Somnul, marele gurmand

Somnul, marele gurmand

   In folclor, voracitatea stiucii i-a atras acesteia renumele de 'rechinul apelor dulci'. Din punct de vedere al obiceiurilor culinare, aceasta caracterizare s-ar potrivi mai degraba somnului, a carui lista de bucate depaseste orice inchipuire, un adevarat festin pantagruelic. Din meniu nu lipsesc pestisori de orice fel, rime, lipitori, serpi, soareci, diverse moluste, pasari si mici mamifere de apa. Mai mult, somnul este si necrofag, consumind cu vadita placere cadavrele purtate de curent. Legendele si traditia orala, unele dintre ele citate chiar in lucrari de specialitate ca provenind din surse sigure, ii atribuie atacuri ucigase la adresa omului. Sigur este ca s-au descoperit resturi umane in stomacul unor astfel de monstri, fara a fi o certitudine originea acestora.
   Ca si in cazul altor specii, atacul survine in functie de impulsurile pe care pestele le primeste prin intermediul organelor de simt. Numai ca somnul este printre putinii rapitori la care vazul nu are decit un rol secundar. Foarte important din punctul nostru de vedere este mirosul, extrem de bine dezvoltat compensator. Este si motivul pentru care daca folosim momeli vii acestea trebuie sa fie cit mai proaspete, cit mai recent montate in cirlig, pe cit posibil cu leziuni minore care sa nu le afecteze viabilitatea, dar care permit eliminarea anumitor substante cu rol de chemoatractant, in vreme ce pentru alte momeli naturale este utila lasarea lor la 'fezandat'. De exemplu, momelile care elimina in apa singe sau raspindesc un miros persistent de carne cu inceput de alterare sint percepute de la mare distanta si cresc sansele de a atrage in zona vreun exemplar hamesit.

Zgomotele nu sint rele deloc!

   Cantitatea maxima de informatii necesare procurarii prazii este adusa somnului de perceperea vibratiilor. Nu numai ca zgomotele nu ne defavorizeaza, ba din contra, ele ne pot deveni intr-o anumita masura chiar utile. Exemplul clasic in acest sens il constituie utilizarea pe scara larga a cloncului, un instrument de lemn cu ajutorul caruia se produc la suprafata apei sunete de intensitate joasa, unde care se propaga spre adincime, atragind exemplarele mai mari de somn. Sa nu ne mire daca vom avea atacuri dupa ce prin dreptul nostru a trecut vreo ambarcatiune lenta, in special un vapor mare, prinderea somnului in astfel de situatii fiind relativ frecventa. Daca nu avem posibilitatea folosirii unui clonc sau nu dorim sa o facem, din motive etice, putem sa captam suplimentar atentia pestelui montind plumbi de o anumita forma si greutate, care produc la atingerea apei un zgomot infundat, asemanator aceluia obtinut la deschiderea unei sticle de sampanie. Dupa numeroase incercari pescuind in acelasi loc, cu aceeasi momeala si in acelasi timp am observat o imbunatatire certa a rezultatelor utilizind pentru monturi cu lest distal plumbi turnati intr-o lingura adinca, dar avind ochetul in partea subtire a lor. In cazul monturilor cu plumb culisant, rezultate mai bune am avut cu plumbi romboidali asimetrici, cu centrul de greutate situat spre cirlig si nu spre agrafa terminala a firului principal. Desi pare de necrezut ca niste plumbi banali pot influenta semnificativ reusita unei partide de pescuit prin simplul zgomot pe care il produc la impactul cu oglinda apei, rezultatele acestor experimente au constituit o adevarata surpriza, fiind deseori confirmate in practica ulterior.
   Un alt obicei pe care este bine sa il deprindem este studierea atenta a continutului gastric dupa eviscerarea pestilor proaspat prinsi. Obtinem astfel informatii utile, mai ales in apele pe care nu le cunoastem, despre cantitatea de hrana si tipul ei, date ce pot influenta deciziile noastre viitoare. Cel mai frecvent am gasit diferite specii de pestisori (in functie de zona in care am pescuit guvizi de balta, porcusori, obleti, carasei, mai rar albitura), resturi de moluste (in special melci, unii inghititi fara a le fi afectata cochilia, dar si mici scoici), bucati de raci, lipitori.

