Garantarea executarii obligaȚiilor

GARANTAREA EXECUTARII OBLIGAȚIILOR

Mijloacele juridice de garantare a executarii obligatiilor constau in posibilitatea creditorului, in cazul neexecutarii voluntare a obligatiilor debitorului, de a urmari o alta persoana sau de a-si valorifica un drept real accesoriu constituit asupra unui bun pentru realizarea creantei sale fata de debitor.

Garantiile executarii obligațiilor sunt de doua feluri:

- garantii personale, care constau in obligatia luata de una sau mai multe persoane de a plati alaturi sau in locul debitorului, daca acesta nu-si onoreaza obligatia;

- garantii reale, constand in afectarea de catre debitor a unui anumit bun din patrimoniul sau, pentru asigurarea platii creditorului.

Cea mai importanta garantie personala o constituie fidejusiunea sau cautiunea.

Garantiile reale sunt drepturi reale accesorii ce confera creditorului atributele de urmarire si de preferinta asupra bunurilor debitorului ce sunt constituite in garantie; aceste garanti reale sunt: gajul, garantia reala mobiliara, ipoteca, privilegiile reale, dreptul de retentie.

1. Fidejusiunea

Fidejusiunea este un contract accesoriu si unilateral, consensual si cu titlu gratuit, prin intermediul caruia o persoana numita fidejusor, se obliga fata de creditor, sa execute ea  insași obligatia unui debitor al acestuia, in cazul neexecutarii ei de catre debitor.

Pentru valabilitatea contractului de fidejusiune, "ad probationem" se cere ca, consimtamantul fidejusorului sa fie expres, iar fidejusorul sa dispuna de capacitate de exercitiu deplina, sa fie solvabil si sa domicilieze in raza tribunalului unde urmeaza a face plata.

In cazul neexecutarii obligatiei debitorului fata de creditor, acestal il va putea urmari pe fidejusor, chiar daca nu il urmareste in prealabil pe debitorul principal, in afara de cazul in care fidejusorul invoca "beneficiul de discutiune" (prin care fidejusorul cere creditorului sa se indrepte mai intai impotriva debitorului si numai daca nu va fi indestulat sa se indrepte si impotriva sa) sau "beneficiul de diviziune" (prin care fidejusorul impotriva caruia s-a indreptat creditorul, cere acestuia sa se indrepte impotriva tuturor cofidejusorilor, pentru a raspunde fiecare pentru partea sa de datorie).

In situatia in care datoria fata de creditor a fost platita de fidejusor, el se poate indrepta impotriva debitorului pentru restituirea sumei afara de cazul in care a platit datoria desi nu a fost urmarit, neanuntandu-l pe debitor si acesta face dovada ca avea posibilitatea de a stinge datoria, precum și de cazul in care nu l-a anuntat pe debitor despre efectuarea platii, iar acesta face si el plata catre creditor (fidejusorul putandu-se indrepta in aceasta ipoteza impotriva creditorului). Daca sunt mai multi fidejusori si unul dintre ei a platit intreaga datorie, acesta se poate indrepta impotriva celorlalti pentru restituirea partii ce revine fiecaruia.

Fidejusiunea se poate stinge atat pe cale directa (de ex. prin confuziune sau compensatie), cat si pe cale indirecta, prin stingerea obligatiei principale, ca urmare a efectuarii platii de catre debitor.

Fidejusiunea se stinge printr-o modalitate specifica, descrisa de art. 1682 Cod civil, care poarta denumirea de "cedendarum actionum", concretizata in dreptul fidejusorului de a se opune urmaririi pe care creditorul a inițiat-o impotriva sa, daca din culpa creditorului s-au pierdut drepturile și garanțiile reale care ii insoțeau creanța și in considerarea existenței carora  fidejusorul s-a obligat sa garanteze executarea datoriei debitorului.

2. Gajul

Gajul este un contract real, unilateral, accesoriu si indivizibil, prin care debitorul remite creditorului un bun mobil, corporal sau incorporal, pentru garantarea datoriei sale.

Pentru valabilitatea contractului de gaj se impune ca cel ce constituie gajul sa fie proprietarul bunului gajat si sa aiba capacitate de exercitiu (minorii isi pot gaja bunurile numai pentru garantarea datoriei lor, cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare), obiectul sau putandu-l  constitui numai bunuri ce se afla in circuitul civil.

