SURSELE DE FINANTARE A INVESTITIILOR

La originile oricarei investitii se afla intotdeauna acumulari anterioare ale investitorului direct sau ale altor investitori dispusi sa-si angajeze economiile, in diferite forme, in realizarea proiectului in cauza.

Sursele din care pot fi finantate investitiile sunt:

- surse din interiorul tarii, reprezentate de fondurile proprii ale firmelor, emitere de actiuni, credite bancare pe termen lung sau termen mijlociu, alocatii (subventii) de la buget;

- surse din exterior, sub forma imprumuturilor bancare, a investitiilor directe de capital etc.

Sursele investitionale mai pot fi clasificate in:

"surse proprii (rezultate din exploatarea capitalului propriu sau din autofinantare);

"surse atrase (credite sau imprumuturi, subventii, colaborari cu alti parteneri etc.).

1. Surse interne de finantare

Acoperirea nevoilor de finantare a investitiilor se sprijina, in marea majoritate a cazurilor, pe surse interne (autohtone).

Fondurile proprii ale intreprinderii sau autofinantarea exprima capacitatea acesteia de a produce resurse de investitii din activitatea de exploatare si din alte activitati.

Fondul de dezvoltare ce se constituie de catre societatea comerciala (firma) este alimentat din:

- o parte din profitul net repartizat pentru investitii;

- amortizarea destinata acestui scop;

- sume incasate din vanzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate din dezmembrarea celor scoase din functiune etc.

Profitul net rezultat din exercitiul financiar este repartizat atat pentru dezvoltare, cat si pentru alte destinatii: dividendele actionarilor, premii pentru salariati etc.

Amortismentul cumulat serveste firmei pentru finantarea innoirii activelor fixe (imobilizarilor) ajunse la limita duratei lor de functionare, precum si pentru nevoile de dezvoltare-modernizare (mai rar). Prin amortizare intreprinderea realizeaza de fapt recuperarea investitiilor realizate anterior.

In procesul de amortizare a capitalului si de reinvestire a sumelor astfel recuperate intervin insa cateva influente importante care determina posibile decalaje intre sumele recuperate prin amortizare si nivelul si structura capitalului. Aceste influente sunt determinate de:

- progresul tehnic;

- frecventa inlocuirilor;

- inflatie.

Incasarile din vanzarea utilajelor scoase din functiune pot fi utilizate drept capital pentru investitii.

Unele elemente de active fixe sunt vandute inainte de incheierea duratei lor de functionare sau la sfarsitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele incasate alimenteaza fondul de dezvoltare din care se finanteaza investitiile. De aceste sume se tine seama la aprecierea necesarului de capital pentru achizitia noului utilaj. Pentru aceasta ele se scad din pretul de achizitie al noului utilaj.

Pot exista situatii cand unele masini, cladiri etc., existente in proprietatea firmei sunt utilizate la un nou proiect al sau de dezvoltare-modernizare.

Alte active fixe devenite disponibile, datorita restructurarii activitatii firmei, dar inca bune pentru exploatare, sunt vandute, inchiriate, date in locatie de gestiune etc.

Emiterea si vinderea de actiuni este o cale importanta de crestere a capitalului firmei.

Cresterea capitalului se poate realiza fie prin emisiuni de noi actiuni (crestere efectiva), fie prin emisiuni de actiuni prin mobilizarea rezervelor (restructurarea capitalului).

Emisiunile de noi actiuni sunt supuse unor fundamentari riguroase si reglementari precise. Ele se fac la valoarea nominala a actiunilor, iar firma stabileste un pret tinand cont de doua cerinte:

- pretul sa fie interesant pentru cumparatorii potentiali, adica sa fie inferior cursului ultimei cotatii, daca firma este cotata;

- pretul sa fie peste o anumita limita pentru a nu dispersa prea mult capitalul.

