Agricultura in Uniunea Europeana - politica agricola comuna (pac)

1. Despre sectorul agricol al Uniunii Europene

Securitatea alimentara este o problema care a preocupat dintotdeauna lumea. Iar agricultura este singura ramura de productie care poate asigura securitatea alimentara pentru om, disponibilitati pentru export si completarea rezervelor nationale. Constituind una din ramurile principale de productie materiala, nivelul realizarilor din agricultura determina in mod nemijlocit si progresul economic si social al lumii in care traim.

In acest context trebuie privit si sectorul agricol al Uniunii Europene. Faptul ca, inainte de ultima largire, in 2004, 15 milioane de persoane (fara forta de munca ocazionala) isi desfasurau activitatea in cca. 8 milioane exploatatii agricole, cuprinzand peste 135 milioane ha de teren agricol si asigurau hrana pentru 350 milioane locuitori este o dovada a importantei agriculturii in Uniune.

Zonele rurale ocupau, inainte de 2004, 80% din teritoriul Uniunii Europene - spatiu in care locuia 20% din populatia celor 15 state membre(3% in Belgia, dar 40% in Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia). Suprafata agricola la nivelul UE - 15 era de aproximativ 40% din suprafata totala (cu maxime de 50 - 60% in Franta, Olanda, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie), iar populatia ocupata in agricultura era de 8,6% din populatia rurala.

De mentionat totodata, ca agricultura UE - practicand metode intensive si mecanizarea moderna - detine un rol important in productia agricola mondiala: 16% din productia mondiala de grau; 15% din productia de zahar; 25% din productia de lapte; 20% din productia de carne de vita, porc si pasare; 70% la vin. Uniunea a devenit un concurent important al Statelor Unite ale Americii pe piata produselor agricole.

Agricultura ocupa un loc de seama si in totalul schimburilor comerciale ale Uniunii. Inca inaintea ultimei largiri din mai 2004, produsele agricole si alimentare reprezentau la export cca. 8,5%. Cele mai importante produse la export sunt: cerealele, branzeturile, carnea, vinurile, berea, legumele si fructele. Balanta comerciala a UE este excedentara la cereale, carne, lapte, oua, peste, tutun si este deficitara la oleaginoase boabe, nutreturi, lemn, legume si fructe.

Pentru dezvoltarea schimburilor comerciale cu produse agricole, UE a incheiat acorduri bilaterale cu peste 120 de tari si face parte din 30 conventii internationale.

Veniturile realizate in sectorul agricol al UE sunt, in general, mai reduse in raport cu cele obtinute in sectoarele industriale sau a serviciilor. Desi preturile produselor agricole sunt in crestere, acestea cresc intr-un ritm inferior produselor din alte sectoare ale economiei.

In cursul ultimelor decenii, forta de munca din agricultura a fost redusa, numarul agricultorilor care au parasit acest sector de activitate crescand considerabil. Acest proces a avut ca rezultat abandonarea unor regiuni din Uniune si suprapopularea unor centre urbane. Si in ceea ce priveste folosirea pamantului, in ultimele doua decenii s-a inregistrat o reducere cu cca. 4,5 milioane la (0,3% pe an), indeosebi ca urmare a transferului  de terenuri agricole spre alte utilizari (drumuri, constructii). La acestea se adauga 5 milioane ha supuse regimului de "inghetare" a terenurilor cultivate, adica restrictii de cultivare in baza reformei PAC din 1992.

Rezultatele de azi ale agriculturii din Uniunea Europeana sunt rezultatul unor eforturi sustinute, initiate inca prin Tratatul de la Roma, care prevedea crearea unei piete agricole unice europene. Obiectivul final al acestui demers era sa permita consumatorilor Comunitatii sa-si procure hrana zilnica la preturi accesibile, asigurand, in acelasi timp, agricultorilor o remunerare echitabila, care sa le recompenseze eforturile facute.

In cele 6 tari fondatoare ale CEE, la mijlocul anilor '50, pe 65 milioane ha arabile lucrau cca. 17,5 milioane persoane. Spre deosebire de America si Australia unde predominau marile exploatatii agricole extensiv mecanizate, in tarile Comunitatii preponderenta era mica exploatatie familiala. Aceste exploatatii trebuiau sprijinite printr-o politica coordonata care a fost Politica agricola comuna (PAC). Aceasta politica a contribuit decisiv la crearea pietei agricole comune si la transformarea Uniunii intr-un furnizor de produse agricole si alimentare pentru intreaga lume.

2. Peste 50 de ani de Politica Agricola Comuna

Obiectivele PAC au fost definite de articolul 39 al Tratatului de la Roma si anume :

a)          Cresterea productivitatii agricole, incurajand modernizarea exploatatiilor;

b)          Garantarea unui standard de viata echitabil populatiei agricole la paritate cu alte sectoare de activitate, mai ales, prin cresterea veniturilor celor care lucreaza in agricultura;

c)          Stabilizarea pietelor produselor agricole evitand alternanta dintre cresterea si prabusirea preturilor;

d)          Garantarea securitatii aprovizionarii cu alimente, la preturi rezonabile pentru consumatori.

Obiectivele PAC au fost concepute atat in interesul producatorului, cat si al consumatorului. Dar cum acestea se situeaza adesea in opozitie, cum este si cazul diferitelor interese nationale, PAC a fost realizata pe baza compromisului.

Trei principii fundamentale stau la baza Politicii Agricole Comune:

a)          Crearea si mentinerea unei singure piete si a unor preturi comune (o singura piata in care produsele agricole circula liber);

b)          Respectul notiunii de preferinta comunitara (in comertul agricol se manifesta preferinta pentru marfurile produse in interiorul Comunitatii, cumparatorii de produse necomunitare trebuind sa plateasca un supracost). Prin aceasta se urmarea protejarea pietei interne impotriva importurilor masive si la preturi scazute a produselor agricole originare din alte tari;

c)          Solidaritatea financiara (statele membre participa impreuna la constituirea resurselor si la ansamblul cheltuielilor legate de PAC). Pentru a finanta cheltuielile PAC, in 1992, a fost creat Fondul European de Orientare si Garantare Agricola (FEOGA)

O stransa relatie exista intre cele trei principii, nici unul neputand sa existe independent.

De-a lungul timpului, aplicarea celor trei principii a adus mari servicii Comunitatii, astfel ca:

- securitatea aprovizionarilor a fost asigurata pentru principalele categorii de marfuri alimentare;

- milioanele de agricultori din Uniunea Europeana sunt, astazi printre cei mai productivi din lume;

- ei produc bunurile alimentare esentiale pentru intreaga Uniune. In acelasi timp, prin exporturile comerciale, prin intermediul ajutorului alimentar, contribuie la hranirea unui numar important de persoane din alte parti ale globului.

Gratie PAC, Uniunea Europeana a devenit o putere agricola, iar amenintarea penuriei alimentare a disparut pentru consumatorul comunitar.

PAC nu numai ca a confirmat si a dezvoltat vocatia agricola a Europei, dar in Europa occidentala a contribuit esential la mentinerea unui anumit echilibru intre oras si sat, pe de o parte, si intre interesele agricultorilor si cele ale consumatorilor, pe de alta parte. Mai mult, ea a mentinut pe loc o populatie agricola dinamica si a incetinit exodul rural catre marile aglomeratii urbane. Toate acestea ar fi fost mult mai dificil de realizat fara PAC.

