Imaginile multimilor

Imaginile multimilor

Numeroase relatii si acte sociale sunt bazate pe influenta. Fiecare individ ajunge sa isi asume si sa exprime idei care vin din exterior, ajungand sa ia "drept adevar stabilit de catre ratiunea fiecaruia, ceea ce in realitate este doar consensul tuturor" (Moscovici, 1997, p. 65). Acest fapt face posibil conformismul social. Individul, ca fiinta sociala, este integrat in diverse colectivitati, in multime.

Din perspectiva psihologiei multimilor, care a fost o preocupare centrala pentru multi sociologi si specialisti in psihologia sociala: Gabriel Tarde, Gustave Le Bon, Serge Moscovici, Max Weber, W. Reich, A. Gramsci si altii, influenta poate fi considerata ca o forma rationala de sugestie a fondului irational al maselor, in sensul determinarii acestora sa actioneze in conformitate cu interesele initiatorului, desi se creaza impresia libertatii de gandire si decizie. Indivizii "au iluzia ca decid ei insisi, fara sa-si dea seama ca au fost influentati sau sugestionati" (Ibidem, p. 66), intretinand iluzia ca poseda doar el ceea ce, in realitate, imparte cu toti ceilalti.

In volumul Psihologia multimilor, Gustave Le Bon abordeaza rolul multimilor in societatea moderna si analizeaza sentimentele, moralitatea, opiniile, rationamentele si credintele acestora. Multimea poate fi sugestionata si incitata si, astfel, ea ajunge sa treaca, intr-o clipa, "de la ferocitatea cea mai sangeroasa, la generozitate sau la eroismul cel mai absolut" (Bon, 1991, p. 34). Transformata cu usurinta in calau, dar si in martir, multimea si-a varsat sangele pentru triumful multor convingeri. Omul - individ si omul - masa sunt doua lucruri diferite. Diferenta consta ca individul este convins, pe cand masa este sugestionata.

Imaginile evocate in spiritual maselor de catre un personaj, un eveniment, un accident, au aproape vivacitatea faptelor reale. Iata de ce tocmai laturile miraculoase si legendare ale evenimentelor frapeaza intotdeauna cel mai mult multimile. Miraculosul si legendarul sunt, in realitate, adevaratele suporturi ale unei civilizatii. "Multimile neputand gandi decat prin imagini, nu se lasa impresionate decat de imagini. Numai acestea le inspaimanta sau le seduc, devenind mobiluri de actiune" (Le Bon, 1991, p. 44).

Puterea cuceritorilor si forta statelor se intemeiaza pe imaginatia popular. Actionand asupra lor, imaginatia antreneaza multimile. Important este ca lucrurile sa fie prezentate global si fara a le arata niciodata geneza. Nu faptele ca atare frapeaza imaginatia popular, cat felul in care ele sunt prezentate. Aceste fapte trebuie ca, prin condensare, sa produca o imagine impresionanta care sa umple si sa obsedeze spiritual. A cunoaste arta de a impresiona imaginatia multimilor, este a cunoaste arta de la le guverna

De exemplu, guvernarea oamenilor, manifestarea puterii politice creaza convingeri si idei - forta, care reprezinta variabile ale sistemelor de credinte sau de norme existente in orice societate. Unele promoveaza emanciparea, libertatea si dreptatea; altele propaga revansa, razbunarea si opresiunea. Toate, insa, servesc demersurilor de mobilizare si unire a oamenilor prin imagine si discurs.

Irationalitatea maselor se manifesta printr-o izbucnire a fortelor emotionale, care pindesc intr-o zona obscura ocazia de a izbucni. Acest lucru se petrece de indata ce oamenii, sub impulsul unei crize, se afla reuniti. Constiinta indivizilor isi pierde, astfel, vigoarea si ajunge sa nu mai poata controla si sa stapineasca manifestarile impulsurilor. Masele sunt luate de torent, animate de spaima sau exaltare, sub bagheta magica a unui conducator care s-a plasat in fruntea lor.

