Sturionii - conditii minime necesare pentru cresterea intensiva sau superintensiva a sturionilor

Sturionii se numara printre cele mai vechi vertebrate, adevarate fosile vii, datand de 150-200 milioane de ani. Ei au fost contemporani cu dinozaurii , ceea ce arata ca la momentul respectiv au reprezentat o forma superioara a evolutiei in clasa pestilor, dezvoltand adaptari ce le-au permis supravietuirea de-a lungul erelor geologice.

Sunt caracterizati prin corpul fusiform, alungit, acoperit cu cinci randuri de placi osoase (scuturi), coada heterocerca (lobul superior mai alungit). Botul alungit, conic sau aplatizat in plan orizontal, se numeste rostru. Gura este dispusa pe partea ventrala, transversala, protractil (extensibila), prevazuta cu buze carnoase, prezentand si patru mustati. Mandibula si maxilarul prezinta dinti numai in stadiile juvenile, acestia disparand la exemplarele adulte.

Majoritatea sturionilor sunt anadromi sau semianadromi, respectiv traiesc in apa marina (oceanica) sau apa salmastra si migreaza in rauri sau fluvii pentru reproducere. Unele specii (de exemplu cega), sunt potamodrome si traiesc numai in apa dulce (rauri, lacuri).

Sturionii sunt pesti de talie mare, putand atinge dimensiuni impresionante. Morunul, de exemplu, poate ajunge la 4,9-5 m lungime si peste 1000 kg greutate.

Sturionii sunt extrem de longevivi, putand ajunge la varste de peste 100 ani (morun) si obisnuit la 50-75 ani la celelalte specii.

Maturitatea sexuala este atinsa la varste de 5-25 ani, in functie de specie si de conditiile de mediu. In medie, sturionii au nevoie de 10-15 ani pentru a atinge maturitatea sexuala. Femelele nu depun icre in fiecare an, ci la intervale de 2-5 ani.   Speciile cele mai precoce sunt cega si pastruga, care se maturizeaza la 3-4 ani, respectiv la 5-7 ani in mediul natural. La toate speciile, masculii se maturizeaza cu cativa ani inaintea femelelor.

Pentru reproducere, sturionii migreaza din mare in rauri sau fluvii, unde-si depun icrele pe substrat de piatra sau pietris, in zone cu curent puternic. Icrele sunt aderente, lipindu-se puternic de substrat. Femelele mature produc intre cateva zeci de mii si cateva milioane de icre, care reprezinta 15-25% din greutatea lor corporala.

In functie de temperatura apei, larvele eclozeaza in 5-10 zile, la inceput hranindu-se cu rezervele din sacul vitelin (5-15 zile), dupa care trec la hranirea activa, consumand zooplacton, viermi oligocheti, larve de chironomide si ulterior crustacee mai mari, moluste sau pesti.

Timp de secole, sturionii au fost pescuiti pentru icrele lor, din care se produce caviarul. Carnea alba, tare, fara oase, constituie un alt produs valoros si apreciat. Speciile cu cea mai mare valoare economica sunt considerate morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser guldenstaedti) si pastruga (Acipenser stellatus). Aceasta clasificare are la baza in primul rand calitatea caviarului, asa cum este ea cotata pe pietele internationale.

Cererea mare de caviar si modificarile dramatice ale habitatelor, poluarea, lucrarile hidrotehnice si pescuitul excesiv au dus la o reducere drastica a populatiilor de sturioni in intreaga lume, ei fiind in prezent considerati ca specii amenintate cu disparitia. Sturionii sunt, din 1998, mentionati in anexa II a conventiei CITES privind comertul international cu speciile de plante si animale rare sau amenintate. Conventia CITES limiteaza strict comertul cu icre si carne de sturioni, stabilindu-se annual cote pentru fiecare tara exportatoare. Fiecare export sau import de icre sau carne de sturioni trebuie sa fie insotit de un certificat CITES care atesta originea acestuia.

