Pregatirea specializata a ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST care primeste in plasament un copil victima a abuzului, neglijarii sau exploatarii

Pregatirea specializata a ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST care primeste in plasament un copil victima a abuzului, neglijarii sau exploatarii

SUPORT DE CURS( FORMATOR):

Principii generale de lucru

Familia este mediul esential care poate influenta dezvoltarea si destinul copilului prin securizare materiala, dragoste si educatie.

S-au stabilit de catre profesionisti zece reguli educative in familie:

Sa-ti iubesti copilul:

sa-l accepti asa cum este,

sa te bucuri de el,

sa nu il jignesti,

sa nu-l pedepsesti pe nedrept,

sa nu-l umilesti,

sa nu-i dai prilejul sa te iubeasca;

Sa protejezi copilul, sa il aperi de pericole fizice si sufletesti, la nevoie sacrificandu-ti propriile interese;

Sa fii un bun exemplu pentru copiii tai, astfel incat sa traiasca intr-o familie in care domneste cinstea, modestia si armonia;

Sa te joci cu copilul tau;

Sa lucrezi cu copilul tau;

Sa lasi copilul sa dobandeasca singur experienta de viata, chiar daca sufera, deoarece copilul superprotejat, ferit de pericol, ajunge uneori un invalid social;

Sa-i arati copilului limitele libertatii umane;

Sa-l inveti sa fie ascultator;

Sa astepti de la copilul tau numai aprecierile pe care le poate da, conform gradului de maturizare si experientei sale;

Sa-i oferi copilului tau trairi cu valoare de amintiri (exemple: serbari de familie, excursii, calatorii, vacante, specatcole, manifestari sportive), deoarece copilul se hraneste, ca si adultul, din trairi care ii dau prilejul sa cunoasca lumea.

Pentru a ne intelege copiii si a le respecta trebuintele este nevoie de cunoasterea reperelor fiecarei varste, cu limitele si potentialul ei. In societatea moderna se identifica recomandari sau principii universal valabile in relatiile parinte-copil:

- nicio varsta nu-i mai buna sau mai rea decat alta, fiecare este importanta in procesul maturizarii copilului;

- performantele si conduitele copilului sunt semnificative in sine, indiferent de ce credem noi;

- a asculta cu atentie intrebarile copilului pentru a fi sigur ca am inteles exact ceea ce vor ei sa cunoasca este o cheie a succesului;

chiar daca un proces eficient de educatie sexuala a unui copil incepe de la aproximativ 3-4 ani, educatia sexuala se preda zilnic, parintii fiind un laborator de informatii si de exemplu personal;

- educatia sexuala implica informarea copilului de catre parinti asupra sexualitatii, evolutia ei in concordanta cu varsta si dezvoltarea lui;

- copiii trebuie sa stie ca pot sa le spuna parintilor despre lucrurile care li se intampla, chiar si cele inspaimantatoare, precum abuzul sexual;

- vorbeste cu copilul lucruri care il intereseaza, asculta-l, nu profita de ceea ce ti-a destainuit pentru a-l acuza mai tarziu.

De ce sa intervenim?

1. Pentru ca: „Spitalele de boli mentale, oficiile de somaj si inchisorile sunt pline de adulti care au fost maltratati in copilaria lor”.
2. Deoarece maltratarea, fie prin forme de abuz, fie prin forme de neglijare, costa prea scump societatea.
3. Pentru ca suferinta provocata de maltratare are consecinte nefaste asupra dezvoltarii globale – intelect, emotii, socializare – a copilului.
4. Interventiile necesare repararii raului produs prin maltratare dureaza mult, costa mult si nu au o reusita de 100%.
5. Nu poti desfasura activitati de interventie cu copii victime atata vreme cat tu insuti ai fost un copil maltratat caruia nu i s-a facut dreptate (cost in calitatea serviciilor).
6. Majoritatea parintilor cu comportamente de abuz si neglijare cu propriii copii au fost maltratati in copilarie, fara a beneficia de nici un remediu (costul trans-generational al maltratarii).
7. 43% dintre partenerii abuzivi au avut in copilarie modele parentale de agresor si victima (cost trans-generational).
8. Probabil cel mai important motiv este cel etic; nu poti lasa un copil coplesit de suferinta fara a interveni in favoarea lui.
9. Chiar si cele mai subtile forme de neglijare emotionala au un efect dramatic asupra dezvoltarii copilului mai ales atunci cand au loc in primii ani de viata.
10. Reprezinta o incalcare a legilor internationale si nationale care protejeaza si promoveaza bunastarea copilului

Legea privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Art.2

(1) Prezenta lege, orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, dupa caz, incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului

(2)Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului, altor reprezentanti legali ai sai, precum si oricaror persoane carora acesta le-a fost plasat in mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.

