Stingerea incendiilor la acoperisuri cu pod sl la acoperisuri fara pod, cu suprafata mare

1. Caracteristicile constructive ale podurilor si acoperisurilor cladirilor

Podurile si acoperisurile sunt parti importante ale constructiei cladirilor.

Unele poduri mari sunt compartimentate prin pereti contraincendiilor, pereti laterali sau principali, pana la acoperis, care au practicate goluri pentru usi, uneori neprotejate si fara inchideri speciale contra incendiilor.

De regula, intrarea in pod se face pe scarile interioare, dar sunt si constructii oare sunt prevazute cu scari fixe de incendiu, amplasate in dreptul lucarnelor sau luminatoarelor, legatura dintre sol si pod facandu-se prin intermediul lor.

In podurile cladirilor industriale intalnim incaperi utilizate pentru adapostirea canalelor de ventilatie, puturi pentru ascensor cu sali de masini, camere de colectare, canale de fum etc, iar in cele ale cladirilor de locuit exista, uneori, si mansarde improvizate, folosite ca locuinte sau depozite de materiale combustibile.

Acoperisurile pot fi plane sau cu una sau mai multe pante.

Cand acoperisurile au o suprafata mare sau o executie complexa, in pod sunt construite diverse ansambluri constructive din lemn, de forme diferite.

Cladirile industriale, unele depozite, garaje, hale de montaj, depouri de tramvaie si locomotive, hangare si expozitii etc, dispun de acope­risuri fara pod si se caracterizeaza prin aceea ca au suprafete foarte mari (ajung uneori la cateva mii de m²), sunt amplasate la inaltimi mari (10-20 m), pot fi plane sau boltite, cu luminatoare longitudinale si transversale, cu sau fara obstacole contra incendiilor.

Elementele de constructie portante ale acoperisurilor pot fi de trei feluri: cu capriori si coarde; cu cadre; cu arce boltite (netede, cu nervuri sau bolti reticulare).

Ca elemente de constructie portante ale acoperisurilor fara pod se folosesc, pe scara larga, fermele din segmenti metalici, care se spri­jina pe zidurile portante principale si pe stalpii din beton armat.

Acoperisurile sunt prevazute cu termoizolatie realizata prin: podina simpla de stinghii sau scanduri ori podina dubla si strat interme­diar de aer. In cazul invelitorilor din carton asfaltat, stratul izolant este format din gudron sau smoala, cu grosimea de 3-4 om si mai mult.

Punctele periculoase mai importante in podurile si la acoperisu­rile constructiilor sunt:

- In poduri: canalele de fum practicate in planseul podului, zona canalelor de ventilatie, incaperile mansardelor si camerele de co­lectare;

- La acoperisuri: astereala si elementele de sustinere a acope­risului, termoizolatia, stratul hidroizolant si invelitoarea, in situatiile cand aceasta din urma este construita din materiale combustibile (sin­drila, sita, stuf, paie, carton asfaltat etc).

2. Caracteristicile incendiilor izbucnite in poduri si la acoperisuri

Incendiile din poduri si de la acoperisuri se propaga cu repeziciune, datorita: abundentei de material lemnos uscat, sub forma elementelor de constructie (podina, ansambluri constructive din lemn, astereala, termoizolatii si invelitori combustibile); prezentei instalatiilor de ventilatie si mansardelor; lipsei compartimentarilor si existentei golurilor pentru usi, neprotejate cu inchideri speciale contra incendiilor; formarii tira­jului de aer (a curentilor de aer ascendenti), favorizat de existenta lucar­nelor si a luminatoarelor.

In poduri, incendiile se propaga rapid si in toate directiile, degajand cantitati mari de fum, gaze toxice si caldura, mai ales in cazul celor necompartimentate, cand se formeaza tirajul. Fumul inunda in scurt timp podul, incaperile de la etaj si casa scarii, fapt ce ingreuneaza foarte mult actiunea de stingere. In cazul planseelor combustibile, este posibila pra­busirea elementelor de constructie ale acoperisului la etajele inferioare.

Viteza de propagare este mai mare cand incendiul s-a extins la acoperis, el putandu-se intinde de-a lungul coamei si cornisei acestuia, in situatia ca focul a cuprins elementele de constructie combustibile.

In cazul acoperisurilor cu invelitori combustibile (paie, stuf, sin­drila, sita, carton asfaltat etc.), incendiul cuprinde cu repeziciune in­treaga suprafata a acestora, iar in exterior se manifesta violent, cu flacari inalte si fum intens. Curentii de aer ascendenti ridica la mare inaltime paiele si alte parti din elementele combustibile supuse arderii sau numai scantei si jeratic si le transporta la distante mari, putand intalni substante combustibile si genera noi incendii.

