Contabilitatea operatiilor privind deprecierea imobilizarilor corporale

Probleme generale

In 1995, organismul american de reglementare contabila (FASB) publica norma FAS 121, care trata probleme contabilitatii deprecierii activelor pe termen lung si a evaluarii activelor pe termen lung destinate sa fie vandute. Conform normei, intreprinderile americane trebuie sa revizuiasca, in mod regulat, valoarea activelor cu durata lunga de viata pentru a se asigura ca nu au intervenit evenimente sau schimbari, care sa aiba drept consecinta, imposibilitatea de a recupera valoarea neta contabila. Lista indicativa a evenimentelor care pot antrena scaderea valorii activelor imobilizate se refera la:

modificari in utilizarea activului sau/si in starea sa fizica;

factori de ordin reglementar care afecteaza utilizarea activului;

costuri de exploatare mult mai mari in raport cu conditiile initial prevazute;

uzura morala a acestor active.

Analiza deprecierii activelor imobilizate corporale vizeaza doua categorii de imobilizari corporale:

(i)              In cadrul imobilizarilor destinate a fi cedate, acestea trebuie sa fie contabilizate la cea mai mica valoare dintre valoarea neta contabila si valoarea justa. Aceasta din urma poate fi asimilata cu valoarea de piata. Valoarea justa este aproximativ egala cu valoarea de utilitate.

(ii)            In cazul imobilizarilor destinate a fi mentinute si folosite de intreprindere, dincolo de amortizare se declanseaza testul de depreciere. In acest sens se compara valoarea neta contabila cu suma neactualizata a fluxurilor de trezorerie pe care activul in cauza se prevede ca le va genera. Daca valoarea neta contabila neta este mai mica, nu se va inregistra nici o depreciere suplimentara, dincolo de amortizare. Dimpotriva, daca valoarea neta contabila este mai mare, va avea loc o reducere de valoare, pentru a aduce valoarea neta contabila la nivelul valorii determinate pe baza fluxurilor de trezorerie.

In aprilie 1998, Consiliul IASC a aprobat norma IAS 36 "Deprecierea activelor", care impune calculul si contabilizarea pierderii de valoare pentru un activ, atunci cand valoarea recuperabila a acestuia este inferioara valorii sale contabile.

Valoarea contabila este valoarea la care un activ este contabilizat in bilant, dupa deducerea sumei amortizarilor si sumei pierderilor de valoare, reletive la acest bun, iar valoarea recuperabila este valoarea cea mai mare dintre pretul net de vinzare al activului in cauza si valoarea sa de utilitate.

Reguli referitoare la identificarea unui activ ce a putut pierde din valoare.

Norma IAS 36 descrie doua categorii de indici conform carora ar fi putut intervenii o pierdere de valoare.

Prima categorie de indicii se refera la sursele externe de informare. Acestea presupun aspecte si fenomene precum:

a)            in cursul exercitiului, valoarea de piata a unui activ s-a diminuat mai mult decat prin efectul asteptat al trecerii timpului sau prin utilizarea normala a activului.

b)            in mediul tehnologic, economic sau juridic, sau al pitei in care opereaza intreprinderea au survenit schimbari imoprtante sau vor apare intr-un viitor apropiat.

c)             ratele dobanzii sau alte rate de randament ale pietei au crescut in cursul exercitiului, fiind probabil ca astfel de cresteri sa afecteze rata de actualizare folosita in calculul valorii de utilitate a unui activ si sa diminueze in mod semnificativ valoarea sa recuperabila.

d)            valoarea contabila a activului net al intreprinderii ce prezinta situatiile financiare este mai mare decat capitalizarea bursiera.

e)            constatarea uzurii morale sau fizice a unui activ

f)              in privinta gradului sau modului de utilizare a unui activ, atat cum el este folosit, cat si cum se asteapta sa fie folosit, au survenit schimbari importante, care au un efect negativ asupra intreprinderii sau sunt susceptibile de a surveni intr-un viitor apropiat; astfel de schimburi se pot referi laplanuri privind abandonul sau restructurarea sectorului de activitate de care apartine activul in cauza sau la planuri de cesiune a acestuia inaintea datei prevazute.

g)            Indicatii relevate de sistemul intern de informare ce include existenta:

a.      Furnizorilor de trezorerie pentru acizitionarea activului sau a necesitatilor ulterioare de trezorerie, pentru a asigura functionarea sau mentinerea sa in mod sensibil mai mari decat cele bugetate initial,

b.      Fluxurile nete de trezorerie sau a unui rezultat operational (pozitiv sau negativ), generate de activ, in mod sensibil mai mici decat cele bugetate initial,

c.       Unei diminuari semnificative a fluxurilor de trezorerie nete bugetate sau a rezultatului operational bugetat, generate de activ, sau a unei cresteri semnificative a pierderii bugetate, generate de activ,

d.      Pierderilor operationale sau a iesirilor nete de trezorerie pentru activul in cauza atunci cand se cumuleaza valorile exercitiului cu cele bugetate pentru viitor.

