Somnul,
marele gurmand
In folclor, voracitatea stiucii i-a atras acesteia renumele
de 'rechinul apelor dulci'. Din punct de vedere al obiceiurilor
culinare, aceasta caracterizare s-ar potrivi mai degraba somnului, a carui
lista de bucate depaseste orice inchipuire, un adevarat festin pantagruelic.
Din meniu nu lipsesc pestisori de orice fel, rime, lipitori, serpi, soareci,
diverse moluste, pasari si mici mamifere de apa. Mai mult, somnul este si
necrofag, consumind cu vadita placere cadavrele purtate de curent. Legendele si
traditia orala, unele dintre ele citate chiar in lucrari de specialitate ca
provenind din surse sigure, ii atribuie atacuri ucigase la adresa omului. Sigur
este ca s-au descoperit resturi umane in stomacul unor astfel de monstri, fara
a fi o certitudine originea acestora.
Ca si in cazul altor specii, atacul survine in functie de
impulsurile pe care pestele le primeste prin intermediul organelor de simt.
Numai ca somnul este printre putinii rapitori la care vazul nu are decit un rol
secundar. Foarte important din punctul nostru de vedere este mirosul, extrem de
bine dezvoltat compensator. Este si motivul pentru care daca folosim momeli vii
acestea trebuie sa fie cit mai proaspete, cit mai recent montate in cirlig, pe
cit posibil cu leziuni minore care sa nu le afecteze viabilitatea, dar care
permit eliminarea anumitor substante cu rol de chemoatractant, in vreme ce
pentru alte momeli naturale este utila lasarea lor la 'fezandat'. De
exemplu, momelile care elimina in apa singe sau raspindesc un miros persistent
de carne cu inceput de alterare sint percepute de la mare distanta si cresc
sansele de a atrage in zona vreun exemplar hamesit.
Zgomotele nu sint rele deloc!
Cantitatea maxima de informatii necesare procurarii prazii
este adusa somnului de perceperea vibratiilor. Nu numai ca zgomotele nu ne defavorizeaza,
ba din contra, ele ne pot deveni intr-o anumita masura chiar utile. Exemplul
clasic in acest sens il constituie utilizarea pe scara larga a cloncului, un
instrument de lemn cu ajutorul caruia se produc la suprafata apei sunete de
intensitate joasa, unde care se propaga spre adincime, atragind exemplarele mai
mari de somn. Sa nu ne mire daca vom avea atacuri dupa ce prin dreptul nostru a
trecut vreo ambarcatiune lenta, in special un vapor mare, prinderea somnului in
astfel de situatii fiind relativ frecventa. Daca nu avem posibilitatea
folosirii unui clonc sau nu dorim sa o facem, din motive etice, putem sa captam
suplimentar atentia pestelui montind plumbi de o anumita forma si greutate,
care produc la atingerea apei un zgomot infundat, asemanator aceluia obtinut la
deschiderea unei sticle de sampanie. Dupa numeroase incercari pescuind in
acelasi loc, cu aceeasi momeala si in acelasi timp am observat o imbunatatire
certa a rezultatelor utilizind pentru monturi cu lest distal plumbi turnati
intr-o lingura adinca, dar avind ochetul in partea subtire a lor. In cazul
monturilor cu plumb culisant, rezultate mai bune am avut cu plumbi romboidali
asimetrici, cu centrul de greutate situat spre cirlig si nu spre agrafa
terminala a firului principal. Desi pare de necrezut ca niste plumbi banali pot
influenta semnificativ reusita unei partide de pescuit prin simplul zgomot pe
care il produc la impactul cu oglinda apei, rezultatele acestor experimente au
constituit o adevarata surpriza, fiind deseori confirmate in practica ulterior.
Un alt obicei pe care este bine sa il deprindem este
studierea atenta a continutului gastric dupa eviscerarea pestilor proaspat
prinsi. Obtinem astfel informatii utile, mai ales in apele pe care nu le
cunoastem, despre cantitatea de hrana si tipul ei, date ce pot influenta
deciziile noastre viitoare. Cel mai frecvent am gasit diferite specii de
pestisori (in functie de zona in care am pescuit guvizi de balta, porcusori,
obleti, carasei, mai rar albitura), resturi de moluste (in special melci, unii
inghititi fara a le fi afectata cochilia, dar si mici scoici), bucati de raci,
lipitori.
Cele mai potrivite momeli
Pornind
de la aceste consideratii putem schita tipurile de momeli de care ne vom
folosi, care pot sa constituie in acel moment cu cea mai mare probabilitate
hrana pestelui, cu conditia ca ele sa poata fi si procurate. Cea mai buna
intruchipare a acestor deziderate sint rimele, care nu trebuie sa lipseasca din
arsenalul nostru. Nu intra aici in discutie rimele rosii, zise si 'de
balegar', ale caror dimensiuni sint insuficiente, chiar montate sub forma
de buchet. Atrag in plus tot puietul, aducindu-ne sute de bibanei bataiosi,
porcusori de-o schioapa, in cel mai fericit caz platici ca palma, pina sa
apucam sa vedem vreo mustata de somn. Desi cresc ceva mai mari, rimele albe
('de gradina') sint foarte sensibile, sucombind rapid dupa imersia in
apa. In caz de stricta necesitate, pot fi utilizate totusi cu succes prinse mai
multe pe un singur cirlig. De departe cele mai bune sint suratele lor negre
('serpesti', 'de namol'). Acestea sint numai bune pentru
cirligele noastre serioase (ating lungimi de peste 20 de cm in repaus,
corespunzatoare unei grosimi de 1 cm), au suprafata aspra, rugoasa, ceea ce le
face extrem de neplacute pestilor de mici dimensiuni, au in plus o buna
rezistenta sub apa. De altfel, locurile prielnice pentru gasirea lor sint
tocmai malurile namoloase ale baltilor, zonele mlastinoase si papurisurile
ramase in urma retragerii apelor. Efortul deosebit de a le gasi in clisa este
intotdeauna rasplatit pe masura. De multe ori, oaspetele nostru la cina este nu
somnul, ci crapul sau surata lui din riuri, mreana. Un lucru merita retinut: nu
puneti niciodata o rima in cirlig fara a-i rupe citiva milimetri din ambele capete.