Cresterea dirijata a sturionilor se practica din a doua jumatate a secolului XX, fiind orientata in primul rand spre producerea de puiet pentru repopulari. In ultimele doua decenii, a luat amploare cresterea sturionilor pentru productia de carne si caviar, reusindu-se punerea la punct a unor tehnologii de crestere intensiva, cu productii de 50-100 kg/m³, in bazine artificiale, cu sau fara recircularea apei. Aceste tehnologii au la baza folosirea unor furaje concentrate, care contin toti nutrientii, vitaminele si aminoacizii esentiali necesari pentru dezvoltarea normala a pestilor. Mediul de viata al pestilor, respectiv apa, este fie prelevata dintr-o sursa cu parametri constanti (foraj), fie din apa de suprafata, care este apoi conditionata si adusa la parametrii optimi pentru cresterea fiecarei specii. Acvacultura sturionilor este in plina dezvoltare si are perspective bune de crestere in vitorul apropiat. Productia de carne de sturioni si caviar din acvacultura reprezinta o alternativa viabila la pescuitul sturionilor salbatici si este unul din factorii determinanti ai conservarii si refacerii populatiilor naturale de sturioni. Nu in ultimul rand, cresterea sturionilor este o afacere profitabila si accesibila din punct de vedere tehnic.

PASTRUGA – Acipenser stellatus (Pallas, 1771)

Pastruga este un sturion migrator, care traieste in bazinele Marii Negre, Marii Caspice si Marii Azov si migreaza pentru reproducere in fluviile Dunarea, Volga si Ural. In functie de momentul migratiei pentru reproducere, in cadrul speciei exista doua forme, de primavara si de toamna.

Numele de “stellatus” vine de la forma scuturilor de pe piele, care au forma de stea. Patruga are un rostru foarte lung, de asemenea caracteristic speciei. Gura este inferioara, transversala si protractila, cu buza inferioara intrerupta la jumatate si mustati scurte, nefranjurate.

Culoarea este albastru inchis sau brun inchis pe partea dorsala si cenusiu deschis pana la alb pe partea ventrala. In populatiile naturale apar uneori exemplare melanice (negre), care sunt si mai frecvente in conditii de cultura.

In mediul natural, pastruga atinge o greutate maxima de 54 kg, respectiv o lungime de 218 cm. Cele mai frecvent intalnite dimensiuni sunt insa de 100-150 cm lungime, respectiv 6-18 kg greutate.

Dimorfismul sexual este putin evident, dar la pestii de aceeasi varsta, femelele au talia mai mare decat masculii.

In mediul natural, pastruga ajunge la maturitate sexuala la 5-7 ani. In conditii de cultura, in functie de temperatura apei, pastruga poate atinge maturitatea sexuala mai devreme, respectiv la 3-5 ani. O femela poate depune intre 20.000 si 360.000 icre, reprezentand 10-15% din greutatea corporala.

Carnea si caviarul de pastruga sunt cotate calitativ imediat dupa cele de morun si nisetru. Totusi, atat carnea cat si caviarul de pastruga sunt considerate de cunoscatori ca fiind mai fine, mai rafinate.

Ca toti sturionii, pastruga este un peste longeviv si destul de rezistent, putandu-se adapta usor la cresterea dirijata.

Fazele initiale de crestere a larvelor si puilor sunt extrem de dificile si sensibile si abordarea lor necesita nu numai cunostinte de specialitate, dar si instalatii si dotari complexe.

Pentru inceperea cresterii comerciale,recomandam sa se inceapa cu exemplare in varsta de 1 an, cu greutatea medie de 150-200 g, deja adaptate la conditiile de cultura si la hranirea cu furaje concentrate.

In conditii de cultura intensiva, pastruga poate atinge 1.5-2 kg la varsta de doi ani, respectiv 3.5-5 kg la varsta de 3 ani. In functie de cerintele pietii, exemplare in varsta de 2-3 ani pot fi valorificate pentru carne. Exemplarele bine dezvoltate, cu varsta de peste 3 ani, pot fi folosite pentru obtinerea de caviar. Maturitatea sexuala poate surveni la 3-5 ani, in functie de temperaturile apei din mediul de cultura.

