Impactul dintre contabilitatea costurilor si dezvoltarea tehnologica

Impactul dintre contabilitatea costurilor si dezvoltarea tehnologica

Pentru cei cu o bogata experienta in economia de piata, notiunea de tehnologie de productie avansata (AMT), care cuprinde tehnologia de productie automatizata, proiectarea si productia asistata de calculator (CAD/CAM), sistemele flexibile de productie (FMS), robotica, controlul calitatii totale (TQC), precum si noile elemente ale managementului productiei care include sistemele de planificare ale cerintelor de materiale si a resurselor de productie (MRP), sau chiar in momentul (JIT), tehnologia productiei optimizate (OPT) si altele constituie notiuni care apartin firmei in intregime de la muncitor pana la top manager, insemnand succesul sau insuccesul, adica existenta ei in continuare sau falimentul.

In totalitate, conceptele enumerate au, insa, legatura directa si cu domeniul calculatiei.

Proiectarea asistata de calculator (CAD) - inseamna proiectarea unui produs si testarea lui folosind un terminal de calculator. Interactiunea dintre proiectant, calculator si baza de date permite mai multe optiuni si proiecte pentru a lua in calcul realizarea celei mai mari eficiente si simplitati la cel mai mic cost.

O facilitate importanta este interogarea bazei de date CAD pentru identificarea partilor standard si metodelor, simplificand astfel proiectarea produsului prin reducerea numarului de parti ale produsului si astfel ajutand la minimizarea stocurilor.

Productia asistata de calculator (CAM) - este o expresie larg folosita de a acoperi, prin folosirea calculatorului, programarea si controlul masinilor de productie. Ea include folosirea robotilor, masinilor controlate numeric (NT) si masinilor controlate numeric de calculator (CNC). Datorita abilitatii de reprogramare dupa cum este nevoie, CAM ofera mai multe avantaje incluzand:

flexibilitatea (capacitatea de a realiza o varietate de operatii si de a produce un grup de parti);

un control mai mare asupra productiei;

reducerea timpilor cu reparatiile;

calitate mai buna, mai consistenta;

mai putine rebuturi;

aport mai mic al muncii directe.

In multe companii CAD si CAM sunt integrate astfel incat ajuta la reducerea tipului de la concretizarea ideii initiale pana la lansarea pe piata a produsului.

Sistemul flexibil de fabricatie (FMS) -este un sistem de productie cu un grad ridicat de automatizare controlat de calculator si capabil de a produce o "familie" de parti intr-o maniera flexibila. Principala caracteristica o constituie amestecul de masini CNC, roboti si echipamente de manipulare automata a materialelor pentru a muta componentele de la o masina la alta. Stadiul final de automatizare va fi automatizarea completa a fabricii, cunoscut ca productie integral computerizata (CIM). Acest stadiu nu este inca atins nici chiar de cei mai dezvoltati industriasi care detin "insule" de automatizare (IA) conectate prin parti umane.

Managementul calitatii totale (TQM) - este un fenomen folosit pentru a descrie situatia in care toate functiile afacerii sunt implicate intr-un proces de continua imbunatatire a calitatii.

TQM si-a largit aria, de la vechea sa axare pe urmarirea statistica a procesului de productie, la un proces orientat pe client, a continuei imbunatatiri, bazat pe livrarea produselor si serviciilor de calitate inalta la un pret convenabil. Filosofia accentuarilor raportului volum de productie - calitate se reflecta in nivele mari ale stocurilor in fiecare etapa de productie, cheltuieli excesive cu controlul, reconditionarea rebuturilor, reparatii in garantie etc.

Sistemele moderne de contabilitate de gestiune vor pune accentul mai mult pe ajutarea organizatiilor de a-si atinge scopurile privind calitatea, generand o varietate de rapoarte si masuri care vor motiva si evalua eforturile manageriale de a imbunatati calitatea, acestea incluzand masuri financiare si nefinanciare.

Patru categorii de costuri ar trebui sa fie raportate:

Costuri de prevenire sunt costuri implicate in prevenirea realizarii articolelor care nu sunt conform standardelor.