Daca nu vom afecta prea tare centrii nervosi, mobilitatea se pastreaza, in plus
substantele eliminate acum din belsug sint un foarte puternic atractant. O alta
momeala care se gaseste pe toate baltile - apa sa fie . - este broasca.
Exemplarele alese nu trebuie sa depaseasca 10 cm si in nici un caz nu vor fi
anesteziate lovindu-le in prealabil. Se prind in montura trecind cirligul fie
direct sub tegumentele regiunii posterioare, fie - preferabil - imediat pe sub
(atentie, nu prin!) coloana vertebrala in zona de insertie a picioarelor la
trunchi. Vom avea grija sa nu strapungem musculatura membrelor inferioare, caci
vom risca sa-i producem paralizii. Este destul de incetatenita ideea ca
broastele au tendinta sa se ascunda in mil, nepretindu-se astfel intru-totul
pescuitului. Daca veti plasa montura cu broasca in apa mica, limpede, veti
observa ca intr-adevar aceasta se ascunde pe fundul apei, dar numai pentru
citeva zeci de secunde. Ca un batracian ce se respecta, broasca nu poate
'respira' numai prin intermediul pielii, ci este necesara inhalarea
periodica de aer atmosferic, care suplineste schimburile de gaze de la nivelul
tegumentului. Lipsa de oxigen o va face sa incerce din ce in ce mai insistent
sa se indrepte spre suprafata apei. Dar tocmai aceste smuciri atrag pestii, mai
ales exemplarele recalcitrante si suspicioase. Dupa un timp broasca moare
asfixiata, pur si simplu se ineaca (nu duceti experimentul pina la capat sub
ochii dvs. daca sinteti o fire mai sensibila, s-ar putea sa nu mai folositi o
astfel de momeala niciodata!), necesitind inlocuirea frecventa. Unii pescari ii
jupoaie inainte de lansare portiuni din piele pentru a favoriza raspindirea
mirosului, dar chinuirea lor suplimentara nu se justifica. O putem folosi ca
momeala in plina zi, rezultatele spre seara sint ceva mai modeste, mai ales ca
alergatura dupa broaste pe malul baltii in amurg devine de-a dreptul
obositoare, chiar sinucidere curata dupa aparitia tintarilor.
Un adevarat desert pentru prietenul nostru este coropisnita.
Pe cit de productiva este aceasta insecta in pescuitul somnului, pe atit este
ea de greu de gasit. Sint foarte bune exemplarele mari pe care le descoperim
sapind prin dejectii vechi linga grajduri, in pamintul in care se cultiva
cartofi, in gramezi de resturi vegetale in putrefactie. Gradinarii le ademenesc
cu cartofi fierti sau ingropind toamna resturi de dejectii animale proaspete,
prin fermentarea carora se degaja caldura, atragind insectele dornice de
adapost in zone de unde pot fi usor distruse. De multe ori pot fi intilnite
atunci cind sapam dupa rime serpesti printre radacini de papura sau sub
bradisul putrezit ramas pe uscat dupa viitura. Oricum le-am procura, trebuie sa
fim atenti sa nu distrugem insectele inainte de a-si duce la bun sfirsit rolul.
Pentru aceasta, trebuie sa tinem cont ca centrii nervosi ai coropisnitelor se
afla aproape in totalitate in torace. O coropisnita fara abdomen se misca mult
si bine, la cea mai mica presiune pe torace paralizeaza. De aceea, fie ii
trecem cirligul numai prin abdomen, dar acesta este moale si pestele poate fura
rapid momeala, fie incercam sa trecem cirligul prin fata ventrala a toracelui,
greu de realizat daca e gros si are spin mare, fie o legam pur si simplu de
acesta cu un fir de ata subtire dar rezistenta (cam in genul montajului cu fir
de par la crap). In afara de somn, ne poate aduce si o mreana mai mare, mai rar
un clean daca pescuim in zona colinara; este foarte mobila, inoata foarte bine
in apa, datorita greutatii specifice mici si a perisorilor fini si desi care o
acopera si retin bule de aer are tendinta de a se ridica spre suprafata. Se
preteaza foarte bine pentru monturile cu plumb culisant daca stim sa evitam
incurcaturile aparute in timpul lansarii. Dar sa nu anticipam.
Ruda buna cu rima neagra, lipitoarea se poate si ea procura
la fata locului. Este cea mai folosita momeala de catre lipoveni. Traieste
practic nelimitat in apa daca e trasa delicat pe cirlig, se pastreaza usor
odata procurata (trebuie doar sa-i mentinem umiditatea si sa o ferim de calduri
excesive, in special de razele directe ale soarelui), miscarile in apa sint
perfect naturale, cu atit mai pline de vioiciune cu cit furtuna este mai
aproape. Pe de alta parte, cu exceptia bibanilor mari si foarte flaminzi nu
prea tenteaza un alt peste, un mare avantaj in apele cu mult maruntis. Nici
somoteii nu prea se inghesuie, aviz amatorilor de distractie care prefera sa
prinda si sa redea baltii zeci de somotei in loc sa astepte zile intregi
captura vietii, dar este un adevarat deliciu pentru somnii de dimensiuni medii
si mari. Este insa greu tolerata de unii pescari si secreta un mucus bogat si
foarte aderent in recipientul de pastrare sau pe pensa cu care o punem in ac.