Definite prin Tratatul de la Roma si explicitate prin Conferinta de la Stressa, obiectivele PAC au fost puse in aplicare treptat intre 1958 si 1968, perioada realizarii pietei unice a produselor agricole. Primele produse au fost supuse reglementarilor pietei comune in 1962. Preturile comune insa, au fost aplicate incepand din 1968.

In vederea finantarii unitare a PAC, in ianuarie 1962 Consiliul a instituit Fondul European de Orientare si Garantii Agricole (FEOGA). FEOGA cuprinde toate creditele destinate Politicii Agricole Comune, constituind un capitol special si cel mai mare in bugetul UE. Pana in urma cu cativa ani, FEOGA reprezenta peste 50% din bugetul Uniunii.

Fondul are doua sectiuni distincte si anume:

- sectiunea "orientare", destinata ajustarii structurilor agricole si modernizarii agriculturii;

- sectiunea "garantii" ce reprezinta peste 90% din FEOGA si este destinata transpunerii in practica a celor trei principii fundamentale.

FEOGA finanteaza in intregime:

- mecanismele de sustinere a preturilor;

- restituirile la export si interventia publica de piata;

- fondurile structurale destinate dezvoltarii rurale (partial).

In scopul infiintarii pietei unice a produselor agricole, preturile acestora au fost unificate. Pentru a evita insa ca agricultorii din tarile cu preturi ridicate sa fie obligati sa accepte reducerea acestora, preturile unice au fost stabilite pentru fiecare produs la cel mai inalt nivel existent. In felul acesta, preturile mondiale la majoritatea produselor agricole s-au situat sub preturile unice comunitare, iar diferenta dintre acestea nu a incetat sa creasca.

Respectarea principiului preferintei comunitare presupune ca produsele comunitare sa ramana mai ieftine decat produse similare importate, astfel incat produsele comunitare sa fie preferate celor din afara Comunitatii. In acest scop, importurile au fost supuse unei taxe de intrare cunoscuta sub numele de prelevare la import, egala cu diferenta dintre pretul la frontiera si un pret de referinta la intrare (pret prag, pret de intrare, pret ecluza, etc.). conducand la scumpirea produselor extra comunitare peste nivelul preturilor interne ale produselor comparabile. In paralel, un sistem de subventionare a exporturilor (restituiri la export) a fost pus la punct pentru a permite produselor comunitare sa fie competitive pe piata mondiala.

La randul sau, principiul solidaritatii financiare se realizeaza prin utilizarea bugetului comunitar ca principal instrument financiar pentru gestionarea PAC. Statele membre nu-si mai sprijina direct proprii agricultori. Ele contribuie direct la constituirea bugetului comunitar, din care se suporta toate costurile implicate de aplicarea mecanismelor PAC.

Piata agricola unica a reprezentat fara indoiala un succes. Schimburile agricole intracomunitare au crescut in mod semnificativ. Consumatorii comunitari au avut cel mai mult de castigat. Ei pot opta astazi pentru o gama de produse greu de imaginat cu ani in urma. In ciuda cresterii preturilor, procentul din bugetul de familie pe care o familie medie il aloca alimentatiei in UE a scazut in ultimii douazeci si cinci de ani de la 28% la 20%.

Eficienta si productivitatea agriculturii s-au ameliorat continuu. Pe masura ce Comunitatea a atins, iar pe urma a depasit nivelul de autosuficienta, numarul exploatatiilor agricole si al agricultorilor s-au redus. Cele sase tari fondatoare ale CEE numara astazi cu 50% mai putini agricultori decat acum patruzeci si cinci de ani.

Contributia agriculturii la Produsul Intern Brut, chiar daca redusa, nu este totusi de neglijat, aceasta atingand in medie 2,4%. Sub aceasta medie se situeaza Marea Britanie, Germania, Belgia si Luxemburgul, iar peste ea celelalte tari membre si, in special, Irlanda si Grecia. Odata cu aderarea tarilor din Europa Centrala si de Est, acest procent  creste.

In ciuda preferintei comunitare, PAC nu a impiedicat cresterea importurilor agricole din afara Comunitatii. De altfel, astazi UE importa mai multe produse agricole decat exporta, fapt care face ca balanta sa comerciala cu restul lumii sa fie deficitara.

Ca si Uniunea Europeana, si celelalte tari din grupul celor mai industrializate - fie ca este vorba de SUA, Japonia sau tarile vest europene nemembre - practica un nivel ridicat de subventionare a agriculturii lor. Stabilirea acestui nivel ridicat de sustinere a agriculturii a fost de neevitat in momentul cand guvernele tarilor respective au decis sa asigure securitatea alimentara a popoarelor lor si dezvoltarea echilibrata a zonelor urbane si rurale.

Aceste doua optiuni strategice au fost platite scump. De asemenea, veniturile agricole au trebuit sa poata sustina comparatia cu salariile din celelalte sectoare ale economiei.

Fara indoiala, complexitatea si rigiditatea acestor sisteme de sprijinire a agriculturii au contribuit la aparitia unor probleme serioase carora Uniunea Europeana si celelalte state trebuie sa le faca fata astazi. Pe de o parte, PAC a constituit un veritabil succes, insa daca analizam prin prisma costurilor, a excedentelor si a ajutorului acordat acelor agricultori ce ar avea cea mai mare nevoie, bilantul nu este atat de pozitiv.

3. Lectiile trecutului

Ca orice politica dinamica, PAC a suferit de-a lungul timpului ajustari si modificari atat in scopul adaptarii la noile circumstante si prioritati, cat si datorita evolutiilor pietei si a tehnologiilor. Au fost facute eforturi insemnate, in special pentru limitarea productiei excedentare, reducerea costurilor bugetare si impiedicarea prabusirii veniturilor agricole. Primele masuri de reforma insa s-au lovit de rigiditatea functionala a sistemului creat de PAC. Sistemul de subventionare, bazat pe garantarea preturilor de productie, a dat nastere la dependente structurale greu de ajustat.

Prima modificare a PAC a fost operata in 1979, insa schimbari importante au fost introduse intre 1984 si 1988. Reamintim ca sistemul garantarii preturilor de productie constituia miezul PAC.

Inainte de aplicarea modificarilor mentionate, agricultorii primeau un pret minim pentru produsele lor, chiar daca aceste produse erau excedentare si contribuiau la marirea stocurilor comunitare de interventie ce trebuiau ulterior exportate pe piata mondiala apeland la subventii.

Totusi sistemul de sustinere a preturilor a permis Comunitatii sa atinga gradul de autosuficienta la majoritatea produselor agricole. In 1973, nevoile comunitare de cereale, carne de vita, produsele lactate, carne de pasare si legume erau asigurate in proportie de 100% din productia proprie.

Uniunea Europeana producea inainte de 1993 cu 20% mai multe cereale decat avea nevoie. Chiar daca luam in considerare exporturile si stocurile strategice, excedentul ramas este destul de important. Fara o actiune concertata de reforma, acest dezechilibru crescand al pietei s-ar fi agravat. Inainte de 1993, productia agricola a Comunitatii Europene crestea in medie cu 2%, in timp ce cererea stagna sau chiar era in scadere.

In anumite sectoare ale agriculturii, progresul stiintei si tehnologiei a permis agricultorilor o sporire remarcabila a randamentelor, ceea ce a contribuit la marirea excedentelor. Intre 1970 si 1990 randamentele cerealiere s-au dublat in Franta si Olanda. In acelasi timp, randamentele la lapte in aceste doua tari, precum si la zahar in Italia au crescut cu 505.

