Comunicarea: definitii si teorii

Comunicarea: definitii si teorii

Desfasurarea oricarei activitati sau relatii sociale impune cu necesitate un element functional de fond, si anume comunicarea. Prin comunicare se intelege 'procesul de transmisie si receptie de informatie intre doua unitati ale unui sistem, capabile sa decodifice semnificatia mesajului'. (Cristea, D., 2000, p. 179)

Daca analizam relatiile de comunicare interpersonale observam ca acestea sunt interactiuni psihologice desfasurate pe fondul unui schimb de mesaje care mediaza si conditioneaza raporturile umane. Capacitatea de comunicare a fiintei umane depinde in mod esential de existenta functiei semiotice, prin care se realizeaza saltul de la real la posibil: obiectele si actiunile reale sunt substituite cu sisteme de semnale, semne si simboluri, care permit o infinita combinatorica mentala, desprinsa de toate restrictiile impuse de caracterul material al realitatii obiective.

Functia semiotica este nemijlocit legata de existenta limbii, respective limbajelor, considerate ca instrumente intelectuale prin care informatia se codifica sub forma de mesaje.

Teoria semiotica pune accentul asupra structurii si functiilor limbajelor ca instrumente esentiale ale comunicarii.

Limba este definita ca un sistem complex de comunicare sociala, produs al evolutiei istorice si culturale a unei comunitati (Cristea, D., 2000, p.182. Prin intermediul limbii se fixeaza, se prelucreaza si se transmite experienta sociala a comunitatii, sub forma de cunostinte, credinte, valori, norme si modele culturale fiind in felul acesta instrumental de comunicare interumana in contextul tuturor activitatilor sociale.

In practica raporturilor umane, limba se particularizeaza in act, dupa anumite criterii profesionale, de grup sau individuale, capatand forma limbajelor. Acestea sunt constructe psihosociale constầnd din sisteme naturale sau conventionale de semne, semnale sau simboluri care mijlocesc fixarea, pastrarea, prelucrarea si transmiterea informatiilor din mediul extern, precum si exprimarea starilor, intentiilor si atitudinilor subiective. Limba ca produs sociocultural supraindividual reprezinta cadrul general al formarii limbajelor, diferentiate si particularizate in activitatile curente de comunicare si practica sociala; limbajul este un fragment al unei culturi in cadrul unei anumite structuri sociale. Limbajele poarta amprenta caracteristicilor psihosociale ale persoanelor sau grupurilor care le folosesc, fiind deosebit de transparente in raport cu natura grupurilor, profilul general al personalitatii colocutorilor, profesia, statutul social sau nivelul de instructie.

Analiza structurala evidentiaza trei dimensiuni principale ale limbajului:

• dimensiunea semantica, care consta din raporturile de semnificare dintre semnele folosite si obiectele desemnate;
• dimensiunea sintactica, reprezentata de ansamblul regulilor de structurare si combinare a semnelor in cadrul procesului de transmitere a mesajelor;
• dimensiunea pragmatica, data de normele de utilizare si interpretare a sistemului lingvistic de catre persoanele implicate in actul comunicariii.

Din perspective semiotica, comunicarea presupune punerea in legatura a doua 'universuri semantice', functionalitatea relatiei depinzầnd in mod esential de compatibilitatea limbajelor utilizate de colocutori.

Teoria comportamentala, fundamentata de scoala de la Palo Alto, pune semnul egalitatii intre comunicare mesaj si comportament. In cadrul interactiunii umane orice comportament capata valoare de mesaj, transmitind implicit informatii pe cale verbala, paraverbala si nonverbala. Comunicarea este un proces social permanent si integrativ, care inglobeaza o mare varietate de forme comportamentale: cuvintul, gestul, privirea, mimica, pantomimica s.a..

Teoria psihosociala. Comunicarea este una dintre dimensiunile oricarei situatii sociale, in care raporturile interpersonale implica cvasi-simultan componente afective, de influenta, co-actiune si comunicare.