Creditorul gajist are dreptul sa retina bunul gajat pana la achitarea in intregime a datoriei, fara a se putea folosi de bunul gajat, iar daca debitorul nu-si achita datoria, poate cere instantei sa retina bunul in contul datoriei sau sa ceara vanzarea  la licitatie a bunului, avand un drept de preferinta pentru acoperirea creantei sale; el are obligatia sa pastreze si sa conserve bunul pana la restituire si sa nu foloseasca nici bunul respectiv si nici fructele si veniturile sale; la achitarea integrala a creantei, are obligatia de a restitui bunul impreuna cu fructele si veniturile realizate de el.

Gajul se poate stinge atat pe cale directa (prin renuntarea creditorului la gaj, prin pieirea lucrului gajat, prin confuziune etc.) cat si pe cale indirecta, odata cu stingerea obligatiei principale.

Gajul este, in principiu, cu deposedare, iar, prin exceptie, fara deposedare.

3. Garanția reala mobiliara

Garantia reala mobiliara, reglementata de Tiltul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, este o forma de gaj, care se constituie intr-un drept real accesoriu ce are ca obiect un bun mobil afectat garantarii unei obligatii civile sau comerciale, nascuta din orice contract, incheiat intre persoane fizice si/sau juridice, romane si/sau straine.

Principalul efect pe care il genereaza contractul de garantie reala mobiliara in privinta creditorului se manifesta prin crearea in favoarea acestuia a unui drept real asupra bunului afectat garantiei. Finalitatea acestui drept real este de a asigura realizarea creantei creditorului in ipoteza in care debittorul nu-si va executa de buna-voie obligatia garantata.

Spre realizarea acestui scop, derivand din dreptul real accesoriu, de garantie, creditorului garantat ii sunt recunoscute:

- dreptul de a urmari bunul garantat in mainile oricui s-ar afla;

- dreptul de a-si satisface creanta cu preferinta fata de alti creditori cu un grad de prioritate inferior ai aceluiasi debitor din pretul obtinut prin vanzarea bunului afectat garantiei;

- dreptul de retentie asupra bunului afectat garantiei (art. 1619 Cod civil raportat la art.  39 pct. 1 din lege) pana la plata de catre debitor a cheltuielilor facute cu preluarea si cu pastrarea bunului.

In ipoteza constituirii garantiei prin deposedarea debitorului de bunul afectat si, deci, prin luarea in "posesie" a acestui bun de catre creditor, partile pot stipula in contract, prin derogare de la regula generala, dreptul creditorului de a culege in contul creantei "fructele si/sau produsele bunului afectat garantiei", urmand a se face mentiune, in acest sens, cu privire la conditiile si proportia in care se va reduce obligatia garantata.

Lucrare: Organizarea contabilitatii societatii comerciale Lucrare: Vestimentatia omului de afaceri - imaginea unui om de afaceri

In cazul in care garantia este constituita fara deposedare, creditorul are dreptul de a:

- inspecta bunul afectat garantiei;

- intra in "posesia" bunului sau a retine bunul afectat garantiei si a-l vinde pentru a obtine plata obligatiei principale, garantate.

Indiferent de felul in care a fost constituita garantia, cu sau fara deposedare, creditorul are dreptul de a transmite (cesiona) garantia reala mobiliara. Dovada cesiunii se poate face chiar si printr-un inscris sub semnatura privata.

Daca debitorul nu isi indeplineste obligatia garantata, creditorul are dreptul de a-si satisface creanta cu bunul afectat garantiei, deci, cu alte cuvinte de a trece la realizarea garantiei. Spre aceasta finalitate el are un drept de optiune intre executarea garantiei reale mobiliare potrivit procedurii consacrate in Legea nr. 99/1999 si procedura executarii silite reglementata de Codul de procedura civila.

Creditorului ii incumba, insa, si obligatii.

Astfel, in ipoteza constituirii garantiei cu deposedare, creditorul, avand posesia bunului afectat garantiei, este tinut de obligatia de a intretine bunul si de a-l folosi ca un bun proprietar, precum si, daca este cazul, de a tine o evidenta contabila clara a bunului si, dupa caz, a produselor acestuia (art. 42).

In cazul in care debitorul isi executa obligatia garantata, creditorul este obligat la a-i restitui bunul mobil afectat garantiei. In caz contrar va raspunde de orice paguba cauzata fostului debitor prin pierderea, deteriorarea, intarzierea nejustificata in restituirea bunului sau prin refuzul nejustificat de acceptare a platii obligatiei garantate (art. 40).

Potrivit art.  39 pct. 1, daca bunul afectat garantiei se gaseste in posesiunea creditorului acesta are drepturile si obligatiile prevazute de Codul civil privind depozitul voluntar.

