Efectele obligatiilor - principiul relativitatii efectelor contractului

1. Executarea obligatiilor

Efectul normal al obligatiei consta in executarea ei, deoarece numai prin executarea obligatiei de catre debitor creditorul isi poate valorifica dreptul de creanta.

Dar, in legatura cu executarea obligatiei se ridica o serie de probleme:

in legatura cu partile care participa la raportul juridic obligational;

cu privire la persoanele care pot fi constranse sa execute acele obligatii.

La romani a functionat principiul relativitatii efectelor contractului, potrivit caruia "res inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest" (contractele incheiate intre unii nici nu vatama, nici nu profita altora). Adica, orice contract produce efecte numai intre parti.

Prin parti contractante, romanii intelegeau:

persoanele care au incheiat contractul;

mostenitorii acestor persoane;

creditorii lor chirografari.

Din acest principiu general al relativitatii efectelor contractului decurg alte trei principii speciale:

principiul nulitatii stipulatiunii pentru altul;

principiul nulitatii promisiunii pentru altul;

principiul nereprezentarii in contracte.

Treptat, acest ultim principiu special a fost inlaturat partial.

A. Nulitatea stipulatiunii pentru altul

Stipulatiunea este un contract verbal incheiat prin intrebare si raspuns.

Stipulatiunea obisnuita urmeaza sa-si produca efectele intre partile care au incheiat-o. Spre exemplu, Primus il intreaba pe Secundus "Promiti sa-mi dai 1000 de seterti?".Secundus raspunde: "Promit". Acest contract produce efecte intre parti.

Dar stipulatiunea pentru altul urmeaza sa produca efecte pentru o terta persoana ce nu a participat la incheierea contractului. Spre exemplu, Primus il intreaba pe Secundus: "Promiti sa ii dai 1000 de sesterti lui Tertius?". Secundus raspunde "Promit".

O asemenea promisiune este nula si fata de Primus, si fata de Tertius, deoarece, daca Secundus nu-i plateste lui Tertius, exista doua posibilitati:

Secundus sa fie chemat in justitie de catre Primus. In acest caz, Secundus se apara cu succes, aratand ca Primus nu are un interes in contract, iar cel care nu are un interes in contract nu poate intenta actiune in justitie.

Daca Secudus va fi chemat injustitie de catre Tertius, se va apara cu succes, afirmand ca lui Tertius nu i-a promis nimic, de vreme ce el nu a participat la incheierea contractului.

Aceste consecinte practice ale instantelor au fost consacrate prin principiul nemo alteri stipulari potest (nimeni nu poate stipula pentru altul).

Acest procedeu al stipulatiunii pentru altul prezinta o utilitatea practica deosebita, deoarece prin aceasta stipulatiune, doua operatii juridice distincte pot fi inlocuite printr-una singura. Spre exemplu, Secundus datoreaza 1000 de sesterti lui Primus, iar Primus ii datoreaza 1000 de sesterti lui Tertius. In acest caz, in loc sa se faca doua plati, se face o singura plata, deoarece, daca Secundus plateste 1000 de sesterti lui Tertius, se stinge obligatia lui Secundus fata de Primus, precum si obligatia lui Primus fata de Tertius.

De aceea, romanii au avut interesul ca stipulatiunea pentru altul sa fie executorie. Pentru ca stipulatiunea pentru altul sa devina executorie, romanii au recurs la stipulatio poenae (stipulatiunea unei penalitati). Aceasta se incheie dupa incheierea stipulatiei pentru altul si urma sa-si produca efectele intre parti, caci in cazul acestei stipulatiuni Primus il intreaba pe Secundus: "Daca nu-i platesti 1000 de sesterti lui Tertius, promiti sa-mi platesti mie 5000 de sesterti?". Secundus raspunde "Promit".

Aceasta stipulatiune este valabila, pentru ca se incadreaza in cerintele relativitatii efectelor contractului, astfel incat daca Secundus nu executa stipulatiunea nevalabila si sa-i plateasca 1000 de sesterti lui Tertius, va trebui sa o execute pe cea valabila si sa-i plateasca 5000 de sesterti lui Primus. Prin urmare, fata de acest mecanism, Secundus are tot interesul sa execute stipulatiunea nevalabila, pentru ca altfel ar fi platit mai mult.