Schimburile inregistrate in gustul consumatorului, precum o scadere a atractiei pentru carnea rosie sau pentru produsele lactate au accentuat dezechilibrul intre cerere si oferta. Pe de alta parte, produse importate, in particular oleaginoasele si asa numitele produse de substitutie a cerealelor, ce nu sunt in totalitate acoperite de taxe vamale sau de prelevari la import, continua sa fie mai avantajoase decat cerealele in furajarea animalelor. Aceste produse castiga noi segmente pe piata europeana, deoarece acestea raman in continuare competitive. Lacunele PAC le da posibilitatea evitarii rigorilor principiului preferintei comunitare concurand in felul acesta cerealele comunitare si substituindu-le in consumul animalelor.

In ciuda eforturilor facute pentru a impiedica o noua crestere a costurilor bugetare aferente PAC, sumele din bugetul comunitar consacrate agriculturii nu au incetat sa creasca; de la 26 miliarde ECU in 1988, acestea s-au ridicat la 36 miliarde in 1992, continuand sa creasca in ciuda reformei intreprinse in 1992. Anul financiar 1994 a fost primul an in care efectele bugetare ale reformei au fost simtite. Proportia bugetului comunitar consacrata agriculturii s-a diminuat in termeni relativi. Daca in 1988 aceasta era de 63%, in 1994 ea s-a redus la 49,7%. Aceasta situatie insa nu este decat reflectarea cresterii cheltuielilor consacrate altor politici, in special celor referitoare la dezvoltarea sociala si regionala.

Daca pana in 1993 sumele suplimentare erau in principal absorbite de acumularea stocurilor excedentare si de subventiile necesare desfacerii lor pe pietele mondiale, dupa 1993 acestea au fost canalizate catre compensarea pierderilor rezultate din reducerea sustinerii preturilor.

In 1991, PAC se gasea in situatia in care nu mai aducea un sprijin indispensabil agricultorilor, nici micilor exploatari si nici celor situate in regiunile defavorizate ale Comunitatii. Practic, resursele financiare comunitare erau prost repartizate. Incercarile pentru operarea unor modificari substantiale vizand reducerea costurilor si comprimarea excedentelor au fost temperate. Pentru cea mai mare parte a produselor, garantiile acordate au fost supuse unor plafoane. In felul acesta agricultorii ce nu respectau plafoanele erau obligati sa suporte o taxa de prelevare necesara desfacerii excedentelor rezultate. Cu toate acestea bugetul comunitar nu a incetat sa creasca. In acelasi timp consumatorul comunitar trebuia sa suporte cresterea preturilor cu amanuntul la alimente. Intre 1985 - 1991 indicele preturilor agricole a crescut cu 17,9%, in timp ce preturile alimentare cu amanuntul au crescut cu 30% in aceeasi perioada.

Inainte de 1992, PAC se gasea cu siguranta intr-un impas, deoarece in timp ce agricultorii faceau sacrificii, eforturile erau putin benefice consumatorilor si contribuabililor. Mai mult, pana in momentul declansarii reformei, PAC a evoluat de asa maniera incat 205 din agricultorii Comunitatii erau beneficiarii a peste 80% din buget. Acestia reprezentau in general exploatarile cele mai mari si cele mai eficiente. Micile exploatari insa au beneficiat cel mai putin de ajutorul acordat prin PAC, nefiind in masura sa profite pe deplin nici de noile tehnologii sau de metodele intensive de productie.

Importul de furaje ieftine a castigat segmente importante de piata in detrimentul cerealelor europene, ale caror excedente au dat nastere la stocuri uriase devenite de acum structurale. In anumite parti ale Comunitatii supra exploatarea terenurilor, prin folosirea de ingrasaminte si pesticide, a condus la o crestere fara precedent a randamentelor, in timp ce regiunile agricole marginale erau afectate de exodul rural si desertificare. O actiune energica se impunea de urgenta.

Nevoia de reforma a PAC. Reforma Mc Shary (1992

a.      Primele etape

Primele reactii ale comunitatii la efectele negative ale PAC au aparut la sfarsitul anilor '70. Desi modeste, in 1979 au fost operate primele schimbari la sistemul preturilor nelimitat garantate. S-a decis astfel, sa se introduca o taxa de coresponsabilitate la productia de lapte, cu scopul transferarii asupra producatorilor a unei parti din cheltuielile de stocare si a subventiilor necesare exportarii pe piata mondiala a excedentelor acumulate. In scurt timp insa, taxa de coresponsabilitate stabilita s-a dovedit insuficienta pentru stoparea cresterii productiei de lapte.

Anul urmator insa, ministrii agriculturii au recunoscut in principiu ca PAC trebuie sa ia in considerare o anumita limitare a productiei. Pentru a restrange oferta la nivelul cererii (consumul interior plus export), in 1984 a fost introdus sistemul cotelor la productia de lapte. In 1988 au fost operate schimbari radicale in PAC. In aceasta directie, consiliul Ministrilor a decis sa plafoneze cheltuielile agricole suportate pe viitor de comunitatea Europeana. Cresterea cheltuielilor agricole trebuia sa ramana net inferioara ritmului de crestere a PIB in comunitate. S-a instituit astfel o "linie directoare" obligatorie, fixand un plafon, prin care rata cresterii cheltuielilor pentru agricultura nu mai putea sa depaseasca 74% din rata de crestere a PIB-ului comunitar.

"Cei doisprezece" au decis atunci sa aplice plafoane pentru garantiile acordate principalelor produse comunitare, exceptie facand laptele, pentru care sistemul cotelor fusese stabilit in 1964, si zaharul, ce fusese dintotdeauna supus regimului cotelor la productie. Aceste limitari, denumite stabilizatori, erau mecanisme destinate a controla cheltuielile comunitare aferente organizarii comune a pietei. Stabilizatorii functionau pe baza unuia si aceluiasi principiu fundamental: daca productia depasea un nivel determinat (cantitatea maxima garantata, CMG), atunci sprijinul acordat agricultorilor se reducea automat. Aceasta reducere se aplica ansamblului productiei si nu numai asupra partii ce depasea CMG. Pentru cereale, CMG a fost fixat la 160 milioane tone pe an. In cazul depasirii acestui plafon, se proceda la reducerea pretului cu 3% pe parcursul anului urmator recoltei luate in considerare. Reducerile de pret fiind cumulative, orice productie care depasea CMG pentru a doua oara dadea nastere unei noi reduceri de preturi de 3%.

Referat: Proiect la gestiunea financiara a intreprinderii Referat: Documentatie pentru cresterea ciupercilor comestibile - prelucrarea compostului - amenajarea spatiului pentru cresterea ciupercilor

Stabilizatorii au avut un succes limitat. Acumularea excedentelor, in special in sectoarele carnii de bovine si lapte, continuau sa cantareasca greu in bugetul comunitar. In acelasi timp, preturile pe pietele cerealiere mondiala, reflectand devalorizarea dolarului in raport cu monedele comunitare, antrenau o crestere a costului subventiilor la export. Conjunctura internationala a condus la pierderea de catre Comunitate a unor piete traditionale de export, precum republicile din fosta URSS si anumite regiuni din Orientul Mijlociu.

Toate aceste evolutii au facut ca trei ani mai tarziu, reforma din 1988 sa se dovedeasca deja inadaptata. Exista totusi un sector in care PAC s-a dovedit eficace: dezvoltarea rurala in ansamblul sau.

