RELATIA DINTRE OM si ALIMENTE

La baza vietii stau necontenitele transformari de materie si energie. Orice organism viu este strans legat de mediul ambiant printr-un permanent schimb de substante.

Acest schimb este cunoscut sub denumirea de metabolism.

Metabolismul este o functie generala comuna tuturor organismelor, indiferent de forma lor de organizare si consta din doua actiuni contrare: una constructiva, de asimilare si formare a materiei vii (anabolism) si alta distructiva, de dezasimilatie si degradare a acestei materii (catabolism).

Prin continua asimilare de substante din mediul extern, se dezvolta si se intretine structura foarte eterogena si instabila a materiei vii, iar prin permanenta dezasimilare si transformare a substantelor incorporate, materia vie, folosind energia care se elibereaza din aceste prefaceri biochimice, este capabila sa reactioneze dupa legile sale proprii si sa se adapteze la torentul neintrerupt de excitatii primite din mediul extern.

Intensitatea proceselor metabolice si predominanta unora fata de celelalte, pot varia in limite largi, atat cu forma de organizare a materiei vii, cat si in functie de starea sa fiziologica si de conditiile de mediu ambiant, dar niciodata aceste procese nu se gasesc in repaus.

Datorita neintreruptelor procese de asimilare si dezasimilare, materia vie se reinnoieste continuu, viteza de reinnoire fiind cu atat mai mare cu cat organismul, sistemul sau organul sunt mai active. Cand schimbul dintre materia vie si natura inconjuratoare nu mai are loc, viata inceteaza.

Necontenitele prefaceri biochimice, care stau la baza vietii, duc la nevoia impetuoasa a incorporarii anumitor substante din mediul extern si aceasta actiune constituie functia de alimentatie in cel mai larg inteles al cuvantului.

Alimentatia reprezinta conditia esentiala pentru existenta vietii, fiind comuna tuturor formulelor de organizare a materiei vii si reprezinta legatura cea mai veche dintre organism si mediul ambiant.

Desi numarul substantelor existente in natura este colosal de mare, totusi numarul celor care participa la desfasurarea proceselor metabolice este destul de redus.

In general, organismele vii nu incorporeaza decat substante care sunt sau pot fi facute identice cu cele din structura lor proprie si care, participand la desfasurarea normala a metabolismului, furnizeaza energia necesara fenomenelor biologice si asigura troficitatea organismului respectiv.

Exista din acest punct de vedere o mare deosebire dintre plante si animale.

Plantele verzi pot trai incorporand numai substante anorganice (apa, bioxid de carbon, azot si diferite saruri minerale) din care ele sintetizeaza moleculele organice proprii compozitiei lor. Animalele si unele bacterii, in urma adaptarii lor prin evolutie la anumite conditii de trai, nu pot incorpora din lumea minerala decat un numar restrans de elemente. Pentru existenta trebuie ca o buna parte din substantele necesare organismului lor sa se gaseasca sub forma de molecule organice gata formate.

In felul acesta, viata animala apare dependenta de cea vegetala si ea s-a extins numai in limitele in care dezvoltarea plantelor a fost posibila. Desi cele doua aspecte contrarii ale metabolismului exista nu numai la animale, ci si la vegetale, totusi, privite in cadrul procesului general de necontenita transformare a materiei din natura, plantele apar ca arhitecti ce construiesc moleculele organice pe seama substantelor minerale, iar animalele, urmand o cale contrara celei parcurse de vegetale, descompun aceste molecule in substante minerale.

Continua miscare si transformare de substante de la minerale la plante si de la acestea la animale se supune legii generale de conservare a energiei, dupa care nimic nu se pierde, ci totul se transforma. Si intre diversele forme de miscare a materiei exista relatii cantitative.

Energia fotonica a radiatiilor solare, folosita in sinteza de clorofila, se inmagazineaza ca energie chimica in substantele organice elaborate si, prin arderea acestora, se elibereaza o cantitate de energie egala cu aceea folosita la formarea lor.

Astfel, pentru sinteza unei molecule gram de glucoza (180 g) din apa si CO₂, se folosesc 674 kilocalorii, iar la transformarea acestei molecule cu ajutorul oxigenului in componentele din care s-a format, se elibereaza aceeasi cantitate de energie.

