Insolvabilitatea angajatorului

INSOLVABILITATEA ANGAJATORULUI

1 Directivele europene si protectia lucratorilor in caz de insolvabilitate

Sediul materiei este dat de Directiva 80/987/ CEE   a Consiliului privind armonizarea legislatiilor statelor membre referitoare la protectia salariatilor in cazul insolvabilitatii angajatorului si de Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European si a Consiliului in care Directiva 80/987 este radical modificata.

Directiva se aplica creantelor lucratorilor cu contract individual de munca sau care se gasesc intr-o relatie de munca cu angajatorul aflat in situatia de insolvabilitate. Deci directiva face trimitere la legislatiile nationale in definirea termenelor de „ lucrator” , „ angajator” , „drepturi castigate” , „remuneratie”, statele memebre – in procesul de transpunere al directivei – nu pot exclude si deci trebuie sa ia masuri in considerare si lucratorii cu timp partial cu contract de munca pe durata determinata si lucratori cu munca interimara.

Conform directivei, un angajator este in stare de insolvabilitate :

a) in cazul in care a fost formulata o cerere privind deschiderea unei proceduri, prevazuta de dispozitiile legale, de reglementare si administrative ale statului membru respectiv, care poarta asupra patrimoniului angajatorului si care are ca scop plata colectiva a creditorilor si permite luarea in considerare a creantelor salariale.

b) in cazul in care autoritatea care este competenta in temeiul dispozitiilor legale, de reglementare si administrative mentionate a decis sa deschida procedura sau a constatat ca intreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv inchisa si ca activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica deschiderea procedurii.

Statele membre iau masurile necesare in vederea asigurarii de catre institutiile de garantare, a platii creantelor salariale care iau nastere din contracte de munca sau raporturi de munca si care privesc salarizarea pe o perioada anterioara unei date determinate.

Daca dreptul national prevede despagubiri pentru incetarea contractului individual de munca sau a relatiei de munca, institutiile de garantie trebuie sa acopere si aceste despagubiri.

La alegerea statelor membre, acesta data este:

fie cea la care a survenit insolvabilitatea angajatorului;

fie cea a preavizului de concediere a salariatului in cauza ca urmare a insolvabilitatii angajatorului;

fie cea la care a survenit insolvabilitatea angajatorului sau cea la care contractul sau raportul de munca cu salariatul in cauza a incetat ca urmare a insolvabilitatii angajatorului.

Statele membre trebuie sa asigure[2]:

plata creantelor salariale aferente ultimelor trei luni ale contractului sau raportului de munca care se situeaza in cadrul unei perioade de sase luni anterioare datei la care a survenit insolvabilitatea angajatorului;

plata creantelor salariale aferente ultimelor trei luni ale contractului sau raportului de munca care preced data preavizului de concediere a salariatului ca urmare a insolvabilitatii angajatorului;

plata creantelor salariale aferente ultimelor 18 luni ale contractului sau raportului de munca care preced data la care a survenit insolvabilitatea angajatorului sau data la care contractul sau raportul de munca cu salariatul a incetat ca urmare a insolvabilitatii angajatorului. In acest caz, statele membre pot limita obligatia de plata la remuneratia aferenta unei perioade de opt saptamani sau mai multor perioade mai scurte care totalizeaza opt saptamani.

Cu toate acestea, pentru a evita plata unor sume care ar depasi finalitatea sociala a prezentei directive, statele membre pot stabili un plafon de garantare a platii creantelor salariale. Cand statele membre recurg la aceasta posibilitate, acestea comunica Comisiei metodele utilizate pentru stabilirea plafonului. Statele membre stabilesc modalitatile de organizare, finantare si functionare a institutiilor de garantare, cu respectarea in special a urmatoarelor principi[3]i:

patrimoniul institutiilor trebuie sa fie independent de capitalul de exploatare al angajatorilor si trebuie sa fie constituit in asa fel incat asupra acestuia sa nu poata fi pus sechestru in cursul unei proceduri in caz de insolvabilitate;

angajatorii trebuie sa contribuie la finantare, in masura in care aceasta nu este acoperita integral de catre autoritatile publice;

obligatia de plata a institutiilor exista independent de indeplinirea obligatiilor de a contribui la finantare.

