerupe pe cel care vorbeste;

critica ideea si nu persoana care o exprima;

nu descuraja, prin atitudinea ta, pe cei mai timizi.

2.     Se aranjeaza elevii in asa fel incat moderarea discutiei sa fie optima.

3.     Se anunta subiectul discutiei cu claritate, si intr-un mod care sa incurajeze exprimarea ideilor.

4.     Se modereaza discutia , orientand cu subtilitate raspunsurile elevilor, facilitand exprimarea punctelor de vedere diferite, si formuland intrebari care sa provoace continuarea discutiei. Sugestii:

evitati intrebarile la care se raspunde prin, da sau nu;

pentru aprofundarea problemei pusa in discutie, adresati intrebari de genul,, de ce credeti asta? De ce credeti ca?,,

pentru o explorare eficienta a problematicii abordate sunt recomandate intrebari de tipul:

ce s-a intamplat? ( se clarifica perspectiva asupra cazului);

de ce s-a intamplat aceasta? ( se faciliteaza intelegerea cauzelor si a efectelor, se deplaseaza accentul pe cautarea motivelor);

se putea intampla si altfel? Cum? (se constientizeaza faptul ca rezultatele se obtin in urma unor alegeri si sunt influentate de calitatea lor);

a fost corect? De ce? ( aceste intrebari sunt menite a stimula dezvoltarea morala a elevilor);

se acorda elevilor suficient timp de reflectie pentru a-si organiza raspunsurile;

se evita monopolizarea discutiei de catre anumiti elevi si se incurajeaza elevii timizi sa participe la discutii;

se formuleaza intrebari care presupun analiza, sinteza si evaluarea elementelor situatiei;

se accentueaza in mod pozitiv partea de raspuns care este corecta.

Jocul de rol

Este o modalitate prin care elevii pot invata despre ei insisi, despre persoanele si lumea din jurul lor, despre probleme majore la nivel economic, social, uman, intro maniera placuta, atragatoare. Ideea este ca se poate invata nu numai din experienta directa, ci si din cea simulata. Punandu-i pe participanti in ipostaze care nu le sunt familiare, vizezi cresterea gradului de adaptabilitate, de intelegere a altor puncte de vedere, dezvoltarea gandirii critice, a capacitatii de exprimare si a empatiei.

Jocul de rol comporta mai multe variante, dintre care enumeram:

jocul cu rol prescris, dat prin scenariu- participantii primesc cazul si descrierea rolurilor si le interpreteaza ca atare;

jocul de rol improvizat, creat de cel care interpreteaza- se porneste de la o situatie data si fiecare participant trebuie sa-si dezvolte rolul.

Etapele metodei

1.     Se stabilesc obiectivele urmarite, tema/problema pe care jocul de rol trebuie sa le ilustreze si personajele de interpretat.

2.     Se pregatesc fisele cu descrierile de rol.

3.     Se decide impreuna cu clasa cati elevi vor juca roluri, cati vor fi observatori, daca se interpreteaza simultan, in grupuri mici sau cu toata clasa.

4.     Se stabileste modul in care se va desfasura jocul de rol:

Proiect: Metoda moderna de insusire a educatiei muzicale la varsta prescolara Proiect: Proiect de activitate, grupa mare, educatie plastica, cosul cu fructe

ca o povestire in care un narator povesteste desfasurarea actiunii si diferite personaje o interpreteaza;

ca o sceneta in care personajele interactioneaza, inventand dialogul odata cu derularea actiunii;

ca un proces care respecta procedura oficiala;

5.     In cazul in care metoda este folosita pentru prime oara, este indicat a se incepe cu o situatie usoara( afla, de exemplu ca au castigat o suma mare de bani- cum o investesc?);

6.     Elevii interpreteaza jocul de rol;

7.     Daca este nevoie, interpretarea se poate intrerupe pentru a cere elevilor sa reflecteze la ceea ce se intampla, sau pentru a tempera momentele explozive, pentru a nu se ajunge la conflicte, sau a le rezolva intro maniera nonviolenta;

8.     La final, este important ca elevii sa priveasca activitatea desfasurata ca pe o experienta de invatare. Evaluarea va contine intrebari de genul:

ce sentimente aveti in legatura cu rolurile/situatiile interpretate?

a fost o interpretare conforma cu realitatea?

a fost rezolvata problema continuta de situatie? Daca da, cum? Daca nu, de ce?

ce ar fi putut fi diferit in interpretare? Ce alt final ar fi fost posibil?

ce alt final ar fi fost posibil?