Art. 6

Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

k) asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilulu.

Art.85

(1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, neglijare, abuz sau rele tratamente.

Art. 90

Este interzisa aplicarea pedepselor fizice sub orice forma precum si privarea copilului de drepturile sale de natura sa ii puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie cat si in orice institutie care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor.

Art. 92

In vederea asigurarii protectiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligata:

(b) sa asigure prestarea serviciilor prevazute la art. 107, specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijarii si ale familiilor acestora.

Art. 107

(1) Pentru prevenirea separarii copilului de parintii sai, precum si pentru realizarea protectiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de parintii sai, se organizeaza si functioneaza urmatoarele tipuri de servicii:

1. servicii de zi;
2. servicii de tip familial;
3. servicii de tip rezidential.

Definirea conceptelor de abuz, neglijare si exploatare

Abuzul sau maltratarea copilului reprezinta toate formele de rele tratamente fizice si/sau emotionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comerciala sau de alt tip, ale caror consecinte sunt daune actuale sau potentiale aduse sanatatii copilului, supravietuirii lui in contextul unei relatii de raspundere, incredere sau putere.

Abuzul este o manifestare a violentei fata de copii, profitandu-se de diferenta de forta (fizica, psihica, economica) dintre adulti si copii, acestia provocand intentionat afectarea fizica sau psihica a copiilor.

Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica, precum si limitarea accesului la educatie.

Neglijarea pune in pericol dezvoltarea umana a copilului – dezvoltarea bio-psiho-socio-culturala – si, prin efectele grave pe care le produce, necesita interventie prompta si adecvata.

Cele mai grave forme de neglijare sunt:

- neasigurarea unei alimentatii si imbracaminti adecvate nevoilor de dezvoltare a copilului;

- dezinteres fata de starea de sanatate a copilului;

- locuinta cu spatiu si igiena necorespunzatoare;

- insuficienta supraveghere;

- lipsa de preocupare pentru educarea copilului;

- privarea copilului de afectiune;

- abandonul copilului.

Neglijarea este perceputa de copil din prisma a ceea ce primea si nu mai primeste. In schimb, adultii interpreteaza neglijarea prin prisma unor convetii bazate pe standarde.

Exploatarea – copilul este folosit in avantajul si pentru profitul adultilor.

Tipuri de abuz

Abuzul fizic reprezinta actiunea sau lipsa de actiune (singular sau repetata) din partea unei persoane aflata in pozitie de raspundere, putere sau incredere, care are drept consecinta vatamarea fizica actuala sau potentiala. El presupune pedepse ca: asezarea in genunchi a copilului, lovirea, legarea lui, ranirea, intoxicarea, otravirea.

In cele mai multe cazuri se descopera in mod accidental la un copil existenta unor leziuni care trezesc suspiciuni. Vatamarile cele mai grave nu au neaparat un semn exterior (cum ar fi bruscarea puternica a sugarilor, care poate produce un efect de rupere a vaselor mici cerebrale prin zguduirea capului acestuia).

O alta componenta importanta a copiilor abuzati este comportamentul lor, care, desi difera foarte mult de la un caz la altul, este adeseori sugestiv. Astfel, copiii pot avea atitudini inspaimantatoare fata de parinti sau fata de cei care ii iau in ingrijire, semne de anxietate si nefericire, retragere sociala, scaderea stimei de sine sau agresivitate.

Abuzul emotional reprezinta esecul adultului de care copilul este foarte legat de a-i oferi un mediu de dezvoltare corespunzator si/sau alte comportamente care pt dauna dezvoltarii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

Izolarea – copilul nu are posibilitatea stabilirii unor contacte sociale sau se afla intr-un loc in care nu poate interactiona social.