Cele mai potrivite momeli

   Pornind de la aceste consideratii putem schita tipurile de momeli de care ne vom folosi, care pot sa constituie in acel moment cu cea mai mare probabilitate hrana pestelui, cu conditia ca ele sa poata fi si procurate. Cea mai buna intruchipare a acestor deziderate sint rimele, care nu trebuie sa lipseasca din arsenalul nostru. Nu intra aici in discutie rimele rosii, zise si 'de balegar', ale caror dimensiuni sint insuficiente, chiar montate sub forma de buchet. Atrag in plus tot puietul, aducindu-ne sute de bibanei bataiosi, porcusori de-o schioapa, in cel mai fericit caz platici ca palma, pina sa apucam sa vedem vreo mustata de somn. Desi cresc ceva mai mari, rimele albe ('de gradina') sint foarte sensibile, sucombind rapid dupa imersia in apa. In caz de stricta necesitate, pot fi utilizate totusi cu succes prinse mai multe pe un singur cirlig. De departe cele mai bune sint suratele lor negre ('serpesti', 'de namol'). Acestea sint numai bune pentru cirligele noastre serioase (ating lungimi de peste 20 de cm in repaus, corespunzatoare unei grosimi de 1 cm), au suprafata aspra, rugoasa, ceea ce le face extrem de neplacute pestilor de mici dimensiuni, au in plus o buna rezistenta sub apa. De altfel, locurile prielnice pentru gasirea lor sint tocmai malurile namoloase ale baltilor, zonele mlastinoase si papurisurile ramase in urma retragerii apelor. Efortul deosebit de a le gasi in clisa este intotdeauna rasplatit pe masura. De multe ori, oaspetele nostru la cina este nu somnul, ci crapul sau surata lui din riuri, mreana. Un lucru merita retinut: nu puneti niciodata o rima in cirlig fara a-i rupe citiva milimetri din ambele capete. Daca nu vom afecta prea tare centrii nervosi, mobilitatea se pastreaza, in plus substantele eliminate acum din belsug sint un foarte puternic atractant. O alta momeala care se gaseste pe toate baltile - apa sa fie . - este broasca. Exemplarele alese nu trebuie sa depaseasca 10 cm si in nici un caz nu vor fi anesteziate lovindu-le in prealabil. Se prind in montura trecind cirligul fie direct sub tegumentele regiunii posterioare, fie - preferabil - imediat pe sub (atentie, nu prin!) coloana vertebrala in zona de insertie a picioarelor la trunchi. Vom avea grija sa nu strapungem musculatura membrelor inferioare, caci vom risca sa-i producem paralizii. Este destul de incetatenita ideea ca broastele au tendinta sa se ascunda in mil, nepretindu-se astfel intru-totul pescuitului. Daca veti plasa montura cu broasca in apa mica, limpede, veti observa ca intr-adevar aceasta se ascunde pe fundul apei, dar numai pentru citeva zeci de secunde. Ca un batracian ce se respecta, broasca nu poate 'respira' numai prin intermediul pielii, ci este necesara inhalarea periodica de aer atmosferic, care suplineste schimburile de gaze de la nivelul tegumentului. Lipsa de oxigen o va face sa incerce din ce in ce mai insistent sa se indrepte spre suprafata apei. Dar tocmai aceste smuciri atrag pestii, mai ales exemplarele recalcitrante si suspicioase. Dupa un timp broasca moare asfixiata, pur si simplu se ineaca (nu duceti experimentul pina la capat sub ochii dvs. daca sinteti o fire mai sensibila, s-ar putea sa nu mai folositi o astfel de momeala niciodata!), necesitind inlocuirea frecventa. Unii pescari ii jupoaie inainte de lansare portiuni din piele pentru a favoriza raspindirea mirosului, dar chinuirea lor suplimentara nu se justifica. O putem folosi ca momeala in plina zi, rezultatele spre seara sint ceva mai modeste, mai ales ca alergatura dupa broaste pe malul baltii in amurg devine de-a dreptul obositoare, chiar sinucidere curata dupa aparitia tintarilor.
   Un adevarat desert pentru prietenul nostru este coropisnita. Pe cit de productiva este aceasta insecta in pescuitul somnului, pe atit este ea de greu de gasit. Sint foarte bune exemplarele mari pe care le descoperim sapind prin dejectii vechi linga grajduri, in pamintul in care se cultiva cartofi, in gramezi de resturi vegetale in putrefactie. Gradinarii le ademenesc cu cartofi fierti sau ingropind toamna resturi de dejectii animale proaspete, prin fermentarea carora se degaja caldura, atragind insectele dornice de adapost in zone de unde pot fi usor distruse. De multe ori pot fi intilnite atunci cind sapam dupa rime serpesti printre radacini de papura sau sub bradisul putrezit ramas pe uscat dupa viitura. Oricum le-am procura, trebuie sa fim atenti sa nu distrugem insectele inainte de a-si duce la bun sfirsit rolul. Pentru aceasta, trebuie sa tinem cont ca centrii nervosi ai coropisnitelor se afla aproape in totalitate in