Asistenta sociala in Romania

Asistenta sociala in Romania

Asistența sociala, respectiv asistentul social reprezinta unul din cele mai vechi domenii, respectiv este una din cele mai vechi profesii, chiar daca nu a fost denumita astfel de la inceput. Este o profesie prin care se intervine atat la nivel individual/personal, cat și in comunitate.  

Asistența sociala a aparut ca raspuns la nevoile și suferințele umane, iar nevoia sociala, și implicit nevoia de asistența sociala au existat și vor exista intotdeauna. 

In evoluția domeniului asistenței sociale din Romania[1] se pot distinge doua elemente importante: biserica și statul. Daca activitațile inițiale de asistența sociala s-au dezvoltat pe langa instituții religioase, cu timpul acestea au devenit o ocupație, dobandind apoi statutul de profesie și știința, iar mai apoi, s-a resimțit nevoia instituționalizarii asistenței sociale.

Primele inceputuri ale asistentei sociale in Romania au fost semnalate ca de altfel in toate celelalte tari ale lumii, sub forma unor actiuni caritabile, filantropice, cu un caracter profund religios, dezvoltandu-se secole de-a randul in jurul manastirilor[2].

Sfarsitul secolului XIX și inceputul secolului XX marcheaza diversificarea asistenței sociale, prin inființarea mai multor servicii de asistența sociala specializate pe asistența copiilor și a familiei. S-au creat instituții de protecție pentru copii și adulți cu handicap fizic, psihic și social. 

Evenimentele din decembrie 1989 au generat, probabil, cea mai puternica stare de solidaritate din toata istoria moderna si contemporana a tarii noastre. Cetatenii din toate categoriile socioprofesionale si din toate diviziunile teritoriale s-au manifestat timp de aproximativ doua-trei saptamani ca si cum ar fi fost cuprinsi intr-o multime imensa in care actiona, evident, legea contagiunii mentale.

Dupa decembrie 1989 s-au reluat preocuparile in domeniul asistenței sociale. Profilul cultural și social al asistentului social a fost redobandit și acceptat in foarte scurt timp și a inceput formarea profesionala a asistenților sociali in marile centre universitare – București, Cluj, Iași, Timișoara. Prima promoție de asistenți sociali a absolvit in 1994. Pe langa acestea, secțiile de teologie (ortodoxa, catolica, baptista) din universitați au introdus asistența sociala ca dubla specializare. Trebuie menționat ca și de aceasta data cei care au contribuit masiv la refacerea invațamantului de asistența sociala au fost tot sociologii[3].

Astazi avem o legislație bogata in domeniul social și o lege care reglementeaza sistemul național de asistența sociala, Legea nr. 292/2011 (lege care a abrogat vechea legislație, Legea nr. 47/2006).

Consensul unei populatii atat de numeroase si eterogene a fost indus mai intai de perspectiva uluitoare a fortarii caderii dictaturii (identificata aproape in totalitate prin conducatorul acesteia) si, mai ales, de constatarea apatiei inspaimantatorului aparat represiv al statului. Nu avem in intentie sa analizam entuziasmul, spiritul de sacrificiu, sinceritatea, sugestibilitatea, moralitatea, versatilitatea etc. exprimate in acele zile, ci ne vom referi doar la consecintele imediate si mai tarzii, antrenate de evenimente.

Daca izbucnirea miscarii sociale a fost exploziva, determinantele ei aveau o constructie indelungata: saracie generalizata (mai putin nomenclatura de partid si de stat), distribuirea canelata si total insuficienta a unor bunuri de baza (paine, ulei, unt, benzina etc.), lipsa caldurii din apartamente, rationalizarea desantata a consumului de energie electrica, supradimensionarea birocratiei, persecutiile desfasurate de aparatul de securitate al statului, subordonarea vietii civile fata de imperativele de ordin ideologic, opulenta vietii nomenclaturii si agresivitatea cu care se justifica aceasta, duplicitatea si servilismul in raporturile ierarhice, demagogia afirmatiilor politice si criza (nu atat economica, cat de ordin social si politic) in care se afla sistemul societal s.a.m.d.