Sturionii prezinta cateva avantaje ca pesti de cultura: au ritmuri de crestere rapide, se adapteaza usor la conditiile de cultura intensiva si la furajele concentrate, sunt pesti relativ rezistenti la boli si au valoare economica ridicata. Factorii critici ai cresterii sturionilorr sunt disponibilitatea limitata a reproducatorilor pentru producerea de puiet, respectiv timpul lung necesar pentru atingerea maturitatii sexuale (5-10 ani).

Surionii se poate creste pentru productia de carne sau caviar. Cresterea se poate face in mai multe variante, respectiv sisteme de crestere.

a)     sistem extensiv, in helestee: 50-100 ex/ha, in policultura cu crap si alti pesti de apa dulce, se pot produce 100-200 kg/ha, in ciclu de 2-3 veri. In acest sistem, sturionii cresc preponderent pe baza hranei naturale, a carei dezvoltare este stimulata prin fertilizarea bazinelor. Sturionii sunt in acest caz specie de cultura secundara.

b)     Sistem semiintensiv, in helestee mici (sub 0.5 ha)- se pot obtine pana la 500 kg/ha, folosind furaje concentrate. Sturionii sunt specia principala de cultura, celelalte specii  fiind folosite doar pentru ameliorarea unor factori de mediu (controlul dezvoltarii algelor planctonice si a vegetatiei macrofite).

Referat: Treptele formarii - inot Referat: Lateralitatea si ambidextria in jocul de handbal - ambidextria specifica

c)     In sistem intensiv – folosind apa de suprafata, in bazine tip “raceway” – se pot produce pana la 50 kg/m³, folosind debite mari de alimentare cu apa de suprafata, respectiv furaje concentrate. Productiile pot creste pana la 70 kg/ m³, folosind diverse dispozitive de aerare.

d)     In sistem superintensiv- sturionii se cresc in bazine speciale, cu apa din foraj sau cu recircularea apei de cultura in proportie de 90-95%. In acest sistem se pot produce peste 120 kg/ m³,folosind furaje concentrate si aerare (oxigenare) suplimentara a apei.

Primele doua sisteme de cultura necesita investitii si costuri de exploatare mai mici, in conditiile in care exista deja niste helestee piscicole. Pe de alta parte, variatiile sezoniere de temperatura limiteaza perioada de crestere la 4-5 luni pe an, ceea ce prelungeste ciclul de productie. Productiile mici, riscurile mari pentru materialul biologic si imposibilitatea realizarii unei furajari eficiente sunt principalele dezavantaje ale acestor sisteme de cultura.

Cultura in sistem intensiv, in bazine de tip “raceway”, este mai eficienta, cu conditia asigurarii unor debite suficient de mari cu apa de calitate. Controlul asupra materialului biologic, furajarii si cresterii este mult mai bun, fiind influentat totusi de variatiile sezoniere de temperatura a apei. Acest sistem se poate folosi ca alternativa sau extindere a sistemelor superintensive de crestere, in perioada de primavara – toamna.

Sistemul superintensiv de crestere a sturionilor presupune realizarea unor instalatii in care sa se asigure permanent parametri constanti de temperatura si calitate a apei. Fie ca se foloseste apa de foraj, fie ca se recircula si conditioneaza apa de cultura, in proportie de 90-95%, principalul avantaj al acestui sistem de crestere este controlul total asupra factorilor de mediu si posibilitatea realizarii unor productii mari, predictibile, cu eficienta maxima. Se pot folosi bazine din beton, fibra de sticla sau alte materiale, proiectate si echipate corespunzator.

Acest sistem a fost folosit cu succes la statia de crestere a sturionilor a C.N.A.F.P. de la Constanta, unde s-a lucrat cu speciile Acipenser stellatus (pastruga), morun (Huso huso) si nisetru (Acipenser guldenstaedti) si s-au atins densitati de peste 80 kg/ m³, obtinandu-se rezultate de crestere foarte bune (pana la 400 g/ex., la varsta de 1 an). Sistemul superintensiv de crestere a sturionilor presupune investii initiale mai mari, dar efortul este pe deplin recompensat de productivitatile mari si eficienta mai mare in utilizarea furajelor si instalatiilor.