Cand invelitorile sunt realizate din tabla, incendiile se manifesta numai in pod, caracterizandu-se prin arderea asterelei si a celorlalte elemente de constructie ale acoperisului. In acest caz, proportiile incendiului se pot stabili prin observarea schimbarii culorii tablei invelitoare (care devine brumarie sau rosie) sau, pe timp de iarna, prin topirea zapezii in zona ce arde mai intens.

La incendiile izbucnite la acoperisurile cu poduri se intalnesc ur­matoarele situatii caracteristice:

- arderea a cuprins numai podina podului;

- arderea a cuprins astereala si invelitoarea combustibila a cladirii;

- incendiul a izbucnit in mansarda.

Cand incendiul a cuprins numai podina podului, propagarea acestuia este favorizata de prezenta materialului combustibil din care este confec­tionata podina si de tirajul format in poduri, in special in cele lipsite de compartimentari, datorita lucarnelor, luminatoarelor si altor goluri deschise.

Initial, propagarea se face mai lent, din interior spre exterior, si este insotita de degajari de fum mult, compus din oxid si bioxid de carbon, iar temperatura variaza intre 900-1000°C.

Prezenta planseelor cu goluri permite si ea propagarea ascunsa a incendiului, pe orizontala, iar acumularea in zona coamei acoperisurilor a produsilor arderii incomplete si a gazelor combustibile volatile, supra­incalzite, creeaza pericolul inaintarii incendiului la astereala si la ele­mentele portante ale acoperisului, putand duce la prabusirea acestuia, la inlesnirea patrunderii incendiului, prin planseu, la etajele inferioare si, deci, la generalizarea lui in intreaga constructie, la inundarea cu fum a caturilor inferioare, prin casa scarilor, ingreunand evacuarea persoa­nelor si bunurilor materiale, precum si interventia la incendiu.

In cazul podurilor etanse (cu lucarne si luminatoare inchise), arde­rea este initial mai intensa, datorita prezentei oxigenului in mediul inconjurator. Pe masura, insa, a acumularii de mari cantitati de fum, aceasta devine mai lenta, ca o consecinta a micsorarii procentului de oxigen din zona.

Pana la executarea desfacerilor in acoperis, propagarea incendiului se face mai mult orizontal, fiind favorizata de prezenta materialelor com­bustibile din compunerea podinei. Dupa desfacerea acoperisului, propa­garea se va face pe verticala, proces influentat de afluxul de oxigen in zona de ardere si de formarea tirajului. In aceasta situatie, propagarea incendiului se va face de la cornise spre coama si de-a lungul acoperi­sului.

Daca elementele portante sunt ignifugate, viteza de ardere si de propagare a incendiului este mai mica, dar jeraticul aprins, care cade pe podina combustibila neprotejata, poate duce la aprinderea acesteia si, astfel, facilita propagarea incendiului spre caturile inferioare.

Document online: Laborator DEEA - determinarea parametrilor amplificatoarelor operationale prin masuratori Document online: Circuit integrat LM317

In momentul iesirii incendiului la suprafata invelitorii, are loc o dezvoltare brusca a arderii, datorita afluirii spre locul incendiului a unei mari cantitati de aer proaspat, care va intretine si intensifica arderea si va contribui la propagarea incendiului pe intreaga suprafata a invelitorii, daca aceasta este combustibila.

Cand incendiul a cuprins invelitoarea combustibila si, prin inter­mediul materialelor combustibile din componenta acoperisului, s-a pro­pagat in intregul pod, arderea se manifesta cu violenta, flacarile ies prin lucarne si luminatoare, iar tirajul format contribuie puternic la cresterea intensitatii arderii. In aceste conditii, are loc pierderea capaci­tatii portante a elementelor de sustinere, prabusirea acestora in pod si la etajele inferioare fiind iminenta.

Incendiile izbucnite la mansarde pot lua forme de dezvoltare complicate, datorita marii varietati de substante combustibile aflate in incaperile acestora. Din mansarde, incendiul se propaga cu repeziciune, prin golurile existente si pe cai ascunse, cuprinzand suprafata intre­gului pod.

La acoperisurile fara pod, situatiile mai deosebite care se pot ivi sunt:

- incendiul a izbucnit la acoperis (la elementele de constructie combustibile) si pericliteaza sectiile pe care le adaposteste acesta;

- incendiul a izbucnit in sectie si pericliteaza acoperisul.