Statele membre iau masurile necesare pentru a se asigura ca neplata contributiilor obligatorii datorate de catre angajator institutiilor de asigurari din sistemele nationale obligatorii de asigurari sociale, inainte de a surveni insolvabilitatea sa, nu afecteaza in mod nefavorabil dreptul salariatilor la pensie din partea acestor institutii de asigurari, in masura in care contributiile salariatilor au fost retinute la sursa din remuneratia platita.[4]

Acestea se asigura ca sunt luate masurile necesare in vederea protejarii intereselor salariatilor si ale persoanelor care au parasit deja intreprinderea sau unitatea angajatorului la data la care a survenit insolvabilitatea acestuia, cu privire la drepturile, dobandite sau pe cale de a fi dobandite, la pensie pentru limita de varsta, inclusiv pensiile de urmas, in cadrul sistemelor suplimentare de asigurari sociale la nivel de intreprindere sau grup de intreprinderi existente in afara sistemelor nationale obligatorii de asigurari sociale.[5]

Statele member sunt obligate sa ia masuri pentru mentinerea drepturilor lucratorilor la perstatiile prevazute de regimurile legale de securitate sociala, chiar in cazul in care angajatorul nu a platit cotizatiile obligatorii insititutiilor de asigurari.

2 Campul de aplicare material si teritorial al directivelor

In ceea ce priveste campul de aplicare teritorial, Comisia propusese ca directive sa se aplice creantelor muncitorilor impotriva angajatilor avand o intreprindere sau un stabliliment pe teritoriul pietei comune .

Consiliul elimina valoarea juridica pentru angajatorii statelor terte in definitia pe care o da campului de aplicare teritorial al directive. “ Cum vor putea muncitorii face proba insolvabilitatii angajatorului pentru a solicita asigurarea-insolvabilitatii drepturilor loratunci cand falimentul sau o procedura similar vizeaza o societate care detine o intreprindere sau un stabliliment pe teritoriul pietei comunedar are sediul intr-un stat tert”. Prezenta directiva are deci campul de aplicare al Tratatul, cu exceptia decisa de Consiliu (articolul 1, paragraf 3) si anume Groenlanda careia nu-i este aplicabila: 'Aceasta exceptie va fi reexaminata in cazul unei evolutii a structurilor profesionale ale acestei regiuni'.

Consiliul va stabili un camp de aplicare material formal mai corect decat cel propus de Comisie. Directiva se aplica creantelor muncitorilor salariati rezultate din contract de munca sau relatie de munca' (articolul 1, paragraf 1) in locul 'creantelor rezultate din relatiile de munca sau de formare'. Consiliul va limita in acelasi timp notiunea de creante doar la remuneratie (articolul 3, paragraf 1).

In plus, al doilea paragraf al acestui articol a permis statelor membre, cu titlu exceptional, sa excluda din campul de aplicare al directivei creantele anumitor categorii de muncitori salariati avand in vedere natura particulara a contractului de munca sau a relatiei de munca a muncitorilor salariati sau pe motivul existentei altor forme de garantie asigurand muncitorilor salariati o protectie echivalenta celei care rezulta din prezenta directiva'.

Definirea starii de insolvabilitate

Conform directivei, este stare de insolvabilitate daca o procedura asupra patrimoniului unui angajator insolvabil vizand a dezinteresa colectiv creantierii sai a fost ceruta; in plus, daca autoritatea competenta (in mod normal un tribunal) decide fie deschiderea procedurii, fie respingerea sa pe motivul insuficientei activului disponibil, constatand, in acest caz, inchiderea definitiva a intreprinderii sau stabilimentului, angajatorului insolvabil.