CONDITII MINIME NECESARE PENTRU CRESTEREA INTENSIVA SAU SUPERINTENSIVA A STURIONILOR

1.     SPATIU / BAZINE – suprafata necesara se calculeaza in functie de productia ce trebuie realizata si de sistemul de crestere folosit. Bazinele pot fi amplasate in aer liber si protejate cu soproane sau plase speciale (sistemul intensiv) sau in hale inchise si izolate termic, pentru sistemul superintensiv.

1.1.  In sistemul intensiv, se folosesc bazine tip “raceway”, care pot fi construite din beton, fibra de sticla, folie speciala, etc. Bazinele au lungimea de 10-30 m, latimea de 2-4 m si adancimea de 1-1.5 m. Se pot folosi bazine mai lungi, separate in compartimente prin diverse sisteme de gratare. In functie de debitul de apa disponibil, apa se poate folosi o singura data sau se poate trece succesiv prin mai multe bazine dispuse in cascada.

1.2.  In sistemul superintensiv, se pot folosi bazine rectangulare sau circulare, cu adancimea medie de 0.8-1.2 m, prevazute cu alimentare si evacuare independenta. Daca se foloseste un sistem de recirculare, trebuie prevazut spatiu suplimentar pentru acesta, respectiv un volum aproximativ egal cu volumul total al bazinelor de crestere.

2.     APA: DEBITE/CALITATEA APEI

2.1.  Debitele de alimentare depind de continutul de oxigen si temperatura apei, respectiv densitatile de populare in bazine. Acestea pot varia intre 10-20 l/min/m². Valorile mentionate pot fi mai mici in cazul sistemelor cu recircularea apei sau daca se introduce suplimentar oxigen lichid. Forajul sau sursa de apa de suprafata trebuie sa asigure un debit minim de 10 l/sec.

2.2.  Sturionii sunt pesti ce se pot adapta la conditii variate de calitate a apei, in mediul natural. In conditii de cultura, trebuie asigurate conditii minime de calitate a apei, pentru a mentine pestii intr-o stare fiziologica optima, respectiv pentru a asigura ritmuri de crestere si rate de conversie a furajelor optime. Simpla supravietuire a pestilor nu asigura si rentabilitatea cresterii lor. Factorii principali ce determina ritmurile de crestere si ratele de conversie a furajelor sunt oxigenul dizolvat si temperatura.

2.3.  In tabelul de mai jos sunt prezentate comparativ valorile unor parametri fizico-chimici ai apei din Dunare, din sistemul de crestere a sturionilor al CNAFP, respectiv valorile recomandate in literatura de specialitate (2002).

In apa din sistemul de crestere valoarea concentratiei oxigenului dizolvat trebuie mentinuta peste 5 mg/l. In caz contrar, pestii devin stresati, nu mai consuma furajele si sunt mai expusi inbolnavirilor. Scaderea oxigenului dizolvat sub 3 mg/l sau expunerea indelungata la concentratii sub 5 mg/l poate duce la asfixia pestilor. Daca este necesar, se suplimenteaza concentratia oxigenului prin aerare sau introducerea de oxigen lichid.

3.     INSTALATII

Sursa de apa – put forat echipat cu pompa submersibila - priza pentru apa de suprafata si/sau sistem de pompare

Rezervor sau bazin decantor

Sisteme de pompare

Instalatie (coloana) de degazare (pentru apele pompate)

Instalatie de aerare - oxigenare

Generator electric

Conducte de alimentare/evacuare

Bazine de crestere – rectangulare sau circulare, cu sistem de evacuare de fund si preaplin

-Instalatie de recirculare (daca este cazul):

Echipamente de analiza a apei (oxigen, pH, temperatura etc.)

Hala (incinta) pentru amplasarea bazinelor.

4.     MATERIAL BIOLOGIC

Pentru cresterea intensiva sau superintensiva a sturionilor, recomandam sa se inceapa cu material biologic in varsta de 1 an, care are greutatea de 150 –400 g/ex., deja adaptat la conditiile de cultura si la furajele concentrate. In acest fel se poate incepe ciclul de productie intr-o faza mai avansata (se castiga 1 an) si se pot evita problemele dificile pe care le ridica cresterea puilor de sturioni in primele faze.