Este posibil ca jocul de rol sa nu reuseasca. Si acest aspect se discuta cu elevii si se identifica modalitatile de imbunatatire a activitatii.

Observatie:

Pentru ca jocul de rol simuleaza situatii reale, trebuie subliniat faptul ca nu exista un singur raspuns la intrebarile ridicate de problema abordata si, in orice caz, nu trebuie sa va impuneti propriul punct de vedere. Este foarte important ca elevii sa accepte puncte de vedere diferite, ca pe ceva natural si normal. Se pot rezuma punctele la care se pare ca s-a ajuns la o intelegere si se pot lasa deschise anumite aspecte controversate.

In organizarea jocurilor de rol se va tine seama de componenta etnica si sociala a clasei, avand grija sa nu fie lezate sentimentele individuale ale elevilor.

Studiul de caz

Este o modalitate de a participa activ la rezolvarea unui caz real.

Nu orice situatie reprezinta un caz. Robert Muchielli, considera ca o situatie devine un caz daca intruneste urmatoarele caracteristici:

sa fie autentica;

sa presupuna o interventie urgenta, sa fie o situatie problema care suscita interesul;

sa fie legata de preocuparile grupului, pentru ca participantii la rezolvarea cazului sa detina informatiile necesare si sa gaseasca solutiile de rezolvare;

sa contina toate datele necesare pentru a fi solutionata.

Etapele unui studiu de caz:

1.     Alegerea cazului.

2.     Cercetarea materialului de catre elevi.  Este indicat:

sa  se formuleze unele intrebari ajutatoare;

sa fie solicitate impresii la prima vedere asupra cazului( este faza in care se emit solutii bazate pe perceptia personala, pareri diferite si controversate.

3.     Se revine la caz si se stabilesc din nou toate datele problemei. Elevii vor face apel la cunostintele anterioare, la reglemantari legale, prevederi, etc. Se cer argumente, identificarea consecintelor, a alternativelor.

4.     Conceptualizarea. In aceasta faza, discutiile pot fi orientate asupra conditiilor si contextului in care s-a petrecut cazul, asupra situatiilor similare, asupra modificarii atitudinilor noastre personale daca vrem sa rezolvam eficient astfel de cazuri.

In final se concluzioneaza si se subliniaza aspectele pozitive si cele de interes major.

Cubul

Metoda este folosita mai ales atunci cand se doreste explorarea unui subiect, a unei situatii din mai multe perspective, oferind elevilor posibilitatea unei abordari complexe si integratoare.

Etapele metodei:

1.     Se anunta tema.

2.     Se imparte grupul in sase subgrupuri, fiecare subgrup primind o sarcina diferita. Exemplu: descrie, compara, asociaza, analizeaza, aplica, argumenteaza.

3.     Se aleg reprezentanti care prezinta intregului grup ceea ce au lucrat. Profesorul monitorizeaza discutiile, elevii din celelalte subgrupe pot face completari, pot pune intrebari.

4.     Se concluzioneaza si se completeaza cu ideile noi referitoare la tema respectiva.

Stiu/ vreau sa stiu/am invatat

S-a constatat ca invatarea este optimizata atunci cand se valorifica cunostintele si experienta anterioara a elevilor. Legaturile dintre informatia veche si cea noua se fac mai firesc, elevii concentrandu-se pe aspecte mai complexe.

