Rolul statului in economie

Rolul statului in economie

Asa cum s -a ara tat in subcapitolul 2.5., 'Economiile contemporane - economii mixte', statul este o prezenta incontestabila in economiile moderne contemporane, prin sistemul legal destinat imbunatatirii cadrului in care fiecare individ si firma se angajeaza in interactiuni economice, prin ansamblul actiunilor guvernului ca produca tor, regulator, sustinator al sectorului privat, prin rolul sau pe piata monetara si a creditului, prin programele sale de securitate sociala, prin calitatea sa de consumator, prin functiile sale de redistribuire a bogatiei, ca si prin sustinerea intereselor firmelor nationale in relatiile internationale

In afara de faptul c a determina cadrul juridic general, elaborand legile si constituindu-se garant al contractelor si drepturilor de proprietate, statul indeplines te trei functii economice esent iale : interventia asupra alocarii resurselor pentru ameliorarea eficacitatii economice; fundamentarea unor programe pentru ameliorarea repartitiei veniturilor; stabilizarea economiei prin intermediul politicii economice.

1.1. Ameliorarea eficientei alocarii resurselor

Interventia statului in domeniul alocarii vizeaza corectarea a sa-numitelor 'slabiciuni ale pietei', cum sunt consecin tele concurentei imperfecte s i in special ale monopolului, externalitatile negative, cum este poluarea sub toate formele ei, si producerea 'bunurilor publice' ca apararea nationala sau reteaua de sosele si autostrazi.

In ceea ce priveste mediul concurential, aproape in toate ramurile unele mari intreprinderi cauta sa-si asigure pozitii privilegiate prin care, obtinand preturi mai mari la vanzarea propriilor produse sau pret uri mai mici la aprovizion ari, deterioreaza mecanismul concurentei, reducand eficienta utilizarii resurselor si prejudiciind pe consumatori. Situat ia extrema o reprezinta monopolul. De aceea, guvernele pot interveni prin regularizarea preturilor si profiturilor monopolurilor sau chiar prin adoptarea unor legi antitrust (asa cum s-a aratat la capitolul 'Monopolul').

Externalitatile reprezinta efectele sub forma unor costuri (externalitati negative) sau beneficii (externalitati pozitive) impuse de agenti economici unor alti subiecti in afara cadrului pietei, far a contraprestatie. Exemple notorii de externalitati negative constituie poluarea atmosferei de catre noxele din gazele de esapament ale autovehiculelor, din cosurile fabricilor din unele sectoare prelucrative, poluarea fonica din jurul aeroporturilor, poluarea apelor prin deversarea in rauri a diverselor reziduuri etc. Exista insa si externalitati pozitive. De exemplu, rezultatele activitatii de cercetare - dezvoltare ale unor companii, concretizate in descoperiri care revolutioneaza productia unor bunuri, pot fi utilizate ulterior de catre alte firme, care vor beneficia astfel de niste avantaje pentru care nu au platit nimic.

Statul este preocupat mai ales de externalitatile negative, impotriva carora au fost adoptate masuri de control si limitare.

Bunurile publice sunt articolele sau serviciile pentru care costul extinderii folosirii lor de catre o persoana aditionala este zero, excluderea cuiva de la avantajele folosirii lor fiind imposibila. Samuelson arata ca exemplul cel mai potrivit este apararea nationala : un stat cand isi apara libertatile si modul de viata , o face pentru to ti cetatenii sa i, indiferent daca acestia doresc protectie sau nu . Bunurile publice sunt de fapt externalitati pozitive, pentru care beneficiarii nu platesc o contraprestatie, ele neputand fi vandute sau cumparate pe piata. Alte exemple sunt serviciile meteorologice si hidrologice nat ionale, sprijinirea cercetarii stiint ifice fundamentale, masurile pentru protejarea sanatatii publice etc. Deoarece asigurarea acestor bunuri de catre initiativa privata pe baza mecanismelor stimulative ale pietei este insuficienta, statul are datoria de a interveni pentru a o incuraja sau chiar a prelua producerea lor.

