Capitalismul - sistemul economiei capitaliste

Pana acum toate civilizatiile s-au bazat pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. In trecut, civilizatia si proprietatea privata au fost corelate. Cei ce sustin ca economia este o stiinta experimentala si recomanda totusi controlul public asupra mijloacelor de productie se contrazic lamentabil. Daca experienta istorica ar putea sa ne invete ceva, ar fi ca proprietatea privata este inextricabil legata de civilizatie. Nu exista nici un experiment care sa probeze ca socialismul ar putea furniza un nivel de trai la fel de ridicat ca cel furnizat de capitalism. [7]

Sistemul economiei de piata nu a fost niciodata incercat integral si in forma pura. Dar, in orbita civilizatiei occidentale, incepand din Evul Mediu a prevalat in linii mari o tendinta generala de abolire a institutiilor care obstructioneaza functionarea economiei de piata. Odata cu avansul treptat a acestei tendinte, cifrele populatiei au [p.265] crescut iar nivelul de trai al maselor a crescut pana la nivele nemaiatinse si nemaivisate in trecut. Muncitorul american mediu se bucura de facilitati pentru care Crassus, familia Medicis si Ludovic al XIV-lea l-ar fi invidiat.

Problemele ridicate de critica socialista si interventionista a economiei de piata sunt de natura pur economica si nu pot fi solutionate decat in maniera in care incearca sa o faca aceasta carte: printr-o analiza sistematica a actiunii umane si a tuturor sistemelor imaginabilte de cooperare sociala. Problema psihologica de a sti de ce oamenii critica si denigreaza capitalismul, numind tot ce le displace "capitalist" si tot ce le place "socialist", priveste istoria si trebuie lasata in seama istoricilor. Insa mai exista cateva chestiuni care trebuie subliniate in acest punct.

Adeptii totalitarismului considera "capitalismul" un rau infiorator, o boala teribila care s-a abatut asupra omenirii. In ochii lui Marx el reprezenta un stadiu inevitabil in evolutia omenirii, dar aceasta nu-l impiedica sa fie cel mai cumplit dintre rele; din fericire mantuirea este iminenta, ea urmand sa elibereze pe veci omul de acest dezastru. Altii considera ca ar fi fost posibila evitarea capitalismului, cu singura conditie ca oamenii sa fi fost mai morali si mai priceputi in alegerea politicii lor economice. Toate elucubratiile de felul acesta au o trasatura comuna. Ele privesc capitalismul ca si cum acesta ar fi un fenomen accidental, ce ar putea fi eliminat fara modificarea conditiilor esentiale pentru actiunea si gandirea omului. Deoarece nu-si bat capul cu problema calculului economic, le scapa consecintele pe care le-ar atrage inevitabil abolirea calculului monetar. Autorii lor nu realizeaza faptul ca omul socialist, caruia aritmetica nu-i va fi de nici un folos in planificarea actiunii, va fi in intregime diferit de contemporanii nostri, atat in ce priveste mentalitatea cat si modul de a gandi. Chiar presupunand ca am fi gata sa trecem sub tacere consecintele dezastruoase pe care acesta le-ar avea pentru bunastarea materiala a omului, cand discutam despre socialism nu putem trecem cu vederea aceasta transformare mentala.

Economia de piata este modul de actiune in conditii de diviziune a muncii, elaborat de om. Insa de aici nu rezulta ca el este ceva accidental sau artificial si ca ar putea fi inlocuit printr-un alt mod de actiune. Economia de piata este produsul unui lung proces evolutiv. Ea este rezultatul stradaniilor omului de a-si adapta cat mai bine cu putinta actiunile la conditiile date ale mediului sau, pe care nu le poate altera. Este, asa zicand, o strategie, prin aplicarea careia omul a progresat triumfator de la salbaticie la civilizatie.

Unii autori afirma: capitalismul este sistemul economic care a facut cu putinta minunatele realizari ale ultimelor doua sute de ani; de aceea el este depasit, fiindca ceea ce a fost bun in trecut [p.266] nu poate continua sa fie astfel si in vremurile noastre sau in viitor. Asemenea rationamente se afla in contradictie flagranta cu principiile cunoasterii experimentale. Nu este necesar sa reiteram in acest punct intrebarea daca stiintele actiunii umane pot adopta metodele stiintelor naturale experimentale sau nu. Chiar daca un raspuns afirmativ la o astfel de intrebare ar fi cu putinta, inca ar fi absurd sa se argumenteze in maniera adoptata de acesti experimentalisti à rebours. Stiintele experimentale afirma ca deoarece a a fost valid in trecut, el va continua sa fie valid si in viitor. Ele nu pot sustine niciodata contrariul, afirmand ca deoarece a a fost valid in trecut, el nu va mai fi valid in viitor.

