Vegetatia pe Glob

Vegetatia pe Glob

Geobotanica este stiinta vegetatiei care studiaza gruparile de plante  existente pe Pamant, in stransa legatura cu factorii de mediu la care sunt adaptate.

Comunitatile de plante (fitocenozete) nu sunt singulare, ci in asociatie cu alte grupari de vietati; deci fac parte integranta din biocenoze. Ele reprezinta o componenta analitica a complexului biotic alcatuit din plante,

animale si microorganisme aflate in concurenta intr-un mediu determinat, realizandu-se astfel dezvoltarea evolutiva a biosferei.

Raspandirea comunitatilor de plante pe glob este supusa legii generale a zonalitatii care reprezinta succesiunea teritoriala a vegetatiei in forma de fasii alungite pe (in directie est - vest); zonarea este dependenta de schimbarea treptata a fuxului radiatiei solare de la ecuator la poli, fenomenul determinand in primul rand zonarea climatului si apoi a florei, formei, solului etc.

Fiecare zona de vegetatie se caracterizeaza in primul rand printr-o vegetatie zonala, adica acele comunitati de plante care sunt specifice prin aptarile lor macroclimatului zonei respective.

In cadrul fiecarei zone exista niste subzone in care factorii locali devin preponderenti avand drept consecinta formarea unei vegetatii diferite de cea

zonala, vegetatie ce poate fi: vegetatie extrazonala (formata din comunitati

specifice zonelor vecine de la nord sau de la sud), vegetatie intrazonala (este constituita din comunitati de plante care nu apar nicaieri ca zonate, dar

care se dezvolta in conditiile speciale ale unei zone), vegetatie azonala cuprinde comunitati ce nu sunt nicaieri zonate, ele aparand in mai multe

zone, in conditii locale speciale).

Raspandirea comunitatilor zonale pe Pamant este influentata si de

etajare. Cresterea altitudinii in situatia unui masiv sau lant de munti, duce la

scaderea treptata a temperaturii si a umiditatii, deci schimbarea altitudinii

determina modificari ale climatului si ale aspectelor de vegetatie.

Prin etaj se intelege o fasie de vegetatie anumita care se formeaza intr-un teritoriu muntos sau deluros, intre altitudini determinate. Vegetatia etajelor poseda anumite particularitati care o deosebesc de vegetatia zonala analoaga; acestea sunt date de conditiile speciale de lumina si de miscare a aerului si de radiatiile calorice.

Variatia poseda particularitati si in functie de longitudine, aparand modifcari ale comunitatilor de plante in primul rand datorita influentei masive a oceanelor care indulcesc foarte mult climatul prin efectul temperator al imenselor mase de ape acestea incalzindu-se si racindu-se mai mult decat uscatul si in al doilea rand influenta continentelor, in sens invers, din ce in ce mai pregnanta cu cat distanta de la tarm spre interior se mareste.

In concluzie, vegetatia ca fenomen geografic se modifica pe glob intr-un sistem de referinta tridimensional: in functie de latitudine (zonare), de altitudine (etajare) si de longitudine.

1. Zona padurilor tropicaie pluviale, vesnic verzi

Este zona cea mai umeda, cu ploi care cad mai ales dupa amiaza sub forma de averse scurte, dar intense. Aici, vegetatia este luxurianta (paduri tropicale virgine). Nu exista periodicitate climatica, periodicitatea fiziologica fiind autonoma, inflorirea plantelor nu este generala, ci izolata. Desi vegetatia este luxurianta, pare paradoxal, dar solurile sunt acide (pH 4,5 - 5,5) si foarte sarace in substante nutritive. Adevarata sursa nutritiva se gaseste in fitomasa supraterana. Plantele moarte, frunzele care cad etc. sunt rapid mineralizate, substantele minerale astfel aparute fiind absorbite imediat de radacinile superficiale. Circuitul rapid al materiel permite de aceea mentinerea si perpetuarea pe acelasi sol a padurii virgine timp de milenii.

Stratul arborilor este alcatuit dintr-un numar mare de specii (40 - 100 specii/ha) apartinand catorva familii dintre care se disting 3 straturi: un strat superior, unul mijlociu si unul inferior.