Etapele metodei:

1. Se alcatuiesc perechi de cate patru sau sase elevi si li se cere sa alcatuiasca o lista cu ceea ce stiu sau cred ca stiu despre tema abordata.
2. Profesorul construieste pe tabla un tabel cu rubricile anuntate.
3. Se cere elevilor, eventual printr-un reprezentant, sa spuna ce au notat si se trec informatiile in prima coloana.
4. Se lucreaza iarasi pe grupe, pentru a elabora o lista de intrebari cu privire la subiectul in discutie, ce vor fi notate in coloana a doua.
5. Elevii parcurg textul nou, iar dupa lectura textului se revine asupra intrebarilor formulate, iar raspunsurile gasite in text se trec in ultima coloana.
6. Elevii fac comparatie intre ceea ce ei cunosteau despre tema abordata, tipul si continutul intrebarilor pe care le-au formulat si ceea ce ei au invatat prin lecturarea textului. Se vor purta discutii asupra intrebarilor la care nu s-a gasit raspuns si asupra modalitatilor de a culege noi informatii.

Mozaicul

Este o metoda de invatare prin colaborare cu deosebite valente formative, care stimuleaza increderea in fortele proprii, dezvolta abilitati de argumentare si relationare in cadrul grupului, gandirea critica, raspunderea individuala si de grup.

Etapele metodei:

1.     Se anunta tema si se atrage atentia ca aceasta este impartita in patru unitati.

2.     Se imparte clasa in grupe de cate patru elevi, fiecare membru avand un numar de la 1 la 4. Fiecare va primi o parte a temei, respectiv cei cu numarul 1 vor primi prima parte, cei cu numarul 2 a doua parte si asa mai departe.

3.     Profesorul discuta pe scurt despre tema tratata si explica apoi ca pentru o prima etapa( aceasta poate fi o ora, daca activitatea se desfasoara in doua ore) sarcina elevilor este de a intelege tema, care poate fi o unitate de continut, un articol, o culegere de texte, un grupaj de probleme, etc.

4.     Intr-o etapa urmatoare, toti cei care au acelasi numar se grupeaza separat si vor forma grupuri de,, experti,.Ei trebuie sa inteleaga bine partea de continut care le revine, sa discute pe marginea acesteia, sa hotarasca cine o va preda intregii clase, cat si maniera de predare. Functie de timpul avut la dispozitie, ei pot, initial sa predea in grupul lor de origine, sau se trece peste acest moment si cate un reprezentant din fiecare grup de experti, va preda, pe rand, in fata clasei.

5.     Profesorul monitorizeaza predarea, stimuleaza cooperarea, asigura implicarea tuturor elevilor.

Organizatorul grafic

Este o modalitate eficace de esentializare a unui material informativ, o grila de sistematizare a notiunilor, o gandire vizualizata prin reprezentarea grafica a unui material. Permite o buna corelare a cunostintelor, ofera posibilitatea eliminarii redundantei din informatie, ajutandu-i pe elevi sa decida ce vor lua in considerare si ce vor omite din ceea ce stiu pentru a rezolva o problema.

Prin intermediul organizatorului grafic( OG),informatia se poate structura in cinci moduri:

1.     OG pentru monitorizarea structurilor de tip comparativ.

Prin aceasta metoda elevilor li se cere sa identifice asemanarile si deosebirile dintre conceptele, notiunile, conceptiile, teoriile, prezentate sau studiate intr-un interval de timp anume.

2.     OG pentru structuri de tip descriere.

Elevilor li se va cere sa identifice caracteristicile, etapele, proprietatile, componentele, sa descrie perioade de dezvoltare, curente, conceptii.

3.     OG pentru structuri de tip secvential.

Elevii au ca sarcina sa listeze concepte, evenimente, itemi, in ordine cronologica.

4.     OG pentru structuri de tip cauza-efect.

Prin acest tip de organizator grafic, elevii sunt solicitati sa faca legatura dintre cauza si efectul rezultat al unei actiuni, fenomen, mod de gandire, etc.

