Gandirea si invatarea

gandirea reprezinta treapta cea mai inalta de procesare a informatiilor. Ea reprezinta un anasamblu de operatii gratie carora cunostintele noastre despre lume si despre noi insine capata caracter ipotetico-deductiv, adica nu vizeaza doar obiecttele prezente ci pe cele posibile nu obiectele particulare cu clasele de obiecte si fenomene. Gandirea ca anasamblu operational prelucreaza informatiile de natura senzorial-perceptiva, din memorie, reprezentari si imaginatie. Pe de alta parte anumite procesari specifice gandirii cum sunt generalizarea, abstractizarea, categorializarea sun prezente in anumite grade incepand cu perceptia.

. Metode utilizate in experimentele din domeniul gandirii

Principalele aspecte ale gandirii care au fost cercetate pe cale experimentala sunt : formarea si insusirea notiunilor, rezolvarea problemelor, creativitatea gandirii, relatia gandire-limbaj.

In investigarea experimentala a gandirii au fost utilizate urmatoarele metode:

2.1.Introspectia experimentala sistematica - a fost dezvoltata de O. Kulpe, un elev al lui W.Wundt care impreuna cu o serie de renumiti psihologi (K. Marbe, A. Mayer, N.Ach, K. Buhler, s.a.) a format ,''scoala de la Wurtzurg''. Metoda consta in a solicita subiectilor sa relateze in legatura cu procesele de gandire implicate in rezolvarea unor probleme. Deoarece gandirea are o procesualitate in buna masura situata sub pragul constientei operatiile si inlantuirile asociative angajate de in rezolvarea problemelor scapa celui care isi propune sa le inregistreze. In deceniile opt si noua ale sec. trecut metoda gandirii cu voce tare a fost reconsiderata de cognitivisti. Eriksson si Simon (1980) considera ca inconvenientele metodei ar putea fi diminuate daca: a) Se iau in considerare doar informatiile obtinute in timpul rezolvarii problemelor de gandire si nu cele obtinute dupa rezolvare; b) Se inregistreaza pur si simplu relatarea subiectului in loc ca sa se retina interpretarea acesteia. Treptat a diminuat utilizarea acestei metode in studiul experimental al gandirii.

2.2. Metoda limbajului artificial care se subdivide in metoda invatarii notiunilor si metoda clasificarii. Ambele metode implica utilizarea unor cuvinte sau silabe fara sens in scopul dezvaluirii mecanismelor de conceptualizare, adica de reunire in sfera unei notiuni a unor elemente care se asemana printr-o insusire care este chiar notiunea cercetata. Procedura este tipic behaviorista si are ca paradigma definitia notiunii ca fiind un raspuns comun la o clasa de obiecte in virtutea unei caracteristici comune.

2.2.1 Metoda invatarii a fost utilizata de C.L.Hull care in cea mai autentica traditie behaviorista considera notiunea ca fiind o reactie unica la o clasa de stimuli si nu un anumit continut de gandire rezultat in urma unor procese mentale de analiza si sinteza de abstractizare si generalizare. Rezulta ca notiunile se invata prin asocierea unei reactii la elementele unei clase de obiecte. Hull a prezentat subiectilor sai la tahistoscop serii de pictograme chinezesti in paralel cu rostirea unor silabe fara sens. Pictogramele care aveau in componenta un acelasi element comun erau denumite cu aceeasi silaba. Prin repetare subiectii reuseau sa invete ''notiunile, adica toate pictogramele care aveau un radical comun erau apelate cu o aceeasi silaba. Notiunile erau invatate de subiecti prin incercare si eroare.

Smoke K.L. utilizand aceeasi metoda a invatarii dadea subiectilor in loc de pictograme figuri geometrice unele dintre ele fiind denumite cu o aceeasi silaba fara sens in virtutea unei caracteristici comune. De ex. toate figurile care aveau un punct in interiorul cercului si altul in afara acestuia erau denumite ''dax'', pe cand figurile care nu aveau aceasta insusire erau ,''non-dax''. La fel ca in experimentul lui Hull, prin repetarea seriilor subiectii care la inceput procedau la intamplare reuseau in cele din urma sa atribuie in mod corect aceeasi silaba unei intregi clase de obiecte pe baza sesizarii elementelor lor comune. Smoke a mai remarcat importanta elementelor negative (non-dax) in procesul de insusire a notiunii.

