Obiectul contractului de vanzare cumparare

Obiectul contractului de vanzare cumparare

Contractul de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic (bilateral) perfect, care da nastere la obligatii reciproce si interdependente in sarcina celor doua parti, vanzatorul si cumparatorul, inca din momentul incheierii lui.

Obiectul contractului il reprezinta operatiunea juridica, precum vanzarea, locatiunea, imprumutul si altele asemenea, convenita de parti, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale.

Obiectul contractului trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Obiectul este ilicit atunci cand este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri (art. 1225 C.civ.).

Obiectul obligatiei este prestatia la care se angajeaza debitorul.

Sub sanctiunea nulitatii absolute, el trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit (art. 1226 C.civ.).

Contractul este valabil chiar daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, afara de cazul in care prin lege se prevede altfel.

Obligatiile vanzatorului au ca obiect bunul vandut, iar obligatia cumparatorului are ca obiect pretul lucrului cumparat.

Pentru ca un contract de vanzare-cumparare sa fie considerat valabil incheiat, este necesar ca obiectul contractului sa existe si sa indeplineasca conditiile cerute de lege.

Bunul vandut

Sunt bunuri, lucrurile corporale sau incorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial (art. 535 C.civ.).

Bunul vandut trebuie sa fie in circuitul civil, sa existe in momentul incheierii contractului sau sa existe in viitor, sa fie determinat sau determinabil, sa fie licit si posibil si sa fie proprietatea vanzatorului.

Notiunea de "bun vandut", folosita de Codul civil, a avut la origine sensul de "lucru corporal" dar, asa cum am aratat, obiect al vanzarii poate fi orice alt drept real (cum ar fi dreptul de uzufruct etc.) ori un drept de creanta sau un drept intelectual. Prin urmare, intr-un sens larg, "orice drept este un bun".

Este adevarat ca, in practica, notiunea de vanzare este folosita pentru a desemna stramutarea dreptului de proprietate asupra unui bun corporal.

Transmiterea dreptului de creanta sau a unui drept intelectual este desemnata in practica prin termenul de cesiune.

1) Bunul sa fie in circuitul civil

Conform art. 1657 C.civ. "Orice bun poate fi vandut in mod liber, daca vanzarea nu este interzisa ori limitata prin lege sau prin conventie ori testament.".

Numai bunurile care sunt in circuitul civil pot face obiectul unei prestatii contractuale (art. 1229 C.civ.).

Din textele citate mai sus, rezulta ca orice bun care este in circuitul civil poate forma obiectul contractului de vanzare-cumparare.

Regula este ca bunurile se afla in circuitul civil potrivit principiului liberei circulatii a lucrurilor, iar interdictia vanzarii‑cumpararii care priveste bunuri scoase prin lege, prin conventia partilor sau prin testament, din circuitul civil constituie exceptia.

In proiectul initial al Codului civil se arata ca "Sunt obiect al proprietatii private toate bunurile de uz sau de interes privat apartinand persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcatuiesc domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale (fostul art. 570 alin. (1) C.civ.).

Bunurile, obiect al proprietatii private, indiferent de titular sunt si raman in circuitul civil, daca prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi: instrainate, pot face obiectul unei urmariri silite si pot fi dobandite prin orice cale prevazute de lege (fostul art. 570 alin. (3) C.civ.)."

Faptul ca in proiectul de Cod civil pe care guvernul si-a asumat raspunderea nu mai sunt reproduse cele doua texte, nu semnifica o alta conceptie, ci numai faptul ca textele erau inutile, intrucat, continutul lor este implicit inteles prin interpretarea per à contrario a art. 858 C.civ. si urmatoarele privind proprietatea publica.

Cu alte cuvinte tot ce nu este obiect al proprietatii publice, este obiect al proprietatii private.