5.     OG pentru structuri de tip problema-solutie.

Elevilor li se cere sa detecteze problema/situatia problema si sa listeze una sau mai multe solutii la problema enuntata.

Nota: sursa pentru metodele activ-participative mai sus descrise- Invatarea activa, ghid, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Consiliul National pentru pregatirea profesorilor, Bucuresti, 2001, p. 24-37.

In predarea-invatarea disciplinelor de specialitate, s-au dovedit foarte utile si alte metode. De aceea le vom prezenta pe cele care, credem ca se preteaza cel mai bine la continutul acestor discipline.

Se impune precizarea ca orice metoda am utiliza, ea trebuie adaptata la nivelului de receptare al elevilor, trebuie sa asigure abordarea diferentiata a activitatii de invatare, posibilitatea de a asigura un feedback individual sigur si adecvat. Ion Albulescu , Mirela Albulescu, Predarea, p.60, considera ca un feedback optim se poate obtine numai daca:

in desfasurarea lectiei sunt folosite strategii activ-participative;

sunt create conditii de manifestare a reactiilor elevilor, prin intrebari si comentarii;

sunt antrenati cat mai multi elevi la realizarea aplicatiilor;

se realizeaza un dialog plurirelational intre profesor si elevi.

De altfel, numai prin realizarea feedback-ului profesorul va sti in ce masura a comunicat eficient, si ce trebuie sa faca pentru a depasi obstacolele. Mucchielli considera ca feedback-ul trebuie sa fie dublu: unul pentru profesor, impus de valoarea raspunsurile elevilor, care ii va permite o continua ameliorare a comunicarii si unul pentru elev, care va fi informat la fiecare raspuns de valoarea acestuia, sau va fi abilitat cu modalitati de autoevaluare. Numai informarea reciproca, interactiva asigura eficienta actului didactic.

Metoda 6-3-5

Ana Stoica, in lucrarea ,,Creativitatea elevilor. Posibilitati de cunoastere si educare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, face o descriere detaliata a metodelor 6-3-5, Philips 6-6, Reuniunea Panel.

Denumirea metodei 6-3-5, provine de la modul de organizare a activitatii.. Pentru desfasurarea activitatii elevii sunt organizati in grupe de cate sase, fiecare avand in fata o coala de hartie pe care o imparte in trei coloane. Profesorul anunta tema si fiecare membru al grupului noteaza cate o idee in fiecare coloana. Fiecare participant va transmite colegului din dreapta foaia sa si o primeste pe cea a colegului din stanga, cele trei idei elaborate de primii fiind completate, prelucrate, imbunatatite, transformate prin prisma propriului punct de vedere. Urmeaza o noua deplasare a foilor, pana ce foile trec pe la toti ceilalti membri ai grupului. Dupa aceasta, liderul strange foile, urmand ca profesorul, impreuna cu elevii sa realizeze o evaluare a ideilor obtinute.

Experienta a demonstrat ca prin practicarea acestei metode se dezvolta creativitatea de grup, se valorifica experiente si puncte de vedere diferite in elaborarea unui numar finit de idei.

Metoda ,,Phillips 6-6”

Profesorul anunta tema si imparte clasa in grupe eterogene de sase elevi. Tot profesorul va expune pe scurt subiectul, scopul, modul de desfasurare a activitatii si timpul afectat, dupa cum urmeaza: patru minute pentru organizare, sase minute pentru discutii desfasurate in cadrul grupului, si doua minute pentru prezentarea raportului fiecarui grup de catre un elev delegat. Fiecare grup va alege un coordonator si un purtator de cuvant. Timp de sase minute au loc dezbateri in cadrul grupului cu referire la tema in discutie. Pe baza acestora, se intocmeste un raport, pe care purtatorii de cuvant a fiecarui grup constituit il vor prezenta, pe rand, in fata clasei.