2.2.2. Metoda clasificarii . Primul care a utilizat o astfel de metoda a fost N.Ach. Subiectilor le sunt prezentate figuri geometrice diferite ca forma, marime si greutate. Figurile geometrice mari si grele sunt inscriptionate cu cuvantul fara sens ''guzun'', pe cand cele mari si usoare au pe ele scris cuvantul ''ros''. In cursul experimentului aceste cuvinte fara sens deveneau denumiri generice (notiuni) pentru anumite grupuri de figuri. Rezultatele experimentelor lui Ach au lasat sa se concluzioneze ca notiunile se formeaza in procesul rezolvarii unor probleme, proces orientat de o anumita ''tendinta determinata''.

Pornind de la aceasta metoda pe care au adaptat-o studiului experimental al rolului cuvantului in formarea notiunilor, cercetatorii rusi L.S. Vagotski si L.S.Saharov au dezvoltat metoda dublei stimulari. Ea consta in a etala in fata subiectului de experiment a uni numar de 22 de blocuri care difera intre ele prin culoare, forma, inaltime si suprafata. Mai precis sunt decelabile cinci culori, patru forme, doua inaltime si doua suprafete diferite. Pe suprafata care constituie baza fiecarei figuri sunt scrise silabe fara sens. Subiectului i se cere sa repartizeze blocurile pe patru grupe, sarcina imposibila daca se ia in consideratie doar una dintre cele cinci insusiri. Subiectul poate rezolva sarcina doar daca conceptualizeaza adica daca recurge la abstractizare si generalizare. Modul de desfasurare a experimentului este urmatorul: Experimentatorul ii prezinta subiectului unul din blocuri si ii arata silaba scrisa pe baza acestuia. Apoi ii cere sa gaseasca celelalte figuri care fac parte din aceeasi clasa. Cand subiectul greseste examinatorul ii arata silaba de pe baza blocului. Proba continua pana cand subiectul clasifica corect toate piesele, acesta fiind un indiciu ca a descoperit principiul de lucru. Examinatorul ii cere sa care a fost principiul clasificarii. Ultima faza a experimentului consta in a cere subiectului sa sorteze din nou blocurile si sa verbalizeze toate operatiile pe care le intreprinde.

Goldstein si Sheerer au realizat o proba de sortare a unor obiecte familiare: ciocan, cleste, chibrituri, lingura, lumanare, stampila, etc. Subiectul trebuie sa grupeze laolata cu un obiect desemnat de experimentator pe toate celelalte care se potrivesc (care " merg impreuna "). Intr-un alt tip de sarcina subiectului i se poate cere sa grupeze toate obiectele din colectie care " merg impreuna". Experimentul releveaza diferite strategii de clasificare: concreta sau abstracta, rigida sau flexibila. Metoda este utilizata si ca test pentru diagnoza unor sindroame neuropsihice la adult sau pentru decelarea dificultatilor de conceptualizare la copii.

Sunt de notorietate experimentele intreprinse de autoarea E Heidbreder in domeniul formarii notiunilor. Subiectilor le-au fost prezentate la tahistoscop, rand pe rand desenele unor obiecte. Odata cu prezentarea fiecarui desen experimentatoarea rostea o silaba fara sens care desemna clasa de obiecte din careia ii apartinea obiectul expus. De exemplu se rostea silaba relk pentru fetele umane sau mulk pentru copac etc. Expunerea intregii serii de desene se repeta pana la invatarea tuturor notiunilor. Autoarea a concluzionat ca invatarea silabelor care erau asociate desenlor de obiecte implica mai putine repetitii decat cele care erau asociate numerelor. Alte cercetari au relevat caracterul facilitant al experientei in formarea notiunilor.

Eseu: Fise de desenat - lumea acvatica Proiect: Evaluare semestriala - toamna - iarna - grupa pregatitoare

Un interes deosebit il prezinta strategiile utilizate de subiecti in insusirea notiunilor. Brunner, si colab. constata in cursul unor experimente ca subiectii descopera notiunile printr-o succesiune de operatii in care unele ipoteze sunt controlate prin informatiile disponibile si deci printr-o comutare de la o decizie eronata catre alta concordanta cu noile informatii. Ca material de experimentare autorii au utilizat 81 de cartonase care puteau fi grupate in 255 de categorii. Aceste categorii difereau prin urmatoarele caracteristici ale figurilor din cartonase: culoarea, numarul elementelor, numarul chenarelor care incadreaza figura. Subiectul avea ca sarcina sa identifice un anumit concept din mintea experimentatorului utilizand confirmarile sau infirmarile experimentatorului ca un cartonas prezentat apartinea categoriei respective. Infirmarile conduceau la schimbarea ipotezei subiectului iar confirmarile la mentinerea acesteia. Prezentarea succesiva a unor cartonase dura pana cand subiectul reusea sa descopere conceptul.