In acest fel, stipulatiunea pentru altul a devenit executorie.

B. Nulitatea promisiunii pentru altul

Nulitatea promisiunii pentru fapta altuia se exprima in principiul nemo alienum factum promitere potest (nimeni nu poate promite fapta altuia). In acest caz, Primus ii promite lui Secundus ca Tertius  ii va da 1000 de sesterti. Aceasta promisiune nu este valabila. Astfel, daca Secundus il cheama in justitie pe Primus, Primus se apara cu succes spunand ca el nu a promis fapta sa. Daca va fi chemat in justitie Tertius, si acesta se va apara cu succes spunand ca el nu i-a promis nimic.

Referat: Documentatie pentru cresterea ciupercilor comestibile - prelucrarea compostului - amenajarea spatiului pentru cresterea ciupercilor Lucrare: Cum sa treci de capcanele proiectelor SAPARD - un proiect de valoare mica

Atunci, pentru ca o asemenea promisiune sa produca efecte juridice, romanii i-au modificat forma. Potrivit formei modificate, Primus ii promitea lui Secundus ca va proceda de asa maniera, incat sa il determine pe Tertius sa-i plateasca 1000 de sesterti. Daca Tertius nu-i va plati lui Secundus 1000 de sesterti, va fi chemat cu succes in justitie Primus, deoarece Primus a promis fapta sa, si anume ca-l va determina pe Tertius sa-i plateasca 1000 de sesterti.

C. Reprezentarea in contracte

Prin reprezentarea in contract intelegem acel sistem juridic, in virtutea caruia un pater familias se obliga prin contractul incheiat de un alt pater familias.

Acel pater familias care da o imputernicire altui pater familias in vederea executarii unui contract se numeste reprezentat. Cel care incheie efectiv contractul din imputernicirea altuia se numeste reprezentant.

In functie de efectele pe care le produce, reprezentarea in contract poate fi:

perfecta;

imperfecta.

In cazul reprezentarii perfecte, persoana reprezentantului dispare, iar efectele contractului se produc asupra reprezentatului. Desi contractul este incheiat de catre reprezentant, reprezentatul va deveni creditor sau debitor.

In cazul reprezentarii imperfecte, reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant, ceeea ce inseamna ca in cazul reprezentarii imperfecte, intotdeauna creditorul va avea doi debitori, si pe reprezentant, si pe reprezentat, avand posibilitatea de a-i urmari in justitie, la alegere, fie pe reprezentat, fie pe reprezentant.

In functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea poate fi activa sau pasiva.

Atunci cand reprezentantul intervine in contract in calitate de creditor, reprezentarea este activa, iar in cazul in care reprezentantul intevine in contract in calitate de debitor, reprezentarea este pasiva.

Reprezentarea imperfecta va fi intotdeauna pasiva, pentru ca in cazul reprezentarii imperfecte reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant. In schimb, reprezentarea perfecta poate fi pasiva sau activa.

Acest sistem de concepte a fost creat pe baza unei evolutii milenre. Nu a fost cunoscut de vechii romani, deoarece acestia nu au cunoscut reprezentarea in contract. Exigentele vietii economice si comerciale i-au constrans sa faca anumite concesii in etape succesive, pe baza carora s-a ajuns, mai intai, la reprezentarea imperfecta, iar apoi, in unele cazuri exceptionale, chiar la reprezentarea perfecta.

Nici in ultimul moment al evolutiei dreptului roman nu s-a recunoscut pe cale generala sistemul reprezentarii perfecte in contract. Acest sistem s-a generalizat de abia in epoca moderna.

D. Actiunile cu caracter alaturat

Reformele pe care romanii le-au facut in directia admiterii reprezentarii in contracte decurge din conditiile revolutiei economice de la sfarsitul Republicii, cand aceeasi persoana trebuia sa incheie in acelesi moment, dar in locuri diferite, acte juridice. Era firesc sa se caute solutii juridice pentru ca aceste interese economice si comerciale sa poata fi promovate.

Primul pas in directia admiterii reprezentarii in contract s-a facut prin crearea actiunilor cu caracter alaturat (adiecticiae qualitatis). Aceste actiuni s-au nascut in legatura cu evolutia capacitatii fiilor de familie.