DOCUMENT ONLINE: Teorii etice standard - etica virtutilor DOCUMENT ONLINE: Plante, substante si preparate ce contin substante stupefiante si psihotrope care prezinta interes in medicina, supuse controlului

Rejectarea – adultul indeparteaza copilul de el, refuza sa-i recunosca valoarea sau legitimitatea nevoilor.

Degradarea – copilul este tratat ca fiind inferior, este umilit si depreciat, deprivat de demnitate.

Coruperea – copilul este indrumat si incurajat sa desfasoare acte antisociale care conduc la comportamente neacceptate social sau chiar acte criminale.

Negarea raspunsului emotional – adultul in grija caruia se afla copilul ignora sau neglijeaza copilul (si din punct de vedere emotional).

Abuzul sexual este implicarea unui copil intr-o activitate sexuala pe care el nu o intelege, pentru care nu are capacitatea de a-si da incuviintarea informala, pentru care nu este pregatit din punct de vedere al dezvoltarii sau incalca legile sau tabuurile sociale.

Aceasta forma de abuz presupune antrenarea copilului intr-o activitate realizata cu intentia de a produce placere sau de a satisface nevoile unui adult sau unui alt copil care, prin dezvoltare, se afla fata de el intr-o relatie de raspundere, incredere sau putere.

Factorii de risc si efectele abuzului, neglijarii sau exploatarii

Abuzul este prezent la toate nivelurile: societal, organizational (mediu scolar) si grupal (in familie si in microgrupul copilului). Vom prezenta mediile in care se pot intalni diferite forme de abuz:

Familia. Cu toate ca trebuie sa constituie un mediu securizant pentru copil, aici se intalnesc frecvent diferite forme de abuz.

Factorii favorizanti:

- nivel redus de trai;

- familii monoparentale materne sau paterne ce apar in urma divortului, decesului sau detentiei unui dintre parinti;

- nivel redus de scoala si educatie al parintilor;

- modelul parental abuziv;

- probleme de personalitate sau comportament ale parintilor;

- conditii improprii de viata;

- ignorarea abuzului si lipsa de informatii cu privire la consecintele acestuia asupra dezvoltarii copilului.

Scoala. Desi aceasta constituie in primul rand un spatiu social de transmitere si asimilare de informatii dar si modelare, socializare. Adesea, in cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme de abuz.

Factorii favorizanti:

- conditii improprii pentru desfasurarea procesului de invatamant (multi copii in clasa);

- supraincarcarea programelor scolare si structura lor inadecvata;

- supraincarcarea programului de scoala;

- utilizarea unor metode scolare inadecvate de catre profesori, de etichetare si admonestare;

- stimularea si comunicarea reduse cu copilul;

- lipsa unei educatii preventive in programa scolara;

- tratament discriminatoriu aplicat copilului, conditionat de factori subiectivi;

- lipsa de protectie in cadrul scolii.

Semnele abuzului

Putem sa ne dam seama ca un copil a fost supus unei forme de abuz sau de neglijare analizand si observand modificarile produse in comportamentul sau in comparatie cu cel cunoscut pana in acel moment.

Abuzul afecteaza dezvoltarea personalitatii si toate sferele majore ale vietii unui copil. Severitatea este influentata de circumsatntele individuale.

- consecinte imediate (in timpul abuzului sau imediat dupa);

- consecinte de lunga durata.

Domeniile afectate pot fi:

- reactii emotionale;

- perceptia de sine;

- reactii fizice si somatice;

- pe planul sexualitatii;

- relationare interpersonala;

- functionare sociala.

Factorii care influenteaza severitatea consecintelor:

- durata si frecventa;

- utilizarea agresivitatii si a puterii fizice;

- tipul de abuz;

- varsta copilului;

- relatia cu agresorul;

- supunere pasiva din partea copilului;

- lipsa sustinerii;

- reactia parentala;

- reactii in cadrul institutiilor.

Reactii emotionale

Consecinte imediate:

anxietate,

frica,

confuzie,

vinovatie,

furie,

depresie cu reactii de pierdere si de plangere.

Consecinte de lunga durata:

comportament compulsiv si ritualizat sau fobii, ca si manifestari ale anxietatii si fricii;

tulburari ale perceptiei;

reactii disociative;

hipervigilitate, hiperactivitate;

stare afectiva dureroasa in permanenta sau anestezie emotionala ca si consecinte ale abuzului repetat, de lunga durata.