Are corpul moale, foarte elastic si este greu de strapuns cu acul, virful acestuia
trebuie sa ramina liber pentru o intepare corecta.
Scoica este un alt ajutor pretios pe care ni-l ofera balta in
lupta cu monstrii din adincuri. Este o momeala foarte buna spre toamna, dar
este mai putin specifica pescuitului la somn. Cu ajutorul ei putem prinde la
fel de bine sau chiar mai bine crap, biban sau vreo platica mare ratacita. Se
procura usor si se pastreaza la indemina in apa mica de la mal (unde pui ca
nici nu ne e teama ca nu o mai putem prinde daca o ia la fuga). Merge foarte
bine prinsa in monturi cu plumb distal, mai ales daca pescuim in curent. Se
introduce o lama subtire de cutit intre valvele sale, in regiunea posterioara a
lor de-o parte si de alta a zonei de imbinare, cu ajutorul careia sectionam cei
doi muschi care mentin lipite valvele si scoica se deschide ca o carte. O fixam
prin intermediul piciorului si a celor citeva ligamente ramase netaiate,
lasindu-i libere restul organelor in bataia apei. Dezavantajul major este marea
perisabilitate, vara se altereaza rapid in apa calda si isi pierde
proprietatile, devenind foarte friabila. Pentru a nu fi luata de curent sau de
primul peste curios, este de multe ori necesara prinderea ei cu ajutorul unui
cirlig triplu, cu toate neajunsurile ce decurg de aici.
Am lasat la sfirsit momeala care ar fi parut la prima vedere
cea mai buna pentru pescuitul acestei specii - pestisorul viu (utilizarea de
pestisor mort in montura este aproape inutila din motive deja enuntate). Spre
deosebire de alti rapitori, nu aceasta este neaparat cheia succesului. Avem la
indemina atit de multe posibilitati de a-l inlocui cu solutii cel putin la fel
de bune, incit de multe ori timpul pierdut cu procurarea momelii si unele
dezavantaje ale acesteia nu se regasesc in rezultate. Tehnicile care utilizeaza
pestisor viu sint nespecifice, acest tip de momeala este aproape la fel de
'caracteristic' somnului ca si rima: putem prinde in egala masura
salau, avat, biban mare, clean sau chiar stiuca. Este util sa alegem de la
inceput montura cu plumb distal prezentata anterior, pentru avantajele
mentionate. Ca specii de pestisori sint de preferat porcusorii si caraseii,
care supravietuiesc suficient de mult timp. Ii putem prinde trecindu-le
cirligul prin maxilarul superior in dreptul narilor, prin ambele maxilare in
dreptul buzelor sau pe sub aripioara dorsala, dar in acest ultim caz numai daca
nu pescuim in curent puternic. O atentie cu totul deosebita merita tiparul.
Este un peste deosebit de rezistent la conditiile de mediu, se procura destul
de usor de la diversi intreprinzatori de ocazie si rezista exceptional de bine
la transport. In plus, unduirile sale
produc o atractie fatala asupra somnilor. Pentru a nu-i stinjeni
miscarea nu se trece cirligul prin peste, este de altfel destul de greu de
tinut nemiscat, fiind foarte alunecos, de preferat sa il legam de cirlig cu ata
sau cu o bucata de lita. Trebuie sa tinem cont insa ca tiparul este protejat in
anumite regiuni, pescuitul lui fiind pe alocuri interzis si ca este o momeala
adresata aproape in exclusivitate somnilor capitali, utilizarea lui presupunind
o doza consistenta de rabdare din partea pescarului. Celelalte potentiale
momeli de pe lista de bucate a acestui peste sint mai putin adecvate
pescuitului sportiv, cu rezultate mai modeste si posibilitati reduse de procurare.
Ca o curiozitate, in categoria 'si alele . ' lipovenii folosesc destul
de mult fragmente de organe (in general ficat) sau intestinele animalelor mici
(in general pasari de curte sau pesti). Printr-o nadire periodica cu astfel de
resturi atrag exemplarele mari in gropi adinci, lipsite de curent. Pot fi
folosite si pe post de momeala propriu-zisa, mai ales cu ajutorul unor cirlige
triple. Pescarii de la gurile Dunarii si de pe litoral prefera intestinele
proaspat recoltate de la pestii marini datorita mirosului caracteristic,
persistent. Pentru noi viscerele de hering sau de macrou pot fi o alternativa.
Batalia finala
Cu toate temele facute, putem trece acum la atacul
propriu-zis. Iata-ne in transa pe malul baltii adulmecind, luindu-i urma, gata de
prima lansare. Daca am optat pentru o montura cu plumb culisant, nu trebuie sa
ne pripim. Cu cit mai brusca va fi miscarea imprimata momelii, cu atit plumbul
va tisni mai iute si momeala va pleca mai tirziu, incurcindu-se cu firul
principal. Pentru a evita acest lucru, trebuie sa efectuam lansarea cu miscari
ample, mai lente decit in mod normal. De indata ce montura intra pe traiectoria
descendenta, frinam delicat cu un deget desfasurarea firului de pe tambur,
pentru a incetini planarea plumbului si a permite momelii sa treaca in fata.