Costuri de evaluare sunt costurile implicate in detectarea produsului individual care nu este conform standardelor.

Costurile esecului intern sunt costurile implicate cand un produs necorespunzator este detectat inainte de a fi livrat clientilor.

Costurile esecului extern sunt costurile implicate cand un produs necorespunzator este detectat dupa livrarea la client.

Eseu: Comunicare de baza cu bazele de date externe prin intermediul importului si al combinarilor Document online: UCM RESITA - piata tinta - strategii de intrare pe piata

Raportul cost-calitate poate fi folosit ca un dispozitiv de directionare a atentiei, pentru a face ca managementul superior sa se ingrijeasca de costurile relative la calitate. Raportul poate, de asemenea, atrage atentia conducerii la posibilitatea de reducere a costurilor totale ale calitatii printr-o rationala alocare a costurilor intre cele patru categorii de calitate, de exemplu, cheltuieli mai mari cu costurile de prevenire pot genera reduceri de cheltuieli in categoria esecului intern si extern. Raportul cost - calitate reprezinta un sumar al eforturilor de realizare a calitatii si progresului pentru conducerea superioara. Masurarea calitatii nu ar trebui sa fie limitata la procesul de productie, ea ar trebui sa fie extinsa la urmarirea performantei furnizorilor, la masurarea satisfactiei clientului si urmarirea rezultatelor lucrarii - timpul necesar pentru a raspunde cererii clientilor.

Sistemele de contabilitate de gestiune existente pot argumenta neconcordanta cu programele TQM. De exemplu, multi manageri au motivat ca sistemele lor de contabilitate se axeaza pe iesiri mai degraba, decat pe calitate, incat ei pot raporta volume si variatii favorabile ale eficientei. Variatia pretului materiilor prime poate, de asemenea, motiva tendinta aprovizionarii cu materiale necesare de calitate mica de obicei pentru a realiza variatii favorabile de pret. Standardele sunt de asemenea fixate incluzand o marja pentru pierderile normale; s-a observat ca sistemele traditionale ale costului de productie sprijina sau recomanda ideea ca pierderile normale ar trebui sa fie absorbite de productia bunurilor si nu raportate ca un articol separat.

O abordare TQM nu planifica si nu aloca costul produselor deficiente; ideea de baza este ca produsele sub 100 % calitate ar trebui sa fie raportate pentru ca managerii si muncitorii sa forteze continua atingere a scopului - zero defecte.

Sistemele de management ale productiei alaturi de imbunatatirile in masini si tehnologie exista mari avantaje si in planificarea si controlul productiei. Cateva dintre aceste schimbari de management au fost asa de radicale, incat ele au schimbat intreaga conceptie de productie.

Cateva dintre sisteme, in special JIT, au schimbat punctele de vedere traditionale cu privire la productie si au constituit instrumentul principal de succes al producatorilor japonezi.

Trei dintre principalele sisteme de management ale productiei sunt enumerate mai jos:

1.Sistemul de planificare a cerintelor de materiale si a resurselor de productie (MRP).

2.Momentul (JIT).

3.Tehnologia productiei organizate (QPT).

Just In Time (JIT)

Sistemele dezvoltate in Japonia, la Toyota, sunt considerate drept una din principalele contributii la succesul productiei japoneze.

Scopul sistemelor JIT este de a produce sortimente cu calitate inalta exact in momentul cand sunt cerute: sistemele JIT sunt caracterizate prin urmarirea excelentei in toate stadiile cu un climat de continua imbunatatire.

Un mediu JIT este compus din urmatoarele:

o tendinta spre stoc zero;

eliminarea activitatilor care nu adauga valoare;

accentuarea pe calitate perfecta (zero defecte);

reparatii scurte;

o tendinta spre o marime a comenzii, de unu;

100 % livrare la timp;

cererea trage productia.

Aceasta caracteristica din urma este cea care da numele de Just -in -Time. Productia are loc cand exista o cerere a clientului pentru produs, incat JIT lucreaza pe baza trecere prin care inseamna ca produsele nu sunt facute sa mearga in stoc, in contrast cu abordarea traditionala a productiei impinse, unde produsele sunt executate in loturi mari si apoi stocate.