In sensul prezentei directive, un angajator este considerat a fi in stare de insolvabilitate in cazul in care a fost formulata o cerere privind deschiderea unei proceduri colective intemeiate pe insolvabilitatea angajatorului, prevazuta de actele cu putere de lege si de actele administrative ale unui stat membru, implicand lipsirea, in tot sau in parte, a angajatorului de activele sale si numirea unui judecator sindic sau a unei persoane care exercita o functie similara, iar autoritatea care este competenta in temeiul dispozitiilor mentionate:

a hotarat instituirea procedurii sau

Document online: Problematica generala a violentei in familie - tipuri si forme de manifestare a violentei in familie Referat: Rolul familiei in integrarea copilului in societate

a constatat ca intreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv inchisa si ca activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.

Insolvabilitatea, in toate tarile, trebuie sa fie intotdeauna stabilita printr-o procedura formala, dar este adevarat de asemenea ca, in cele mai multe cazuri, nu se solicita inchiderea intreprinderii, in Belgia, de exemplu, reducerea personalului cu 1/3 din efective in cursul anului civil precedent este asimilata inchiderii definitive a intreprinderii.

Cu toate acestea, statele membre nu pot exclude din domeniul de aplicare a prezentei directive:

lucratorii salariati cu fractiune de norma in sensul Directivei 97/81/CE;

lucratorii cu contract pe durata determinata in sensul Directivei 1999/70/CE;

lucratorii avand un raport de munca temporar in sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 91/383/CEE.

4 Dispozitii referitoare la securitate sociala

Securitatea sociala constituie un concept amplu care incorporeaza atat asigurarile sociale, cat si asistenta sociala.

Asigurarile sociale cuprind: asigurarea de sanatate, prestatiile de maternitate, ajutorul de deces, indemnizatia de somaj, dreptul la pensie, asigurarile pentru accidente de munca si boli profesionale.

Se apreciaza ca, in cadrul asigurarilor sociale, intra cu titlu de prestatii noncontributive si drepturile acordate: invalizilor, vaduvelor si orfanilor de razboi, veteranilor de razboi, fostilor detinuti politici, eroilor martiri, urmasilor si ranitilor din timpul Revolutiei din 1989, magistratilor inlaturati din justitie in perioada 1945 - 1952 .

Intr-un fel, se poate aprecia ca, in prezent, cu privire la anumite institutii juridice, exista anumite norme de drept comun in domeniul securitatii sociale, dar si norme specifice pentru anumite categorii de personal.

Asadar, fara ca enumerarea sa fie exhaustiva, norme generale in domeniul securitatii sociale sunt: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale ; Legea nr. 19/2000 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ; Legea nr. 76/2002 privind asigurarile pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca ; Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate ; Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului ; Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii ; Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat ; Legea nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala .

In domeniul dreptului securitatii sociale, normele specifice pentru anumite categorii de personal sunt, cu titlu exemplificativ: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor ; Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic ; Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular ; Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat si alte drepturi de asigurari sociale ale politistilor .

In aplicarea dispozitiilor articolului 7 din directiva, 'statele membre iau masurile necesare pentru a asigura ca neplata catre institutiile de asigurare a cotizatiilor obligatorii datorate de catre angajator, inainte de intervenirea insolvabilitatii sale, cu titlul de regimuri legale nationale de securitate sociala, nu are efect prejudiciabil asupra dreptului la prestatie al muncitorilor salariati fata de aceste institutii de asigurare, in masura in care cotizatiile salariale au fost prevalate asupra salariului varsat'.

Titlul IV, capitolul IV din Codul muncii intitulat 'Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale' transpune in legislatia nationala dispozitiile Directivei 80/987/CE modificata prin Directiva 2002/74 CEE..

Astfel, articolul 167 din Codul muncii prevede:

'1. Angajatorul are obligatia de a contribui la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale care rezulta din contractele individuale de munca, in conditiile legii.

2. Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale asigura plata creantelor care privesc salarizarea'.

Articolul 168 din Codul muncii prevede:

'La constituirea si utilizarea fondului de garantare pentru plata creantelor salariale se vor respecta urmatoarele principii:

a)    patrimoniul institutiilor de administrare a fondurilor trebuie sa fie independent de capitolul de exploatare a unitatilor si trebuie sa fie constituit astfel incat asupra acestuia sa nu poata fi pus sechestru in cursul procedurii in caz de insolvabilitate;

b)    angajatorii trebuie sa contribuie la finantare in masura in care aceasta nu este acoperita integral de catre autoritatile publice;

c)     obligatia de plata a institutiilor de administrare a fondurilor va exista independent de implinirea obligatiei de contributie la finantare'.

In virtutea articolului 2, paragraf 2 din directiva 80/987/CEE revine legislatiei nationale sarcina sa defineasca termenii de 'muncitor salariat', 'angajator', 'remuneratie', 'drepturi dobandite' si 'drepturi in curs de dobandire'.

Astfel, conform articolului 14 din Codul muncii, prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca.

Conform articolului 6 din directiva, 'statele membre pot prevedea ca articolele 3,4 si 5 nu se aplica cotizatiilor datorate cu titlu de regimuri legale nationale de securitate sociala sau titluri de regimuri complementare profesionale sau interprofesionale existente in afara regimurilor legale nationale de securitate sociala'.

In aplicarea dispozitiilor articolului 8 din directiva, statele membre sunt tinute sa asigure ca masurile sa fie luate pentru protejarea drepturilor dobandite sau in curs de dobandire de muncitorii in baza regimurilor complementare de asigurare profesionale sau interprofesionale functionand in afara regimurilor legale de securitate sociala.

1 Definitia dreptului securitatii sociale

Dreptul securitatii sociale este format din ansamblul normelor de drept care reglementeaza raporturile juridice de asigurare sociala si pe cele de asistenta sociala .

El se particularizeaza fata de dreptul muncii, in principal, prin urmatoarele :

obiectul sau il constituie raporturile juridice de asigurari sociale si de asistenta sociala; aceste raporturi juridice nu sunt grevate in mod necesar pe raporturile de munca ale salariatilor; de regula, ele se nasc ex lege, fara a avea la baza vointa subiectelor lor;

metoda de reglementare proprie dreptului securitatii sociale este cea directa, prin acte normative. Potrivit art. 73 alin. 3 pct. p din Constitutie, problemele securitatii sociale constituie obiect al legii organice (ca si cele privind raporturile de munca).

Ca urmare a existentei acestor trasaturi specifice, Codul muncii, spre deosebire de cel anterior, nu cuprinde rglementari din domeniul securitatii sociale. Explicatia rezida in faptul ca dreptul securitatii sociale face parte, in principal, din dreptul public, in timp ce dreptul muncii se integreaza atat dreptului privat, cat si dreptului public .

Constituind ramuri de drept distincte, dreptul muncii si dreptul securitatii sociale au insa si numeroase zone de interferenta

parte importanta a raporturilor juridice de asigurari sociale este grefata pe calitatea de salariat;

ambele ramuri opereaza, intr-o anumita masura, cu aceleasi notiuni, concepte sau institutii juridice;

fara a afecta apartenenta dreptului securitatii sociale, in principal, la dreptul public, totusi, in subsidiar fata de reglementarile normative privind asigurarile sociale, contractele colective de munca - izvoare de drept specifice dreptului muncii - pot cuprinde si clauze prin care se acorda salariatilor drepturi suplimentare sau la un nivel superior comparativ cu prevederile legale;

izvoarele internationale ale dreptului muncii si, respectiv, ale dreptului securitatii sociale sunt deseori comune;

in dreptul intern, acte normative fundamentale - cum sunt Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, Legea nr. 76/2000 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca - reverbereaza in ambele ramuri de drept, in principal, in dreptul securitatii sociale si, in subsidiar, in dreptul muncii.

