Aspecte psihologice ale educatiei religioase

ASPECTE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI RELIGIOASE

Cuvinte cheie: religie, credinta, crestinism, dogma, rit, Dumnezeu, Iisus Hristos

Una dintre laturile educatiei care vizeaza, prin excelenta, sensibilitatea profilului persoanei umane, care se revarsa asupra comportamentului sau si care confera o bunatate amplificata de calitati ce tin de tinuta, de atitudini superioare, chiar de alese calitati morale este educatia religioasa.

Majoritatea psihologilor si pedagogilor au sustinut cu fermitate, de-a lungul vremurilor, importanta componentei religioase a personalitatii umane in contextul educatiei integrale. Educatia religioasa a fost si este considerata o dimensiune de prim rang a fiintei umane. De aceea, e firesc sa o avem in vedere ca fiind un corolar al tuturor celorlalte dimensiuni ale fiintei umane, mai ales pentru ca insasi Constitutia Romaniei consfinteste dreptul fiecaruia de a-si alege credinta.

Primul termen care trebuie explicat este chiar cel care da denumirea acestei dimensiuni a educatiei totale, integrale: religia.

Potrivit definitiei date in Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, "Religia reprezinta un sistem de credinte (de dogme) si practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste in aceeasi comunitate spirituala si morala pe toti cei care adera la acest sistem". In acelasi concept este inclusa totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare, care deservesc sistemul respectiv. Intelegerea completa si corecta a conceptului de religie impune intelegerea unor termeni care intra in definitia data. Iata cativa dintre acestia: credinta - element component esential al religiei, lucru dovedit de faptul ca uneori devine sinonim cu termenul de origine: religia. Deci, o persoana este de o anumita religie sau de o anumita credinta: ortodoxa, catolica, protestanta, evanghelica, baptista s.a. Toate aceste religii (credinte) fac parte din acelasi sistem care este crestinismul. In acelasi sens se foloseste si termenul de cult (cult ortodox, catolic etc.). Dar acest termen inseamna si un omagiu care se aduce divinitatii: manifestare a sentimentului religios prin rugaciuni si prin acte rituale; este vorba, de asemenea, de totalitatea ritualurilor unei religii.

In explicarea conceptului de religie s-au mai folosit si alti termeni care intra in genul proxim al definitiei: dogma este "o invatatura, o teza etc. fundamentala a unei religii, obligatorie pentru adeptii ei, care nu poate fi supusa criticii si nu admite obiectii" (DEX); ritul semnifica fie o anumita "randuiala", fie un anumit tipic. Credinta este un concept care reprezinta "cheia de bolta" a religiilor. Pentru religiile crestine, credinta inseamna "convingere despre existenta lui Dumnezeu, marturisire a acestei convingeri, prin respectarea prescriptiilor bisericesti".

Biserica, in intelesul cel mai uzual si mai raspandit, este cladirea destinata unui cult crestin, iar in sens mai larg este institutia crestinismului in ansamblu, precum si o comunitate religioasa de acelasi cult.

In sfarsit, pentru religiile crestine, "Dumnezeu este un duh desavarsit, creatorul Cerului si Pamantului.are minte si vointa, dar nu are si trup si de aceea nu-l putem vedea; este desavarsit (are toate insusirile cele mai bune fara numar si fara masura; e vesnic, pretutindeni, atotstiutor, atotputernic, sfant si drept)".

Educatia religioasa nu se face doar in orele special dedicate acesteia. Intregul complex al influentelor educationale, se afla mereu in contact cu elemente  ale fenomenului religios, iar necesitatea asigurarii unitatii de cerinte si actiuni solicita imperios cunoasterea semnificatiei acestor concepte, precum si adeziunea totala la actiunea de respectare a lor, spre a li se oferi copiilor si scolarilor modele de comportare religioasa.

