Evaluarea - proces continuu si complex

Evaluarea - proces continuu si complex

Evaluarea trebuie privita ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoastere si estimare cantitativa si calitativa a particularitatilor dezvoltarii si a capacitatii de invatare a copilului.

Evaluarea presupune colectarea de informatii cat mai complete, interpretarea de date, punerea si rezolvarea de probleme in scopul orientarii deciziei si interventiei.

Evaluarea este o parte dintr-un proces si nu un demers ulterior si exterior diverselor tipuri de interventii: educationale, de protectie, de tratament si recuperare etc. Demersul evaluativ nu se rezuma la o activitate constatativa, ci investigheaza potentialul de dezvoltare si invatare si sugereaza programe ameliorativ-formative pe anumite paliere de dezvoltare.

Evaluarea statica, in care se punea accent pe ceea ce poate face efectiv copilul, pe abilitatile pe care le are la un moment dat si nu pe capacitatile sale de dezvoltare, a fost inlocuita cu evaluarea dinamica, prin care se estimeaza potentialul de invatare in scopul folosirii lui ca suport in formarea abilitatilor necesare dezvoltarii plenare a copilului.

Probele si testele de evaluare nu mai au drept obiectiv evidentierea deficientei si a blocajelor pe care aceasta le determina in dezvoltare, ci determinarea abilitatilor si a disponibilitatilor imediate pentru dezvoltare. O asemenea abordare exclude definitiv teza 'caracterului irecuperabil' al copilului cu dizabilitati.

Evaluarea parametrica implica utilizarea unor teste sau probe. Insa evaluarea trebuie sa includa si observatia directa si sistematica, istoricul dezvoltarii  copilului (anamneza), date socio-culturale, analiza produselor activitatii, analiza erorilor, analiza de sarcini, inventarele de abilitati, chestionare, interviul, dialogul cu parintii etc. Aceste metode de evaluare permit monitorizarea copilului in contexte naturale de viata, iar informatiile culese prin intermediul lor ne ofera o adevarata 'harta' a evolutiei copilului si a comportamentelor sale in domenii fundamentale, precum relatiile cu activitatea si cu mediul, relatiile cu ceilalti, relatiile cu sine.

Demersul evaluativ in cazul copiilor cu dizabilitati parcurge urmatoarele mari etape:

Evaluare initiala - constatativa, ale carei obiective sunt:

r       identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;

r       stabilirea nivelului de performante sau potentialul actual al copilului;

r       estimarea/prognoza dezvoltarii ulterioare, bazat pe potentialul individual si integrat al copilului;

r       stabilirea incadrarii: pe grad sau nivel educational etc.;

r       stabilirea parametrilor programului de interventie personalizata.

Evaluarea formativa este un tip de evaluare continua care evidentiaza nivelul potential al dezvoltarii  si urmareste initierea unor programe de antrenament a operatiilor mintale. Ea nu este centrata pe deficit, ci evidentiaza ceea ce stie si ce poate copilul, ce deprinderi si abilitati are intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale.

Evaluarea finala are ca obiective:

r       estimarea eficacitatii interventiei sau a programului;

r       modificarea planului sau a programului, in raport de constatari;

r       reevaluarea copilului si reconsiderarea deciziei.

Tipuri de abordari ale evaluarii

In definirea indicatorilor care structureaza tipul de evaluare a nevoilor si progreselor in dezvoltarea copilului exista trei abordari majore: abordarea prin raportare la standarde, abordarea prin raportare la criterii si abordarea prin raportarea la individ.

Evaluarea prin raportare la standarde sau norme

Aceasta masoara performantele unui copil intr-o anume arie de dezvoltare, pornind de la un standard stabilit prin testarea unui esantion reprezentativ pentru copii. Fiecare copil evaluat este comparat cu standardul aplicat, de regula cu punctajul mediu, si astfel se poate determina performanta particulara a copilului respectiv. Un exemplu ilustrativ de masurare a performantelor pe baza unor standarde prestabilite este coeficientul de inteligenta.

Eseu: „daca s-ar desfiinta centrul, am face revolutie” Eseu: Proiect de cercertare - violenta scolara – forma de manifestare a violentei umane

Evaluarea prin raportare la criterii

Aceasta este utilizata pentru a determina punctele forte si punctele slabe ale unui copil, nu prin a-l compara cu alti copii, ci prin raportare la un set de deprinderi prestabilite si validate, presupuse a fi esentiale pentru dezvoltarea plenara a copilului. Avantajul acestor  abordari consta in utilitatea lor ca instrumente de documentare a progresului realizat de copil, stabilind eficienta interventiilor si pregatind terenul pentru insusirea unor deprinderi ulterioare. Un exemplu al acestui tip de abordare il constituie evaluarea prin raportare la curriculum. Aceasta foloseste obiectivele curriculare ca baza de evaluare, respectiv ce anume se preda la clasa. Accentul se pune, in cea mai mare masura, pe deprinderile de studiu teoretic si de citit. Astfel, activitatile curriculare functioneaza ca obiective ale instructiei , precum si ca evaluari care privesc stadiul si progresul.

