Introducere in comunicare

Introducere in comunicare

In comunicare exista 6 nevoi relationale fundamentale (in acelasi timp ele reprezinta si obiectivele oricarui proces de comunicare):

1. Nevoia de a spune ;

2. nevoia de a fi inteles ;

3. nevoia de a fi recunoscut ;

4. nevoia de a fi valorizat ;

5. nevoia de a influenta ;

6. nevoia de intimitate ;

Permanent simtim nevoia sa spunem ceva, sa aratam, sa explicam, etc. Daca simtim nevoia sa spunem ceva semnificativ pentru noi si nu o facem, transmiterea informatiei se va realiza involuntar, inconstient, intr-un mod mascat (Ex: prin stari de tensiune, anxietate, agresivitate, sau chiar somatizari in cazul unui mesaj negativ refulat).

Dar cum si ce spunem?

Comunicarea se realizeaza: · 10% prin cuvinte. Mesajul verbal trebuie sa fie: clar, simplu, usor de urmarit, sa utilizeze un vocabular adecvat persoanei cu care vorbim.

· 30% prin tonul vocii (variatii ale inaltimii sunetelor, taria lor, rapiditatea vorbirii, calitatea vocii)

· 30% se realizeaza prin expresia privirii si a fetei (un zambet, o incruntare, contactul vizual direct sau evitarea acestuia, durata contactului vizual, etc)

· 30 % se realizeaza prin expresia intregului corp - gesturi (miscari ale mainilor care sustin mesajul), pozitia corpului, orientarea acestuia fata de interlocutor, proximitatea, contactul corporal;

Deci mintea si corpul reprezinta un sistem complex prin care comunicam - ele trebuie sa se sustina una pe alta.

Din totalul sentimentelor transmise de o persoana:

· 7 % se transmit prin intermediul cuvintelor

· 38 % se transmit prin tonul vocii

· 55 % prin expresia fetei si postura.

In esenta, omul este o entitate bio-psiho-sociala. Aceste trei laturi se intrepatrund si formeaza un tot unitar care cuprinde mii si mii de nuante. Dintr-un alt punct de vedere, omul poate fi considerat ca o intrepatrundere a doua existente: cea materiala care are rol atat de suport cat si de transformator energetic si cea imateriala care ofera valoare si profunzime acestui suport. Cele doua laturi ale existentei noastre se diferentiaza una de cealalta dar nu sunt separate, ele amestecandu-se in acelasi tot unitar si creand impreuna Gestaltul numit om. Imbinarea si intrepatrunderea dintre existenta noastra materiala si cea imateriala nu este un proces static ci unul dinamic iar Gestaltul format se transforma si totodata se consuma cu fiecare zi ce trece. Din fericire, omul nu traieste singur pe pamant, in preajma sa existand un alt om si un altul, si un altul, fiecare dintre acestia reprezentand, la randul lor, un Gestalt. In mod evident, existand mai multe entitati distincte, dar de acelasi fel, a aparut si nevoia acestora de a se intelege, de a se cunoaste reciproc.

Procesul care satisface aceste trebuinte ale omului si care este in stransa legatura cu latura sociala a acestuia este comunicarea. Procesul comunicarii, in sine, poarta cinci intelesuri majore:

Comunicarea reprezinta intelegerea dintre doua sau mai multe entitati

Aceasta intelegere se bazeaza pe transfer si contratransfer informational. Altfel spus, intelegerea se bazeaza pe emisie de informatie, pe perceptia si darea unui sens acestei informatii.

Eseu: Elemente cu influenta asupra managementului resurselor umane din organizatie Proiect: Ce face managerul ?

Intelegerea dintre doua entitati se realizeaza in baza unui principiu si anume: orice entitate emitenta trebuie sa aiba capacitatea de a se transforma intr-o entitate receptoare si orice entitate receptoare trebuie sa aiba capacitatea de a se transforma intr-o entitate emitenta. Procesul comunicarii, ca intelegere, este unul circular in care cele doua entitati participante isi schimba mereu rolurile.

