Dezvoltarea economiei mondiale in conditiile globalizarii

DEZVOLTAREA ECONOMIEI MONDIALE IN CONDITIILE GLOBALIZARII

Premisele globalizarii

Globalizarea nu trebuie confundata cu internationalizarea, care se refera la raspandirea activitatilor economice si comerciale pe tot cuprinsul globului, peste frontierele de stat. Acest proces nu este nou, ci se desfasoara de cateva sute de ani, fiind intretinut de mai intai de puterile coloniale (secolele XV-XVIII) iar mai tarziu, de tarile industrializate (secolele XIX-XX). Rezultatul cel mai insemnat al internationalizarii a fost formarea pietei mondiale si diviziunii internationale a muncii. Globalizarea nu este o simpla raspandire geografica a activitatilor economice, ci "implica integrarea functionala si coordonarea activitatilor dispersate pe plan international"[1].

Forme de manifestare a globalizarii

q    Plan social - chat, e-mail, retele inovatoare de comunicare la mare distanta;

q    Plan politic - politicienii folosesc globalizarea ca "tap ispasitor" si ca arma argumentativa;

q    Planul mediului ambiant - probleme globale precum incalzirea atmosferei, stratul de ozon, taierea padurilor, poluare etc.

q    Plan cultural - productii hollywoodiene, Valentine's Day, Mickey Mouse;

q    Plan economic - cresterea comertului, cresterea investitiilor straine, productia transnationala, competitie intre state si regiuni etc.

Avantaje si dezavantaje ale globalizarii:

AVANTAJE

Extinderea pietelor

Cresterea vitezei de derulare a operetiunilor comerciale si financiare

Reducerea costurilor de productie

Diversificarea productiei si consumului

DEZAVANTAJE

Adancirea decalajelor economice

Exploatarea fortei de munca din orice colt al lumii

Controlul piet, al productiei si al profiturilor

Aparitia oligoporilor mondiale

Firmele multinationale isi pot restrange oricand activitatile dintr-o tara fara ca guvernul sa contracareze

Tendinta de reducere a puterii economice a statului

Globalizarea Econimica

q    Sub aspect economic este un proces obiectiv, este un fenomen capabil sa furnizeze un volum mare de bunuri si servicii cu resurse tot mai putine;

q    Globalizarea economica presupune in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute a statelor lumii si de orientare a desfacerii productiei catre piete libere;

q    Globalizarea este definita prin dependenta economica dintre state ca urmare a cresterii gradului de dependenta de economia mondiala;

q    Consta intr-un proces de transnationalizare pana la supranationalizare, in deosebi in comert, finante, tehnologii de varf;

q    Este conceputa ca un proces al diminuarii taxelor vamale si al renuntarii la restrictiile de circulatie a marfurilor, serviciilor si capitalurilor pe masura dezvoltarii schimburilor economice;

Acest proces a fost sustinut prin actiunea unor factori de natura diferita: economica, politica, tehnologica.

            Factorii economici s-au manifestat cu intensitate incepand cu deceniul opt al secolului XX, cand au avut loc o serie de evenimente cu implicatii majore asupra economiilor nationale precum si asupra economiei mondiale in ansamblu. Astfel de evenimente au fost: prabusirea sistemului monetar international bazat pe etalonul "aur-devize", generalizarea flotarii cursurilor de schimb, expansiunea europietelor, cele doua "socuri petroliere" s.a Aceste evenimente au exercitat o puternica presiune in directia liberalizarii pietelor, atat la nivel national cat si la scara internationala, si restrangerii rolului statelor in reglarea activitatii economice.

            Factorii politici se refera la atitudinea statelor nationale, din ce in ce mai deschisa si mai favorabila investitiilor straine. In general, globalizarea nu ar fi fost posibila fara eforturile conjugate ale guvernelor in directia dereglementarii, adica a liberalizarii tranzactiilor pr plan international, inclusiv a transferului international de tehnologie. La aceasta se adauga o larga acceptabilitate a influxurilor de investitii straine din partea tuturor tarilor lumii.[2]

            Factorii tehnologici. In plan tehnologic, schimbarile - in special in domeniul comunicatiilor, transportului si prelucrarii informatiei - au produs de asemenea un purternic impact asupra desfasurarii afacerilor internationale. Dintre factorii tehnologici, doi au o influenta notabila asupra circulatiei internationale a capitalurilor: inovatia tehnologica si implementarea noilor tehnologii. Inovatia tehnologica este cea care actualmente propulseaza firmele in competitia globala, oferindu-le un "avantaj tehnologic". Progresul tehnic si-a pus intotdeauna amprenta asupra structurii si dinamicii productiei mondiale. Aceasta tendinta se exercita in principal pe urmatoarele directii:

Industriile care utilizeaza intensiv factorul tehnologic manifesta o mai mare disponibilitate de a investi in strainatate comparativ cu celelelte.

Companiile multinationale trebuie sa promoveze permenent inovarea tehnologica pentru a-si mentine sau rifica nivelul de competitivitate.

Inovarea produce modificari in structura productiei si comertului mondial deoarece industriile intensive in factorul tehnologic cresc mai rapid decat cele in care tehnologia nu are un rol esential.

            Implementarea noilor tehnologii in transporturi, comunicatii si informatica, are in linii mari, urmatoarele consecinte:

T    intensificarea competitiei pe toate categoriile de piete;

T    permite firmelor sa distribuie si sa conduca eficient activitatile internationale. In prezent, computerele de mare capacitate si sistemele sofisticate de telecomunicatii (cum sunt echipamentele de teleconferinta s.a.) permit companiilor sa dirijeze activitatea sucursalelor si filialelor lor situate la mari distante.

Determina firmele sa internalizeze avantajele tehnologice in loc de a le valorifica prin comercializare (datorita costurilor tot mai mari ale inovarii), marind astfel importanta investitiilor straine in transferul international de tehnologie. Aceste tendinte se manifesta in mod clar in cadrul sistemelor globale de productie integrata, in care diferitele etape ale procesului de productie sunt amplasate - sub controlul societatilor transnationale - in locuri diferite, in scopul optimizarii randamentelor de cost si logisticii. Drept urmare, un numar de industrii "high-tech", care in mod traditional erau localizate in tari dezvoltate pot fi acum amplasate in tari in curs de dezvoltare deoarece procesele si operatiunile ce folosesc intensiv munca pot fi economic separate si administrate de la distante mari. 