PAC a dispus dintotdeauna de fonduri pentru sprijinirea modernizarii si restructurarii sectorului agricol. Primul program finantat de sectiunea "orientare" a Fondului European pentru Orientare si Garantii Agricole a demarat in 1972.

Incepand din 1988, Comunitatea a mobilizat simultan sectiunea "orientare" din FEOGA, Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER) si Fondul Social European (FSE), intr-o actiune concertata in beneficiul dezvoltarii rurale. Obiectivul acesteia este diversificarea activitatilor economice din zonele rurale si dezvoltarea infrastructurilor aferente acestora, in scopul sustinerii sectorului agricol ce va continua sa constituie temelia Europei rurale.

In toate regiunile care au nevoie de ajutorul sau, sectiunea "orientare" din FEOGA, incurajeaza investitiile destinate sa amelioreze competitivitatea exploatarilor agricole, prin interventii sub forma proiectelor de modernizare, instalarea tinerilor fermieri, instituirea unor programe de pensionare anticipata sau de ajutoare destinate agriculturii din zonele de munte si din zonele defavorizate.

De asemenea, actiunile intreprinse in acest sens contribuie in egala masura la finantarea proiectelor menite sa:

reduca productiile excedentare;

amelioreze transformarea si comercializarea produselor agricole si silvice;

amelioreze folosinta neagricola a terenurilor arabile;

protejeze mediul inconjurator si sa incurajeze impadurirea terenurilor.

In 1991 comunitatea a lansat o noua initiativa destinata in principal regiunilor rurale. Aceasta initiativa denumita "Leader2" este un program de auto-asistenta a regiunilor periferice sau a colectivitatilor rurale numarand intre 5.000 si 100.000 locuitori. "Leader" finanteaza proiectele dezvoltate de asociatiile locale si alte grupuri in vederea diversificarii bazei economice a zonelor rurale, promovarii asistentei tehnice, furnizarii de consultanta.

Aceste elemente ale programului de dezvoltare rurala in curs de desfasurare in Uniunea Europeana au constituit precursorii masurilor de acompaniere continute in reforma decisa in 1992 si destinata sustinerii agricultorilor.

b.      Modificarea decisiva: Reforma McShary (1992)

Constienta de nevoia unei restructurari substantiale, Comisia a inaintat noi propuneri de reforma in 1991. In aceste propuneri de reforma, comisia a declarat ca singura optiune viabila oferita agriculturii comunitare pe termen lung rezida intr-o politica de preturi competitive. Numai aceasta formula permite comunitatii sa faca fata unei concurente inevitabile, atat pe piata interna, cat si pe pietele mondiale. Reforma politicii agricole trebuie sa-i incite pe agricultori sa recurga la metode de productie mai puti intensive, reducand astfel impactul negativ asupra mediului si excedentele de productie agricole.

Scopul noii politici agricole era sa asigure corelarea ofertei cu cererea, fara a afecta viata fermierilor din mediul rural. Numai instrumentele financiare se vor schimba. Orice scadere a pretului va fi acoperita printr-un sistem de compensari directe.

Dupa mai mult de un an de discutii si negocieri, Consiliul de Ministri a adoptat oficial in iunie 1992, reforma cea mai radicala si mai ambitioasa pe care agricultura europeana a cunoscut-o in cei treizeci de ani ce s-au scurs de la instituirea PAC. Aceasta reforma a fost inevitabila pentru o comunitate ce dorea sa sparga cercul vicios: preturi agricole ridicate - supraproductie.

Asa cum s-a vazut, remediile mai putin radicale intreprinse pana in 1992 au esuat. Reforma din 1992, cunoscuta sub numele de McShary, constituie piatra unghiulara a unei strategii vizand plasarea PAC in centrul strategiei de dezvoltare rurala a Uniunii Europene.

Obiectivele sale esentiale sunt in numar de cinci:

mentinerea Comunitatii in randul producatorilor si exportatorilor de produse agricole, prin cresterea competitivitatii agricultorilor sai, atat pe pietele interne, cat si pe pietele de export;

reducerea excedentelor prin reducerea productiei la nivelul cererii manifestate pe piata;

diminuarea preturilor la consum si concentrarea ajutorului asupra agricultorilor ce au cea mai mare nevoie de sprijin;

incurajarea agricultorilor sa nu-si abandoneze terenurile;

protejarea mediului si dezvoltarea potentialului natural al satelor.

Elementul central al pachetului reformei consta in reducerea preturilor la produsele cheie si scoaterea din cultura a terenurilor arabile. Pentru compensarea pierderilor pe venit rezultate din aceste doua masuri, agricultorii vor primi compensatii directe. Reforma McShary se refera inainte de toate la cereale oleaginoase, plante proteice si carne de bovine.

Preturile minime garantate ale cerealelor se diminueaza cu 295 in decurs de trei ani incepand cu campania agricola 1993/94. Prin aceasta reducere, preturile cerealelor comunitare se vor apropia de nivelul celor de pe piata internationala. Pentru mentinerea unei limite rezonabile (aproape 40%) a preferintei comunitare, un pret minim la import se aplica importurilor de cereale pe piata comunitara. Mai mult, o cantitate determinata din suprafata arabila destinata cerealelor va fi retrasa din cultura, in functie de crearea estimata pe piata. In primul an suprafata retrasa din cultura reprezinta 15% din suprafata cerealiera a UE.   

Obligatia de inghetare a terenurilor nu se aplica micilor producatori de cereale din Comunitate, adica fermierilor ce cultiva aproximativ mai putin de 20 ha (media comunitara). Terenurile retrase din cultura pot fi utilizate in scopuri productive nealimentare, spre exemplu pentru producerea de cereale destinate fabricarii de biocarburanti.

Producatorilor de cereale li se compenseaza direct si integral pierderea pe venit rezultata din reducerea preturilor garantate. Compensarea este conditionata de retragerea din cultura a 15% din suprafata cultivata cu cereale, oleaginoase si plante proteice. Platile compensatorii directe pentru sustinerea veniturilor sunt calculate pe baza randamentelor medii ale fiecarei regiuni agricole din UE. Pe aceeasi baza se calculeaza si platile compensatorii destinate sa acopere pierderile de venit rezultate ca urmare a retragerii din cultura a terenurilor. Micii producatori insa, primesc compensatii fara obligatia de inghetarea a unui procent din suprafata cerealiera.

Trecerea de la sistemul de garantare a preturilor la un sistem de sprijinire directa a veniturilor agricultorilor are darul sa alinieze sectorul cerealier la principiile aplicate celorlalte produse, precum oleaginoasele, legumele transformate, uleiul de masline si tutunul.

Un alt domeniu important al reformei McShary il constituie reducerea preturilor garantate la carnea de bovine. Pe parcursul acelorasi trei ani, preturile lor vor fi reduse cu 15%. Pentru crescatorii de animale aceasta reducere va fi compensata in doua moduri :

- Agricultorii ce folosesc pasunatul liber primesc o prima suplimentara pe cap de animal, destinata incurajarii acestui tip de crestere extensiva a bovinelor in defavoarea cresterii intensive in sistem industrial.

- Primele nu sunt acordate si crescatorilor ce-si cresc animalele in grajd, dar ei pot fi compensati pentru pierderile rezultate din reducerea preturilor la carnea de bovine prin utilizarea de cereale furajere ieftine pentru hrana animalelor. Mai mult, primele existente pentru boi si pentru vacile de lapte au fost majorate. In loc sa piarda bani in cadrul sistemului reformat, agricultorii ce practica cresterea extensiva a animalelor vor avea de castigat. Acest lucru este valabil si pentru micii producatori de cereale, care nu sunt obligati sa apeleze la retragerea din cultura a terenurilor. In cadrul noului sistem, veniturilor lor brute pot sa creasca.