In acest cadru teoretic, limbajul ca instrument esential de comunicare, indiferent de forma sa (verbal, paraverbal, sau nonverbal), indeplineste o serie de functii psihosociale complementare:

• Functia cognitiva. Limbajul intervine nemijlocit in activitatea de cunoastere, atit in plan individual cit si in plan interpersonal si de grup.
• Functia comunicativa. In cadrul oricarei situatii sociale, prin intermediul unui sistem de limbaje, naturale sau artificiale, se transmit si se receptioneaza continuu mesaje intre persoane, grupuri , organizatii si institutii sociale.
• Functia expresiva. Prin intermediul limbajului se exteriorizeaza starile emotionale ale persoanelor aflate intr-o anumita situatie.
• Functia persuasiva. Relatiile interpersonale, precum si cele de grup sau de masa presupun exercitarea implicita a unor influente mai mult sau mai putin constientizate asupra celor aflati in contact psihologic.
• Functia reglatorie. Prin limbaj se formuleaza scopuri si etape in activitate, se elaboreaza strategiile de actiune, se formuleaza criterii, se evalueaza eficienta si se impun modificari in desfasurarea actiunilor, intervenind astfel nemijlocit in structurarea conduitelor si activitatilor individuale sau de grup.
• Functia axiologic-existentiala. Din perspectiva culturala, limba ofera cea mai inalta si subtila forma de valorizare existentiala a omului.

Din perspectiva acestei teorii, actul comunicarii semnifica mult mai mult decit simpla transmitere de informatie: este vorba de racordare a doua universuri existentiale si spirituale, in care actul interpersonal capata dimensiuni sociale si culturale care il transcend.

Perspectiva lui Langer asupra utilizarii limbajului

Suzanne Langer (1951) a recunoscut puterea simbolurilor lingvistice. Ea a crezut ca abilitatea de a crea simboluri este ceea ce diferentiaza omul de celelalte animale. In afara capacitatii de a experimenta sentimente, evenimente si obiecte, noi putem vorbi si gindi despre ele, chiar si atunci cầnd sentimentele, evenimentele si obiectele reale nu sunt prezente. Doua cuvinte se folosesc pentru a descrie aceasta distinctie: semne si simboluri.

Eseu: Designul cercetarii: Ipotezele cercetarii, variabilele si operationalizarea lor Lucrare: Concepte in managementul calitatii

Semnele indica prezenta unui sentiment, eveniment sau obiect. Langer (1951) explica: "simbolurile nu se afla in proximitatea obiectelor, dar poarta semnificatia lor conceptuala" (p.60). Datorita capacitatii de a utiliza simboluri putem intelege prezenta pericolului al craniului cu oasele incrucisate de pe sticluta de otrava.

Unele au un inteles comun unanim recunoscut. Langer le denumeste concepte, pentru a le opune conceptiilor, termen pe care il intrebuinteaza pentru desemnarea intelesurilor particulare date de anumiti oameni conceptului. Comunicarea umana (inclusiv persuasiunea) presupune concepte si conceptii.

Langer propune trei termeni pentru discutarea intelesului - semnificatie, denotatie si conotatie. Denotatia reprezinta intelesul comun pe care il detinem pentru un anumit concept. Conotatia este conceptia particulara despre acest concept. Semnificatia este ceea ce reprezinta conceptul. In acceptiunea lui Langer, intelesul poate fi discursiv si prezentational. Intelesul discursiv inseamna combinarea sememelor (mici fragmente de inteles, in special in domeniul limbajului). Cel prezentational apare deodata si trebuie experimentat in intregime . Astfel, in orice reclama exista un fragment discursiv (sloganul, textul reclamei) si unul prezentational (paginatia, fonturile, reprezentarea grafica).

Abordarea semantica a utilizarii limbajului

Pornind de la lucrarea fundamentala Science and Sanity a lui Alfred Korzybski (1947), cercetatorii denumiti semanticieni generali au demarat studiul atent si sitematic al utilizarii si semnificatiei limbajului. Telul lor era imbunatatirea intelegerii problemelor legate de comunicarea umana si incurajarea utilizarii corecte a limbajului.

Hartile mentale sau lingvistice constitue o mare problema in comunicare, in special in cea persuasiva. Daca agentii persuasivi sunt nevoiti sa descopere fondul comun de idei, astfel incit sa va poata persuada sa adoptati punctul lor de vedere, ei trebuie de asemenea sa identifice hartile din mintea dumneavoastra. Fie trebuie sa se joace cu aceste hirti, folosind perceptiile gresite ca avantaje, fie trebuie sa incerce corectarea hirtilor din mintea dumneavoastra. Numai dupa aceea pot sa va persuadeze sa cumparati, sa votati, sa va alaturati lor sau sa va schimbati caracterul.

