Cinematograful danez

CINEMATOGRAFUL DANEZ

Pe cat de scurta, pe atat de surprinzatoare, inflorirea cinematografului danez se datoreaza, cum se intampla adesea in epoca de inceput a cinematografului, existentei unei firme solide. E vorba de Casa de Productie Nordisk, intemeiata in 1906 de Ole Olsen, cel care deschisese cu un an inainte, primul cinematograf stabil din Copenhaga.

Primul succes al lui Nordisk, "Vanatoare de lei" (1907), realizat de
Viggo Larsen, conteaza in perspectiva destinului sau sociologic, nu din unghi estetic.

Filmul lui Larsen infatiseaza vanarea unui leu in mijlocul dunelor si la tarmul marii insistand asupra detaliilor violente ale operatiei (maruntaie) - jupuirea animalului, golirea lui de viscere. Considerandu-l prea brutal, Ministrul Justitiei il va interzice.

Dupa acest prim succes senzational, Nordisk se orienteaza repede, inca din anii 1907 - 1908, spre ecranizari sub impulsul aceluiasi Larsen, ceea ce s-a numit perioada literara a firmei, implicand o sistematica trecere pe ecran a literaturii nationale, dar si a celei straine (Strinberg, Dumas Fiul, Sardou s.a.). Nu reprezinta decat o epoca de exercitiu stangaci deopotriva pentru principalul regizor al firmei, Larsen, si pentru noii veniti. Dintre acestia se detaseaza August Blom si
Urban Gad. Amandoi semneaza in 1910 cate o melodrama, gen pe care danezii il vor frecventa cu ambitia de a-i conferi o coloratie particulara.

"Trafic de carne alba" - Blom - si "Abisul" - Gad - fixeaza doua formule. Primul incearca sa dea melodramei o dimensiune sociala, cel de-al II-lea schiteaza acel caracter stilistic esential pe care-l va avea productia de gen de la Copenhaga, anume aglomerarea catastrofelor, aerul sumbru, deosebit de sumbru al istoriilor povestite.

Un an mai tarziu, "Cei patru diavoli" al lui Robert Dinesen, lucrat in colaborare cu Alfred Lint, descopera un microunivers pe care cinematograful danez il va exploata de nenumarate ori: lumea circului, a spectacolului de circ, univers din care vor proveni cateva dintre personajele predilecte ale melodramei daneze: "Dansatoarea pe sarma" sau "Acrobata cantareata". I se alatura "Ofiterul de cariera" (in galeria tipologica a melodramei) si "Bancherul", adusi la dezastrul sufletesc, moral, fizic si financiar de tenebroasele femei fatale. Galeria este intregita de prezenta pitoreasca a tigancii, pentru a se pune la punct un stil de melodrama distinct.

"Cei patru diavoli" - istorie aventuroasa a patru acrobati de circ e intaiul succes pe scara europeana a cinematografului danez si e unul impresionant de vreme ce Nordisk vinde in Europa 300 de copii (record batut, putin timp mai tarziu, de cele 400 de c pii "Quo vadis" de catre Enrico Guazzoni, unul din prototipul superproductiei italiene).

Prosperitatea comerciala a cinematografului danez se verifica pe o piata intinsa, alcatuita in principal de celelalte scari scandinave, de Germania si de Europa Centrala, precum si de Rusia.

Nordisk devine cea de-a II-a firma europeana in ceea ce priveste desfacerea produsului cinematografic, dupa Pathé.

Incasarile indicate fac ca danezii sa savarseasca un gest curajos, anume sa mareasca durata filmelor. La mijloc se afla un calcul comercial. Consecintele lui estetice sunt, insa, pretioase. Pentru ca cineastul cauta si gaseste partial o noua strtegie a naratiunii, in functie de durata filmului, renuntand sa mai inghesuie o materie epica bogata intr-o singura bobina.

O alta urmare a sanatatii cinemtografului danez e, fara indoiala, deschiderea gustului spre spectacolul cinematografic de mare amploare.

In 1913 apare "Atlantis" al lui August Blom, reconstituire a naufragierii unui pachetbot in drum spre lumea noua, inspirata de scufundarea Titanicului si e lucrata cu recuzita reala. E vorba de un vapor dezafectat.

La 1913, socotit anul de apogeu al productiei autohtone, cinematograful danez si-a stabilit fizionomia expresiva proprie. Melodrama, de obicei fara
happy-end, rescrie adeseori motivul destinului. Specialistii in acesta privinta raman Blom si Gad, amandoi, dar mai ales ultimul transformand-o pe Asta Nilsen in imaginea vampei si-n acelasi timp a unei femei eliberate, intr-o anumita masura, de stereotipiile cu care cinematograful european al epocii trateaza personajul feminin si, in general, conditia femeii.

