Analiza relatiei dintre producatorii si distribuitorii de produse agroalimentare

Cele mai puternice firme incearca sa incheie un parteneriat pe termen lung cu distribuitorii lor. Acest parteneriat implica o construire planificata si o conducere profesionala a unui sistem vertical de marketing care sa satisfaca atat nevoile producatorului, cat si pe cele ale distribuitorului. Producatorul si distribuitorul trebuie sa conlucreze pentru a oferi o valoare superioara consumatorilor finali. Ei isi planifica in comun obiectivele si strategiile, nivelul stocurilor si programele de publicitate si promovare. Lucrand in stransa cooperare cu distribuitorii sai independenti, producatorul isi va spori sansele de vanzare cu succes a propriilor produse.

Un produs nu-si poate indeplini rolul, ratiunea sa de a fi, decat in momentul in care intra in consumul final, satisfacand nevoia consumatorului care l-a cumparat. Dar, drumul de la producator pana la consumator, in conditiile contemporane nu este in general, nici simplu, nici scurt si nici ieftin. Din acest motiv, inca de la aparitia economiei marfare, legatura dintre productie si consum s-a infaptuit prin intermediul circulatiei marfurilor.

Rolul distributiei in societate

Activitatea de distributie aparuta odata cu productia de marfuri, a cunoscut o dezvoltare rapida odata cu revolutia industriala, devenind in prezent una dintre cele mai dinamice activitati.

In perioada postbelica, evolutia fara precedent a distributiei a fost marcata pe de-o parte, de reconsiderarea in planul teoriei si practicii economice a raportului productie - consum, iar pe de alta parte, de transformarile in plan tehnic si organizatoric ale acestui domeniu. Cei mai importanti factori ce au impulsionat aceasta evolutie sunt : dezvoltarea productiei de serie si diversificarea ei, ce a condus la o sporire apreciabila a consumului, precum si evolutia produselor sub aspect calitativ, novativ si tehnic.

Dezvoltarea rapida a distributiei se datoreaza rolului pe care aceasta il are in procesul reproductiei, proces ce asigura evolutia societatii umane.

Astfel, distributia, care include totalitatea activitatilor ce au loc in timp si spatiu, de la terminarea produsului pana la intrarea lui in consumul final, detine rolul de intermediar intre productie si consum, asigurand finalizarea activitatii oricarui producator si obtinerea de catre consumator a bunului care-i satisface necesitatea.

Prin vanzarea produsului, se recupereaza cheltuielile efectuate de producator si distribuitori si se obtine profitul - scopul final al activitatii oricarui intreprinzator - care trebuie sa le asigure o eficienta economica acceptabila, motivatoare, pentru reluarea activitatii pe o scara mai mare.

Astfel, distributiei ii revine rolul hotarator in asigurarea cursivitatii proceselor economice, intrucat ea finalizeaza activitatea unui producator, incheind ciclul de productie si asigurand resursele banesti pentru reluarea activitatii economice.

In tarile in care sistemul agroalimentar functioneaza pe principiile economiei de piata, filiera de produs incepe de la "poarta" fermierului (producatorului agricol) si se "incheie" la consumator, cand produsul, prelucrat sau nu, ajunge pe masa acestuia. Pe tot acest parcurs produsele agricole sunt transportate, transformate, conditionate, retransportate, pastrate si prezentate consumatorilor.

Exceptand legumele si fructele care se consuma in stare proaspata si celelalte produse care sunt vandute direct consumatorilor de catre agricultori, cea mai mare parte a productiei agricole este supusa unor procese de transformare. Se estimeaza ca circa 80% din produsele alimentare de origine agricola ce fac obiectul alimentatiei oamenilor tranziteaza intreprinderile de industrie alimentara.

In sens larg deci, distributia produselor agricole si alimentare cuprinde toate activitatile prin care se realizeaza trecerea acestor categorii de marfuri de la agentii economici producatori la consumatorii finali sau la utilizatori. Legand productia de consum, in spatiu si timp, distributia are, in esenta, rolul:

. de a regulariza fluxurile de marfuri agroalimentare de la producatori (exploatatii agricole sau procesatori) catre consumatori, in scopul de a atenua, atunci cand este cazul, efectele negative ale

fenomenelor conjuncturale ale pietei;

. de a oferi producatorilor informatii privind nevoile, dorintele si preferintele clientelei, in scopul adaptarii ofertei la             Fluxurile generate de distributia produselor agroalimentare

dinamica acestora;

. de a pune la dispozitia clientelei servicii logistice cat mai complete, diversificate si ieftine etc.