Diferenta dintre valoarea de piata (pretul obtinut la emisiune) si valoarea nominala a actiunilor nou emise constituie "prima de emisiune". Aceasta acopera diferitele cheltuieli ocazionate de cresterea capitalului (reuniuni ale adunarii actionarilor, publicitate etc.) sau poate fi utilizata pentru cresterea capitalului.

Operatiunile de mobilizare a rezervelor au loc prin emisiuni de actiuni care nu maresc valoarea capitalului. Se realizeaza un transfer al pasivului societatii din postul de "rezerve" in posturile de "capital" si "prima de emisiune".

Nefiind vorba decat de o redistribuire, actiunile emise in contul rezervelor sunt atribuite gratuit. Operatiunea poate fi realizata si prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni.

In vederea recapitalizarii, o serie de intreprinderi mici si mijlocii din tara noastra au folosit metoda MEBO, constand in emiterea si plasarea de actiuni catre conducere si salariatii proprii. Astfel, a fost solutionata pe moment problema lichiditatilor.

In intreprinderile mari, propuse pentru privatizare, concomitent cu transferul gratuit al unei parti din patrimoniu catre populatie, are loc vinderea de actiuni prin licitatie, contra numerar.

Un rol important pentru constituirea unor resurse de investitii il au fondurile mutuale, pe calea emiterii si vanzarii de actiuni, prin care se mobilizeaza economiile banesti ale populatiei. Detinatorii incaseaza numai dividende.

Exista unele fonduri mutuale si de investitii, care functioneaza pe principiul participarii deponentilor la investitiile efectuate de fondul respectiv, primind o cota parte din profit, proportional cu valoarea participarii. Cei care doresc sa-si converteasca actiunile in bani lichizi, o pot face prin intermediul bursei de valori.

Imprumuturile bancare pe termen lung si mijlociu

Firmele apeleaza la credite bancare atunci cand resursele proprii sunt insuficiente, in cazul unora cu activitati mai putin rentabile, iar in cazul altora, cu activitate prospera, atunci cand isi propun proiecte de mare anvergura.

Recurgerea la imprumuturi bancare este subordonata unor cerinte specifice pietei financiare, in sensul de a respecta principiul echilibrului financiar al firmei si solvabilitatii sale in caz de conjunctura nefavorabila.

In economia romaneasca, utilizarea creditelor pentru investitii intampina mari obstacole, din cauza dobanzilor extrem de ridicate. Motivul principal il constituie existenta inflatiei. In astfel de imprejurari, bancile practica o rata real-pozitiva a dobanzii (mai mare decat rata inflatiei).

Creditele pentru investitii, in functie de garantiile care stau la baza lor, imbraca mai multe forme:

a) Imprumuturi bancare ce se acorda pe baza de garantii materiale. Aceste garantii se refera la capitalul sau patrimoniul firmei, in special unele elemente ale activului imobilizat, care ar putea fi valorificate la nevoie pentru recuperarea datoriei.

b) Credite ipotecare. Cel care solicita creditul ipotecheaza o valoare, in general cladiri, terenuri si mijloace circulante cu mare transferabilitate (convertire rapida in lichiditati).

Aceasta categorie de credite este, mai restransa, fiind legata de micii investitori, si se refera la locuinte, la micile investitii din agricultura, la micile investitii ale antreprenorilor care lucreaza pe cont propriu, asociatii familiale, mici SRL-uri etc.

c) Credite de cash-flow. Aceste credite nu sunt garantate material. Singura garantie este studiul de fezabilitate al afacerii. In tarile dezvoltate acest tip de credit este categoria cea mai raspandita.

Referat: Raspunde repede si bine - joc didactic la matematica Referat: PROBA DE EVALUARE - numerele naturale de la 100 la 1000

In principu, creditul de cash-flow implica cele mai mari riscuri, comparativ cu celelalte categorii de credite. Astfel, daca din volumul creditelor acordate cu garantie materiala doar 5% ajung in pierdere, la creditele de cash-flow pierderea este de 20% si chiar mai mare. Acest lucru este inteles si acceptat de catre banci, care isi constituie societati de asigurare si provizionare de risc.