Semnificatii ale educatiei religioase

Fata de educatia morala, care promoveaza respectarea unor principii, norme sau reguli de comportare, educatia religioasa isi propune mai mult, chiar daca prin intreg continutul ei vizeaza si ea virtuti, insusiri, calitati care se afla in sfera unor comportamente morale. Daca virtutile morale sunt insusiri care, transformate in atitudini si comportamente, se vad cu relativa usurinta, virtutile religioase, chiar daca se manifesta si ele in acte de conduita, sunt superioare. Ele sunt alimentate de resorturi interne, sufleteste mult mai profunde, de sentimente, de trairi in care se contopesc credinta in ceva care nu se vede, dar care se simte, se traieste cu intensitate greu de cuantificat. Caci sursele religioase sunt generate de forte divine, care exista dintotdeauna si vor exista vesnic. Cum se vede, religia in general, cea crestina in special, pune Omul fata in fata cu sublimul, cu divinul, iar idealul in religie este fericirea in viata vesnica. Pana la aceasta, insa, si viata pamanteana ofera credinciosilor, prin practicile religioase, satisfactii, trairi emotionale cu o intensitate inegalabila.

Obiective ale educatiei religioase

Clasificarea obiectivelor educatiei religioase se incadreaza in structura obiectivelor celorlalte dimensiuni ale educatiei, fiind, ca formulare, apropiate de cele ale educatiei morale. Este vorba, in primul rand, de insusirea de catre elevi a unor concepte, a unor informatii cu care se opereaza in educatia religioasa. Este vorba, in primul rand, de "cunoasterea si folosirea limbajului din sfera valorilor religioase", valori din care au fost selectate cateva din alineatele precedente. Toate acestea constituie informatii care stau la baza formarii constiintei religioase a elevilor. Ele singure, izolate, nu au insa valoare de vreme ce nu devin atitudini, care pot sa se transforme in acte comportamentale. Iar transformarea lor in "fapte bune", cum sunt denumite curent comportamentele religioase, nu se poate face direct. Ca si in cadrul informatiilor morale, datele teoretice, informatiile din domeniul religiei, prin care se realizeaza comportamentul adecvat sunt convertite in convingeri, dar nu direct, caci aceasta ar fi ceva fortat, ci prin intermediul sentimentelor. Or, sentimentele religioase nu pot fi declansate la comanda. Factorul cognitiv (informational) se contopeste cu cel emotional (afectiv), daca acesta din urma e provocat printr-o metodologie adecvata. Copiii si tinerii sunt foarte receptivi si sensibili la informatiile din domeniul religiei, selectate pe baza elementelor de continut prevazute de programa si prezentate de o maniera care sa le solicite nu doar intelectul, ci si emotivitatea. Pe aceasta cale, sentimentele, trairile afective determina formarea de convingeri religioase.

Prin urmare, formarea convingerilor religioase constituie un alt obiectiv-cadru al acestei laturi a educatiei integrale.

Cum obiectivele au valoare numai cand se traduc in comportamente observabile, finalitatea educatiei religioase este concretizata in cele din urma in formarea conduitei religioase. Aceasta inseamna nu doar exersarea unor ritualuri exterioare, formale (inchinatul in fata sau in dreptul bisericilor, a troitelor si a crucilor, sarutatul obiectelor de cult s.a.), ci mai ales actiuni de traire interioara, de reculegere, de meditatie. Inseamna participare, nu doar trupeasca, la slujbe religioase si la alte manifestari ocazionate de traditii bisericesti specifice fiecarui cult sau religii. Intr-o formula consacrata, rostita foarte frecvent de ierarhii bisericilor, adevaratul comportament religios consta in a face "fapte bune"; toate acestea sunt inscrise in dogmele fiecarei Biserici si contureaza profilul unui "om religios", nu doar prin vorbe, ci mai ales prin comportament, atunci cand acesta este rezultatul unei trebuinte interne.

