Paratiroidele glande mici - fomatiuni dezvoltate din faringele primitiv

Paratiroidele

Paratiroidele (glandulae parathyroideae) sunt glande mici, ovale, de marimea unui bob de mei, orez sau grau, atasate strans de glanda tiroida printr-un tesut conjunctiv dens, ce le structureaza capsula. Ecvinele, taurinele si pasarile au o pereche de glande paratiroide, in timp ce ovinele, carnivorele, suinele si leporidele prezinta doua perechi de glande paratirolde, o pereche craniala si alta caudala. La taurine, glandele paratiroide pot fl incluse in parenchimul tiroidian, in timp ce la pasari sunt organe distincte. Pot exista si paratiroide accesorii, incluse in tiroida si timus.

Structura histologica a paratiroidelor cuprinde capsula, stroma si parenchim.

Capsula, formata din tesut conjunctiv dens, cuprinde fibre de colagen si elastice, vase de sange, nervi si adipocite. Este groasa la rumegatoarele mari si suine, in timp ce la canide si felide apare subtire. De la nivelul capsulei se desprind travee conjunctivo-vasculare, care impart parenchimul glandular in lobuli neregulati, slab delimitati. Trabeculele si tesutul conjunctiv interstitial sunt abundente la rumegatoarele mari si suine. Ele contin o retea capilara densa. La canide se intalnesc corpusculii senzitivi Vater-Pacini in parotiroida.

Parenchimul paratiroidelor este format din celule glandulare (endocrinocytus parathyroideus) dispuse in cordoane dense si neregulate. Cordoanele celulare sunt sustinute de o stroma reticulara care se interpune intre endocrinocite si capilarele sanguine. Endocrinocitele sunt poliedrice (6 - 12 μm), multe binucleate, luand contact intim prin una din suprafetele lor cu capilarele. Exista doua tipuri de endocrinocite: principale si oxifile.

Endocrinocitele principale sunt cele mai numeroase, poliedrice, au un nucleu eucromatic, nucleolat, ovalar, localizat central. Sunt legate intre ele prin desmozomi. Dupa aspectul lor, endocrinocitele principale pot fi clare (lucidus) si intunecate (densus).

Endocrinocitele principale clare sunt mai frecvente, mai mari (10 - 14 μm ) si au citoplasma bogata, in incluzii de glicogen (la felide), lipide si pigment de uzura (la taurine). Ele sunt in repaus sau la sfarsltul ciclului secretor. Organitele de secretie apar rar sau lipsesc, iar nucleul este mare, slab colarat.

Endocrinocitele principale active sau dense sunt mai mici (8 - 10 μm ), au nucleul cu cromatina condensata, inconjurat de ocitoplasma densa ce contine un complex Golgi dezvoltat, un reticul endoplasmic rugos abundent, numeroase mitocondrii si granule secretorii. Produc un hormon indispensabil vietii, cu actiune hiperglicemianta.

Endocrinocitele oxifile sunt foarte putine in raport cu celulele principale, fiind rare la animalele domestice, cu exceptia cabalinelor si rumegatoarelor mari. Sunt celule mari (cu diametrul de 27μm la cabaline), dispuse singular sau in grupe. Au un nucleu mic, hipercromatic, o citoplasma intens acidofila, plina cu numeroase mitocondrii, in timp ce complexul Golgi, reticulul endoplasmic rugos si granulele secretoril sunt slab reprezentate. Endocrinocitele oxifile sunt considerate ca celule principale imbatranite sau ca stadii functionale ale celulelor principale. S-a observat si un tip intermediar de celule cu multe mitocondrii, cu un reticul endoplasmic rugos relativ abundent, cu complex Golgi si granule secretorii.

La mamiferele domestice, cu exceptia caprinelor si ovinelor, celulele principale dense si clare sunt distribuite la intamplare, cu predominarea unui tip sau al celuilalt, in raport cu starea functionala a glandei. De asemenea, se intalnesc frecvent chisti coloidali delimitati de celule. La ovine si caprine, endocrinocitele clare inactive se gasesc la periferia. glandei, in timp ce endocrinocitele dense sunt dispuse central. La canide si uneori la cabaline, celulele parenchimului se dispun intr-un strat simplu sau uneori in rozeta.

Glandele paratiroide produc parathormonul care are rolul de a mentine nivelul sauguin normal al raportului calciu - fosfor. Parathormonul actioneaza prin inhibarea reabsorbtiei fosforului la nivel renal si prin stimularea reabsorbtiei calciului la nivel renal si intestinal.

