Riscurile complementare riscului de credit

Riscurile complementare riscului de credit

Variatiile ratei dobanzii influenteaza veniturile ce pot fi obtinute din creditare. Astfel, daca un credit este acordat cu o rata fixa a dobanzii, iar rata dobanzii pe piata are o tendinta crescatoare, banca are o pierdere potentiala din acest tip de plasament. Daca banca acorda un credit cu o rata variabila a dobanzii, iar rata dobanzii pe piata are o tendinta de scadere, banca are, de asemenea, o pierdere potentiala.

O analiza a trendului ratei dobanzii pe piata este foarte importanta pentru a stabili tipul de rata a dobanzii pe care banca o solicita in activitatea de creditare: fixa sau variabila, pentru a nu induce pierderi prin riscul de rata a dobanzii.

De asemenea, este foarte important de a corela tipul de rata a dobanzii solicitate la plasamente (credite), cu tipul de rata a dobanzii pasive platite pentru atragerea de fonduri (rata fixa sau variabila).

Bancile pot acorda credite si in alte valute decat valuta nationala , iar in momentul acordarii acestor credite in valuta se activeaza riscul de curs valutar, care trebuie gestionat de catre banci.

1. Riscul de rata a dobanzii. Analiza Gap

Reprezinta probabilitatea de a suferi o pierdere sau o nerealizare a profiturilor prognozate datorita variatiei dobanzii pe piata intr-un sens nefavorabil pentru banca.

Pentru gestionarea acestui risc, banca trebuie sa analizeze sructura activelor si pasivelor, determinand dependenta acestora fata de schimbarile ratei dobanzii.

Analiza sensibilitatii activelor si pasivelor bancare la variatia ratei dobanzii

(analiza Gap)

In cazul acestei analize, toate activele si pasivele sunt clasificate in doua categorii:

a.     active si pasive sensibile la variatia nivelului general al ratelor dobanzii pe piata

b.     active si pasive insensibile la variatia nivelului general al ratelor dobanzii pe piata

Analiza de sensibilitate ia in calcul variatiile de dobanda incasata (in cazul activelor) si de dobanda platita (in cazul pasivelor) in functie de schimbarile ratelor dobanzii pe piata, luand in consideratie efectul schimbarii ratelor dobanzii asupra valorii activului respectiv.

Activele/ pasivele sensibile sunt considerate acelea ale caror venituri/ costuri prin dobanda variaza functie de nivelul ratei dobanzii existente pe piata, intr-un anumit interval de timp.

Activele/ pasivele insensibile sunt considerate acelea ale caror venituri/ costuri prin dobanda nu variaza functie de nivelul ratei dobanzii pe piata, intr-un anumit interval de timp.Alegerea intervalului de timp pentru care se masoara sensibilitatea activelor si pasivelor este foarte important.

Intr-un orizont de timp suficient de mare (sa zicem peste 1 an), toate activele si pasivele sunt sensibile. Intr-un interval de timp foarte scurt (exemplu: o zi), marea majoritate a activelor si pasivelor sunt insensibile la variatia ratei dobanzii pe piata..

In clasificarea activelor si pasivelor in sensibile si insensibile la variatiile ratelor dobanzii, se tine cont de scadenta acestora. Pot fi considerate active sensibile la rata dobanzii numai acele plasamente ale caror venituri se vor incasa in intervalul de timp pentru care se face analiza. De asemenea, pot fi considerate pasive sensibile la rata dobanzii acele surse de finantare ale caror costuri vor fi platite in perioada de timp pentru care se face analiza. De obicei aceasta perioada este de 1 an.

Astfel, sunt considerate active sensibile la rata dobanzii toate acele active care au scadenta sub 1 an (titluri de valoare, credite pe termen scurt), precum si creditele acordate cu rata variabila a dobanzii indiferent de termen. Toate celelalte active sunt considerate nesensibile la variatiile ratei dobanzii (titluri de valoare pe termen lung, credite pe termen lung, disponibil in conturi curente, alte active)

Sunt considerate pasive sensibile la rata dobanzii acele pasive care au scadenta pe termen scurt (depozite la termen sub 1 an, depozite atrase de pe piata monetara interbancara, certificate de deposit pe termen scurt). Celelalte pasive sunt considerate a fi nesensibile la rata dobanzii (depozite pe termen lung, certificate de deposit pe termen lung).

Efectul pe care il poate avea variatia ratelor dobanzii pe piata asupra marjei nete de dobanda si, deci, implicit asupra profitabilitatii institutiei financiare se cuantifica prin diferentele dintre activele sensibile si pasivele sensibile la dobanda (gap) .

Aceasta diferenta poate fi exprimata in mai multe moduri:

in valoare absoluta

GAP= ASD - PSD

in valoare relativa (raportata la total active)

GAP_rel = GAP / Total active

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

indicatorul de sensibilitate la rata dobanzii

ISD = ASD / PSD

Ultimele doua forme de reprezentare a "gap" permit compararea sensibilitatii pentru diferite institurii financiare. Daca valoare "gap" este pozitiva, institutia financiara are o sensibilitate fata de active. In acest caz si GAP_relativ este pozitiv, iar indicatorul de sensibilitate la rata dobanzii este mai mare ca 1.

