Organele limfoide secundare - nodulii limfoizi, limfonodurile sau ganglionii limfatici

Organele limfoide secundare

Organele limfoide secundare sau periferice sunt reprezentate fie de: - organe anatomic distincte, cu structura complexa, precum: ganglionii (limfonoduri) limfatici, splina, amigdalele, placile Peyer; - structuri limfoide difuze, cum sunt structurile limfoide asociate mucoaselor gastro - intestinale  sau respiratorii.

Organele limfoide secundare prezinta mai multe caractere generale:

1. Au o aparitie tardiva filo- si ontogenetic, fiind populate de celule limfoide deja diferentiate, provenite din organele limfoide primare.

2. Organele limfoide secundare prezinta compartimente specializate pentru celulele T (timodependente) si pentru celulele B  (timoindependente), fara limite rigide, permitandu-se trecerea de la un compartiment la altul.

3. In organele limfoide secundare, limfopoieza este slaba sau inexistenta inaite de nastere. De asemenea, limfopoieza este foarte redusa la animalele axenice (germ free) chiar dupa introducerea parentala a antigenelor.

4. In organele limfoide secundare, limfocitele pot intra din circuitul sangvin, facand capabila repopularea lor dupa iradiere, in absenta celulelor stem;

5. Este imposibila extirparea in totalitate o organelor limfoide secundare.

6. Datorita structurii lor, organele limfoide secundare permit asigurarea unor posibilitati marite de interactiune a limfocitelor cu celulele care prezinta antigenele, cu circulatia sagvina si limfatica, interactiune absolut necesara pentru declansarea si evolutia raspunsului imun.

7. Organele limfoide secundare contin un numar mare de limfocite periferice, reprezentate de celulele cu memorie, produse sub influenta antigenelor din mediu. Animalele "germ free" (anexice) au tesuturile limfatice secundare atipice, in timp ce organele limfoide primare au mecanisme si structuri normale.

Producerea celor 2 clase principale de limfocite T si B, la nivelul organelor limfoide primare, este urmata de dispersare si localizarea lor in  organele secundare, unde limfocitele mor daca nu intalnesc antigenul corespunzator. Sub influenta stimulilor antigenici, limfocitele prolifereaza si isi completeaza diferentierea, devenind celule efectoare sau celule cu memorie.

1. Nodulii limfoizi

Nodulii limfoizi  sau limfonodulii sunt formatiuni microscopice neregulate sau sferice. Sunt formati din tesut limfoid dens si dispusi in tesutul conjunctiv al diferitelor organe, in lamina proprie (corionul) a tubului digestiv, a cailor respiratorii, a aparatului urinar etc. Limfonodulii nu sunt structuri permanente, putand sa apara si sa dispara in functie de stimularile antigenice.

Foliculii limfoizi sunt mai rari la nou-nascuti si la animalele crescute in mediu liber de germeni, prezenta lor fiind determinata de stimulii antigenici locali. Cand prezinta centrii germinativi, se numesc "foliculi (noduli) secundari", fiind diferiti de cei primari, care se remarca prin uniformitatea aspectului lor.

2. Limfonodurile sau ganglionii limfatici

Limfonodurile sau ganglionii limfatci sunt organe limfoide secundare, cu aspect reniform sau sferoidal. Se gasesc izolate sau grupate de-a lungul vaselor limfatice. Majoritatea speciilor de pasari nu au noduri limfatice, cu exceptia pasarilor acvatice, unde prezinta o forma primitiva de organizare.

Histostructura limfonodurilor cuprinde: - capsula, ce detaseaza trabecule  conjunctive, spre interior; si - parenchimul ganglionar, care prezinta 3 zone distincte: - corticala; - paracorticala sau cortexul difuz; si - medulara.

Capsula si parenchimul ganglionar sunt separate printr-un sinus periferic marginal - sinusul subscapsular, de la care pornesc sinusurile corticale perinodulare, care patrund in parenchimul cortical si se continua cu sinusurile medulare, separate unele de altele prin cordoane medulare. Sinusurile medulare dreneaza limfa in vasele limfatice eferente.

Analiza: ADN-ul exista in genomul uman Analiza: Dezvoltarea prenatala si nasterea - factorii ce influenteaza dezvoltarea

Sinusul subscapular nu apare ca o cavitate cu lumen deschis, ci ca o retea densa prin care se filtreaza limfa (fig. 10.5.)

Fig.10.5. Diagrama structurii unui limfonod (dupa Liebich-1990)

1 - capsula; 2 - Sinus subcapsular; 3 - nodul secundar; 4 - paracortex; 5 - celule reticulare; 6 - limfocite; 7 - trabecule; 8 - vas sangvin; 9 - sinus medular; 10 - artera si vena; 11 - vas limfatic eferent; 12 - vas limfatic eferent.

Parenchimul limfonodului cuprinde o retea de celule si fibre reticulare ce umple tot spatiul dintre trabecule si capsula, in ochiurile careia se gasesc limfocite, plasmocite, macrofage, sinusuri limfatice, vase de sange.

Cortexul contine: tesutul reticular, limfocite grupate in formatiuni sferice sau ovale, foliculi sau noduli limfoizi primari, ce contin limfocite mici. In cursul raspunsului imun se vor transforma in foliculi sau noduli secundari, caracterizati prin prezenta unei zone de proliferare celulara sau centru germinativ, zona timus independenta, de reactie si de producere a anticorpilor.