Schimbarea mecanismelor pietei pentru o serie de produse individuale este insotita de masuri de acompaniere adiacente, care sunt destinate incurajarii metodelor de cultura menite sa protejeze mediul inconjurator (bazate pe utilizarea in mica masura a ingrasamintelor si pesticidelor), finantarii programelor de impadurire a terenurilor si asigurarii gestionarii terenurilor retrase din cultura.

Mai mult, UE co-finanteaza regimul de pensioare anticipata mai avantajos pentru agricultorii cu varste peste 55 ani, lasand astfel locul tinerilor agricultori.

Reforma McShary, chiar daca radicala, nu inceteaza sa se sprijine pe principiile fundamentale ale PAC. Ea da agricultorilor asigurarea ca UE nu si-a schimbat angajamentul sau fundamental in ceea ce ii priveste. Chiar daca preturile sunt scazute, preferinta comunitara este respectata. Piata unica a produselor agricole si aplicarea preturilor unificate pe tot teritoriul Uniunii au fost mentinute. Ca si in cazul sustinerii preturilor, costul ajutoarelor directe platite agricultorilor sunt suportate din bugetul comunitar, fara sa apara fisuri in ceea ce priveste solidaritatea financiara. Datorita faptului ca acordul din 1992 integreaza aceste ajutoare in categoria cheltuielilor obligatorii, carora Uniunea trebuie sa le faca fata cu prioritate absoluta, agricultorii sunt protejati contra riscului reducerii eventuale a nivelului compensatiilor.

Impactul reformei din 1992

In urma reformei din 1992 (McShary), costul PAC a devenit mult mai suportabil pentru guvernele Statelor membre, lucru ce nu ar fi fost posibil prin continuarea sistemului anterior. Cea mai mare parte a acestui buget va servi platii ajutoarelor directe pentru agricultori, iar o parte mai putin consistenta va continua sa gestioneze excedentele si sa subventioneze exporturile pe pietele mondiale. Gratie reducerii preturilor garantate, agricultorii comunitari au devenit mai competitivi, atat pe pietele interioare, cat si pe cele mondiale.

Natura reformei a avut darul sa schimbe modul de functionare a sistemului de sustinere a agriculturii. Pentru prima oara reforma a prevazut niveluri diferite de compensare in diferitele regiuni ale Uniunii, avand ca baza de calcul statisticile privind productia si randamentul. Mai mult, suma compensatiilor varsate nu va depinde numai de pret, ci si de cantitatea produsa.

Pentru cereale, compensarile vor depinde de numarul de hectare cultivate si de localizarea acestora. Ajutorul acordat crescatorilor de bovine va depinde de marimea septelului si de metoda de crestere practicata.

In sistemul anterior, bazat pe sustinerea pretului fara impunerea de limite la cantitatile de produse, in momentul cand preturile erau inghetate, agricultorul nu avea alta posibilitate de ameliorare a situatiei sale decat prin cresterea randamentelor si deci, producand mai mult. In prezent, el primeste o compensare de venit integrala, fara a fi obligat sa produca mai mult.

Acest sistem de sustinere directa a veniturilor nu mai creeaza o dependenta a fermierului fata de o anumita forma de asistenta publica. Sistemul de sustinere a pretului aplicat anterior, le acorda de facto subventii care chiar daca erau mai putin vizibile nu erau mai putin reale. Un sistem care consta in vanzarea directa catre depozitele frigorifice ale comunitatii, la preturi dinainte garantate, a produselor ce nu aveau nici un fel de sansa de a fi competitive pe pietele mondiale nu avea mai nimic in comun cu principiile pietei libere. In cazul sistemului reformat cea mai mare parte a veniturilor agricultorilor provine de pe piata. Ajutorul pentru sustinerea veniturilor va constitui un supliment.

Reforma va permite o stabilizare a productiei la un nivel mai apropiat de consumul comunitar. Ea va frana in mod sigur cresterea viitoare a productiei, fara sa antreneze totusi reduceri majore ale nivelurilor ei actuale. Singura ratiune de crestere a productiei in viitor va fi gasirea de noi piete de desfacere. Aceste piete vor fi insa aprovizionate prin exporturi concurentiale si nicidecum prin exporturi subventionate. Gratie reducerilor de pret, in mod normal produsele ar trebui sa fie mai ieftine pentru consumatorul final.

Consumatorii ar trebui sa profite de aceste reduceri de pret, dar nu integral. Preturile bunurilor alimentare vor creste cu siguranta mai incet pe parcursul anilor urmatori decat rata generala a inflatiei pe ansamblul economiei europene.

Exista cu siguranta un domeniu in care consumatorii au de castigat: calitatea. Din 1985, Comisia Europeana propune ca o parte integranta a PAC sa fie criteriile de calitate. Produsele de calitate ar trebui sa beneficieze de o bonificare in raport cu produsele de masa. S-au introdus noi reguli in materie. Ele prevad utilizarea etichetelor speciale si a certificatelor de garantare a calitatii, pentru informarea consumatorului ca este vorba de un produs de calitate. S-a adoptat o reglementare privind metodele de productie biologica a produselor agricole si a marfurilor alimentare. O noua directiva protejeaza denumirea de origine controlata.

S-a avut in vedere o calitate superioara, fixarea unor norme de igiena severa pentru bunurile alimentare ale UE si furnizarea de informatii adecvate consumatorilor despre valoarea dietetica a alimentelor.

O atentie deosebita se acorda specialitatilor regionale fabricate potrivit procedeelor traditionale, precum branza pe baza de lapte nepasteurizat, vinurile locale, carnea afumata sau sarata. UE trebuie sa asigure respectarea regulilor de igiena obligatorie in momentul vanzarii acestor produse.

Reforma recompenseaza modelele mai putin intensive de cultura si crestere a animalelor. Sistemul anterior de sustinere a preturilor pentru un nivel nelimitat al productiei a incurajat nu numai recurgerea masiva la ingrasaminte si pesticide, dar si cresterea productiilor cu randament ridicat. In fapt, confruntati cu o inghetare a preturilor, producatorii nu aveau alt mijloc de crestere sau cel putin de mentinere a nivelului anterior de venit decat producand mai mult pentru acelasi pret. Mai mult, agricultorii pot acum sa ramana in agricultura lucru care nu era posibil in sistemul anterior. Pana in prezent, numarul exploatarilor agricole s-a redus intr-un ritm de 3% pe an.

Daca era putin probabil ca reforma va inversa complet aceasta tendinta, ea trebuia cel putin sa incetineasca acest proces. Practic, ajutorul financiar va fi canalizat si se va adresa in particular categoriilor de agricultori celor mai vulnerabile si modelelor extensive de cultura si crestere a animalelor.

Pentru toate aceste ratiuni, si gratie faptului ca reforma a pus accent pe masurile de sprijin ecologic si social, programul reformei a fost chemat sa devina pivotul strategiei de piata a UE in vederea unei dezvoltari rurale echilibrate.

Reforma PAC si mediul inconjurator

Reforma a implicat participarea activa a agricultorilor la protectia mediului. Operatiunile de impadurire sau de gestiune a suprafetelor forestiere sunt remunerate la fel ca oricare alta activitate economica. Pastrarea patrimoniului rural al Uniunii si al satelor europene va avea mult de castigat.

