CONEXIUNILE DINTRE SOCIALIZARE SI COMUNICARE

1. Caracterizare generala privind raportul dintre individ si societate

Individul se naste intr-o societate, definita prin caractere specifice, printr-un anumit mod de productie si de viata, prin existenta unor norme si valori care ii confera identitate culturala proprie.

Anterioara individului ca geneza dar nu si ca existenta concreta, societatea nu reprezinta un agregat mecanic de indivizi, ci produsul asocierii acestora in forme de munca si de viata, de relatii structural organizate (grupuri, comunitati, organizatii, institutii).

Societatea este coexistenta cu indivizii care o compun si reprezinta, in esenta ei, un ansamblu de relatii sociale istoric determinate, organizate in cadrul unor forme colective de viata. 'Individul traieste in societate, iar societatea traieste, de asemenea, in indivizi. Individul si societatea sunt doua aspecte, doua parti ale aceleiasi realitati (J. Szczepansky).

2. Despre socializare

Evolutia fiintei umane este luata in considerare atat din punct de vedere biologic, cat si comportamental. Ambele surse ale naturii umane sunt considerate interdependente:

a) evolutia biologica presupune transformari din punct de vedere psihologic si social;

b) de-a lungul ciclului lor de viata indivizii sunt nevoiti sa-si asume roluri, sa accepte diferite statute, sa-si modifice responsabilitatile si modul de gandire despre ei insisi:

♦in societatile traditionale etapele ciclului vietii sunt marcate prin diverse ritualuri care marcheaza evenimentele importante care presupun transformari in viata indivizilor (sunt stabilite de familie, trib sau de societate ca intreg). Acest sistem controleaza modul in care se face tranzitia si asigura pregatirea adecvata a indivizilor;

♦in societatile urban-industriale procesul nu mai este asa de simplu si clar: aici sunt surse de informare concurente si adesea contradictorii, variind de la colegi pana la diverse firme si care se iau la intrecere pentru a capta atentia individului, sugerandu-i ce comportament sa imite, ce cai de actiune sunt importante si ce semnificatie sa atribuie evenimentelor.

De fapt ce este socializarea? In legatura cu aceasta sunt cateva intrebari esentiale:

♦din ce surse obtine individul acele caracteristici care disting oamenii de alte animale?

♦noi invatam sau mostenim personalitatea, acea organizare psihica interna unica ce constituie natura umana a fiecarui individ?

♦in ce mod este pregatit intr-o perioada de cativa ani pentru a deveni si a ramane un membru activ al societatii?

Deci, din ce surse si ca rezultat al caror experiente dobandim fiecare dintre noi principiile dupa care ne ghidam, stapanirea si intelegerea care ne dau posibilitatea sa interpretam lumea din jurul nostru in moduri semnificative, sa ne adaptam la mediu si sa ne raportam la cailalti intr-un mod acceptat de semenii nostrii?

Raspunsul este: socializarea.

Socializarea este procesul psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitati in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane[1]

Socializarea se caracterizeaza prin urmatoarele:

♦este un proces fundamental prin intermediul caruia orice societate isi proiecteaza, reproduce si realizeaza, prin conduite adecvate ale membrilor sai, modelul normativ si cultural;

♦faciliteaza existenta normala a vietii sociale, asigurand stabilitatea si functionalitatea structurilor sociale, coeziunea interna si continuitatea grupului social;

♦defineste acele procese, mecanisme si institutii prin care orice societate se reproduce in fizionomia personalitatii umane care ii este specifica, in structuri de comportament ce raspund statusurilor si rolurilor predominante in societatea data, asteptarilor si prescriptiilor inscrise in modelul ei socio-cultural si etic;

♦finalitatea socializarii consta in incrustarea sistemului valorico-normativ in constiinta fiecarui membru al societatii respective; procesul de socializare este acea parte a influentei complete a mediului, care aduce individul la participarea la viata sociala, il invata cum sa se comporte conform normelor in vigoare, il invata sa anteleaga cultura, il face capabil sa se intretina si sa indeplineasca anumite roluri sociale (Jan Szczepansky);

♦asimilarea indivizilor in grupuri si a grupurilor in societate.