Comunicarea inseamna si comunitate

Pe baza procesului de comunicare-intelegere, mai multe entitati ce comunica intre ele pot ajunge la concluzii, teluri, norme, valori si principii comune fiind capabile, astfel, sa creeze structuri sociale intragrup.

Prin procesul de comunicare comunitatile nu numai ca se creeaza dar ele se si dezvolta si din pacate se si distrug.

Comunicarea vazuta ca participare sau coparticipare

Comunicarea este un proces in care se cedeaza si se primesc informatii. Este un proces implicativ in care participarea membrilor unui anumit grup este necesara. Aceasta participare nu trebuie inteleasa ca fiind existenta doar la nivelul procesului de comunicare deoarece existenta grupurilor si a actiunilor comune ale acestora implica participarea. Coparticiparea reprezinta o implicare partiala. In orice grup exista un nucleu constant care participa efectiv la realizarea telului propus si duce tot greul actiunilor si exista si anumite elemente care nu sunt nici ostile dar nici pasive dar care participa, uneori, doar la anumite actiuni in vederea atingerii acelui tel comun.

Putem considera, deci, comunicarea-participare si coparticiparea deosebit de importanta in crearea, mentinerea si dezvoltarea fenomenului coeziunii atat in ceea ce priveste interiorul grupului cat si in ceea ce priveste legatura individ-grup sau legatura dintre doua sau mai multe grupuri.

Comunicarea poate fi inteleasa si ca organizare

Existenta grupurilor si mai ales a structurilor sociale formale din cadrul acestora implica, alaturi de norme, legi, reguli, ierarhizare, automat si organizarea. Putem afirma ca unul dintre marile avantaje ale organizarii actiunilor este reprezentat de scurtarea perioadei de timp in care se atinge telul propus. Un alt mare avantaj al organizarii este cresterea nivelului de siguranta al membrilor grupului precum si increderii in ceea ce priveste atingerea telului propus. Ultimul mare avantaj pe care o sa-l evidentiem legat de organizare este reprezentat de posibilitatea controlului actiunilor.

La nivel macro, comunicarea-organizare se imparte in doua, rezultand comunicarea-organizare intrasistemica, caz in care focalizarea se manifesta in interiorul sistemului si comunicarea-organizare intersistemica, situatie in care actiunile sunt axate pe legatura sistem-sistem.

Comunicarea este si neintelegere

Intelegerea este valenta pozitiva sub care recunoastem, in general, comunicarea iar neintelegerea este cea negativa ce poate avea, de cele mai multe ori, efect pozitiv. Neintelegerea poate sa apara intre emitator si un receptor atunci cand fluxul informational este bruiat sau cand sursa de zgomot este prea puternica. Comunicarea-neintelegere se poate datora insa si neintersectarii sau intersectarii pe falii foarte restranse a repertoriilor entitatilor participante la transferul si contratransferul informational. O alta cauza a neintelegerii dintre doua sau mai multe entitati este reprezentata de diferenta de opinii, de pareri dar mai cu seama de diferenta dintre interesele acestora.

Neintelegerea este benefica intr-un grup daca acest fenomen nu depaseste anumite limite, daca aceasta duce la o confruntare constructiva de idei. Ea mai poate fi o sursa a nemonotoniei dar si un motiv de a se imparti grupul in subgrupuri bazate pe interese contrare. Putem afirma, deci, ca acutizarea neintelegerii dintre doua sau mai multe entitati poate da nastere unor conflicte cu urmari incalculabile pentru acestea.

Putem concluziona ca prin cele cinci mari intelesuri ale sale, procesul comunicarii sta la baza crearii, mentinerii si dezvoltarii structurilor sociale. Comunicarea realizeaza punti de legatura intre diferite parti ale sistemelor precum si legaturi intre sisteme diferite. Cu ajutorul procesului de comunicare societatea reuseste sa-si mentina echilibrul intre consens si nonconsens, factor care genereaza energie, creatie si dezvoltare.