Din textul citat, rezulta ca dihotomia "bunuri care sunt in circuitul civil" si "lucruri care sunt scoase din circuitul civil vizeaza numai inalienabilitatea lucrurilor, dar ca ele pot forma obiectul unor acte juridice netranslative de proprietate, chiar daca nu intra in circuitul civil.

In al doilea rand, nu sunt in circuitul civil in sensul cel mai larg al termenului si nu pot forma obiect al dreptului de proprietate sub orice forma, si prin urmare nici al actelor juridice translative de proprietate, res communis (lucrurile comune cum ar fi aerul, apa marii, razele soarelui etc.) care, potrivit art. 674 din fostul Cod civil, "Sunt bunuri care nu apartin nimanui si al caror uz este comun tuturor in conditiile si limitele stabilite de actele normative".

In sfarsit, in al patrulea rand, sunt declarate inalienabile de Constitutia Romaniei bunurile proprietate publica (art. 135 alin. 4).

Proprietatea publica este dreptul de proprietate ce apartine statului sau unei unitati administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz sau de interes public, cu conditia sa fie dobandite printr-unul din modurile prevazute de lege.

Constituie obiect exclusiv al proprietatii publice bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organica.

Celelalte bunuri care apartin statului ori unitatilor administrativ-teritoriale fac parte, dupa caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, insa numai daca au fost, la randul lor, dobandite printr-unul din modurile prevazute de lege (art. 859 C.civ.).

Bunurile proprietate publica fac parte din domeniul public national, judetean sau, dupa caz, local.

Delimitarea dintre domeniul public national, judetean si local se face in conditiile legii.

Bunurile care formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot ii trecute din domeniul public al statului in domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale sau invers decat ca urmare a modificarii legii organice. In celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului in domeniul public al unitatii administrativ-teritoriale si invers se face in conditiile legii (art. 860 C.civ.).

Bunurile proprietate publica sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi dobandita de terti prin uzucapiune sau, dupa caz, prin posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile.

In conditiile legii, bunurile proprietate publica pot fi date in administrare sau in folosinta si pot fi concensionate sau inchiriate (art. 861 C.civ.).

Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, dezvolta prevederea constitutionala, declarand inalienabile, insesizabile si imprescriptibile bunurile din domeniul public (art. 11).

Bunurile ce fac parte din domeniul privat sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel.

Art. 123 din Legea administratiei publice locale nr. 215/ stabileste: "Consiliile locale si consiliile judetene hotarasc ca bunurile ce apartin domnului public sau privat, de interes local sau judetean, dupa caz, sa fie date in administrarea regiilor autonome si institutiilor publice, sa fie concensionate ori sa fie inchiriate. Acestea hotarasc cu privire la cumpararea unor bunuri ori la vanzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat, de interes local sau judetean, in conditiile legii.

Vanzarea, concesionarea si inchirierea se fac prin licitatie publica organizata in conditiile legii

Legea instituie si cazuri de inalienabilitate temporara privind obiectul (inalienabilitate stabilita "propter rem"), si nu de simple incapacitati stabilite intuitu persoane

Astfel potrivit art. 32 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar "Terenul atribuit conform art. 19 alin. (1), art. 21 si art. 43 nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare.

Constatarea nulitatii poate fi ceruta in justitie de catre primarie, prefectura, procuror, precum si de catre oricare persoana interesata." 1

Monopolul statului asupra fabricarii si comercializarii (vanzarii-cumpararii) unor bunuri constituie, de asemenea, o derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor.2

O serie de acte normative dezvolta prevederile Legii monopolului de stat, stabilind reguli speciale privind vanzarea acestor bunuri (Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor; Regulamentul armelor de foc si al munitiilor, aprobat prin H.G. nr. 679/1997; Legea nr. 116/1997 pentru ratificarea Conventiei Europene cu privire la contractul achizitionarii si detinerii armelor de foc de catre particulari, adoptata la Strasbourg la 28 iunie 1978, Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor substantelor si stupefiante si psihotrope, O.G. nr. 31/1995 privind regimul de producere, circulatie si comercializare a produselor farmaceutice.