Noua PAC dinamizeaza eforturile pe care le desfasoara in vederea ajutarii zonelor rurale sa-si mentina un nivel de activitate economica suficienta pentru mentinerea dinamismului colectivitatilor locale. Aceasta nu ar fi fost posibila in cadrul PAC anterioare. Exodul agricultorilor ce paraseau satul pentru oras nu facea altceva decat sa accelereze spirala declinului unui sector agricol cu infrastructura insuficienta si servicii neadecvate.

Impactul international al Reformei McShary

Uniunea a avut sansa de a-si exporta produsele la un nivel de subventionare mai scazut, sau chiar fara sa apeleze la subventii, si de a juca un rol mai activ si pozitiv in evolutia schimburilor internationale. Pe termen mediu scaderea preturilor va permite diminuarea nivelului de suport direct varsat agricultorilor.

Aceasta este una din modalitatile prin care comunitatea a contribuit la facilitarea progresului in negocierile GATT din cadrul Rundei Uruguay. Programul de reforma devenise indispensabil datorita costurilor excesive ale excedentelor si incapacitatii UE de a asigura un nivel adecvat pe venit pentru anumite categorii de agricultori.

Mesajul lansat de reforma partenerilor UE a fost clar : Uniunea se asociaza miscarii ce tinde catre un mai mare grad de liberalism in schimburile mondiale, dar  ea nu abandoneaza nici principiile si nici instrumentele de baza ale PAC.

In ciuda scaderii preturilor, datorita mentinerii unei productii destul de importante, Uniunea va continua sa joace rolul sau de furnizor de ajutor alimentar de urgenta tarilor care au nevoie. Dar ea nu vrea sa se transforme in donator pe termen lung fata de tarile care sunt capabile sa-si dezvolte propriul lor sector agricol productiv.

Agenda 2000 si obiectivele PAC.

In conformitate cu Agenda 2000, obiectivele PAC sunt urmatoarele:

Continuarea proceselor de reforma incepute in 1992 prin reducerea preturilor si cresterea valorii platilor compensatorii;

Imbunatatirea competitivitatii produselor din UE prin scaderea preturilor;

Garantarea sigurantei si calitatii alimentelor pentru consumatori prin imbunatatirea procesarii si marketingului produselor agricole;

Imbunatatirea sistemului de productie prin protejarea mediului inconjurator si respectarea conditiilor de bunastare pentru animale printr-o politica mai exigenta in acest sens;

Integrarea componentei de mediu in instrumentele si obiectivele politicii agricole comune;

Introducerea in cadrul PAC a unei politici complexe de dezvoltare rurala, care sa permita asigurarea unor venituri stabile si a unui standard de viata echitabil pentru populatia ocupata in agricultura, sa creeze oportunitati si alternative de angajare a fermierilor si familiilor lor;

Simplificarea legislatiei;

Flexibilitate in domeniul alocarii sprijinului PAC in statele membre.

Reforma Fischler din 2003

In septembrie 2003, Consiliul Uniunii a adoptat o noua reforma a PAC, cunoscuta sub denumirea de "Reforma Fischer", dupa numele comisarului pentru agricultura al UE. Scopul esential al respectivei reforme a fost asigurarea unui mai bun echilibru pentru sustinerea mediului rural, prin transferarea unor fonduri din Pilonul 1 al PAC - Agricultura, in Pilonul 2 - Dezvoltarea rurala. Prin aceasta reforma s-a urmarit crearea conditiilor ca fermierii sa aiba libertatea de a produce ceea ce se cere pe piata.

Obiectivul general al acestei reforme l-a constituit, asadar, orientarea cu precadere spre cerintele pietei, sprijin mai putin distorsionat pentru comertul agricol si centrarea activitatii mai mult pe calitate si mai putin pe cantitate.

Obiectivele specifice ale noii politici agricole comune sunt:

Sustinerea atat a intereselor consumatorilor, cat si pe cele ale producatorilor agricoli;

Protejarea in mai mare masura a economiei rurale si a mediului;

Mentinerea disciplinei financiare, prin incadrarea stricta in baremurile de cheltuieli;

Facilitatea negocierilor cu OMC privind comertul cu produse agricole;

Stimularea competitivitatii fermierilor pe piata interna si externa;

Stimularea aplicarii tehnologiilor "prietenoase fata de mediu";

Orientarea productiilor spre calitate si spre beneficiul regional;

Pastrarea specificitatii zonelor rurale. Principala schimbare adusa de reforma din 2003 se refera la modul de acordare a subventiilor agricole, care vor fi decuplate, ceea ce inseamna ca cea mai mare parte a acestora va fi platita independent de volumul productiei.

Reforma din 2003 a PAC a avut ca obiectiv si intarirea politicii de dezvoltare rurala, prin masuri de protectie a mediului si de a imbunatati ajutorul acordat tinerilor agricultori pentru investitii.

Prin Acordul de la Luxemburg, din iunie 2003, s-a decis ca noua Politica Agricola Comuna sa se bazeze pe urmatoarele principii:

O mai mare orientare spre cerintele pietii;

Amplificarea masurilor de dezvoltare rurala;

O sustinere mai putin birocratizata;

Schimbarea unor instrumente de politica de piata comuna'.

Din pacate, ultima reforma dezavantajeaza tarile nou aderente la UE, indeosebi Polonia, Romania si Bulgaria, a caror agricultura detine o pondere importanta in producerea PIB si au nevoie de un sprijin mai sustinut pentru restructurare si modernizare.

Rolul Politicii Agricole Comune in viitor.

Reformele PAC adoptate in 1992 si 2003 nu rezolva toate problemele agricole ale Uniunii Europene. Aplicarea mecanismelor adoptate necesita un anumit numar de ani. Eficacitatea unora, precum reducerea preturilor garantate, depinde de evolutia preturilor mondiale, asupra carora Uniunea nu are decat un control foarte limitat. In acelasi timp, PAC contine un numar important de contradictii. Pe de o parte, se incurajeaza tehnologia si ingineria genetica, toate acestea dand nastere unor randamente mult mai ridicate la lapte si conducand la aparitia unor soiuri de cereale mult mai productive. Pe de alta parte, Uniunea incearca sa reglementeze productia si sa limiteze dreptul de a produce.

Daca Uniunea vrea sa aiba un sector agricol performant, producand bunuri de consum intr-o economie moderna, ea trebuie sa accepte regulile pietei, si in particular regulile concurentei. Ori, UE vrea, de asemenea, ca agricultorii sa-si asume o functie de serviciu public in materie de gestiune si conservare a satelor. Aceasta implica cu siguranta noi costuri.

Tehnologia va castiga inca in importanta si va furniza metode de productie mult mai complexe si specii de animale si soiuri de plante cu randamente superioare. Dar tehnologiile nu se vor limita a fi un simplu mijloc de productivitate sau un garant al uniformitatii productiei. Ele vor contribui, de asemenea, la promovarea metodelor extensive de productie.

In ciuda reformei, va continua tendinta de concentrare a activitatii agricole in regiunile cele mai favorabile ale UE. Suprafata totala cultivata va fi redusa in continuare, chiar daca au fost facute eforturi in favoarea culturilor extensive si a cresterii animalelor in stabulatie libera.

Terenurile scoase din productie nu vor fi totusi abandonate. Reforma PAC a pus la punct programe de impaduriri si de gestiune a terenurilor, crearea de parcuri si rezervatii naturale, etc.