Pentru a decide daca se procedeaza sau nu la estimarea valorii recuperabile a unui activ se aplica principiul imporatntei semnificative. Cu titlu exemplificativ, daca ratele dobanzii sau alte rate de randament ale pietei au crescut in cursul exercitiului, intreprinderea nu este obligsata, in urmatoarele cazuri, sa procedeze la o estimare formalizata a valorii recuperabile a unui activ:

Este improbabil ca rata de acualizare utilizata pentru a calcula valoarea de utilitate a activului sa fie influentata de cresterea acestor rate ale pietei; de exemplu, cresterile ratelor dobanzilor pe termen scurt pot sa nu influenteze semnificativ rata de actualizare pentru un activ cu o lunga durata ramasa de utilitate;

Daca este probabil ca rata de actualizare folosita pentru calculul valorii de utilitate a activului sa fie influentata de cresterea acestor rate ale pietei, cu conditia ca o analiza anterioara de sensibiliate a valorii recuperabile sa arate ca:

Proiect: Cum sa treci de capcanele proiectelor SAPARD - un proiect de valoare mica Proiect: Compania Aplast - produsele companiei Aplast

i)        este imposibil ca valoarea recuperabila sa se fi dimunuat in mod semnificativ, deoarece este probabil ca fluxurile de trezorerie viitoare sa creasca in aceeasi masura; in unele cazuri, de exemplu, o intreprindere poate sa fie in masura sa demonstreze ca isi ajusteaza veniturile pentru a compensa orice crestere a ratelor pietei;

ii)      este putin probabil ca diminuarea valorii recuperablile sa conduca la o pierdere semnificativa de valoare.

In calculul valorii recuperablile a unui activ, nu este necesar totdeauna sa se determine atat pretul net de vanzare al acestuia cat si valoarea sa de utilitae. De exemplu, daca una sau cealalta dintre aceste valori este mai mare decat valoarea contabila a activului, activul nu s-a depreciat si nu este necesar sa se estimeze cealalta valoare.

Valoarea recuperabila este determinata pentru un activ izolat, cu conditia ca utilizarea continua a activului sa genereze intrari de trezorerie foarte independente de intrarile de trezorerie generate de alte active sau grupe de active. In caz contrar, valoarea recuperabila este determinata pentru unitatea generatoare de trezorerie de care apartine activul, exceptand situatia in care:

pretul net de vinzare al activului este mai mare decat valoarea lui contabila;

valoarea de utilitate a activului poate sa fie estimata ca fiind apropiata de pretul sau net de vanzare si acesta din urma poate sa fie determinat.

In anumite cazuri, medii si calcule simplificate pot sa furnizeze o aproximare rationala a calculelordetaliate prezentate de norma IAS 36 pentru determinarea pretului net de vanzare sau a valorii de utilitate a unui activ.

Pretul net de vanzare

Daca nu exista un acord de vanzare irevocabil, dar exista o piata activa pentru bunul respectiv, pretul net de vanzare este pretul de piata al activului, din care sunt deduse costurile cesiunii acestuia. Pretul de piata adecvat este, de obicei, pretul curent de cumparare. Atunci cand preturile curente de cumparare nu sunt disponibile, pretul net de vanzare se bazeaza pe pretul celei mai recente tranzactii, sub rezerva ca circustantele economice nu s-au schimbat, in mod substantial, intre data tranzactiei si data la care este efectuata estimarea. Piata activa este piata in care sunt reunite urmatoarele conditii:

elementele negociate pe acasta piata sunt omogene;

in mod normal, se pot gasi in orice moment cumparatori si vanzatori care pot ajunge la un acord;

preturile sunt puse la dispozitia publicului.