Dimensiunile globalizarii

Globalizarea are, dincolo de multiplele sensuri pe care intelectualii le-au dat acestui concept, doua dimensiuni de baza: una cantitativa si alta calitativa. Dimensiunea cantitativa se refera la expansiunea pietelor, materializata printr-o  crestere puternica a comertului mondial la care se adauga intensificarea miscarilor de capitaluri, active financiare si persoane peste frontierele de stat. Expansiunea are loc, in principal, pe trei directii: (1) in sfera productiei, prin crearea de "retele globale de productie", formate din firme si companii multinationale, care utilizeaza mijloace avansate de comunicatie precum si tehnici noi, flexibile de productie, ceea ce le ofera posibilitatea de a-si extinde activitatea pe suprafata intregului glob; (2) in sfera comertului, prin sporirea atat a cantitatii de bunuri si servicii tranzactionate cat si a vitezei de derulare a schimburilor si a numarului participantilor; totodata, are loc cresterea rolului companiilor multinationale in cadrul sistemului comercial international; (3) in sfera finantelor, prin accentuarea interdependentelor dintre pietele financiare nationale, si de asemenea, prin introducerea noilor instrumente financiare care permit comercializarea unei game mai largi de servicii la scara planetara.[3] Dintre cele trei domenii, ultimul, finantele au cunoscut dezvoltarea cea mai spectaculoasa in ultimele decenii.[4]

Dimensiunea calitativa se refera la schimbarile ce au avut loc in politica internationala, schimbari care au afectat modul in care natiunile si grupurile se identifica si se autodetermina precum si modul in care statele nationale, firmele si ceilalti "actori" globali percep si isi urmaresc propriile interese.[5]  In acest proces, rolul hotarator revine "intreprinderii de valoare-inalta", care nu mai are nevoie sa controleze cantitati vaste de resurse, nici sa disciplineze armate de muncitoriSchemele de organizare traditionale nu mai sunt relevante in ce priveste sursele puterii; aceasta nu mai rezulta din autoritatea formala sau din pozitia ierarhica, ci din capacitatea de  adauga valoare.[6] Globalizarea a adus cu sine o "noua cultura a capitalismului".[7]

Principalele directii ale globalizarii

Globalizarea pietelor reprezinta una din directiile de baza ale globalizarii. Se manifesta prin tendinta de a abandona sistemul traditional, in care pietele nationale formeaza entitati distincte, izolate una de cealalta prin bariere comerciale sau de alta natura (de distanta, timp, cultura etc.) si tranzitia spre un nou sistem, caracterizat prin fuziunea pietelor nationale intr-o uriasa piata globala. Intr-un astfel de sistem, integrat la scara globala, deosebirile dintre pietele nationale privind gusturile si preferintele consumatorilor se estompeaza treptat, pe masura ce asa-numitele "produse globale" (cum sunt de pilda, bauturile "Coca-cola", articolele sportive "Adidas", videocasetofoanele "Sony", programele "Microsoft" etc.) devin predominante in consum in majoritatea tarilor lumii. Pe marea piata globala, competitia capata noi dimensiuni; ea devine un "joc global in care aceiasi mari competitori se confrunta pe diferitele piete nationale".[8]

Competitia pe pietele globale este deosebit de intensa. Ea nu lasa firmelor individuale prea multe sanse in a se retrage in "paradisul" sigur al pietelor lor nationale, de regula intens protejate, ca sursa de profit relativ sigura, asa cum a fost cazul in cursul primelor decenii postbelice; dimpotriva, pe masura liberalizarii fluxurilor comerciale, financiare, tehnologice etc. ce are loc sub impactul globalizarii, presiunile competitionale se intensifica pe toate pietele lumii. Toate acestea constituie motive intemeiate pentru ca firmele sa abordeze chestiunea competitivitatii internationale cu cea mai mare seriozitate. Companiile devin tot mai sensibile la problemele legate de cost, inclusiv fata de costurile ce decurg din reglementarile nationale. Urmarea fireasca a acestei stari de fapt a fost expansiunea fara precedent a fenomenului cunoscut sub numele de off-shoring, semnificand transferarea de catre companiile multinationale a unor largi parti a activitatii lor in alte tari ale lumii, caracterizate prin niveluri relativ scazute ale costului fortei de munca, regimuri fiscale laxe si medii de afaceri atractive. 

Competitivitatea poate deveni o problema serioasa nu numai pe pietele externe, ci si pe cele interne. Dificultatile pe care le-au intampinat de pilda, producatorii nord-americani de automobile in ultimele trei decenii (datorita presiunii concurentiale a producatorilor niponi si sud-coreeni) sau perturbarile recente ce au avut loc pe pietele occidentale ale produselor textile (ca urmare a "invaziei" exportatorilor chinezi, eliberati de sub povara constrangerilor Acordului Multifibre) constituie dovezi elocvente in acest sens.

Globalizarea productiei reprezinta o alta directie importanta a procesului globalizarii. Ea este rezultatul expansiunii activitatii companiilor multinationale. Acestea indeplinesc in economia mondiala urmatoarele functii majore:

sunt principalii furnizori de capital si tehnologie pentru productia mondiala si distributia bunurilor si serviciilor la scara globala;

asigura accesul pe pietele internationale firmelor din tarile in curs de dezvoltare;

controleaza distributia bogatiei si activitatilor productive pe suprafata globului.

Globalizarea productiei se reflecta printr-o dispersie tot mai accentuata a activitatilor productive pe suprafata globului, in scopul valorificarii diferentelor ce exista intre pietele nationale in ce priveste costul si calitatea factorilor de productie (forta de munca, capital, resurse naturale, infrastructura, sisteme financiare etc.). In noile conditii, o parte insemnata a productiei mondiale a fost delocalizata, ramuri sau industrii intregi fiind transferate din tarile avansate in alte zone ale globului, (Europa de est, America Latina, Asia de sud-est s.a.) care detin avantaj comparativ in ramurile respective, rezultat din nivelul relativ scazut al costului factorilor, indeosebi al fortei de munca.[9]

Globalizare institutionala

organizatia pentru cooperare si dezvoltare economica

(oecd/OCDE)

i. Prezentare generala

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica reprezinta forumul international de dezbatere a politicilor economice si sociale la nivel global, o asociatie apolitica a tarilor cel mai bine dezvoltate din punct de vedere economic avand drept misiune construirea unei economii puternice in statele membre, imbunatatirea eficientei, perfectarea sistemelor de piata, extinderea comertului liber si contributia la dezvoltarea economica.

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) s-a dezvoltat din Organizatia Europeana pentru Cooperare Economica (OECE) a carei instituire s-a facut pentru administrarea ajutorului american din cadrul Planului Marshall pentru reconstructia Europei dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial in anul 1948.

Tarile membre OCDE in numar de 30 reprezinta o structura foarte solida. Celor 20 de state care au fondat organizatia in 1961  printre care s-au numarat Canada, Franta, Germania, Italia, Marea Britanie si SUA, li s-au alaturat incepand cu anul 1964 alti 10 parteneri importanti, cum ar fi: Australia, Japonia sau tarile din Grupul de la Visegrad, ultima tara admisa fiind Republica Slovaca, in decembrie 2000.