Bunurile din patrimoniul cultural national sunt in circuitul civil, insa scoaterea din tara, definitiv sau temporar, de catre persoane fizice sau juridice, se poate face numai in temeiul unui certificat de export definitiv sau temporar, eliberat de oficiile pentru patrimoniul cultural national.1

Legea prevede de asemenea anumite limitari in circulatia metalelor si pietrelor pretioase.2

Inalienabilitatea conventionala poate fi admisa ca valabila, numai daca se justifica printr‑un interes serios si legitim, si daca ar avea un caracter temporar (fiind oricum inferioara duratei medii a vietii omului).

In cazul in care clauza de inalienabilitate nu indeplineste conditiile mentionate mai sus, ea va fi considerata nula. In cazul in care clauza de inalienabilitate a fost cauza determinanta a incheierii actului, actul va fi in intregime nul.

In materia legatelor, art. 993 si 996 C.civ. interzice substitutiile fideicomisare graduale sau vesnice, prin care testatorul dispune si pentru cazul mortii beneficiarilor succesivi ai bunului, declarandu-se implicit inalienabile pentru acestia din urma.

Cand clauza de inalienabilitate este valabila si totusi bunul a fost instrainat cu incalcarea ei, stipulantul clauzei poate cere rezolutiunea instrainarii initiale pentru neexecutare de obligatii sau repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea clauzei.

2) Bunul sa existe in prezent sau in viitor

Pentru ca vanzarea sa fie valabila, este necesar ca bunul sa existe in prezent sau in viitor.

Daca in momentul vanzarii unui bun individual determinat acesta pierise in intregime, contractul nu produce niciun efect. Daca bunul pierise numai in parte, cumparatorul care nu cunostea acest fapt in momentul vanzarii poate cere fie anularea vanzarii, fie reducerea corespunzatoare a pretului (art. 1659 C.civ.).1

Rezulta deci ca riscul pieirii totale sau partiale a bunului inainte de incheierea contractului este suportat de vanzator, care este proprietarul lucrului.

"In lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare" dispune art. 1228 C.civ.

Lucrurile viitoare, cu exceptia mostenirilor nedeschise, pot forma obiect al contractului de vanzare-cumparare.

Daca obiectul vanzarii il constituie un bun viitor, cumparatorul dobandeste proprietatea in momentul in care bunul s-a realizat. In privinta constructiilor, sunt aplicabile dispozitiile corespunzatoare in materie de carte funciara.

In cazul vanzarii unor bunuri dintr-un gen limitat care nu exista la data incheierii contractului, cumparatorul dobandeste proprietatea la momentul individualizarii de catre vanzator a bunurilor vandute.

Atunci cand bunul sau, dupa caz, genul limitat nu se realizeaza, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, daca nerealizarea este determinata de culpa vanzatorului, el este tinut sa plateasca daune-interese.

Cand bunul se realizeaza numai partial, cumparatorul are alegerea fie de a cere desfiintarea vanzarii, fie de a pretinde reducerea corespunzatoare a pretului. Aceeasi solutie se aplica si in cazul bunurilor dintr-un gen limitat atunci cand genul limitat s-a realizat numai partial si, din acest motiv, vanzatorul nu poate individualiza intreaga cantitate de bunuri prevazuta in contract. Daca nerealizarea partiala a bunului sau, dupa caz, a genului limitat a fost determinata de culpa vanzatorului, acesta este tinut sa plateasca daune-interese.

Eseu: Protocolul in afaceri Proiect: Primii pasi in afaceri

Atunci cand cumparatorul si-a asumat riscul nerealizarii bunului sau genului limitat, dupa caz, el ramane obligat la plata pretului.

Bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinatiei in vederea careia a fost incheiat contractul (art. 1658 C.civ.).

3) Bunul care formeaza obiectul obligatiei vanzatorului trebuie sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil (art. 1226 C.civ.).