Socializarea este abordata:

♦dintr-o perspectiva individuala potrivit careia aceasta ne inzestreza cu calitatile necesare pentru a comunica, gandi, rezolva probleme folosind tehnici acceptate de societate si, in general, pentru a realiza modalitatile noastre unice de adaptare la mediul nostru personal;

♦din punct de vedere al societatii, potrivit caruia socializarea isi aduce membrii la un anumit nivel de conformare, astfel incat ordinea sociala, caracterul ei previzibil si continuitatea societatii sa poata fi mentinuta; socializarea este esentiala pentru supravietuirea unei societati ca sistem continuu si stabil;

♦de mai multe stiinte: antropologia - termenul este enculturatie - pentru a defini procesul de dobandire prin care noii membrii ai unei societati interiorizeaza toate aspectele culturii lor (obiceiuri, traditii, limba, artefacte materiale, legende, mituri etc.); psihologia, care tinde sa considere socializarea ca fiind modul de a invata sa-ti controlezi instinctele pentru a evita comportamentul aberant si inacceptabil din punct de vedere social; sociologia, care accentuiaza faptul ca socializarea pregateste individul pentru participarea la viata de grup.

Concluzionand, socializarea se ocupa de modul in care diferite forme de cultura, cum ar fi crezuri, stiluri traditionale de viata, limba, reguli morale de viata sau diferite tipuri de deprinderi, care sunt exterioare individului devin parti interioare ale organizarii psihologice a individului printr-un proces de invatare deliberat sau neplanificat sau ca rezultat al influentelor sociale ale unor agenti institutionali sau neinstitutionali.

3. Socializare - comunicare sau comunicare - socializare

a) Un prim aspect pe care il aducem in atentie este distinctia pe care trebuie sa o facem intre 'momentele' socializarii, dar si dintre latura propriu-zis sociologica (obiectiva) si cea propriu-zis psiho-sociologica a integrarii si adaptarii subiective a indivizilor in grupuri sociale la activitati, actiuni, relatii si situatii sociale. Schematic, procesul general de socializare ar putea fi redat astfel:

Fig. 5 Etapele socializarii

Remarcam ca distinctia, in cadrul general al socializarii, intre etapa initiala (onto si sociogenetica cu rezultatul ei esential socialitatea omului) si cea ulterioara (perpetua necesitate de integrare si adaptare sociologica si psiho-sociologica in mediul social-natural concret determinat) nu este pur terminologica. Ea face posibila intelegerea unui aparent paradox sau a unei antinomii: desi omul este fiinta sociala el trebuie mereu 'socializat'. Totodata, trebuie sa observam si sa exprimam diferenta, nu numai in timp si cantitativa, dar si calitativa dintre cele doua 'momente' ale adaptarii si integrarii sociale a indivizilor, caci actul intrarii unui ins intr-un grup social oarecare nu este totuna cu procesul, relativ indelungat si, in orice caz, sensibil diferentiat de la ins la ins, de asimilare si practicare de catre acesta a valorilor si normelor de comportament cerute de scopurile grupurilor respective. Abia aceasta din urma 'autentifica' integrarea si adaptarea sa sociala (sociologica).

Unde este locul si care este rolul comunicarii?

Comunicarea, realizata prin limbaj, face posibila socializarea, nu numai in momentul initial, genetic al socializarii, cand se produce umanizarea maimutei antropoide, ci si atunci cand are loc integrarea indivizilor intr-o societate umana anumita, prin intermediul variatelor grupuri sociale ('prin aceasta aptitudine de a comunica, noii membri preiau traditiile comune, valorile incetatenite, intelepciunea acceptata si crezurile larg raspandite, care le vor da posibilitatea sa conlucreze unul cu celalalt in situatii sociale curente'[2] Referindu-se la acest aspect T. Herseni afirma ca 'o limba este folosita chiar de la primele trepte de dezvoltare ale omenirii, in mod organizat, pentru socializarea noilor generatii, pentru a li se transmite experienta colectiva, inlesnind inchegarea unor vaste traditii orale (mai tarziu scrise), fara de care progresul istoric nu ar fi fost cu putinta decat in limite mult mai reduse'[3]. In Dictionarul de psihologie sociala, cand este definita comunicarea sociala, se precizeaza ca aceasta 'se refera la transmiterea sistemului limbii in colectivitate, a valorilor culturale, a criteriilor de apreciere si a normelor sociale de la o generatie la alta. Este comunicarea prin care se realizeaza socializarea indivizilor, invatarea sociala si, in general, devenirea lor ca membri ai colectivitatii date'[4]. In Dictionarul de sociologie, socializarea este definita ca un 'proces interactiv de comunicare, presupunand dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a intensitatii si continutului influentelor sociale'[5]. Aceasta definire are ca premisa ideea ca procesele sociale sunt dependente de actiunile oamenilor, iar actiunile, la randul lor, se realizeaza in conditii dependente de posibilitatile de comunicare: schimbul continuu de mesaje genereaza unitatea de vederi si implicit, de actiune, prin armonizarea cunostintelor privind scopurile, caile si mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativa a grupurilor sub aspect afectiv si motivational.