Exista obiceiul de a-i invinovati pe economisti pentru asa-zisul lor dispret pentru istorie. Se afirma ca economistii considera ca economia de piata este paradigma ideala si eterna a cooperarii sociale. Ei se concentreaza asupra investigarii conditiilor din economia de piata, lasand tot restul deoparte. Pe ei nu-i preocupa faptul ca aparitia capitalismului dateaza numai de doua sute de ani si ca el este limitat chiar si astazi inca la o portiune relativ redusa din suprafata pamantului si la o minoritate de popoare. Au existat si inca mai exista, spun criticii acestia, alte civilizatii cu alte mentalitati si cu moduri diferite de a-si gestiona treburile economice. Vazut sub specie aeternitatis, capitalismul este un fenomen trecator, un stadiu efemer al evolutiei istorice, o simpla tranzitie de la epocile precapitaliste catre un viitor postcapitalist.

Toate aceste critici sunt eronate. De buna seama, teoria economica nu este o ramura a istoriei sau a oricarei alte stiinte istorice. Ea este teoria intregii actiuni umane, stiinta generala a categoriilor imutabile ale actiunii si a functionarii lor in toate conditiile speciale imaginabile in care se poate gasi actorul uman. Asa fiind, ea furnizeaza instrumentul mental pentru abordarea problemelor istorice si etnografice. Istoricul sau etnograful care neglijeaza in activitatea lor posibilitatea de a beneficia din plin de rezultatele teoriei economice va avea rezultate modeste. De fapt, acesta nu poate aborda obiectul cercetarii sale independent de ceea ce respinge drept teorie. La fiecare pas facut pe calea colectarii de fapte, chipurile brute, a sistematizarii acestor fapte si a formularii de concluzii derivate din ele, el este calauzit de ramasite confuze si trunchiate ale unor doctrine economice superficiale carpacite in secolele dinaintea elaborarii stiintei economice autentice si de multa vreme respinse.

Analiza problemelor societatii de piata, singurul tip de actiune umana care permite intrebuintarea calculului de rentabilitate in vederea planificarii actiunii, deschide accesul spre analiza tuturor modurilor imaginabile de actiune si a tuturor problemelor economice cu care se confrunta istoricii si etnografii. Toate metodele noncapitaliste de [p.267] management economic pot fi studiate numai presupunand ipotetic ca si in cadrul lor se pot intrebuinta numere cardinale pentru inregistrarea actiunilor trecute si planificarea actiunilor viitoare. Acesta este motivul pentru care economistii situeaza in centrul investigatiilor lor studiul unei economii de piata pure.

Nu economistii sunt cei carora le lipseste "simtul istoric" si care ignora factorul evolutiv, ci criticii lor. Economistii au fost totdeauna pe deplin constienti ca economia de piata este produsul unui indelungat proces istoric, inceput pe vremea cand specia umana se nastea dintre alte primate. Adeptii curentului gresit intitulat "istoricism" sunt cei care intentioneaza sa anuleze efectele schimbarilor evolutive. In ochii lor, toate lucrurile a caror existenta nu o pot deriva dintr-un trecut indepartat sau nu o pot identifica printre cutumele vreunui trib polinezian primitiv sunt artificiale, chiar decadente. Ei considera faptul ca o anumita institutie este necunoscuta salbaticilor drept o dovada de inutilitate si putreziciune. Marx si Engels, ca si profesorii prusaci care apartineau Scolii Istorice au exultat la aflarea vestii ca proprietatea privata nu este "decat" un fenomen istoric. In ochii lor, aceasta era dovada faptului ca planurile lor socialiste erau realizabile. [8]

Geniul creator se afla in contradictie cu contemporanii sai. Ca pionier al unor lucruri noi si nemaiauzite, el se afla in conflict cu acceptarea necritica de catre acestia a normelor si valorilor traditionale. In ochii sai rutina cetateanului de rand, a omului mediu de pe strada, este simpla prostie. Pentru el, "burghez" este sinonim cu imbecil. [9] [p.268]

Artistii frustrati care se delecteaza maimutarind manierismul geniului pentru a-si uita si ascunde propria impotenta adopta aceasta terminologie. Acesti boemi numesc "burghez" tot ce le displace. De cand Marx a echivalat termenul de "capitalist" cu cel de "burghez", ei intrebuinteaza ambele cuvinte ca sinonime. In vocabularele tuturor limbajelor, cuvintele "capitalist" si "burghez" desemneaza astazi tot ce este rusinos, degradant si infam. [10] Pin contrast, oamenii numesc tot ceea ce considera bun si demn de lauda "socialist". Schema obisnuita de rationament este urmatoarea: cineva numeste ceva ce ii displace "capitalist", dupa care deduce din acest epitet ca lucrul respectiv este daunator.