Bancile comerciale romanesti evita sa acorde astfel de credite, datorita riscului pe care-l presupun. Pentru acoperirea eventualelor pierderi, bancile trebuie sa instituie masurile care se impun si sa exercite un control asupra agentului economic in cauza, control care sa cuprinda toate laturile activitatii.

Pentru a veni in sprijinul intreprinderilor private, s-a creat Fondul Roman de Garantare a Creditelor, a carui menire este, pe de o parte, sa contribuie la consolidarea sistemului bancar prin asumarea unei parti a riscului existent in acordarea unor imprumuturi. Partea de garantie este de maxim 70% din valoarea creditului asigurat. Stabilirea acestui plafon urmareste implicarea mai activa a bancilor in asumarea raspunderii de impartire a riscului.

In faza initiala, au existat si ezitari din partea bancilor comerciale in a-si asuma riscul acestui gen de credit (cash-flow). Desi exista riscul de a se inregistra si pierderi, la creditul de cash-flow (suportate din provizioanele de risc) trebuie retinut ca ele contribuie intr-o buna masura la dezvoltarea sectorului intreprinderilor private.

Garantiile de credite se acorda pe baza unor criterii privind eficienta si rentabilitatea proiectului. Se au in vedere si unele prioritati, fiind preferate firmele care produc o valoare adaugata mare, isi exporta productia sau amelioreaza infrastructura.

Bugetul de stat aloca fonduri pentru investitii in volume cat mai mici posibil, asigurand resurse doar pentru domenii care nu pot face fata pietei si concurentei, deci nu prezinta interes pentru investitorii particulari, dar a caror existenta este necesara in dezvoltarea economico-sociala a tarii. Se au in vedere domenii de interes national, imbunatatiri funciare, protectia mediului etc. (centrale nucleare, lucrari in domeniul mineritului, petrolului, energiei electrice etc.).

De asemenea, se intervine cu fonduri de la buget pentru facilitarea acordarii de credite bancare unor agenti economici (credite cu dobanzi stimulative, reduse) diferenta pana la nivelul ratei de pe piata capitalului fiind suportata de stat.

Surse externe de finantare

Pentru nevoile de redresare, de retehnologizare a economiei se apeleaza la imprumuturi externe si investitii directe de capital strain.

Creditele externe sunt de mai multe categorii si anume:

- credite guvernamentale sau cu garantie guvernamentala, in spatele carora este statul, chiar daca se acorda prin banci;

- credite bancare, unde riscul este exclusiv al bancilor;

- credite acordate de institutii internationale, gen FMI, BIRD, BERD etc.

Creditele guvernamentale se intemeiaza pe conventia incheiata intre guvernul tarii care va acorda creditul si guvernul celei care va primi creditul, stabilindu-se totodata, si plafoane de garantii ale imprumuturilor. In cadrul plafoanelor stabilite se pot primi credite pentru achizitionarea de masini, utilaje, echipamente, dar numai din tara creditoare. Guvernul Romaniei este autorizat sa contracteze si sa garanteze impreuna cu BNR, credite financiare externe, necesare aprovizionarii cu materii prime de baza si finantarii investitiilor.

Investitiile directe de capital strain reprezinta una din caile cele mai eficiente, mai profitabile pentru procesul redresarii. Ele antreneaza schimbari substantiale, deoarece astfel sunt atrase tehnici si tehnologii moderne si managementul adecvat. Pe langa participarea la capital si sustinerea retehnologizarii, firma straina poate asigura comenzi si piete, chiar o pregatire mai eficienta a fortei de munca.

Creditele externe pe termen lung sunt acordate conditionat de catre institutiile si organismele internationale de specialitate in vederea atingerii unor obiective propuse. FMI, de exemplu, nu cere garantii materiale, ci garantii generale, de politica economica, adica aplicarea anumitor masuri, in perioada de timp pentru care se acorda imprumutul, care permit inaintarea pe linia reformei economice, astfel incat sa aiba loc redresarea balantei de plati a tarii si sa poata fi inapoiat imprumutul.