1.2. Promovarea echitatii repartitiei veniturilor

Chiar daca rolul alocativ al pietei ar fi pe deplin indeplinit iar economia ar functiona in conditiile unei eficiente complete, situandu-se pe frontiera posibilitatilor de produc tie, deci daca s-ar raspunde cel mai eficient la intrebarea ce? si cum?, ra mane inca o problem a deosebit de delicata: pentru cine ? 'Mana invizibila' a pietei nu numai ca nu garanteaza o repartitie echitabila a venitului obt inut in cadrul economiei, dar poate provoca discrepante inacceptabile din punct de vedere politic sau etic in nivelul veniturilor si consumului diferitelor categorii de oameni. Atunci cand o societate democratica decide prin vot ca este necesara reducerea inegalitatilor existente in distribuirea veniturilor, statul, ca mandatar al acesteia, are la dispozi tie sistemul de impozite progresive asupra veniturilor, taxand cu o rata mai ridicata veniturile mari si cu o rata mai scazuta sau chiar zero pe cele mici sau foarte mici. De asemenea, statul mai poate folosi ca instrument al redistribuirii veniturilor sistemul de plati de transfer, numit si 'impozit negativ', pentru categoriile cele mai defavorizate de cetateni, care poate cuprinde diverse ajutoare pentru persoane handicapate, pentru familiile sarace cu multi copii sau asigurarea de somaj. Din sistemul platilor de transfer mai fac parte si subventiile de consum pentru categorii de oameni cu venit sc azut, subventiile pentru ingrijirea medicala a acestora sau chiar pentru chirii la locuinte.

Toate aceste masuri vizeaz a in ultima instan ta reducerea saraciei care constituie o plaga dureroasa in marea majoritate a tarilor lumii, inclusiv in statele cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, desigur in proportii si grade de intensitate diferite.

Asigurarea cresterii macroeconomice si a stabilitatii

Dupa mai mult de un secol de functionare a economiei de piata pe baza mecanismelor 'mainii invizibile' si de sustinere de catre teoria ortodoxa neoclasica a virtutilor 'laissez faire'-ului, marea depresiune din 1929-1933, extinsa la scara planetar a, a demonstrat ca autoreglarea economiei nu mai este posibila. Solutia gasita in acea perioada in unele state dezvoltate pentru depasirea consecintelor dramatice ale crizei economice a fost intervent ia masiva a statului, sub forma 'New Deal'-ului promovat de presedintele Franklin Roosevelt in SUA sau a marilor lucrari publice si a controlului total al economiei in cel de-al treilea Reich, odata cu accederea la putere a nazismului hitlerist.

Inspirat de realitatile economiilor occidentale ale anilor '30, John Maynard Keynes, prin lucrarea 'Teoria generala a folosirii bratelor de munca , a dobanzii si a banilor', aparuta in 1936, fundamenteaza teoretic necesitatea interventiei statului in economie pentru depasirea fazei de recesiune a ciclului economic. Orientata in esen ta pe stimularea cererii globale (deoarece faza descendenta a ciclului economic era generata indeosebi de supraproductie), politica economica de inspira tie keynesista folosea ca principale componente politicile fiscale si monetare. Prin cresterea sau diminuarea ratelor impunerii si cheltuielilor publice, a masei monetare si a ratei dobanzii, guvernele urmareau diminuarea amplitudinii oscilatiilor ciclului economic, pentru mentinerea unei cresteri economice temperate, cu un grad ridicat de ocupare a fortei de munca si cu o stabilitate relativa a preturilor. Altfel spus, cu un somaj redus si, concomitent, o inflatie controlabila.

Pe baza acestor politici monetare s i fiscale expansioniste, economiile statelor occidentale dezvoltate au cunoscut in sfertul de secol de dupa al doilea razboi mondial o evolutie fara precedent: cres terea economica sustinuta, cu utilizare deplina a fortei de munca (inclusiv a catorva milioane de muncitori imigranti) si cu o inflatie care nu depasea limitele normale. Desigur, in explicarea acestei evolutii nu putem pierde din vedere contextul refacerii economice postbelice si climatul investitional favorabil.