b) Un alt aspect pe care il aducem in atentiese refera la finalitatea procesului de socializare, respectiv integrarea indivizilor in structurile relatiile si activitatile sociale. Integrarea poate fi[6]

♦culturala (concordanta dintre normele unui sistem cultural);

♦normativa (internalizarea normelor, respectiv insusirea lor de catre indivizi si manifestarea in comportamentul lor);

♦comunicativa (impartasirea si transmiterea prin mijloace simbolice a modelelor normative intre membrii grupului social);

♦functionala (interdependenta de pretentii, asteptari si acte manifeste care rezulta din diviziunea sarcinilor, a muncii).

Integrarea comunicativa are, in mod evident, o determinare sociala obiectiva, care tine de contextul social si situational, dar si un caracter si o conditionare psihologica, respectiv psihosociala. In procesele comunicative, si deci in integrarea comunicativa, sunt angajati simultan individul concret, cu caracteristicile sale psihosociale active. Aici efectele psihosociale apar pregnant sub forma unor indici pozitivi: consensul, spiritul de cooperare, solidaritatea, stimularea, participarea, afinitatea etc., sau sub forma opusa a unor indici negativi: conflictul, izolarea, respingerea, antagonismele, prejudecatile. 'Prejudecatile sunt simptomul prezentei unor bariere in procesul de comunicare. Prejudecatile sunt contractele in contactul dintre cei ce le hranesc mai degraba decat de cel al caror obiect sunt'[7]

Deci, prin intermediul socializarii devine posibila comunicarea intrucat aceasta asigura insusirea limbii, a tuturor mijloacelor de exprimare. Analiza gradului de socializare a individului, grupurilor de indivizi etc. ne arata natura umana modificata, modalitatea concreta de afirmare si de utilizare individual-sociala:

♦a intelectului nativ (care a fost, prin socializare, inzestrat cu anumite cunostinte, cu un anume sistem de gandire);

♦a capacitatii de a vorbi (valorizata prin insusirea si utilizarea unei anumite limbi[8] istoriceste constituita, cu intreaga ei incarcatura psiho-culturala si spirituala specifica colectivitatii sociale care a produs-o[9]

♦a capacitatii de a munci (fructificata prin insusirea unei profesiuni cu toate consecintele intelectual-spiritual-psihologice ce decurg de aici);

♦a capacitatii de a invata (utilizata pentru asimilarea unui anumit bagaj de cunostinte si deprinderi, de criterii si valori, de abilitati oferite de o societate concret istorica).

c) Concluzionand, se poate spune ca intre socializare si comunicare sunt relatii de conditionare reciproca: individul devine om cu abilitatea de a comunica prin socializare, iar procesele socializante sunt desfasurate prin intermediul comunicarii (din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al omului in procesul socializarii sale). Poate ca cel mai edificator exemplu in acest sens este <<“experimentul natural” si tragic al copiilor crescuti de animale; acestia, lipsiti de atmosfera intercomunicarii umane, au ramas la un stadiu “animal” de existenta: nu au mai putut deveni oameni: nu si-au mai putut insusi limbajul (decat rudimentar) si nu au mai putut vietui printre semeni, murind la scurta vreme dupa incercarea (esuata) de insertie sociala>>[10].

4. Comunicarea de masa (mijloacele care o fac posibila) ca agent al socializarii

Am concluzionat ca socializarea este sursa principala de la care individul obtine acele caracteristici care disting oamenii de animale, dobandeste principiile dupa care se ghideaza, stapanirea si intelegerea care ii dau posibilitatea sa interpreteze lumea, sa se adapteze la mediu si sa se raporteze la ceilalti intr-un mod acceptat de semenii sai. Totodata socializarea inzestreaza individul cu calitatile necesare pentru a comunica, gandi, rezolva probleme folosind tehnici acceptate de societate si, in general, pentru a realiza modalitatile unice de adaptare la propriul mediu. Deci finalitatea proceselor socializante este de a aduce membrii societatii la un anumit nivel de conformare, astfel incat ordinea sociala, caracterul ei previzibil si continuitatea societatii sa poata fi mentinute.