Varsta arborilor este greu de determinat deoarece nu se identifica inele anuale, lipsind anotimpurile. Neexistand o periodicitate climatica, nu poste fi vorba de o inflorire generala, ci de una izolata, neobservabila. Este interesant de aratat ca arborii proveniti din zone temperate - (mar, par, fag stejar etc), plantati in regiuni muntoase ecuatoriale isi pierd dupa un timp periodicitatea caracteristica, astfel incat un astfel de copac poseda in acelas timp ramuri fara frunze, ramuri cu frunze incipiente, ramuri cu flori si ramuri cu fructe.

Deoarece in padurea tropicala virgina se duce o lupta intensa pentru ajungerea la lumina, alte forme de viata vegetala -liane si plante epifite - prezinta adaptari speciale.

Lianele cresc rapid in lungime si se incolacesc usor de arbori, emit clerar si ramuri de rezemare in interiorul coroanei arborilor; este cazul la palmierul urcator Calamus rotang si la lianele din genul Rubus.

Plantele epifite ating stadiul de germinare pe ramurile arborilor la inaltime, unde exista lumina; acestea absorb apa numai pe timp de ploaie pe care o consuma foarte economic. Ferigile epifite isi creaza clera un sol propriu din provenir din detritusurile in frunzele lor ca niste palnii (ex. Asplenius nidus) sau in frunzele cu forma de nisa (ex. Platycerium sp).

In aceste paduri se intalnesc si plante semiepifite (in special aricaceae) care germineaza in sol si apoi cresc ca liane; tulpina inferioara moare si planta se transforma in epifite; ramanand in contact cu solul numai prin radacini adventive aeriene (ex. unele specii de Ficus).

Exista o dezvoltare interesanta aparuta la unii arbori numiti arbori sugrumatori - de exemplu unele specii de Clusia, de Metrosideros, de Ficus. Aceste specii germineaza ca epifite pe o ramura de arbore, apoi, lastarul mic emite o radacina in jos ca o retea in jurul arborelui gazda, care se ingroasa rapid sugrumandu-1 treptat. Dupa aceea arborele moare si putrezeste, iar dezvoltarea ulterioara a noii plante poate fi uriasa; numai palmierii sunt mai greu de sugrumat deoarece ei nu au o crestere secundara ca la dicotiledonate, numai ca dezvoltarea coroanei arborelui sugrumator va umbri dupa un timp coroana acestora.

Regiunile montane ecuatoriale si tropicale se caracterizeaza tot prin luxurianta si epifitism datorita umiditatii crescute. Dintre plantele epifite sunt de amintit licopodialele, ferigile si muschii, epifitele termofile cu flori diminuand, muschii atarna pe ramuri ca niste perdele, plini cu apa sub forma de piceturi.

Lucrare: Membrana nucleara Proiect: Pancreasul endocrin - capilare si acini serosi

Limita superioara a vegetatiei este considerata la 4.400 - 4.500 m altitudine, unde media anuala a temperaturii este de aproximativ + 1 ° C.

Ca reprezentanti botanici ai acestei zone mai mentionam cafeaua si ceaiul.

Coffee erabica (arborele de cafea) (Familia Rubiaceae, Ordinul Rubiales).

Este un arbust de 2-12 m, originar din Etiopia, de unde a fost introdus in Asia de Sud si America de Sud. Frunzele sunt opuse si persistente. florile, de tipul 5, mici, albe, sunt grupate in inflorescente, la nodurile ramurilor si la subsuoara frunzeior. fructul este o drupa, la inceput verde, apoi rosie si violeta, in mijloc cu 2 samburi, fiecare cu cate o samanta. peretele samburelui este membranos. Dupa un proces de fermentare, semintele devin 'boabe de cafea', care contin alcaloidul cafeina, cu efecte stimulatoare asupra sistemului nervos.

Thea chinnensis (ceaiul) (Familia Theaceae)

Este un arbust de 1-2 m, originar din China, de unde s-a raspandit (ca planta de cultura) in tarile tropicale si subtropicale din Asia si America de Sud. Frunzele sunt alterne, ovale, dintate si persistente. Florile sunt mari, albe, slab odorante. Dupa culegere, frunzele de ceai sunt lasate sa fermenteze, apoi sunt supuse la alte prelucrari pana cand ajung in stadiul in care se consuma. Ele contin, teina, care este un stimulent al sistemului nervos.

2. Zona tropicala cu ploi de vara

Este acea zona care se afla mai la nord si mai la sud de ecuator, ce prezinta doua anotimpuri si anume: un anotimp ploios si calduros si unul secetos si racoros. In anotimpul secetos si racoros plantele se gasesc intr-o perioada de repaus.

