Structura activelor imobilizate

STRUCTURA ACTIVELOR IMOBILIZATE

Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizarii pe o baza continua in scopul desfasurarii activitatilor entitatii.

Activele imobilizate sunt detinute pe o perioada mai mare de un an, fiind generatoare de beneficii economice viitoare. Beneficiile economice viitoare reprezinta potentialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxurile de trezorerie sau de echivalente de trezorerie catre entitate. Beneficiul economic nu poate fi confundat cu beneficiul ca sursa proprie. El reprezinta active de trezorerie sau echivalente de trezorerie ale entitatii.

Echivalentele de trezorerie reprezinta investitii financiare pe termen scurt extrem de lichide, care sunt usor convertibile in numerar si sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Activele sunt denumite si bunuri de investitii, active pe termen lung, sau bunuri imobile. Ele se caracterizeaza prin faptul ca perioada lor de utilizare si lichidare este, de regula, mai mare de un an; participa la desfasurarea mai multor circuite economice, ele nu se consuma si nu se inlocuiesc dupa prima intrebuintare; sunt fixate in activitatea unitatilor patrimoniale, nefiind destinate direct comercializarii.

Conceptele specifice activelor imobilizate:

Costul activului reprezinta suma platita in numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justa a altor contra-prestatii efectuate pentru achizitionarea unui activ, la data achizitiei sau constructiei acestuia.

Amortizarea este alocarea sistematica a valorii amortizabile a unui activ pe intreaga durata de viata utila.

Valoarea realizabila a entitatii reprezinta valoarea actualizata a fluxurilor de numerar pe care intreprinderea estimeaza sa le obtina din utilizarea continua a activului si din vanzarea acestuia la sfarsitul duratei normate de viata sau pe care intreprinderea se asteapta sa o obtina in urma lichidarii unei datorii.

Valoare justa reprezinta suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunavoie intre doua parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretul este determinat obiectiv.

Valoarea reziduala reprezinta valoarea neta pe care entitatea estimeaza ca o va obtine pentru un activ la sfarsitul duratei de viata utila a acestuia, dupa deducerea prealabila a costurilor de cedare estimate, daca acele active au vechimea si indeplinesc conditiile scontate la sfarsitul duratei de viata.

Valoarea contabila este valoarea la care un activ este recunoscut in bilant dupa scaderea amortizarii cumulate pana la acea data precum si a pierderilor cumulate din depreciere.

Pierderile din depreciere reprezinta diferenta dintre valoarea contabila si valoarea recuperabila.

Durata de viata utila reprezinta perioada pe parcursul careia se estimeaza ca entitatea va utiliza activul supus amortizarii, numarul unitatilor produse sau a unor unitati similare ce se estimeaza ca vor fi obtinute de intreprindere prin folosirea activului respectiv.

In functie de natura lor activele imobilizate pot fi :

imobilizari necorporale;

imobilizari corporale;

imobilizari financiare.

a) Activele  imobilizate necorporale - sunt reprezentate prin active identificabile nemonetare fara suport material si detinute pentru utilizare in procesul de productie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru scopuri administrative.

O imobilizare necorporala poate fi achizitionata sau generata intern. In oricare din cazuri, trebuie sa fie recunoscuta doar daca activul este controlat de entitate ca rezultat al unor evenimente trecute; entitatea se asteapta ca activul sa genereze beneficii economice viitoare; costul activului poate fi masurat credibil si activul poate fi separat de fondul comercial.

Principalele imobilizari necorporale sunt:

cheltuielile de constituire;

cheltuielile de dezvoltare;

concesiuni, brevete, licente, marci comerciale, drepturi si active similare;

fondul comercial;

alte imobilizari necorporale.

b) Activele imobilizate corporale - denumite si imobilizari materiale sau active fixe intangibile sunt reprezentate prin bunuri materiale cu o valoare mai mare decat limita stabilita de lege, detinute de agentii economici si utilizate pe o perioada indelungata in productia de bunuri, prestarea de servicii, inchiriere sau scopuri administrative.

Termenul generic de imobilizari corporale (denumite si active tangibile) este folosit pentru a identifica in general acele active folosite in special in activitatea productiva din care societatea va beneficia pe o perioada mai mare de un an. Termenul de "corporal" sau de "tangibil" face distinctia fata de activele necorporale care sunt active fara o substanta fizica sau a caror valoare nu poate fi in intregime indicata de existenta lor fizica.[1]

Imobilizarile corporale sunt recunoscute ca activ in patrimoniul unei societati atunci cand este probabila generarea catre intreprindere de benefici economice viitoare aferente activului si costul activului poate fi masurat in mod credibil.

In categoria imobilizarilor corporale se includ:

terenuri si amenajari de terenuri;

constructii;

instalatii tehnice, mijloace de transport, animale si plantatii;

mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale.

c) Activele imobilizate financiare - cuprind resursele financiare investite de o intrepridere in capitalul altor unitati pe o perioada mai mare de un an si care aduc investitorilor diverse castiguri. Din aceasta grupa fac parte:

actiuni detinute la entitatile afiliate;

interese de participare;

titluri puse in echivalenta;

alte titluri imobilizate;

creante imobilizate;

varsaminte de efectuat pentru imobilizari financiare.

d) O categorie distincta in cadrul activelor imobilizate o formeaza imobilizarile necorporale si corporale in curs de execitie.

Un activ imobilizat poate fi reflectat in contabilitate daca se estimeaza ca va genera beneficii economice pentru entitate si costul sau poate fi evaluat in mod credibil.

Datorita faptului ca activele imobilizate deservesc in mod durabil activitatea entitatii economice, acestea sufera in timp anumite deprecieri cauzate de uzura fizica sau morala, de factori economici, sociali, politici. La intocmirea bilantului trebuie sa se tina seama de aceste reduceri de valoare ale activelor imobilizate, efectuandu-se anumite corectii. In functie de natura deprecierilor, se mai numesc ajustari si se pot grupa astfel:

ajustari permanente, denumite amortizari - reflecta deprecieri ireversibile aferente uzurii fizice si morale ale imobilizarilor necorporale si corporale. Amortizarea imobilizarilor joaca un triplu rol:[2]

juridic - de depreciere a unor  active imobilizate;

economic - de esalonare in timp a consumului activelor imobilizate;

financiar - de reinnoire a activelor imobilizate amortizabile.

ajustari provizorii, denumite ajustari pentru depreciere - reflecta deprecierile reversibile ale activelor imobilizate datorate unor factori conjuncturali, precum diminuarea preturilor, scaderea cursului valutar, diminuarea cotatiilor la bursa a titlurilor imobilizate.

Provizioanele pentru deprecierea activelor indeplinesc doar un dublu rol:[3]

economic - concretizat in netransferul rezultatelor (veniturile/ cheltuielile) de la un exercitiu financiar la altul;

financiar - concretizat in posibilitatea mentinerii capitalurilor firmelor, respectiv protejarii acestora in fata tendintelor de distribuiri de dividende fictive si/ sau a unor presiuni fiscale de moment;

Un activ imobilizat trebuie scos din evidenta la cedare sau casare, atunci cand din utilizarea sa ulterioara nu se mai asteapta nici un beneficiu economic.