La fel BIRD si BERD acorda credite conditionate, adica numai imprumuturi "pe proiect", pentru a finanta proiecte de investitii.

Toate celelalte banci pretind o garantie materiala, angajarea aurului, legarea finantarii de un flux comercial si garantarea cu produsele respective. Acestea acorda credite pe baza unor studii de fezabilitate si in conditiile unor puternice garantii de solvabilitate. Creditele sunt acordate pentru obiective comerciale vitale din programul de restructurare.

3. Organisme financiare internationale

Conferinta de la Bretton-Woods (1944), organizata sub egida ONU a pus bazele unui nou sistem monetar international. Importanta acestei conferinte consta in schimbarea completa a conceptiei de pana atunci, prin introducerea spiritului intelegerii mutuale, al cooperarii largi in problemele activitatii financar-valutare. De fapt, ea marcheaza trecerea de la relatiile bilaterale la relatii financar-valutare multilaterale.

Conferinta a initiat si infiintarea a doua institutii financiare internationale: Fondul Monetar International (FMI) si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD).

Fondul Monetar International a fost creat in 1947, cu scopul de a ajuta la dezvoltarea relatiilor economice internationale, prin facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea si armonizarea balantelor de plati externe si, in esenta, stabilitatea cursurilor valutare.

Acest organism international se prezinta ca o institutie de asigurare unde fiecare cotizeaza, dupa mijloacele sale, pentru a putea sa beneficieze de ajutoare substantiale. FMI intervine in cazul ajustarii balantelor de plati si in privinta dezvoltarii prin mecanismele specifice de credit, la solicitarea guvernului tarii respective.

Creditul acordat de FMI este un credit guvernamental sau cu garantie guvernamentala, in spatele caruia este statul, chiar daca se acorda prin banci. Creditul este pe termen lung, conditionat de angajarea tarilor imprumutate la indeplinirea anumitor obiective. Adica, nu se cer garantii materiale, ci garantii de politica economica: aplicarea anumitor masuri in perioada de timp pentru care a fost facut creditul, care permit inaintarea reformei economice, pentru a inapoia imprumutul. Deci, va trebui sa se obtina reducerea deficitului balantei si cresterea rezervei valutare a tarii.

Raspunderea pe care si-o asuma FMI fata de programele de reforma economica ale tarilor membre se asociaza cu cea a guvernelor tarilor care solicita asistenta in invingerea dificultatilor grave cu care se confrunta. Rolul FMI este de a ajuta tarile sa se redreseze prin acordarea unor imprumuturi avantajoase.

Principalele forme de imprumut utilizate de FMI, de care si Romania a beneficiat incepand din 1990 sunt:

- aranjamentele de tip stand-by, care se acorda tarilor membre in scopul depasirii unor dificultati temporare privind balanta de plati;

- sprijinirea tarilor cu venituri foarte scazute in finantarea programelor macroeconomice pe termen mediu si a programelor de ajustare structurala;

- facilitati de finantare compensatorie, adica de acoperire a pierderilor inregistrate de tarile membre ale FMI in cazul cresterii excesive a pretului la titeiul de import.

In programele de ajustare pe care le analizeaza si le aproba si-a gasit loc si componenta sociala. Obiectivul final urmarit este cresterea economica reala si durabila, ceea ce implica o combatere in profunzime a inflatiei, a somajului, a dezechilibrelor balantelor de plati si a indatorarii excesive.

Mijloacele prin care actioneaza FMI sunt:

- monitorizarea politicii economice stabilite de tarile membre, in urma recomandarilor primite si a dialogului detaliat cu reprezentantii FMI;

interventia intr-o maniera si mai hotarata atunci cand o tara aflata in criza a balantei de plati ii solicita ajutorul.