5.     FURAJE/FURAJARE

Din literatura de specialitate si experienta existenta la nivel mondial, se considera ca sturionii au nevoie de furaje concentrate cu minim 40% proteina si circa 10% grasime. In functie de temperatura si calitatea apei, se pot folosi diferite sortimente de furaj.

Un furaj care a dat rezultate bune la statia de crestere a sturionilor de la CNAFP Constanta contine 45% proteina bruta, respectiv 15 % grasime.

Pentru sistemele superintensive si/sau cu recirculare a apei, se pot folosi furaje cu 45-48% proteina si 12-15% lipide.

Pentru sistemele de crestere intensiva sau semiintensiva, se pot folosi furaje cu 37-38% proteina, 11-12% lipide. Se recomanda folosirea furajelor extrudate, de ultima generatie, si la care proteina provine din faina de peste. Aceste furaje au digestibilitate sporita si rate de conversie scazute.

Furajele concentrate folosite in hrana sturionilor sunt furaje complete, continand toate elementele necesare pentru o crestere normala a pestilor. In functie de calitatea si temperatura apei, ratia de furajare variaza intre 1,5 – 7 % /zi (procent din biomasa totala, in kg, a pestilor dintr-un bazin). Ratele de conversie variaza intre 0.9-1.5 (kg furaj/kg spor crestere).

In principiu, alegerea furajului trebuie facuta dupa raportul pret/calitate. In cazul sistemelor intensive si superintensive, calitatea furajului influenteaza in mod esential si calitatea apei in bazinele de crestere.

6.     IGIENA/INTRETINERE

Intr-o crescatorie de sturioni trebuie respectate toate regulile privind igiena si profilaxia care se aplica si la cresterea industriala a altor animale. Ferma trebuie sa aiba bazine de carantina, tot echipamentul si instrumentarul de lucru se dezinfecteaza periodic, este limitat accesul persoanelor straine sau al animalelor, se instaleaza filtre sanitare la intrarea in spatiul destinat cresterii pestilor.

Bazinele de crestere se curata des (cel putin o data pe zi) si se dezinfecteaza inainte de inceperea unui nou ciclu de productie.

Furajele trebuie depozitate in locuri uscate si reci, pentru a preveni alterarea acestora.

Eventualele tratamente in cazul unor imbolnaviri se fac numai la recomandarea si sub indrumarea unui specialist.

7.     ASPECTE ECONOMICE ALE INFIINTARII UNEI CRESCATORII DE STURIONI

Cresterea sturionilor pentru productia de carne sau caviar este o activitate economica extrem de specializata si poate fi foarte profitabila, dar presupune si riscuri mari, ca orice ramura a cresterii animalelor sau a agriculturii. Inainte de a aborda aspectele economice ale infiintarii si exploatarii unei crescatorii de sturioni, trebuie mentionat faptul ca este o investitie si o afacere ce trebuie gandita pe termen lung, respectiv 5-10 ani. Investitiile necesare sunt relativ mari, iar timpul de amortizare a investitiei initiale si de intrare in ciclu normal de productie este de minim 5 ani. Daca se intentioneaza producerea de caviar la scara comerciala, cresc proportional atat valoarea investitiilor si a costurilor, cat si timpul necesar pentru intrarea in cicluri normale de productie (8-15 ani).

Avand in vedere situatia actuala pe plan mondial a stocurilor de sturioni salbatici, acvacultura sturionilor are perspective extrem de favorabile de dezvoltare in urmatorii 10-20 de ani, fiind una din afacerile viitorului. Totusi, la initierea unei astfel de crescatorii de sturioni, investitorul trebuie sa fie pregatit sa asigure finantarea acesteia pentru cel putin 5 ani. Se recomanda asocierea cresterii sturionilor cu cresterea altor specii cu ciclu de productie mai scurt (pastrav, crap), cu alte activitati agricole sau zootehnice, turism sau comert, care sa asigure finantarea in primii ani de functionare.