Astfel putem spune ca Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica are urmatoarele state membre: AUSTRALIA (7 iunie 1971), AUSTRIA (29 septembrie 1961), BELGIA (13 septembrie 1961), CANADA (10 aprilie 1961), REPUBLICA CEHA (21 decembrie 1995), DANEMARCA (30 mai 1961), FINLANDA (28 ianuarie 1969), FRANTA (7 August 1961), GERMANIA (27 Septembrie 1961), GRECIA (27 Septembrie 1961), ISLANDA (5 iunie 1961), IRLANDA (17 August 1961), ITALIA (29 martie 1962), JAPONIA (28 Aprilie 1964), KOREA (12 Decembrie 1996), LUXEMBOURG (7 Decembrie 1961), MEXICO (18 Mai 1994), OLANDA (13 noiembrie 1961), NOUA ZEELANDA (29 mai 1973), NORVEGIA (4 iulie 1961), POLONIA (22 noiembrie 1996), PORTUGALIA (4 August 1961), REPUBLICA SLOVACA (14 Decembrie 2000), SPANIA (3 August 1961), SUEDIA (28 Septembrie 1961), ELVETIA (28 Septembrie 1961), TURCIA (2 August 1961), MAREA BRITANIE (2 Mai 1961), SUA (12 Aprilie 1961).

In prezent, statele membre ale Organizatiei detin impreuna peste 70 % din productia si comertul mondial cu bunuri si servicii si peste 90% din volumul investitiilor straine directe la nivel mondial, fapt pentru care Organizatia a fost numita 'clubul tarilor bogate'.

Valoarea si valabilitatea recomandarilor si rezolutiilor Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica este atat de mare, incat se constituie practic intr-o matrice de functionare a economiei mondiale. Acolo unde Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica decide sa dezvolte programe, reuseste sa mobilizeze fonduri, fie din resurse proprii, fie din alte resurse, cum ar fi cele ale Uniunii Europene, Comisia Europeana facand parte din Consiliul OCDE.

Dialogul si consensul reprezinta nucleul insusi al Organizatiei.

            Corpul de conducere al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica este Consiliul OCDE, format din reprezentantii tarilor membre. El ofera asistenta asupra activitatii comitetelor Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (200 de comitete si grupuri de lucru) si decide asupra bugetului anual (contributii nationale ).

Schimburile de informatii si analize dintre guvernele OCDE sunt puse la dispozitie de un secretariat cu sediul la Paris. Secretariatul culege date, monitorizeaza trenduri si analize si prognozeaza dezvoltarile economice. Acesta cerceteaza si schimbarile sociale sau modelele comerciale dezvoltate, mediul, agricultura, tehnologia, taxele si alte domenii.

Secretariatul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica  este coordonat de catre Secretarul General, Donald J. Johnston, sprijinit in activitatea sa de 4 secretari generali adjuncti. Secretarul General este cel care prezideaza sedintele lunare ale Consiliului asigurand legatura dintre statele membre si Secretariat. Mandatul secretarului general actual expira in 2006. Alegerea noului secretar general se va face prin consens, din cele 6 candidaturi depuse pana la termenul final de 15 iulie 2005.

            Sediul Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica se afla la Paris.

            SCOPUL OCDE. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica este un forum unic unde guvernele a 30 de democratii conlucreaza pentru a raspunde provocarilor economice, sociale, a celor ce tin de globalizare si de exploatare a oportunitatilor globalizarii.

Organizatia ofera un cadru in care guvernele pot sa isi compare experientele politice, sa caute raspunsuri la problemele comune, sa identifice practicile bune si sa-si coordoneze politicile interne si internationale. Aceasta este un forum, unde presiunea egala poate actiona ca un stimulent puternic pentru imbunatatirea politicii si pentru implementarea instrumentelor independente care, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate.

OCDE ajuta guvernele in directia cresterii prosperitatii si a luptei impotriva saraciei prin crestere economica, stabilitate economica, comert si investitii, tehnologie, inovatie, anteprenoriat si cooperare in scopul dezvoltarii. Trebuie sa existe asigurarea ca, cresterea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului sunt obtinute impreuna. Alte scopuri includ crearea de locuri de munca pentru toti, echitate sociala, guvernare curata si efectiva.

OCDE face eforturi pentru a intelege si a ajuta guvernele sa raspunda la noi dezvoltari si preocupari. Acestea cuprind comertul si ajustarea structurala, securitatea online si provocarile legate de reducerea saraciei in lumea dezvoltata. De mai mult de 40 de ani, OCDE este una dintre cele mai mari si mai de incredere surse de statistica comparata, statistica economica si date sociale. Bazele de date OCDE cuprind o arie larga si diversa, cum ar fi conturile nationale, indicatorii economici, forta de munca, comertul, ocupatia, migratia, educatia, energia, sanatatea, industria, taxele si impozitele, si mediul. Cea mai mare parte a studiilor si analizelor sunt publicate.

De-a lungul ultimei decade, OCDE a rezolvat o serie de probleme sociale, economice si legate de mediu, adancindu-si legatura cu afacerile, uniunile comerciale si alti reprezentanti ai societatii civile. Negocierile de la OCDE in privinta taxelor si a preturilor de transfer au deschis drumul tratatelor bilaterale in jurul lumii.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Relatiile OCDE - ROMANIA.

Unul dintre obiectivele de politica externa in plan multilateral il reprezinta dezvoltarea si intensificarea relatiilor cu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica in vederea indeplinirii conditiilor de admitere a Romaniei in grupurile si structurile de lucru ale organizatiei.

La 28 aprilie 2004 Guvernul Romaniei a transmis oficial candidatura Romaniei de aderare la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

In perioada ianuarie 2003 - iulie 2004, Romania a asigurat co-presedintia Investment Compact (initiativa a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud - Est), alaturi de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica si Austria, fiind prima tara din regiune care a avut aceasta calitate.

In prezent, Romania participa in cadrul urmatoarelor structuri de lucru:

Grupul de lucru al Comitetului pentru Constructii Navale, cu statut de observator;

Comitetul pentru Dreptul Nuclear din cadrul Agentiei pentru Energia Nucleara, cu statut de observator;

Comitetul Otelului, cu statut de observator;

Schema  II a Comitetului pentru Agricultura (Sistemele OCDE de certificare a semintelor furajere, a cerealelor, a sfeclei de zahar, a semintelor de legume si Regimul OCDE de aplicare a normelor internationale pentru legume si fructe), cu statut de observator;

Comitetul Transporturilor Maritime cu statut de observator

Centrul de Dezvoltare OCDE, cu statut de membru cu drepturi depline si, avand un loc in cadrul 'Governing Board' (organismul de coordonare al Centrului);

Declaratia OCDE privind investitiile internationale si companiile multinationale, alaturi de celelalte 38 de tari semnatare, cu statut de membru;

Membru cu drepturi depline in cadrul Programului de Dezvoltare Economica Locala (LEED) al OCDE - 'Local Economic Employment Development'.

            In luna mai 2005 a fost inaugurat oficial Centrului Roman de Informare si Documentare (CRID) in cadrul Academiei Romane si a Punctului de Informare (PI) al Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica in cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Centrul Roman de Informare si Documentare Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica isi propune sa asigure in timp real accesul la documentele si publicatiile elaborate de OCDE si sa devina principala interfata intre expertii romani si Organizatie, fiind in acest sens singurul centru din Europa de Sud - Est.