Hartile gresite sunt frecvent exprimate prin limbaj: cream si utilizam cuvinte tocmai pentru a putea exprima aceste harti. Reactionam ca si cum ele ar fi reprezentari adevarate ale teritoriilor imaginate. Reactiile-semnal reprezinta reactii provocate emotional fata de actele simbolice, incluzind folosirea limbajului, ca si cum acestea s-ar produce in realitate.

Semanticienii ne sfatuiesc sa folosim ceea ce ei numesc procedee de extindere, tehnici prin care se renunta la conotatiile emotionale ale cuvintelor.

Un procedeu de extindere modificator al propriului limbaj ar fi cel care ajuta sa se identifice anumite trasaturi, se numeste indexare. Un alt procedeu este datarea, prin care o anumita afirmatie este strict raportata la o perioada.

In sfirsit, Korzybski si colegii sai recomanda un ultim procedeu de extindere, denumit semnele citarii, indicind faptul ca folosesc cuvinte cu o acceptiune speciala - proprie pe care nu trebuie neaparat sa o impartasesti.

Scopul intrebuintarii procedeelor de extindere este imaginarea unor harti cit mai asemanatoare cu teritoriile la care ne referim.

.Instrumente ale dimensiunii semantice

Desi dimensiunea functionala a limbajului poarta sensuri verbale si nonverbale importante, cea semantica incorporeaza majoritatea sensurilor pentru cele mai multe mesaje.

Utilizari strategice ale ambiguitatii. Prin utilizarea ambiguitatii agentul persuadat doreste ca fiecare potential pacient persuadat sa isi completeze lista personala de intelesuri sau conotatiile unui cuvint sau simbol. Acesta alege cu grija cuvintele ce pot fi interpretate in diverse feluri, adesea contradictorii.

Ambiguitatea se creaza prin juxtapunere sau combinare de cuvinte si fraze in modalitati uimitoare sau prezentind problemele dintr-o perspectiva noua.

Dramatismul lui Kenneth Burke.

Kenneth Burke le ofera celor ce studiaza domeniul persuasiunii o teorie si un instrument de analiza a dimensiunii semantice a limbajului. El a denumit metoda 'dramtism', iar instrumentul de analiza 'pentavalent dramatic'.

Dramatismul sustine ca modelul de baza folosit de oameni pentru a face fata contextelor variate si a le explica este naratiunea sau povestirea.

Burke si-a imaginat o 'filozofie a limbajului' capabila sa descrie si sa analizeze o paleta variata de motivatii umane, exprimate in acte simbolice ale utilizarii limbajului. El afirma ca, in aceasta abordare a limbajului si motivatiilor, conceptul central este ideea de actiune (motivata) ca opusa miscarii (nemotivata).

Burke era de parere ca alegerea cuvintelor in procesul comunicational se realizeaza in functie de potentialul lor dramatic si ca diferiti indivizi gasesc unele elemente ale dramei mai importante decat altele.

Modelul lui Burke, pentavalentul dramatic, este alcatuit din cinci elemente centrale, dupa cum precizeaza si denumirea: scena, actul, agentul, agentia si scopul.

Scena este locul unde se desfasoara actiunea. Ea include nu doar locatia fizica, ci si contextul, timpul, spatiul social, prilejul si alte elemente ale cadrului. Burke apreciaza ca astfel de oameni au o filozofie de viata materialista. Ei sustin ca mediul fizic, social si psihologic produce consecinte pozitive sau negative.

Actul are in vedere orice actiune motivata sau orientata spre un scop. In mesajele persuasive, verbul e cel mai bun indicator al actului. Comediile sau tragediile din viata societatii inalte apar cind scena nu se armonizeaza cu actul. Cei care pun accentul pe act au o folozofie realista, dupa parerea lui Burke.

Agent este termenul pentru persoana sau grupul implicat(a) in actiunea din scena - adica actorii ori personajele. In opinia lui Burke, cei care in persuadare pun accentul pe agent ca element cheie au o filozofie de viata idealista. Ei cred ca indivizii cu personalitate puternica controleaza consecintele evenimentelor.

Agentia reprezinta instrumentul, metoda sau mijlocul utilizat de agentul persuasiv pentru a-si duce la bun sfirsit sarcinile. Agentii persuasivi axati pe agentie sunt pragmatici in filozofia de viata.

Scopul reprezinta motivul pentru care agentul actioneaza in cadrul unei scene date utilizind o agentie specifica. Burke apreciaza ca cei care plaseaza scopul in centrul interesului au o folozofie de viata mistica - cred in ceva mai presus de om ca factor determinant al rezultatelor obtinute in urma unor actiuni.