Daca nu exista nici un acord de vanzare irevocabil, nici piata activa pentru bunul in cauza, pretul net de vanzare se bazeaza pe cele mai bune informatii disponibile pentru a reflecta suma pe care o intreprindere ar putea sa o obtina la data inchiderii exercitiului, prin vanzarea activului, cu ocazia unei tranzactii, in conditii de concurenta normala, intre parti bine informate si care cad de acord. Pentru a determina aceasta valoare, intreprinderea ia in considerare rezultatul tranzactiilor recente, relizate cu active similare, in acelasi sector de activitate. Pretul net de vanzare nu reflecta o vanzare fortata, exceptand situatia in care conducerea ar fi obligata sa vanda imediat.

Costurilr aferente iesirii, altele decat cele care au recunoscute la datorii, sunt deduse pentru a determina pretul net de vanzare. In structura cheltuielilor de iesire sunt incluse cheltuieli pentru acte, taxe de timbru si taxe similare legate de tranzactie, costuri de degajare a activului si costuri directe suplimentare pentru a aduce activul in cauza in stare de vanzare.

Totusi, indemnizatiile de terminare a contractului de munca, altele decat cele definite de norma IAS 19 "Avantajele personalului", si costurile asociate diminuarii sau reorganizarii unei activitati, ca urmare a iesirii unui activ, nu sunt costuri suplimentare directe de iesire a acestuia.

Estimarea valorii de utilitate a unui activ include urmatoarele etape:

a)            estimarea intrarilor si iesirilor viitoare de trezorerie, generate de utilizarea contunua a activului si de iesirea sa finala;

b)            aplicarea ratei adecvate de actualizare la aceste fluxuri viitoare de trezorerie.

a. Baza de estimare a fluxurilor viitoare de trezorerie pentru a evalua valoarea de utilitate.

proiectarile de fluxuri trebuie sa fie bazate pe ipoteze rationale si documentate, care reprezinta cea mai buna estimare a conducerii privind ansamblul conditiilor economice care vor exista in timpul duratei ramase de utilitate a activului; o pondere mai importanta trebuie sa fie acordata indiciilor externe;

proiectarile de fluxuri externe de trezorerie trebuie sa fie bazate pe bugetele cele mai recente aprobate de conducere; proiectarile stabilite pe bata acestor bugete trebuie sa acopere o perioada a unei durate maxime de 5 ani, exceptand situatia in care poate fi justificata  o perioada mai lunga.

proiectarile de fluxuri de trezorerie, dincolo de perioada acoperita de cele mai recente bugete, ca urmare a aplicarii la valorile lor a unei rate de crestere stabila sau descrescatoare, pentru anii viitori, exceptand situatia in care poate fi justificata o rata crescatoare; aceasta rata de crestere nu trebuie sa depaseasca rata medie de crestere pe termen lung, pentru produsele, sectoarele de activitate in care opereaza intreprinderea sau pentru situatia in care poate sa fie justificata o rata de crestere mai mare.

Estimarile fluxurilor viitoare de trezorerie si rata de actualizare reflecta ipoteze coerente in privinta cresterilor de preturi generate de inflatie. Daca rata de actualizare cuprinde efectul cresterilor de preturi generata de inflatia generala, fluxurile de trezorerie sunt estimate in preturi curente. Daca rata de actualizare exclude efectul cresterilor de preturi generate de inflatia generala, fluxurile viitoare de trezorerie sunt exprimate in preturi constante.

Atunci cand valoarea contabila a unui activ nu cuprinde inca toate iesirile de trezorerie de angajat inainte ca el saa fie pregatit pentru a fi utilizat sau vandut, estimarea iesirilor viitoare de trezorerie cuprinde o estimare a iesirilor ulterioare de trezorerie care se esteapta sa fie angajate inainte ca activul sa fie pregatit pentru a fi utilizat sau vandut. Este cazul, de exemplu, pentru un imobil in curs de construire sau pentru un proiect de dezvoltare inca neterminat.

Pentru a se evita luarea in cont de doua ori, estimarile fluxurilor de trezorerie exclud:

intarile de trezorerie din active care genereaza, prin utilizarea lor continua, intrari de trezorerie foarte independente fata de cele ale activului examinat (creantele);

iesirile de trezorerie legate de obligatii, care au fost deja contabilizate ca datorii (furnizorii).

Estimarile fluxurilor viitoare de trezorerie nu trebuie sa includa intrarile sau iesirile viitoare de trezorerie, apreciate ca vor rezulta:

dintr-o structurare viitoare in care intreprinderea nu este angajata;

cheltuielile viitoare de investitii care vor ameliora sau creste nivelul de performanta a unui activ, fasa de nivelul sau de performanta definit initial.