Asistenta financiara de tip multilateral, acordata diverselor tari membre ale FMI, in scopul relansarii economice, se pare ca este de preferat unei asistente bilaterale, pentru ca garanteaza neutralitatea politica a sprijinului acordat, si in acelasi timp, favorizeaza atenuarea practicii imprumuturilor legate, adica conditionate de unele avantaje ce ar putea fi cerute in schimb.

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) a fost infiintata in 1945 si are sediul la Washington. Banca a avut la inceput menirea de a finanta refacerea economiei tarilor ce au suferit in cel de-al doilea razboi mondial. Dupa terminarea acestei misiuni, si-a asumat rolul finantarii unor investitii in scopuri productive din tarile in curs de dezvoltare, din tarile sarace, avand prioritate sectorul public.

BIRD a dobandit si numele de Banca Mondiala deoarece aproape toate statele lumii au aderat la acest organism. O tara poate dobandi calitatea de membru al Bancii atunci cand accepta regulile de conduita in materie de finante internationale, respectiv sa adere la FMI si are o contributie la fondul statutar al Bancii.

Fondurile de care dispune BIRD provin din trei surse principale: capitalul social subscris de statele membre, capitalurile mobilizate prin emisiunile de obligatiuni si beneficiul obtinut din operatiile efectuate.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD)

A fost creata in 1991 in scopul acordarii de asistenta tarilor din Europa Centrala si de Est, pentru crearea si dezvoltarea unei economii de piata. Actionarii sai sunt atat din aceasta regiune, printre care si Romania, cat si din restul lumii, la care se adauga Uniunea Europeana si Banca Europeana de Investitii.

In structura ei interna se afla doua departamente: Banca Comerciala si Banca de Dezvoltare.

Proiectele sustinute de BERD trebuie sa contribuie la dezvoltarea sectorului privat, la incurajarea investitiilor straine directe, crearea si consolidarea institutiilor financiare, restructurarea industriei, crearea unei infrastructuri moderne pentru dezvoltarea sectorului privat, promovarea intreprinderilor mici si mijlocii, protejarea mediului ambiant.

Sprijinul acordat tarilor din Europa Centrala si de Est de catre BERD consta in asistenta tehnica si financiara, pentru a le ajuta la grabirea procesului de tranzitie la economia de piata.

Plasamentele fondurilor sale sunt directionate astfel:

- cel putin 60% catre intreprinderile sectorului privat si intreprinderile din proprietatea statului care sunt in perspectiva de privatizare;

cel mult 40% catre infrastructura publica sau alte proiecte.

Banca poate oferi asistenta in urmatoarele domenii:

- servicii consultative;

- identificarea proiectelor, pregatirea si finantarea infrastructurii sectoarelor;

- mobilizarea finantarii aditionale din surse publice si private, pe baza de cofinantare;

- sprijinirea implementarii proiectului, inclusiv furnizarii de utilaje si echipamente.

Propunerile de finantare inaintate BERD trebuie bazate pe urmatoarele:

√  proiecte insotite de planuri de afaceri sau studii de fezabilitate;

√  un raport de analiza si o expertiza a partenerilor;

√  minimul de fonduri cerute de banca (5 mil. EURO);

√  finantarea in moneda convertibila;

√  sa corespunda prioritatilor bancii si in cazul intreprinderilor comerciale;

√  disponibilitate de capital in intreprindere sau pentru proiect.

Banca Europeana de Investitii (BEI)

BEI are misiunea de a favoriza realizarea obiectivelor Uniunii Europene, prin acordarea de resurse financiare pe termen lung pentru realizarea unor investitii viabile.

Banca ofera servicii pe linia evaluarii si finantarii proiectelor de investitii.

Pentru a-si atinge scopul, proiectele si programele trebuie sa fie viabile in patru domenii: economic, tehnic, ecologic si financiar. Fiecare proiect de investitii este serios evaluat si urmarit pana la atingerea scopului sau.

Banca finanteaza proiecte ale tarilor din cadrul Uniunii Europene, iar imprumutul nu depaseste, in linii generale, 50% din costurile de investitii. El poate fi utilizat alaturi de subventiile nationale.