Cand acoperisul este montat pe ferme metalice, acestea, datorita temperaturii ridicate, incep sa se flambeze, isi pierd capacitatea por­tanta si se prabusesc, odata cu acoperisul pe care il sustineau, in inte­riorul constructiei, creand pericolul de accidentare si de producere de noi incendii.

In situatia cand cea care arde este hidroizolatia, incendiul se pro­paga cu repeziciune pe intreaga suprafata a acoperisului, ulterior patrunzand in masa combustibila, distrugand elementele portante si creand posibilitatea prabusirii acestora. Totodata, smoala topita arde si, prin picurare, poate produce arsuri pe partile descoperite ale corpului sau genera noi focare de incendiu pe locurile unde cade.

Incendiile izbucnite in sectiile de productie au posibilitatea sa se propage si la elementele combustibile ale acoperisului, din cauza acumu­larii in partile superioare ale acestuia a fumului si produsilor arderii incomplete supraincalziti sau a dezvoltarii focului pe verticala, in cazul cand luminatoarele si lucarnele sunt deschise.

3. Organizarea si ducerea actiunilor de stingere

a). Recunoasterea

Aprecierea locului incendiului si a proportiilor acestuia se poate face, initial, din exterior, dupa fum. flacara, locul de topire a zapezii, culoarea invelitorii din tabla.

Pentru recunoastere, se folosesc scarile interioare care ajung la pod si care se gasesc pe caile probabile de propagare a incendiului, scarile de incendiu sau autoscarile din dotarea pompierilor, acoperisurile cons­tructiilor vecine, pe oare se pot instala scari etc.

Echipa de recunoastere trebuie sa fie condusa de persoane care cunosc topografia locului (ingineri, tehnicieni, seful formatiei civile de pompieri etc.) si isi va incepe activitatea din podul incendiat. La podurile cu suprafata mare, se recomanda ca recunoasterea sa se execute pe mai multe directii, comandantul interventiei stabilind locul si ora de intalnire a echipelor ce au executat recunoasterea.

Pe timpul recunoasterii se va stabili:

- prezenta persoanelor in poduri si mansarde, caile si mijloacele de salvare a acestora;

- locul incendiului, suprafata incendiata, caracterul incendiului si directiile de propagare, caracteristicile constructive ale elementelor podului si acoperisului, starea lor si tipul invelitorii;

- prezenta instalatiilor electrice si de ventilatie sub tensiune si necesitatea deconectarii lor;

- pericolul propagarii incendiului la etajele superioare;

- pozitia lucarnelor si luminatoarelor din apropierea locului in­cendiat, daca acestea pot fi folosite pentru evacuarea fumului, introdu­cerea dispozitivelor de stingere in pod sau dirijarea incendiului pe ver­ticala;

- prezenta zidurilor contra incendiilor, care pot fi folosite pentru amplasarea servantilor;

- existenta scarilor de incendiu necesare realizarii dispozitivelor de lupta;

- necesitatea si locurile unde se vor executa deschideri in acoperis, pentru patrunderea servantilor in pod, pentru evacuarea fumului si diri­jarea propagarii incendiului pe verticala, precum si a locurilor unde se vor executa obstacole pentru limitarea propagarii incendiului.

Pe timpul recunoasterii la incendiile izbucnite la acoperisurile fara pod si cu suprafata mare, comandantul interventiei va stabili:

- prezenta materialelor combustibile din componenta elementelor de constructie a acoperisului;

- tipul acoperisului, al termoizolatiei si hidroizolatiei acestuia;

- inaltimea acoperisului de la nivelul pardoselii si posibilitatea actionarii cu tevile tip „B”, pentru refularea jeturilor de apa de pe sca­rile culisabile amplasate in cladire;

- caracteristicile proceselor tehnologice ce se desfasoara in sec­tia incendiata si a materialelor existente in incaperi, pericolul ce-1 pre­zinta pentru acestea focul, fumul si apa ; necesitatea evacuarii bunurilor materiale.

La acest gen de acoperisuri recunoasterea incendiului se executa initial in exterior si apoi in interiorul cladirii, pe toate laturile construc­tiei, in toate incaperile, respectandu-se regulile de asigurarea securitatii servantilor.

b). Substante stingatoare

Pentru stingerea incendiilor izbucnite in poduri si la acoperisuri se recomanda folosirea apei, refulata cu tevi tip ,,B”. Servantii vor folosi pentru protectie mastile contra fumului cu cartus pentru oxid de carbon iau cartus polivalent, dar mai ales aparatele izolante. La acoperisurile fara pod, se va actiona cu jeturi de apa compacte, refulate de tevi tip „B” sau de autotunurile de stins incendii, care vor fi introduse direct in interiorul constructiilor.

c). Stingerea   

Pentru lichidarea incendiilor izbucnite in poduri, se organizeaza, de regula, doua sectoare de interventie:

- unul in podul incendiat, iar in cazul invelitorilor combustibile, si pe acoperis;

- altul la etajele inferioare, in interiorul cladirii.