Daca valoarea "gap" este negative, institutia financiara are o sensibilitate fata de passive. In acest caz, GAP_relativ   este negativ, iar indicatorul de sensibilitate la rata dobanzii este mai mic ca 1.

Instituriile financiare care sunt sensibile la active vor inregistra o crestere a marjei nete de dobanda cand rata dobanzii pe piata creste, si vor inregistra o scadere a marjei nete de dobanda cand ratele dobanzii scad pe piata.

In oglinda, institutiile financiare care sunt sensibile la passive, vor inregistra o scadere a marjei nete de dobanda cand creste rata dobanzii pe piata, deoarece prin cresterea ratei dobanzii pe piata creste costul surselor de finantare. De asemenea, institutiile financiare care sunt sensibile la passive vor inregistra o crestere a marjei nete de dobanda cand scade dobanda pe piata ( scade costul surselor de finantare).

Managementul sensibilitatii activelor si pasivelor (gap management)

Aceasta metoda poate fi abordata in management ofensiv sau defensiv.

A.     In cazul unui management ofensiv al activelor si pasivelor, strategia include doua etape:

Previzionarea schimbarilor ratelor dobanzii pe piata

Ajustarea portofoliului de active si passive sensibile la dobanda, pentru a profita de schimbarile de rata a dobanzii pe piata. Astfel, previzionarea unei cresteri a ratelor dobanzii pe piata conduce la trecerea societatii bancare catre un gap pozitiv (sensibilitate fata de active; rezulta o crestere a marjei nete cand cresc ratele de dobanda pe piata). In caz contrar, cand este previzionata o scadere a ratelor dobanzilor pe piata, societatea bancara se va orienta catre un gap negative (sensibilitate fata de pasive; rezulta o crestere a marjei nete cand scad ratele de dobanda pe piata)

In cazul previziunii de crestere a ratelor de dobanda pe piata, o institutie financiara cu un gap pozitiv (mai multe active sensibile la dobanda fata de pasive sensibile la dobanda) va inregistra o crestere a marjei nete. Profitul va creste deoarece veniturile obtinute pe baza activelor sensibile la dobanda vor creste mai mult decat costurile de atragere a resurselor (pasive sensibile la dobanda).

Ar putea sa scurteze scadenta activelor sale prin vanzarea titlurilor de valoare pe termen lung folosind fondurile obtinute pentru a cumpara titluri de valoare pe termen scurt. De asemenea, poate creste nivelul creditelor acordate cu rate variabile ale dobanzii. Aceste ajustari de portofoliu vor creste volumul activelor sensibile la dobanda, ceea ce se va reflecta in cresterea veniturilor prin aceste active.

O alta strategie, in cazul cresterilor de rata a dobanzii ar putea fi marirea exigibilitatii surselor de finantare (pasive). Acest lucru se poate efectua prin vanzarea de certificate de deposit pe termen lung. Folosind o astfel de strategie, efectul de crestere a ratei dobanzii pe piata asupra costurilor surselor de finantare va fi mai redus, contribuind la crestrerea marjei nete.

B. In cazul unui management defensiv, nu se urmareste obtinerea unui profit din schimbarile de rata a dobanzii pe piata, ci prevenirea unor efecte negative asupra profitabilitatii existente. Astfel, bancile isi gestioneaza riscul de rata a dobanzii. In acest caz, GAP = 0 (ASD=PSD)

Un management ofensiv urmareste o crestere a profitului, iar un management defensiv urmareste reducererea volatilitatii marjei nete de dobanda (gestionarea riscului de rata a dobanzii).In managementul defensive principalul obiectiv il reprezinta mentinerea unui echilibru intre activele si pasivele sensibile la dobanda. Cresterea ratelor dobanzii pe piata va produce cresteri egale ale veniturilor si cheltuielilor astfel incat marja neta sa ramana practice neschimbata.

In mod similar, scaderile de rata a dobanzii pe piata vor produce reduceri ale veniturilor si cheltuielilor aproximativ egale ceea ce va conduce la mentinererea aceleiasi marje nete.

In contextual activitatii financiar-bancare din tara noastra, in absenta unor instrumente financiare care sa permita adaptarea rapida a structurii activelor si pasivelor sensibile la dobanda, la variatiile de pe piata a ratei dobanzii, consider ca trebuie folosita de catre banci varianta managementului defensive (GAP=0), pentru a evita riscuri suplimentare prin restructurarea portofoliului.

Dupa cum este cunoscut, unul dintre rolurile importante ale unor banci este transformarea scadentelor, in sensul ca bancile atrag resurse pe termene mai scurte decat fac plasamente. Acest lucru este posibil numai prin corelarea permanenta a scadentelor activelor si pasivelor pentru a nu intra in criza de lichiditate.

Trendul ascendant, in anumite perioade, a ratei dobanzii pe piata este benefic penrtu indeplinirea acestui rol de transformare a scadentelor, deoarece se atrag surse la dobanzi mai mici si se plaseaza la dobanzi mai mari.