Functiile si costurile distributiei produselor agroalimentare

In acceptiune macroeconomica, printr-o maxima generalizare, distributia are trei functii:

. functia de disponibilizare, respectiv crearea utilitatilor de timp, de spatiu si de posesie, care presupune aducerea produsului in proximitatea consumatorului, in locuri accesibile, in momentul si modalitatea in care acesta doreste sa intre in posesia lui;

. functia de informare, care se realizeaza prin fluxul de informatii in dublu sens: de la intreprindere catre piata (consumatori) si de la piata catre intreprindere;

. functia de creare de cerere, concretizata printr-o servire cat mai buna a clientilor, prin atragerea de noi clienti si prin diversificarea gamei de servicii oferite acestora.      

La nivelul intreprinderii agroalimentare sunt considerate a fi functii ale distributiei urmatoarele activitati:

- transportul produselor, care permite ca acestea sa ajunga in locurile din care consumatorii sau / si utilizatorii doresc sa le cumpere;

- alcatuirea de loturi omogene, prin regruparea produselor livrate in cantitati mici si neomogene de catre producatori, adaptate mijloacelor de transport specializate sau universale. De exemplu, producatorii de grau dintr-o zona livreaza, in medie, unui angrosist, cate 50 tone de grau. Pentru ca acesta sa faca export trebuie sa incarce un tren (aproximativ 1000 tone) sau un vapor (25-50 mii tone);    

- trierea sau calibrarea produselor, pentru a le incadra pe clase de greutate, calitate etc.;

- stocarea, ce permite prelungirea duratei de utilizare a produselor, majoritatea acestora fiind sezoniere. Calitatea anumitor produse se imbunatateste (se innobileaza) odata cu trecerea timpului de pastrare: branzeturile, cascavalul, vinurile, coniacul, salamurile uscate etc. Stocarea produselor agricole si alimentare genereaza insa costuri legate de investitiile in depozite si de functionarea acestora, de banii mobilizati in produsele stocate si de riscurile de pierderi prin deprecierea acestora sau scaderea preturilor de vanzare;

Referat: Teorema celor 3 perpendiculare Referat: Proiect de tehnologie didactica - criterii de divizibilitate

- conditionarea si ambalarea produselor, care usureaza transportul si manipularea lor si care permit, de asemenea, atragerea si informarea clientilor;

- fractionarea, prin care se pun la dispozitia clientilor cantitatile pe care acestia le doresc. Abatorul livreaza macelariei carcase de porc de 60-75 kg, in timp ce clientul cumpara 250-1000 grame carne fara grasime si oase, sau, un client vrea sa cumpere numai 50 grame, altul 100 grame, altul 200 grame etc. ;

- asortarea, care da posibilitatea de a oferi, in cadrul aceluiasi loc de vanzare, un evantai larg de produse. Astfel, cumparatorul are posibilitatea unei mai bune alegeri si a efectuarii mai multor cumparaturi, facand o substantiala economie de timp si de cheltuieli de transport;

- informarea cumparatorilor, prin publicitate, reclama la locul de vanzare, sfaturi in momentul vanzarii etc.;

- informarea producatorilor de produse agricole si alimentare, prin punerea la dispozitia acestora a unor informatii cat mai cuprinzatoare despre piata (cerere, oferte, preturi, concurenta etc.).

Aceste functii sunt exercitate de exploatatiile agricole, de intreprinderile de prelucrare si de intreprinderile specializate in distributie (grosisti si detailisti).

Desi diferite, functiile distributiei produselor agroalimentare se pot grupa in doua mari categorii:

. functii fizice (logistice), in care intra: transportul, stocarea, lotizarea, conditionarea, ambalarea, trierea si calibrarea produselor, si

. functii comerciale, care cuprind: fractionarea, asortarea si informarea clientilor si producatorilor.

Pentru distributia produselor lor, producatorii pot alege intre: vanzarea directa, vanzarea prin intermediari si vanzarea "duala" sau mixta, care presupune combinarea primelor doua forme de vanzare. Daca in tarile cu economie de piata consolidata cea mai practicata forma este vanzarea prin intermediari (intreprinderi specializate in comercializare), in Romania aproape toti micii producatori au adoptat vanzarea directa a produselor pe piata. Spre deosebire de acestia, mari producatori practica vanzarea prin intermediari sau vanzarea duala.