Psihologul Serge Moscovici considera ca in perioadele de criza si instabilitate, masele cauta, in mod inconstient, un conducator puternic si capabil sa reinstaureze ordinea si stabilitatea sociala, si sa readuca intreaga societate la scopul ei autentic. Ar fi zadarnic sa vorbim despre ascensiunea catre o societate fara zei sau stapini, caci, clipa de clipa, conducatorii renasc in mijlocul nostru" (Moscovici, 1994, p. 99).

1. 1. Multimea si imaginea liderilor politici

A. In vara anului 1792, armatele Prusiei si Austriei, insotite de emigrantii francezi, patrund in Franta revolutionara. Adunarea Legislativa proclama "Patria in pericol". Propunem, in continuare, un fragment din acest manifest adresat poporului francez, pe care-l apreciem ca avand o mare forta de influenta:

"Constitutia voastra se bazeaza pe principiile dreptatii eterne; o liga de regi s-a format pentru a o distruge, batalioanele ei inainteaza, numeroase, supuse unei discipline riguroase si instruite demult in arta razboiului. Nu simtiti ca o ardoare nobila inflacareaza curajul vostru? Ati putea ingadui ca hoarda straina sa se raspandeasca asemeni unui torent nimicitor pe campiile voastre? Sa distruga secerisul! Sa ne pustiasca patria prin incendii si masacre! Intr-un cuvant, sa va puna in lanturi inrosite de sangele acelora care va sunt dragi ! [ . ] Grabiti-va cetateni, salvati libertatea si cuceriti-va gloria! Adunarea legislativa declara patria in pericol . " (Muresan (coord.), 1973, p. 212)

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

Putem constata faptul ca puterea incitativa a cuvintelor utilizate in acest discurs este sustinuta de imaginile predominant senzoriale, pictoriale, pe care le evoca: "torent nimicitor pe campiile vostre"; "incendii si masacre"; lanturi inrosite de de singele acelora care va sunt dragi"; "Nu simtiti ca o ardoare nobila inflacareaza" . Acest discurs se mizeaza pe faptul ca, dupa cum sustine specialistul in psihologia multimilor Gustave Le Bon: "tot ceea ce izbeste imaginatia multimilor se prezinta sub forma unei imagini impresionante si nete, degajate de interpretare accesorie sau neavand alt acompaniament decit citeva fapte surprinzatore: o mare victorie, un mare miracol, o mare crima, o mare speranta" (Le Bon, 1991, p. 45). Astfel, mizandu-se pe forta cuvintelor cu o conotatie senzoriala, este creata impresia ca discursul este destinat fiecarei persoane, in particular.

Manipularea politica are drept scop instrumentalizarea celuilalt de a actiona sau de a gandi intr-un mod util celui care o realizeaza. Din perspectiva discursului prezentat, trebuia impiedicata destramarea regimului revolutionar si o conditie importanta pentru atingerea acestui obiectiv era incitarea cetatenilor francezi de a lupta impotriva celor care voiau reinstaurarea valorilor monarhiei.

In volumul Violenta, mit si revolutie, Stefan Stanciugelu afirma ca, pentru a obtine legitimarea, "puterea trebuie sa seduca" (Stanciugelu, 1998, p. 99). Gabriel Tarde sustine ca, desi se spune ca libertatea, descatusarea, absenta obligatiilor sint pretinse si promovate ca valori majore, "pentru majoritatea oamenilor exista o placere irezistibila, inerenta obedientei, credulitatii, increderii quasi-amoroase fata de un stapin admirat. Ceea ce erau aparatorii cetatilor galo-romane dupa caderea Imperiului sint acum salvatorii societatilor noastre democratice si revolutionare, adica obiectul unei idolatrii entuziaste, al unei supuneri pasionate" (apud Moscovici, 1994, p. 25). Este vorba, aici, despre autoritatea harismatica, realizata prin confirmarea si afirmarea calitatilor personale ale liderului.

