Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Constructii


Qdidactic » bani & cariera » constructii
Pardoseli din piatra artificiala arsa



Pardoseli din piatra artificiala arsa


Pardoseli din piatra artificiala arsa


a. Pardoselile din caramida se folosesc la depozite, magazii, diverse laboratoare, constructii agrozootehnice etc.

Stratul de uzura se realizeaza din caramizi presate de marca mai mare sau egala cu o suta, asezate pe cant sau pe lat (fig. 3.27) pe un strat de nisip de 3.5cm grosime sau pe mortar de ciment de 2.3 cm grosime. Rosturile dintre caramizi cu grosimea de maxim 10 mm, se completeaza cu mortar de ciment dupa o umezire prealabila a acestora, pentru a se evita absorbtia apei din mortar.




b. Pardoselile din placi ceramice din argila arsa se folosesc atat la cladiri civile (vestiare, culoare, magazii, spalatorii) cat si la cladirile industriale (abatoare, hale, laboratoare etc.). Se realizeaza din placi ceramice de argila arsa la cca 1000oC, cu dimensiunile 122 x 122 si 61 x 122 mm si grosimi de 24 mm.

Placile se dispun pe un strat de mortar de ciment, cu rosturi de cel mult 2 mm, avand fata inferioara cu santuri pentru asigurarea unei ancorari corespunzatoare in mortarul de poza. Dupa completarea rosturilor cu lapte de ciment, suprafata pardoselii se acopera cu rumegus care se mentine umed 5.7 zile.

Pardoseala se racordeaza la perete cu plinte sau scafe ceramice, mozaic turnat sau elemente prefabricate din mozaic.


c. Pardoselile din placi de gresie ceramica se realizeaza din placi ceramice de calitate superioara, arse la temperaturi de 1200.1400oC. Se intalnesc sub forma de: placi patrate cu laturile de 10,15 sau 30 cm si grosimi de 10.25 mm; placute de forma patrata sau hexagonala cu laturi de 15.25 mm si grosimi de 4.6 mm, sau sub forma de piscoturi ceramice, (fig. 3.28).


Placile de gresie ceramica se dispun cu rosturi de 2.3 mm grosime, umplute cu lapte de ciment, avand fata inferioara striata pentru o buna aderenta cu mortarul de poza, (fig. 3.29), a carui grosime este de 25.30 mm.



Pardoseli din lemn



Sunt utilizate in mod curent la cladiri de locuit, social - culturale, administrative etc. datorita avantajelor pe care le prezinta: sunt elastice, antiderapante, termo si fonoizolatoare, estetice, se executa, se repara si se intretin usor. Aceste pardoseli prezinta si unele dezavantaje: nu rezista la uzura din circulatie intensa, au rosturi multe in care se retine praful, se deformeaza la variatii de umiditate, sunt putrescibile si combustibile.

Dupa forma si dimensiunile produselor din lemn folosite la realizarea pardoselilor, se disting urmatoarele categorii:

pardoseli din scanduri sau dulapi (dusumele), din parchete, din pavele sau calupuri si din placi fibrolemnoase.


a. Pardoselile din dusumele se folosesc mai rar si dupa gradul de prelucrare se executa in urmatoarele variante:

- dusumele brute, folosite la magazii, poduri sau ca suport la parchet si se realizeaza din scanduri negeluite dispuse joantiv (alaturat) sau cu interspatii, cu latimi de 15.30 cm si grosimi de 24 sau 28 mm.

- dusumele prelucrate la rindea pe o singura fata, se folosesc in camere de locuit, la constructii provizorii sau la cele de importanta secundara si se realizeaza din scanduri de aceleasi dimensiuni.

- dusumele cu lamba si uluc se executa din scanduri sau dulapi de 10.16 cm latime si 24, 28, 38 si 48 mm grosime, geluite pe o fata iar marginile sunt prelucrate in lamba si uluc. Se folosesc la incaperi de locuit, sali de gimnastica, scoli etc. si au avantajul ca rosturile nu sunt strapunse in urma contractiei lemnului, iar cuiele nu impiedica folosirea si intretinerea pardoselii deoarece sunt batute in interiorul ulucului, (fig. 3.30).

Dusumelele se prind direct pe grinzile planseelor din lemn sau pe grinzisoare de lemn asezate la 60.75 cm. In lungul peretilor se prevad pervazuri sau plinte de lemn care se fixeaza in cuie de dusumea si respectiv de perete.





Fig. 3.30. Pardoseli din dusumele de lemn:

a - imbinate in falt; b - imbinate in lamba si uluc

1 - dusumea; 2 - cui; 3 - grinzisoare; 4 - uluc; 5 - lamba.



b. Pardoselile din parchet se executa din lamele de stejar sau fag cu grosimi de 10,17 sau 22 mm, lungimea de 20.45 cm si latimea de 3.10 cm. La noi in tara s - au folosit urmatoarele tipuri de parchet, (fig. 3.31):

- cu lamba si uluc (LU);

- cu uluc pe tot conturul (U), asamblarea facandu-se cu sipci;

- cu falt in coada de randunica (tip L) la care fixarea de suport se face cu mastic bituminos;

- lamelar cu muchii drepte realizate sub forma de panouri in care lamelele se lipesc cu fata vazuta pe un suport de hartie care se elimina dupa fixare.

Pardoselile din parchet au ca suport sapa de mortar, placi din beton cu agregate naturale sau vegetale (rumbeton, fibrobeton), PFL si dusumea oarba. Ultima varianta se foloseste din ce in ce mai rar deoarece consuma material lemnos. Dusumeaua oarba se fixeaza pe grinzi (la planseele din lemn), pe dulapi sau grinzisoare din lemn care se protejeaza contra umezelii cand sunt dispuse la nivelul terenului (fig. 3.32).



Fig. 3.31. Tipuri de parchet: a - cu lamba si uluc; b, c - cu uluc;

d - lamelar.



Fixarea parchetului se poate face in cuie (batute in uluc), la suportul din dusumea oarba sau placi din fibrobeton, prin lipire (cu aracet sau prenadez) la toate categoriile de suporturi si in mastic bituminos pe suport din beton,

(fig. 3.33).



Ultimul tip de pardoseala se realizeaza in coada de randunica, se recomanda la contactul cu terenul natural, are un consum mai redus de material lemnos, dar nu se poate curata cu produse petroliere (deoarece dizolva bitumul) si nu permite montarea de instalatii sub pardoseala.

Prinderea parchetului incepe de la mijloc spre margini, iar pe conturul incaperii se dispune un chenar denumit friz care se realizeaza din lamele speciale cu lungimea de 1.1,5 m, latimea de 6.12 cm si grosimea egala cu cea a parchetului. Mascarea rostului de la fata peretilor se face cu un pervaz fixat direct pe pardoseala.

Lamelele parchetului se pot dispune in plan in diferite moduri: in prelungire (in frizuri), in sah, in spic, impletit cu sau fara bordura, (fig. 3.34).


Fig. 3.34. Sisteme de montare a parchetului: a - in frizuri;

b - in spic (zig - zag); c,e - in sah; d - impletit.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright