Introducere in internet

INTRODUCERE IN INTERNET

Majoritatea site-urilor Web sunt constituite din informatii statice, dar Web-ul este un mediu puternic si este capabil de mult mai mult si ofera caracteristici precum: pagini Web dinamice, conectare la baze de date, pagini personalizate pentru utilizatori, colectii si prelucrari sofisticate ale datelor, interactiuni de posta electronica, interfete pentru utilizatori bogate si atragatoare.

1. Internet-ul

Internet-ul este inconjurat de foarte multa ambiguitate si confuzie dar, in cateva cuvinte, poate fi definit ca cea mai mare retea din lume. Majoritatea retelelor din prezent sunt retele locale (Local Area Networks – LANs) si sunt formate dintr-un grup de calculatoare aflate relativ aproape unul de celalalt si conectate prin echipamente hardware speciale si cabluri. Unele calculatoare indeplinesc rolul de clienti (cunoscute, de obicei, sub denumirea de workstations) iar altele sunt servere. Toate aceste calculatoare pot comunica intre ele pentru a schimba informatii.

O retea mai mare, care se intinde pe mai multe locatii geografice este, de obicei, folosita de marile companii care au sedii in mai multe localitati. Fiecare dintre locatii are propriul sau LAN, care leaga calculatoarele locale. Aceste LAN-uri, la randul lor, sunt interconectate prin intermediul unor medii speciale de comunicare. Legaturile pot fi de la legaturi de tip dial-up prin modem, pana la legaturi de mare viteza T1 sau T3 sau legaturi prin fibra optica. Grupul complet al LAN-urilor interconectate  se numeste Wide Area Network (WAN). WAN-urile se folosesc pentru a conecta locatii diferite ale unei companii.

Daca s-ar dori conectarea tuturor calculatoarelor de oriunde s-ar incepe prin rularea unor backbones de viteze foarte mari, conexiuni capabile sa transmita cantitati mari de date, intre locatii strategice – probabil mari orase sau tari diferite. Aceste backbones ar fi asemanatoare autostrazilor de mare viteza si pe multe benzi dintre tari.

Ar trebui definita o toleranta la erori pentru a face aceste backbones complet redundante, astfel incat daca vreo conexiune se intrerupe, ar mai fi disponibila cel putin o alta modalitate de a a atinge o destinatie specifica.

Mai departe, ar fi create mii de legaturi locale care ar conecta fiecare oras la backbone prin conexiuni mai putin rapide. S-ar permite WAN-urilor si LAN-urilor companiilor si chiar si utilizatorilor individuali cu modem-uri pentru dial-up sa se conecteze la aceste puncte de acces locale. Unele calculatoare ar putea fi conectate tot timpul, in timp ce altele s-ar putea conecta doar la nevoie.

S-ar crea apoi un limbaj comun de comunicare astfel ca fiecare calculator conectat la aceasta retea sa poate comunica cu oricare altul.

Si in final ar trebui definita o schema pentru a putea identifica in mod unic fiecare calculator conectat la retea. Acest lucru va asigura faptul ca informatia trimisa unui anumit calculator va ajunge la destinatia dorita.

Cu toate ca aceasta este o descriere simplificata, este exact modul in care Internet-ul a fost realizat si lucreaza.

Backbone-urile de mari viteze exista intr-adevar. Majoritatea sunt detinute de marile companii de telecomunicatii.

ANALIZA: HTML - structura unui document html - heading-uri, paragrafe, formatul textului ANALIZA: Elementele limbajului HTML - marcaje de baza, marcaje pentru structurarea documentului, marcaje pentru formatarea textului si crearea listelor

Punctele de acces locale, cunoscote sub numele de POP (Points of Presence) apartin companiilor telefonice, de cablu si furnizorilor locali de Internet (ISPs – Internet Service Providers).

Limbajul comun este IP – Internet Protocol, dar termenul de limbaj este impropriu. Un protocol reprezinta o multime de reguli ce guverneaza comportamentul in anumite situatii. Protocoalele permit realizarea comunicarii fara intreruperi si fara sa apara neintelegri. IP este protocolul folosit pentru comunicarea prin Internet, deci fiecare calculator trebuie sa ruleze o copie a acestui protocol.