Misiunea sectorului de stingere din pod este sa protejeze elemen­tele portante ale acoperisului, localizand si lichidand focarele descoperite, sa evacueze fumul, sa demoleze si sa demonteze elementele de construc­tie distruse prin ardere, care pot provoca accidente, sau pe cele care sunt in pericol de a fi incendiate. De asemenea, acestui sector i se va incredinta si misiunea de limitare a propagarii incendiului, prin crearea de obstacole de-a lungul intregii suprafete supuse arderii, cu latimi de 2-4 m si prin desfacerea hidroizolatiilor si termoizolatiilor, pentru a descoperi caile ascunse de propagare.

Pentru crearea unor obstacole pe directia de propagare a incendiu­lui si grabirea ritmului lucrarii, la aceasta activitate vor fi concentrati toti servantii toporasi din garda de interventie. Dimensiunile obstaco­lelor se stabilesc in functie de combustibilitatea elementelor constructive, de conditiile atmosferice, viteza vantului etc., iar pe aliniamentul lor se vor destina tevi, cu misiunea de protejarea acestor obstacole si limi­tarea propagarii incendiului.

Pentru patrunderea in podul incendiat, in vederea desfasurarii actiunilor de stingere, servantii vor executa deschideri in zona corni­selor, cat mai aproape de locul incendiat si apoi vor actiona cu jetul de sus in jos si de departe spre aproape.

In vederea evacuarii fumului si a produsilor arderii incomplete supraincalziti, se vor executa deschideri la coama, luandu-se masuri deo­sebite impotriva prabusirii servantilor care indeplinesc aceasta misiune.

Materialele arse se demoleaza si se depoziteaza in pod, asezandu-se in apropierea elementelor portante, in scopul evitarii prabusirii lor. Planseele se demoleaza, incepand din partea exterioara a focarului, spre centru.

Actiunea servantilor pe acoperis este admisa numai in cazul exi­stentei invelitorilor combustibile, cu conditia ca acestia sa fie asigurati cu cordite si sa aiba la dispozitie cai sigure de retragere. Accesoriile de stingere vor fi asigurate cu cordite, pentru a nu se prabusi, tarand dupa ele si servantii. Deplasarea servantilor pe acoperisuri, daca aceasta este absolut obligatorie, se va face numai pe coama, de catre un numar limi­tat de oameni, asigurati, si numai la ordinul comandantului interventiei.

Dispozitivele de stingere se vor realiza pe scarile de incendiu, pe scari culisabile si autoscari mecanice sau paralel cu peretii portanti, prin ridicarea acestora de catre servanti, cu ajutorul corditelor.

Pentru protectia etajelor inferioare, in cazul planseelor combusti­bile, in sectorul de localizare se vor destina tevi tip „C', care vor ac­tiona numai cand incendiul a patruns in incaperile de sub pod. In zonele periclitate din acest sector, se vor lua masuri de executarea evacuarii oamenilor si bunurilor materiale.

In cazul incendiilor la acoperisurile fara pod si cu suprafata mare, sectoarele de stingere se organizeaza astfel:

- in interiorul cladirii;

- pe acoperis, daca invelitoarea este combustibila.

Cand are loc propagarea rapida a incendiului, comandantul inter­ventiei trebuie sa ia masura executarii unor intervale de siguranta, prin taieri si demolari. La executarea acestei operatiuni, servantii trebuie atentionati sa nu demoleze elementele de sustinere ale acoperisului, in­trucat prin aceasta are loc pierderea capacitatii portante a elementelor de sustinere, fiind posibile prabusiri.

In acelasi timp, in paralel cu desfasurarea actiunilor de stingere, comandantul interventiei trebuie sa organizeze si evacuarea bunurilor materiale si a utilajelor ce pot fi mutate. In cazul existentei unor masini grele, el va lua masuri sa le acopere cu prelate umede, ferindu-le, in acest fel, de efectul focului si al apei.

Cand acoperisul s-a prabusit partial, sectoarele de stingere se voi reorganiza astfel:

- un sector de stingere pe acoperis, cu misiunea de limitare a pro­pagarii incendiului la portiunile neincendiate;

- un sector in zona prabusirii, pentru localizarea si lichidarea nou­lui factor. In acest sector, pentru stingere se vor folosi tevile tip ,,B' si tunurile de apa cu actiune din interior.