Sunt in curs de analiza la OCDE, solicitarile de participare prezentate in mod oficial conducerii Organizatiei, ca urmare a implementarii strategiei privind relatia de colaborare cu Organizatia:

Participarea, cu statut de observator, in cadrul Comitetului pentru Concurenta;

Aderarea la Conventia pentru Lupta Impotriva Coruptiei Functionarilor Publici in Tranzactiile Comerciale Internationale;

Participarea, cu statut de observator, in cadrul Comitetului pentru Agricultura;

Participarea, cu statut de observator, in cadrul Comitetului pentru Comert;

Participarea, cu statut de observator, in cadrul Comitetului pentru Educatie si Comitetul pentru Stiinta, Tehnologie si Industrie;

Participarea, cu statut de Observator la Grupul de Lucru pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Comitetul Turismului;

Formularea cererii de a deveni Observator in Grupurile de Lucru ale Agentiei Nucleare.

Organizatia Natiunilor Unite

q    Organizatia Natiunilor Unite este cea mai importanta organizatie internationala din lume. 

q    Fondata in 1945, are 192 de state membre, sediu New York

q    ONU are misiunea de a asigura pacea mondiala, respectarea drepturilor omului, cooperarea internationala si respectarea dreptului international. 

q    6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa, spaniola.

q    1955 Romania membra ONU

q    Organisme: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Secretariatul, Curtea Internationala de Justitie (Haga).

q    Budget pt 2008-2009: USD 4.171 billion

q    ECOSOC este format din 54 membrii alesi pentru 3 ani astfel: 14 tari Africa, 11 tari Asia, 6 tari Europa de Vest, 10 tari America Latina, 13 tari Vestul Europei si  alte tari.

q      Poate efectua sau initia studii si rapoarte cu privire la sanatate internationale economice, sociale, culturale, educationale, precum si aspectele conexe si poate face recomandari cu privire la astfel de aspecte, la Adunarea Generala a membrilor ONU, precum si agentiile specializate in cauza

q    Se constituie comisii in domeniile economic si social, precum si pentru promovarea drepturilor omului.

q    Se consulta cu organizatii non-guvernamentale

q    Presteaza servicii la cererea membrilor ONU

q    Poate incheia acorduri cu una dintre agentiile specializate

q    obtine rapoarte periodice

Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare

Infiintata in 1964, Geneva
- UNCTAD promoveaza dezvoltarea-favorabile tarilor in curs de integrare in curs de dezvoltare in economia mondiala. 
- toate statele membre ONU sunt membre UNCTAD

Trei functii-cheie:

1. Functioneaza ca un forum pentru deliberarile interguvernamentale sustinut de discutii cu experti si schimburi de opinie, indreptate catre atingerea consensului;
2. Realizeaza cercetari, analize ale politicilor si colecteaza date statistice pentru dezbaterile cu espertii
3. Asigura asistenta tehnica, construita pe cerintele specifice ale tarilor in curs de dezvoltare si ale economiilor in tranzitie;

Organizatia Mondiala a Comertului + Gatt

La 1 ianuarie 1995, dupa indelungate si complexe negocieri, a luat fiinta Organizatia Mondiala a Comertului, exponenta  noului set de principii, reguli si discipline care urmeaza a asigura comertului international un cadru imbunatatit de desfasurare, adaptat cerintelor actuale si de perspectiva.[10] 

OMC reprezinta baza institutional-juridica a sistemului comercial multilateral, fiind unica organizatie internationala care trateaza regulile globale ale comertului dintre tari.

Ideea crearii OMC a fost avansata pentru prima data in 1990, de catre Comunitatile Europene si Canada si avea in vedere ca noua organizatie sa se constituie intr-un mecanism eficient si pragmatic pentru:

1.       implementarea rezultatelor Rundei Uruguay;

2.       incorporarea in cadrul multilateral de drepturi si obligatii comerciale a rezultatelor obtinute in noile domenii de reglementare (servicii, masuri investitionale, drepturi de proprietate intelectuala);

3.         aplicarea amendamentelor aduse unor articole ale G.A.T.T;

4.       eliminarea caracterului provizoriu prelungit al existentei si functionari GATT.[11]

            Acordul de la Marrakesh privind infiintarea OMC, in preambulul sau prevede obiectivele de baza, similare cu cele ale G.A.T.T.- ului, dar care au fost extinse pentru a acorda OMC mandatul de a trata comertul cu servicii. Acestea sunt:ridicarea standardelor de viata si a veniturilor; utilizarea deplina a fortei de munca; expansiunea productiei si a comertului; utilizarea optima a resurselor mondiale.

Organizatia Mondiala a Comertului serveste drept forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comertului cu servicii prin desfiintarea barierelor si elaborarea de reguli in noi domenii legate de comert. Pe linga aceasta, ea indeplineste urmatoarele functii:

facilitarea implementarii, administrarii si aplicarii instrumentelor juridice ale Rundei Uruguay si ale oricaror noi acorduri ce vor fi negociate in viitor;

solutionarea diferendelor comerciale;

examinarea politicilor comerciale nationale;

cooperarea cu alte institutii internationale in formularea politicilor economice la scara mondiala.[12]

Principiile Organizatiei Mondiale a Comertului

Acordurile OMC sunt voluminoase si complexe din considerente ca acestea reprezinta texte juridice ce cuprind o gama larga de activitati, care se refera la agricultura, industria textila si imbracaminte, sistemul bancar, standarde industriale, proprietatea intelectuala si multe alte domenii. Si totusi, la baza tuturor acestor documente stau un sir de principii care constituie fundamentul sistemului comercial multilateral.[13] Aceste principii sunt:

a)       acordarea reciproca si neconditionata, in relatia dintre statele parti, a clauzei natiunii cele mai favorizate (NMF). In conformitate cu acordurile OMC, tarile nu trebuie sa manifeste discriminare fata de partenerii lor comerciali. In cazul in care se acorda unui partener o favoare speciala (cum ar fi o taxa vamala mai redusa pentru un produs oarecare), acest lucru urmeaza sa fie aplicat si fata de toti ceilalti membri ai OMC. Totusi, regulile GATT permit, ca taxele vamale si alte bariere in calea comertului sa fie reduse in mod preferential, in cadrul aranjamentelor regionale. Reducerea taxelor vamale, aplicabile in relatiile dintre membrii in cadrul unor aranjamente regionale nu trebuie sa fie extinse si altor tari. Aranjamentele preferentiale regionale constituie astfel o importanta exceptie de la regula clauzei natiunii celei mai favorizate. Asemenea aranjamente pot lua forma uniunilor vamale sau a zonelor de comert liber.

b)       acordarea clauzei tratamentului national, fapt ce presupune o atitudine egala fata de bunurile de import si cele autohtone, cel putin dupa momentul patrunderii bunurilor de import pe piata. Nu este permis unei tari sa impuna asupra unui produs importat, dupa ce acesta a intrat in teritoriul vamal si s-au platit taxele vamale la frontiera, taxe interne (cum ar fi taxele asupra vinzarii) la nivele mai ridicate decit produsele interne similare. Acelasi lucru trebuie sa se aplice atit fata de serviciile acordate de straini si cele acordate de nationali, cit si fata de marcile nationale si cele straine, dreptul de autor si brevete. Acest principiu la fel este prevazut in toate trei acorduri principale ale OMC, desi el este abordat un pic diferit in fiecare din ele.