Trendul descendent al ratei dobanzii pe piata este mai putin favorabil activitatii financiar - bancare, deoarece face mai dificila corelarea scadentelor, inducand posibilitatea unor crize de lichiditate, prin scaderea marjei de dobanda.

Pentru a face fata acestei situatii, pentru a nu inregistra scaderi marjei nete de dobanda, bancile pot alege 2 solutii:

a.              conservarea marjei nete de dobanda, prin planificarea si ajustarea permanenta a activelor sensibile la dobanda  si a pasivelor sensibile la dobanda, astfel incat GAP 0 (management defensiv)

b.              cresterea marjei nete de dobanda (management ofensiv). In acest caz, fiind prognozata o scadere a ratei dobanzii pe piataq conform teoriei GAP, portofoliul de active si passive trebuie ajustat prin scaderea activelor sensibile la dobanda si/sau prin crestrea pasivelor sensibile la dobanda, pe perioada analizata.

Scaderea activelor sensibile la dobanda se poate face prin marirea plasamentelor cu dobanda fixa si prin marirea activelor cu decontare pe termen lung (nu se deconteaza in perioada analizata).

Cresterea pasivelor sensibile la rata dobanzii presupune atragerea mai multor depozite cu dobanda variabila si/sau micsorarea perioadei de decontare a surselor (micsorarea exigibilitatii pasivelor).

Bancile care doresc un management ofensiv al activelor si pasivelor, datorita trendului in scadere a ratei dobanzii, ar trebui sa-si mareasca plasamentele (creditele) cu dobanda fixa sis a atraga mai multe surse cu dobanda variabila.

2. Risc de curs valutar. Reprezinta probabilitatea de a suferi o pierdere sau o nerealizare a profiturilor prognozate datorita variatiei cursurilor valutare pe piata, intr-un sens nefavorabil pentru banca. Riscul valutar reprezinta deci, posibilitatea ce o variatie adversa a cursului valutar pe piata sa duca la diminuarea profitului, fiind semnificativ la bancile implicate in operatii valutare pe cont propriu (sau in numele clientilor), prin care banca plaseaza (credite) sau atrage fonduri.

Pentru gestionarea acestui risc, banca trebuie sa analizeze permanent structura activelor si pasivelor sale in diferite valute (de exemplu USD, EUR, GBP, CHF). Trebuie intocmita o structura a activelor (credite) si pasivelor pentru fiecare dintre valutele implicate in tranzactii de atragere si plasare fonduri.

Pentru acoperirea riscului de curs valutar se utilizeaza un indicator denumit pozitia valutara individuala, care se calculeaza, pentru fiecare valuta in care banca efectueaza tranzactii, prin compararea activelor ( venituri ce se vor obtine) si a pasivelor ( costurile ce se vor plati).

Exista doua moduri de interpretare a pozitiei valutare:

a) pozitia valutara lunga, cand valoarea activelor depaseste valoarea pasivelor in valuta respectiva

	ACTIVE

PASIVE

Valuta X

b) pozitia valutara scurta, cand valoarea pasivelor depaseste valoarea activelor in valuta respective

ValutaX

O anumita pozitie valutara poate deveni favorabila sau nefavorabila pentru banca in functie de evolutia cursului valutar.

Aceasta relatie, intre tipul de pozitie valutara si variatia cursului valutar este prezentata in urmatorul tabel.

Astfel, daca valuta X se apreciaza fata de moneda tarii respective, pozitia valutara lunga pentru valuta X va fi favorabila pentru banca, deoarece diferenta dintre venituri de incasat si costuri de achitat fiind pozitiva, urmeaza sa creasca. Invers, in cazul unei pozitii valutare scurte, aprecierea valutei X duce la pierderi (pozitia nefavorabila), deoarece costurile de achitat sunt mai mari decat veniturile de incasat.

In cazul in care valuta X se depreciaza fata de moneda tarii respective, pozitia valutara lunga devine nefavorabila pentru banca care are de incasat un exces de venituri la un curs mai slab. In acest caz, pozitia valutei scurte este cea favorabila.

Acordarea unui credit intr-o valuta, in exces fata de sursele atrase in valuta respective ( USD, EUR, .), poate provoca pierdere pentru banca daca valuta  se depreciaza in raport cu moneda nationala.

Bancile, conform reglementarilor in vigoare trebuie sa calculeze si pozitia valutara totala ca suma a tuturor pozitiilor valutare individuale. Si aceasta pozitie valutara totala poate fi lunga sau scurta, folosind aceleasi considerente.

Pentru a limita expunerea bancilor la riscul de curs valutar, autoritatile de reglementare prevad limite minime si maxime intre care poate varia pozitia valutara totala a unei banci. In tara noastra, aceste limite reprezinta + sau - 10% din fondurile proprii ale bancii pentru pozitia valutara individuala si + sau - 20% din fondurile proprii pentru pozitia valutara totala.

In afara prevederii riscului de curs valutar, aceste limite impuse pentru pozitia valutara totala impiedica folosirea excesiva a monedelor straine pentru incasari si plati in economie .