In epoca veche, fiii de familie nu puteau incheia acte juridice in nume propriu, ci numai imprumutand capacitatea lui pater familias puteau incheia numai acele contracte prin care faceau mai buna situatia lui pater familias, in sensul ca prin efectul acelor acte pater familias devenea creditor sau proprietar. Acest sistem a putut functiona atata vreme cat contractele au fost unilaterale, cand, prin efectul lor, o parte devenea creditor si cealalta parte devenea debitor.

La sfarsitul Republicii au aparut contractele bilaterale, in care fiecare din parti avea dubla calitate, fiind in acelasi timp si creditor si debitor. Astfel ca, in noua situatie, fiul de familie nu-l putea face creditor pe pater familias, daca nu-l facea in acelasi timp si debitor. Aceasta evolutie a influentat atitudinea romanilor fata de capacitatea persoanelor alieni iuris, caci sefii de familie aveau tot interesul sa puna in valoare aptitudinile persoanelor alieni iuris, sa le foloseacsa experienta si calitatile. Atunci, au admis ca in cinci cazuri bine precizate, fiii de familie sa se poata obliga in nume propriu, obligandu-i in acelasi timp, cu caracter alaturat, si pe sefii de familie. In aceste cazuri, creditorul avea doi debitori: si pe fiul de familie, care a incheiat contractul, si pe pater familias, care il imputernicise pe fiu sa incheie acel contract.

In ipoteza in care creditorul voia sa-l urmareasca pe fiu, intenta impotriva acestuia actiunea izvorata din contractul incheiat, pe care o numim actiune directa. Daca insa avea interesul sa-l urmareasca pe pater familias, intenta impotriva acestuia actiunea cu caracter alaturat. Aceasta actiune avea formula cu transpozitiune, deoarece in intentio a actiunii cu caracter alaturat figura numele fiului de familie, intrucat  el a incheiat contractul, pe cand in condemnatio era trecut numele lui pater familias, intrucat el participa la dezbaterea procesului si tot el urma sa suporte efectele sentintei.

Actiunile cu caracter alaturat create de catre pretor au fost:

a) Actio quod iussu (actiune in baza unei declaratii speciale) se intenteaza impotriva acelui pater familias care l-a autorizat expres pe fiul de familie sau pe sclav sa incheie un anumit contract.

b) Actio exercitoria a fost creata in legatura cu interese privind comertul maritim. Uneori, pater familias numea o persoana alieni iuris in calitate de comandant al unei nave pe care o stapanea cu titlu de proprietate si pe care o utiliza in scopuri comerciale. Contractele incheiate de catre fiul de familie, in calitate de capitan de corabie, il obligau pe pater familias fata de creditori, care puteau intenta impotriva sa actio exercitoria (exercitor sau armator este cel care echipeaza un vapor in vederea realizarii unui comert maritim).

c) Actio institoria se da impotriva lui pater familias atunci cand acesta incredinteaza fiului de familie sau sclavului exercitarea unui comert pe uscat (spre exemplu, conducerea unei pravalii).

In aceste prime trei cazuri, pater familias raspundea in solidum, adica cu toate bunurile sale, pentru toate obligatiile pe care fiul de familia si le-a asumat.

d) Actio de peculio et de in rem verso (actiune cu privire la peculiu si la imbogatire) se dadea impotriva lui pater familias atunci cand fiul de familie exercita anumite acte de comert cu bunurile aflate in peculiul sau, fara stirea si fara aprobarea lui pater familias. De aceasta data, pater familias raspunde numai in limitele peculiului fiului sau, precum si in limitele imbogatirii sale, daca pater familias s-a imbogatit prin efectul acelor acte de comert. Creantele creditorilor urmau a fi satisfacute in ordinea in care au fost intentate actiunile in justitie.

e) Actio tributoria (actiune in repartizare) se dadea impotriva lui pater familias atunci cand fiul de familie exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau, fara aprobarea expresa a lui pater familias, cu toate ca pater familias a cunoscut si a tolerat acele acte de comert. In acest caz, pater familias raspunde numai in limitele peculiului fiului sau, iar drepturile de creanta ale creditorilor erau satisfacute proportional cu valoarea lor.

