Didactica
Educatia fizicaEducatia fizica a) Scopul educatiei fizice Este latura educatiei care urmareste dezvoltarea armonioasa a organismului, intarirea starii de sanatate, cultivarea unor calitati motrice necesare muncii si activitatii sportive, refacerea fortelor fizice si psihice. Educatia fizica asigura dezvoltarea functionala a sistemului nervos, asigurand conditii pentru desfasurarea optima a activitatilor intelectuale. In acelasi timp, are rol in formarea constiintei si conduitei morale, in formarea unor trasaturi pozitive de vointa si caracter. b) Continutul educatiei fizice La nivelul scolii, acest continut imbraca urmatoarele forme: Exercitiile fizice - repetarea sistematica a unor miscari, in vederea formarii de priceperi si deprinderi motorii, a dezvoltarii unor calitati motrice. In functie de modul in care se combina, de finalitatile si de modul in care se realizeaza si se practica, exercitiile fizice pot lua mai multe forme, cum ar fi: gimnastica (elementara, de performanta, de recuperare), jocurile (cu reguli si cu caracter de intrecere intre participanti) Sportul - include: competitie, performanta, antrenament si maiestrie c) Sarcinile educatiei fizice scolare Dezvoltarea si fortificarea fizica a organismului - are ca scop optimizarea dezvoltarii biologice a tinerilor, prin urmatoarele modalitati: Dezvoltarea fiziologica - cadrele didactice trebuie sa cunoasca structura anatomica si functionala a organismului, pentru a putea stimula eficient dezvoltarea sistemului osos, muscular, respirator, cardio-vascular. In orele de educatie fizica se cere respectarea particularitatilor de varsta si individuale ale tinerilor, aflati in plin proces de crestere, pentru a nu se forta limitele fizice ale organismului si capacitatea de efort.
Dezvoltarea fizica armonioasa - se refera la asigurarea unor proportii armonioase intre componentele organismului, prin urmarirea permanenta a greutatii, a perimetrului toracic, a starii de functionare a inimii, a oxigenarii creierului. Se cere practicarea de exercitii fizice diversificate, combaterea tendintelor de a practica o singura disciplina sportiva, neglijand pregatirea fizica generala. Dezvoltarea motricitatii - se urmareste dezvoltarea calitatilor motrice, care se formeaza treptat, incepand de la varsta prescolara si se perfectioneaza calitativ si cantitativ de-a lungul varstelor: viteza, rezistenta, forta , indemanarea, supletea, mobilitatea, detenta, coordonarea etc. Formarea deprinderilor igienico-sanitare - se refera la igiena corporala, a locuintei, a salilor de clasa, a alimentatiei. Tinerii trebuie sa cunoasca importanta respectarii unui regim corect de munca si odihna. Corectarea unor deficiente fizice - unele deficiente fizice pot fi atenuate prin exercitii desfasurate sub controlul strict al cadrului didactic Dezvoltarea psihica si formarea personalitatii - prin orele de educatie fizica se urmaresc diverse aspecte ale personalitatii: Dezvoltarea proceselor cognitive - exercitiile fizice contribuie la dezvoltarea perceptiilor spatiale, temporale si de miscare, la dezvoltarea spiritului de observatie, a calitatilor atentiei, a operatiilor si calitatilor gandirii etc. Dezvoltarea proceselor afective - in exercitiile fizice si jocurile sportive se formeaza si se dezvolta urmatoarele stari afective: T Stari afective provocate de activitatea musculara intensa (vioiciune, bucurie, satisfactie); T Stari afective provocate de miscari (emotii si sentimente estetice); T Stari afective provocate de reusita executiei (incredere in fortele proprii, satisfactie, stima de sine ridicata); T Stari afective provocate de pregatirea si participarea la concursuri (neliniste, teama, incordare emotionala, tensiune afectiva); T Stari afective declansate in timpul executarii unor exercitii (indarjire, bucuria reusitei). Fortificarea vointei - in activitatea sportiva efortul de vointa este absolut necesar, contribuind la invingerea obstacolelor si atingerea scopurilor, la stapanirea unor trairi afective negative, care pot destabiliza individul. Calitatile vointei sunt: puterea, perseverenta, independenta, promptitudinea, stapanirea de sine, darzenia. Formarea trasaturilor de personalitate - prin orele de educatie fizica se educa toate componentele personalitatii: T Temperamentul (echilibrul afectiv, accelerarea reactiilor, mobilizarea acelor lenti, stapanirea de sine a celor dinamici) T Caracterul (spiritul de echipa, respectul fata de partener, spiritul cooperant, de initiativa, altruism, abnegatie, dorinta de autodepasire etc.) T Aptitudinile (se remarca doua directii: consolidarea aptitudinilor generale, cum sunt rapiditatea gandirii, concentrarea atentiei, spiritul de observatie; dar si dezvoltarea unor aptitudini specifice, a unor calitati psihomotorii: forta fizica, rapiditatea reactiilor, echilibrul static si dinamic, coordonarea miscarilor etc.) d) Modalitati de realizare a educatiei fizice scolare In scoala exista doua forme de organizare a activitatilor ce urmaresc educatia fizica: Ora de educatie fizica; Activitatile extrascolare (plimbari, excursii, concursuri, serbari sportive)
|