Consumatorii considera, uneori, ca preturile produselor alimentare sunt prea ridicate, insa comerciantii nu pot fi acuzati a priori ca fiind singurii responsabili. Acest fapt poate sa fie datorat, in aceeasi masura, producatorilor agricoli si procesatorilor.

Pretul platit de consumator poate fi descompus in 3 costuri principale:

- costul materiilor prime utilizate (agricole si neagricole);

- costul procesarii;

- costul distributiei.

Uneori, producatorii agricoli si procesatorii substituie distribuitorii specializati pentru a aproviziona gospodariile si consumatorii colectivi (cantine, restaurante, gradinite etc.). Motivele pot fi urmatoarele:

- recuperarea marjei de profit pe care si-o insuseste distribuitorul, fara insa a scadea preturile produselor, pentru a rentabiliza depozitele sau pentru a plati forta de munca disponibilizata de procesatori;

- activitatea de distributie este mult mai rentabila decat productia materiilor prime agricole sau procesarea acestora;

- suprimarea ecranului (netransparentei) existent intre producatori (agricoli si procesatori) si comercianti;

- punerea in valoare a localizarii favorabile pe care o au unele intreprinderi agricole si de industrie alimentara (amplasarea lor intr-o zona turistica sau in vecinatatea unui mare oras sau zona puternic urbanizata), prin deschiderea unor puncte de vanzare sau chiar a unei retele de magazine

proprii, asa cum au facut-o multe din actualele societati comerciale cu profil agroalimentar provenite din fostele I.A.S.-uri.

Circuitele de distributie. Tipuri de circuite

Circuitul direct  (ultrascurt) Acest tip de circuit este specific situatiilor

cand  producatorii agricoli sau procesatorii vand direct (fara intermediari) produsele lor consumatorilor;

Circuitul integrat Acest tip de circuit vizeaza integrarea vertical a procesarii

cu distributia. Integrarea poate sa aiba la origine o intreprindere agroalimentara sau un distribuitor (angrosist sau detailist). In circuitul integrat exista un singur intermediar intre producatorii agricoli si consumatori;

Circuitul scurt sau semiintegrat.  In acest tip de circuit exista doi

intermediari intre  producatorii agricoli si procesatori. El este rezultatul integrarii functiei de gros, fie prin intermediul procesatorilor care livreaza produsele lor direct detailistilor, fie prin intermediul intreprinderilor de distributie (centrale de cumparare si detailisti integrati) care se aprovizioneaza direct de la intreprinderile de procesare a materiilor prime agricole

Acest tip de circuit cunoaste o puternica extindere in tarile cu economie de piata consolidata si agricultura dezvoltata.

Circuitul lung In acest circuit exista cel putin trei intermediari intre

producatorii agricoli si  consumatori, cum este cazul distributiei legumelor si fructelor

Comertul de gros cu produse alimentare

Comertul de gros cu produse alimentare indeplineste 4 functii:

. cumpararea (in cantitati mari);

. asortarea (varietate de articole);

. stocarea (disponibilitate in orice moment);

. revanzarea.

Pentru exercitarea functiilor specifice comertului de gros, de catre un operator de piata, sunt necesare urmatoarele conditii:

- sa detina mari depozite (suprafete de stocare);

- sa dispuna de mijloace logistice corespunzatoare (pentru aprovizionare, livrari si gestiunea stocurilor);

- sa fie implantat in centrul zonelor de gravitatie comerciala a clientilor;

- sa dispuna de un serviciu comercial dezvoltat si de specialisti in marketing.

Comertul de detail cu produse alimentare

Comertul cu amanuntul este realizat de totalitatea intreprinderilor care au activitate de detailist. Plasati intre angrosisti sau platforme de distributie si consumatori, detailistii alcatuiesc veriga de distributie cea mai din aval.

De regula, detailistii cumpara produse pentru a le revinde consumatorilor in cantitati mici si in starea in care le-au cumparat.

Principalele functii ale comertului de alimente cu amanuntul sunt:

. formarea asortimentului, pentru a oferi consumatorului o gama cat mai larga de produse;

. fractionarea, pentru a oferi produsul (ambala) in cantitati cat mai diferite, in concordanta cu cererea.