Bunul trebuie sa fie determinat, in caz contrar se considera ca nu exista.

Potrivit art. 1226 alin. (1) C.civ., "Obiectul obligatiei este prestatia in care se angajeaza debitorul".

In cazul contractului de vanzare-cumparare obiectul obligatiei vanzatorului este bunul vandut.

Acest bun trebuie sa fie "sub sanctiunea nulitatii absolute (a contractului - n.n.) determinat sau cel putin determinabil si licit" (art. 1226 alin. (2) C.civ.).

Prin urmare, contractul trebuie sa cuprinda toate datele necesare identificarii si individualizarii obiectului contractului (localitate, strada, numar, numar de carte funciara pentru imobile; localitate, strada, numar de apartament, tip de autoturism, numar de inmatriculare, numar de motor, an de fabricatie, serie, numar de locuri etc. la autoturism).

La bunurile de gen, individualizarea este facuta prin indicarea naturii obiectului, cantitatii, sortimentului si calitatii. In cazul omisiunii indicarii calitatii, se va preda un bun de calitate medie.

In lipsa unor prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra bunurilor viitoare (art. 1228 C.civ.).

Bunul viitor vandut trebuie sa fie posibil, caci nimeni nu poate fi obligat la imposibil (ad imposibilum nulla obligatio) si licit.

Sanctiunea incalcarii acestei conditii este nulitatea absoluta a contractului.

Atunci cand nu poate fi stabilita potrivit contractului, calitatea prestatiei sau a obiectului acesteia trebuie sa fie rezonabila sau, dupa imprejurari, cel putin de nivel mediu.

4) Vanzatorul sa fie proprietarul lucrului vandut

Conditia ca vanzatorul sa fie proprietarul lucrului vandut rezulta din caracterul translativ de proprietate al contractului de vanzare-cumparare pentru ca nimeni nu poate transfera altuia mai multe drepturi decat ce el insusi are (Nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet).

Ce se intampla daca vanzatorul nu este proprietarul lucrului vandut, ci acesta apartine altei persoane?

Daca obiectul vanzarii sunt lucruri de gen sau lucruri viitoare, vanzarea este valabila, intrucat in aceste cazuri dreptul de proprietate se transmite intr-un moment ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare, si anume in momentul individualizarii, in cazul lucrurilor de gen, si respectiv in cel al realizarii lucrului, in cazul lucrurilor viitoare.

Prin urmare este lipsita de relevanta, sub aspectul valabilitatii contractului de vanzare-cumparare, lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului in momentul incheierii contractului, daca obiectul vanzarii sunt lucruri de gen sau lucruri viitoare..

Daca obiectul vanzarii il constituie un lucru individual determinat, in lipsa unui text asemanator art. 1599 din Codul civil francez, care prevedea transant ca "Vanzarea lucrului altuia este nula; ea poate da loc la daune-interese atunci cand cumparatorul a ignorat ca lucrul a fost al altuia", atat practica noastra judiciara, cat si literatura juridica au avansat sub regimul vechiului Cod civil, o diversitate de solutii, mergand de la nulitatea contractului in toate cazurile, pana la inadmisibilitatea sanctiunii.1

In noul Cod civil problema este solutionata de art. 1227 si 1230 care prevad: "Contractul este valabil chiar daca, la momentul incheierii sale, una dintre parti se afla in imposibilitate de a-si executa obligatia, afara de cazul in care prin lege se prevede altfel" (art. 1227) si respectiv ca "Daca prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui tert pot face obiectul unei prestatii, debitorul fiind obligat sa le procure si sa le transmita creditorului sau, dupa caz, sa obtina acordul tertului. In cazul neexecutarii obligatiei, debitorul raspunde pentru prejudiciile cauzate (art. 1230).

In aplicarea acestor texte, in materia vanzarii art. 1683 prevede: "Daca, la data incheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se afla in proprietatea unui tert, contractul este valabil, iar vanzatorul este obligat sa asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul sau catre cumparator.