Intrebarile pe care ni le punem sunt: Mijloacele comunicarii de masa pot fi agenti ai socializarii oamenilor si organizarilor sociale? Expunerea la continuturile lor ii ajuta pe indivizi sa-si controleze pornirile si instinctele primare sau ii incurajeaza sa caute gratificatii pe cai inacceptabile? Mass-media popularizeaza standardele morale care sunt larg acceptate in societate sau prezinta versiuni distorsionate care pot determina indivizii sa intre in conflict cu majoritatea celor care nu se conformeaza?

Cert este faptul ca oamenii sunt expusi zilnic la numeroase lectii despre subiecte foarte diverse care, indubitabil, au un impact mai mult sau mai putin favorabil asupra experientei lor.

Problema este daca se pot determina consecintele acestui impact. Cercetatorii[11] proceselor comunicative au elaborat metodologii care sa duca la intelegerea modului in care comunicarea de masa poate juca um rol in procesul de socializare.

a) Procesul de modelare este util pentru descrierea aplicarii teoriei generale de invatare sociala la dobandirea unui nou comportament in urma expunerii individului la comunicarea de masa. Premisa de la care se pleaca este ca mass-media constituie o sursa de modele accesibila si atractiva, furnizand midele simbolice pentru aproape orice forma de comportament care se poate concepe.

Procesul de modelare consta in mai multe etape care sunt rezumate in urmatorii termeni:

♦un membru individual al publicului observa sau citeste despre o persoana (model) care se inscrie intr-un anumit pattern de actiune in cadrul continutului mass-media;

♦observatorul se identifica cu modelul, adica incepe sa creada ca el/ea este la fel ca si modelul, doreste sa fie ca modelul, care considera modelul ca fiind atractiv si demn de afi imitat;

♦observatorul constientizeaza - sau in mod inconstient ajunge la concluzia - ca acel comportament observat sau descris va fi functional. Adica persoana ajunge sa creada ca acel comportamentva aduce rezultatul dorit, daca este imitat, intr-o anumita situatie;

♦individul isi aminteste actiunile modelului atunci cand se confrunta cu imprejurari relevante (situatie de stimul) si reproduce comportamentul ca reactie la acea situatie;

♦executarea actiunii , reprodusa in situatia relevanta de stimul, ii aduce individului usurare, recompensa sau satisfactie, consolidand asadar legatura dintre acei stimuli si reactia conform modelului;

♦consolidarea pozitiva mareste probabilitatea  ca individul sa foloseasca in mod repetat activitatea reprodusa, ca mijloc de a reactiona in situatii similare.

Din cele prezentate rezulta ca mass-media pot servi ca agent in procesul de socializre. Teoria modelarii este capabila sa expliceatat influentele directesi immediate, cat si influentele pe termen lung saupra indivizilor care sunt expusila continuturi ale mass-media. Insa aceasta teorie se ocupa de actiunea individuala si nu de comportamentul comun, fapt care face sa nu poata furniza informatii despre structura organizarii sociale a oricarui grup sau societati sau despre contributia comunicarilor de masa la cultura - doua influente foarte puternice asupra selectarii comportamentului de catre indivizi care interactioneaza cu alti indivizi.

b) Pentru explicarea efectelor indirecte si pe termen lung ale comunicarii de masa in modelarea conceptiilor comune ale oamrnilor despre regulile de comportament si pattern-urile activitatilor de grup sunt necesare abordari diferite. Specialistii domeniului apreciaza ca o abordare pertinenta a aspectelor relevate este teoria expectatiilor sociale, in sensul ca oamenii sunt membrii ai unor grupuri sociale de dimensiuni si complexitati diferite cu o anumita structura determinata de patru concepte fundamentale: norme, roluri, ierarhii si sanctiuni. Acestea sunt subdiviziunile esentiale ale organizarii sociale care asigura predictibilitatea in cadrul activitatilor umane interpersonale.

