Interpretarea inflationista a istoriei

O doctrina foarte populara afirma ca reducerea progresiva a puterii de cumparare a unitatii monetare ar fi jucat un rol decisiv in evolutia istorica. Se spune ca omenirea nu ar fi atins starea sa actuala de bunastare daca oferta de bani nu ar fi crescut in mai mare masura decat cererea pentru bani. Reducerea corespunzatoare a puterii de cumparare, se afirma, ar fi fost o conditie necesara pentru progresul economic. Intensificarea diviziunii muncii si ritmul accelerat de acumulare a capitalului, care au insutit productivitatea muncii, n-ar fi putut aparea decat intr-o lume caracterizata prin cresterea continua a preturilor. Inflatia genereaza prosperitate si bunastare, iar deflatia suferinta si decadere economica. [25] O trecere in revista a literaturii politice si a [p.467] ideilor care au ghidat vreme de secole politicile monetare si de credit ale natiunilor arata ca aceasta opinie este aproape universal acceptata. In ciuda tuturor avertismentelor venite din partea economistilor ea este inca si astazi nucleul filozofiei economice a omului de rand. Ea este in aceeasi masura si esenta invataturilor lordului Keynes si a discipolilor sai in ambele emisfere.

Popularitatea inflationismului se datoreaza in mare parte urii adanc inradacinate care exista impotriva creditorilor. Inflatia este considerata justa pentru ca ii favorizeaza pe debitori pe seama creditorilor. Insa interpretarea inflationista a istoriei, pe care trebuie sa o analizam in aceasta sectiune, nu este decat indirect legata de acest argument, indreptat impotriva creditorilor. Afirmatia ca "expansionismul" este forta motrice a progresului economic si ca "restrictionismul" este cel mai rau dintre toate relele se bazeaza in primul rand pe alte argumente.

Este evident ca problemele ridicate de doctrina inflationista nu pot fi rezolvate recurgand la invataturile experientei istorice. Este de netagaduit ca istoria preturilor indica, in linii mari, o tendinta de crestere a acestora, continua, desi uneori intrerupta pe intervale scurte. Bineinteles, stabilirea acestui fapt nu se poate face decat prin intelegere istorica. Problemelor istorice nu li se poate aplica precizia catalactica. Tentativele unor istorici si statisticieni de a urmari si masura modificarile puterii de cumparare a metalelor pretioase vreme de mai multe secole sunt inutile. Am aratat deja ca toate tentativele de masurare a marimilor economice se bazeaza pe ipoteze in intregime eronate si denota ignorarea principiilor fundamentale, atat ale teoriei economice cat si ale istoriei. Insa lucrurile pe care ni le poate spune istoria in aceasta privinta, prin intrebuintarea metodelor sale specifice, sunt suficiente pentru a justifica afirmatia ca puterea de cumparare a banilor are de mai multe secole tendinta sa scada. Asupra acestui punct toata lumea este de acord.

Dar nu acesta este problema pe care trebuie sa o elucidam. Intrebarea este daca scaderea puterii de cumparare a fost sau nu un factor indispensabil pentru evolutia care a dus de la saracia epocilor anterioare la conditiile mai satisfacatoare din perioada capitalismului modern. La aceasta intrebare trebuie sa raspundem fara a apela la experienta istorica, experienta care poate fi si a fost intotdeauna interpretata in diferite feluri, si pe care atat adeptii cat si adversarii fiecarei teorii si explicatii a istoriei o invoca drept dovada pentru afirmatiile lor contradictorii si incompatibile. Ceea ce lipseste este o clarificare a efectelor modificarilor puterii de cumparare asupra diviziunii muncii, acumularii de capital si progresului tehnologic.

Cu privire la aceasta problema nu ne putem multumi cu respingerea argumentelor avansate, in sprijinul tezei lor, de inflationisti. Absurditatea acestor argumente este atat de evidenta incat respingerea si dovedirea falsitatii lor este, cu adevarat, o sarcina usoara. Inca de la [p.468] aparitia sa, teoria economica a aratat, in mod repetat, ca afirmatiile privitoare la asa-numitele binecuvantari asociate abundentei de bani si la asa-numitele dezastre provocate de limitarea cantitatii de moneda sunt produsele unor erori patente de rationament. Incercarile apostolilor inflationismului si ai expansionismului monetar de a respinge corectitudinea invataturii economistilor au esuat lamentabil.