In ipoteza in care garantia este constituita prin deposedarea acestuia de bunul afectat garantiei, potrivit art.  39 pct. 2, debitorului i se cuvin fructele si dobanzile bunului afectat garantiei, creditorul avand dreptul de a le percepe in contul sau. Conform pct. 3 al aceluiasi text, fructele si dobanzile percepute de creditor se vor imputa mai intai asupra cheltuielilor normale de conservare a bunului, apoi asupra dobanzilor creantei garantate si, in final, asupra cuantumului obligatiei garantate.Partile pot prin conventia lor sa modifice acesta dispozitie legala, prevazand o alta ordine de imputatie.

In conformitate cu stipulatiile art.  21 pct. 1, debitorul are dreptul de a administra sau de a dispune de bunul afectat garantiei si de produsele acestuia, inclusiv prin inchiriere, constituirea altei garantii sau vanzare.

Daca debitorul isi indeplineste obligatia principala, garantata, iar creditorul nu ii restituie bunul mobil ce a fost afectat garantarii executarii acestei obligatii, cel dintai are la indemana doua actiuni:

- o actiune personala, ce-si are izvorul in contractul de garantie reala mobiliara si care presupune doar dovada existentei respectivului contract si a indeplinirii obligatiei garantate ori a altui mod prin care se stinge aceasta obligatie; aceasta actiune este supusa prescriptiei extinctive in termenul de trei ani de la data stingerii obligatiei principale;

- o actiune in revendicare, care presupune dovedirea dreptului de proprietate asupra bunului mobil.

Debitorului ii incumba si anumite obligatii:

- in lipsa unor stipulatii contrare, cand bunul mobil se gaseste la creditor, debitorul  este tinut la a suporta cheltuielile rezonabile, inclusiv costul asigurarii si plata oricaror alte taxe suporate pentru obtinerea si mentinerea posesiei bunului afectat garantiei si pastrarea acestuia in bune conditii, aceste sume fiind, de asemenea, garantate prin bunul in cauza (art. 10 pct. 2);

- in situatia in care bunul afectat garantiei se afla la debitor, instrainarea acestuia, distrugerea sau degradarea datorata neglijentei, deprecierea bunului datorata lipsei de diligenta, va obliga pe debitor a raspunde pentru prejudiciul cauzat creditorului, in cuantumul echivalentului in lei al sumei de minim 500 de euro (art. 41);

- de asemenea, tot in situatia constituirii garantiei fara deposedarea debitorului de bunul afectat, acesta are obligatia de a intretine bunul si de a-l folosi ca un bun proprietar, precum si, daca este cazul, obligatia de a tine o evidenta contabila clara a bunului si, dupa caz, a produselor acestuia.

Garantia reala mobiliara se stinge odata cu stingerea obligatiei principale, afara de cazul in care partile convin ca ea acopera si obligatii viitoare, precum si de situatiile in care legea ar stabili altfel.

Garantia se poate stinge si printr-un act liberator din partea creditorului, care sa specifice incetarea in tot sau in parte a obligatiei garantate, precum si prin hotarare judecatoreasca (spre exemplu, cea care ar constata nulitatea contractului principal, pe care se grefeaza garantia, ori rezolutiunea acestuia sau chiar nulitatea contractului de garantie reala mobiliara).

Fata de cele mentionate, asadar, garantia reala mobiliara se stinge fie pe cale indirecta, fie pe cale directa.

4. Ipoteca

Ipoteca este un contract solemn, unilateral și accesoriu, prin care se indisponibilizeaza in mainile debitorului un bun imobil ce-i apartine in proprietate, pentru garantarea datoriei sale fata de creditor.

Pentru valabilitatea contractului se impune ca cel ce constituie ipoteca sa fie proprietarul bunului ipotecat si sa aiba capacitatea de exercitiu deplina (minorii isi pot ipoteca bunurile numai pentru garantarea datoriei lor, cu incuviintarea autoritatii tutelare), obiectul sau constituindu-l bunuri imobile si incheindu-se in forma autentica ('ad validitatem'), cu determinare precisa a imobilului ipotecat si a cuantumului creantei garantate, sub sanctiunea nulitatii sale.

Ipoteca se inscrie pentru a deveni opozabila tertilor, in foaia de sarcini din cartea funciara.

Ipoteca poate fi: conventionala (art.1746-1800 C.civ.) si legala.