In orice context, elementele pentavalentului functioneaza simultan, intr-o masura mai mare sau mai mica. Burke a afirmat ca, daca ele sunt comparate in perechi sau raporturi, se identifica elementul-cheie al unui agent persuasiv.

Abordarea Kenneth Burke privind utilizarea limbajului

Intelectual autodidact, obisnuind sa spuna mereu ca nu face altceva decit sa il citeze pe Aristotel, Burke s-a axat pe studiul utilizarii limbajului ca mijloc de a persuada oamenii sa treaca la actiune. El a dat urmatoarea definitie persuasiunii: "Utilizarea limbajului ca mijloc simbolic de a induce cooperarea intre fiinte care, prin natura lor, reactioneaza la simboluri" (1950, p 43). Cooperarea activa este incurajata de ceea ce el numeste identificare, concept asociat cu "experienta comuna" aristotelica. Evolutia identificarii survine pe fondul impartasirii lingvistice a ceea ce Burke a denumit substante sau materia prima a conceptelor proprii. Burke a observat ca 'substantele' sau 'locurile ce inconjoara convingerile si valorile noastre fundamentale apar in cuvintele intrebuintate pentru a defini lucruri, persoane si probleme. Astfel, receptorul critic al persusiunii trebuie sa acorde o atentie aparte cuvintelor, imaginilor si metaforelor alese de agentul persuasiv pentru a crea identificarea, folosindu-se de prezenta sau absenta experientei comune a substantelor'.

Conceptele proprii sunt alcatuite din diferite categorii de posesiuni simbolice si reale, inclusiv fizice (imbracaminte, automobile), care tin de experienta (munca, activitati) si filozofice (convingeri, atitudini, valori). Identificarea cu altii evolueaza intr-o asemenea masura, incit impartasim simbolic aceste posesiuni. Cu alte cuvinte, ne identificam cu persoane care au aceleasi conceptii de viata ca noi, care practica acelasi gen de activitati, au posesiuni fizice similare, acelasi stil de viata etc.

Daca ne gindim la cuvintul 'substanta' ca derivat cu prefixul sub-, insemnind dedesubt, si avind radacina 'stare', ce desemneaza atitudinea mentala si emotionala ca principala preocupare, atunci definitia din dictionar ('parte esentiala a unui lucru - esenta lui') este cu atit mai semnificativa pentru identificare.

Burke e de parere ca impartasirea 'substantelor' sau 'identificarea' este echivalenta cu persusiunea. Pentru el, majoritatea actelor de persuadare incearca sa descrie 'partile noastre esentiale', iar prezentarea este intotdeauna relevanta. Toate cuvintele au o incarcatura emotionala si dezvaluie sentimente, atitudini, valori si judecati ale utilizatorului. Examinarea limbajului persuasiv evidentiaza multe lucruri despre noi insine si despre agentii persuasivi care ne solicita interesul, ajutorul ori angajamentul.

Persuasiunea prin identificare se dovedeste fiabila, deoarece cu totii impartasim aceleasi 'substante' si experimentam un sentiment identic de culpabilitate. In actul de persuadare, trebuie sa realizam cand agentii persuasivi se folosesc tocmai de partile comune pentru a reusi identificarea - convingeri, stiluri de viata si valori preferate.

Scoala de la Palo Alto

Scoala de la Palo Alto desemneaza un grup de cercetatori din diferite domenii, care s-au aplecat aupra studiului comunicarii. Cum Bateson este considerat catalizatorul acestui grup, nu trebuie sa ne mire faptul ca abordarea "colegiul invizibil" porneste de la modelul circular retroactiv propus de Norbert Wiener, opunindu-se prin aceasta modelului linear al lui Shannon. Receptorul incepe sa capete un rol echivalent ca importanta cu cel al emitatorului. Yves Winkin subliniaza elocvent acest accent: "Complexitatea celei mai marunte situatii de interactiune este atat de mare incit, ar fi zadarnic sa vrem s-o reducem la doua sau mai multe variabile care sa functioneze liniar. Cercetarea in comunicare trebuie conceputa in termeni de niveluri de complexitate, de contexte multiple si de sisteme circulare" (apud Matterlat, Matterlat, 2001, p.51). Perspectiva elaborata de cativa dintre exponentii principali ai Scolii de la Palo Alto focalizeaza demersul de cercetare pe relatiile dintre elemente decit pe acestea din urma luate separat si specifica faptul ca orice comportament uman are valoare comunicativa.