Atata timp cat o intreprindere nu angajeaza cheltuieli de investitii care sa amelioreze sau sa majoreze nivelul de performanta al unui activ, fata de nivelul de performanta definit initial, estimarile fluxurilor viitoare de trezorerie nu includ estimari ale intrarilor viitoare de trezorerie asteptate din aceste cheltuieli de investitii..

Estimarile fluxurilor viitoare de trezorerie nu trebuie sa includa:

intrarile sau iesirile de trezorerie care provin din activitatile de finantare;

intrarile sau iesirile legate de impozitul asupra rezultatului.

Fluxurile viitoare de trezorerie estimate sa reflecte ipoteze care sunt coerente cu modul de determinare a ratei de actualizare. Altfel spus, efectul anumitor ipoteze va fi luat in calcul de doua ori sau ignorat. Valoarea-timp a banilor fiind luata in cont in actualizarea fluxurilor viitoare de trezorerie estimate, aceste fluxuri de trezorerie exclud intrarile sau iesirile de trezorerie ce provin din activitatile de finantare. De asemenea, deoarece rata de actualizare este determinata inainte de impozitare, fluxurile viitoare de trezorerie sunt estimate si ele pe o baza inainte de impozitare.

Estimarea fluxurilor nete de trezorerie, de incasat sau de platit, cu ocazia iesirii unui activ la sfarsitul duratei sale de utilitate, trebuie sa fie suma pe care o intreprindere se asteapta sa o obtina din iesirea activului, cu ocazia unei tranzactii, in conditii de concurenta normala intre parti bine informate si care cad de acord, dupa deducerea costurilor estimate de iesire.

Fluxurile viitoare de trezorerie in moneda straina

Fluxurile viitoare de trezorerie sunt estimate in moneda in care ele vor fi generate; apoi, ele sunt actualizate prin aplicarea unei rate de actualizare adecvate acestei monede. O intreprindere converteste valoarea actualizata obtinuta, prin utilizarea cursului de schimb la data inchiderii (descris in norma IAS 21 "Efectele variatiilor cursurilor monedelor straine" ca fiind cursul de inchidere).

b. Rata de actualizare

rata de actualiazre trebuie sa fie rata inaintea impozitarii care reflecta aprecierile actuale ale pietei valoarii-timp a banilor si ale riscurilor specifice activului. Rata de actualizare nu trebuie sa reflecte riscurile pentru care estimarile fluxurilor viitoare de trezorerie au fost ajustate.

O rata care reflecta aprecierile actuale ale pietei valorii - timp a banilor si riscurile specifice activului este de randament pe care ar pretinde-o investitorii daca ar avea de ales un plasamnet care ar genera fluxuri de trezorerie a caror marime, scadenta si profil de riscuri ar fi echivalente cu cele pe care intrprinderea se asteapta sa le obtina de la activ. Aceasta rata este estimata plecand de la rata implicita in tranzactiile actuale ale pietei pentru activele similare sau plecand de la costul mediu ponderat al capitalului unei intrprinderi cotate, care detine un activ unic similar in termeni de potential de serviciu si de riscuri, cu cel al activului examinat.

Atunci cand o intreprindere nu poate sa obtina direct de pe piata o rata specifica unui activ, ea utilizeaza expresii de inlocuire, pentru a estima rata de actualizare. Obiectivul este de a estima, in masura posibilului, o apreciere a pietei:

valorii-timp a banilor, pentru duratele care merg pana la sfarsitul duratei de utilitate a activului;

riscurilor ca valorile si scadentarul fluxurilor viitoare de trezorerie sa fie diferite de cele estimate.

Ca punt de plecare, poate sa tina cont de urmatoarele rate:

costul mediu ponderat al capitalului intreprinderii, determinat cu ajutorul unor tehnici precum "Capital Asset Pricing Model"  (CAPM);

rata marginala de imprumut a intreprinderii;

alte rate de imprumut definite de piata.

Aceste rate sunt ajustate:

pentru a reflecta modul in care piata ar aprecia riscurile specifice asociate fluxurilor de trezorerie proiectate;

pentru a exclude riscurile care nu sunt pertinente pentru fluxurile de trezorerie proiectate.

Se au in vedere luarea in considerare a riscului de tara, a riscului de curs, a riscului de pret si a riscului de fluxuri de trezorerie.