Prin aceste actiuni s-a facut un prim pas in directia reprezentarii in contracte, intrucat pater familias isi asuma o obligatie, desi nu participa la incheierea contractului. Este adevarat ca acel contract era incheiat de o persoana alieni iuris, dar pater familias se obliga prin intermediul altuia.

In acest sistem este creata aparenta respectarii principiului nereprezentarii in contract, desi, in realitate, el constituie un model pentru reprezentarea in forma imperfecta. Procedand la perfectionarea acestui sistem, pretorul a admis ca actio exercitoria si actio institoria pot fi intentate impotriva unui pater familias chiar si atunci cand acesta a imputernicit pe un alt pater familias sa incheie contractul. In acest caz, reprezentarea in contract in forma imperfecta este gata constituita, de vreme ce un pater familias se obliga printr-un contract incheiat de un alt pater familias, cu rezerva ca aceasta reprezentare imperfecta nu functioneaza pe scara generala, nu are aplicare generala, ci numai in legatura cu operatiunile juridice legate de comertul pe mare si pe uscat.

Facand un pas mai departe, in sensul generalizarii reprezentarii imperfecte in contract, jurisprudenta a creat o actiune speciala numita actio quasi institoria, actiune care putea fi intentata impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa incheie un contract, oricare ar fi fost domeniul in care ar fi fost incheiat acel contract.

Din acel moment, reprezentarea imperfecta devine regula in materie contractuala.

Totusi, acest sistem prezinta anumite limite, intrucat functioneaza numai atunci cand reprezentantul devine debitor, de unde concluzia ca reprezentarea imperfecta este intotdeauna pasiva, in sensul ca reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant, iar creditorul are doi debitori: pe reprezentat si pe reprezentant.

Daca creditorul are interes sa-l urmareasca pe reprezentant, va intenta impotriva acestuia o actiune directa, actiune care izvoraste din contractul incheiat. Daca insa are interes sa-l urmareasca pe reprezentat, va intenta impotriva lui actio quasi institoria.

Romanii au admis in mod exceptional reprezentarea perfecta, atat in forma activa, cat si in forma pasiva.

Reprezentarea perfecta pasiva era admisa in doua cazuri:

in relatiile dintre tutore si pupil;

in cazul imprumutului contractat in vederea consumatiunii (mutuum).

Reprezentarea perfecta activa a fost admisa intr-un singur caz, si anume in cazul reprezentantului devenit insolvabil. Atunci cand reprezentantul devenea creditor nu functiona principiul reprezentarii, astfel incat dreptul de creanta intra in patrimoniul reprezentantului, care, prin acte ulterioare si distincte, transmitea acea creanta reprezentatului. Acest sistem prezinta grave inconveniente pentru ipoteza in care reprezentantul devine insolvabil, intrucat, potrivit procedurii formulare, bunurile debitorului insolvabil sunt scoase la vanzare de catre toti creditorii lui. Or, in cazul nostru, reprezentantul, devenit insolvabil, are mai multi creditori, printre care si reprezentatul, ceea ce inseamna ca reprezentatul va veni in concurs cu ceilalti creditori ai reprezentantului si nu va putea sa-si valorifice in intregime dreptul de creanta. De aceea, venindu-se in sprijinul reprezentatului, s-a decis ca ori de cate ori reprezentantul va deveni insolvabil, dreptul de creanta izvorat din contractul incheiat de catre reprezentant va trece direct in patrimoniul reprezentatului. De aceasta data, cu toate ca dreptul de creanta izvoraste dintr-un contract incheiat de catre reprezentant, el va trece in patrimoniul reprezentatului, care nu va mai fi pus in situatia de a veni in concurs cu ceilalti creditori ai reprezentantului si nu va risca sa nu-si valorifice in intregime dreptul de creanta.

E. Sistemul noxalitatii si sistemul actiunilor noxale

Executarea obligatiilor ridica probleme aparte atunci cand obligatiile izvorasc din delicte. Dar, dupa cum am vazut, fiul de familie are o capacitate limitata de a se obliga pe taram contractual. In schimb, in materie delictuala, capacitatea fiului de familie de a se obliga este deplina.