Potrivit teoriei mentionate mass-media sunt o sursa majora de expectatii sociale modelate referitoare la organizarea sociala a unor anumite grupuri din societatea moderna. Prin continutul lor, mijloacele de comunicare de masa descriu sau infatiseaza norme, roluri, ierarhii si sanctiuni apartinand de fapt fiecarui tip de grup cunoscut in viata sociala contemporana. 'Citind carti, privind la televizor, mergand la cinema etc., tinerii care inca nu si-au parasit caminul se pot familiariza cu normele a zeci de grupuri - bande criminale, restaurante la moda, echipe de chirurgi, politisti, familii bogate, formatii rock - lista este aproape nesfarsita. Din aceleasi surse, ei pot invata ce rol comportamental se asteapta de la ei daca devin detectivi particulari, profesori, balerini, scafandri sau antrenori de tenis. In mod similar, ei pot observa modele de onoare sau dezonoare sociala, acte de deferenta sau dispret cu care sunt tratati oamenii in diferite pozitii in cadrul grupurilor. In cele din urma, ei pot experimenta prin substituire recoompensele si pedepsele care insotesc deaprobarea sociala a abaterilor sau recunoasterea realizarilor remarcabile'[12].

Ideile de baza ale acestei teorii sunt rezumate astfel:

♦pattern-urile de organizare sociala sub forma de norme, roluri, ierarhii si sanctiuniapartinand unor anumite tipuri de grupuri sunt frecvent descrise in continutul mass-media;

♦aceste descrieri apartinand oricarui tip de grup pot fi sau nu autentice. Adica ele pot fi veridice sau pot induce in erore, pot fi precise sau denaturate;

♦oricare ar fi relatia lor cu realitatea, membrii publicului asimileaza astfel de definitii, iar ele devin seturile lor de expectatii sociale invatate despre modul in care se asteapta ca membrii acestor grupuri sa se comporte;

♦aceste expectatii sunt o parte importanta a modurilor anterioare de intelegere ale oamenilor in privinta comportamentelor, care le vor fi cerute participantilor in grupurile ai caror membrii vor deveni;

♦seturile de expectatii ale oamenilor in privinta comportamentelor membrilor celorlaltor grupuri care alcatuiesc comunitatea si societatea sunt o parte importanta a cunostintelor lor generale despre ordinea sociala;

♦definitiile furnizate de expectatii servesc drept ghid de actiune, adica definitii referitoare la modul in care indivizii ar trebui sa se comporte fata de altii, jucand rouri in anumite grupuri, si definitii referitoare la modul ib care altii se vor comporta fata de ei in diverse situatii sociale.

c) Concluzionand la punctele 'a' si 'b' retinem urmatoarele aspecte:

♦ambele teorii reunesc doua domenii foarte complexe de studiu a stiintelor moderne behavioriste: invatarea sub forma socializarii si modelarea activitatii umane sub forma organizarii sociale. Invatarea si organizarea sociala sunt cele doua concepte centrale ale psihologiei si sociologiei, care nu pot fi ignorate daca vrem sa imaginam o teorie a influentelor de lunga durata ale comunicarii de masa;

♦rezumand, in cazul teoriei modelarii comunicarile de masa transmit informatii pe care individul si le aminteste in asa fel incat ele modeleaza forte interioare, cum ar fi atitudini, cu care sunt strans corelate si motiveaza, dar si directioneaza comportamentul public, iar in cazul teoriei expectatiilor sociale mijloacele de comunicare de masa transmit informatii privind regulile de conduita sociala pe care individul si le aminteste si care modeleaza direct comportamentul public;

♦daca avem in vedere faptul ca teoria expectatiilor sociale ofera o explicatie a actiunilor sociale care nu depinde de fortele si factorii cognitivi care modeleaza si controleaza comportamentul uman atunci algoritmul propus de prima varianta (teoria modelarii) devine inutila;

♦intrucat teoria expectatiilor sociale este o aplicatie a teoriilor mai generale de socializare si organizare sociala ea infatiseazamass-media ca agent de instruire (neplanificata si involuntara) care le uneste pe cele doua;

♦ambele teorii deriva din surse mult mai generale - socializarea si teoria mai larga a invatarii sociale si incearca sa demonstreze ca oamenii pot folosi mass-media ca surse, fie deliberat, fie inconstient, din care sa dobandeasca un ghid de comportament adecvat, care sa-i ajute sa se adapteze la lumea complexa in care traiesc.