Pentru a se evita luarea in cont de doua ori, rata de actualizare nu reflecta riscurile pentru care pentru care au fost ajustate fluxurile viitoare de trezorerie estimate.

Rata de actualizare este independenta de structura financiara a intreprinderii si de maniera in care ea a finantat cumpararea activului, deoarece viitoarele fluxuri de trezorerie asteptate ale unui activ nu depind de modul in care intreprinderea a finantat cumpararea acestui activ.

Atunci cand baza de determinare a ratei este o rata dupa impozitare, ea este ajustata pentru a reflecta o rata inainte de impozitare.

In mod normal, o intreprindere utilizeaza o rata unica de actualizare pentru a estima valoarea de utilitate a unui activ. Totusi, atunci cand valoarea de utlitate reactioneaza la o variatie a riscurilor pentru diferite perioade sau la o variatie de structura a ratelor dobanzii, intreprinderea utilizeaza rate de actualizare distincte pentru diferite perioade viitoare.

Contabilitatea provizioanelor privind imobilizarile.

Provizioanele pentru deprecieri privind imobilizarile intervin de regula in cazul structurilor neamotizabile. Ele se delimiteaza ca echivalent al deprecierii valorii activelor imobilizate neamortizabile. Marimea lor se determina, in principiu, pe baza relatiei:

Deprecierea constatata             = Valoarea contabila - Valoarea de inventar

la inventar in exercitiul "N"                  de intrare estimata cu ocazia

inventarierii

In cazul in care deprecierea constatata la inventar este mai mare decat soldul creditor al conturilor din grupa 29 "Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor" inainte de inventariere se face inregistrarea:

68 = 29

"Cheltuieli cu amortizarile "Provizioane pentru deprecierea

si provizioanele"              imobilizarilor"

Daca deprecierea constatata la inventar este mai mica decat soldul creditor, se face inregistrarea:

29 = 78

"Provizioane pentru deprecierea "Venituri din provizioane"

imobilizarilor"

Contabilitatea  provizioanelor pentru deprecierea imobilizarilor se nuanteaza in cazul activelor amortizabile. In principiu, pentru aceasta structura bilantiera, nu opereaza provizioanele pentru deprecieri. Amortizarea este o consecinta a deprecierii ireversibile, iar provizioanele sunt un efect el deprecireii reversibile.

Totusi, asa cum se arata in Standardul de Contabiliate International nr. 16 "Daca utilitatea unui bun sau grup de bunuri este definitiv modoficata ca urmare a unei reteriorari sau a uzurii morale, valoarea sa actuala poate devenii inferioara valorii sale nete contabile. In aceste cazuri, valoarea neta contabila este adusa la valoarea actuala, diferenta fiind inregistrata imediat in rezultate."

O interpretare mai nuantata se poate afla din consultarea modelului contabil francez. In acest sens se prevede ca:

1. daca deaprecierea este ireversibila sau judecata definitiv, se procedeaza la modificarea planului de amortizare, inregistrandu-se un supliment de amortizare la cheltuielile exceptionale;

2. daca deprecierea este reversibila sau nu este judecata ca definitiva, se constituie un povizion pentru depreciere.

In sensul acestei prevederi, o rezolvare concreta este instrumentata prin "Normele privind oraganizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului" aplicata in contabilitatea din Romania. Asa cum se arata in norme, evaluarea imobilizarilor la inventar se efectueaza la valoarea neamortizata ramasa, cu exceptia celor constatate ca fiind depreciate, care se evalueaza la valoarea actuala (in functie de pretul pietei, starea lor fizica, precum si de utilitatea lor in cadrul unitatii).

In cazul mijloacelor fixe, corectarea valorii contabile se face prin inregistrarea unei amortizari exceptionale - in cazul in care se constata o depreciere ireversibila (definitiva, caz tipic pentru mijloacele fixe propuse pentru casare), fie prin constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe - in cazul in care se constata o depreciere reversibila ca urmare a unor cauze cum sunt:

aparitia unei uzuri morale de care nu s-a tinut cont cu ocazia amortizarii;

supraevaluarea mijloacelor fixe prin folosirea unor coeficienti neadecvati cu ocazia reevaluarii lor;

lipsa de utilitate a acestora pentru intrprindere in momentul inventarierii (aflate in conservare, neutilizabile pentru activitatea desfasurata in momentul inventarierii, etc.);

alte cauze care determina o evaluare actuala mai scazuta a mijloacelor fixe decat valoarea cu care acestea figureaza in contabilitate.