c)        Eliminarea restrictiilor cantitative si aplicarea acestora intre tarile membre numai in situatii de exceptie, admise de acord pe o baza nediscriminatorie, avindu-se in vedere ca protejarea economie nationale fata de concurenta straina sa se faca in exclusivitate pe calea tarifelor vamale. Regula este supusa totusi unor exceptii specificate. O exceptie importanta permite tarilor care intimpina dificultati ale balantei de plati sa restrictioneze importurile  pentru a-si salvgarda  pozitia financiara externa. Aceasta exceptie acorda o flexibilitate mai mare tarilor in curs de dezvoltare  fata de tarile dezvoltate, in utilizarea restrictiilor cantitative la importuri, daca aceste restrictii sunt necesare pentru prevenirea unui declin serios al rezervelor monetare.

d)       Neadmiterea concurentei neloiale, constind din practicarea de subventii si preturi de dumping la export. Regulile nediscriminatorii - NMF si tratamentul national - sint elaborate in asa fel ca sa asigure conditii loiale pentru comert. Multe dintre acordurile OMC au scopul sa sustina concurenta loiala. De exemplu, in domeniul agriculturii, proprietatii intelectuale, serviciilor. Acordul privind achizitiile publice contribuie la extinderea regulilor referitoare la concurenta si asupra achizitiilor efectuate de mii de institutii publice in multe tari.[14]

e)       Utilizarea unei metodologii de evaluare vamala care sa reflecte valoarea reala a marfurilor, in scopul de a realiza functionarea corecta a taxelor vamale rezultate din negocierile multilaterale.

f)        Previziune: prin intermediul indeplinirii obligatiilor. In cadrul OMC, cind tarile sunt de acord sa deschida pietele lor pentru bunuri si servicii, este ca si cum isi asuma unele angajamente obligatorii. O tara poate sa-si modifice angajamentele sale obligatorii, dar doar dupa negocierea cu partenerii sai comerciali, ceea ce poate insemna ca acestia sa primeasca compensatii pentru prejudiciul ce-l  suporta in urma pierderii comertului. Deci, sistemul comercial multilateral constituie o incercare a guvernelor de a asigura un anturaj stabil si previzibil.[15]

g)       Instituirea angajamentului tarilor-parti de a negocia pe plan multilateral reducerea si eliminarea taxelor vamale si a altor obstacole  din calea comertului international. Tarilor li se cere ca, ori de cite ori este posibil, sa reduca sau sa elimine protectia productiei interne, prin reducerea taxelor vamale si inlaturarea celorlalte bariere din calea comertului. Taxele vamale astfel reduse sunt consolidate impotriva unor majorari posibile si sunt cuprinse in listele nationale ale tarilor membri.

h)       Incurajarea reformei de dezvoltare si reformei economice. Este bine cunoscut faptul ca sistemul OMC contribuie la dezvoltare. Tarile mai putin dezvoltate au nevoie de flexibilitate pe parcursul perioadei cind acestea incearca sa implementeze acordurile. Iar acordurile, ca atare, au mostenit prevederile anterioare ale GATT, care permit acordarea unei asistente speciale si a unor concesiuni comerciale tarilor in curs de dezvoltare. [16]

Abateri de la principii:

Atit prin textul Acordului, cit si prin activitatea desfasurata de la infiintare si pina in prezent, GATT a admis unele adaptari si modificari de reguli si principii, pe calea indirecta a exceptiilor, impuse de evolutia conjuncturii comerciale internationale si, mai ales , de evolutia relatiilor politice dintre statele participante:

a)   Admiterea crearii de zone de comert liber si de uniuni vamale. Aceasta masura a diminuat importanta clauzei natiunii celei mai favorizate. Tarile dintr-o regiune pot constitui un acord de comert liber, care nu se va aplica fata de bunurile provenite  din tari ce nu fac parte din grupul dat. Astfel, s-a ajuns ca tratamentul aplicat in relatiile comerciale dintre tarile Uniunii Europene sa nu poata fi aplicat in relatia tarilor apartinind acestei grupari regionale cu tarile extracomunitare.

b)     Instituirea sistemului generalizat de preferinte vamale in favoarea tarilor in curs de dezvoltare, pe baza de nereprocitate. Acest sistem s-a dovedit a fi pozitiv asupra promovarii exportului tarilor in curs de dezvoltare catre tarile dezvoltate. Obiectivul SGP  consta in facilitarea diversificarii productiei in tarile in curs de dezvoltare, intensificarea procesului de industrializare si sporirea incasarilor din export. SGP vamale consta in acordarea  de catre tarile donatoare (tarile dezvoltate) scutire integrala sau partiala de taxe vamale la importul de produse manufacturate provenind din tarile beneficiare de preferinte. Acordarea de preferinte vamale este efectuat in mod unilateral, ele nu constituie obiectul negocierii. Desigur ca nu se poate trece cu vederea faptul ca tarile dezvoltate au acceptat acest sistem preferential nu numai din dorinta de a sprijini tarile in curs de dezvoltare in efortul lor de achizitionare  de mijloace valutare de plata, dar si din interese proprii, daca se tine seama ca in structura exportului tarilor in curs de dezvoltare predomina materiile prime minerale si alte produse de baza provenind din domeniul agricol, forestier, acvatic etc.[17]

Un sistem uniform de preferinte care sa fie aplicat in aceleasi conditii de catre toate tarile dezvoltate n-a fost adoptat, dar s-au aplicat scheme individuale de preferinte care difera de la o tara la alta.

c)      Acceptarea unui grad sporit de protectie in favoarea tarilor in curs de dezvoltare. S-a admis ca tarile membre in curs de dezvoltare sa poata sa-si protejeze  economia nationala fata de concurenta straina prin instituire de taxe vamale protectioniste adecvate, precum si pe calea introducerii altor masuri protectioniste.[18]

Organul suprem din cadrul OMC, responsabil pentru luarea deciziilor este Conferinta Ministeriala, care se reuneste la fiecare doi ani. Ea va exercita  functiile OMC si va lua masuri necesare in acest scop. Ea va fi abilitata  sa ia decizii cu privire la toate aspectele tinind de orice Acord  comercial multilateral daca un Membru solicita aceasta[19]. Consiliul General este cel mai inalt organ de luare a deciziilor din cadrul OMC, sediul sau aflindu-se la Geneva. El este compus din reprezentantii ai tuturor guvernelor membre si are autoritatea de a actiona in numele Conferintei Ministeriale a OMC in perioadele dintre reuniunile acesteia, trimitindu-le in mod direct rapoarte. Este, de asemenea, responsabil pentru examinarea politicilor comerciale ale tarilor membre, pe baza rapoartelor pregatite de Secretariatul OMC. Prin Acordul OMC au fost constituite: Comitetul pentru Comert si Dezvoltare ; Comitetul pentru restrictii din motive de balanta de plati, Comitetul pentru Buget, Finante si Aderare. Consiliul General al OMC a constituit alte doua comitete care se raporteaza la el: Comitetul pentru Comert si Mediu si Comitetul pentru Acordurile Comerciale  Regionale.