Analiza: ADN-ul exista in genomul uman Analiza: Dezvoltarea prenatala si nasterea - factorii ce influenteaza dezvoltarea

Cheratinocitele sunt cele mai numeroase celule ale epidermului si produc cheratina, o proteina insolubila, care incarca celulele stratului cornos. Cheratinocitele se pot gasi in diviziune, in faza matura sau in repaus. In diviziune mitotica se gasesc cheratinocitele situate in stratul generator. Pe masura ce sunt produse, cheratinocitele migreaza spre suprafata si acumuleaza filamente de cheratina (tonofilamente) si granule neregulate de cheratohialina. Cheratinocitele inactive (in repaus) isi pierd  nucleii, iar filamentele de cheratina si granulele de cheratohialina devin compacte, ocupand in totalitate celulele pavimentoase din straturile superficiale.

Melanocitele sau melanoblastocitele sunt celule care produc melanina. Isi au originea in crestele neurale, de unde migreaza in epiderm in timpul perioadei embrionare. Melanocitele emit prelungiri dendritice lungi printre cheratinocitele stratului spinos, fara a stabili jonctiuni cu acestea. Corpul melanocitelor este situat, in majoritatea cazurilor, intre celulele stratului bazal si membrana bazala, dar poate fi intalnit si in alte straturi ale epidermului. Numarul melanocitelor este relativ constant in cazul unei specii sau rase. Diferentele de culoare a pielii se datoreaza mai mult cantitatii de melanina decat numarului de melanocite prezente.

Sinteza de melanina se bazeaza pe transformarea tirozinei, cu ajutorul dihidroxifenilalaninei, in melanina. Melanina produsa se acumuleaza in vezicule secretorii denumite melanozomi, care se disemineaza de-a lungul prelungirilor citoplasmatice. Melanozomii sunt transferati prin fagocitarea de catre cheratinocite a portiunilor terminale ale prelungirilor dendritice ce contin melanozomi. In cheratinocite, melanozomii se grupeaza

in apropierea nucleului, iar pe masura ce cheratinocitele migreaza spre suprafata, numarul granulocitelor descreste datorita activitatii lizozomilor.

In cutis, apar pigmentate atat melanocitele care sintetizeaza melanina, cat si celulele epiteliale care au preluat melanina. De obicei, celulele epiteliale contin mai multa melanina decat melanocitele insasi. Sinteza de melanina este stimulata de adenohipofiza printr-un hormon melanotrop. Absenta melaninei la unele animale se poate datora fie absentei melancititelor (in cazul animalelor albinotice), fie incapacitatii melanocitelor de a produce melanina.

Macrofagele intraepidermice (macrophagocitus intraepidermalis) s

Vascularizatia paratiroidelor se realizeaza printr-o bogata retea de capilare sinusoide dispuse printre cordoanele de celule. Inervatia cuprinde fibre vegetative simpatice amielinice, ce formeaza, plexuri perivasculare cu rol vasomotor.

1. Organogeneza paratiroidelor

Paratiroidele au origine endodermica, dezvoltandu-se din diverticulele dorsale ale pungilor branhiale. Paratiroidele interne deriva din epiteliul dorsal al celei de a patra pungi branhiale, in timp ce paratiroidele externe se dezvolta din epiteliul dorsal al pungii branhiale trei (fig. 5.).

Fig. 5. Fomatiuni dezvoltate din faringele primitiv

1 - Punga ectobranhiala I; 2 - Punga ectobranhiala II; 3 - Punga ectobranhiala III; 4 - Punga ectobranhiala IV; 5 - Punga endobranhiala I; 6 - Punga endobranhiala II, cu mugurele amigdalian; 7 - Punga endobranhiala III, cu muguri parotidian si timic; 8 - Punga endobranhiala IV, cu mugure parotidian; 9 - Pungile endobranhiale V si VI contopite; 10 - Plafonul faringelui.

I - IV - Arcuri branhiale.

La taurine, la inceputul lunii a doua de gestatie, paratiroidele au aspectul unor muguri epiteliali perechi, bogati in celule clare. Alte tipuri de celule apar pe masura dezvoltarii retelei vasculare, cu care stabilesc raporturi in a doua jumatate a vietii intrauterine. La sfarsitul gestatiei, paratiroidele au un aspect histologic, ce dovedeste ca glanda intra in activitate in aceasta faza. Tesutul mezenchimal adiacent mugurilor epiteliali se organizeaza, delimitand paratiroidele si impartind mugurii in mici lobuli.

La cabaline si taurine se dezvolta o singura pereche de paratiroide, iar la ovine, canide, feline, leporide si pasari exista doua perechi de glande paratiroide.

Ca tulburari de dezvoltare se pot intalni: - paratiroidele ectopice si agenezia glandelor paratiroide.