Conducatorul harismatic stie ca energia maselor este extrasa din emotii, iluzii, credinte, asteptari, idealuri si vise; energizati astfel, oamenii ajung sa creada ca stiu pe cine sa urmeze si cui sa se devoteze. Generalul Charles de Gaulle, de exemplu, a reusit sa conduca poporul francez catre un scop dictat de ratiune, folosindu-se de credintele si energia emotionala a acestuia. Dupa cum afirma el insusi, "oricat de importante ar fi problemele realitatii, probabil ca voi putea sa le domin, intrucat am posibilitatea, dupa expresia lui Chateaubriand, sa-i incant pe francezi cu vise" (Gaulle, 1950, p. 120). Forma inedita a discursului politic induce in mintea auditoriului credinta in capacitatea oratorului de a oferi solutii optime problemelor ce se manifesta in societate. Asadar, seductive pot fi noul si noutatea. Liderul harismatic isi dobandeste o mare parte din putere din faptul ca este perceput de multime ca fiind, concomitent, atit deasupra celorlalti cat si asemenea celorlalti.

B. In anul 1801, explicand necesitatea negocierii unui concordat cu Vaticanul, in fata Consiliului de Stat, Napoleon Buonaparte afirma menirea discursului politic de a delecta si de a seduce, prin abordarea auditoriului din perspectiva a ceea ce doreste acesta sa auda, finalitatea vizata fiind legitimarea puterii politice, chiar daca, initial, aceasta a fost instalata prin forta:

"Politica mea este aceea de a-i guverna pe oameni asa cum vor cei multi. In acest fel, cred eu, este recunoscuta suveranitatea poporului. Am cistigat razboiul din Vendée facindu-ma catolic, am cucerit Egiptul facindu-ma musulman, in Italia am cistigat spiritele facindu-ma ultramontan. Daca as guverna un popor de evrei, as reinalta templul lui Solomon" (Bluche, 1995, p. 154).

Omul politic stie care sint valorile fundamentale ale multimii si, de aceea, el isi va adapta discursul trebuintelor specifice si ierarhiilor valorice manifeste in rindurile auditorilor. Mai ales cand societatea (grupul social) se prezinta ca un mediu social-politic instabil sau incert (crize economice si politice, somaj, razboi s.a.), se creaza cetatenilor nesiguranta, un puternic disconfort psihic, instituindu-se premisele favorabile aparitiei pe scena politica a personalitatilor charismatice.

Personalitatea charismatica este emitentul politic capabil sa-si impuna vointa, interesele si sa obtina comportamentele si atitudinile dezirabile. Trasatura esentiala a acestuia este prestigiul, un fel de fascinatie pe care o exercita asupra spiritului nostru un individ, o doctrina; manipulatorul obtine adeziunea prin faptul ca propune multimilor, in termeni simpli si expresivi, un raspuns pentru intrebarile si problemele ce le framanta si, de asemenea, da o identitate propriului lor anonimat. Persoana charismatica, este capabila sa valorifice, in interes propriu, o societate marcata de temeri, fiind in stare sa placa si sa obtina simpatia, afectiunea, increderea sau chiar venerarea din partea auditoriului.

In Mituri si mitologii politice Raoul Girardet afirma ca Indiferent de model, ca e vorba de Cincinnatus, de Alexandru, de Solon sau de Moise, chiar daca intruchipeaza puterea institutionala, sacerdotala, omul providential apare intotdeauna ca un luptator, ca un combatant" (Girardet, 1997, p. 61). Fiind intotdeauna amenintat, fie ca reinstaureaza sau bulverseaza o ordine, fie ca pune lucrurile in ordine sau anunta pe cel care va veni, personajul sau se implica intr-o realitate temporala ce sta sub semnul rupturii. Datorita lui, ce va fi "dupa" nu va mai fi ca inainte. "Legendei sale ii sunt asociate intotdeauna, aceleasi imagini, aceleasi simboluri ale verticalitatii, ale luminii" (Ibidem, p. 62).