Singura intrebare relevanta este: Este sau nu posibil sa se reduca ireversibil rata dobanzii prin expansiunea creditului? Vom trata exhaustiv aceasta problema in capitolul consacrat relatiei existente intre relatia monetara si rata dobanzii. Vom arata acolo care trebuie sa fie consecintele boom-urilor economice create prin intermediul expansiunii creditului.

In acest stadiu al cercetarilor noastre, trebuie insa sa ne intrebam daca nu este cumva posibil sa existe alte argumente in favoarea interpretarii inflationiste a istoriei. Nu este oare posibil ca adeptii inflationismului sa fi omis anumite argumente valide, favorabile tezei lor? Este, desigur, necesar sa examinam problema din toate unghiurile posibile.

Sa ne imaginam o lume in care cantitatea de moneda este rigid fixata. Locuitorii acestei lumi au produs, intr-un stadiu timpuriu al istoriei, intreaga cantitate a marfii intrebuintate pentru servicii monetare care poate fi produsa. O noua crestere a cantitatii de moneda nu este posibila. Nu sunt cunoscute mijloacele fiduciare. Toate substitutele monetare - inclusiv numerarul subsidiar - sunt certificate monetare.

In aceste ipoteze intensificarea diviziunii muncii, tranzitia de la auto-suficienta economica a gospodariilor, satelor, districtelor si tarilor, la sistemul de piata mondial din secolul al XIX-lea, acumularea progresiva de capital si imbunatatirea metodelor tehnologice de productie, ar fi indus o tendinta continua de scadere a preturilor. Oare o asemenea crestere a puterii de cumparare a unitatii monetare ar fi oprit evolutia capitalismului?

Omul de afaceri obisnuit va raspunde afirmativ la aceasta intrebare. Traind si activand intr-un mediu in care o scadere lenta, dar continua, a puterii de cumparare a unitatii monetare este considerata normala, necesara si benefica, el pur si simplu nu poate intelege o alta stare de lucruri. El asociaza, pe de o parte, ideea de crestere a preturilor cu profiturile si, pe de alta parte, pe cea de scadere a preturilor cu pierderile. Faptul ca exista si operatiuni economice care speculeaza scaderea preturilor si ca asemenea operatiuni au putut duce la constituirea de mari averi nu-i clatina dogmatismul. Acestea, spun ei, nu sunt decat tranzactii speculative, ale unor persoane care urmaresc sa profite de scaderea preturilor unor bunuri deja produse si [p.469] disponibile pe piata. Inovatiile, creativitatea si aplicarea metodelor tehnologice imbunatatite presupun stimulentele asociate cu anticiparea cresterii preturilor.

Opinia aceasta este eronata. Intr-o lume caracterizata prin cresterea puterii de cumparare a unitatii monetare, modul de gandire al tuturor actorilor ar fi nevoit sa se adapteze acestei stari de lucruri, exact asa cum in lumea noastra el s-a ajustat la scaderea puterii de cumparare a unitatii monetare. Astazi toata lumea este pregatita sa priveasca un spor al venitului monetar sau nominal al cuiva ca pe o imbunatatire a bunastarii materiale a acelei persoane. Atentia oamenilor este indreptata indeosebi spre cresterea ratelor salariale nominale si al echivalentului monetar al avutiei, decat spre augmentarea cantitatii de bunuri. Intr-o lume caracterizata prin cresterea puterii de cumparare a unitatii monetare, ei s-ar concentra mai mult pe scaderea costurilor vietii. Astfel ar iesi mai limpede in relief faptul ca progresul economic consta indeosebi in a spori accesibilitatea celor necesare vietii.