S-ar putea ca manevra sa nu ne reuseasca de la prima incercare si frinarea sa
fie prea brutala, cu prabusirea zgomotoasa a monturii in apa, cu mult inaintea
locului dorit. Cu timpul vom deprinde exact tehnica. si mai simpla este
efectuarea unei manevre asemanatoare, dar incepind imediat inaintea impactului
plumbului cu apa, astfel incit traiectoria urmata din acest moment sa nu fie
strict verticala, cu aceleasi urmari nefaste asupra momelii, ci sub forma unui
arc de cerc. Acest mic artificiu are ca rezultat indreptarea curburii firului,
permitind totodata dispunerea de la inceput a plumbului intre noi si momeala.
Astfel nu mai este necesara recuperarea acestuia pret de citiva zeci de
centimetri tiris pe fundul apei, ceea ce in zone cu obstacole frecvente este un
avantaj.
Daca nu folosim o momeala foarte perisabila, care poate fi
inlaturata la cea mai slaba atingere, atacul este indeajuns de puternic pentru
a nu fi absolut necesara prezenta unui semnalizator. Chiar daca ne este mai
confortabil si il consideram indispensabil, orice mijloc de semnalizare a
atacului - de tipul bambinei sau a celor montate pe fir dincolo de inelul
terminal - trebuie sa mentina linia in tensiune, lucru dificil de realizat daca
pescuim in plin curent, cu atit mai mult cu cit firul este destul de gros si
opune o rezistenta sporita curgerii apei. In astfel de conditii, este de
preferat sa asezam lanseta intr-o pozitie aproape verticala sau perpendicular
pe directia firului, avind cel mult un semnalizator acustic prins pe virf. Daca
pescuim de pe mal, putem utiliza o bucata de teava din PVC cu diametrul
interior ceva mai mare decat al minerului lansetei, pe care o infigem in pamint
sub unghiul dorit si in care vom introduce lanseta, ferind-o de contactul cu
solul. Nu este nici pe departe un pescuit de finete, dar pentru ceea ce ne-am
propus sa prindem este cel mai potrivit.
Dupa aducerea monturii in pozitie finala, atacul poate
surveni neasteptat de repede. Indiferent ca pescuim la pluta sau stationar cu
plumb pe fund, nu trebuie intepat la primele semne ale atacului, ci numai in
clipa in care sintem absolut siguri ca momeala a fost inghitita. Foarte rar
pestele este nehotarit si renunta la intentiile sale agresive initiale. Daca
trasaturile inceteaza, este mai probabil ca momela noastra sa fi cazut la
datorie, mai ales in cazul celor legate cu ata de cirlig. Cind pescuim cu plumb
pe fund primul semn al atacului este perceput de multe ori dupa autointeparea
pestelui, care pleaca linistit cu momeala in gura. Robustetea echipamentului e
invers proportionala cu sensibilitatea lui, ceea ce face ca primele trasaturi
sa nu se transmita intotdeauna. Acest dezavantaj este mai evident in cazul
monturilor cu plumb culisant, cind dam peste cirduri numeroase de somotei. Mai
mult, mocutele pot sta mult si bine in cirlig inainte de a ne da seama de
captura, un motiv in plus pentru a verifica periodic linia. Daca nu avem nici
un semn de activitate de mai mult timp si momeala s-a dovedit a-si fi pastrat
viabilitatea, o plasam din nou in acelasi loc, pentru ca de multe ori atacul se
declanseaza prompt dupa cea de-a doua lansare
Sa presupunem ca am avut un atac ca la carte. Am intepat si .
nimic. Montura nu vrea sa se clinteasca. Sint doua posibilitati: fie am infipt
temeinic cirligul intr-o radacina, fie radacina este mai vie decit ne-am
astepta. In varianta favorabila noua, primele secunde vor fi hotaritoare pentru
desfasurarea ulterioara a evenimentelor. Modalitatile in care pestele
reactioneaza la manevrele noastre difera foarte mult in functie de dimensiunea
lui. Un somn capital ramine initial neclintit ca si cum nimic nu s-a intimplat,
apoi va incerca sa fuga spre primul adapost. Daca terenul ne avantajeaza nu
avem decit sa-i opunem rezistenta unei frine bine reglate, mai ales daca se
indreapta spre amonte. Cind pescuim insa linga radacini, trebuie sa incercam cu
toata fermitatea sa ii schimbam planul, altfel este ca si pierdut. Un peste de
o asemenea talie este greu de strunit fara a pune in mare pericol integritatea echipamentului
si daca a intrat in ragalii este mai bine sa il determinam sa iasa singur de
acolo, ceea ce de multe ori ne reuseste (parca e mai bine cu un singur cirlig
pe linie, nu?). Nu trebuie decit sa batem repetat in lanseta, mentinind in
permanenta contactul cu pestele, impulsurile pe care le primeste prin
intermediul firului fiindu-i foarte neplacute.
Dupa ce il scoatem in 'cimp deschis' mai avem un
ultim mare obstacol de trecut: sa-l ridicam de pe fund. Malurile cu panta lina
sint propice scoaterii unui astfel de monstru, care nu este speriat de
modificarea brusca a adincimii si poate fi scos cu un efort minim. Cea mai
proasta situatie este atunci cind pescuim linga un prag sau in gropile de linga
maluri abrupte. Dirijarea pestelui pina la baza pragului se face relativ usor,
dar cei 4-5 metri care ramin sint un adevarat cosmar. Cu cit mai inalt este
pragul si mai mica adincimea apei inspre mal, cu atit chinurile noastre vor
dura mai mult, fiecare metru cistigat contind enorm. Nu trebuie sa ne grabim,
nerabdarea de a ne vedea prada fiind in acest caz foarte paguboasa. De cele mai
multe ori, pestele o zbugheste din nou spre adincuri si nu putem face altceva
decit sa ii dam fir si sa evitam contactul acestuia cu eventualele scoici de pe
buza pragului; o lanseta mai lunga este mana cereasca in aceasta situatie.