Politica privind calitatea produselor agroalimentare in Uniunea Europeana

Cerintele de siguranta si de calitate ale consumatorilor reprezinta o responsabilitate importanta pentru Uniunea Europeana. In ultimii 40 de ani, Uniunea Europeana a elaborat o serie de reglementari, standarde si metode de monitorizare pentru a garanta siguranta alimentelor. Uniunea este implicata in masurarea calitatii produselor de-a lungul intregii filiere - de la ferma, la industria prelucratoare si pana la consumator.

Dintre institutiile Uniunii Europene, Comisia Europeana este cea care are largi competente si responsabilitati in domeniul politicii privind calitatea produselor agroalimentare. Anumite sarcini sunt indeplinite chiar de intreprinderi, altele sunt indeplinite de catre statele membre, iar altele de catre Comisia Europeana, prin agentiile din teritoriu pe care le controleaza.

Necesitatea elaborarii unei politici comune in domeniul calitatii produselor agroalimentare este determinata atat de crizele si pericolele privind sanatatea alimentelor, cat si de faptul ca Uniunea Europeana a creat o singura piata pentru aceste produse, barierele interne fiind ridicate. Avand o singura frontiera la importul si exportul acestor produse, Uniunea Europeana este responsabila pentru siguranta produselor exportate si importate din si in spatiul unit european.

Orientari privind politica europeana in domeniul calitatii produselor agroalimentare. Prin Politica Agricola Comunitara (PAC), Uniunea Europeana incurajeaza fermierii sa obtina produse agricole de calitate superioara. In ultimele decenii, PAC a suferit modificari in sensul trecerii de la aspectul cantitativ al productiei agricole, la aspectul calitativ al acesteia.

La inceputul elaborarii sale in anii '60 PAC avea drept scop principal asigurarea securitatii alimentare a cetatenilor statelor membre. In prezent, in conditiile in care scopul initial a fost atins, la multe produse agricole Uniunea Europeana asigurand consumul din productia interna in proportie de 100%, PAC s-a reorientat spre aspectul calitativ al produselor agroalimentare, si mai putin spre cel cantitativ.

In perioada in care a fost creata PAC, principalul instrument de interventie era pretul. Fermierilor li se garanta un anumit pret pentru produsele agricole pe care le comercializau. Acest instrument a fost insa criticat, deoarece incuraja fermierii sa produca cat mai mult, fara a lua in considerare calitatea produselor. Se utilizau cantitati mari de substante chimice - ingrasaminte si pesticide - pentru a obtine productii cat mai mari. In timp aceste productii au dus la surplusuri imposibil de comercializat si, deci, la pierderi cantitative de produse.

In prezent, pretul detine o importanta minora in randul instrumentelor de interventie utilizate in implementarea PAC. Aceasta inseamna ca fermierul european este interesat mai mult sa raspunda cerintelor calitative ale consumatorilor, cerinte aflate in continua schimbare. Daca fermierii produc carne, cereale, fructe si legume etc, de calitate inalta, ei vor obtine un pret mai mare in lupta concurentiala pe piata.

Prin politica de dezvoltare rurala, Bugetul Comunitar ofera fonduri de ajutorare a fermierilor pentru imbunatatirea calitatii produselor obtinute si pentru eforturile de marketing, astfel incat acestia sa-si poata asigura un pret mai bun pentru produsele vandute pe piata. De asemenea, fondurile sunt valabile pentru dezvoltarea unor nise de piata, in special a acelor produse cu caracteristici regionale, foarte apreciate de consumatori.

Reglementari privind siguranta produselor agroalimentare. Uniunea Europeana a stabilit numeroase reglementari privind securitatea alimentelor, referitoare la vitamine, aditivi, minerale si alte substante care vin in contact cu produsele agricole si alimentare. Doar pentru controlul veterinar exista 11 astfel de reglementari.

Uniunea Europeana, prin institutiile abilitate, este cea care decide ce substante pot fi folosite la obtinerea produselor agricole si alimentare, substante care sa nu afecteze sanatatea umana. Aceste reguli se refera la medicamente veterinare, pesticide, aditivi si patogeni.

Autoritatile nationale ale fiecarui stat membru au responsabilitatea interzicerii utilizarii anumitor substante, prin efectuarea unor controale regulate.