Aparatul De Fotografiat
Partile
componente ale aparatului de fotografiat
Oricat a avansat tehnica in
ultimii ani, aparatele de fotografiat au aceleasi componente de baza:
+ corpul aparatului (camera obscura)
+ obiectivul
+ diafragma
+ obturatorul
+ vizorul
+ sistemul de transport
> Corpul
aparatului
Este foarte important sa fie complet izolat, astfel
incat sa nu permita intrarea luminii in interior, cu exceptia celei care intra
prin obiectiv si e destinata impresionarii filmului. Corpul este
proiectat conform unor principii ergonomice, astfel incit sa permita accesul
usor si rapid la facilitatile aparatului.
> Obiectivul
Obiectivul permite accesul luminii in aparat si focalizeaza imaginea pe film.
Este elementul care determina in foarte mare masura claritatea si calitatea
imaginii finale. Caracteristicile definitorii ale
obiectivelor sunt distanta
focala si luminozitatea.
Distanta focala a unui obiectiv se masoara in milimetri si
determina unghiul de camp. In functie de distanta focala, obiectivele se
impart in:
+ superangulare, cu
distanta focala pana in 40mm;
+ obiective normale, cu
distanta focala in jur de 50mm;
+ teleobiective, cu distanta
focala peste 70mm.
Aceste valori sunt valabile pentru filmul de 35mm si cresc o data cu
dimensiunile filmului folosit, astfel ca, de exemplu, pentru un aparat cu film
6x6cm, un obiectiv de 85mm este normal.
Luminozitatea reprezinta
deschiderea maxima a diafragmei obiectivului.
>
Diafragma
Diafragma controleaza deschiderea obiectivului si determina cantitatea de
lumina care ajunge pe film. Se masoara cu ajutorul numarului f, care este de fapt un raport intre diametrul fizic al deschiderii
si distanta focala, astfel incat, indiferent de obiectiv, o anume valoare a
diafragmei inseamna aceeasi cantitate de lumina intrata in aparat. De obicei, este controlata cu ajutorul unui inel de pe obiectiv.
Diafragma ia valori din scala 1; 1,4; 2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 64
etc., fiecare valoare reprezentand jumatate din cantitatea de lumina admisa de
valoarea precedenta. De exemplu o diafragma f/1
admite de doua ori mai multa lumina decat f/2.
> Obturatorul
Obturatorul este mecanismul care controleaza durata de
expunere a filmului la lumina.
Ca si in cazul diafragmei, controlul timpului de expunere se
face in trepte, fiecare treapta dubland sau injumatatind timpul de
expunere. 1/2000; 1/1000; 1/500; 1/250; 1/125; 1/60; 1/30;
1/15; 1/8; 1/4; 1/2; 1 etc. De exemplu un timp
de expunere de 1/1000 lasa sa treaca jumatate din lumina admisa intr-un timp de
1/500.
Obturatoarele pot fi de doua tipuri: centrale (leaf shutter) si focale (focal plane shutter).
Pozitia B pe butonul care controleaza timpul de expunere reprezinta modul Bulb,
in care aparatul tine obturatorul deschis atata timp cat este
tinut apasat butonul de declansare.
Pozitia T - mai putin folosita in prezent - este
asemanatoare, cu diferenta obturatorul se deschide la apasarea butonului de declansare
si ramane deschis pana la a doua apasare a butonului de declansare.
Pozitia X indica sincronizarea cu blitzul, care se face la un
anumit timp de expunere, in functie de modelul aparatului (1/60, 1/125 si chiar
mai putin la modelele mai noi).
> Vizorul
Vizorul permite vizualizarea imaginii inainte de a fi inregistrata pe film,
permitand controlarea compozitiei si, in functie de tipul aparatului, a
claritatii.
In functie de tipul de vizor, aparatele se impart in:
+ aparate foto cu vizare prin
obiectiv (SLR - Single Lens
Reflex) - cu ajutorul unei oglinzi, care se ridica in momentul expunerii,
fotograful poate vedea exact imaginea care se va
inregistra pe film
+ aparate foto cu vizare
laterala - vizorul este
separat de obiectiv, ceea ce creeaza probleme la fotografierea unui subiect
apropiat. In acest caz, imaginea care apare in vizor difera usor ca incadrare
fata de imaginea care se inregistreaza pe film, fenomen denumit 'eroare de
paralaxa'.