Lupta se desfasoara mai bine la rece, in sensul propriu al cuvintului, caci
dirijarea bataliei se face optim stind pe buza pragului. Atentie insa la
schimbarile bruste de directie, care ne pot dezechilibra si la
'jucariile' taioase plantate ecologic in mil de conationalii nostri.
Dupa citeva incercari nereusite (mai bine prea multe decit prea putine!)
pestele va fi adus la suprafata si trecut efectiv peste prag printr-o usoara
rotatie a lansetei si in nici un caz nu tragind direct de fir. Un exemplar mai
mic va incerca mai degraba sa se propteasca in micile denivelari ale albiei,
lasindu-se practic tirit. Odata ridicat de pe fund isi curbeaza caracteristic
coada, rotindu-se in jurul propriei axe, ceea ce ii creste rezistenta la
inaintare. Cu ultimele forte poate incerca o ultima aruncare in lateral, daca
avem in acest moment frina de partea noastra partida este insa cistigata.
Se afirma frecvent ca cea mai buna modalitate de a scoate un
somn pe mal este prin prinderea maxilarului inferior cu degetul mare de la mina
introdus in gura pestelui. Perfect adevarat pentru pestii mai mici, ai caror
dinti nu strapung pielea, desi putem la fel de bine sa-i apucam din partea
posterioara a capului, acolo unde se termina operculele. Pentru pestii mari nu
putem aplica niciuna dintre metode, mai ales ca o simpla stringere din falci ne
semneaza biletul de trimitere la plasticianul care ne va coase la loc degetul.
Ori ne purtam literalmente cu manusi, ori rasturnam pestele si il prindem
strins de cartilajul care solidarizeaza inferior arcurile branhiale, moment in
care lupta noastra ia sfirsit. Cu cit succes si in realitate, ramine de vazut
peste nu foarte mult timp.
Somnul - 'Operatiunea Monstru'
Putine sint speciile de pesti rapitori care sa satisfaca
toate pretentiile unui pescar. Stiuca e lacoma, se prinde usor si se apara
aprig, dar exemplarele mari sint din ce in ce mai rare; in plus, are o carne de
calitate medie. Avatul se repede nesabuit, atacul scotindu-i din amorteala
chiar si pe cei mai flegmatici pescari, are o carne dulce, dar prea greu de
descoperit in multimea de osicule ce o impaneaza. Multi dintre noi ne-am bazat
succesele de inceput de cariera pescuind bibani, ceea ce nu presupune prea mari
subtilitati sau tehnici speciale, dar acestia sint deja prea mici pentru
pretentiile noastre. Salaul, vedeta atitor dezmaturi culinare, se lasa mai greu
de gasit si oricum prea rar la dimensiuni impresionante. Exista insa si o
exceptie, notabila de altfel - un peste care atinge dimensiuni remarcabile, cu
atit mai greu de pacalit cu cit este mai mare, un peste a carui carne este si
gustoasa, si lipsita de oase, intilnit atit in lacuri mari, cit si in ape
curgatoare, intr-un cuvint, un trofeu foarte rivnit de pescari.
GENERALITATI
Somnul (Silurus glanis) este un peste mult raspindit
in Asia, mai ales in regiunile centrale ale continentului, si in Europa. Din
marile fluvii ce se varsa in Marea Caspica si Marea Neagra s-a raspindit
treptat spre vestul Europei prin bazinul Elbei si al Rinului. Daca in urma cu
numai o jumatate de secol era considerat practic absent din apele Angliei si
Frantei, din Peninsula Iberica si din Italia, multiplele sale calitati si mai
ales valoarea economica deosebita au dus la introducerea sa cu succes in aceste
zone, devenite renumite pentru numeroasa lor populatie de somni. In apele
Padului si ale Ebrului a devenit atit de numeros, incit pericliteaza existenta
speciilor autohtone. In Romania se afla in mai toate apele curgatoare din
regiunea colinara si de ses, marii afluenti ai Dunarii in regiunea cursului
mijlociu si inferior, in Dunare pe tot parcursul sau si mai ales in Delta,
precum si in numeroase lacuri interioare si litorale.
Intreaga
infatisare ni-l recomanda ca pe un rapitor feroce. Capul este mare, turtit
dorso-ventral, cu musculatura bine dezvoltata la nivelul operculelor, cu o gura
imensa, semicirculara, captusita cu o sumedenie de dinti mici, conici,
indreptati posterior, dispusi inclusiv pe arcurile branhiale. Pe maxilarul
superior poseda o pereche de mustati foarte lungi, ce pot fi miscate
independent, cu ajutorul carora pestele exploreaza temeinic mediul
inconjurator. Pe fata ventrala a maxilarului inferior se afla alte doua perechi
de mustati, mult mai scurte. Ochii sint foarte mici, vazul fiind si el slab
dezvoltat, ca o adaptare la adincimea mare la care isi petrece cea mai mare
parte din viata. Corpul este puternic, aproape cilindric, se termina printr-o
coada lunga, puternica, turtita lateral. Pielea groasa si lipsita de solzi este
acoperita de un strat bogat de mucus. Inotatoarea dorsala uste unica, de mici
dimensiuni, spre deosebire de inotatoarea anala, care este foarte lunga,
ajungind pina in vecinatatea celei caudale. Pectoralele au prima radie ingrosata
si foarte ascutita, putind produce rani serioase la o manipulare neglijenta.