torace. O coropisnita fara abdomen se misca mult si bine, la cea mai mica presiune pe torace paralizeaza. De aceea, fie ii trecem cirligul numai prin abdomen, dar acesta este moale si pestele poate fura rapid momeala, fie incercam sa trecem cirligul prin fata ventrala a toracelui, greu de realizat daca e gros si are spin mare, fie o legam pur si simplu de acesta cu un fir de ata subtire dar rezistenta (cam in genul montajului cu fir de par la crap). In afara de somn, ne poate aduce si o mreana mai mare, mai rar un clean daca pescuim in zona colinara; este foarte mobila, inoata foarte bine in apa, datorita greutatii specifice mici si a perisorilor fini si desi care o acopera si retin bule de aer are tendinta de a se ridica spre suprafata. Se preteaza foarte bine pentru monturile cu plumb culisant daca stim sa evitam incurcaturile aparute in timpul lansarii. Dar sa nu anticipam.
   Ruda buna cu rima neagra, lipitoarea se poate si ea procura la fata locului. Este cea mai folosita momeala de catre lipoveni. Traieste practic nelimitat in apa daca e trasa delicat pe cirlig, se pastreaza usor odata procurata (trebuie doar sa-i mentinem umiditatea si sa o ferim de calduri excesive, in special de razele directe ale soarelui), miscarile in apa sint perfect naturale, cu atit mai pline de vioiciune cu cit furtuna este mai aproape. Pe de alta parte, cu exceptia bibanilor mari si foarte flaminzi nu prea tenteaza un alt peste, un mare avantaj in apele cu mult maruntis. Nici somoteii nu prea se inghesuie, aviz amatorilor de distractie care prefera sa prinda si sa redea baltii zeci de somotei in loc sa astepte zile intregi captura vietii, dar este un adevarat deliciu pentru somnii de dimensiuni medii si mari. Este insa greu tolerata de unii pescari si secreta un mucus bogat si foarte aderent in recipientul de pastrare sau pe pensa cu care o punem in ac. Are corpul moale, foarte elastic si este greu de strapuns cu acul, virful acestuia trebuie sa ramina liber pentru o intepare corecta.
   Scoica este un alt ajutor pretios pe care ni-l ofera balta in lupta cu monstrii din adincuri. Este o momeala foarte buna spre toamna, dar este mai putin specifica pescuitului la somn. Cu ajutorul ei putem prinde la fel de bine sau chiar mai bine crap, biban sau vreo platica mare ratacita. Se procura usor si se pastreaza la indemina in apa mica de la mal (unde pui ca nici nu ne e teama ca nu o mai putem prinde daca o ia la fuga). Merge foarte bine prinsa in monturi cu plumb distal, mai ales daca pescuim in curent. Se introduce o lama subtire de cutit intre valvele sale, in regiunea posterioara a lor de-o parte si de alta a zonei de imbinare, cu ajutorul careia sectionam cei doi muschi care mentin lipite valvele si scoica se deschide ca o carte. O fixam prin intermediul piciorului si a celor citeva ligamente ramase netaiate, lasindu-i libere restul organelor in bataia apei. Dezavantajul major este marea perisabilitate, vara se altereaza rapid in apa calda si isi pierde proprietatile, devenind foarte friabila. Pentru a nu fi luata de curent sau de primul peste curios, este de multe ori necesara prinderea ei cu ajutorul unui cirlig triplu, cu toate neajunsurile ce decurg de aici.
   Am lasat la sfirsit momeala care ar fi parut la prima vedere cea mai buna pentru pescuitul acestei specii - pestisorul viu (utilizarea de pestisor mort in montura este aproape inutila din motive deja enuntate). Spre deosebire de alti rapitori, nu aceasta este neaparat cheia succesului. Avem la indemina atit de multe posibilitati de a-l inlocui cu solutii cel putin la fel de bune, incit de multe ori timpul pierdut cu procurarea momelii si unele dezavantaje ale acesteia nu se regasesc in rezultate. Tehnicile care utilizeaza pestisor viu sint nespecifice, acest tip de momeala este aproape la fel de 'caracteristic' somnului ca si rima: putem prinde in egala masura salau, avat, biban mare, clean sau chiar stiuca. Este util sa alegem de la inceput montura cu plumb distal prezentata anterior, pentru avantajele mentionate. Ca specii de pestisori sint de preferat porcusorii si caraseii, care supravietuiesc suficient de mult timp. Ii putem prinde trecindu-le cirligul prin maxilarul superior in dreptul narilor, prin ambele maxilare in dreptul buzelor sau pe sub aripioara dorsala, dar in acest ultim caz numai daca nu pescuim in curent puternic. O atentie cu totul deosebita merita tiparul. Este un peste deosebit de rezistent la conditiile de mediu, se procura destul de usor de la diversi intreprinzatori de ocazie si rezista exceptional de bine la transport. In plus, unduirile sale