Padurile sunt semi - vesnic verzi, ele fiind constituite in cadrul stratului superior din arbori cu frunza cazatoare, iar in straturile inferioare, plantele prezinta specii cu frunze persistente, vesnic verzi.

In aceasta zona, pe terenurile nisipoase si lutoase se gaseste o vegetatie denumita savana.  Pe solurile pietroase domina tufarisul spinos, iar in apropierea desertului predomint gramineele sau pot aparea arbusti intr-o zona de semidesert. Aceasta vegetatie este importanta deoarece constituie o importanta sursa alimentara pentru multe animale exotice.

Vegetatia in savane este reprezentata in principal de graminee, cu sau fara arbori sau arbusti.  Arborii pot fi grupati, dar si asa sunt dominati de graminee astfel incat nu se poate vorbi de paduri de savana (ar trebui ca arborii sa fie dominanti).

Din Venezuela pana in Columbia, pe malul stang al fluviului Orinoco, exista savane de lungime de peste 1.000 km si latime de 400 km; acestea prezinta un anotimp uscat, carcteristic. Aceste savane numite 'Ilanos' sunt tipice, vegetatia fiind formata din graminee inalte de circa 50 m si arbori mici imprastiati, cu frunze cazatoare (ex: Curatella, Bowdichia, Byrsomina etc).

Vegetatia 'Ilanos' care creste numai pe grindurile de mal din apropierea marilor fluvii este inundata frecvent. In Africa, in zonele inundate  se intalnesc arbori ce cresc pe cuiburile mari, conice, ale termitelor (care au fost parasite de acestea), zona numindu-se 'savana de termite'.

In zonele de plaje se intalnesc 'mangrovele' care in timpul fluxului

sunt acoperite aproape in totalitate (raman vizibile la suprafata apei doar

coroanele arborilor), iar la sfarsitul refluxului aparand paduri litorale intregi.

'Mangrovele' sunt arbori, ce apartin la aproximativ 20 de specii, ele  dezvoltadu-se optim in jurul ecuatorului, in Indonezia, Noua Guinee si Filipine.

Eucalyptus globulus (eucalipt) (Familia Myrtaceae, Ordinul Myrtales)

Arbore inalt, ce poate atinge 155 m. Cultivat in mijlocul Frantei, nu  depaseste 30 m. Are corola lignificata, frunze persistente, flori mici, verzui. Fructul este o capsula, care se deschide in 3-5 valve, iar semintele sunt mici

lipsite de endosperm. Arborele are o crestere foarte rapida (5 m pe an). Din scoarta lui se extrag tananti. Glandele frunzelor de eucalipt secreta uleiuri eterice. Din uleiul de E. globulus se extrage eucaliptolul, o substanta lichida incolora, uleioasa, cu miros de camfor si de mentol. Este utilizat ca antiseptic al cailor respiratorii si ca modificator al secretiilor bronhice.

Cinchona officinalis (arborele de chinina) are scoarta bogata in alcaloizi cu proprietati rredicinale deosebite     (chinina,chinidina). Traieste - spontan - in padurile ecuatoriale din Anzi si - in plantatii - in conditii climatice asemanatoare din Asia.

3. Zona arida subtropicala (deserturi)

Deserturile sunt zone aride unde evaporarea potentiala depaseste canititatea anuala a precipitatiilor si unde lipseste perioada rece de iarna.

In aceste zone, aria covorului vegetal este redusa realizandu-se astfel un echilibru fata de cantitatea de precipitatii; aspectul de desert nu este dat de plante ci de caracteristicile rocii care este nuda.

0 caracteristica importanta a deserturilor este aceea ca pe masura cea riditatea creste, suprafata , de transpiratie a plantelor se reduce invers - portional cu dezvoltarea radacinilor. In aceasta zona se cultiva o multitudine de plante importante din punct de vedere economic: palmierul de cocos, papaia, arborele de camfor, arborele de cafea, batatul, mahonul etc; care folosesc ca sursa de apa panza freatica situata aproape de suprafata solului. Zona reprezinta si o vegtatie constituita din specii suculente care prezinta dispozitive de acumulare a apei, aceasta rezerva este consumata cu multa economie in timpul secetei (Agare, Aloe, cactusi etc).