Chiar daca productia se va stabiliza, aceasta nu inseamna totusi ca agricultorii nu vor putea sa castige mai multi bani adoptand o intreaga gama de noi produse, in special cele cu valoare adaugata ridicata.

Desi nivelul alimentatiei tinde sa se stabilizeze in Europa, ca de altfel, peste tot in lume, nevoia de a raspunde gusturilor rafinate ale consumatorilor va stimula aparitia noilor produse si va incuraja noi nivele de calitate pentru produsele existente.

Nu exista nici o indoiala ca numarul agricultorilor va continua sa scada in UE in anii viitori. Structura actuala a anumitor tari in care partea agriculturii din PIB este superioara mediei europene trebuie sa se schimbe. Amploarea schimbarilor viitoare este totusi dificil de prevazut. Ramane de vazut modul in care vor reactiona agricultorii la solicitarile societatii europene postindustriale, care le cere sa-si depaseasca rolul lor traditional de furnizori de alimente. Rolul marginal pe care l-au avut pana acum in protectia mediului va deveni mult mai important.

Agricultorilor li se va cere sa joace un rol deosebit in dezvoltarea altor activitati, la care unii dintre ei participa deja: agroturismul, artizanatul si atelierele de productie industriala la scara mica.

Chiar daca poate parea paradoxala, incurajarea pensionarii anticipate a agricultorilor acorda tinerilor posibilitatea sa imbratiseze profesia de agricultor si sa mentina astfel tineretea si dinamismul satului, asigurand o viata linistita si decenta agricultorilor pensionari. Pe de o parte, pensionarea agricultorilor varstnici elibereaza terenurile, care regrupate cu cele ale micilor exploatari inconjuratoare permit crearea de exploatari viabile pentru tinerii agricultori. dimensiunea acestora fiind insuficienta, nici una din cele doua categorii de exploatari nu ar fi viabila luata separat. Pe de alta parte, tinerii agricultori se confrunta in zilele noastre cu numeroase probleme, motiv pentru care ei au vadita nevoie de ajutor. Ei trebuie sa faca fata dificultatilor tinand de dreptul de proprietate in momentul in care trebuie sa cumpere pamant. Probleme de mostenire pot interveni atunci cand trebuie sa-si compenseze fratii sau surorile pentru a pastra in integralitate exploatarea familiala. De asemenea, ei au nevoie de un nivel de pregatire care sa raspunda noilor tehnologii si metode moderne de gestiune si de contabilitate. Tinerii sunt dornici de cunoastere. Soarta agriculturii europene se afla in mainile lor.

PAC si largirea UE. Spre Europa Centrala si de Est.

Situatia Romaniei

Decizia de extindere a Uniunii Europene catre Est necesita ajustari de ambele parti ale continentului, pentru a face din procesul integrarii un succes. Preocuparile in acest sens sunt legate in primul rand de ajustarea politicilor agricole. Asa cum am vazut, PAC reprezinta cea mai costisitoare politica a UE. Cresterea numarului tarilor membre de la 15 la 27 si aplicarea instrumentelor actuale ale PAC noilor membri va conduce la o crestere semnificativa a bugetului comunitar. Ambiguitatile si exagerarile in acest domeniu au determinat Comisia Europeana sa pregateasca si sa prezinte Consiliului European de la Madrid din decembrie 1995 o Strategie agricola in perspectiva largirii UE. Prin aceasta, UE evalueaza posibilitatile ajustarii in continuare a PAC, tinandu-se cont de continuarea tendintei de liberalizare a comertului mondial cu produse agricole, inceputa de runda Uruguay, si de acceptarea de noi membri. Aceasta ajustare s-a realizat prin ultima reforma din 2003.

PAC a ocupat un loc important si in timpul discutiilor asupra bugetului Uniunii pentru perioada 2007 . 2013. Franta - principalul beneficiar al fondurilor asigurate de PAC - a fost principalul sustinator al capitalului destinat agriculturii din viitorul buget.

Cele 10 tari care au aderat la 1 mai 2004 au incheiat negocierile la sfarsitul anului 2002. In cadrul negocierilor s-a incercat intrarea in vigoare, la data aderarii, a celei mai mari parti din legislatia comunitara. Totusi, au fost negociate perioade de tranzitie, fie pentru a da noilor tari membre timp de adaptare, fie pentru a evita socurile excesive in vechile state membre. Aceste perioade de tranzitie ce reprezinta derogari limitate in timp de la dreptul comunitar, au fost fie acordate (in cazul achizitiilor de terenuri agricole), fie impuse noilor state aderente (mentinerea restrictiilor la libera circulatie a muncitorilor).

Cateva exemple de perioade tranzitorii acordate unor tari care au aderat la 1 mai 2004:

Autorizarea mentinerii unor ajutoare de stat (Slovacia - 2006, Slovenia - 2009, Malta - 2015);

Derogare referitoare la continutul minim in grasime al laptelui integral (Cipru, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia - 2009);

Organizarea pietei interne a carnii de vita (Cipru - 2009);

Alimentatia albinelor (Letonia, Lituania - 2005);

Derogarea de la dispozitiile comunitare privind diferite produse vini - viticole (Slovenia - 2007; Malta - 2008; Ungaria - 2014);

Lupta contra bolilor cartofului (Lituania - 2005; Polonia, R. Ceha, Slovenia - 2009);

Organizarea comercializarii unor tipuri de seminte (Cipru, Letonia, Malta, Slovenia - 2009);

Amanarea aplicarii unor reguli cu privire la productia si comercializarea produselor lactate (Polonia - 2006; Malta - 2009);

Neaplicarea regulilor privitoare la productia si comercializarea piersicilor (Polonia, Slovacia - 2006;

Derogare de la aplicarea exigentelor aplicabile la sub-produsele animale, nedestinate mediului urban (Letonia - 2004).

Situatia Romaniei

In procesul de tranzitie la economia de piata, agricultura romaneasca a suferit transformari majore : restituirea proprietatii private asupra pamantului, liberalizarea preturilor factorilor de productie si a produselor agricole, spargerea monopolului statului in comertul cu produse agricole, restructurarea si privatizariea serviciilor de stat pentru agricultura. Deocamdata, aceste masuri sunt insuficiente pentru ca piata sa constituie principalul factor regulator al procesului.

In plus, modul de restructurare a agriculturii romanesti dupa 1989 complica si mai mult sarcina decidentilor politici in rezolvarea acestor probleme. Structurile agricole au fost excesiv faramitate, subdezvoltarea sistemului bancar au accentuat gradul de decapitalizare a sectorului, ritmul lent al patrunderii capitalului strain au mentinut ineficienta si lipsa de dinamism a sectorului din avalul agriculturii.

Ajustarea politicii agricole romanesti in perspectiva aderarii la UE trebuie sa tina cont de cresterea gradului de competitivitate pe pietele mondiale de produse agricole si mai ales pe piata europeana.

Analizele Uniunii Europene si ale expertilor romani, efectuata in ultimii ani, au dus la identificarea unor aspecte pozitive, dar si a unor probleme de solutionat, in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, din perspectiva integrarii Romaniei in Uniune.