Document online: Lateralitatea si ambidextria in jocul de handbal - ambidextria specifica Lucrare: Deschiderea parasutei de rezerva

produc o atractie fatala asupra somnilor. Pentru a nu-i stinjeni miscarea nu se trece cirligul prin peste, este de altfel destul de greu de tinut nemiscat, fiind foarte alunecos, de preferat sa il legam de cirlig cu ata sau cu o bucata de lita. Trebuie sa tinem cont insa ca tiparul este protejat in anumite regiuni, pescuitul lui fiind pe alocuri interzis si ca este o momeala adresata aproape in exclusivitate somnilor capitali, utilizarea lui presupunind o doza consistenta de rabdare din partea pescarului. Celelalte potentiale momeli de pe lista de bucate a acestui peste sint mai putin adecvate pescuitului sportiv, cu rezultate mai modeste si posibilitati reduse de procurare. Ca o curiozitate, in categoria 'si alele . ' lipovenii folosesc destul de mult fragmente de organe (in general ficat) sau intestinele animalelor mici (in general pasari de curte sau pesti). Printr-o nadire periodica cu astfel de resturi atrag exemplarele mari in gropi adinci, lipsite de curent. Pot fi folosite si pe post de momeala propriu-zisa, mai ales cu ajutorul unor cirlige triple. Pescarii de la gurile Dunarii si de pe litoral prefera intestinele proaspat recoltate de la pestii marini datorita mirosului caracteristic, persistent. Pentru noi viscerele de hering sau de macrou pot fi o alternativa.