Confuzia semantica merge inca si mai departe. Sismondi, apologetii romantici ai Evului Mediu, autorii socialisti, Scoala Istorica prusaca si institutionalistii americani sustineau despre capitalism ca este un sistem de exploatare nedrept, care sacrifica interesele vitale ale majoritatii populatiei in beneficiul exclusiv al unui mic grup de profitori. Nici o persoana decenta nu poate sustine acest sistem "dement". Economistii care sustin despre capitalism ca este benefic nu doar pentru un grup restrans ci pentru toata lumea, sunt "sicofanti ai burgheziei". Ei sunt fie prea obtuzi pentru a recunoaste adevarul, fie apologeti mituiti ai intereselor egoiste de clasa ale exploatatorilor.

In terminologia acestor dusmani ai libertatii, democratiei si economiei de piata, capitalismul inseamna politica economica recomandata de marii afaceristi si de milionari. Confruntati cu faptul ca anumiti antreprenori si capitalisti bogati - dar cu siguranta nu toti - recomanda astazi masuri restrictive pentru liberul schimb si competitie si care duc la formarea de monopoluri, ei afirma: Capitalismul contemporan este adeptul protectionismului, al cartelurilor si al abolirii competitiei. Este adevarat, adauga ei, ca la un moment dat capitalismul britanic a sustinut liberul schimb, atat pe pietele autohtone cat si in relatiile internationale. Lucrurile s-au petrecut astfel deoarece, la vremea respectiva, interesele de clasa ale burgheziei britanice erau cel mai bine slujite de o asemenea politica. Insa conditiile s-au schimbat, iar astazi capitalismul, i.e. doctrina recomandata de exploatatori, urmeaza o alta politica.

Am vazut deja ca aceasta doctrina distorsioneaza grav atat teoria economica cat si faptele istorice. [11] Au existat si vor exista intotdeauna oameni ale caror ambitii egoiste solicita protectie pentru interese speciale si care spera sa obtina avantaje de pe urma masurilor care limiteaza competitia. Antreprenorii imbatraniti si obositi si mostenitorii decadenti ai celor ce au reusit in trecut ii detesta pe [p.269] parvenitii agili care le pun in pericol averea si pozitia sociala eminenta. Daca dorinta lor de a rigidiza conditiile economice si de a obstructiona progresul se materializeaza sau nu depinde de climatul public de opinie. Structura ideologica a secolului al XIX-lea, modelata de prestigiul doctrinelor economistilor liberali, facea ca asemenea dorinte sa fie irealizabile. Cand progresele tehnologice din epoca liberala au revolutionat metodele traditionale de productie, de transport si de comert cei ale caror interese speciale erau afectate nu au solicitat protectie, deoarece o asemenea actiune ar fi fost sortita esecului. Insa astazi se considera ca una dintre sarcinile legitime ale aparatului guvernamental este de a impiedica omul mai eficient sa rivalizeze cu cel mai putin eficient. Opinia publica simpatizeaza cu cererile grupurilor puternice de presiune de a opri progresul. Producatorii de unt lupta cu destul de mult succes impotriva producatorilor de margarina, iar interpretii de muzica impotriva inregistrarilor muzicale. Sindicatele sunt inamici ireductibili al oricarei masini noi. Nu este de mirare ca, intr-un asemenea mediu, oamenii de afaceri mai putin eficienti urmaresc sa obtina protectie impotriva rivalilor lor mai eficienti.

O descriere corecta a starii de lucruri ar suna astfel: Astazi numeroase grupuri de oameni de afaceri nu mai sunt liberale; ei nu mai sustin o economie de piata pura si libera initiativa, ci dimpotriva, solicita diverse masuri prin care guvernul sa se amestece in afaceri. Dar este intru totul eronat sa se spuna ca intelesul conceptului de capitalism s-a modificat si ca ceea ce institutionalistii americani numesc "capitalism matur", iar marxistii "capitalism tarziu", s-ar caracteriza prin politici restrictive, destinate sa protejeze interesele speciale ale salariatilor, fermierilor, vanzatorilor, artizanilor si uneori si pe ale capitalistilor si ale antreprenorilor. Conceptul de capitalism este un concept economic imutabil; in masura in care inseamna ceva el inseamna economie de piata. Cei ce se consimt la utilizarea unei terminologii diferite se lipsesc de instrumentul semantic care permite analiza corespunzatoare a problemelor istoriei contemporane si ale politicilor economice. Aceasta nomenclatura eronata devine inteligibila numai in masura in care intelegem ca pseudo-economistii si politicienii care o intrebuinteaza urmaresc sa-i impiedice pe oameni sa afle ce este de fapt economia de piata. Ei doresc sa-i faca pe oameni sa creada ca toate manifestarile respingatoare al politicilor guvernamentale restrictive sunt produse de "capitalism".