Atat in regnul vegetal, cat si in cel animal, organismele vii nu emana ci transforma energie necontenit; insa, pe cand la plante energia necesara reactiilor endergonice de sinteza a moleculelor organice proprii este furnizata din afara, prin fotonii radiatiilor solare, la animale, produsele de sinteza si diferitele fenomene fiziologice se petrec pe seama energiei elaborate in organismul lor prin reactiile exergonice de combustie a substantelor organice incorporate. In ultima analiza, functiile atat de complexe ale organismelor animale nu sunt decat prefaceri ale energiei solare, convertita, in imensa uzina naturala de la nivelul suprafetei foliare a plantelor, in energie chimica potentiala.

Pentru desfasurarea normala a proceselor metabolice, organismul animal are nevoie de oxigen, apa, protide, lipide, glucide, saruri minerale si vitamine.

Cu toate ca oxigenul, servind la respiratie (producerea de energie prin combustia moleculelor organice), si apa, alcatuind mediul in care se petrec reactiile biochimice, sunt de importanta primordiala pentru viata, totusi se obisnuieste ca ele sa nu fie incluse printre substantele nutritive incorporate din mediul exterior, pe care noi, pornind de la faptul ca pe seama lor se realizeaza functia generala de troficitate a materiei vii, le denumim trofine.

Insa, daca se are in vedere forma sub care aceste substante traverseaza bariera intestinala si intra in lantul reactiilor metabolice, numarul trofinelor este mult mai mare, intrucat protidele cuprind 25-29 de aminoacizi, lipidele aduc 16-20 de acizi grasi si glucidele apar sub forma de 4-6 oze (monozaharide), iar in grupa sarurilor minerale intra circa 20 de elemente cu rol biologic bine definit si grupa vitaminelor cuprinde 11-15 substante indispensabile organismului uman.

In natura trofinele se gasesc in proportii variabile in diferite produse naturale sau industriale folosite in hrana omului si care se cunosc sub denumirea generala de alimente.

Prin continutul lor in trofine, alimentele reprezinta factorul care furnizeaza organismului din mediul extern atat substantele utilizate pentru elaborarea componentelor sale proprii in timpul cresterii, al reinnoirii neincetate si al repararii pierderilor (rol plastic), cat si energia necesara pentru realizarea diferitelor functii (rol energetic), precum si o serie de substante indispensabile pentru desfasurarea normala a proceselor metabolice (rol catalitic). Intrucat organismul animal se comporta diferit fata de lipsa unor substante nutritive din hrana ingerata, trofinele pot fi impartite in:

- esentiale sau indispensabile, cele care, neputand fi elaborate de organism in masura nevoilor sale, trebuie ca neaparat sa fie furnizate din mediul extern. In aceasta grupa intra alimentele minerale, vitaminele, 8-10 aminoacizi si 2-3 acizi grasi;

- neesentiale sau dispensabile, cele care pot fi sintetizate in corpul omului pe seama altor trofine, prezente pe piata metabolica (majoritatea glucidelor si a lipidelor si numerosi aminoacizi).

La scurt timp dupa administrarea de trofine marcate cu izotopi grei sau radioactivi la animalele adulte, s-a constatat incorporarea lor in componentele proprii ale corpului. Prezenta acestor trofine in structura unui organism in echilibru nutritiv a demonstrat ca, paralel cu procesul de incorporare a trofinelor ingerate, se produce si un proces tot atat de intens de dislocare a trofinelor preexistente in corp, facand ca bilantul nutritiv sa ramana echilibrat. Intre trofinele absorbite din tubul digestiv si cele plasmatice, ca si intre acestea si cele tisulare, exista un echilibru dinamic. Trofinele exogene apar pe piata metabolica la un loc cu cele endogene si procesele de sinteza si de reinnoire a substantelor proprii, ca si cele liberatoare de energie, se realizeaza cu concursul biocatalizatorilor (interni si externi), pe seama acestui fond de material plastic si energetic. Intre diversele trofine care alcatuiesc acest fond metabolic exista relatii intime si metabolismul unuia se impleteste cu al celorlalte.