Batalia finala

   Cu toate temele facute, putem trece acum la atacul propriu-zis. Iata-ne in transa pe malul baltii adulmecind, luindu-i urma, gata de prima lansare. Daca am optat pentru o montura cu plumb culisant, nu trebuie sa ne pripim. Cu cit mai brusca va fi miscarea imprimata momelii, cu atit plumbul va tisni mai iute si momeala va pleca mai tirziu, incurcindu-se cu firul principal. Pentru a evita acest lucru, trebuie sa efectuam lansarea cu miscari ample, mai lente decit in mod normal. De indata ce montura intra pe traiectoria descendenta, frinam delicat cu un deget desfasurarea firului de pe tambur, pentru a incetini planarea plumbului si a permite momelii sa treaca in fata. S-ar putea ca manevra sa nu ne reuseasca de la prima incercare si frinarea sa fie prea brutala, cu prabusirea zgomotoasa a monturii in apa, cu mult inaintea locului dorit. Cu timpul vom deprinde exact tehnica. si mai simpla este efectuarea unei manevre asemanatoare, dar incepind imediat inaintea impactului plumbului cu apa, astfel incit traiectoria urmata din acest moment sa nu fie strict verticala, cu aceleasi urmari nefaste asupra momelii, ci sub forma unui arc de cerc. Acest mic artificiu are ca rezultat indreptarea curburii firului, permitind totodata dispunerea de la inceput a plumbului intre noi si momeala. Astfel nu mai este necesara recuperarea acestuia pret de citiva zeci de centimetri tiris pe fundul apei, ceea ce in zone cu obstacole frecvente este un avantaj.
   Daca nu folosim o momeala foarte perisabila, care poate fi inlaturata la cea mai slaba atingere, atacul este indeajuns de puternic pentru a nu fi absolut necesara prezenta unui semnalizator. Chiar daca ne este mai confortabil si il consideram indispensabil, orice mijloc de semnalizare a atacului - de tipul bambinei sau a celor montate pe fir dincolo de inelul terminal - trebuie sa mentina linia in tensiune, lucru dificil de realizat daca pescuim in plin curent, cu atit mai mult cu cit firul este destul de gros si opune o rezistenta sporita curgerii apei. In astfel de conditii, este de preferat sa asezam lanseta intr-o pozitie aproape verticala sau perpendicular pe directia firului, avind cel mult un semnalizator acustic prins pe virf. Daca pescuim de pe mal, putem utiliza o bucata de teava din PVC cu diametrul interior ceva mai mare decat al minerului lansetei, pe care o infigem in pamint sub unghiul dorit si in care vom introduce lanseta, ferind-o de contactul cu solul. Nu este nici pe departe un pescuit de finete, dar pentru ceea ce ne-am propus sa prindem este cel mai potrivit.
   Dupa aducerea monturii in pozitie finala, atacul poate surveni neasteptat de repede. Indiferent ca pescuim la pluta sau stationar cu plumb pe fund, nu trebuie intepat la primele semne ale atacului, ci numai in clipa in care sintem absolut siguri ca momeala a fost inghitita. Foarte rar pestele este nehotarit si renunta la intentiile sale agresive initiale. Daca trasaturile inceteaza, este mai probabil ca momela noastra sa fi cazut la datorie, mai ales in cazul celor legate cu ata de cirlig. Cind pescuim cu plumb pe fund primul semn al atacului este perceput de multe ori dupa autointeparea pestelui, care pleaca linistit cu momeala in gura. Robustetea echipamentului e invers proportionala cu sensibilitatea lui, ceea ce face ca primele trasaturi sa nu se transmita intotdeauna. Acest dezavantaj este mai evident in cazul monturilor cu plumb culisant, cind dam peste cirduri numeroase de somotei. Mai mult, mocutele pot sta mult si bine in cirlig inainte de a ne da seama de captura, un motiv in plus pentru a verifica periodic linia. Daca nu avem nici un semn de activitate de mai mult timp si momeala s-a dovedit a-si fi pastrat viabilitatea, o plasam din nou in acelasi loc, pentru ca de multe ori atacul se declanseaza prompt dupa cea de-a doua lansare
   Sa presupunem ca am avut un atac ca la carte. Am intepat si . nimic. Montura nu vrea sa se clinteasca. Sint doua posibilitati: fie am infipt temeinic cirligul intr-o radacina, fie radacina este mai vie decit ne-am astepta. In varianta favorabila noua, primele secunde vor fi hotaritoare pentru desfasurarea ulterioara a evenimentelor. Modalitatile in care pestele reactioneaza la manevrele noastre difera foarte mult in functie de dimensiunea lui. Un somn capital ramine initial neclintit ca si cum nimic nu s-a intimplat, apoi va incerca sa fuga spre primul adapost. Daca terenul ne avantajeaza nu avem decit sa-i opunem rezistenta unei frine bine reglate, mai ales daca se indreapta spre amonte. Cind pescuim insa linga radacini, trebuie sa incercam cu toata fermitatea sa ii schimbam planul, altfel este ca si pierdut. Un peste de o asemenea talie este greu de strunit fara a pune in mare pericol integritatea echipamentului si daca a intrat in ragalii este mai bine sa il determinam sa iasa singur de acolo, ceea ce de multe ori ne reuseste (parca e mai bine cu un singur cirlig pe linie, nu?). Nu trebuie decit sa batem repetat in lanseta, mentinind in permanenta contactul cu pestele, impulsurile pe care le primeste prin intermediul firului fiindu-i foarte neplacute.
   Dupa ce il scoatem in 'cimp deschis' mai avem un ultim mare obstacol de trecut: sa-l ridicam de pe fund. Malurile cu panta lina sint propice scoaterii unui astfel de monstru, care nu este speriat de modificarea brusca a adincimii si poate fi scos cu un efort minim. Cea mai proasta situatie este atunci cind pescuim linga un prag sau in gropile de linga maluri abrupte. Dirijarea pestelui pina la baza pragului se face relativ usor, dar cei 4-5 metri care ramin sint un adevarat cosmar. Cu cit mai inalt este pragul si mai mica adincimea apei inspre mal, cu atit chinurile noastre vor dura mai mult, fiecare metru cistigat contind enorm. Nu trebuie sa ne grabim, nerabdarea de a ne vedea prada fiind in acest caz foarte paguboasa. De cele mai multe ori, pestele o zbugheste din nou spre adincuri si nu putem face altceva decit sa ii dam fir si sa evitam contactul acestuia cu eventualele scoici de pe buza pragului; o lanseta mai lunga este mana cereasca in aceasta situatie. Lupta se desfasoara mai bine la rece, in sensul propriu al cuvintului, caci dirijarea bataliei se face optim stind pe buza pragului. Atentie insa la schimbarile bruste de directie, care ne pot dezechilibra si la 'jucariile' taioase plantate ecologic in mil de conationalii nostri. Dupa citeva incercari nereusite (mai bine prea multe decit prea putine!) pestele va fi adus la suprafata si trecut efectiv peste prag printr-o usoara rotatie a lansetei si in nici un caz nu tragind direct de fir. Un exemplar mai mic va incerca mai degraba sa se propteasca in micile denivelari ale albiei, lasindu-se practic tirit. Odata ridicat de pe fund isi curbeaza caracteristic coada, rotindu-se in jurul propriei axe, ceea ce ii creste rezistenta la inaintare. Cu ultimele forte poate incerca o ultima aruncare in lateral, daca avem in acest moment frina de partea noastra partida este insa cistigata.
   Se afirma frecvent ca cea mai buna modalitate de a scoate un somn pe mal este prin prinderea maxilarului inferior cu degetul mare de la mina introdus in gura pestelui. Perfect adevarat pentru pestii mai mici, ai caror dinti nu strapung pielea, desi putem la fel de bine sa-i apucam din partea posterioara a capului, acolo unde se termina operculele. Pentru pestii mari nu putem aplica niciuna dintre metode, mai ales ca o simpla stringere din falci ne semneaza biletul de trimitere la plasticianul care ne va coase la loc degetul. Ori ne purtam literalmente cu manusi, ori rasturnam pestele si il prindem strins de cartilajul care solidarizeaza inferior arcurile branhiale, moment in care lupta noastra ia sfirsit. Cu cit succes si in realitate, ramine de vazut peste nu foarte mult timp.