Dar raspunderea fiului de familie pentru delictul comis va avea loc in conditii speciale, deoarece fiul de familie nu avea un patrimoniu propriu, deoarece tot ce dobandeste trece in proprietatea lui pater familias.

Aceasta raspundere s-a desfasurat in cadrul a doua sisteme distincte:

sistemul noxalitatii;

sistemul actiunilor noxale.

a) Sistemul noxalitatii

In cadrul sistemului noxalitatii, care este cel mai vechi, pater familias al delincventului avea doua posibilitati:

fie sa-l abandoneze pe delincvent in mainile victimei, pentru ca victima sa-si exercite dreptul de razbunare asupra fiului care, avand capacitate juridica deplina in materie delictuala, raspundea cu persoana lui fizica;

pater familias avea si o a doua posibilitate, anume de a plati o suma de bani victimei delictului, in scopul rascumpararii dreptului de razbunare al victimei. Aceasta posibilitate decurgea din faptul ca fiul de familie era conceput ca un element de patrimoniu, iar pater familias il putea rascumpara, nu pentru ca avea o obligatie in acest sens, ci pentru ca era liber sa dispuna de elementele patrimoniului sau asa cum vroia.

b) Sistemul actiunilor noxale

Cu timpul s-a constatat ca, potrivit sistemului noxalitatii, pater familias nu avea si posibilitatea de a dovedi ca presupusul delincvent nu este vinovat.

De aceea, a fost creat sistemul actiunilor noxale, actiuni care puse la indemana victimei delictului si pe care victima delictului le intenta impotriva lui pater familias al presupusului delincvent, cu scopul de a se verifica daca pater familias intentioneaza sa-l apere sau nu pe presupusul delincvent.

Daca pater familias nu accepta sa se judece, adica nu intentioneaza sa-l apere pe fiu, recurgea la abandonul noxal. Pe aceasta cale, fiul de familie era abandonat in mainile victimei delictului, pentru ca pater familias nu a acceptat sa se judece. Daca insa accepta sa se judece si castiga procesul, fiul de familie ramanea sub puterea lui pater familias, care nu mai avea nici o obligatie fata de reclamant.

Dar daca pater familias accepta sa se judece si pierdea procesul, avea de ales intre:

abandonul noxal;

a plati o suma de bani cu titlu de despagubire.

Conditiile intentarii actiunilor noxale

In vederea intentarii actiunilor noxale, erau necesare anumite conditii:

fapta sa fie comisa de o persoana alieni iuris;

delictul comis de persoana alieni iuris sa faca parte din categoria delictelor private, deoarece numai delictele private puteau fi rascumparate prin plata unor sume de bani;

actiunea noxala se intenta cu succes numai impotriva acelui pater familias care l-a avut sub puterea sa pe delincvent in intervalul de timp cuprins intre momentul intentarii actiunii si litis contestatio. Deci, pentru ca actiunea noxala sa fie intentata cu succes, delincventul trebuia sa se afle sub puterea lui pater familias in intregul interval de timp cuprins intre momentul intentarii actiunii si litis contestatio. Se ajungea la acest rezultat, deoarece, avand capacitatea deplina de a se obliga pe taram delictual, fiul de familie raspunde in nume propriu, iar pater familias este chemat in justitie nu pentru ca ar raspunde, ci pentru ca fiul de familie nu are bunuri proprii.

Prin urmare, daca dupa intentarea actiunii, dar mai inainte de litis contestatio, fiul de familie este vandut, victima va trebui sa intenteze o noua actiune, si anume impotriva noului pater familias, deoarece romanii spuneau ca "noxa caput sequitur" (delictul il urmeaza pe delincvent).

era necesar ca victima delictului sa nu-l fi avut sub puterea sa pe delincvent in intervalul de timp cuprins intre comiterea delictului si momentul intentarii actiunii. S-a ajuns la aceasta concluzie, deoarece, daca victima l-ar fi avut sub puterea sa pe delincvent in acel interval de timp, ea (victima) si-ar fi putut exercita dreptul de razbunare, iar daca nu si l-a exercitat, vom interpreta ca a renuntat la acel drept, iar daca a renuntat la dreptul de razbunare inseamna ca a renuntat si la actiune.