In desfasurarea afacerilor, consideratiile privind tendintele seculare ale preturilor nu joaca nici un fel de rol. Intreprinzatorii si investitorii nu se preocupa de tendintele seculare. Ceea ce le ghideaza lor actiunile sunt opiniile pe care le au despre variatiile preturilor in urmatoarele saptamani, luni, sau, cel mult, ani. Ei nu urmaresc miscarea generala a tuturor preturilor. ceea ce conteaza pentru ei este existenta unor discrepante intre preturile factorilor complementari de productie si preturile anticipate ale produselor. Nici un om de afaceri nu se lanseaza intr-un anumit proiect productiv pentru ca socoteste ca preturile, adica preturile tuturor bunurilor si serviciilor, vor creste. El se angajeaza in productie daca socoteste ca poate profita de pe urma diferentelor de preturi dintre bunurile de diverse ordine. Intr-o lume caracterizata printr-o tendinta seculara de scadere a preturilor, asemenea prilejuri de a realiza profituri vor aparea in acelasi fel in care apar intr-o lume caracterizata printr-o tendinta seculara de crestere a preturilor. Anticiparea unei evolutii generale progresiv ascendente a tuturor preturilor nu atrage dupa sine intensificarea productiei si cresterea bunastarii. Ea induce "precipitarea asupra valorilor reale", boom-ul economic urmat de colaps (crack-up boom) si prabusirea completa a sistemului monetar.

Daca opinia cu privire la scaderea viitoare a preturilor tuturor bunurilor devine generala, atunci rata dobanzii pe termen scurt scade cu o valoare corespunzatoare primei de pret negative. [26] Intreprinzatorul care intrebuinteaza fonduri imprumutate este astfel protejat impotriva consecintelor unei asemenea scaderi a preturilor, in aceeasi masura in care, in conditii [p.470] de crestere a preturilor, creditorul este protejat prin prima de pret impotriva consecintelor unei scaderi a puterii de cumparare.

O tendinta seculara de crestere a puterii de cumparare a unitatii monetare ar necesita adoptarea de catre oamenii de afaceri si investitori a unor reguli de calcul diferite de cele dezvoltate in conditiile unei tendinte seculare de scadere a puterii de cumparare. Dar este sigur ca ea nu ar influenta semnificativ cursul activitatilor economice. Ea nu ar anula dorinta oamenilor de a-si imbunatati bunastarea materiala, in masura posibilului, prin ajustarea corespunzatoare a productiei. Ea nu ar lipsi sistemul economic de factorii ce determina ameliorarea conditiilor materiale, adica de straduinta promotorilor intreprinzatori de a obtine profit si de disponibilitatea publicului de a cumpara acele bunuri care sunt in masura sa-i ofere cele mai mari satisfactii la cele mai reduse costuri.

Asemenea observatii nu sunt in nici un caz o pledoarie in favoarea deflatiei. Ele nu implica decat o respingere a ineradicabilelor fabule inflationiste. Ele reliefeaza caracterul iluzoriu al doctrinei lordului Keynes, dupa care cauza saraciei si a neajunsurilor, a depresiunilor economice si a neutilizarii fortei de munca este de gasit intr-o asa-numita "presiune contractionista". Nu este adevarat ca "o presiune deflationista . ar fi . impiedicat dezvoltarea industriilor moderne." Nu este adevarat ca expansiunea creditului determina "miracolul . transformarii pietrelor in paine." [27]

Teoria economica nu recomanda nici politici inflationiste, nici deflationiste. Ea nu recomanda statelor sa se amestece in alegerea de catre piata a mijlocului de efectuare a schimburilor. Ea nu stabileste decat urmatoarele adevaruri:

1. Adoptand politici inflationiste sau deflationiste, un stat nu promoveaza binele public, bunastarea, sau interesele intregii natiuni. El nu face decat sa favorizeze unul dintre multiplele grupuri ale populatiei, pe seama celorlalte grupuri.

2. Este imposibil sa stim dinainte ce grup va fi favorizat printr-o anumita politica inflationista sau deflationista si in ce masura se va intampla aceasta. Aceste efecte depind de intregul complex al datelor de piata relevante. Ele depind, de asemenea, de viteza miscarilor inflationiste sau deflationiste si pot fi complet inversate, in functie de evolutia acestor miscari.

3. In orice caz, o expansiune monetara induce greseli in investirea capitalului si supraconsum. In urma ei tara ramane, in ansamblu, mai saraca, nu mai bogata. Aceste probleme sunt tratate in cap. XX. [p.471]

4. Prelungirea inflatiei trebuie sa se sfarseasca in colaps economic, prabusirea completa a sistemului monetar.

5. Politicile deflationiste sunt costisitoare pentru trezorerie si impopulare. Insa politicile inflationiste sunt o "binecuvantare" pentru trezorerie si foarte populare printre nestiutori. Pericolul deflatiei este, practic, foarte mic, iar cel al inflatiei este imens.