In anii '70, economiile occidentale, bulversate de socurile petroliere si criza materiilor prime, obligate sa opereze importante restructurari in aparatul tehnic de productie, se confrunta cu rate inalte ale somajului si inflatiei. Recesiunea din anii 1974-1975, cea mai profunda in perioada postbelica, stagflatia (inflatie in conditii de stagnare economica) si chiar slumpflatia (infla tie pe fondul recesiunii), somajul si incetinirea cresterii productivitatii provoaca pierderea increderii in capacitatea politicilor monetare si fiscale incitative ale cererii globale de a asigura stabilizarea economiei. Mai mult chiar, creste neincrederea in eficacitatea interventiei guvernamentale in economie, acuzata de lipsa de flexibilitate, generatoare de risipa si de dezechilibre greu de resorbit.

Anii '80 reprezinta perioada revolutiei neoconservatoare, a afirmarii reprezentantilor teoriei ofertei care reinvigoreaza paradigma neoclasica , liberal a, militand pentru manifestarea liberei initiative intemeiate pe proprietatea privata si

limitarea prezentei statului in economie. Dereglementarea, concretizata pentru inceput in Anglia guvernata de Partidul Conservator al doamnei Margaret Thatcher si in SUA sub administrat ia Reagan, a insemnat reintroducerea disciplinei bugetare, un val masiv de reprivatizare, o reducere a fiscalitatii, pentru a crea conditiile unei cresteri economice pe termen lung, caracterizate prin stabilitate si echilibru.

Este de subliniat insa ca limitarea interventiei statului in economie nu poate fi confundata cu inlaturarea sa totala. Cu atat mai mult cu cat, pe fondul globalizarii proceselor economice si cresterii concurentei pe piata mondiala, intr-o serie de tari cu economie de piata statul a inteles s a se implice in formarea si protejarea noilor industrii. Miracolul japonez si al 'dragonilor' est-asiatici (Hong Kong, Taiwan, Singapore, Coreea de Sud) nu poate fi explicat fara luarea in considerare a rolului interventionist al statului.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Chiar daca se mai intalnesc aprecieri de genul c a economia mixta ar fi o confuzie intelectuala, nu putem sa nu fim de acord cu profesorii americani Paul Samuelson s i William Nordhaus, care, in ultima editie a celebrului manual 'Economics', aparuta in 1995, afirmau: 'In toate economiile industriale avansate gasim o economie mixta in care piata determina productia si preturile in majoritatea sectoarelor individuale, in timp ce guvernul dirijeaz a economia totala prin programe de impozitare, de cheltuieli si prin reglare monetara. Ambele juma tati - piata si guvernul - sunt esentiale pentru o functionare sanatoasa a economiei' (subl.noastra).

In sinteza, cele trei functii esentiale ale guvernului vizand remedierea deficientelor pietei pot fi redate in urmatoarea schema:

Sursa: Paul A. Samuelson si William D. Nordhaus, op.cit., p.35.

1.4. Rolul statului in tarile aflate in procesul tranzitiei de la economia planificata centralizat la economia de piata

Prabus irea regimurilor comuniste la sfarsitul anilor '80 s-a produs intr-o perioada in care teoria s i practica economic a occidentala era dominata deja de ideea dereglementarii, a reducerii prezent ei statului in economie. In plus, statul comunist, prin controlul sau aproape atotcuprinzator asupra economiei, inabusise in deceniile planifica rii centralizate si monopolului proprietatii socialiste aproape orice initiativa particulara, provocand gravele dezechilibre macroeconomice care au dus la explozia sociala si inlaturarea sa de pe scena istoriei.