Centrii germinativi au o existenta tranzitorie. Ei apar in urma actiunii unui stimul antigenic si marcheaza transformarea nodulilor primari in noduli secundari. Sunt formati, in principal, din celule stromale (reticulare) dendritice, care prezinta numeroase plieri ale plasmalemei si permit acumularea unei mari cantitati de antigene.Parenchimul centrilor germinativi cuprinde 2 zone: - o zona dens populata si alta cu celule rare.

In zona dens populata predomina celulele bogate in ribozomi, pironinofile, care produc si secreta imunoglobuline. Tot in aceasta zona se mai gaseste un numar de macrofage (care fagociteaza celulele moarte si se coloreaza intens, devenind corpi colorabili.

In zona slab populata, celulele sunt rare, dispersate printre celulele reticulare care sunt mai abundente, cu suprafete mari, datorita plierii membranelor. Celulele pot migra dintr-o zona in alta (din compartimentul dens in cel rar populat si, apoi, in masa de celule limfoide inconjuratoare. Zona celulelor dispersate, mai clara, este indreptata spre sursa de stimulare antigenica.

Foliculii secundari apar situati imediat  sub capsula. Foliculii secundari, cu centrii germinativi situati mai profund decat acestia, sunt denumiti foliculi tertiari.

Centrii germinativi apar si se evidentiaza in functie de intensitatea stimulului antigenic. Cand dispare stimulul, activitate proliferativa scade, iar foliculul revine la aspectul de folicul primar, care contine macrofage cu incluzii.

Cortexul difuz (profund) sau regiunea paracorticala apare imprecis delimitata, situata intre corticala si medulara. Cuprinde mase neregulate de tesut limfoid dens.

Este o regiune timus-dependenta, populata de limfocite T, in care limfocitele dispar dupa timectomie sau se hipertrofiaza dupa imunizare cu antigene care induc o hipersensibilitate de tip intarziat.

Zona medulara contine tesut limfoid dens, distribuit sub forma de cordoane medulare intre care se afla sinusurile medulare. Cuprinde o populatie celulara mixta, predominant timus-independenta datorita numarului mare de celule B, asociate cu plasmocitele, macrofagele si celulele (limfocite T) pregatite pentu migrare.

Vascularizatia limfonodurilor. In limfonoduri, sangele circula in directie opusa limfei, patrunzand in ganglioni prin hil (pe unde trec si 90% din limfocitele, care vor parasi ganglionul). Limfa patrunde in ganglion prin vase limfatice aferente, care strabat capsula si se deschid in sinusul subcapsular. Limfocitele T si B ies din venulele postcapilare trecand prin endoteliu lor (si nu printre celulele endoteliale, cum fac granulocitele si macrofagele).

Dupa extravazare, limfocitele migreaza spre teritoriile specifice, in foliculii primari migreaza limfocitele B, iar in cortexul difuz, limfocitele T. Dupa ce au strabatut teritoriile specifice, limfocitele T si B intra in medulara si ajung, in final, in vasele eferente ce conduc limfa modificata in urma tranzitului prin limfonod. Circulatia prin limfonod permite unui numar mare de limfocite sa treaca prin teritoriile specifice, unde vor intalni substante imunogene, crescand sansa ca un numar de limfocite imunocompetente sa intalneasca antigenul specific si sa reactioneze cu el.

In acest fel, nodurile limfatice apar ca niste structuri dinamice, fiind sediul unui flux continuu de celule, de multiplicare considerabila a limfocitelor si initiere a raspunsului imun.

2.1. Formarea ganglionilor (nodurilor) limfatici

Aparitia nodurilor limfatice sau a ganlionilor limfatici este precedata de un proces de multiplicare a vaselor limfatice dintr-un anumit loc din organism, vase care se anastomozeaza, formand un plex. In ochiurile acestui plex apar aglomerari nodulare de celule, ce se diferentiaza din celulele mezenchimale locale. Nodulii cresc, impingand la periferie vasele limfatice, care vor forma sinusul subcapsular. Initial nodulii sunt formati din celule mezenchimale cu mare potential de diferentiere, pentru ca mai apoi, sa fie populati cu limfoblasti si limfocite.

In prima faza de organizare, nodul limfatic este uniform, dar mai tarziu, apar cordoanele medulare, insotite de sinusuri, diferentiindu-se medulara de corticala.

Ca organe limfoide secundare, nodurile limfatice sufera modificari evidente in cursul imunizarilor si infectiilor, sub raport volumetric si al proportiilor dintre corticala si medulara. De asemenea, se petrec schimbari calitative in populatia celulelor componente

In cursul raspunsului imun mediat celular, primele modificari se observa dupa 24 de ore, prin aparitia in cortexul periferic a unor celule blastice, care prolifereaza pana in ziua a patra, determinand mariri importante de volum. Celulele endoteliale din venulele postcapilare devin turgescente, iar numeroase celule traverseaza peretele capilar. Celulele blastice dispar in ziua a saptea, dupa ce au format o populatie noua de limfocite mici. Zona corticala si nodulii limfoizi sunt putin modificati. Aceste modificari nu se observa la soarecii timectomizati.

In cursul raspunsului imun mediat umoral, apar modificari semnificative in zonle ocupate de limfocitele B, in regiunea cortexului superficial, timus independenta. Antigenul este atras spre centrul foliculului, unde induce proliferarea limfocitelor, aparitia centrului germinativ si transformarea limfocitelor in plasmocite. Stimularea antigenica atrage macrofagele si alte celule fagocitare, producandu-se si acumulare de plasma. De asemenea, sunt retinute un numar important de limfocite circulante, care se divid intens si care, impreuna cu celulele nelimfoide si cu edemul local, determina o evidenta crestere in volum a nodurilor limfatice.