Factori si mijloace de educare religioasa a copiilor si tinerilor

Mediile socio-umane, in randul carora, in ordinea "intrarii pe scena", se afla mai intai familia, ofera copiilor modele de viata si comportare religioasa, incepand cu obiectele de cult oferite de ambianta locuintei: icoane, cruciulite, candele, lumanari si continuand cu comportamentul membrilor familiei. Intr-adevar, unele practici religioase ale acestora, cum sunt: rostirea de rugaciuni la momente importante ale regimului zilnic, dimineata si seara, respectiv la desteptare si la culcare, la inceputul si la sfarsitul meselor principale, lectura unor carti cu continut religios, frecventarea slujbelor religioase, constituie tot atatea indemnuri si modele comportamentale.

Mediul socio-uman ofera, de asemenea, modele de manifestare a sentimentelor religioase atat luate individual, cat si organizate in colectivitati, indeosebi prin practicarea unor obiceiuri cu variate semnificatii, ce au loc la unele sarbatori religioase: de Craciun, de Anul Nou, la Boboteaza, la Florii, la Paste, la Rusalii etc.

Participarea efectiva la practici de cult, cum sunt spovedania si impartasania, indeosebi in posturile premergatoare celor doua mari sarbatori crestine, Pastele si Craciunul, explicarea pe intelesul lor a semnificatiei acestor acte majore nu pot ramane fara urme adanci in mintea si in sufletul micilor si marilor credinciosi. Cel mai important lucru este ca individul sa simta, sa traiasca emotiile produse de asemenea evenimente de spiritualitate din viata sa, sa le doreasca si sa le astepte cu nerabdare si bucurie.

Frecventarea regulata, macar in zilele de duminica si in marile sarbatori crestine, alaturi de cei varstnici, a slujbelor religioase, la biserica, fie si numai pe durate limitate de timp, spre a nu li se incerca rabdarea, completeaza un set de actiuni bogate in semnificatii si in continut, care, cu certitudine, vor intra in insusi modul de viata al copiilor si elevilor si le va inrauri intregul regim de viata si invatatura.

Si scolarii mici trebuie sa cunoasca rolul cu totul remarcabil pe care l-a jucat Biserica, ierarhii sai, precum si credinciosii in istoria neamului, indeosebi in momentele de restriste. In zilele noastre Biserica este institutia care se bucura de cea mai mare incredere si simpatie din partea populatiei tarii; ea inspira tuturor credinciosilor, si nu numai lor, optimism in realizarea aspiratiilor de mai bine ale cetatenilor.

Religia ca obiect de studiu si celelalte discipline apartinand tuturor ariilor curriculare, fireste, fiecare cu ponderea sa, detin informatii cu tenta religioasa. Cea mai bogata in asemenea surse este, fara indoiala, religia, dupa care ar urma educatia civica/cultura civica, istoria, discipline cum sunt educatia plastica si educatia muzicala, precum si disciplinele ariei curriculare Limba si comunicare.

Activitatile educationale extradidactice care au loc in incinta scolii - cum sunt cercurile pe discipline, precum si diverse tipuri de activitati cu caracter de dezbatere - pot cuprinde in tematica lor aspecte atractive pe teme religioase.

Deosebit de preferate si, in acelasi timp, incarcate de valente atat informative cat si emotionale sunt vizitele la obiective de cult: biserici, manastiri, muzee si galerii de arta cu continut religios, vizite la mari edificii religioase cu valoare istorica si de cult.

Aria mijloacelor prin care se poate face educatie religioasa este mult mai larga si sta la indemana initiativei personalului didactic, precum si a parintilor sa faca din educatia religioasa un far stralucitor care sa lumineze mintile si sufletele copiilor, elevilor si tinerilor pentru a deveni mai intelepti, mai buni, mai iubitori de tot ceea ce e frumos si maret spre a fi pe placul atat al Creatorului, cat si al oamenilor.