Exista doua aspecte ale sistemelor JIT: achizitia JIT si productia JIT.

Achizitia JIT cauta sa coreleze folosirea materialelor cu livrarea materialelor de la furnizori. Aceasta inseamna ca stocurile pot fi tinute la un nivel aproape de zero. Pentru ca achizitia JIT sa functioneze se cer urmatoarele:

- increderea ca furnizorii vor livra exact la timp;

furnizorii vor livra materiale cu calitate 100 %, astfel incat sa nu existe rebuturi, produse intoarse sau intarzieri in productie.

Productia JIT lucreaza pe baza de cerere care trage in fabricatie produsul si cauta sa elimine toate pierderile si orice nu este valoare adaugata.

Tehnologia productiei optimizate (QPT)

In anii '80 s-a inregistrat o dezvoltare a unei abordari a managementului productiei (QPT). Filosofia QPT sustine ca scopul primar al productiei este de a face bani. Trei criterii se identifica in evaluarea progresului spre atingerea acestui scop, si anume: cheltuielile cu intrarile in procesul de fabricatie, stocarea si prelucrarea. Scopul este de a maximiza intrarile, in timp ce - simultan - are loc mentinerea sau descresterea cheltuielilor cu stocul si de prelucrare.

Filosofia QPT, de altfel, sustine ideea ca resursele neconditionate nu ar trebui sa fie utilizate la 100 % din capacitatea lor daca aceasta ar da ca rezultat o crestere a stocului; astfel, timpul de asteptare in domeniile neconditionate nu este considerat in detrimentul eficientei organizatiei. Daca ar fi folosite, ar rezulta o crestere a stocului fara a corespunde unei cresteri a intrarilor in procesul de productie pentru firma.

In abordarea QPT este vital de a programa toate resursele neconditionate intr-un sistem de productie bazat pe constrangerile sistemului). De exemplu, doar 70 % din iesirile unei resurse neconditionate pot fi absorbite de urmatoarea resursa conditionata, atunci 30% din resursa conditionata se concretizeaza pur si simplu in cresterea stocurilor. Se poate, de asemenea, argumenta ca doar prin prelucrarea la un nivel de 70 % a resursei neconditionate se poate atinge o eficienta de 100 %.

Concluzii generale

In activitatea de conducere a unitatii patrimoniale moderne sunt utilizate diferite instrumente si parghii economice care permit stabilirea directiilor de dezvoltare si aprecierea activitatii productive desfasurate de catre acestea.

In cadrul instrumentelor si parghiilor economice utilizate frecvent in conducerea unitatilor economice un loc central il ocupa costul productiei. Locul si rolul deosebit de important pe care il ocupa costul productiei in activitatea de conducere a unitatii patrimoniale rezulta din faptul ca nivelul si structura lui reflecta preocuparea unitatilor economice pe linia introducerii tehnicii si tehnologiei moderne pe linia calificarii lucratorilor, a utilizarii eficiente a resurselor materiale si a muncii aflate la dispozitia unitatii patrimoniale, conceptia cu privire la organizarea si conducerea activitatilor productive, gradul si fundamentarea deciziilor etc.

In conditiile concrete ale economiei romanesti, majoritatea agentilor economici prezinta un sistem de contabilitate a costurilor integrat in contabilitatea generala pornind de la nivelul de sectie unde se capteaza si se inregistreaza informatiile care ulterior sunt centralizate si prelucrate la nivelul unitatii.

Intreprinderile romanesti continua sa foloseasca si in perioada de tranzitie procedee de calculatie a costurilor specifice unei economii centralizate bazate pe:

- premisa utilizarii simultane si neintrerupte, la maximum, a tuturor capacitatilor individuale de productie;

- o politica de preturi controlata central si administrativ;

- responsabilitati in care persoanele sunt responsabile si pentru ceea ce nu pot controla, in cazul costurilor, responsabili fiind considerati contabilii si nu cei care le genereaza;

- uniformizarea profitabilitatii produselor prin colectarea unor categorii foarte largi de cheltuieli intr-un cost comun si alocarea lor nediferentiata pe produse.