Au fost evidentiate doua strategii generale: 1) o strategie globala, mai eficace decat urmatoarea, potrivit careia subiectii care o adopta utilizeaza toate aspectele cartonasului (culoare, tipul figurilor, numarul de linii ale chenarului). Subiectul un trebuie sa-si aminteasca ipoteza precedenta pentru ca ultima in succesiune o contine pe precedenta; 2) o strategie analitica bazata pe considerarea doar a unui detaliu si pe ignorarea celorlalte. Formarea unei ipoteze noi presupune ca subiectul sa-si aminteasca reusitele sau esecurile privitoare la atributele luate in considerare in etapele anterioare.

In legatura cu atitudinile subiectilor privind luarea deciziei de schimbare a ipotezei in cazul esecului legat de un cartonas, s-au constatat urmatoarele variante: atitudinea prudenta de verificare a unei singure trasaturi sau atitudinea hazardata de a schimba doua trei atribute deodata.

3. Rezolvarea de probleme

Studiul strategiilor de rezolvare a problemelor, alaturi de formarea si insusirea notiunilor ofera un camp larg de informatii cu privire la procesualitatea gandirii.

O serie de cercetari s-au focalizat pe rolul facilitant sau nefacilitant al atitudinii pregatitoare (setului) in rezolvarea problemelor dupa cum aceasta este adecvata sau neadecvata situatiei poroblematice. Setul rezulta dintr-o anumita instructie sau deprindere anterioara rezolvarii problemei.

3.1. Experienta pendulului. N.R.F. Mayer a experimentat rolul setului in directionarea gandirii. El considera ca gandirea valorifica in mod inedit experienta trecuta pe baza unei anumite directii, atitudini. In traditie gestaltista directia era pentru el similara conceptului de restructurare intuitiva a experientei. El a conceput un experiment in care subiectilor le era pusa la dispozitie intreaga experienta necesara sub forma unei solutii divizata in trei parti a caror recombinare printr-o directie adecvata conducea la gasirea solutiei corecte. Problema consta in improvizarea de catre subiect a doua pendule cu materiale care in mod obisnuit au alta intrebuintare: patru prajini, clame, creioane, creta, sarma. Sarcina prevedea ca pendulele sa lase o dara de creta pe podea . Subiectii au fost impartiti in cinci grupe. Fiecare grupa a fost introdusa intr-o situatie experimentala diferita in privinta nivelului de specificare a sarcinii. Unei grupe i s-a dat doar sarcina, alteia i s-a furnizat o anumita experienta de constructie insa solutia era fragmentata in trei parti, iar altei echipe i s-a furnizat in plus si o anumita directie de actiune. (Subiectilor li s-a sugerat de o maniera cat mai neutra ca pendulul ar trebui agatat de tavan pentru a putea capata miscarea de balans.

Concluzia lui Mayer a fost ca experienta nu este suficienta in gasirea solutiei daca ea nu este insotita de experienta. Este valabila si reciproca: directia este utila doar in prezenta experientei.

Dupa Mayer identificarea directiei corecte in solutionarea problemelor este esenta rationarii. Totusi preexperienta, setul ne sugereaza a anumita directie habituala, care se manifesta prin persistenta pe o directie gresita care conduce la esec in formarea shemei de rezolvare a problemelor. Rationarea ar fi procesul de invindere a raspunsurilor habituale.

Mayer a demonstrat rolul perturbator al directiei habituale pe care o furnizeaza experienta anterioara prin experimentele in care subiectii aveau ca sarcina sa uneasca noua puncte, dispuse in forma de patrat, trecand prin toate, cu patru linii, fara sa ridice creionul si fara sa revina.

Weisberg si Alba (1985) au reluat acest experiment utilizand patru grupe de subiecti constituite din persoane care dupa zece incercari succesive nu gasisera solutia corecta. Variabila independenta - nivelul de ajutor furnizat subiectilor- a fost diferita de la o grupa la alta: gr. 1 (grup de control) - nici un ajutor, gr. 2 - se poate depasi aria patratului, gr.3 - se poate depasi patratul + unde trebuie trasa prima linie, gr. - s-a indicat locul primelor doua linii. Procentajele solutiilor corecte au fost: gr.1=0%, gr.2=20%, gr.3=60%, gr.4=100%.