La final, profesorul, impreuna cu elevii realizeaza o sinteza a rapoartelor, stabilind concluzii. Abordarea acestei metode permite abordarea mai multor aspecte ale unei probleme intr-un timp limitat, facilitand comunicarea, confruntarea ideilor si promptitudinea in luarea deciziilor.

Reuniunea-panel

Pentru abordarea unei probleme de mare interes, se va alege un grup de elevi competenti, interesati de problema respectiva, grup care va forma asa numitul ,,esantion panel,,. Specificul acestei metode este acela ca, esantionul panel va sta la catedra si va desfasura activitatea sub coordonarea profesorului, iar ceilalti elevi, care formeaza ,, auditoriul tacut,, vor interveni doar prin mesaje notate pe bucatele de hartie pe care un elev desemnat, numit,, injectorul de mesaje,, le va transmite grupului de la catedra.

Esantionul panel se lanseaza in discutii, schimb de opinii, expuneri succinte, iar auditoriul tacut, prin mesaje, va transmite intrebari, isi va exprima impresiile, ofera sugestii, isi manifesta acordul sau dezacordul in legatura cu ideile vehiculate, aduce informatii suplimentare. La final se formuleaza concluzii, se stabileste care aspecte mai necesita a fi completate, sau care sunt problemele care nu au capatat raspuns.

Prin exersarea acestei metode se permite elevilor sa exprime in mod liber informatiile dobandite, parerile, si convingerile personale, de a sesiza anumite probleme si de a contribui la solutionarea lor, permite valorificarea potentialului creator al elevilor. La intrebarea ,, cat de originali pot fi elevii prin recursul la cunostinte dobandite sau prin studierea diferitelor surse de informare?,, Georges Snyders ( Incotro merg pedagogiile nondirective?, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978, p. 230) ne ofera un raspuns pertinent cu privire la originalitate in general si cu originalitatea scolara in particular, subliniind faptul ca la originalitate nu se ajunge in afara oricarei invataturi, a oricarei influente, ci prin restructurare personala, prin recombinarea, transformarea, prelucrarea unor informatii:

,, Pentru elev, originalitatea nu consta in a descoperi o directie cu totul noua - pentru ca atunci cand pretindem acest lucru, cadem de fapt in sabloane - ci, dimpotriva, in a trai in mod personal – cu bogatiile, nuantele, modificarile, pe care le aduce in acest domeniu personalitatea sa – o directie deja existenta; in acest mod putem, treptat, sa adaugam aici ceva, sau mai curand, sa-i deviem cursul”.

Turul galeriei

Aceasta tehnica ( Dumitru, I. Al., Dezvoltarea gandirii critice si invatarea  eficienta, Editura de Vest, Timisoara, 2000), stimuleaza invatarea in grup prin gradul mare de implicare si interactionare al participantilor.

Se alege o problema controversata din domeniul filosofiei sau din domeniul economic. Se alcatuiesc grupe de sase elevi, iar membrii fiecarei grupe colaboreaza pentru gasirea unor posibile solutii, pentru formularea unei atitudini, pentru o propunere inedita sustinuta cu argumente viabile, etc.

Rezultatul interactiunii membrilor fiecarei echipe este prezentat pe coli mari de hartie sau pe flip-chart si este afisat ca tablourile intr-o  expozitie sau galerie de arta, de unde ti denumirea metodei. Fiecare echipa isi alege un reprezentant care va ramane langa afisul grupei sale , asteptand membrii celorlalte echipe, care vor pune intrebari pe care le noteaza in josul afisului, vor face scurte comentarii, vor nota idei noi, critici, eventual solutii.

La incheierea activitatii, fiecare echipa isi reexamineaza rezultatele prin comparatie cu cele obtinute de celelalte echipe, prin consultarea listei de comentarii si, coordonati de profesor, fac aprecieri privind modul de desfasurare si a solutiilor propuse.