Somnul - 'Operatiunea Monstru'

    Putine sint speciile de pesti rapitori care sa satisfaca toate pretentiile unui pescar. Stiuca e lacoma, se prinde usor si se apara aprig, dar exemplarele mari sint din ce in ce mai rare; in plus, are o carne de calitate medie. Avatul se repede nesabuit, atacul scotindu-i din amorteala chiar si pe cei mai flegmatici pescari, are o carne dulce, dar prea greu de descoperit in multimea de osicule ce o impaneaza. Multi dintre noi ne-am bazat succesele de inceput de cariera pescuind bibani, ceea ce nu presupune prea mari subtilitati sau tehnici speciale, dar acestia sint deja prea mici pentru pretentiile noastre. Salaul, vedeta atitor dezmaturi culinare, se lasa mai greu de gasit si oricum prea rar la dimensiuni impresionante. Exista insa si o exceptie, notabila de altfel - un peste care atinge dimensiuni remarcabile, cu atit mai greu de pacalit cu cit este mai mare, un peste a carui carne este si gustoasa, si lipsita de oase, intilnit atit in lacuri mari, cit si in ape curgatoare, intr-un cuvint, un trofeu foarte rivnit de pescari.

GENERALITATI

   Somnul (Silurus glanis) este un peste mult raspindit in Asia, mai ales in regiunile centrale ale continentului, si in Europa. Din marile fluvii ce se varsa in Marea Caspica si Marea Neagra s-a raspindit treptat spre vestul Europei prin bazinul Elbei si al Rinului. Daca in urma cu numai o jumatate de secol era considerat practic absent din apele Angliei si Frantei, din Peninsula Iberica si din Italia, multiplele sale calitati si mai ales valoarea economica deosebita au dus la introducerea sa cu succes in aceste zone, devenite renumite pentru numeroasa lor populatie de somni. In apele Padului si ale Ebrului a devenit atit de numeros, incit pericliteaza existenta speciilor autohtone. In Romania se afla in mai toate apele curgatoare din regiunea colinara si de ses, marii afluenti ai Dunarii in regiunea cursului mijlociu si inferior, in Dunare pe tot parcursul sau si mai ales in Delta, precum si in numeroase lacuri interioare si litorale.
   Intreaga infatisare ni-l recomanda ca pe un rapitor feroce. Capul este mare, turtit dorso-ventral, cu musculatura bine dezvoltata la nivelul operculelor, cu o gura imensa, semicirculara, captusita cu o sumedenie de dinti mici, conici, indreptati posterior, dispusi inclusiv pe arcurile branhiale. Pe maxilarul superior poseda o pereche de mustati foarte lungi, ce pot fi miscate independent, cu ajutorul carora pestele exploreaza temeinic mediul inconjurator. Pe fata ventrala a maxilarului inferior se afla alte doua perechi de mustati, mult mai scurte. Ochii sint foarte mici, vazul fiind si el slab dezvoltat, ca o adaptare la adincimea mare la care isi petrece cea mai mare parte din viata. Corpul este puternic, aproape cilindric, se termina printr-o coada lunga, puternica, turtita lateral. Pielea groasa si lipsita de solzi este acoperita de un strat bogat de mucus. Inotatoarea dorsala uste unica, de mici dimensiuni, spre deosebire de inotatoarea anala, care este foarte lunga, ajungind pina in vecinatatea celei caudale. Pectoralele au prima radie ingrosata si foarte ascutita, putind produce rani serioase la o manipulare neglijenta. Culoarea sa variaza de la o apa la alta, somnul avind o mare capacitate de a imita coloratia mediului inconjurator. In albii nisipoase culoarea este cenusiu-verzuie, marmorata, cu abdomenul alb-murdar, dar poate deveni maslinie in ape cu vegetatie abundenta si chiar negricioasa in ape adinci foarte limpezi. Pastrat mai mult timp in juvelnic devine aproape negru, cu marmoratii pe flancuri, iar dupa ce moare se albeste destul de rapid, in totalitate.
   Dimensiunile depasesc frecvent 1m si 20 de kg, putind atinge exceptional 4-5 m si peste 200 de kg. Facind abstractie de migratia in Dunare a morunului, este cel mai mare peste de apa dulce de la noi. De remarcat ca dimensiunile maxime sint atinse in apele mai calde din sudul continentului, recordul national al Angliei nedepasind spre exemplu 30 de kg. Din pacate, desi nu este prea pretentios fata de conditiile de mediu si ar gasi cantitati corespunzatoare de hrana pentru a atinge dimensiunile care l-au facut subiectul atitor legende, specia se afla la noi intr-un regres evident de cind s-a introdus pe scara larga 'electrificarea' pescuitului.
   Peste activ la temperaturi relativ ridicate, somnul sta in gropile adinci de pe fundul albiei din noiembrie si pina la inceputul lui martie, prinderea lui in acesta perioada prin metode sportive fiind rara. Dupa o scurta perioada de hranire intensa, premergatoare reproducerii, exemplarele mature de peste 4 ani si peste 45-50 cm lungime intreprind scurte migratii in amonte sau intra in baltile inundate limitrofe, unde femelele depun, numai atunci cind temperatura apei atinge 18-20 de grade, pina la 500.000 de icre mici (3-3,5 mm), care vor fi atent pazite pina la ecloziune. Reproducerea are deci loc cam de la mijlocul lunii aprilie si pina in iunie, suprapunindu-se cu perioada legala de prohibitie pentru majoritatea speciilor de pesti din apele colinare si de ses (cu exceptia stiucii). Daca punem la socoteala si lungimea legala de recoltare (peste 50 de cm), faptul ca icrele de somn nu sint comestibile, si interzicerea pescuitului pe timp de noapte (inca in vigoare), ar trebui sa fie bine protejat din punct de vedere al pescarului sportiv.
   Specie mai degraba sedentara, pleaca din balta la primele semne de scadere a nivelului apei si se instaleaza intr-un teritoriu relativ mic, pe care nu-l va mai parasi decit in cautarea hranei, pentru scurt timp si pe distante foarte mici. Il aflam pe fundul apei, de cele mai multe ori linga praguri adinci, in gropi ferite de curentul puternic, printre pietre, radacini, dupa copaci scufundati, in anafoare, acolo unde albia este tare, nisipoasa, si mai putin in zonele miloase. Acum incepe hranirea intensa, care dureaza din iunie si pina spre finalul lui octombrie, apogeul fiind atins in iulie-septembrie. De altfel, este printre putinele specii de la noi care nu sint deranjate de temperaturile ridicate din aceasta perioada, mai ales ca vinatoarea este predominant nocturna, cind se repede bezmetic la orice misca in jurul sau, fara a neglija eventualele cadavre pe care i le aduce apa. Oricum, dupa ce racirea vremii din noiembrie a facut ca temperatura apei sa scada sub 7-8 grade hranirea inceteaza complet, somnii se aduna in gropi si hiberneaza pina la sosirea primaverii.