Intr-un asemenea context social politic, una dintre primele erori in fundamentarea tacticii si strategiei tranzitiei spre noul sistem al economiei de piata a fost ideea renuntarii bruste la rolul statului in economie. Aplicarea acestei idei in practic a, in primul rand renuntarea de catre stat la rolul sau de garant al contractelor dintre intreprinderi (cu toate ca majoritatea acestora erau in proprietatea sa), prin anularea celei mai mari p arti a cadrului juridic anterior, prin faimoasa lozinca a 'descurcarii de la sine' a firmelor, prin adoptarea unor acte normative care au demarat procesul demonopolizarii proprietatii statului intr-un mod incoerent, anarhic, existen ta la un moment dat a unui adeva rat vid legislativ, a determinat agravarea fara precedent a situat iei economice. Crizei structurale mostenite de la vechiul regim i s-a adaugat criza tranzitiei, criza predominant institutionala

Contrar opiniilor exprimate de unii lideri politici, majoritatea economistilor au atras atentia asupra faptului ca tranzitia - proces complex si contradictoriu - nu se poate realiza altfel decat sub conducerea unui stat puternic, coerent, competent si investit cu o substantiala autoritate

Realitatile din tarile aflate in tranzitie, dar mai ales din Romania, confirma aceasta axioma deoarece 'nici programul de stabilizare si nici cel de transformare si de consolidare a economiei de piata nu pot fi realizate in conditii anarhice, cu un stat slab, caracterizat prin vid legislativ si institutional, nerespectarea legilor, indisciplina financiara, toleranta fata de flagelul coruptiei la toate nivelurile, exacerbarea rivalitatilor politice, toleranta fata de extremismul politic, politizarea excesiva a vietii economice si sociale'

Se poate afirma ca rolul statului in tarile aflate in tranzitie este mult mai important si mai complex decat in economiile de piata dezvoltate, deoarece suplineste si o parte din functiile care revin institutiilor pietei libere, pana la formarea si consolidarea acestora. Astfel:

creeaza si asigur a aplicarea noului cadru legislativ si institutional corespunzator tranzitiei si functionarii economiei de piata;

conduce si supravegheaz a procesul de privatizare pentru inlaturarea monopolului proprietatii de stat din economie evitand transferurile ilicite de proprietate in diferite forme si modalitati si protejand sectorul privat impotriva concurentei celui de stat, indeosebi prin garantarea proprietatii private in conditii egale cu proprietatea publica;

sprijina procesul de restructurare a ramurilor si sectoarelor economiei nationale pe criterii de eficienta economica, prin promovarea unor politici industriale adecvate, incurajarea investitiilor productive si atragerea investitiilor straine;

asigura funct ionarea sistemului pietelor prin liberalizarea coordonata a preturilor, salariilor, dobanzilor si cursului de schimb;

pune in aplicare si conduce politicile fiscale, bugetare si monetare pentru asigurarea stabilizarii macroeconomice;

asigura refacerea si dezvoltarea infrastructurii prin utilizarea resurselor bugetare si prin atragerea unor resurse de finantare externe;

organizeaza si pune in aplicare un sistem adecvat de protectie sociala pentru diminuarea costurilor sociale ale tranzitiei;

urmareste respectarea principiilor minimale de echitate prin aplicarea impozitelor progresive pe venituri si practicarea sistemului platilor de transfer in favoarea categoriilor defavorizate ale populatiei;

elaboreaza si aplica o politica comerciala corespunzatoare incurajarii schimburilor economice externe si asigurarii echilibrului balantei comerciale si de plati; etc.

Simpla enumerare a importantelor sarcini care revin statului in perioada tranzitiei ofera o imagine a complexitatii rolului sau si a necesitatii cresterii lui pentru a realiza in final, o data cu formarea si consolidarea institutiilor, structurilor si mecanismelor pietei, reducerea ponderii si implicarii sale in limitele necesare asigurarii functionarii unei economii de piata eficiente. Desigur, indeplinirea tuturor acestor functii nu este nici simpla, nici fara efecte adesea contrarii celor urma rite, neputandu-se realiza fara tatonari, erori de conceptie sau de executie. Succesul depinde de competenta guvernant ilor, de credibilitatea programelor concepute si puse in aplicare, de o serie de restrictii interne sau externe, care sunt legate mai ales de asigurarea resurselor necesare punerii in practica a diferitelor masuri. Dincolo de toate acestea, este dimensiunea sociala a procesului tranzit iei, statul fiind obligat sa tina seama de capacitatea de suportare a populatiei a efectelor dure ale programelor de reforma.