Perceptia de sine

Consecinte imediate:

imagine de sine distorsionata si negativa, o stima de sine scazuta;

copilul ia asupra sa intreaga responsabilitate si vina;

pastreaza secretul – sentiment de complicitate, de rusine si sentimentul ca este stigmatizat;

lipsa sperantei in cazul in care el povesteste si este blamat;

rol parental in familie – putere siinfluenta pentru care nu sunt pregatiti;

unii copii compenseaza prin incercarea de a fi intotdeauna buni, in ideea ca daca abuzul se va opri.

Consecinte de lunga durata:

perceptia de sine ramane predominant negativa: au impresia ca sunt rai, ceva nu este in regula cu ei si nu pot fi iubiti;

se simt stigmatizati si diferiti de altii;

se autoblameaza si se simt responsabili pentru ceea ce s-a intamplat.

Consecinte fizice, somatice

Consecinte imediate:

la copii mici, pierderea bilitatilor deja dobandite, dureri difuze ca durerea de cap, dureri abdominale;

tulburari gastrointestinale;

tulburari de alimentatie;

inabilitate de concentrare, reactii de frica si teroare, stare de alerta permanenta;

tulburari de memorie si atentie.

Consecinte de lunga durata:

afectiuni neurologice care ating regiunile creierului ce raspund de memorie, de invatare, de regularizarea afectelor si de exprimare a emotiilor;

potential redus de dezvoltare cognitiva.

Efecte pe plan sexual

Consecinte imediate:

curiozitate excesiva in ceea ce priveste activitatile sexuale;

incercari repetate de a angaja pe altii in jocuri sexuale;

comportament erotic, se excita repede si cauta placerea sexuala;

sentimentele sexuale pot fi insotite de furie, suferinta, confuzie, control;

evita orice fel de contact cu altii;

dezgust in ceea ce priveste propriul corp si propria persoana;

copilul se disociaza de trairile lui corporale sau se angajeaza in comportamente autodistructive.

Consecinte de lunga durata:

la nivelul relatiilor intime, fie le evita, fie activitatea sexuala este foarte frecventa si nediscriminativa;

orientare sexuala;

tulburari de dinamica sexuala: dorinta sexuala inhibata, aversiune, vaginism, raport sexual dureros, anorgasmie.

Functionare sociala

Consecinte imediate:

comportament agresiv, copilul pierde unele abilitati pe care deja le-a stapanit;

poate fi distorsionata dezvoltarea cognitiva;

nu se poate juca;

are tulburari de invatare, de concentrare a atentiei, tulburari de memorie;

tulburari comportamentale la scoala;

prezinta doua strategii de supravietuire:

a)     „strategia exagerat de bine adaptata”:

cei care-si indeplinesc bine sarcinile,

cei care adopta un rol de ingrijitor,

cei pasivi si retrasi.

b)     „strategia hiperactiva si distructiva”

Consecinte de lunga durata:

izolare sau comportament antisocial (prostitutie, abuz de droguri, comportament criminal);

interactiune sociala compulsiva;

lipsa increderii in orice fel de autoritate;

randament scazut in munca;

randament excelent, supraincarcare;

neglijarea propriei persoane.

Relationare interpersonala

Consecinte imediate:

contact vizual deficitar, se poate altere abilitatea de a se relationa cu ceilalti si de a avea incredere in ei;

retragere, izolare, limitarea contactului sau exagerarea acestuia;

abilitatea de conectare si separare va fi afectata;

ambivalenta severa in legatura cu dependenta/ autonomia si apropierea/ departarea;

capacitatea de negociere, de cooperare si compromis poate fi afectata.

Consecinte de lunga durata:

copiii abuzati pot invata ca cei pe care ii iubesti si in care ai incredere te vor rani,

abuzul este inevitabil in relatii intime;

se vor astepta la bauz intr-o relatie intima si tolereaza mult mai mult timp abuzul;

ei pot invata ca interactiunile umane sunt dureroase, includ o victima si un agresor, o diferenta de putere si, de obicei, sunt acompaniate de amenintari, fortare sau corectie emotionala;

copilul poate privi rolurile de victima si agresor ca fiind ceva inerent in relatii si sa preia unul sau altul dintre roluri.

