Contracte aleatorii - notiunea. Elementele si felurile contractelor aleatorii

Contracte aleatorii - Notiunea. Elementele si felurile contractelor aleatorii

Notiunea

Contractele aleatorii sunt contractele cu titlu oneros in care intinderea, uneori chiar existenta obligatiei pentru una din parti ori pentru ambele parti contractante nu se cunosc in momentul incheierii contractului, deoarece depind de un eveniment viitor si incerta si in care exista sanse de castig sau de pierdere pentru toate partile contractante.

In momentul incheierii contractului, intinderea si chiar existenta obligatiei pot fi incerte pentru una sau pentru toate partile contractului, in schimb sansele de castig sau de pierdere (adica elementul aleatoriu) exista intotdeauna pentru toate partile contractante si nu au niciodata caracter unilateral.

De exemplu, in contractul de renta viagera obligatia credirentierului este certa in momentul incheierii contractului (transmiterea proprietatii bunului in schimbul unei rente viagere). Este incerta numai intinderea obligatiei debirentierului, care depinde de durata vietii credirentierului (termen incert).

Elementul aleatoriu (sansele de castig sau de pierdere) exista pentru ambele parti, pentru ca in momentul incheierii contractului, durata vietii credirentierului (termen incert) face sa nu se poata stabili daca valoarea bunului transmis este mai mare decat valoarea totala a rentelor care urmeaza sa fie platite si deci, sansa de castig va fi a debirentierului, sau daca credirentierul va mai trai suficient de mult pentru ca valoarea totala a rentelor pe care le va primi sa depaseasca valoarea bunului si, deci, el va fi in castig.

Elementul aleatoriu (sansa)

Caracterul aleatoriu, adica sansele de castig sau de pierdere, sunt elementul esential si distinctiv al contractelor aleatorii fata de contractele oneroase comutative.

In contractele aleatorii, sansele de castig sau de pierdere exista in momentul incheierii contractului. Ele exista in orice contract aleatoriu pentru toate partile, si nu numai pentru una sau unele dintre parti.

In al doilea rand, ele nu sunt cunoscute in concret in momentul incheierii contractului. Nu se cunoaste, cu alte cuvinte, care parte va castiga si va trage foloase de pe urma contractului, si care parte va pierde.

In sfarsit, nu se cunoaste in momentul incheierii contractului care este intinderea castigului sau a pierderii.

Castigul, si respectiv pierderea pot fi cunoscute si estimate numai in momentul indeplinirii sau neindeplinirii evenimentului, viitor si incert.

In sfarsit, sansele de castig sau de pierdere, care exista pentru toate partile, trebuie sa fie corelative (castigul unei parti este corespondentul pierderii celeilalte parti).

Elementul aleatoriu (sansa de castig sau de pierdere) trebuie sa fie cunoscut si avut in vedere de parti la incheierea contractului; el tine de esenta contractului aleatoriu si face parte din cauza acestuia.

Disproportia vadita intre prestatiile partilor este o consecinta posibila a caracterului aleatoriu al contractului.

Aceasta disproportie vadita intre prestatiile partilor nu constituie leziune in contractele aleatorii si nu poate constitui temei al actiunii in resciziune pentru leziune, nici macar pentru minorii cu capacitate de exercitiu restransa.

Nu pot fi atacate pentru leziune contractile aleatorii, tranzactia, precum si alte contracte prevazute de lege (art. 1224 C.civ.).

Dimpotriva, in contractele comutative, drepturile si obligatiile partilor sunt cunoscute, certe, evaluate sau evaluabile.

Feluri de contracte aleatorii

Codul civil reglementeaza urmatoarele tipuri de contracte aleatorii:

contractul de asigurare;

contractul de renta viagera.

contractul de intretinere; si

jocul si prinsoarea.

Numarul contractelor aleatorii nenumite este nelimitat. Unul dintre cele mai utilizate contracte aleatorii contractul de intretinere, a fost o creatie a practicii judiciare.

Elementul aleatoriu a fost contestat in contractele de asigurare pe motiv ca asiguratul, dupa plata primelor de asigurare, primeste contraprestatia, si anume asigurarea ca va primi o suma de bani, daca se va intampla cazul asigurat, si ca asiguratorul are o certitudine asupra castigului sau, pentru ca a calculat primele astfel incat sa poata acoperi toate cazurile asigurate posibile (calculate prin metoda extrapolarii statistice).

Aceleasi argumente au fost aduse si cu privire la contractele de joc (loterie).

Greseala de argumentare consta in faptul ca rationamentul de mai sus priveste totalitatea contractelor de asigurare, respectiv de joc (loterie).

Asiguratorul sau organizatorul va face un calcul probabilistic si va stabili prima de asigurare, respectiv pretul biletului de loterie, in asa fel incat pe total, sa acopere toate cazurile asigurate, cheltuielile de administratie si sa obtina si un beneficiu.

Caracterul aleatoriu exista insa in fiecare contract individual in care, in momentul incheierii lui, nu se stie cine pierde, respectiv cine castiga (asiguratul sau asiguratorul, cumparatorul biletului de loterie sau organizatorul loteriei).