Culoarea sa variaza de la o apa la alta, somnul avind o mare capacitate de a
imita coloratia mediului inconjurator. In albii nisipoase culoarea este
cenusiu-verzuie, marmorata, cu abdomenul alb-murdar, dar poate deveni maslinie
in ape cu vegetatie abundenta si chiar negricioasa in ape adinci foarte
limpezi. Pastrat mai mult timp in juvelnic devine aproape negru, cu marmoratii
pe flancuri, iar dupa ce moare se albeste destul de rapid, in totalitate.
Dimensiunile depasesc frecvent 1m si 20 de kg, putind atinge
exceptional 4-5 m si peste 200 de kg. Facind abstractie de migratia in Dunare a
morunului, este cel mai mare peste de apa dulce de la noi. De remarcat ca
dimensiunile maxime sint atinse in apele mai calde din sudul continentului,
recordul national al Angliei nedepasind spre exemplu 30 de kg. Din pacate, desi
nu este prea pretentios fata de conditiile de mediu si ar gasi cantitati
corespunzatoare de hrana pentru a atinge dimensiunile care l-au facut subiectul
atitor legende, specia se afla la noi intr-un regres evident de cind s-a
introdus pe scara larga 'electrificarea' pescuitului.
Peste activ la temperaturi relativ ridicate, somnul sta in
gropile adinci de pe fundul albiei din noiembrie si pina la inceputul lui
martie, prinderea lui in acesta perioada prin metode sportive fiind rara. Dupa
o scurta perioada de hranire intensa, premergatoare reproducerii, exemplarele
mature de peste 4 ani si peste 45-50 cm lungime intreprind scurte migratii in
amonte sau intra in baltile inundate limitrofe, unde femelele depun, numai
atunci cind temperatura apei atinge 18-20 de grade, pina la 500.000 de icre
mici (3-3,5 mm), care vor fi atent pazite pina la ecloziune. Reproducerea are
deci loc cam de la mijlocul lunii aprilie si pina in iunie, suprapunindu-se cu
perioada legala de prohibitie pentru majoritatea speciilor de pesti din apele
colinare si de ses (cu exceptia stiucii). Daca punem la socoteala si lungimea
legala de recoltare (peste 50 de cm), faptul ca icrele de somn nu sint
comestibile, si interzicerea pescuitului pe timp de noapte (inca in vigoare),
ar trebui sa fie bine protejat din punct de vedere al pescarului sportiv.
Specie mai degraba sedentara, pleaca din balta la primele semne
de scadere a nivelului apei si se instaleaza intr-un teritoriu relativ mic, pe
care nu-l va mai parasi decit in cautarea hranei, pentru scurt timp si pe
distante foarte mici. Il aflam pe fundul apei, de cele mai multe ori linga
praguri adinci, in gropi ferite de curentul puternic, printre pietre, radacini,
dupa copaci scufundati, in anafoare, acolo unde albia este tare, nisipoasa, si
mai putin in zonele miloase. Acum incepe hranirea intensa, care dureaza din
iunie si pina spre finalul lui octombrie, apogeul fiind atins in
iulie-septembrie. De altfel, este printre putinele specii de la noi care nu
sint deranjate de temperaturile ridicate din aceasta perioada, mai ales ca
vinatoarea este predominant nocturna, cind se repede bezmetic la orice misca in
jurul sau, fara a neglija eventualele cadavre pe care i le aduce apa. Oricum,
dupa ce racirea vremii din noiembrie a facut ca temperatura apei sa scada sub
7-8 grade hranirea inceteaza complet, somnii se aduna in gropi si hiberneaza
pina la sosirea primaverii.
CIMPUL DE LUPTA
Se considera ca perioada optima pentru pescuitul somnului
cuprinde lunile august si septembrie, daca toamna este blinda chiar si primele
zile ale lui octombrie, cind pestele a acumulat destule rezerve pentru perioada
iernii, crescind mult in greutate si devenind un adversar redutabil. Daca
primavara este timpurie si perioada de prohibitie este decalata corespunzator,
putem incepe pescuitul inca din iunie, mai ales in apele de ses si in Delta. Cu
cit dezghetul are loc mai devreme si perioada marilor inundatii din Lunca
Dunarii este mai scurta, cu atit mai rapid putem incepe ofensiva. Pentru apele
curgatoare colinare, mai ales in aval de barajele de acumulare sau in canalele
de evacuare ale termocentralelor pescuitul poate incepe odata cu primele zile
insorite de primavara, bineinteles inainte de instalarea prohibitiei, dar nu
trebuie sa ne asteptam la rezultate iesite din comun. In orice caz, datorita
preferintei pentru temperaturi crescute, adevaratul sezon incepe vara si se
termina cu mult inainte de instalarea definitiva a iernii.
Perioada de hranire pe parcursul unei zile difera si ea
foarte mult. Somnul matur (denumit de lipoveni si iarma cind are 3-6 kg, sau
pana cind depaseste aceasta greutate) este un peste solitar, nocturn, ziua isi
cauta adapost in locuri ferite, unde asteapta nemiscat apropierea prazii. Spre
seara isi paraseste locul de pinda, apropiindu-se tot mai mult de suprafata
apei, efectuind scurte deplasari in jurul adapostului, in care revine cu
primele raze ale soarelui. Mocutele (exemplare sub 250 g) si somoteii
(exemplare de pina la 1-1,5 kg) se hranesc pe perioada intregii zile si umbla
de obicei in cirduri. In plina vara avem deci sanse sa prindem un exemplar
respectabil mai ales in amurg sau in zori, destul de rar si utilizind numai
anumite momeli in restul zilei; spre toamna, pe timp noros si mai ales vara
inainte de furtuni puternice aceasta diferentiere nu mai este atit de evidenta.
