Comunicatii electronice si Internet

1. Retele de calculatoare

O retea de calculatoare reprezinta un ansamblu de calculatoare (sisteme de calcul) interconectate prin intermediul unor medii de comunicatie (cablu coaxial, fibra optica, linie telefonica, unde radio) in scopul utilizarii in comun de catre un numar foarte mare de utilizatori - chiar la nivel mondial - a tuturor resurselor fizice (hardware), logice (software de baza si aplicatii) si informationale (baze de date) asociate calculatoarelor din retea.

Figura 1. Exemplu de retea

Retelele care se intind pe mai mult de cativa kilometri patrati se numesc retele de mare suprafata (WAN), putand acoperi un oras, o tara sau intregul glob.

Retelele extinse WAN se prezinta sub forma de intranet (ca retele extinse private) si Internet (cea mai mare retea extinsa din lume − reteaua mondiala publica).

Comunicatii in Internet

1. World Wide Web

Internet-ul reprezinta o multime globala de calculatoare interconectate, similar unei retele locale, dar la o scara mult mai larga. Elementul primar al Internet-ului este World Wide Web (cunoscut sub numele de Web sau WWW). WWW este un suport pentru text, grafica, animatie si sunet. Documentele destinate Web-ului sunt cunoscute sub numele de pagini Web.

Pentru a intelege mai bine World Wide Web se porneste de la modul in care este organizata informatia in mediile tiparite. Aceste medii reprezinta un model adecvat pentru Web si modul sau de organizare.

Daca se analizeaza caracteristicile fizice si de organizare ale unei carti, se observa ca aceasta este compusa din unitati de informatii: paginile. La randul lor, paginile sunt organizate conceptual in capitole. Capitolele sunt legate impreuna, dand astfel nastere cartii. Prin urmare, se poate aprecia ca o carte este o colectie de pagini organizate intr-un format care implica citirea ei intr-o anumita ordine, de la prima pagina la ultima pagina. Totodata, modul ei de organizare permite sarirea anumitor pagini sau capitole, avand astfel posibilitatea de a crea o strategie proprie de navigare prin informatiile existente.

Structura unei carti este un exemplu de organizare liniara a informatiei. Ca si filmele, cele mai multe carti sunt organizate in ideea ca lectura se incepe de la prima pagina si se termina la ultima pagina. Exista insa si un mod mai evoluat de parcurgere a unei carti, care ofera anumite avantaje pentru cititor. De exemplu, in loc sa intoarca pagina in mod fizic, s-ar putea atinge o zona de la baza fiecarei pagini, o sageata inainte pentru a trece la pagina urmatoare, o sageata inapoi pentru pagina precedenta. De asemenea, atunci cand priveste cuprinsul cartii, cititorul poate atinge descrierea unui capitol pentru a trece direct la pagina unde incepe acel capitol.  

Un asemenea model se numeste hipermediu sau hipertext, termen imaginat de specialisti ai stiintei calculatoarelor inca de la mijlocul secolului XX (in anul 1965), si utilizat de catre Theodor H Nelson in cartea sa "Computer Lib/Dream Machines", aparuta in anul 1974.

Un avantaj imediat este ca indexul de subiecte devine realmente util: prin capacitatea de a atinge un subiect de interes, un text explicativ sau o referinta descriptiva, se poate utiliza aceeasi carte ca material de referinta, in plus fata de manualul organizat liniar pe care il ofera cartea. Este aceeasi diferenta dintre accesul direct oferit de un CD cu muzica si fluxul liniar al unei casete audio sau video.

Un alt avantaj al hipertextului vizeaza notele explicative de la subsolul paginilor. Textul de subsol nu mai trebuie inghesuit in partea de jos a paginii, deoarece cu ajutorul hipertextului se poate atinge asteriscul sau numarul notei de subsol din cadrul textului - moment in care se va deschide o caseta care afiseaza nota de subsol.

Se poate atinge o ilustratie pentru a obtine o versiune la scara mai mare a acelei ilustratii, sau chiar pentru a converti ilustratia intr-o secven-ta animata sau in spatiu 3D, in care se poate naviga si examina obiectul respectiv din diverse puncte convenabile.

Aceasta descriere este similara paginilor Web. Acestea insa ofera si alte posibilitati care fac lucrurile mult mai interesante: paginile de in-formatii se pot regasi pe calculatoare raspandite in lumea intreaga. Pagi-nile in sine pot fi documente foarte complexe, interesante si atractive.