Prin ritual, prin simboluri, prin retorismul sau, a aparut o noua forma de religiozitate politica, reconstituita in jurul unui sistem relativ coerent de valori colective: cultul Dreptului, al Dreptatii, al Libertatii si al Solidaritatii, sarbatorirea Patriei, credinta in Progresul omului, in aparitia in constiinte a unei noi morale, certificata de Ratiune (Ibidem, p. 149).

1. 2. Modelul "persuadarii politice"

Persuasiunea este crearea impreuna a unei stari de identificare intre sursa si receptor, ca urmare a utilizarii simbolurilor. Sursa, mesajul si receptorul coopereaza pentru a crea un proces persuasiv. Ceea ce se petrece in mintea receptorului este la fel de important ca si intentia sursei sau continutul mesajului. Consideram ca variabilele unui demers persuasiv:

(1) societatea civila, care cuprinde ansamblul cetatenilor, a organizatiilor economice, socio-profesionale, de creatie etc.; ea isi poate subordona societatea politica, daca dispune de un grad inalt de cunoastere, organizare, responsabilitate, si de competente in utilizarea parghiilor de control ale puterii; Gabriel Thoveron, in lucrarea Comunicarea politica azi, afirma despre necesitatea ca "cetatenii sa fie avertizati, alertati, impotriva metodelor de convingere, nu intotdeauna ortodoxe, sa invete sa citeasca printre rinduri si sa «citeasca cartile» de doua ori pentru a le descoperi adevarata valoare" (Thoveron, 1996, p. 4);

(2) emitentul politic persuasiv, ce urmareste sa convinga, iar pentru aceasta dovedeste (intemeiaza) argumentativ ceea ce sustine si respinge (contraargumenteaza) ceea ce i se opune, urmarind sa-si infranga, in plan argumentativ, preopinentul; "situat pe terenul alunecos al dovezii neconstrangatoare, el poate cadea in paralogisme si sofisme, se angajeaza pe sine prin asumarea ce o expune publicului, catre care isi orienteaza eforturile" (Gheorghe, 1998, p. 52); de obicei, locutorul politic este purtatorul unui discurs ideologic specific comunitatii politice din care face parte;

(3) discursul politic persuasiv, care reprezinta un argument verosimil, sau o suita de astfel de argumente; premisele argumentarii sunt probabile, deschise dezbaterii si contestarii; "doar caracterul probabil al sustinerilor sau al respingerilor creeaza un mediu propice dezbaterii ideatice si impunerii unei teze" (Ibidem, p. 54); strategia de persuasiune a discursului politic este caracterizata de claritate, amploare, repetitie si, mai ales, de cuvintele potrivite; de asemenea, un rol important il au figurile retorice, care au menirea de a "innobila" expresivitatea discursului;

(4) obtinerea convingerii, care inseamna dobandirea recunoasterii adevarului cunoscut si promovat de emitentul politic;

(5) starile cognitiv - afective, care sunt provocate de probabilitatea retorica a propozitiilor opinabile, "cu temeiuri psihologice (motivationale, teleologice, axilogice, normative s. a.) care cauta comunicarea" (Ibidem, p. 62); acestea se exteriorizeaza ca adeziune (sau ca respingere);

(6) angajarea politica, ce vizeaza implicarea in activitatea politica, luarea unei pozitii active in problemele politice, atitudini si comportamente de sustinere si aprobare a argumentului locutorului politic.

Interogatiile initiatoare a oricarui demers de persuadare politica sint urmatoarele: de ce ar vota cineva pentru un anumit partid politic, daca programele electorale sint relativ - asemanatoare? de ce ar alege cineva un om politic si nu un altul?