OMC dispune de un Secretariat, condus de un director general, care este asistat de trei directori generali adjuncti. Conferinta Ministeriala numeste Directorul General pe o perioada de 4 ani si adopta regulile referitoare la puterile, atributiile, conditiile de lucru si durata mandatului. Secretariatul OMC are un personal de 500 de angajati, de nationalitati diferite. In indeplinirea sarcinilor lor, atit Directorul General, cit si personalului OMC li se solicita "sa  nu ceara sau sa accepte nici un fel de instructiuni de la vre-un Guvern sau de la vre-o Autoritate din afara  OMC",  mentinindu-se astfel caracterul international al Secretariatului.[20]

Beneficiile sistemului comercial OMC

OMC si sistemul sau comercial  ofera multiple beneficii, unele bine cunoscute, altele - mai putin evidente. Obiectivul acestui sistem bazat pe reguli este de a asigura ca pietele ramin deschise si de a evita intreruperea acestui acces prin impunerea brusca si arbitrara a unor restrictii asupra importurilor.

Intr-un numar de tari in curs de dezvoltare, comunitatile de afaceri continua totusi sa nu constientizeze pe deplin avantajele sistemului comercial OMC. Cu toate acestea, acest sistem juridic nu numai ca ofera beneficii producatorilor industriali si  intreprinderilor, dar si creeaza drepturi in favoarea lor[21]. Daca ar fi sa sistematizam aceste beneficii, atunci ele ar putea fi prezentate astfel:

a)       Sistemul contribuie la mentinerea pacii internationale.

In particular, pacea este un rezultat al aplicarii celor mai importante principii ale sistemului comercial.

b)       Sistemul permite solutionarea constructiva a diferendelor.

Sistemul OMC ofera modalitati eficiente de rezolvare pasnica si constructiva a diferendelor aferente activitatii comerciale. Mai mult comert inseamna mai multe eventualitati de aparitie a diferendelor. Faptul ca tarile pot apela la OMC pentru a-si reglementa diferendele, contribuie substantial la diminuarea tensiunilor internationale din sfera comerciala.

c)        Comertul stimuleaza cresterea economica.

Comertul este potentialul de a crea locuri de munca. Practica arata ca diminuarea numarului obstacolelor comerciale influenteaza pozitiv asupra numarului locurilor de munca. O politica bine gindita inlesneste solutionarea problemelor de angajare in cimpul muncii, rezultatul final fiind mai bun anume in conditii mai libere de comert.

d)       Comertul liber reduce cheltuelile de trai.

Exista o multime de studii cu privire la impactul dintre protectionism si comertul liber. Protectionismul este scump, el intotdeauna ridica preturile. Sistemul OMC are ca scop reducerea barierelor comerciale prin intermediul regulilor convenite de comun acord si se bazeaza pe principiul nediscriminarii. Rezultatul - reducerea costurilor de producere si reducerea preturilor la marfuri finite si la servicii.[22]

e)       Comertul sporeste veniturile.

Analizele si estimarile impactului Rundei Uruguay (deci a formarii OMC), sau ale crearii pietei comune a UE, au demonstrat ca aceste procese s-au soldat cu venituri suplimentare considerabile, ceea ce a impulsionat serios procesele de dezvoltare economica. Comertul comporta provocari si unele riscuri - producatorii interni trebuie sa ofere produse de aceeasi calitate cu cele importate, insa nu toti reusesc. Dar faptul ca exista venituri suplimentare, inseamna ca exista resurse pentru ca guvernele sa poata redistribui beneficiile disponibile, spre exemplu, pentru a ajuta agentii economici sa devina mai competitivi.

f)         Sistemul incurajeaza guvernarea buna.

Deseori guvernele folosesc cadrul OMC in calitate de restrictie interna utila la elaborarea politicilor economice, argumentind, ca "nu putem proceda astfel, deoarece acest fapt vine in contradictie cu prevederile acordurilor OMC". Pentru afaceri, asumarea acestor angajamente inseamna o mai mare certitudine si claritate in conditiile de comert; pentru guverne aceasta inseamna mai multa disciplina si corectitudine.[23]

Beneficiile pentru exportatorii de bunuri si servicii

1.       Securitatea accesului. In comertul cu bunuri, aproape toate taxele vamale ale tarilor dezvoltate si o proportie mare a celor in curs de dezvoltare au fost consolidate  in cadrul OMC impotriva cresterilor. Consolidarea asigura faptul ca accesul imbunatatit pe piata, obtinute prin reduceri tarifare incluse in listele de concesii ale fiecarei tari sa nu fie intrerupt prin cresteri bruste ale taxelor sau impunerea altor restrictii de catre tarile importatoare. In domeniul serviciilor, tarile si-au luat angajamente de a nu restrictiona accesul produselor din domeniul serviciilor peste conditiile si limitarile specificate in listele lor nationale.

2.       Stabilitatea accesului. Sistemul asigura, de asemenea, stabilitatea accesului pe pietele de export, solicitind tuturor tarilor sa aplice un set de reguli uniform, elaborat in cadrul diverselor acorduri. Tarile au obligatia de a asigura conformitatea cu prevederile acordurilor pertinente a regulilor privind determinarea valorii in vama, inspectarea produselor in vederea stabilirii conformitatii cu standardele obligatorii de calitate sau eliberarea licentelor de import.

Beneficiile pentru importatorii de materii prime

Adeseori intreprinderile sunt obligate sa achizitioneze din import materii prime, produse intermediare si servicii necesare productiei de export. Regula de baza care cere ca exporturile sa fie permise, fara restrictii suplimentare, dupa plata taxelor si obligatia de a asigura conformitatea celorlalte reguli nationale, aplicate la frontiere cu reguli uniforme din cadrul Acordurilor, faciliteaza importurile. Ele acorda industriilor exportatoare o anumita garantie ca isi procura cele necesare fara intirzieri si la costuri competitive. In plus, consolidarile tarifare servesc la asigurarea importatorilor ca costurile de import nu vor fi marite prin impunerea unor taxe vamale mai mari.[24]

 Acordul General pentru Tarife si Comert

Ca urmare a faptului ca cel de-al doilea Razboi Mondial a afectat profund intreaga economie mondiala si relatiile economice internationale, ONU a initiat inca din primii ani de activitate, o ampla actiune menita sa duca in final la crearea unei Organizatii Mondiale a Comertului care sa-si aduca contributia la eliminarea treptata a barierelor si restrictiilor din calea comertului international.

In acest scop, din insarcinarea ECOSOS, o comisie pregatitoare formata din reprezentantii a 23 de state, a trecut inca din 1945 la elaborarea unei carte a viitoarei Organizatii Mondiale a Comertului, aceasta fiind prima incercare de codificare a unor reguli fundamentale care sa guverneze relatiile economice internationale. Comisia pregatitoare a hotarit ca, paralel cu activitatea de elaborare a Cartei pentru viitoarea OMC si pina la ratificarea ei, sa initieze si primele negocieri cu privire la reducerea taxelor vamale si a altor restrictii din calea comertului international. Aceste negocieri au avut loc in perioada aprilie - octombrie 1947 si rezultatele lor au fost incorporate intr-un tratat multilateral, denumit Acordul General pentru Tarife si Comert, care constituie baza oficiala, juridica a concesiilor tarifare convenite. Totodata in acest tratat, care urma sa fie o anexa la Carta pentru OMC, au fost inscrise si o serie de reguli, principii si discipline dupa care sa se calauzeasca statele semnatare in desfasurarea schimburilor comerciale reciproce. Tratatul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1948.[25]

A fost elaborata si Carta proiectata pentru OMC, cunoscuta sub denumirea de Carta de la Havana (1948), dar, nefiind ratificata de statele semnatare, n-au putut sa fie puse bazele OMC, raminind in vigoare GATT care nu a avut statut juridic de organizatie internationala, dar a intretinut legaturi cu organizatii specializate ale ONU.