Obligatia vanzatorului se considera ca fiind executata fie prin dobandirea de catre acesta a bunului, fie prin ratificarea vanzarii de catre proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procura cumparatorului proprietatea asupra bunului.

Daca din lege sau din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul dobandirii bunului de catre vanzator sau al ratificarii contractului de vanzare de catre proprietar.

In cazul in care vanzatorul nu asigura transmiterea dreptului de proprietate catre cumparator, acesta din urma poate cere rezolutiunea contractului, restituirea pretului, precum si, daca este cazul, daune-interese.

Bunurile aflate in indiviziune pot forma obiectul vanzarii, dar pentru validitatea contractului este necesar consimtamantul tuturor coproprietarilor.

Daca coindivizarul vinde intreg bunul indiviz in materialitatea sa, fara sa instiinteze pe cumparator despre starea de indiviziune, ne aflam in situatia vanzarii bunului altuia.

Practica judiciara a decis sub imperiul vechiului Cod civil ca vanzarea bunului indiviz de catre un coindivizar, fara consimtamantul celorlalti, nu atrage nulitatea actului, ci supune dreptul dobandit de cumparator unei conditii rezolutorii, care va fi considerata indeplinita, daca bunul nu a fost atribuit la iesirea din indiviziune coindivizarului care l-a instrainat.

Daca bunul instrainat era atribuit altui coindivizar, contractul de vanzare-cumparare era desfiintat retroactiv pentru lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului (nulitatea relativa).

In schimb daca bunul era atribuit coindivizarului vanzator, vanzarea era validata retroactiv.

In schimb, coindivizarul poate vinde cota sa ideala din dreptul de proprietate, cumparatorul substituindu-se in drepturile vanzatorului coindivizar si ramanand in indiviziune cu ceilalti coproprietari pana la efectuarea partajului.

Noul Cod civil stabileste in art. 1683 alin. (5) urmatoarea solutie in ipoteza vanzarii unui bun indiviz de catre un singur coproprietar: "Atunci cand un coproprietar a vandut bunul proprietate comuna si ulterior nu asigura transmiterea proprietatii intregului bun catre cumparator, acesta din urma poate cere, pe langa daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea pretului proportional cu cota-parte pe care nu a dobandit-o, fie rezolutiunea contractului in cazul in care nu ar fi cumparat daca ar fi stiut ca nu va dobandi proprietatea intregului bun."

Intinderea daunelor-interese se stabileste, in mod corespunzator, potrivit art. 1702-1703. Cu toate acestea, cumparatorul care la data incheierii contractului cunostea ca bunul nu apartinea in intregime vanzatorului nu poate sa solicite rambursarea cheltuielilor referitoare la lucrarile autonome sau voluptuare.

Pretul. Conditii

Pretul este obiectul obligatiei cumparatorului.

Pretul consta intr-o suma de bani.

Pretul trebuie sa fie serios si determinat sau cel putin determinabil (art. 1660 C.civ.).

In cazul inexistentei pretului, contractul este nul ca vanzare-cumparare, dar poate fi valabil ca donatie in masura in care sunt indeplinite conditiile de fond si de forma prevazute de lege pentru acest contract.1

Pretul trebuie sa existe, in sensul ca el trebuie mentionat ca prestatie a cumparatorului in insusi momentul incheierii contractului.

Pretul trebuie sa fie real, si nu fictiv.

Vanzarea este anulabila atunci cand pretul este stabilit fara intentia de a fi platit (art. 1665).

Pretul trebuie stabilit in bani

Stabilirea pretului in bani este de esenta contractului de vanzare-cumparare (art. 1660 alin. (1) C.civ.).

Daca bunul este transmis pentru obtinerea unei alte prestatii si nu a unei sume de bani (pret) natura juridica a contractului este alta, si anume aceea de contract de schimb (daca contraprestatia este un alt bun); de renta viagera (daca contraprestatia este o suma periodica in bani pana la moartea creditorului) etc.