Prevenirea abuzului, neglijarii si exploatarii copilului

Implica acordarea libertatii copiilor pentru a creste sanatos din punct de vedere emotional, fizic si social.

Copiii sunt invatati si incurajati sa isi formeze deprinderile de a se proteja in contextul familial sau la strazii, deprinderi care sunt consolidate ulterior prin discutii cu parintii / educatorii lor. Aceasta abordare conduce la cresterea precautiei si constientuzarii in comunitate si ii face pe copii mai putin vulnerabili la abuzurule de orice fel.

Prevenirea inseamna:

informare

sensibilizare, formare de atitudine

formare de deprinderi (abilitati si conduite)

transmiterea mesajului (in diverse forme)

dezvoltarea de strategii

O prevenire eficace trebuie:

- sa dezvolte resursele si fortele proprii

- sa promoveze independenta

- sa dea copiilor si adolescentilor o mai mare libertate de gandire si actiune

Rolul profesorilor/educatorilor:

sa recunoasca abuzul, maltratarea

sa creeze prin atitudine empatica si suportiva un climat in care copilul sa poata dezvalui trauma si sa solicite ajutorul de care are nevoie

sa asolicite ajutorul specialistilor (medic, psiholog) de la DGASPC sau de la centrele specializate in consilierea si asistarea copiilor cu experienta de abuz

sa indrume persoanele de incredere si de sprijin ale copilului si pe copil spre servicii de consiliere, adapost, sau alte resurse disponibile in comunitate

Educatorii intampina in relatia cu victimele (in special ale abuzului sexual) anumite obstacole sau rezistente in munca de prevenire a violentei impotriva copilului. Unele din acestea sunt:

lipsa de informatii cu privire la prevalenta, semnele de identificare sau evaluare a gravitatii problemei

dificultate de a face fata propriilor trairi evocate de destainuirea copilului – furie, dezgust, revolta, neputinta, teama

stereotipii in abordarea problematicii abuzului – gandire dominata de prejudecati, mituri, de ex. „Fata provoaca violenta”, „copilul minte, fabuleaza, spune lucruri pe care le-a vazut la TV, in reviste” , „abuzul a fost accidental”

Este bine de stiut ca daca un copil dezvaluie unui profesor / educator secretul lui de abuz este un semn clar de incredere profunda.

Preventia = cunoastere = incredere

Interventia asupra abuzului, neglijarii si exploatarii copilului

Nu exista un tipar unic de reactie imediata sau/si de lunga durata la maltratarea produsa in copilarie. Asadar fiecare copil, si mai tarziu adult, va dezvolta comportamente adaptative diferite ca raspuns la situatiile de maltratare.

In interventie trebuie se va tine seama de cateva aspecte specifice ale maltratarii, cum ar fi:

 Abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.

 Formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual contine abuzul fizic si emotional, abuzul fizic contine abuzul emotional.

 Abuzul emotional se impleteste adeseori cu neglijarea.

 Anumite forme de abuz sau neglijare se dezvolta pe fundalul unui abuz societal care tolereaza, nu dezvolta servicii, nu educa, nu dezvolta atitudini,

 Abuzul societal accentueaza sau re-victimizeaza copilul maltratat in relatia cu cel care are responsabilitatea de a-l ingriji.

Nu orice tehnica de interventie sau tratament este adecvata unei anumite situatii de maltratare a copilului.

Chiar daca tehnica respectiva este indicata in cazuri similare este posibil ca intr-un anumit caz aceasta sa nu fie adecvata.

Scopurile interventiei

- de a pune capat maltratarii,

- de a repara raul produs (reabilitare) pe plan biologic, psihologic, social,

- de a preveni repetarea situatiilor de maltratare,

- de a transforma mediul maltratant intr-unul propice dezvoltarii copilului, pregatind intoarcerea copilului (daca este cu putinta),

de a fortifica factorii de protectie ai copilului (cresterea rezilientei) si a diminua influenta factorilor de vulnerabilitate.

Interventia este actul unei echipe multi-profesionale.

De ce?