Renuntarea la planificarea socialista a economiei a condus la blocaje financiare pentru multe unitati productive; acestea au determinat, la randul lor, intreruperea activitatii in institutiile in cauza; indivizii care aveau loc de munca in cadrul acestora au intrat in somaj; veniturile mult prea mici ale somerilor se repercutau in accentuarea starii de saracie, in degradarea vietii de familie, in scaderea cheltuielilor dedicate educatiei etc., finalmente in cresterea solicitarilor fata de serviciile de asistenta sociala.

Sentimentul de frustrare a survenit la (relativ) putin timp dupa Revolutie, deoarece indivizii realizau cu usurinta cat de mare era decalajul dintre expectantele lor revolutionare si ceea ce dobandisera de fapt; mai mult, deveneau nostalgici fata de unele masuri de ordin social de tip socialist, in conditiile in care noul sistem nu reusea sa convinga in privinta superioritatii lui. Tranzitia la noua ordine era interpretata cotidian in termeni precum „saracie”, „mizerie”, „dezastru”, „catastrofa”, „haos”, „coruptie”, „minciuna”, „hotie”, „ineficienta” etc[4]. De asemenea, la nivelul simtului comun, judecarea neajunsurilor postdecembriste era pusa mai putin pe seama „mostenirii comuniste”, cat mai ales pe incompetenta noii clase politice.

„Achizitii de subdezvoltare”[5] caracteristice pentru intreaga perioada, si nu doar pentru primii ani de dupa Revolutie: insecuritatea locului de munca, scaderea intensitatii controlului social si, implicit, al coruptiei, criminalitatii, violentei, explozia inegalitatilor sociale, marginalizarea unor grupuri sociale, aparitia unor fenomene sociale noi cum ar fi „copiii strazii”, abandonarea nou-nascutilor in maternitati, cresterea numarului consumatorilor de droguri etc.

Aceste enumerari au ca scop a evidentia mozaicului deficitului functional al Romaniei actuale, pe de o parte, si, pe de alta parte, confirmarea urgentei constituirii unui sistem puternic de asistenta sociala. Din fericire, cadrul organizational asistential a evoluat mult in comparatie cu situatia de dinainte de anul 1990[6]:

- la nivel national sunt implicate numeroase institutii intre care amintim Ministerul Muncii si Protectiei Sociale (prin oficii de asistenta sociala, oficii de forta de munca si somaj, centre de primire a minorilor, camine de pensionari, cantine de ajutor social, comisii de expertizare a capacitatii de munca), Ministerul Sanatatii (organizeaza si supravegheaza functionarea leaganelor de copii), Ministerul Educatiei si Cercetarii (coordoneaza asistarea in casele de copii, scolile speciale, caminele-scoala, scolile de reeducare), Ministerul de Interne (se remarca prin activitati de preventie si corectie a delincventei), Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, Comitetul Roman pentru Adoptii;

- la nivel local sunt antrenate sa realizeze asistenta sociala autoritati precum: Departamentul Administratiei Publice (servicii de autoritate tutelara), Comisia de Ocrotire a Minorilor, Consiliul Local al Administratiei de Stat, Directia de Munca si Protectie Sociala, Directia Sanitara Judeteana s.a.

Datorita numarului de institutii implicate si varietatii problemelor pentru care acestea sunt abilitate sa actioneze, putem spune ca asistenta sociala din Romania actuala formeaza un sistem. In cadrul acestuia se inscriu, desigur, si sectiile universitare cu specializare profesionala in domeniu, aparitiile editoriale si legislative cu consecinte asupra actelor asistentiale, faptele caritabile ale persoanelor fizice si/sau juridice, activitatea de ocrotire desfasurata de organizatiile nonguvernamentale etc. Desi structurile antrenate intr-un fel sau altul in procesul de asistenta sociala sunt numeroase, efectele asistentiale raman minore. Prin urmare, initiativele asistentiale nu au profunzimea necesara pentru a inlatura problema/situatia de asistat, ci sunt interventii care doar atenueaza din neajunsurile prezentului. Or, daca raspunsurile la disfunctii nu sunt la fel de agresive precum intensitatea disfunctiilor, atunci forta sistemului de asistenta sociala este mica. Este cazul intalnit in Romania actuala, unde se incearca adoptarea unor institutii, legislatii, atitudini stiintifice de nivel vest-european, insa cheltuielile efectuate pentru interventiile sociale sunt dintre cele mai mici din toata Europa.