BEI finanteaza investitii de mari dimensiuni (pornind de la 25 mil. EURO) prin imprumuturi individuale in colaborare cu initiatorul proiectului. Proiectele de dimensiune medie si mica sunt sustinute indirect sau prin imprumutarea bancilor care opereaza la nivel national sau regional.

Criteriile de aprobare a creditelor se refera la:

- existenta legaturii investitiei cu politicile Uniunii Europene;

- viabilitatea tehnica si financiara a proiectului de investitii;

- respectarea regulilor de protectie a mediului inconjurator;

- situatia financiara a initiatorului, perspectivele de cash-flow si garantiile oferite.

Durata imprumutului poate ajunge pana la 20 de ani. Ea depinde de tipul si durata de viata tehnologica a proiectului.

4. Leasig-ul (credit-bail)

Cunoscut la noi din literatura de specialitate dar foarte frecvent utilizat in practica multor tari dezvoltate, credit-bail a aparut ca varianta franceza a sistemului american de leasing.

Credit-bailul nu este o sursa propriu-zisa de finantare a investitiilor, ci creeaza posibilitatea pentru intreprindere pentru a dispune de anumite bunuri fara a fi obligata sa le cumpere (fara a deveni proprietara lor).

Conform legii franceze, credit-bailul este definit ca "o operatiune de inchiriere a bunurilor de echipament, a utilajelor si bunurilor imobiliare de folosinta comuna, cumparate special pentru a fi inchiriate de catre intreprindere, care le pastreaza in proprietate, dand dreptul locatarului de a achizitiona integral sau partial bunurile respective la un pret convenit in functie de varsamintele efectuate sub forma de chirie".

In efectuarea unei operatiuni de credit-bail intervin trei organisme:

- intreprinderea care are nevoie de bun;

- furnizorul (vanzatorul);

- organismul financiar al credit-bail.

Spre deosebire de o inchiriere obisnuita, credit-bail confera locatarului dreptul de a deveni proprietarul bunului la sfarsitul contractului, la un pret convenit. Astfel, credit-bail apare ca un substitut interesant al unei surse de finantare a investitiilor.

Credit-bail prezinta avantaje importante pentru toate cele trei tipuri de organisme implicate, date de atenuarea sau chiar eliminarea efectelor riscului indus prin operatiunile de finantare si investitionale clasice. Principalul avantajat al acestei operatiuni ramane a fi utilizatorul care poate beneficia de efectele folosirii bunului respectiv fara a angaja integral suma, asa cum ar trebui sa faca in cazul cumpararii.

Utilizatorul alege bunul de care are nevoie de la furnizor, depunand o documentatie completa apoi organismului de credit-bail cu care incheie un contract.

Organismul financiar de credit-bail este cel care acopera financiar operatiunea fata de furnizor. Uneori, acesta obliga furnizorul la plata unui avans care nu reprezinta decat o parte din valoarea bunului. In perioada de exploatare utilizatorul plateste o chirie, de regula la inceputul fiecarei perioade.

Utilizatorul realizeaza astfel o economie de investitii, chiar daca suma avansului si a platilor ulterioare succesive depaseste valoarea pretului integral de achizitie a bunului. In plus, are posibilitatea de a cumpara bunul la un pret si termen convenite. Riscul operatiunii este impartit, de fapt, intre cele trei organisme.

In sens relativ, credit-bail asigura si posibilitati suplimentare de imprumut pentru utilizator, sumele platit neafectand rata indatorarii.

5. Structura de finantare a investitiilor

In structura surselor de finantare a investitiilor, efortul propriu (autofinantarea) ramane permanent pe primul plan.

In principiu, pentru investitor autofinantarea pare a fi o sursa gratuita, deoarece nu presupune nici un fel de plati. Dar, totusi, ca o parte a capitalului propriu, autofinantarea are si ea un cost sau, mai degraba, un cost de oportunitate, dar in limita ratei de rentabilitate cerute de actionari (de proprietari). Aceasta pentru ca ei renunta la o remunerare suplimentara in scopul asigurarii de resurse financiare pentru dezvoltarea viitoare a firmei.