1000 kg sturioni pentru carne

Nota: Atingerea unei greutati de 2…5 kg, la care pestii s-ar putea valorifica pentru carne, se poate obtine in 2-3 ani in sistemele extensive si semiintensive, respectiv in 18-24 luni in sistemele intensive si superintensive.

CRESTEREA STURIONILOR IN VIVIERE FLOTABILE, IN LACURI DE ACUMULARE

In mod normal, acest tip de cultura se aplica acolo unde exista lacuri de acumulare cu o calitate buna a apei, si cu zone ferite de vanturi si valuri (golfuri). Speciile cele mai folosite in acest tip de acvacultura sunt salmonidele, respectiv pastravii sau somonii. Pentru speciile bentofage (care se hranesc pe fundul apei), este mai dificila cresterea in viviere flotabile, dar nu imposibila.

O viviera flotabila este alcatuita din trei componente principale: sistemul de flotoare,“cusca de plasa” in care sunt tinuti pestii si sistemul de ancorare.

Flotoarele asigura flotabilitatea intregului ansamblu si trebuie sa suporte si greutatea unor pasarele necesare pentru furajare sau manipularea pestilor. Sistemele de asamblare a corpurilor flotoare trebuie sa asigure si o anumita elasticitate, pentru a prelua energia vantului sau a valurilor, un ansamblu rigid fiind mult mai expus la dezmembrare.

Flotoarele pot fi construite din metal (cilindri etansi, umpluti cu aer) sau alte materiale (plastic, poliuretan etc). Se recomanda folosirea unor structuri modulare, usor de asamblat, respectiv dezasamblat sau reparat.

Pe corpurile de flotoare vor fi prevazute inele pentru asamblare, respectiv pentru ancorare, si eventual suporti pentru instalarea pasarelelor.

Cusca propriu-zisa, in care sunt crescuti pestii, se construieste din plasa speciala, cu latura ochiului de 1-40 mm, in functie de dimensiunea pestilor si de specie. Se recomanda folosirea unor plase speciale, din polyester acoperit cu un strat de polimer, care au o rezistenta mai mare la coroziune si radiatia solara. Daca nu este rupta accidental, o astfel de plasa trebuie sa reziste minim 5 ani.

Pentru speciile bentofage, cum sunt sturionii, pe fundul custii se va instala o “tava” speciala pentru furajare. Aceasta trebuie instalata astfel incat periodic sa poata fi ridicata si curatata de resturi de furaje si excremente.

Sistemul de ancorare este extrem de important si se dimensioneaza in functie de forma si dimensiunile vivierei si structurilor adiacente, de adancimea apei si conditiile specifice locului de amplasare: valuri, vanturi, etc. Sistemul de ancorare impreuna cu flotoarele asigura stabilitatea ansamblului si ca principiu, se “supradimensioneaza”, respectiv trebuie proiectat sa suporte sarcini de doua ori mai mari decat cele efective, date de dimensiunea ansamblului si conditiile locale.

Vivierele pot avea forma patrata, circulara, hexagonala (respectiv orice alt poligon regulat). Adancimea unei viviere pentru sturioni trebuie sa fie de 2-3 m, pentru a permite observarea pestilor si o furajare controlata.

Adancimea minima a apei in locul de amplasare a unei viviere trebuie sa fie de 4 m, cu un optim intre 6 si 8 m.

La amplasarea unei viviere se va tine cont de adancimea apei, vantul dominant, situatia in perioadele de inghet. De asemenea, sunt importante si utilitatile, respectiv existenta unor surse de energie electrica, cai de acces, etc. Daca conditiile o permit, viviera se va amplasa cat mai aproape de mal, dar respectand criteriul adancimii minime de 4 m.

Ansamblul de viviere va fi prevazut cu o cabina de supraveghere si eventual o magazine de furaje si scule, precum si cu barci adecvate pentru transportul personalului, al furajelor si/sau pestilor la populare si recoltare.

Principalul avantaj al unui astfel de sistem este ca se asigura o primenire naturala a apei si se obtine un spatiu de crestere fara cheltuieli foarte mari de constructie. Ca dezavantaje, mentionam vulnerabilitatea la fenomene meteorologice deosebite (vant, furtuni, inghet) sau la infloriri algale.