Evaluarea prin raportare la individ

Aceasta masoara progresul copilului pe parcursul procesului sau unic de dezvoltare si invatare. Evaluarile pornesc de la a recunoaste ca orice copil se modeleaza prin interactiunea dintre aspectele biologice si cele de mediu, precum si prin ceea ce asteapta ceilalti de la viata si viitorul sau. Evaluarile se fac in contextul particular de viata si in functie de calitatile unice ale copilului. Nu se urmareste numai simpla evaluare a copilului, ci si calitatea relatiilor acestuia cu ceilalti, modul in care dezvoltarea sa este influentata si modelataa de familie, scoala, servicii de sprijin, comunitate, precum si de valorile culturale, legile si politicile sociale dominante.

Desi acest tip de abordare ofera posibilitati de depasire a dilemelor ridicate de cele expuse anterior, chiar si acestea pot fi restrictive, daca setul initial de obiective este stabilit prin raportare la standarde sau la criterii si nu la abilitatile si potentialul unic al copilului. Insa, daca aceste obiective se stabilesc pentru fiecare copil in parte, se va putea determina in ce masura interventiile ajuta copilul sa-si dezvolte potentialul individual, sprijina ajustarea interventiilor pentru a satisface cel mai bine necesitatile acelui copil.

Evaluarea in domeniul dizabilitatii

Evaluarea copilului cu dizabilitati trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari si sa urmeze pasii propusi de aceste raspunsuri, indiferent ce profesie are evaluatorul:

1) Ce evaluam?

2) Pentru ce evaluam?

3) Pe ce baza evaluam?

4) Cum si cu ce evaluam?

Obiectul evaluarii

In momentul in care un specialist se afla in situatia de a evalua un copil cu (posibile) dizabilitati, acesta trebuie sa stie de la inceput ca demersul sau nu poate fi unic, ci complementar cu al altor specialisti si corelat cu actiuni de pe alte nivele de evaluare. Astfel, se abordeaza si se analizeaza urmatoarele aspecte pe care le implica evaluarea unui copil cu dizabilitati:

r       medicale,

r       psihologice,

r       educationale,

r       sociale.

Tipuri de evaluare

In continuare se vor prezenta, pe scurt, cele 4 domenii majore in care se desfasoara evaluarea, abordate separat numai dintr-o perspectiva didactica. Se recomanda realizarea tuturor celor 4 tipuri de evaluari, pentru a avea un tablou complet al functionarii caracteristice copilului cu dizabilitati in cauza.

Evaluarea medicala presupune examinarea clinica si efectuarea unor investigatii de laborator si paraclinice, in vederea stabilirii unui diagnostic complet (starea de sanatate sau de boala si, dupa caz, complicatiile bolii), care va conduce, alaturi de rezultatele celorlalte tipuri de evaluare, la determinarea tipului de afectare (deficienta). Evaluarea medicala este coordonata de catre medicii de specialitate.

Evaluarea psihologica se realizeaza prin raportare la standardele existente, prin teste specifice validate, in vederea stabilirii unei diagnoze care arata deartarea sau distanta fata de normele statistice stabilite. Acest tip de evaluare este coordonat de catre psihologi.

Evaluarea educationala se refera la stabilirea nivelului de cunostinte, gradul de asimilare si corelarea acestora cu posibilitatile si nivelul intelectual al copilului, precum si identificarea problemelor si cerintelor educative speciale. Acest tip de evaluare este coordonata de catre psihopedagogi.

Evaluarea sociala presupune analiza, cu precadere, a calitatii mediului de dezvoltare a copilului (locuinta, hrana, imbracaminte, igiena, asigurarea securitatii fizice si psihice etc.), a factorilor de mediu (bariere si facilitatori) si factorilor personali. Acest tip de evaluare este coordonat de catre asistentul social.

Scopul evaluarii

Obiectivul imediat al evaluarii complexe a copilului cu dizabilitati, conform Clasificarii Internationale a Functionarii, dizabilitatii si Sanatatii, il constituie stabilirea functionarii, adica a nivelului calitatii structurilor anatomice, functiilor organice, activitatilor si participarii acestuia la viata societatii, tinand cont de mediul in care traieste si daca beneficiaza sau nu de servicii si interventii adecvate: protezare, ortezare, mijloace tehnice, ingrijire, recuperare, educatie s.a.

Autonomia personala in viata cotidiana a copilului cu dizabilitati reprezinta unul dintre principalele nivele de calitate ale functionarii care trebuie atins. De nivelul autonomiei depinde accesarea serviciilor de interventie si sprijin: asistent personal, resurse financiare, recuperare si reabilitare etc.

In functie de nivelul la care are loc evaluarea copilului cu dizabilitati, exista obiective diferite care trebuie atinse, insa obiectivul final al tuturor tipurilor de evaluare este includerea sociala a acestor copii.