Acordul General pentru Tarife si Comert a fost un tratat multilateral - interguvernamental, ce reglementa cele mai importante aspecte ale cooperarii economice si comerciale intre statele semnatare. [26]

Principalul obiectiv al GATT este crearea si implementarea unui sistem comercial liberalizat si deschis in cadrul caruia intreprinderile comerciale din tarile membre pot face comert unele cu altele in conditiile de competitie impartiala. Din textul Acordului mai pot fi deduse urmatoarele obiective: liberalizarea comertului; aplicarea clauzei natiunii celei mai favorizate, fapt ce presupune nediscriminarea; respectarea obligatiilor asumate; micsorarea tarifelor; un regim comun pentru statele in curs de dezvoltare; politica antidumping etc.[27] Aceste obiective isi pastreaza valabilitatea si in prezent. In ultimii 15-20 de ani, ca urmare a faptului ca a crescut  numarul tarilor membre si, in special, al tarilor in curs de dezvoltare, atributiile si obiectivele GATT s-au largit.

Textul Acordului a suferit pe parcursul existentei sale o serie de revizuiri si completari impuse de conditiile internationale postbelice. Incepind din 1995 cind a fost actualizat, Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert a devenit principalul Acord al OMC pentru comertul cu marfuri. Principiile ce stau la baza GATT au fost preluate de sistemul OMC. [28]

 Rundele comerciale

Negocierile comerciale initiate de catre GATT se desfasoara in cadrul unor conferinte, denumite si runde de tratative. Practica acestor conferinte a consacrat  respectarea citorva principii in desfasurarea negocierilor tarifare  si netarifare, si anume:

a.       Fiecare  parte contractanta are dreptul de a decide daca participa sau nu la negocierile initiate in cadrul GATT;

b.       Nici uneia dintre partile contractante nu i se poate cere sa faca  concesii unilaterale, intre parti contractante trebuind sa se acorde concesii de egala valoare. Fac exceptie tarile in curs de dezvoltare care beneficiaza de principiul nereciprocitatii concesiilor in raporturile cu tarile dezvoltate.

c.     Toate partile contractante beneficiaza de rezultatele negocierilor tarifare, in virtutea aplicarii reciproce a MFN, indiferent daca participa sau nu la negocieri. Cit priveste alte acorduri negociate-n cadrul GATT, acestea nu se extind asupra partilor contractante decit in masura  in care adera la ele.[29]

In perioada 1947 - 1990, in cadrul GATT, au avut loc opt runde de negocieri, care s-au soldat cu rezultate importante pe linia crearii conditiilor favorabile dezvoltarii comertului international.

1.       Runda de la Geneva (aprilie-octombrie 1947).

Aceasta runda sa soldat cu crearea Acordului GATT si cu 45 000 concesii tarifare vizind peste 50% din valoarea comertului mondial din acea perioada. S-au pus bazele unei noi tehnici de negocieri  cunoscuta sub denumirea de "tara cu tara si produs cu produs".[30]Prin protocolul de la Geneva se stabileste reducerea taxelor vamale la importul in tarile dezvoltate cu 35% in medie pentru produse industriale si cu 15% pentru produse agricole, iar la importul in unele tari in curs de dezvoltare, cu pina la 40% pentru unele produse industriale.

2.       Runda de la Annecy (Franta-1949)

Aceasta runda de negocieri comerciale a condus, pe linga aderarea a 11 noi tari la GATT, la 5000 de concesii tarifare.

3.       Runda de la Torguay (Anglia-1950-1951)

Aceasta runda a fost organizata cu prilejul aderarii R.F.G la GATT. Numarul concesiilor tarifare negociate a fost de 8700, iar reducerea medie a taxelor vamale a fost de 25% fata de nivelul practicat in 1948.

4.       Runda de la Geneva (Elvetia-1955-1956)

Aceasta runda s-a soldat cu rezultatele cele mai modeste - 4300 de concesii tarifare, alcatuite in principal din consolidari de taxe vamale.

5.       Runda Dillon-Geneva (1960-1962)

A fost numita asa dupa numele subsecretarului de stat American care a propus-o. Desi nu a dus decit la realizarea unui numar de 4400 concesii tarifare, a marcat totusi un pas inainte fata de rundele precedente prin faptul ca s-a folosit tehnica reducerii lineare si reciproce a taxelor vamale cu un anumit procent convenit.

6.       Runda Kennedy-Geneva (1964-1967)[31]

Runda a fost lansata din initiativa SUA si CEE. La aceasta runda s-a convenit reducerea taxelor vamale la 6300 pozitii tarifare, in medie cu 35%, in timp de 5 ani.  Pentru prima oara au fost abordate la aceasta runda si alte trei probleme : obstacolele netarifare, liberalizarea comertului cu produse agricole si luarea in considerare a situatiei tarilor in curs de dezvoltare. In domeniul obstacolelor netarifare s-a elaborat si adoptat un Cod antidumping.

7.       Runda Tokyo (1973-1979)

A fost organizata din initiativa  SUA, CEE si a Japoniei. Pe parcursul acesteia au continuat eforturile GATT de a reduce in mod treptat tarifele. Rezultatele s-au soldat cu o reducere de 1/3 din platile vamale in cele 9 mari tari industrializate, ceea ce a facut ca tariful mediu la produsele industriale sa se reduca cu 4.7%. Micsorarea tarifelor, esalonata pe parcursul unei perioade de peste opt ani, a implicat si un element de "armonizare", si anume cu cit mai mare era tariful, cu atit mai mare era diminuarea acestuia, in mod proportional. Au fost semnate un sir de acorduri privitoare la obstacolele de alta natura decit cele tarifare, care in unele cazuri tineau de modalitatea de interpretare a regulilor existente GATT, iar in altele s-au pus fundamente cu totul noi. Dat fiind faptul ca nu au fost acceptate de toti membrii GATT; deseori erau numite neoficial "coduri". Astfel, in domeniul netarifar au fost negociate sase acorduri : Acordul cu privire la evaluarea vamala; Acordul cu privire la comertul de stat; Acordul privind procedurile in materie de licente de import; Acordul privind subventiile de export si taxele compensatorii; Codul Antidumping;[32]Acordul privind obstacolele tehnice in calea comertului. Aceste Acorduri nu erau multilaterale, dar constituiau totusi un inceput.