Daca din punct de vedere energetic trofinele calorigene (glucide, lipide si protide ) se pot inlocui unele cu altele, conform puterii lor calorice (legea izodinamicii) pentru desfasurarea normala a transformarilor biochimice care se petrec in organism, ele nu sunt echivalente si trebuie sa se gaseasca pe piata metabolica, intocmai ca si trofinele esentiale.

In cazul unei alimentatii neadecvate, procesele metabolice se pot realiza pentru un anumit timp in mod normal, pe seama trofinelor mobilizate din rezervele sau din tesuturile cu mai putina importanta vitala. Insa, daca pentru unele trofine (lipide, vitamine liposolubile), in cazul unui aport optim, organismul poate constitui depozite importante, pentru altele (glucide, vitamine hidrosolubile, elemente minerale), rezervele sunt reduse, iar pentru unele (protide) posibilitatea stocarii este indoielnica. De asemenea, daca aminoacizii neesentiali, lipidele, glucidele fiind sintetizabile si neconvertibile, in anumite limite se pot inlocui reciproc, aminoacizii si acizii grasi esentiali, vitaminele si elementele minerale, neputand fi sintetizati, pentru a se evita ruperea echilibrului nutritiv, trebuie sa fie furnizate in hrana zilnica.

Problema fundamentala in alimentatie, data fiind permanenta proceselor metabolice este acoperirea nevoilor care rezulta din necontenitele transformari ce stau la baza vietii.

Cand alimentele ingerate satisfac cantitativ si calitativ toate trebuintele nutritive ale organismului se realizeaza un bilant echilibrat intre ceea ce omul metabolizeaza sau pierde si ceea ce el primeste din natura inconjuratoare. Prin aceasta alimentatie, denumita adecvata, pe de o parte se realizeaza conditia esentiala atat pentru dezvoltarea si mentinerea structurii morfologice, cat si pentru desfasurarea normala a diferitelor functii, iar pe de alta parte se evita bolile consecutive dezechilibrului si lipsei de concordanta intre nevoile metabolice ale organismului si marirea aportului de trofine (boli prin deficienta sau exces de aport).

Alimentatia adecvata, continand tot ceea ce este necesar ca material energetic, plastic si catalitic, asigura o mai buna dezvoltare fizica si mintala, amplifica aptitudinea omului de a se adapta la factorii de mediu si la munca, mareste reactivitatea generala si ridica puterea de aparare si rezistenta fata de agentii patogeni.

Cu alte cuvinte, alimentatia constituie nu numai conditia esentiala pentru existenta vietii, ci si calea cea mai eficienta pe care se poate actiona asupra fondului morfo-functional al organismului, influentand atat vigoarea fizica si starea de sanatate, cat si capacitatea de munca si de progres si longevitatea unui popor.

Desi importanta unei diete a fost semnalata inca dinaintea erei noastre (Hippocrat) si a fost dovedita atat de practica vietii, cat si de toate cercetarile efectuate in acest domeniu, totusi problema realizarii ei la nivelul maselor largi nu a fost abordata decat in ultima vreme si modul de solutionare este influentat de conceptia omului asupra lumii si asupra relatiilor dintre organism si natura inconjuratoare.

Organismul si factorii de mediu alcatuiesc un tot unitar, coerent si interdependent, ca atare starea fizica si intelectuala, cat si capacitatea de munca, nivelul de sanatate si longevitatea unui popor nu sunt predeterminate, ci ele sunt amplu influentate de conditiile de trai, in care alimentatia are un rol de importanta primordiala, intrucat, prin adaptarea ei la nivelul trebuintelor metabolice, se pot obtine cele mai mari avantaje.

Insa, dat fiind ca alimentele prezinta nu numai cel mai important factor de mediu, ci si marfa, realizarea unei alimentatii corespunzatoare trebuintelor nutritive are o latura social-economica tot atat de importanta ca si cea biologico-medicala, ea neputand fi conceputa ca actiune in masele largi ale populatiei daca productia de alimente este mult sub nivelul necesitatilor (stare economica precara, saracie absoluta) sau daca posibilitatile consumatorilor de a obtine produsele indispensabile pentru alcatuirea unui meniu corect sunt limitate, fie printr-o repartitie defectuoasa, fie prin insuficienta resurselor pecuniare (saracie relativa).