Cand se intervine pentru stingerea incendiilor izbucnite in man­sardele cladirilor, se va actiona astfel:

- se va proceda la dezvelirea acoperisului intr-un loc, prin care se va refula apa pulverizata direct asupra focarelor de ardere din inca­perea incendiata;

- daca incendiul a luat proportii, patrunzand si in interiorul pere­tilor dubli cu umplutura, se va proceda la desfacerea acestora si se va continua refularea apei, pana la lichidarea completa a focarelor.

Incendiile izbucnite la acoperisurile cu invelitori combustibile (car­ton asfaltat, sindrila, sita, paie si stuf), cat si la cele din tigla sau eternit pun, probleme deosebite comandantului interventiei, datorita urmatoare lor caracteristici:

- de regula, incendiile cuprind, pana la sosirea garzii de interventie, intreaga suprafata a invelitorii, arderea manifestandu-se violent cu flacari inalte;

- datorita curentilor de aer ascendenti, parti aprinse din invelitoare si jeratic sunt ridicate la mare inaltime si purtate de vint pana la distanta de 600-800 m, putand provoca noi incendii, la locul de cadere;

- datorita temperaturilor ridicate, gudronul din componenta cartonului asfaltat se topeste si se scurge pe sol, producand arsuri pe partii neprotejate ale corpului servantilor si crend pericolul izbucnirii altor incendii.

Cand interventia se face in timp scurt, este posibil ca incendiul a nu fi cuprins intreaga suprafata a acoperisului. In acest caz, servanti se vor amplasa pe acesta, astfel incat sa aiba in fata directia de propagare a incendiului. Concomitent cu actiunea de stingere, se va lucra si la realizarea obstacolelor impotriva incendiilor.

Actiunea de dezvelire a invelitorilor se va desfasura astfel:

- pentru invelitorile din carton asfaltat, se desfac mai intii sipcile care fixeaza fasiile de carton, apoi se desface invelitoarea de la coama, iar cartonul este strans sul, prin impingere de catre servanti cu picioarele, de la coama spre cornise. Inainte de expedierea acestora pe sol, servanti vor atentia personalul, pentru a se preveni eventualele accidente;

- invelitoarele din sindrila, sita, stuf si paie se desfac tot de 1a coama spre cornisa. Pentru desfacere, se vor folosi cangile din dotarea masinilor de lupta, cu ajutorul carora se vor smulge snopii de pai sau stuf sau parti din sindrila, in ordinea inversa a fixarii pe astereala;

- pe timpul actiunii de stingere a incendiilor la acoperisurile cu invelitori din tigla, eternit sau azbociment, desfacerea va incepe te de la coama, prin indepartarea olanelor de la creasta, dupa care tiglele vor fi desfacute cu mana si depuse in partea opusa propagarii incendiu lui. Pentru a nu spori valoarea pagubelor prin aruncarea si distrugerea materialelor neafectate de incendiu, acestea vor fi trecute din mana in mana, pana la sol, unde se vor depozita in stive. Indepartarea tiglelor se poate face si prin folosirea unui plan inclinat, de la cornise la sol format din una-doua scanduri lungi.

Placile de eternit sau azbociment se desfac cu ajutorul toporaselor, scotandu-se, placa cu placa, din cuiele de fixare pe sipci, depozitandu-se si evacuandu-se, apoi, la fel ca si tiglele.

In ceea ce priveste lucrul cu apa, se atrage atentia asupra fap­tului ca refulandu-se apa cu jet compact, se ajunge la distrugerea tiglelor si a placilor, datorita fortei de soc a acestuia. De asemenea, aruncandu-se cantitati mari de apa pe tiglele sau placile de eternit sau azbo­ciment supraincalzite, se va obtine o contractie rapida a acestora, ur­mata de spargerea lor in bucati mici, care pot rani grav pe servanti, motiv pentru care se va folosi jetul pulverizat, si aceasta numai in cazul aparitiei flacarilor.

Succesul in actiunea de stingere la acoperisurile cu pod se obtine numai prin introducerea sefilor de teava direct in pod, prin locase de patrundere realizate cat mai aproape de incendiu, unde, de pe pozitii de lupta aflate in apropierea zidurilor portante sau corniselor, asigurati cu corzi si cordite si echipati cu aparate izolante, acestia vor putea sa lichideze incendiul, in timpul cel mai scurt.

Se interzice cu desavarsire lucrul servantilor de pe sol si refularea apei pe invelitori incombustibile, cat si amplasarea acestora pe coama acoperisurilor, daca invelitorile nu sunt combustibile, iar incendiul nu se propaga, prin lucarne si luminatoare, la exterior.