Somnul este foarte sensibil la modificarile brutale ale proprietatilor apei si
isi schimba rapid 'toanele' in functie de acestea. Daca apa incepe
brusc sa creasca sau se tulbura dintr-o data este mai bine sa ne impacam cu
ideea si sa ne apucam de altceva. La fel de nefavorabila este si situatia
inversa, care are ca rezultat parasirea girlelor, a ghiolurilor, canalelor si
retragerea pestilor in bratele mari. Daca insa cresterea nivelului apei se
produce relativ treptat, putem trage nadejdea unor capturi frumoase.
Fiind un peste destul de lenes, localizarea lui cu precizie
ne asigura o buna parte din succes. In lacuri vom gasi somnul in gropi cu fund
argilos, mai ales in acele regiuni alimentate de izvoare sau in zonele de
confluenta cu vreo apa curgatoare care alimenteaza lacul. Pentru lacurile
rezultate prin bararea unei ape curgatoare, vechea albie ne poate oferi capturi
de exceptie. Este inutila cautarea lui prin tufele de bradis, la apa mica si in
regiunile acoperite de un strat gros de mil, care ii sint total neprielnice. In
Delta tranziteaza frecvent ghiolurile intinse ce au legatura directa cu
Dunarea, fiind adeseori capturat in plasele localnicilor, dar nu face obiectul
unui pescuit special in aceste ape. Marile canale dintre lacuri si girlele ce
fac legatura cu Dunarea sint locuri preferate de somni, cu precadere acele zone
dragate recent, portiunile adincite de curind si in special acelea unde exista
un curent cit de mic.
In riuri il gasim mai ales in anafoare, acolo unde apa sapa
praguri adinci, cu precadere acolo unde s-au facut consolidari de maluri cu
materialul scos din albie. Deosebit de favorabile sint coturile pe care le face
cursul apei, caz in care preferam portiunile cu mal abrupt si cuptoarele de sub
malul spre care se indreapta apa. Productive sint si gropile ramase in urma
vechilor exploatari de balast si zonele de linga poduri sau la confluenta a
doua riuri, in spatele bancurilor de nisip create de curent. Nu trebuie sa ne
pierdem timpul in apele mici si repezi, cu fund pietros sau prundis, pe
bancurile de nisip din zonele de intinsura unde apa nu depaseste 1 m. Desi
iubeste apele curgatoare mai presus de orice, somnul - si in special
exemplarele mari - nu pot rezista mult timp in plin curent si se retrag
intotdeauna in spatele obstacolelor, la adinc.
Dunarea si bratele sale adapostesc cele mai mari exemplare de
somn de la noi. Pe tot parcursul batrinului fluviu ne putem incerca norocul,
dar cele mai bune zone sint de obicei si cele mai greu accesibile. Cu riscul de
a pierde montura dupa montura, trebuie sa alegem portiunile din spatele
arborilor prabusiti in albie, uneori aruncind momeala chiar printre radacinile
salciilor de linga mal. Foarte bune sint marile golfuri din coturile fluviului,
acolo unde se formeaza curenti circulari. Acestea mentin mult timp pe loc
trunchiuri masive, care se scufunda in cele din urma aici. Este un pescuit
extrem de dificil, dar cu satisfactii pe masura. Bratele moarte, pe care nu se
circula constant si care nu au deci albia curatata de trunchiuri si radacini
pot adaposti somni, daca nu sint complet colmatate
In Delta putem alege de principiu orice brat al Dunarii si
girlele principale derivate din acestea. Sint foarte bune confluentele dintre
ape, acolo unde sedimentele aduse de fluviu gasesc conditii prielnice pentru
odihna, formind uneori insule intinse. Orice canal dragat in astfel de zone,
taind sau numai ocolind ostroavele constituie un loc favorabil. De multe ori
girle mai largi si totodata mai lenese se pot uni, formindu-se aici simple
bancuri de nisip, acoperite la inundatii, intarite de trunchiurile pe care le
aduce apa, portiuni pe care vegetatia se instaleaza treptat (foto 1). Aceste
platouri cu apa mica, extrem de variabile ca intindere de la un an la altul in
functie de forta viiturii, sint alintate de-o parte si de alta de ape adinci,
cu curent blind, in care putem sa ne incercam norocul. Daca astfel de canale
largi sau brate secundare ale Dunarii se ingusteaza brusc, devenind dintr-o
data involburate si aparent prea vijelioase, nu trebuie decit sa cautam zonele
cu anafoare, micile peninsule, malurile abrupte cu salcii prabusite, in spatele
carora, in ochiuri umbrite cu apa linistita pot pindi adevarati monstri (foto
2). Dupa ce apa scapa de strinsura uscatului, rasfirindu-se peste grinduri
nisipoase, fara a da insa semne de oboseala, trebuie sa ne mutam atentia dinspre
mal spre portiunile din mijlocul albiei, unde curentul (uneori insesizabil la o
privire superficiala) este suficient de puternic pentru a impiedica formarea
unui strat gros de mil.
ARMAMENTUL
Echipamentul folosit pentru pescuitul somnului variaza in
functie de dimensiunile capturii-tinta si de metoda aleasa. Practic,
posibilitatile sint nenumarate - se poate pescui cu momeli artificiale sau
naturale, in apropierea malului sau spre mijlocul apei, pe fundul apei sau la
suprafata. Conditia minima necesara trebuie sa fie robustetea intregului
echipament, pescuitul fara o lanseta puternica si o rezerva minima de fir fiind
aproape imposibil.