3) Pretul trebuie sa fie determinat sau determinabil

El este determinat daca partile au cazut de acord in momentul incheierii contractului asupra cuantumului sau

Pretul este determinabil daca, in contract, partile au mentionat doar elementele cu ajutorul carora el va fi determinat ulterior, cel mai tarziu la data cand obligatia platii pretului devine exigibila.

Vanzarea facuta pe un pret care nu a fost determinat in contract este valabila daca partile au convenit asupra unei modalitati prin care pretul poate fi determinat ulterior, dar nu mai tarziu de data platii si care nu necesita un nou acord de vointe al partilor" (art. 1661 C.civ.).

Pretul poate fi determinat si de catre una sau mai multe persoane desemnate prin acordul partilor.

Atunci cand persoanele astfel desemnate nu determina pretul in termenul stabilit de parti sau, in lipsa, in termen de 6 luni de la incheierea contractului, la cererea partii interesate, presedintele judecatoriei de la locul incheierii contractului va desemna, de urgenta, in camera de consiliu, prin incheiere definitiva un expert pentru determinarea pretului. Remuneratia expertului se plateste in cote egale de catre parti.

Daca pretul nu a fost determinat in termen de un an de la incheierea contractului, vanzarea este nula, afara de cazul in care partile au convenit un alt mod de determinare a pretului.

Determinarea pretului nu poate insa ramane la aprecierea ulterioara a partilor sau sa depinda de vointa exclusiva a unora dintre ei.

Exista si preturi legale obligatorii care se impun partilor, acestea neavand dreptul sa negocieze cuantumul lor, cum ar fi vanzarea de locuinte construite din fondurile statului.

Atunci cand pretul sau orice alt element al contractului urmeaza sa fie determinat de un tert, acesta trebuie sa actioneze in mod corect, diligent si echidistant.

Daca tertul nu poate sau nu doreste sa actioneze ori aprecierea sa este in mod manifest nerezonabila, instanta, la cererea partii, interesate, va stabili, dupa caz, pretul sau elementul nedeterminat de catre parti.

Daca un contract incheiat intre profesionisti nu stabileste pretul si nici nu indica o modalitate pentru a-l determina, se presupune ca partile au avut in vedere pretul practicat in mod obisnuit in domeniul respectiv pentru aceleasi prestatii realizate in conditii comparabile sau, in lipsa unui asemenea pret, un pret rezonabil.

Atunci cand, potrivit contractului, pretul se determina prin raportare la un factor de referinta, iar acest factor nu exista, a incetat sa mai existe ori nu mai este accesibil, el se inlocuieste, in absenta unei conventii contrare, cu factorul de referinta cel mai apropiat. (art. 1234 C.civ.)

Cand pretul se stabileste in functie de greutatea lucrului vandut nu se tine seama de greutatea ambalajului, daca nu rezulta altfel din uzante.

Pretul vanzarii este suficient determinat daca poate fi stabilit potrivit imprejurarilor.

Cand contractul are ca obiect bunuri pe care vanzatorul le vinde in mod obisnuit, se prezuma ca partile au avut in vedere pretul practicat in mod obisnuit de vanzator.

In lipsa de stipulatie contrara, vanzarea unor bunuri al caror pret este stabilit pe piete organizate este presupusa a se fi incheiat pentru pretul mediu aplicat in ziua incheierii contractului pe piata cea mai apropiata de locul incheierii contractului. Daca aceasta zi a fost nelucratoare, se tine seama de ultima zi lucratoare (art. 1664 C.civ.).

4) Pretul trebuie sa fie sincer si serios

Pretul trebuie sa fie sincer (real), adica sa fie stabilit cu intentia de a fi platit, si sa nu fie fictiv.

Pretul este fictiv (simulat) daca in contractul public este trecut un pret, iar in actul secret partile precizeaza ca acest pret nu este datorat.