Din contractul de ipoteca se naște un drept real, accesoriu, indivizibil - dreptul de ipoteca - in patrimoniul creditorului garantat, in temeiul caruia, in ipoteza in care debitorul nu-și va achita obligația sa, creditorul garantat cu dreptul de ipoteca va vinde la licitație bunul ipotecat, urmarindu-l in acest scop in mainile oricui s-ar afla și satisfacandu-și creanța cu preferința din suma obținuta, fața de alți creditori cu rang inferior sau negarantați.

Vanzarea la licitatie este punctul care marcheaza epuizarea dreptului de urmarire al creditorului, caci dupa acest moment el nu-si mai gaseste ratiunea de a exista, si, concomitent, nasterea dreptului de preferinta al acestuia.

Adjudecarea bunului se va putea face fie de catre tert, caruia, in acest fel, i se confirma dreptul de proprietate, nemai fiind necesara o noua transcriere a acestuia, fiind opozabil de la data transcrierii initiale, fie de catre un alt participant la licitatie.

Daca bunul este adjudecat de catre tert, actele incheiate de el intre timp - de la momentul dobandirii pana la cel al adjudecarii - se consolideaza, iar fructele pe care el le-a perceput ii apartin.

Daca din pretul ce s-a obtinut pe bunul vandut s-au satisfacut creantele creditorilor ipotecari si ale celor privilegiati si a ramas un surplus, acesta se cuvine tertului.

In situatia in care bunul este adjudecat de o alta persoana, ordonanta de adjudecare reprezinta un veritabil titlu translativ de proprietate. Conform art.  1809 Cod civil, adjudecatarul este tinut a restitui tertului, peste pretul adjudecat, cheltuielile facute cu formarea contractului si transcrierea lui, cele pricinuite de notificari si de organizarea licitatiei. De asemenea, tertul are dreptul la despagubiri pentru toate imbunatatirile aduse imobilului in timpul cat a fost proprietar, pana la concurenta sporului de valoare, in caz contrar incalcandu-se principiul potrivit caruia nimeni nu se poate imbogati in paguba altuia.

Ipoteca se stinge fie pe cale indirecta, accesorie, ca urmare a stingerii obligatiei principale, fie pe cale directa, principala, independent de soarta juridica a obligatiei principale.

Privilegiile

Privilegiile reprezinta dreptul pe care-l are creditorul, in considerarea calitații sale, de a fi preferat fata de ceilalti creditori, in vederea satisfacerii creantei sale, din patrimoniul debitorului sau din valoarea anumitor bunuri ale acestuia.

Privilegiile pot fi:

- generale, purtand asupra intregului patrimoniu al debitorului (priveste numai cheltuielile de judecata conform art. 1727 C.civ.);

- generale mobiliare, purtand asupra tuturor bunurilor mobile ale debitorului (de exemplu, creanta pentru obiectele de subzistenta ale debitorului si familiei sale in decurs de sase luni, cheltuielile de inmormantare ale debitorului);

- speciale mobiliare, purtand asupra anumitor bunuri mobile ale debitorului (de exemplu privilegiul creditorului gajist, privilegiul vanzatorului asupra bunului vandut pentru plata pretului);

- speciale imobiliare, purtand asupra anumitor bunuri imobile ale debitorului (de exemplu, privilegiul vanzatorului asupra imobilului vandut pentru plata pretului, privilegiul coproprietarilor asupra bunului pentru obligatiile pe care le au unii fata de altii).

6. Dreptul de retenție

Dreptul de retentie este dreptul pe care il are creditorul de a refuza restituirea bunului debitorului ce se afla in detentia sa, pana la plata creantei pe care acesta o datoreaza in legatura cu bunul respectiv.

Acest drept confera retentorului posibilitatea de a opune exceptia de retentie oricarei persoane care ar reclama bunul aflat in detentia sa pana la indestularea creantei sale (de exexemplu, dreptul de retentie al vanzatorului asupra lucrului vandut pana la plata pretului, al depozitarului asupra lucrului depozitat, pana la plata cheltuielilor facute cu depozitarea, al gestionarului de afaceri asupra lucrurilor aflate in gestiune, pana la restituirea cheltuielilor facute etc.).

Bibliografie

Radu I. Motica, E. Lupan, Teoria generala a obligațiilor civile, Editura Lumina Lex, București, 2008;

L. Pop, Drept civil. Teoria generala a obligațiilor. Tratat, ed. a II- a, Editura Fundației "Chemarea", Iași, 1998;

L. Pop, Tratat de drept civil. Obligațiile. Vol. II. Contractul, Editura Universul Juridic, București, 2009

C. Statescu, C. Barsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Bucuresti, Editura Hamangiu, 2008;

P. M. Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale. Obligații. Codul civil, ed. a III - a, Editura All Beck, București, 1998.