> Sistemul de transport:
Sistemul de transport desi nu este o componenta
propriu-zisa a aparatului, este totusi important in functionarea acestuia. La
aparatele mai vechi, acesta este o parghie in partea
de sus, dreapta a corpului, insa la majoritatea aparatelor moderne sistemul
este automat.
Un aparat mai avansat permite controlarea acestui
sistem, oferind posibilitatea antrenarii cadru cu cadru, continua (aparatul
declanseaza continuu, cateva cadre pe secunda, atat cat este tinut apasat
butonul de declansare), expunere multipla (obturatorul este armat, insa filmul
este mentinut pe pozitie pentru expunerea unei imagini suplimentare).
In afara de aceste elemente de baza, anumite situatii pot impune necesitatea
folosirii unor accesorii: filtre, blitz, trepied, declansator flexibil etc.
Lumina de sus se foloseste mai rar.
Ea poate sa determine, ca si cea laterala, efecte plastice la obiecte de arta,
cand ele se detaseaza clar de umbra care cade de sus. Astfel se obtine si la
obiectele reliefate o plastica buna, care da imaginii un efect aproape
stereoscopic.
Umbrele puternice dirijate in jos nu
sunt favorabile portretelor caci orbitele ochilor apar prea umbrite, iar
pometii si gura produc umbre care dau persoanei o infatisare de batran, aproape
groteasca. Trebuie evitata executarea portretelor cand soarele se afla prea
sus.
Lumina laterala frontala este
avantajoasa si pentru multe fotografii in aer liber, mai ales cand lumina cade
pe subiect sub un unghi ascutit de 30 grade. In acest caz, se obtin fotografii
foarte plactice cu un contrast destul de bun. De obicei, este prea incomod si
cere prea mult timp studierea iluminarii unui subiect din natura la diferite
ore ale zilei. Se ajunge mai repede la tinta, daca se utilizeaza tabelele de
iluminare. Spre exemplu, pentru o fatada care este orientata in directia
est-vest si care trebuie fotografiata frontal dinspre sud, lumina soarelui
trebuie sa cada sub un unghi de 60 grade fata de directia nord-sud. Aceasta
directie se realizeaza de exemplu in aprilie la orele 9 sau 15.
Contralumina
Contralumina este una din iluminarile de cel mai
mare efect. Folosirea ei impune insa luarea unor masuri de precautie. Daca
soarele se afla in directia fotografierii, el trebuie sa fie acoperit de catre
elementele din primul plan, care compun imaginea. In acest scop pot servi
zidurile, copacii si multe altele. La aceste fotografii este de mult folos
incadrarea imaginii pe geamul mat.Se pot
determina in acest fel reflexele inca de la punerea la punct a subiectului.
Pentru toate fotografiile facute in contralumina si
la lumina laterala puternica se foloseste parasolarul care, impiedica caderea
razelor solare direct pe obiectiv. In caz contrar, pe imagine se nasc reflexe
si voaluri suparatoare. Ca aparatoare contra luminii poate fi folosita o
palarie, o carte sau o umbrela deschisa care se tine, in asa fel, incat sa nu
intre in campul imaginii. Portile, arcadele, ferestrele, adanciturile in stanci
si frunzisul copacilor formeaza parasolare naturale. Daca nu exista obiecte
care sa acopere soarele, atunci se fotografiaza ceva mai lateral, eliminand
soarele din cadrul imaginii adica in lumina laterala. Numai la rasaritul sau
apusul soarelui sau in zilele cetoase de iarna, cand lumina soarelui este atat
de slaba, ea poate sa cada pe obiectiv. In aceste cazuri, soarele poate sa
apara direct pe imagine.
Fotografiile in contralumina cer
umbre puternice. Aceasta insa nu trebuie sa fie prea dure, prea negre. Din
aceasta cauza expunerile se stabilesc dupa partile umbrite, iar developarea nu
trebuie sa fie prea intensa.
Exponometrele
dau o expunere prea mica intrucat celula este prea puternic iluminata. Ele
inregistreaza iluminarea generala, si nu cea a partilor importante, umbrite. Din
aceasta cauza timpul de expunere stabilit la masurarea subiectului trebuie
dublat. Se mai poate executa masurarea direct pe subiect, vizand cu
exponometrul partile cele mai inchise. Trebuie sa se evite o expunere prea
lunga, deoarece astfel se pierde caracterul tipic al fotografiei in
contralumina.
Foarte frumos apar motivele, la care
contralumina difuzeaza in atmosfera prafuita sau cetoasa.