Constructii
Receptia lucrarilor de constructii si a instalatiilor aferenteReceptia lucrarilor de constructii si a instalatiilor aferente Receptia lucrarilor de constructii, de orice categorie si instalatii aferente acestora, se efectueaza atat la lucrari noi, cat si la interventiile in timp asupra constructiilor existente (reparatii capitale, consolidari, modificari, modernizari, extinderi etc) si se realizeaza in doua etape: - receptia la terminarea lucrarilor; - receptia finala, la expirarea perioadei de garantie. Receptia la terminarea lucrarilor Receptiile se vor organiza de catre ordonatorii de credite sau proprietari, adica investitorii. Executantul trebuie sa comunice investitorului data terminarii tuturor lucrarilor prevazute in contract, printr-un document scris. Investitorul numeste comisia de receptie, alcatuita din cel putin 5 membri, din care vor face parte, in mod obligatoriu, cate un reprezentant al investitorului, respectiv al administratiei publice locale pe teritoriul careia este situata constructia. Pentru constructiile de importanta deosebita comisiile de receptie vor fi din cel putin 7 membri, numarul de specialisti fiind de minimum cinci. Investitorul va organiza receptia in cel mult 15 zile de la notificarea terminarii lucrarilor si va comunica data stabilita membrilor comisiei de receptie, executantului si proiectantului. Reprezentantii executantului si ai proiectantului nu pot face parte din comisia de receptie, ei avand caritatea de invitati. Proiectantul va prezenta comisiei punctul sau de vedere privind executia constructiei. La receptia cladirilor cu inaltimea mai mare de 28m, cu sali aglomerate si capacitate peste 150 persoane, din comisia de receptie va face parte si reprezentantul Comandamentului Trupelor de Pompieri. Comisia de receptie examineaza: - respectarea prevederilor din autorizatia de construire, avizele si conditiile de executie impuse de autoritatile competente;
- executarea lucrarilor conform prevederilor contractului, documentatiei de executie si reglementarilor specifice legale; - referatul intocmit de catre proiectant; - terminarea tuturor lucrarilor prevazute in contractul incheiat intre investitor si executant. Activitatea comisiei se incheie cu intocmirea unui proces verbal de receptie in care investitorul poate sa admita, sa amane sau sa respinga receptia lucrarii. Amanarea receptiei se recomanda cand: - se constata lipsa sau neterminarea unor lucrari care afecteaza siguranta in exploatare; - constructia prezinta vicii a caror remediere necesita timp si care, nu ar fi facute, ar diminua utilitatea lucrarii; - calitatea lucrarilor este indoielnica. Respingerea receptiei are loc daca se constata vicii care nu pot fi inlaturate care, prin natura lor, impiedica realizarea uneia sau a mai multor exigente principale, caz in care se impun expertize, reproiectare, refacere de lucrari etc. In cazul in care investitorul solicita preluarea unei parti din lucrare inainte de terminarea intregii lucrari, se va incheia un proces verbal de predare-primire intre executant si investitor, care nu este un proces verbal de receptie. Receptia finala Aceasta este solicitata de catre investitor in cel mult 15 zile dupa expirarea perioadei de garantie prevazuta in contract. La receptia finala participa: investitorul, comisia de receptie (numita de investitor), proiectantul lucrarii si executantul. Comisia de receptie examineaza urmatoarele: - procesele verbale de receptie intocmite la terminarea lucrarilor; - finalizarea lucrarilor solicitata in urma receptiei anterioare; - referatul investitorului privind comportarea constructiilor in perioada de garantie. Daca lucrarea este respinsa, aceasta va fi pusa in stare de conservare prin grija si cheltuiala investitorului, iar utilizarea ei va fi interzisa.
|