Procesul de invatamant ca unitate a informarii si formarii

Procesul de invatamant, conceput in viziunea didacticii moderne, presupune atat realizarea obiectivelor care tin de instruire (informare), cat si a celor referitoare la formarea elevilor.

Informarea sau instruirea se refera la transmiterea unui sistem de cunostinte despre natura, societate si gandire, din principalele domenii ale stiintei si culturii.

Formarea presupune dezvoltarea psihosociala a personalitatii elevului - dezvoltarea gandirii, creativitatii, formarea atitudinilor si comportamentelor etc.

Cele doua aspecte, informarea si formarea, se afla intr-o stransa interdependenta. Formarea este intotdeauna o consecinta a informarii, fiind totodata o baza pentru realizarea in continuare a acesteia. Nu exista vreun aspect al componentei formative care sa nu cuprinda si elementele ce tin de informare. Evolutia tuturor domeniilor stiintifice demonstreaza ca, pe masura largirii si adancirii cunoasterii stiintifice, s-au perfectionat si modalitatile de investigare in domeniile respective, ca un efect intrinsec al acelei cunoasteri. Este important ca in continutul obiectelor de invatamant sa fie cuprinse ambele aspecte, atat informatia stiintifica corespunzatoare, cat si metodologia cercetarii. Aceasta va permite familiarizarea elevilor cu modul de gandire inerent stiintei respective (13).

Oricarei informari realizate in procesul de predare /invatare ii corespunde si o doza de formare. Amplitudinea acestei doze depinde de calitatea informatiei si de modul in care este structurata si transmisa.

Se poate afirma ca nu exista informare sau formare pura, ele se realizeaza simultan. Ponderea si relatia dintre ele depind de organizarea activitatii scolare, de interactiunea dintre informatie si elev, de intensitatea participarii acestuia in procesul de asimilare a informatiei. Asa cum informatia implica formarea, tot asa formarea sugereaza si presupune informare. Spre exemplu, un act de conduita morala (respectul pentru varstnici), ca expresie a formativului, sugereaza si anumite cunostinte privind respectul fata de fiinta umana, in general. De asemenea, declansarea sensibilitatii estetice in fata operei de arta, expresie a formativului, faciliteaza imbogatirea cunostintelor in acest domeniu, in legatura cu frumosul din arta.

Evidentiind unitatea celor doua aspecte-informarea si formarea, practica activitatii scolare demonstreaza tot mai mult necesitatea de a acorda prioritate formarii asupra informarii, in procesul de invatamant. In ultimele decenii asistam la cresterea exponentiala a cantitatii de informatie stocata pe plan so-cial, insotita de uzura morala tot mai rapida a acesteia, ceea ce complica operatia de selectare a informatiei care urmeaza sa fie asimilata de elevi pe diferite trepte scolare. Rezolvarea acestei probleme este posibila numai prin accentuarea caracterului formativ al procesului de invatamant, ceea ce presupune:

formarea unui stil de munca independent (12).*)

selectarea judicioasa a informatiei care contine in mod virtual cele mai mari resurse din punct de vedere formativ;

dezvoltarea capacitatilor intelectuale si a creativitatii elevilor;

formarea aptitudinii de investigatie stiintifica;

Cercetarile facute au demonstrat ca procesele mintale si priceperile intelectuale, ca expresii formative dispun de o arie mai larga de aplicare decat cunostintele (informatiile) asimilate. Totodata ele sunt mai rezistente la uzura, devin instrumente pentru rezolvarea altor sarcini identice sau inedite, dispun de posibilitati mai largi de transfer. Astfel, priceperile intelectuale cum sunt: capacitatea de observare independenta, de a rezolva probleme, de a formula ipoteze pot fi transferate si folosite in situatii diferite fata de cele in care au fost formate.

La realizarea invatamantului formativ pot contribui toate disciplinele cuprinse in curriculum-ul scolar (planul de invatamant). Fiecare arie curriculara si fiecare disciplina dezvolta in mod specific anumite capacitati, asa cum se poate vedea din tabelul nr.1.2.

Tabelul 1.2:  Valentele formative ale disciplinelor scolare

Toate disciplinele la un loc stimuleaza dezvoltarea unor procese si calitati general umane, cum sunt: spiritul de observatie, spiritul de inde-pendenta si gandire, curiozitatea, inteligenta, capacitatea de interpretare a da-telor (faptelor) acumulate, creativitatea, motivarea invatarii si a muncii etc.

Insusirea de cunostinte din diferite domenii reprezinta premisa formarii unei viziuni stiintifice despre lume si viata, a convingerilor stiintifice, dez-voltarii dragostei de adevar.

Contextul psihosocial in care se desfasoara invatarea, clasa de elevi, cu multitudinea interrelatiilor ei umane, reprezinta premisa unei vieti colective reale, cu numeroase elemente emulative, care stimuleaza dezvoltarea simtului datoriei, al raspunderii, al respectului reciproc, al colegialitatii si al prieteniei (I. Cerghit, 1999).

Procesul de invatamant este considerat, pe buna dreptate, principalul mijloc de educatie, de pregatire pentru meserie si pentru viata. Scoala are menirea de a sistematiza procesul de dezvoltare a potentialitatilor ne-determinate pe care indivizii nu si le-ar putea dezvolta prin fortele proprii.

Intarirea caracterului formativ-educativ al procesului de invatamant este nu numai necesara, dar si pe deplin posibila. Invatarea, bine organizata, angajeaza numeroase functii psihice si fizice. Solicitand anumite functii, invatarea stimuleaza, forteaza dezvoltarea acestora. Invatarea poate antrena doar procese mentale inferioare (memorare, receptare, reproducere, imitatie) si in acest caz are efecte reduse, minime asupra dezvoltarii personalitatii. Daca insa invatarea angajeaza, asa cum este necesar, procesele mentale superioare (gandirea, capacitatea de explorare etc.), aceasta va stimula la un inalt nivel dezvoltarea elevului.

Caracterul formativ al procesului de invatamant nu se dezvaluie elevilor de la sine. Este menirea institutorului /profesorului sa puna in valoare incar-catura etica, estetica, sociala a continuturilor stiintifice si tehnice, ceea ce se poate realiza prin:

—         crearea de situatii de invatare care sa puna in evidenta valentele formative ale continuturilor prezentate;

—         selectarea (esentializarea, actualizarea, concretizarea) continuturilor dupa criteriul valorii formative a acestora;

—         alegerea metodelor didactice si din perspectiva obiectivelor formative;

—         asigurarea participarii active a elevilor in procesul de predare /invatare prin: reorganizare, structurare, exprimare in cuvinte proprii, aplicare in practica etc.;

—         adaptarea invatarii la particularitatile elevilor, la experienta lor de viata, la motivatia lor.

In sfarsit, dar nu in ultimul rand, la realizarea caracterului formativ al procesului de invatamant contribuie si personalitatea profesorului. Relatiile profesorului cu elevii, cu clasa, atitudinile si comportamentul acestuia, tactul de care da dovada isi spun cuvantul si in ceea ce priveste realizarea obiec-tivelor educativ-formative.

BIBLIOGRAFIE