Din punct de vedere formal, asistenta sociala din Romania este multumitoare, dar aproape nesatisfacatoare la capitolul indepartarii asistatilor din sfera subnormalitatii[7]:

- marimea alocatiei de stat pentru copii a scazut de la 10,5% din salariul mediu net existent in 1989, la 4,7% in 1994, desi veniturile salariale reale ale familiei au involuat;

- alocatia de intretinere a minorilor aflati in plasament s-a micsorat de la 19,6%  (1989) la 9,2% (1994), de asemenea, din salariul mediu net;

- ajutoarele banesti trimestriale acordate persoanelor varstnice fara venituri sau             cu venituri foarte mici, precum si celor aflate in incapacitate de munca s-au diminuat de la 44,3% (1990) la 26,1% (1993) din salariul mediu brut;

- ajutorul de somaj instituit in 1991 este alocat pentru o perioada de sase luni (ulterior, legea a extins intervalul la noua luni), iar dupa expirarea termenului, persoanele care continua sa aiba statutul de somer primesc alocatia de sprijin pentru somaj (o suma lunara fixa timp de 18 luni). Eforturile bugetare ale Romaniei in asistarea somerilor sunt in medie de doua ori mai mici decat in alte state din Europa Centrala, aflate si ele in etapa de tranzitie;

- veniturile grupului familial au scazut sub limita de subzistenta, in special in familiile cu multi copii, in familiile monoparentale, in familiile de pensionari cu o singura pensie si in familiile in care copiii maturi nu reusesc sa ocupe un loc de munca;

- alocatiile bugetare pentru doua domenii considerate fundamentale pentru starea oricarui spatiu cultural - este vorba despre sanatate si invatamant - sunt insuficiente si se repercuteaza nu doar in criza sistemului sanitar sau in cea a sistemului de invatamant, ci si in modul in care se infaptuieste asistenta sociala. Ceea ce intr-un stat dezvoltat tine de resorturile departamentelor sanatatii si invatamantului, in Romania intra sub incidenta asistentei sociale (asistarea alcoolicilor, educatia pentru igiena personala si familiala, servicii de educatie sexuala prin scoala, servicii sociale pentru persoanele consumatoare de droguri) etc.

Romania este inca departe de ceea ce inseamna un sistem de asistenta sociala centrat pe beneficiar si comunitate. S-au infiintat in cadrul structurilor guvernamentale o multitudine de agentii si autoritati cu diverse responsabilitati difuze in domeniul protectiei si implicit al asistentei sociale, lasand impresia ca sistemul de asistenta sociala este unul dezvoltat. In realitate, la baza piramidei, acolo unde ar trebui sa intalnim institutii, servicii, prestatii si specialisti in asistenta sociala, constatam o subdezvoltare cronica a acestor elemente structurale[8].

Se constata la ora actuala o tendinta de descentralizare a sistemului, dar si o concentrare a acestuia la nivel judetean, departe de beneficiari si de problemele reale ale comunitatilor locale. O lipsa de strategie din partea guvernului si a ministerului de resort referitoare la dezvoltarea sistemului national de asistenta sociala va conduce la o stagnare a acestuia si la o explozie a problemelor sociale existente, precum si la aparitia unora noi pentru societatea romaneasca.

La nivel de comuna si sat, unde se intalnesc probleme sociale grave, lipsesc cu desavarsire serviciile publice de asistenta sociala. Daca o parte a institutiilor de specialitate au fost transferate la nivel local, la ora actuala consiliile locale nu au inca capacitatea sa dezvolte servicii de specialitate. Legislatia actuala (Legea nr. 47/2006) prevede infiintarea Serviciului Public de Asistenta Sociala (SPAS) sub forma de Directie la nivel de judet si sub forma de serviciu la nivel local.