Autofinantarea pentru investitii se realizeaza pe baza fondurilor proprii de origina interna: rezerve si amortizare.

In sens practic pot fi puse in evidenta doua modalitati de evaluare al nivelului posibil al autofinantarii.

Prima modalitate, numita comerciala, sugereaza mai degraba o determinare de principiu a nivelului posibil al autofinantarii. In acest sens, autofinantarea apare ca diferenta dintre totalul vanzarilor si totalul cheltuielilor prevazute pentru o perioada (un an). Trebuie precizat ca in totalul cheltuielilor nu se include amortizarea.

A doua modalitate de calcul, in sens financiar-contabil, poate fi dezvoltata pe baza urmatoarei relatii de calcul:

Af = (P - C - Cf) - (P - C - Az) ∙ T, unde:

Af = capacitatea de autofinantare a intreprinderii;

P = total incasari;

C = total cheltuieli (fara amortizare);

Az = amortizarea anuala;

T = rata impozitului;

Cf = cheltuieli financiare.

Din acesta, deducand dividendele sau venitul proprietarilor se obtine autofinantarea prevazuta sau efectiva a unei perioade.

Nivelul autofinantarii este influentat de:

- cifra de afaceri;

- politica de imprumut;   - politica de amortizare;

- politica de distribuire a dividendelor.

Proportiile in care intreprinderea isi acopera finantarea proiectelor sale din diferite surse pot fi diferite. In principal doua sunt determinantele acestei structuri:

- posibilitatile de acces la fiecare sursa;

- costul specific al fiecarei surse.

In conditii de acces nelimitat la oricare sursa, cea mai buna structura de finantare a proiectelor este aceea prin care intreprinderea poate realiza un cost mediu minim al capitalului.

Daca intreprinderea va urmari sa-si diminueze costul capitalului atunci pare normal ca ea sa apeleze la diferite surse in ordinea descrescatoare a costurilor specifice de remunerare.

Tentatia intreprinderii spre imprumuturi este temperata de riscul propriu, pe de o parte, si de solicitarea de garantii din partea celui care acorda imprumutul, pe de alta parte. In aceste conditii, rata indatorarii, calculata ca raport intre datoriile pe termen mediu si lung si capitalul propriu, nu va putea fi acceptata peste o anumita limita. Uneori, reglementarile legale fixeaza limita ratei indatorarii. Asadar, intreprinderea va trebui sa caute o structura echilibrata de finantare care sa-i asigure procurarea resurselor la cel mai mic cost.

Modul de finantare a proiectului va avea consecinte asupra fluxurilor anuale de fonduri ale intreprinderii, iar structura optima de finantare poate fi stabilita analizand modificarea costului capitalului in raport cu rata indatorarii.

Activitatea unei intreprinderi este necesar a fi finantata atat pe termen scurt (investitiile in active circulante), cat si pe termen lung (investitiile in active fixe). Pentru anumite perioade este posibil a fi transferate anumite fonduri necesare finantarii pe termen lung pentru realizarea finantarii pe termen scurt.

Firmele care-si desfasoara activitatea pe actuala piata romaneasca sunt intreprinderi mari (in general cele cu capital de stat sau cu capital majoritar de stat) si intreprinderi mici si mijlocii (cu capital privat). Ambele categorii se confrunta cu probleme privind finantarea productiei pe termen scurt, cat si pe termen lung. In timp ce firmele mari utilizeaza toate fondurile pentru realizarea finantarii pe termen scurt (si nu reusesc intotdeauna) cu rezultate negative asupra intregii activitati si asupra viabilitatii intreprinderii pe termen lung, intreprinderile mici si mijlocii incearca sa obtina fonduri pentru investitii. Din acest motiv este important sa fie sustinuta dezvoltarea investitiilor. Problema care apare este legata de gasirea surselor de finantare pentru aceste intreprinderi.