Securitatea sociala in documentele internationale

A). Organizatia Internationala a Muncii a adoptat mai multe norme in aceasta materie, dintre care mentionam cu titlu exemplificativ: Recomandarea nr. 67/1944 asupra mijloacelor de existenta, Recomandarea nr. 69/1945 asupra ingrijirilor medicale, Conventia nr. 102/1952 privind securitatea sociala care a marcat o noua etapa in legislatia internationala a securitatii sociale prin introducerea obiectivul unui nivel minim de securitate realizabil in toate tarile lumii, indiferent de gradul de dezvoltare economica .

Conventia este exhaustiva, reunind intr-un instrument unic toate ramurile securitatii sociale; in plus, prevede alocatiile familiale care nu facusera obiectul nici unei norme precedente .

Conventia defineste cele noua componente ale securitatii sociale, si anume: asistenta medicala; indemnizatiile de boala; prestatiile de somaj; prestatiile de batranete; prestatiile in caz de accidente de munca ori boala profesionala; prestatiile familiale; prestatiile de maternitate; prestatiile de invaliditate; prestatiile de supravietuire.

B). Consiliul Europei a adoptat numeroase documente, dintre care amintim cu titlu exemplificativ: Charta sociala europeana revizuita (1996) , Codul european de securitate sociala (1964) , Conventia europeana de securitate sociala (1973) .

a) Charta este importanta, in special, datorita art. 12 intitulat dreptul securitatii sociale.

b) Codul european de securitate sociala este aproape identic cu Conventia O.I.M. nr. 102/1952 privind securitatea sociala, insa conditiile de ratificare sunt mult mai riguroase .

c) Tratatul C.E.E. prevede - in art. 51 - doua principii comunitare in domeniul securitatii sociale cu scopul instituirii unui sistem care sa permita lucratorilor migranti si celor dependenti de ei:

totalizarea oricarei perioade luate in considerare de catre diferite legislatii nationale pentru obtinerea si mentinerea dreptului la prestatii, respectiv pentru calculul acestora;

plata de prestatii persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.

d) In scopul coordonarii prevederilor legislatiilor privind securitatea sociala au fost elaborate si: Recomandarea nr. 92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele si prestatiile satisfacatoare in sistemele de protectie sociala; Recomandarea nr. 92/442/CEE privind convergenta obiectivelor si politicilor de protectie sociala; Regulamentul nr. 883/2004/CE privind aplicarea regimurilor de securitate sociala.

Regulamentul nr. 883/2004/CE priveste urmatoarele categorii de persoane: cetatenii unui stat membru; apatrizii; refugiatii rezidenti intr-un stat membru, in situatia in care sunt sau au fost sub incidenta legislatiei unuia sau mai multor state membre; membrii de familie ai tuturor celor mentionati precum si urmasii acestora.

Regulamentul are in vedere toate legislatiile referitoare la securitatea sociala care privesc: a) prestatiile in caz de boala;

b) prestatiile de maternitate si de paternitate asimilate;

c) prestatiile de invaliditate, inclusiv cele care sunt destinate sa mentina sau sa amelioreze capacitatea de munca;

d) prestatiile de batranete;

e) prestatiile pentru urmasi;

f) prestatiile pentru accidente de munca si boli profesionale;

g) prestatiile de deces;

h) prestatiile de somaj;

i) prestatiile de pre-pensionare;

j) prestatiile familiale.

Regulamentul nr. 883/2004/CE se aplica

regimurilor generale si speciale de securitate sociala, contributive si necontributive;

regimurilor relative la obligatiile angajatorului sau ale armatorului;

prestatiilor speciale in bani, cu caracter necontributiv care prezinta concomitent si caracteristicile ajutorului social.

Regulamentul nr. 883/2004/CE nu se aplica asistentei sociale si medicale, regimurilor de prestatii in favoarea victimelor razboiului sau consecintelor acestuia .