Intre tendintele pozitive mentionam;

a)          Romania are un potential agricol important, dar neexploatat la nivel optim. Dupa suprafata terenurilor agricole, Romania este pe locul al doilea dupa Polonia in cadrul tarilor Central si Est Europene si pe locul 7 in UE - 27. In plus, atat solul, cat si conditiile climatice sunt favorabile agriculturii.

b)          Importanta agriculturii in economia romaneasca a fost semnificativa, in ultimii ani. In perioada 1999 - 2002, de exemplu, aportul agriculturii in PIB a fost de 10,7 - 13%.

c)          Majorarea ponderii sectorului animal in structura productiei agricole (2002 - 2004).

d)          Productivitatea la cultura graului dur depaseste nivelul mediu din UE.

e)          Trend pozitiv la productia de lapte.

f)           Integrarea tot mai activa a comertului agricol in comertul european (peste 60% din exporturile agricole merg pe relatia UE si CEFTA;

g)          Importanta eco-turismului. Conform unui studiu olandez, Romania este a patra tara ca preferinta pentru turistii din UE, care apreciaza autenticitatea traditiilor din spatiul rural (carutele, oieritul si agricultura traditionala), precum si activitatile ecoturistice (calarie, etc.).

h)          Existenta zonelor montane este un avantaj si nu un handicap.

i)            Tendinta favorabila in dezvoltarea agriculturii organice (de la 18.690 ha la 140.000 ha).

Dintre problemele de solutionat mentionam:

a)          Dinamica PIB-ului agricol si a populatiei ocupata in agricultura au avut, pana in 2004, un trend neconcordant cu tendintele din UE. PIB-ul agricol a scazut la 11%, iar populatia ocupata in agricultura a crescut de la 28% in 1990, la 40% in 2001.

In UE, ponderea agriculturii in PIB a fost, in 2001, de 1,7%, iar populatia din agricultura de 4,2%.

b)          Terenurile agricole sunt excesiv fragmentate, ceea ce determina productivitatea scazuta a sectorului, in lipsa aplicarii lucrarilor mecanizate.

In Romania existau, in 2003, 4.759.229 exploatatii agricole cu o suprafata medie de 2,9 ha, in timp ce, in UE, media suprafetei agricole utilizate este de 18,7 ha.

c)          Acces limitat la servicii si imput-uri datorat lipsei de resurse financiare si decapitalizarii sectorului agricol.

In anul 2004, in Romania, incarcatura pe un tractor era de 53,8 ha, iar pe combina de 86,7 ha. La sfarsitul anului 2003 ha, iar pe combina de 86,7 ha. La sfarsitul anului 2003, din 169.147 tractoare, un numar de 121.170 isi indeplinisera norma de serviciu.

In anul agricol 1999/2000, consumul de ingrasaminte chimice a fost de 23,9 kg substanta activa la ha, ceea ce inseamna ca, in Olanda, era de 21 de ori mai mare, in Marea Britanie de 14 ori, in Franta si Germania de 10 ori, in Grecia de 5 ori, in Italia de 6,8 ori, in Polonia de 4,4 ori, in Slovacia de 2,4 ori.

d)          Activitatile din agricultura au un caracter preponderent de subzistenta si semisubzistenta.

In anul 2001, contravaloarea consumului de produse din surse proprii reprezinta 57,6% din totalul cheltuielilor gospodariilor de agricultori; numai 12,8% din cheltuielile totale erau destinate cumpararii de marfuri nealimentare si 5,4% pentru plata serviciilor.

La nivelul anului 2001, venitul mediu lunar al unei gospodarii de agricultori era de aproximativ 165 euro, ceea ce reprezenta cu 60% din venitul mediu lunar al unei gospodarii de salariati, depasind doar cu 3,4% venitul unei gospodarii de pensionari si cu 12,5% pe cel al unei gospodarii de someri.

e)          Productivitatea scazuta a sectorului agricol: in 2001, productivitatea a fost de 2200 euro/persoana ocupata, ceea ce reprezenta doar 6% din valoarea inregistrata in UE.

Valoarea productiei agricole/ha a fost, in 2002, de 248 euro/ha comparativ cu 2000 euro/ha in UE.

La lapte, productivitatea este de 3000 l/cap de vaca, fata de 5800 l media inregistrata in UE.

f)           Gradul redus de competitivitate al produselor agricole prelucrate a transformat Romania intr-o piata de  desfacere pentru produsele agro-alimentare din import.

Din acest motiv, in ciuda potentialului natural si uman din agricultura, Romania este net importatoare de produse agro-alimentare. In schimb, Romania exporta materii prime agricole si produse cu grad mare de prelucrare: animale vii, cereale, oleaginoase, vin, ciuperci de padure, trufe si nuci.

Dimensiunile mici ale exploatatiilor agricole, caracterul comercial restrans al productiei agricole, preturile mici ale produselor agricole influenteaza asupra veniturilor agricultorilor, a puterii de cumparare si a capacitatii investitionale a acestora.

g)          Romania este net importatoare de produse agro-alimentare.

h)          Slaba dezvoltare a economiei rurale neagricole si lipsa de alternative de ocupare si venit pentru populatia agricola determina:

Migratia tinerilor din mediul rural spre alte tari sau spre mediul urban, care are ca efect o imbatranire accentuata a populatiei rurale;

Nivelul scazut al ratei de ocupare a populatiei rurale;

Ponderea scazuta (doar 43%) a persoanelor care aveau, in 2002, garantia obtinerii unui venit lunar, avand statutul de salariati;

Ponderea ridicata (41%, in 2002) a populatiei ocupate in gospodariile proprii, pe fondul reducerii sectorului public in totalul ocuparii;

Tendinta de degradare a situatiei economice a gospodariilor: mai mult de jumatate din numarul total al gospodariilor din mediul rural fie nu au, in componenta lor, nici o persoana activa, fie au o singura persoana activa ;

i)            Nivelul redus al infrastructurii rurale fizice (retele de drumuri, de comunicatii) si a infrastructurii sociale (unitati scolare si pozitionarea lor fata de domeniul copiilor).

In 2001, doar 10% din drumurile judetene si comunale erau modernizate; din totalul de 3,85 milioane locuinte din mediul rural, in anul 2002, doar 42,8% erau dotate cu instalatii de alimentare cu apa rece (14% din reteaua publica), 0,6% din instalatii de alimentare cu apa calda si 14% cu instalatii de alimentare cu apa calda si 14% cu instalatii de canalizare.

Am asistat la o crestere a decalajelor dintre mediul rural si cel urban in ceea ce priveste accesul la o forma de instruire a tinerilor: doar 48% din populatia in varsta de 15 - 19 ani si 7,7% din populatia in varsta de 20 - 24 de ani din mediul rural mai frecventa o forma de invatamant, comparativ cu 67,6% si 24,6% in mediul urban.

j)            Degradarea solului afecteaza calitatea a cca. 12 milioane ha de teren agricol, din care 7,5 milioane ha sunt teren arabil. Este vorba de eroziunea solului produsa de apa sau de vant; umiditatea crescuta; salinizarea solului; deteriorarea si compactarea solului, deteriorarea chimica; managementul inadecvat al deseurilor; abandonarea terenurilor, diminuarea excesiva a suprafetelor impadurite si a pajistilor.

k)          Intarzieri importante in crearea institutiilor pentru preluarea "acquis-ului comunitar" si accesarea fondurilor comunitare. Din cele 4 cartonase rosii cuprinse in Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din 15 mai 2006, 3 se refereau la intarzieri in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale.

Toate aceste considerente ne conduc la concluzia ca agricultura romaneasca reprezinta una din marile provocari pentru aderarea la Uniunea Europeana. In fapt, agricultura va reprezenta cel mai complex si mai dificil proces integrator in structurile si politicile europene.