- evitarea asumarii unei responsabilitati coplesitoare de catre o singura persoana,

- complexitatea consecintelor maltratarii reclama specialisti si resurse din mai multe domenii (reteaua inter-sectoriala si inter-institutionala),

- evitarea victimizarii secundare (in actul terapeutic),

- evitarea de-profesionalizarii prin jucarea de durata a rolului de expert,

- evitarea epuizarii profesionistilor

Dificultati in interventie

Interventia cu cazurile de abuz si neglijare este de maxima dificultate asa cum marturisesc profesionistii care se implica cu cazuri de copii maltratati, datorita:

- mecanismelor defensive ale copilului victima,

- mecanismelor defensive ale agresorului,

- trairile emotionale ale celui care intervine cu cazul,

- mecanismelor defensive ale intervenientului,

- insuficientei formari a intervenientului (intervine din dorinta si obligatia de serviciu de a ajuta dar lipsit de stiinta necesara),

- riscul de epuizare profesionala a intervenientului,

- riscul de re-victimizare (interventii abuzive) a copilului,

- dificultatea unei interventii eficiente, la toate nivelele la care se plaseaza complexitatea cazului,

- confidentialitatea in interventie/ munca in echipa.

Interventiile, inclusiv din punct de vedere al legislatiei, trebuie sa fie terapeutice, „sa vindece”. Terapia se adreseaza raului produs copilui victima, cautand „reparatii” dar si factorilor implicati prin:

 producerea agresiunii,

 consimtamant tacit ,

 sentiment de neputinta.

La varsta mica a copilului, interventia se centreaza pe parinti si va avea ca scop in special sprijinirea acestora din punct de vedere:

 educativ,

 material,

 consiliere,

 eventual, psihoterapie,

pentru a-si prelua cu responsabilitate functiile parentale.

La varsta mai mare a copilului, interventia va avea ca centru copilul si interventiile se vor realiza prin tehnici mai complexe, educative, terapeutice, eventual juridice, care sa conduca la dezvoltarea rezilientei copilului.

Teoria atasamentului reprezinta un cadru eficient de intelegere a situatiei de maltratare precum si a nevoii de interventie. Data fiind relatia intre modelul internalizat de functionare a lumii la parinte si tipul de atasament al copilului interventia necesara se impune de la sine cu conditia ca informatiile culese sa fie corect interpretate si mecanismele defensive ale intervenientilor sa nu impieteze comprehensiunea si disponibilitatea acestuia de a interveni.

Interventia necesita planuri de interventie cu obiective de scurta si de lunga durata. Acestea permit:

- o perspectiva realista asupra interventiei,

- ajustarea obiectivelor in acord cu evolutia situatiei,

- pastrarea interesului superior al copilului in centrul atentiei echipei de interventie,

- evaluarea permanenta,

- oglindesc responsabilitatea fata de caz a intervenientilor (pertinenta obiectivelor, fluxul interventiilor, continuitatea interventiilor, respectare termenelor, asumarea anumitor sarcini precise),

- pastrarea informatiilor astfel incat la un moment dat, cand copilul va fi interesat sa afle evolutia situatiilor prin care a trecut, sa poata consulta aceste planuri de interventie.

Sectoare implicate in interventie:

sanatate,

educatie,

protectie sociala (protectia copilului),

 juridic,

economic.

Modalitati de interventie

- sprijin material,

- sfatuire,

- educatie,

- consiliere,

- suport moral,

- protectie sociala,

- grupuri de sprijin,

- psihoterapie.

Roluri jucate de intervenienti in diferite momente ale interventiei

- expert (in situatia de criza),

- partener (cand se intervine in situatia stabilizata),

- ghid (cand victima, agresorul, familia au castigat autonomie intr-o functionare sanatoasa)

Vulnerabilitatea intervenientilor

Sentimentele (trairile intervenientului)

· Anxietatea cu privire la posibilitatea de a fi agresat (sub forme diferite: reclamat, amenintat personal sau amenintat cu privire la siguranta locului de munca sau a propriei familii, bruscat, lovit, urmarit, etc. ) de catre agresor (parintii copilului, educatori, etc.) ca urmare a deciziilor pe care le ia sau le propune in cazul respectiv,

· Dificultate in stapanirea propriei agresivitati (ca orice forma de emotie, agresivitatea poate fi contagioasa si poate genera agresivitate cu risc de a deborda capacitatea de auto-control a persoanei )

· Dorinta de a avea satisfactie profesionala la locul de munca (cu totii dorim sa ne simtim eficienti la locul de munca),

· Sentimentul lipsei de sprijin profesional, a singuratatii si ne-sigurantei in interventie,

· Sentimentul incompetentei, a depasirii competentelor intervenientului de catre complexitatea situatiei,

· Oscilatii intre negarea responsabilitatii ( „ nu eu raspund de.., cutare trebuie sa faca…,) proiectia ei si sentimentul intregii responsabilitati, coplesitoare,

· Dificultati de diferentiere intre responsabilitatea personala si cea profesionala,

· Sentimentul transformarii in victima.