I. Evaluarea realizata de catre profesionistii din sistemul medico-sanitar, educational si de protectie a copilului

Obiectivul evaluarii, care este specific acestui nivel, reprezinta formularea unei diagnoze referitoare la situatia particulara a unui copil cu dizabilitati, in vederea aplicarii unei terapii sau interventii specifice, precum si, dupa caz, indrumarea spre alte tipuri de evaluare sau reluarea evaluarii.

Acest tip de (re)evaluare are loc ori de cat e ori este necesar, conform evolutiei situatiei copilului.

II. Evaluarea realizata de catre echipele multidisciplinare

Echipele multidisciplinare se regasesc in cadrul unor centre de diagnostic si tratament, laboratoare de sanatate mintala, centre de dezvoltare, servicii de interventie precoce, scoli etc.

Obiectivul evaluarii, care este specific acestui nivel, il reprezinta formularea unei diagnoze complexe, in vederea aplicarii unei terapii si interventii specifice, precum si, dupa caz, indrumarea spre alte nivele de evaluare si expertiza.

III. Evaluarea realizata in cadrul serviciului de evaluare complexa din cadrul serviciului public specializat pentru protectia copilului

Obiectivul evaluarii, care este specific acestui nivel, il reprezinta formularea sau confirmarea diagnozei mentionate anterior, in vederea argumentarii pertinente, in fata comisiei pentru protectia  copilului, a propunerilor referitoare la incadrarea copilului intr-un grad de handicap, orientarea scolara, planul de servicii personalizat si, dupa caz, masura de protectie a copilului. Propunerea de incadrare a copilului intr-un grad de handicap se bazeaza pe criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun al ministrului sanatatii si familiei si al secretarului de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie, mentionat anterior.

IV. Evaluarea realizata la nivelul comisiei pentru protectia copilului

Obiectivul evaluarii care este specific acestui nivel il reprezinta luarea unei hotarari comprehensive cu privire la ameliorarea situatiei si egalizarea sanselor unui copil cu dizabilitati, in vederea realizarii incluziunii sociale a acestuia. Pe baza propunerii serviciului de evaluare complexa, comisia pentru protectia  copilului poate adopta una sau mai multe dintre urmatoarele decizii, care se consemneaza intr-o hotarare unica:

I.         acordarea unui grad de handicap, prin eliberarea unui certificat de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap, pe baza caruia copilul va beneficia de o serie de drepturi si facilitati de ordin social, conform legii in vigoare.

II.       orientarea scolara, prin eliberarea unui certificat de expertiza si orientare scolara, pe baza caruia copilul va beneficia de educatie, conform legii in vigoare. Orientarea scolara ia in considerare toate cerintele, criteriile si conditiile de accesibilitate pe care o unitate de invatamant trebuie sa le respecte pentru a asigura corespunzator dreptul copilului la educatie;

III.      decizia unei masuri de protectie speciala, in conformitate cu situatia concreta a copilului, inclusiv de natura juridica, in vederea protejarii intereselor acestuia;

IV.     luarea altor tipuri de decizii, cum ar fi: acordare de ajutor financiar sau material in situatii de criza, pe o perioada de timp determinata, recomandarea unor servicii, decizii referitoare la situatia juridica a copilului etc.

V. Evaluarea realizata la nivelul comisiilor interne de evaluare continua din cadrul unitatilor de invatamant special integrat si/sau incluziv

Obiectivele evaluarii care sunt specifice acestui nivel, conform hotararii guvernului precizate mai sus, constau in stabilirea cerintelor educative speciale si urmarirea evolutiei scolare a copilului, precum si, pe baza rezultatelor evaluarii, sesizarea comisiei pentru protectia copilului in vederea luarii unei decizii cu privire la orientarea scolara a copilului cu dizabilitati.

Baza evaluarii

Evaluarea are loc pe baza cunoasterii complexe in plan medical, psihologic, educational si social a copilului cu dizabilitati si a problematicii sale in mediul sau obisnuit de viata. Subliniem inca o data ca evaluarea este un proces continuu si nu o fotografiere instantanee, solicitand un contact prelungit, diferentiat al echipei de evaluatori cu copilul cu dizabilitati.

Metodologia evaluarii

A fost dezvoltat in domeniu o diversitate de metode si instrumente, cum sunt cele medicale si psihologice, validate stiintific, aplicabile in situatii formale (de exemplu, in cadrul serviciului de evaluare complexa, comisiei pentru protectia copilului sau comisiei de evaluare continua), dar si informale (in situatiile concrete ale vietii copilului).

Prezentul ordin obliga ca aplicarea lor sa se realizeze antr-o anume perioada si cu precautii adaptate situatiei  particulare fiecarui copil.

Instrumentele, fisele de observatie, testele de evaluare vor fi selectate de profesionisti, in acord cu situatia copilului in cauza si cu respectarea normelor profesionale deontologice. Majoritatea testelor nu au mai fost etalonate pe populatie, ultimele etalonari datand din anii '60 si de aceea se va urmari (re)etalonarea de catre institutiile abilitate in acest sens. Pana atunci se recomanda utilizarea celor etalonate, insa se permite utilizarea celor neetalonate pentru cazurile in care nu exista teste etalonate.