Actrita pleca la Berlin impreuna cu Urban Bad, unde pana in 1920 va relua, cu minime variatii, personajul care o impusese in tara natala. In filmele din anii '20, Asta Nilsen va face dovada unei vocatii de tragediana greu de comparat cu inzestrarea cu tragic ale altor actrite. Doar Eleonora Duse, marea actrita de teatru, va stii sa ajunga la puritatea si intensitatea emotiei in "Cenusa" (1916) al lui Febo Mari. "Cenusa" este unicul rol in cinematograf pe care il va face Eleonora Duse.

Asta Nilsen joaca in anii '20 in Germania eroinele lui Stendhal (Vanilla Vanil), Stringberg (d-ra Iulia), Dostoievski (Nastasia din "Idiotul") si personajele aflate sub aceeasi zodie a nefericirii din: "Ulita durerii" a lui Georg Wilhem Pabst si "Tragedia strazii" al lui Bruno Rahn.

Originalitatea cinematografului danez in zona melodramei e intruchipata nu numai de Asta Nilsen si de suratele ei, intre care Clara Pontoppidan, ci si de junele prim n^o 1, Valdemar Psilander, actor specializat in rolurile de tineri din lumea buna, incaputi in ghearele femeii fatale. Psilander poarta frac, joben si un fular de matase alb si prin sensibilitatea sa languroasa, il anticipeaza pe Rudolph Valentino.

Alaturi de melodrama, cultivarea fantasticului constituie un alt element care individualizeaza cinematograful de la Nordisk si de Kinografem, firma rivala.

Practicarea fantasticului se face in termenii celor mai diverse specii si formule cinematografice.

In primul rand trebuie pomenita alegoria. Filmul exponential ramane
"Un oaspete de pe lumea cealalta" al lui Blom, realizat in 1914, unde totul se polarizeaza in jurul ideii de fatalism. Intr-o ferma locuita  de doi tineri isi face aparitia Moartea, care le explica (la cina) ca trebuie sa ia pe unul din ei. De bunavoie tanara fata va pleca impreuna cu Moartea.

Filmul alegoric este impregnat de spiritul metafizicii nordice, mai ales de spiritul literaturii teozofice, mult gustata de Danemarca primelor decenii ale secolului.

Blom foloseste fictiunea binecunoscuta a strainului care erupe intr-un univers pe care-l sfarama. Alti cineasti recurg la alte arhetipuri. De pilda arhetipul insulei se regaseste in "Insula mortilor" al lui Wilhem Gluckstardt si V. Aa der Kuhle (1913), inspirat din tabloul lui Böcklin.

Fantasticul isi face simtita prezenta si in genul de mare audienta: serialul politist: "Misteriosul X" (1913) realizat de Beniamin Christensen (rasadirea genului in campul cinematografului danez se datoreaza lui Robert Dinesen cu
"Doctorul Gar el Hama" - 1911 - serial imitat in Europa centrala).

Christensen va lucra mai tarziu in Suedia si va da una din piesele reprezentative ale fantasticului demoniac - "Vrajitoria de-a lungul secolelor".

Fantasticul danez va constitui una dintre sursele cinematografului fantastic suedez si indeosebi, un izvor al preexpresionismului si expresionismului german.

Dincolo de initiativa lungimii filmelor, lungime care duce la o suplete sporita a povestirii, cinematograful danez are cateva merite istorice de prim ordin. Cineastii de la Copenhaga lanseaza in circuitul cinematografic o serie de motive destinate unei dezvoltari stralucite operate de preexpresionismul si expresionismul german ca si, in parte, de {coala clasica suedeza.

In filmele daneze intalnim motivul mortii, al dragostei tragice, al fatalitatii, al dedublarii, al vrajitoriei, precum si figuratie simbolica cu care {coala clasica suedeza si expresionismul german vor insoti aceste motive.  De exemplu arhetipul strainului semnalat in "Un oaspete de pe lumea cealalta" va fi reluat de Fritz Lang in "Moarte obosita".

Cinematograful danez e printre descoperitorii europeni ai resurselor expresive ale plasticii asa cum ne-o arata, in special, filmele lui Holger Madsen. Accentul cade pe stilizarea decorului, pe valoarea conotativa a liniei si a suprafetei, prefigurandu-se astfel, inca o nota fundamentala a expresionismului german.

In sfarsit, danezii sunt in epoca niste adevarati maestrii ai plonjé-ului si ai racoursi-ului, ai intrebuintarii supraimpresiunii, si mai ales, ai utilizarii oglinzii, element prezent in decor ca mijloc de amplificare a spatiului, ca mijloc de figurare a spatiului off - cadru, si, in acelasi timp ca un simbol al visului, al magicului, al trecerii de la real la ireal.