CIMPUL DE LUPTA

   Se considera ca perioada optima pentru pescuitul somnului cuprinde lunile august si septembrie, daca toamna este blinda chiar si primele zile ale lui octombrie, cind pestele a acumulat destule rezerve pentru perioada iernii, crescind mult in greutate si devenind un adversar redutabil. Daca primavara este timpurie si perioada de prohibitie este decalata corespunzator, putem incepe pescuitul inca din iunie, mai ales in apele de ses si in Delta. Cu cit dezghetul are loc mai devreme si perioada marilor inundatii din Lunca Dunarii este mai scurta, cu atit mai rapid putem incepe ofensiva. Pentru apele curgatoare colinare, mai ales in aval de barajele de acumulare sau in canalele de evacuare ale termocentralelor pescuitul poate incepe odata cu primele zile insorite de primavara, bineinteles inainte de instalarea prohibitiei, dar nu trebuie sa ne asteptam la rezultate iesite din comun. In orice caz, datorita preferintei pentru temperaturi crescute, adevaratul sezon incepe vara si se termina cu mult inainte de instalarea definitiva a iernii.
   Perioada de hranire pe parcursul unei zile difera si ea foarte mult. Somnul matur (denumit de lipoveni si iarma cind are 3-6 kg, sau pana cind depaseste aceasta greutate) este un peste solitar, nocturn, ziua isi cauta adapost in locuri ferite, unde asteapta nemiscat apropierea prazii. Spre seara isi paraseste locul de pinda, apropiindu-se tot mai mult de suprafata apei, efectuind scurte deplasari in jurul adapostului, in care revine cu primele raze ale soarelui. Mocutele (exemplare sub 250 g) si somoteii (exemplare de pina la 1-1,5 kg) se hranesc pe perioada intregii zile si umbla de obicei in cirduri. In plina vara avem deci sanse sa prindem un exemplar respectabil mai ales in amurg sau in zori, destul de rar si utilizind numai anumite momeli in restul zilei; spre toamna, pe timp noros si mai ales vara inainte de furtuni puternice aceasta diferentiere nu mai este atit de evidenta. Somnul este foarte sensibil la modificarile brutale ale proprietatilor apei si isi schimba rapid 'toanele' in functie de acestea. Daca apa incepe brusc sa creasca sau se tulbura dintr-o data este mai bine sa ne impacam cu ideea si sa ne apucam de altceva. La fel de nefavorabila este si situatia inversa, care are ca rezultat parasirea girlelor, a ghiolurilor, canalelor si retragerea pestilor in bratele mari. Daca insa cresterea nivelului apei se produce relativ treptat, putem trage nadejdea unor capturi frumoase.
   Fiind un peste destul de lenes, localizarea lui cu precizie ne asigura o buna parte din succes. In lacuri vom gasi somnul in gropi cu fund argilos, mai ales in acele regiuni alimentate de izvoare sau in zonele de confluenta cu vreo apa curgatoare care alimenteaza lacul. Pentru lacurile rezultate prin bararea unei ape curgatoare, vechea albie ne poate oferi capturi de exceptie. Este inutila cautarea lui prin tufele de bradis, la apa mica si in regiunile acoperite de un strat gros de mil, care ii sint total neprielnice. In Delta tranziteaza frecvent ghiolurile intinse ce au legatura directa cu Dunarea, fiind adeseori capturat in plasele localnicilor, dar nu face obiectul unui pescuit special in aceste ape. Marile canale dintre lacuri si girlele ce fac legatura cu Dunarea sint locuri preferate de somni, cu precadere acele zone dragate recent, portiunile adincite de curind si in special acelea unde exista un curent cit de mic.
   In riuri il gasim mai ales in anafoare, acolo unde apa sapa praguri adinci, cu precadere acolo unde s-au facut consolidari de maluri cu materialul scos din albie. Deosebit de favorabile sint coturile pe care le face cursul apei, caz in care preferam portiunile cu mal abrupt si cuptoarele de sub malul spre care se indreapta apa. Productive sint si gropile ramase in urma vechilor exploatari de balast si zonele de linga poduri sau la confluenta a doua riuri, in spatele bancurilor de nisip create de curent. Nu trebuie sa ne pierdem timpul in apele mici si repezi, cu fund pietros sau prundis, pe bancurile de nisip din zonele de intinsura unde apa nu depaseste 1 m. Desi iubeste apele curgatoare mai presus de orice, somnul - si in special exemplarele mari - nu pot rezista mult timp in plin curent si se retrag intotdeauna in spatele obstacolelor, la adinc.
   Dunarea si bratele sale adapostesc cele mai mari exemplare de somn de la noi. Pe tot parcursul batrinului fluviu ne putem incerca norocul, dar cele mai bune zone sint de obicei si cele mai greu accesibile. Cu riscul de a pierde montura dupa montura, trebuie sa alegem portiunile din spatele arborilor prabusiti in albie, uneori aruncind momeala chiar printre radacinile salciilor de linga mal. Foarte bune sint marile golfuri din coturile fluviului, acolo unde se formeaza curenti circulari. Acestea mentin mult timp pe loc trunchiuri masive, care se scufunda in cele din urma aici. Este un pescuit extrem de dificil, dar cu satisfactii pe masura. Bratele moarte, pe care nu se circula constant si care nu au deci albia curatata de trunchiuri si radacini pot adaposti somni, daca nu sint complet colmatate
   In Delta putem alege de principiu orice brat al Dunarii si girlele principale derivate din acestea. Sint foarte bune confluentele dintre ape, acolo unde sedimentele aduse de fluviu gasesc conditii prielnice pentru odihna, formind uneori insule intinse. Orice canal dragat in astfel de zone, taind sau numai ocolind ostroavele constituie un loc favorabil. De multe ori girle mai largi si totodata mai lenese se pot uni, formindu-se aici simple bancuri de nisip, acoperite la inundatii, intarite de trunchiurile pe care le aduce apa, portiuni pe care vegetatia se instaleaza treptat (foto 1). Aceste platouri cu apa mica, extrem de variabile ca intindere de la un an la altul in functie de forta viiturii, sint alintate de-o parte si de alta de ape adinci, cu curent blind, in care putem sa ne incercam norocul. Daca astfel de canale largi sau brate secundare ale Dunarii se ingusteaza brusc, devenind dintr-o data involburate si aparent prea vijelioase, nu trebuie decit sa cautam zonele cu anafoare, micile peninsule, malurile abrupte cu salcii prabusite, in spatele carora, in ochiuri umbrite cu apa linistita pot pindi adevarati monstri (foto 2). Dupa ce apa scapa de strinsura uscatului, rasfirindu-se peste grinduri nisipoase, fara a da insa semne de oboseala, trebuie sa ne mutam atentia dinspre mal spre portiunile din mijlocul albiei, unde curentul (uneori insesizabil la o privire superficiala) este suficient de puternic pentru a impiedica formarea unui strat gros de mil.