Metoda interactiunii observate( fishbowl)

Metoda acvariului( fishbowl), numita si ,,teatru in cerc,,, permite ca cei implicati intr-o activitate sa fie pusi intr-o dubla ipostaza: de participanti activi la dezbatere si de observatori. Metoda necesita o anume rearanjare a mobilierului si anume in doua cercuri concentrice( rearanjarea se poate face in diverse moduri, functie de situatia concreta). Cel mai bine ar fi ca rearanjarea sa se produca in pauza elevilor, pentru ca ei sa aiba libertatea sa ocupe o anume pozitie. Elevii aflati in cercul interior primesc drept sarcina sa dezbata o problema controversata, sa poarte discutii pe o tema data. Ceilalti, din exterior, au rolul de observatori. Richard si Patricia Schmuk, Group Processes in the Classroom, Wm.C. Brown Publishers, Dubuque, 1992, apud Ion Negret Dobrisor, Ion-Ovidiu Panisoara, Stiinta invatarii, Polirom, 2005, p. 178, recomanda chiar sa fie lasate niste scaune goale, in cercul celor care discuta, scaune ce pot fi ocupate oricand de catre elevii cu rol de observator, dar care vor, la un moment dat, sa se implice in dezbatere.

Pentru o buna desfasurare a activitatii, profesorul va oferi celor din cercul interior fise de observare, cu rubrici speciale, in care acestia trebuie sa noteze modalitatea in care cei care dezbat problema contribuie la clarificarea acesteia, aduc informatii noi, modul de interrelationare dintre participanti, capacitatea de argumentare si concluzionare, etc.

De regula, dupa ce elevii din cercul exterior si-au expus observatiile, are loc schimbarea locurilor. Se porneste de la o alta idee controversata si se urmeaza aceeasi pasi. Aceasta schimbare poate sa aiba loc in ora urmatoare, sau pentru o alta secventa de invatare.

Seminarul socratic

Metoda este descrisa de autorii citati mai sus p.172, 174, dupa Mortimer Adler si Dennis Gray (online). Practicarea metodei, contribuie la perfectionarea abilitatilor de comunicare, colaborare, la cresterea responsabilitatii pentru ideile vehiculate. Discutiile purtate vizeaza intelegerea profunda a unui material , a unei secvente de continut.

Ideea centrala este aceea ca este mai important ca persoanele care invata sa isi puna intrebari si sa construiasca raspunsuri diverse, decat sa caute numaidecat raspunsul corect. Este de la sine inteles, ca metoda este recomandata intr-un context de utilizare complexa a unei mari varietati de abordari si teme, in nici un caz ca unica abordare. Se recomanda, mai ales la lectiile de filozofie, cultura civica, anumite lectii de economie, cele privitoare la protectia mediului, economisirea resurselor, globalizare, etc.

Pe marginea unei teme, a unui text, se pun in evidenta, prin colaborare, intelesurile comune, punctele tari ale fiecarei pozitii exprimate.

Discutia va urmari evidentierea faptului ca fiecare poseda o parte de adevar, iar prin dialog, prin schimbarea chiar a viziunii proprii, toti vor contribui la prezentarea unei conceptii unitare, ca intr-un puzzle. Nu se poate ajunge la solutia finala decat prin contributia tuturor.

Discutia, incepe cu o intrebare de deschidere, care are menirea de a indemna elevii sa parcurga din nou textul sau materialele pentru tema in discutie si sa formuleze intrebari, sa speculeze, sa redefineasca, sa estimeze, in incercarea de a clarifica problematica. Profesorul, in calitatea sa de moderator, trebuie sa mentina vie discutia, sa stimuleze elevii sa adreseze intrebari colegilor, sa-si lamureasca ceea ce este neclare sau confuz. Este esential ca fiecare elev sa se exprime, sa coopereze cu ceilalti prin schimb de idei, completari, intrebari suplimentare.

Tema de seminar:

-efectuati un model operational pentru o secventa de invatare la o disciplina de specialitate cu ajutorul unei metode activ participative, considerata potrivita pentru secventa respectiva.