Deficientele generale ale sistemelor de contabilizare a costurilor utilizate in majoritatea societatilor comerciale romanesti sunt urmatoarele:

- organizarea productiei si contabilitatea costurilor sunt conduse separat, ceea ce genereaza fixarea unor obiective diferite, adesea divergente;

- decalaje mari intre colectarea informatiilor referitoare la costuri si finalizarea analizelor conduce la imposibilitatea practica a stabilirii si implementarii unor masuri operative de reducere a costurilor;

- nu se fac calcule de costuri pe produs, de costuri fixe sau variabile, ceea ce conduce la reducerea eficientei analizei costurilor si la difuzia responsabilitatilor.

Sistemele clasice de cost, care sunt inca larg folosite, au fost dezvoltate in prima parte a secolului trecut pentru a calcula costurile de productie in fabricile care existau. Aceste sisteme au urmatoarele caracteristici:

- costurile directe (munca si materialele) care erau majoritare in costurile totale;

- numarul mic de functii suport (planificare, achizitie, control financiar si de calitate etc.) care insemna costuri indirecte mici;

- nivelul scazut de mecanizare, cu consecinta ca productia bazata pe simpla munca era norma;

- lansari pe scara larga a produselor standardizate;

- rata mica a schimbarii produselor, cat si a metodelor.

In ceea ce priveste implementarea sistemelor informatice, exista o anumita imposibilitate ce se manifesta prin frica, retinere, pesimism din partea salariatilor justificate prin posibilitatea pierderii locului de munca si nejustificata prin prisma facilitatilor oferite pe diferitele nivele ierarhice, si impunandu-le astfel salariatilor permanenta documentare si actualizare pentru a putea face fata noilor cerinte impuse de tehnica moderna de calcul.

Deficiente se reclama si in sistemul de repartizare a costurilor indirecte, dar cum schimbarile sunt receptate ferm, presupun vointa si bani, aceasta deficienta gasindu-si mai greu rezolvarea.

Analiza restrictiilor necesitatilor, resurselor si a modului de actiune, necesar pentru a supravietui in prezent, arata ca intreprinderea trebuie sa dea dovada de un anumit grad de inteligenta si de anumite capacitati de adaptare in decursul tipului, pe masura evolutiei sale.

Calculatia costurilor de proces aduce noutati cu privire la evidentierea costurilor produsului pe perioade lungi. Comparativ cu calculatia traditionala a costurilor complete, modul de repartizare a costurilor comune indirecte in cadrul calculatiei costurilor de proces reprezinta un avantaj. Insa nu este sigur daca asemenea avantaje se mentin in comparatie cu calculatia costurilor de plan marginala sau cu calculatiile avand la baza contributiile de acoperire (marja de rezultat). De altfel, exista inca numeroase controverse cu privire la acest sistem de calculatie.

Totusi, in viitor, cel putin pentru acele intreprinderi care nu dispun inca de o calculatie de plan bazata pe costuri marginale sau de o calculatie a contributiilor la rezultat, in conditiile cresterii continue a ponderii costurilor fixe in ansamblul costurilor, se va pune problema introducerii calculatiei costurilor de proces. In plus, o calculatie a costurilor de proces poate fi implementata alaturi de o calculatie a costurilor de plan, fara a afecta aplicarea acesteia in sectorul de productie. Indeosebi in intreprinderile prestatoare de servicii, precum bancile, casele de asigurari etc., calculatia costurilor de proces aduce servicii importante, avand in vedere ponderea ridicata a costurilor comune indirecte in ansamblul costurilor acestora.

Pentru aplicarea unui management al costului consecvent orientat spre obiective, pe fondul actualelor situatii ale pietei si ale mediului, nu exista alternative rationale. Prin intermediul noii structurari organizatorice a sistemelor informationale orientate spre lantul procesual care trebuie creat si a unei orientari spre obiective determinate de piata ne vom putea adapta in viitor mai bine nevoilor si necesitatilor strategice.