Lanseta va fi solida, pe masura dimensiunilor pestilor pe
care ne asteptam sa-i prindem. Cum somnul nu este, dupa cum vom vedea,
'vedeta' pescuitului cu artificiale, lanseta nu trebuie sa aiba
neaparat o actiune rapida. Pe de alta parte, pescuind in special in curent
puternic si uneori cu aruncari la mare distanta, rigiditatea blancului trebuie
sa fie considerabila, pentru a putea lansa greutati corespunzatoare. De
principiu, daca pescuim cu momeli naturale vii usor distructibile la smucituri
este bine ca puterea lansetei sa fie concordanta cu greutatea monturii, pentru
a avea cit mai putine rateuri la lansare. Pentru pescuitul din barca nu sint
necesare lansete foarte lungi, care pot fi de multe ori o povara, dar daca
malul este abrupt, greu accesibil si pescuim in imediata lui apropiere, o
lanseta lunga ne scoate din impas. Din contra, daca accesul la apa se face
intr-o zona ingusta, printre copaci si trebuie sa plasam momeala la departare,
o lanseta cit mai scurta ne va fi de mai mare ajutor. De aceea nu mi se pare
corecta stabilirea unui echipament standard pentru o anumita specie de peste.
In general, lungimea lansetei poate varia intre 2,40 m si 4 m, cu un optim de
2,7-3,6 m, avind o putere de minim 60-100g, dar cifrele sint departe de a fi
absolute. Mult mai important este sa tinem cont de specificul fiecarei partide
de pescuit. Obligatorie este pastrarea in cele mai bune conditii a inelelor,
tensiunile din fir in timpul drill-ului fiind foarte mari.
Mulineta joaca un rol foarte important. Conteaza prea putin
raportul de recuperare, deoarece nu avem nevoie neaparat de o recuperare
rapida. Functionarea ireprosabila a frinei si lipsa oricarei urme de eroziune
pe galet ne pot salva de multe neplaceri. Cantitatea de fir depozitata pe
tambur nu trebuie sa fie mai mica de 80-100 de metri. Daca tinem cont de faptul
ca grosimea firului utilizat depaseste 0,35 mm, ba chiar atinge 0,5-0,6 mm in
cazul monofilamentelor (sau 0,25-0,3 mm in cazul firelor textile), tamburul si
implicit mulineta sint masive si nu ne va fi usor daca nu putem sa ne asiguram
un suport adecvat. Indiferent de ce tip de fir vom alege, acesta trebuie sa
reziste nu atit la greutatea propriu-zisa a capturii, cit mai ales la agatarile
frecvente, de cele mai multe ori imposibil de evitat. Pescuind in zone
deschise, fara obstacole submerse, putem folosi fire ceva mai subtiri, chiar
daca avem perspectiva unor capturi capitale, putind mai lesne dirija pestele
folosind maximal restul echipamentului; in acest caz, trebuie sa eliminam ceva
mai frecvent primul metru de fir, rapid uzat prin frecarea cu inelul terminal.
Cind pescuim printre sau linga radacini, spre care pestele nostru se va
indrepta invariabil, la cea mai mica suspiciune de uzura a monofilamentului sau
de scamosare a firului textil renuntam la intreaga portiune afectata, pentru a
nu depana ulterior amintiri despre 'cum ar fi putut sa fie . '; se intelege
ca nodurile, oricit de solide ar fi ele, ies din discutie.
Referitor la monturi se impun de la bun inceput citeva
precizari de ordin general. Somnul nu se joaca decit foarte rar cu momeala asa
cum o face crapul. De cele mai multe ori o apuca hotarit si o mesteca temeinic,
fara suspiciuni si fara sa o scuipe inapoi, oricit de mare ar fi ea. Gura sa
impresionanta (de remarcat marimea acesteia chiar la mocutele sub 20 de cm) nu
ridica probleme pentru o anumita dimensiune a cirligelor, care pot depasi deci
cu mult dimensiunile considerate de 'bun simt' pentru alte specii. In
cel mai rau caz acordam o sansa in plus somoteilor, dar nu va bazati numai pe
asta pentru a-i proteja. Mai mult, gura este carnoasa si foarte puternica,
utilizata frecvent pentru zdrobirea prazii (scoici, melci, raci etc). De aceea
nu este absolut necesara utilizarea cirligelor triple, care pot fi paradoxal
cauza multor ratari. Efortul pentru a infige un cirlig triplu in gura pestelui
este mult mai mare decit in cazul unuia simplu, in plus puterea cu care pestele
stringe maxilarele este remarcabila, deci inteparea presupune o anumita forta,
deja diminuata de distanta mare la care uneori pescuim.
Pe de alta parte, dintii somnului sint mici si numerosi, nu
pot taia dintr-o data firul monturii, oricum destul de gros, dar ii provoaca
foarte rapid uzura, mai ales daca este un monofilament moale, subtire, sau fir
textil de slaba calitate. Daca pescuiti cu montura dintr-un astfel de fir
intr-un loc plin de somotei scamosarea va fi rapida, ruperea firului survenind
inainte de a prinde primul peste care merita pastrat. Chiar si in lipsa
acestuia, la prima agatare montura va fi pierduta. In concluzie, indiferent de
tipul monturii sint de preferat cirligele simple, mari, cu tija relativ lunga,
legate cu fir textil teflonat, kevlar sau monofilament rigid, dur, protejate
eventual cu un varnis subtire. Numai in aceste conditii struna nu este
indispensabila.