Sunt descrise mai multe tipuri de deserturi, astfel:

- deserturi cu doua anotimpuri ploioase - Sonora din sudul Arizonei

si nordul Mexicului

-Karoo si Namaland in sudul Africii

deserturi cu ploi de iarna - Sahara de nord

- Mohare - in California si vestul Australiei

- deserturi  fara ploi - Sahara centrala

- deserturi cu ploi - Sahara de sud

- Sudan

- Namib

Zona dintre desert si zona cu ploi de iarna se caracterizeaza prin prezenta unei vegetatii difuze. in nordul Saharei exista:

- specii lemnoase - Artemisia herba - alba, Lygeum spartum

- arbori izolati - Pistacia atlantica, Juniperus phoenicea

in California cresc - Artemisia califirnica, Salvia sp.

in regiunea mediteraneanq se mai intalnesc astazi - Quercus suber, Q. coccifera, Ceratonia siliqua (roscovul) si un singur palmier - Pinus halepensis (pinul de Alep) deoarece aceasta zona a fost defrisata si pasunata. inainte aici cresteau Quercus ilex (stejar de piatra), arbusti - Pistacia lentiscus, Buxus sempervirens; liane din genurile Clematis si Lonicera, un strat ierbos din - Asparagus acutifolius - in zona nu cresteau muschi.

In Australia, compozitia tufarisurilor este determinata de incendii, dupa acestea prima planta care infloreste este arborele Xanthorrhoea dupa care apar primii lastari . Primele plante de Actinostrobus, Banksia si chiar Eucalyptus regenereaza dupa foc. Aceste plante se mai numesc si pirofite, adica se inmultesc numai dupa incendii - in alte conditii fructele lor lemnoase nu s-ar putea deschide. De aici rezulta importanta incendiilor provocate de traznet in aceste zone.

4. Zona padurilor de arbori cu frunze cazatoare

Aceasta zona este prezenta in climatul temperat de pe toate continentele. Este caracterizata prin veri calduroase si secetoase si ierni aspre., Pe langa cele doua anotimpun amintite, mai exista doua - primavara; si toamna - iar precipitatiile de pe intregul an sunt suficiente pentru dezvoltarea normala a plantelor.

Padurile cu procent mare de fag si stejar, paduri de foioase - sunt cel mai des intalnite in zona temperate; zona din care face parte si tara noastra      

Fagus silvatica L. (fag)

Arborele poate ajungee pana la 35 m inaltlme. Trunchiul are scoarta neteda, cenusie - albicioasa. Frunze ovale pana la elipticie, pe margini dintate (ondulate), glabre, dar ciliate pe margini. Flori unisexuate monoice. Florile mascule sunt dispuse in amenti globulosi, cu un periant simplu, paros, din 5-6 lacinii unite la baza si 8-12 stamine. Cele femele, cate una sau grupate cate doua, sunt inconjurate de un involucru format din numeroase bractee unite, cu ovar inferior, tricarpelar. Fructul (jir) este o achena trigona invelita de o cupa tepoasa cu 4 valve. Formeaza paduri curate (fagete) sau se gaseste in amestec cu alte foioase si rasinoase. Jirul este comestibil.

5. Zona padurilor de conifere

Zona caracteristica regiunii subarctice, boreale. Padurile de conifere se dezvolta si in etajul montan al zonei temperate (brad, molid, pin, tisa etc).

Abies alba Mill (brad alb) (Familia Pinaceae, Ordinul Coniferales)

Arbore rasinos drept, cu coroana adesea piramidala, monoic. Frunze persistente, dispuse pe doua randuri in acelasi plan, cu baza latita in forma de disc. Florile masculine in forma de amenti, cu numeroase stamine. Cele femele sunt niste conuri erecte, cu numeroase carpele solzoase, ce poarta la baza 2 ovule si mai tarziu 2 seminte. Dupa coacere, solzii cu semintele sunt eliminate, pe ramura ramanand numai axul. Ramurile tinere sunt cenusii sau brun-roscate, pubescente.

Pinus silvestris (pinul)

Ajunge pana la 50 m inaltime. Are tulpina si ramurile rosii - caramizii. Frunzele sunt lungi de 4-7 cm, grupate cate doua, de culoare verde albastruie sau verde - cenusie. Traieste in etajul montan sau subalpin, uneori pe colinele inalte. Din lemn se obtine chinorozul - funinginea de brad, terebentina, colofoniul si gudronul.