8.       Runda Uruguay (La Punta del Este-1986-1993)

Negocierile in cadrul Rundei Uruguay s-au soldat cu elaborarea Actului Final (la  15 decembrie 1993 ) ce a fost supus aprobarii guvernelor celor 117 tari participante la negocieri. Rezultatele rundei au fost puse in aplicare la 1 ianuarie 1995. Prin Actul Final s-a convenit:

a)       Acordul privind crearea Organizatiei Mondiale a Comertului. OMC este conceputa ca o organizatie independenta, in afara ONU. Reuniunea de la Marrakech a Comitetului de negocieri comerciale, care a marcat oficial finalizarea Rundei Uruguay, a confirmat, la nivel oficial, actul de nastere a Organizatiei Mondiale a Comertului, al III-lea pilon al economiei mondiale (pe linga FMI si BM).

b)       OMC inlocuieste structura juridica si institutionala a GATT. Ea are o sfera de cuprindere mai larga decit GATT, incluzind pe linga comertul cu marfuri si comertul cu servicii si aspectele drepturilor de proprietate intelectuala;

c)        Acordul General pentru Comertul cu Servicii;

d)       Acordul referitor la Aspectele Drepturilor de Proprietate Intelectuala legate de Comert;

Printre rezultatele vizind liberalizarea, incluse in Actul Final, sunt de mentionat:

a)    Reducerea  cu 40  a  taxelor vamale de import pentru produsele industriale si agricole;

b)      Reducerea  progresiva,  pe  o  perioada  de sase ani,  a  sprijinului  intern acordat agriculturii, in medie cu 20% in tarile industrializate, si cu 13,3% in tarile in curs de dezvoltare;

c)     Liberalizarea pe  parcursul  unei perioade de 10 ani a  exporturilor  de produse textile prin cresterea progresiva a a nivelului cotelor de acces, precum si reducerea, in paralel, a taxelor vamale la importul acestor produse;

d)     Liberalizarea    comertului    cu    servicii ,    prin  convenirea    acordarii multilaterale a regimului clauzei natiunii celei mai favorizate si a regimului national;

e)       Consolidarea regulilor de actiune impotriva practicilor de concurenta neloiala in comertul international;

f)        Extinderea principiului tratamentului diferentiat si mai favorabil pentru tarile in curs de dezvoltare.[33]

In Continutul "Rezultatelor Negocierilor in cadrul Rundei Uruguay privind comertul multilateral", textele juridice includ o lista de aproape 60 de acorduri , anexe, decizii si intelegeri. Prin intermediul acestor acorduri a fost instituit un sistem mondial comercial nediscriminatoriu care reglementeaza in mod expres drepturile si obligatiile membrilor OMC. Pe langa Acordurile ce cuprind principiile de baza (GATT, TRIPS, GATS), au fost negociate si o serie de Acorduri adaugatoare care se refera la clauze speciale cu privire la sectoare specifice, si anume:

Acordul privind evaluarea bunurilor in vama

Acordul privind Inspectia Inainte de Expeditie

Acordul privind Barierele Tehnice in Calea Comertului

Acordul privind aplicarea masurilor sanitare si fitosanitare

Acordul privind procedurile in materie de licente de import

Acordul privind Subventiile si Masurile Compensatorii

Acordul privind salvgardarea

Acordul privind Practicile Anti-dumping

Acordul privind Regulile de Origine.

Acordul privind masurile investitionale legate de comert

Acordul privind Textilele si Imbracamintea

Acordul privind Agricultura.

 Acordul General privind Comertul cu Servicii. Obiectivele GATS sunt similare celor ale GATT. Aceasta vizeaza "promovarea cresterii economice a tuturor partenerilor comerciali si dezvoltarea tarilor in curs de dezvoltare", prin expansiunea comertului cu servicii. Acordul cauta sa atinga acest obiectiv aplicind la comertul cu servicii regulile GATT, cu modificarile necesare pentru a tine seama de trasaturile sale specifice.

GATS se aplica la masurile guvernamentale  care privesc serviciile furnizate pe baze comerciale. Astfel, acesta acopera atit intreprinderile din sectorul privat, cit si companiile proprietare a guvernelor, daca acestea furnizeaza serviciile baza comerciala. Serviciile obtinute de departamentele si agentiile guvernamentale pentru uzul lor intern sunt excluse din sfera acordului.

Printre obligatiile importante impuse de textul cadru sunt cele referitoare la:

a        Transparenta reglementarilor - Acordul cere ca fiecare tara membra sa stabileasca  unul sau mai multe puncte de informare, de unde alte tari membre sa poata obtine informatii privind legile si reglementarile afectind comertul din sectoarele de servicii de interes pentru industriile lor. In plus, in scopul  sprijinirii furnizorilor de servicii din tarile in curs de dezvoltare, Acordul cere tarilor dezvoltate membre sa stabileasca puncte de contact pentru obtinerea informatiei necesare.[34]

b     Recunoasterea reciproca a calificarilor cerute pentru furnizarea de servicii. Companiile sau persoanele care furnizeaza servicii trebuie sa obtina certificate, licente sau alte autorizari care sa le permita sa faca afaceri. Acordul solicita tarilor membre sa incheie aranjamente pentru recunoasterea reciproca a cerintelor de calificare pentru obtinerea autorizatiei. Acordurile de recunoastere vor fi notificate OMC.

c     Aplicarea tratamentului natiunii celei mai favorizate - In  cadrul  GATS, atunci cind o tara permite patrunderea competitorilor straini  intr-un anumit sector, inseamna ca se vor acorda oportunitati egale pentru sectorul dat serviciilor acordate de toate tarile membre a OMC. NMF se aplica in cazul tuturor serviciilor, dar se permit unele scutiri speciale temporare.

d       Regulamentele vor fi obiective si rezonabile - Dat  fiind  faptul  ca regulamentele interne sunt cele mai importante mijloace de exercitare a  unei influente sau a controlului asupra comertului cu servicii, in Acord se cere ca guvernele sa reglementeze serviciile in mod rezonabil, obiectiv si impartial.

e      De a nu aplica restrictii la transferurile si platile internationale, cu exceptia cazului cind tara are serioase dificultati cu balanta de plati, dar chiar si in asemenea cazuri restrictiile vor fi temporare si vor respecta alte limite si conditii;[35]

f        Masuri  care  sa  fie  luate  pentru  liberalizarea comertului, inclusiv acelea care sa asigure o mai mare participare a tarilor in curs de dezvoltare. Runda Uruguay a constituit inceputul. GATS cere sa fie desfasurate mai multe negocieri, primele dintre care urmeaza sa inceapa pe parcursul urmatorilor cinci ani. Scopul urmarit este ca procesul de liberalizare sa continue prin intermediul majorarii numarului de angajamente in programe.

Comertul cu servicii este mult mai divers decit comertul international cu bunuri. Companii de telefoane, banci, companii aeriene si firme de contabilitate acorda serviciile lor in moduri cu totul diferite. Anexele GATS reflecta unele din aceste diversitati. Anexele reglementeaza urmatoarele domenii: Deplasarea persoanelor fizice; Serviciile financiare; Telecomunicatiile; Servicii de transport aerian; Achizitiile publice; Subventiile; Masurile compensatorii; Licentierea etc.[36]