Mecanisme defensive (strategii de supravietuire) dezvoltate de catre intervenient

· Supra-identificarea cu parintii,

· Supra-identificarea cu copilul victima,

· Minimalizarea suferintei copilului,

· Devierea localizarii problemei (inlocuirea problemei adevarate cu o alta problema, mai putin importanta si mai usor de abordat)

· Proiectarea dificultatilor ( gasirea de tapi ispasitori pentru esec)

· Retragerea (sentimentul ineficientei genereaza retragerea care poate fi mai mult sau mai putin mascata, cum ar fi retragerea in spatele hartiilor, dosarelor, documentelor evitand confruntarea cu situatia din teren, cu victimele si agresorii).

· Introiectia- paralizarea sau activitatea febrila inadecvata (pot aparea pe fundalul unei dezorganizari a interventiei)

· Reducerea complexitatii ( in interventie nu se tine seama de intreaga complexitate a situatiei ci se decupeaza o parte din aceasta si se intervine in acel topus),

· Gandirea normativa in locul evaluarii profesioniste (atitudine moralizatoare); cu cat profesionistul este mai putin pregatit in doemniul prevenirii maltratarii copilului cu atat mai mare este riscul evaluarii situatiilor in acord cu reprezentarile sociale existente in comunitate,

· Confuzia si schimbarea rolului (incepe sa se simta o victima neputincioasa si derutata).

Protectia intervenientilor fata de epuizarea profesionala

- munca in echipa,

- supervizarea,

- analiza progreselor (ce am invatat nou), reflectie zilnica asupra gesturilor intreprinse si a ecourilor lor (analiza personala si auto-reflectia),

- momentele de relaxare programate de-a lungul zilei,

- participari la evenimente culturale,

- tehnici de construire a grupului la care sa participe intreaga echipa de interventie,

- participari la formari profesionale (invatarea permanenta), conferinte si evenimente profesionale,

- dezvoltarea (proiecte noi, largirea ariei sau a preocuparilor, schimbarea), iesirea din rutina.

- reflectie permanenta asupra interventiei,

- o formare initiala si continua adecvata.

Calitatile intervenientului

1. Capacitatea dezvoltarii unei constiinte de sine care sa ii permita:

- explorarea propriei vulnerabilitati in situatii de criza si in general, in interventie;

- identificarea cauzelor precise ale acestei vulnerabilitati si gasirea unui stil propriu, adecvat de interventie;

- relevarea pericolului datorat propriei vulnerabilitati de a interveni prin decizii neprofesioniste si chiar periculoase.

2. Capacitatea de a-si planifica interventia, ceea ce va permite si flexibilitate in vederea adaptarii la situatia din teren .

3. Totul comunica: imbracaminte (intervenientul isi va planifica aparitia abordand o vestimen­tatie profesionala), gesturi, limbaj.

Intervenientul va utiliza o limba asemanatoare cu limbajul copilului victima. In cazul abuzului sexual, el va utiliza cuvintele copilului in discutia cu acesta. Aceasta conditia a stabilirii unei relatii de incredere cu copilul victima poate fi jenanta pentru practician. Se impune deci o pregatire prealabila care sa il faca sa se simta in largul lui utilizand cuvintele copilului.

4. Empatia. Este o calitate foarte importanta a practicianului. Empatia ii releva intervenientului lucruri si informatii nespuse, il face sa simta starea ne-exprimata in cuvinte a copilului. Il face capabil sa comunice emotional cu copilul, sa dea cuvinte starilor ne-exprimate ale copilului, orientandu-l pe acesta in haosul pe care il traieste.