O alta problema este aceea de a uni patru puncte dispuse in forma de patrat respectand aceleasi cerinte. Dificultatile intampinate de subiecti se datoreaza directiei gresite iduse de experienta anterioara care limiteaza "spatiul " problemei doar la suprafata patratului. Timpul de rezolvare se scurteaza in mod evident daca subiectilor li se ofera directia buna, anume ca pot trage liniile mai lungi decat latura patratului. Ponomarev, utilizand puncte luminoase care sugerau directia buna in sarcina de unire a celor patru puncet a constatat ca oferirea directiei bune amelioreaza performanta numai daca aceasta este data intr-un timp optim, nici prea devreme nici prea tarziu.

O modalitate interesanta de experimentare a strategiilor de rezolvare a problemelor apartine directiei cognitiviste. Newell si Simon au realizat in 1972 "Rezolvitorul general de probleme", un program pe computer care procedeaza dupa o strategie numita " Analiza finalurilor semnificative". Este vorba de divizarea problemei in mai multe subprograme carora li se identifica pe rand scopurile si procedeele prin care pot fi atinse aceste scopuri. Ipoteza unui astfel de experiment este urmatoarea: daca un procedeu de rezolvare poate fi implementat pe calculator, si in masura in care acest program functioneaza, nu am avea nici un motiv sa nu consideram ca gandirea umana urmeaza un procedeu asemanator. Autorii considera ca strategiile de acest tip numite euristice sunt justificate de asa-zisul spatiu problematic- totalitatea solutiilor posibile pentru rezolvitor. Prin utilizarea unui volum cat mai mare de informatii legate de problema se ingusteaza aria de cautare pana cand apare solutia problemei.

Cercetarile cognitiviste au mai evidentiat urmatoarele alte strategii euristice de gandire: Strategia planificarii care presupune o simplificare initiala a problemei urmand ca ulterior, odata cu rezolvarea problemei simple sa fie luate in considerare si datele omise; Strategia inversa care pleaca de la rezultat spre etapele initiale ale rezolvarii.

3.2. Experimente privind fixitatea obiectului si fixitatea functionala

Astfel de cercetari au fost intreprinse de K. Duncker. Prin fixitate obiectuala autorul intelegea inabilitatea de a intui pentru un obiect o alta intrebuintare decat cea consacrata de experienta.

Fixitatea obiectului a fost demonstrata de Duncker cu ajutorul experimentului burghiului, al cutiei, al franghiei. Alti autori au utilizat ce materiale cu destinatie precizata printr-un experiment anterior rele si intrerupatoare electrice. ( Pentru detalii vezi Al. Rosca, 1971, p216-242)

Fixitatea functionala sugereaza inertia gandirii, persistenta pe un procedeu de rezolvare gresit. Fixitatea functionala este accentuata de experienta, dar si de caracteristici individuale.

Metodele de cercetare a fixitatii functionale, mai frecvent utilizate, au fost: transvazarea, anagramele, unele probleme de aritmetica cu care se confrunta copii din clasele mici.

4. Experimente privind relatia dintre gandire si limbaj

Aceste experimente au vizat relevarea rolului jucat de limbaj in activitatea gandirii. Ca paradigma experimentala comuna gasim procedura de blocare a functionarii aparatului fonator (variabila independenta) si inregistrarea dificultatilor de rezolvare a unor sarcini care implica activitatea gandirii (variabila independenta).

Variabilele independente sau situatiile experimentale mai frecvent, utilizate sunt:

-Artiularea exculderea- accentuarea articulatiei in sarcini de dictare in care au fost implicati copii; sau : manipularea conditiilor de articulare de la articulare libera, la imiedicarea mecanica prin strangerea buzelor, la blocarea articulatiei prin pronuntia repetata a silabei "lea, lea").

Paralizarea artificiala a muschilor sheletici, inclusiv ai aparatului fonator cu ajutorul unor substante inofensive penru sistemul nervos.

Tehnica electromiografica de inregistrare a potentialelor ade actiune in muschii activi ai aparatului vocal, pe durata unor sarcini de gandire, cu ajutorul unor electrozi implantati sau de suprafata. Potentialele de actiune obtinute in aceste conditii aveau aceasi forma si amplitudine ca in situatiile de rezolvare care implicau limbajul oral.

Tehnica inregistrarii potentialelor de actiune

Tehnica "Turnului din Hanoi.