Identificatorii unici sunt adresele IP. Fiecare calculator, sau host, conectat la Internet are o adresa IP unica. Aceste adrese sunt formate din patru seturi de numere separate prin punct – de exemplu 208.193.16.100. Unele calculatoare au adrese fixe (sau statice), in timp ce altele au adrese alocate dinamic, de fiecare data cand este stabilita o conexiune. Indiferent de modul in care este este obtinuta o adresa IP, oricare doua calculatoare conectate la Internet nu vor putea folosi aceeasi adresa IP in acelasi timp.

2. Aplicatii pentru Internet

Internet-ul in sine este o masiva retea de comunicatii si ofera foarte putin majoritatii utilizatorilor, din acest motiv au fost necesari 20 de ani pentru ca Internet-ul sa devina fenomenul din prezent.

Internet-ul a fost ridicat la rangul de Information Superhighway si aceasta analogie este destul de precisa. Autostrazile nu sunt asa de atractive precum locurile in care se poate ajunge calatorind pe ele si acest  lucru este valabil si pentru Internet. Ceea ce face Internet-ul asa de atragator sunt aplicatiile care ruleaza pe baza sa si ceea ce poate fi realizat cu ajutorul acestora.

Cea mai cunoscuta aplicatie din prezent este World Wide Web. Multi oameni confunda Internet-ul cu World Wide Web, lucru complet gresit.

Toate aplicatiile pentru Internet folosesc protocolul IP pentru a comunica. Informatia transmisa de aceste aplicatii este impartita in pachete, mici blocuri de date, care sunt trimise unei adrese IP destinatie. Aplicatia de la capatul celalalt proceseaza informtiile primate.

Cateva din aplicatiile pentru Internet sunt:

Email – SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) este cel mai cunoscut mechanism de transmitere a mesajelor de posta electronica, iar POP (Post Office Protocol) este interfata cea mai utilizata pentru accesarea mesajelor.

FTP – File Transfer Protocol este folosit pentru trasferul fisierelor intre calculatoare.

IRC – Internet Relay Chat permite sustinerea de conferinte in timp real, bazate pe text, prin Internet.

NFS – Network File System este folosit pentru a partaja fisiere intre diferite calculatoare.

Newsgroups – liste de discutii bazate pe thread-uri.

Telnet – folosit pentru conectarea la un calculator de la distanta.

VPN – Virtual Private Networks permite accesul sigur al retelelor private la Internet.

WWW – World Wide Web.

3. DNS

Adresele IP reprezinta singurul mod de a specifica in mod unic un host. Cand se doreste comunicarea cu un alt host – un server de Web, de exemplu – trebuie specificata adresa IP a acestuia. Dar, dupa cum se stie, foarte rar se specifica direct adresa IP, ci se specifica un hostname.

Mecanismul care asociaza hostname-urile cu adresele IP se numeste DNS (Domain Name Service). Cand se specifica o adresa, cum ar fi www.yahoo.com, browser-ul trimite un o cerere de tip address resolution catre un server DNS, cerand acestuia adresa IP asociata numelui specificat. Serverul DNS va returna adresa IP actuala si browser-ul o va folosi pentru a comunica direct cu acel host.

Nu este obligatorie folosirea unui server DNS, utilizatorii ar putea specifica direct adresa IP a hostului cu care doresc sa comunice, dar sunt cateva motive pentru care acest lucru nu se face:

Adresele IP sunt greu de retinut si pot fi usor scrise gresit.

Adresele IP se pot schimba.

Adresele IP trebuie sa fie unice, dar numele DNS nu.

Un singur host, cu o singura adresa IP, poate avea mai multe nume DNS.

4. Intranets si Extranets

Un intranet nu este nimic mai mult decat un Internet privat. Cu alte cuvinte, este o retea privata, de obicei un LAN sau WAN, care permite folosirea aplicatiilor Internet-based intr-un mediu sigur si privat. Ca si pe Internet-ul public, intranet-urile pot gazdui servere de Web, servere FTP sau orice alte servicii bazate pe IP.

Un extranet este o retea de tip intranet care conecteaza mai multe site-uri sau organizatii folosind tehnologii legate de intranet.  Multe extranet-uri, de fapt, folosesc Intranet-ul ca backbone si utilizeaza tehnici de criptare pentru a asigura securitatea datelor transmise prin retea.

Cele doua lucruri care deosebesc intranet-urile si extranet-urile de Internet sunt cine le poate accesa si de unde pot fi accesate. Daca o aplicatie poate rula pe Internet, atunci va rula cu siguranta si pe in intranet sau extranet.