ARMAMENTUL

   Echipamentul folosit pentru pescuitul somnului variaza in functie de dimensiunile capturii-tinta si de metoda aleasa. Practic, posibilitatile sint nenumarate - se poate pescui cu momeli artificiale sau naturale, in apropierea malului sau spre mijlocul apei, pe fundul apei sau la suprafata. Conditia minima necesara trebuie sa fie robustetea intregului echipament, pescuitul fara o lanseta puternica si o rezerva minima de fir fiind aproape imposibil.
   Lanseta va fi solida, pe masura dimensiunilor pestilor pe care ne asteptam sa-i prindem. Cum somnul nu este, dupa cum vom vedea, 'vedeta' pescuitului cu artificiale, lanseta nu trebuie sa aiba neaparat o actiune rapida. Pe de alta parte, pescuind in special in curent puternic si uneori cu aruncari la mare distanta, rigiditatea blancului trebuie sa fie considerabila, pentru a putea lansa greutati corespunzatoare. De principiu, daca pescuim cu momeli naturale vii usor distructibile la smucituri este bine ca puterea lansetei sa fie concordanta cu greutatea monturii, pentru a avea cit mai putine rateuri la lansare. Pentru pescuitul din barca nu sint necesare lansete foarte lungi, care pot fi de multe ori o povara, dar daca malul este abrupt, greu accesibil si pescuim in imediata lui apropiere, o lanseta lunga ne scoate din impas. Din contra, daca accesul la apa se face intr-o zona ingusta, printre copaci si trebuie sa plasam momeala la departare, o lanseta cit mai scurta ne va fi de mai mare ajutor. De aceea nu mi se pare corecta stabilirea unui echipament standard pentru o anumita specie de peste. In general, lungimea lansetei poate varia intre 2,40 m si 4 m, cu un optim de 2,7-3,6 m, avind o putere de minim 60-100g, dar cifrele sint departe de a fi absolute. Mult mai important este sa tinem cont de specificul fiecarei partide de pescuit. Obligatorie este pastrarea in cele mai bune conditii a inelelor, tensiunile din fir in timpul drill-ului fiind foarte mari.
   Mulineta joaca un rol foarte important. Conteaza prea putin raportul de recuperare, deoarece nu avem nevoie neaparat de o recuperare rapida. Functionarea ireprosabila a frinei si lipsa oricarei urme de eroziune pe galet ne pot salva de multe neplaceri. Cantitatea de fir depozitata pe tambur nu trebuie sa fie mai mica de 80-100 de metri. Daca tinem cont de faptul ca grosimea firului utilizat depaseste 0,35 mm, ba chiar atinge 0,5-0,6 mm in cazul monofilamentelor (sau 0,25-0,3 mm in cazul firelor textile), tamburul si implicit mulineta sint masive si nu ne va fi usor daca nu putem sa ne asiguram un suport adecvat. Indiferent de ce tip de fir vom alege, acesta trebuie sa reziste nu atit la greutatea propriu-zisa a capturii, cit mai ales la agatarile frecvente, de cele mai multe ori imposibil de evitat. Pescuind in zone deschise, fara obstacole submerse, putem folosi fire ceva mai subtiri, chiar daca avem perspectiva unor capturi capitale, putind mai lesne dirija pestele folosind maximal restul echipamentului; in acest caz, trebuie sa eliminam ceva mai frecvent primul metru de fir, rapid uzat prin frecarea cu inelul terminal. Cind pescuim printre sau linga radacini, spre care pestele nostru se va indrepta invariabil, la cea mai mica suspiciune de uzura a monofilamentului sau de scamosare a firului textil renuntam la intreaga portiune afectata, pentru a nu depana ulterior amintiri despre 'cum ar fi putut sa fie . '; se intelege ca nodurile, oricit de solide ar fi ele, ies din discutie.
   Referitor la monturi se impun de la bun inceput citeva precizari de ordin general. Somnul nu se joaca decit foarte rar cu momeala asa cum o face crapul. De cele mai multe ori o apuca hotarit si o mesteca temeinic, fara suspiciuni si fara sa o scuipe inapoi, oricit de mare ar fi ea. Gura sa impresionanta (de remarcat marimea acesteia chiar la mocutele sub 20 de cm) nu ridica probleme pentru o anumita dimensiune a cirligelor, care pot depasi deci cu mult dimensiunile considerate de 'bun simt' pentru alte specii. In cel mai rau caz acordam o sansa in plus somoteilor, dar nu va bazati numai pe asta pentru a-i proteja. Mai mult, gura este carnoasa si foarte puternica, utilizata frecvent pentru zdrobirea prazii (scoici, melci, raci etc). De aceea nu este absolut necesara utilizarea cirligelor triple, care pot fi paradoxal cauza multor ratari. Efortul pentru a infige un cirlig triplu in gura pestelui este mult mai mare decit in cazul unuia simplu, in plus puterea cu care pestele stringe maxilarele este remarcabila, deci inteparea presupune o anumita forta, deja diminuata de distanta mare la care uneori pescuim.
   Pe de alta parte, dintii somnului sint mici si numerosi, nu pot taia dintr-o data firul monturii, oricum destul de gros, dar ii provoaca foarte rapid uzura, mai ales daca este un monofilament moale, subtire, sau fir textil de slaba calitate. Daca pescuiti cu montura dintr-un astfel de fir intr-un loc plin de somotei scamosarea va fi rapida, ruperea firului survenind inainte de a prinde primul peste care merita pastrat. Chiar si in lipsa acestuia, la prima agatare montura va fi pierduta. In concluzie, indiferent de tipul monturii sint de preferat cirligele simple, mari, cu tija relativ lunga, legate cu fir textil teflonat, kevlar sau monofilament rigid, dur, protejate eventual cu un varnis subtire. Numai in aceste conditii struna nu este indispensabila.