5. Capacitatea de a cunoaste toate resursele existente in comunitate (servicii de specialitate, gratuitati, ajutoare materiale sau de medicamente, prevederi legale care ar putea avantaja cazul) si care ar putea fi mobilizate pentru solutionarea cazului;

6. Mecanisme de adaptare: planificarea gesturilor, umor, rationare, amanarea reactiilor, altruism.

7. Creativitate, flexibilitate, ingeniozitate, capacitate de a conecta oameni, situatii, inspiratia si ca­­pa­­citatea de a crea serviciile absente in comunitate dar necesare.

Abuzul in interventie

Pare ciudat sa vorbim despre abuz in interventie cand interventia are ca scop protejarea clien­tului, „salvarea” copilului. Si totusi daca analizam interventiile care s-au realizat sau sunt in curs de realizare vom vedea ca prezenta abuzului in interventie nu este chiar atat de rar cat ne-am dori.

Tipuri de interventii abuzive:

- interventia intruziva care are loc atunci cand planul de interventie stabilit eventual de echipa multidisciplinara este pus in practica fara a pregati in prealabil copilul (beneficiarul);

Adeseori in cazul unor copii suferind abuzuri grave din partea parintilor, decizia autoritatilor de a scoate copilul din mediul abuziv este pusa in practica fara a pregati in vre-un fel copilul.

Pentru practician este evident ca mediul in care urmeaza a fi plasat copilul este de o calitate superioara mediului din care trebuie scos copilul. Dar practicianul uita faptul ca pentru copil acest lucru nu este de loc evident.

Copilul nu are un termen de comparatie si deci buni sau rai, acestia sunt unicii lui parinti, de care este atasat. Practicienii neglijeaza de asemenea caracteristica de loialitate a copilului fata de parintii sai.

Practicienii uita in astfel de interventii ca indiferent de varsta, cu totii avem o reactie de a respinge noutatea si de a incerca sa pastram caracteristicile de continuitate si previzibilitate ale mediului in care ne aflam.

Acest gen de interventii bazate pe intentii bune si ignorarea unor date esentiale in trairile copilului sunt interventii intruzive.

- interventia de rutina fara particularizarea necesara cazului dat. Se procedeaza asa cum s-a procedat intr-un caz similar sau, inca si mai grav, conform stereotipurilor specifice culturii institutiei respective.

Desi astfel de caderi in rutina sunt interpretate ca unul din simptomele epuizarii profesionale, cum putem interpreta interventiile de aceasta natura atunci cand sunt promovate de tineri profesionisti de la care asteptarile ar cere energie, empatie, creativitate, implicare.

- neglijarea nevoii de interventie (se cauta scuze pentru a nu interveni); este vorba aici de mecanismele defensive ale celor chemati sa intervina, prin postul pe care il ocupa.

Acest lucru se petrece atunci cand fie sub aspectul informatiei fie din punct de vedere emotional, intervenientul nu este suficient de format si nu are incredere in posibilitatile sale de a interveni.

- stoparea interventiei intr-un punct in care copilul a fost plasat intr-un mediu presupus a fi securizant neglijandu-se nevoia unor servicii de reabilitare; este forma de abuz in interventie ce a mai frecvent intalnita in serviciile noastre. Ceea c este doar primul pas, -gasirea unui mediu securizant pentru copil-, este considerat a fi sfarsitul interventiei, unicul ei scop, ignorandu-se suferinta copilului si consecintele ei in dezvoltarea lui.

- ne-monitorizarea cazului si pierderea lui pe parcurs; Adeseori, in ciuda prevederilor legale, in cadrul institutiilor de protectie a copilului se dezvolta rutini de abordare a cazurilor care pierd repede din vedere cazurile, nu le urmaresc in timp.

- referirea cazului dat pe baza unor preferinte informale ale celui care raspunde de caz; copilul victima este referit nu exact specialistului de care are nevoie ci acelui specialist cu care persoana raspunzatoare de caz se afla in relatii informale bune.

- amanarea interventiei din diferite motive tinand in general de resursele umane sau materiale; acest lucru poate fi fatal. Daca din diferite motive nu se intervine imediat sanatatea si dezvoltarea copilului sunt puse sub semnul riscului de catre cei care au responsabilitatea profesionala de a interveni salvator cu copilul victima.

- insuficienta pregatire a intervenientilor pentru a alege tehnicile cele mai eficiente cu cazul dat si a lua deciziile cele mai adecvate; apare diferenta dintre dorinta de a interveni si stiinta de a o face.