In cazul pretului fictiv contractul de vanzare-cumparare este anulabil pentru lipsa pretului (art. 1665 alin. (1) C.civ.), dar operatiunea juridica poate imbraca forma unui contract de donatie (o donatie deghizata), daca sunt indeplinite conditiile de valabilitate a donatiilor.

Uneori partile pot, sa realizeze o simulatie prin deghizarea partiala a pretului, in sensul mentionarii in actul public a unui pret inferior pretului real.

Contractul secret nu produce efecte decat intre parti si, daca din natura contractului ori din stipulatia partilor, nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal.

Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile de fond cerute de lege pentru incheierea sa valabila.

Simulatia nu poate fi invocata de parti, de catre succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular si nici de catre creditorii instrainatorului aparent impotriva tertilor care, intemeindu-se cu buna-credinta pe contractul public, au dobandit drepturi de la achizitorul aparent.

Tertii pot invoca simulatia impotriva partilor, atunci cand aceasta le vatama drepturile (art. 1290 C.civ.).

Simulatia nu poate fi opusa de parti creditorilor dobanditorului aparent care, cu buna-credinta, au notat inceperea urmaririi silite in cartea funciara sau au obtinut sechestru asupra bunurilor care au facut obiectul simulatiei.

Daca exista un conflict intre creditorii instrainatorului aparent si creditorii dobanditorului aparent, sau preferati cei dintai, daca creanta lor este anterioara simulatiei.

Dovada simulatiei poate fi facuta de terti sau de creditori cu orice mijloc de proba. Partile pot dovedi si ele simulatia cu orice mijloc de proba atunci cand pretind ca aceasta are caracter ilicit (art. 1292 C.civ.).

5) Pretul trebuie sa fie serios si nu simbolic, derizoriu, infim

De aceea, daca prin lege nu se prevede altfel, vanzarea este anulabila cand pretul este intr-atat de disproportionat fata de valoarea bunului incat este evident ca partile nu au dorit sa consimta la o vanzare (art. 1665 alin. (2) C.civ.).

In aceasta situatie, datorita disproportiei evidente intre valoarea lucrului vandut si pretul din contract, se apreciaza ca pretul nu are o existenta reala, ca nu poate constitui obiectul obligatiei cumparatorului si, deci, o cauza suficienta a obligatiei vanzatorului.

Caracterul serios sau derizoriu al pretului este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea instantei in functie de conditiile concrete ale cauzei.

Pretul derizoriu nu trebuie confundat cu "pretul modic" sau "lezionar", adica cu disproportia prea mare intre pret si valoarea bunului.

Intrucat echivalenta intre prestatii este relativa, fiind rezultatul negocierilor si depinzand si de subiectivismul partilor, un pret inferior valorii lucrului nu poate conduce la anularea contractului, acesta ramanand valabil si in cazul unei disproportii intre pret si valoarea reala a lucrului in momentul incheierii contractului.2

Exista leziune atunci cand una dintre parti, profitand de starea de nevoie, de lipsa de experienta ori de lipsa de cunostinte a celeilalte parti, stipuleaza in favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare, la data incheierii contractului, decat valoarea propriei prestatii (art. 1221 alin. (1) C.civ.).

Existenta leziunii se apreciaza si in functie de natura si scopul contractului.

Leziunea poate exista si atunci cand minorul isi asuma o obligatie excesiva prin raportare la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine din contract ori la ansamblul circumstantelor.

Partea al carei consimtamant a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligatiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi indreptatita.

Cu exceptia cazului minorului, actiunea in anulare este admisibila numai daca leziunea depaseste jumatate din valoarea pe care o avea, la momentul incheierii contractului, prestatia promisa sau executata de partea lezata. Disproportia trebuie sa subziste pana la data cererii de anulare.

In toate cazurile, instanta poate sa mentina contractul daca cealalta parte ofera. in mod echitabil, o reducere a propriei creante sau, dupa caz, o majorare a propriei obligatii.