Paginile Web sunt memorate pe discul unui server specializat si gestionate printr-un software special si sunt regasite si afisate prin intermediul navigatoarelor Web (browsere). Navigatoarele Web (cum ar fi Internet Explorer, Opera sau Netscape Navigator) afiseaza paginile de Web prin interpretarea unor marcatori - definiti cu ajutorul unui limbaj special denumit HTML (HyperText Markup Language) - utilizati pentru a codifica pagina de Web cu informatia de afisat. Marcatorii au diferite semnificatii. De exemplu acestia specifica modul in care vor fi afisate diversele parti ale paginii sau stabilesc legaturi intre documente/fisiere. Tipic, o pagina de Web este legata de o diversitate de fisiere cum ar fi fisiere text, grafice sau multimedia. Mecanismul prin care sunt create caile de acces intre documente este denumit hipertext (hypertext), prezentat anterior. Atunci cand utilizatorul actioneaza prin clic de mouse asupra unei legaturi, cum ar fi o portiune de text, un element grafic etc., navigatorul incarca fisierul la care puncteaza aceasta legatura si il afisea-za. Legaturile din cadrul textului sunt usor de identificat deoarece majoritatea navigatoarelor, implicit, coloreaza diferit de restul textului aceste legaturi si le subliniaza.

Un site Web este definit ca o colectie coerenta de informatii prezentata sub forma unor pagini Web, fisiere multimedia, documente si de alte tipuri, intre care exista legaturi. Paginile Web si colectia de fisiere referite si sunt integrate printr-o pagina Web denumita pagina principala denumita in mod tipic index.html, default.html, sau home.html (extensia html poate aparea ca htm). Aceasta pagina contine in mod uzual un cuprins sau un index care face referiri la celelalte pagini din site-ul Web. Intr-un site bine proiectat toate celelalte pagini puncteaza catre aceasta pagina principala chiar daca navigatoarele moderne au butoane pentru acest lucru.

Referat: Contabilitatea tertilor Referat: Structurarea elementelor de activ si pasiv dupa criterii financiare

Atunci cand se realizeaza un site Web, aceste fisiere sunt pastrate, in mod uzual, intr-un director sau o colectie de directoare in discul local si este referit cu numele de site local. Serverul Web este dedicat memorarii, transmiterii si regasirii paginilor de Web si a fisierelor legate de acestea.

Prin publicarea unui site local (upload), directorul sau local, impreuna cu continutul sau (fisierele site-ului si subdirectoarele din el), este transferat la serverul Web care contine software-ul prin care site-ul este transmis navigatoarelor Web ale calculatoarelor conectate la Internet. Odata publicat, site-ul se transforma din site local in site Web, iar interactiunea utilizatorului cu el are loc similar modului descris in figura:

Figura Comunicatia dintre navigatorul Web si serverul Web

Desi cea mai mare parte a informatiilor din World Wide Web este stocata in pagini Web scrise folosind limbajul HTML, exista un numar destul de mare de documente provenite din alte tipuri de servicii de publicare a informatiilor din Internet.

Adresarea calculatoarelor in Internet

In Internet, fiecare calculator are o adresa unica exprimata ca un numar pe 32 de biti. Aceste adrese sunt organizate in cinci clase de la A la E. Fiecare clasa care apartine uneia din clasele A, B sau C consta dintr-un identificator de retea (netid) si un identificator de calculator gazda (hostid). Clasa de adrese D este rezervata grupurilor de broadcast, iar clasa E este rezervata pentru utilizari ulterioare. In tabelul de mai jos sunt prezentate numarul maxim de retele si numarul maxim de calculatoare din cadrul unei retele pentru clasele A, B si C.

Adresele Internet sunt exprimate in notatia zecimala cu puncte.

Elementul fundamental al comunicatiei bazate pe mesaje este reprezentat de realizarea distinctiei dintre doua tipuri de roluri in care poate fi implicat un proces si anume acela de transmitator/expeditor si receptor/destinatar. Din momentul in care un mesaj a fost transmis si pana in momentul in care a fost receptionat mesajul este in transmisie. Comunicatia bazata pe mesaje poate fi de unul din tipurile:

- punct la punct (point to point) in care fiecare calculator este explicit identificat printr-o adresa unica;

- oricine la unul (any to one) in care un proces trebuie sa fie ca-pabil sa primeasca mesaje de la orice expeditor;

- un transmitator la mai multi receptori;

- mai multi transmitatori la mai multi receptori.

Pentru realizarea comunicatiei sunt utilizate canale de comuni-catie. Un canal este definit ca un mediu general de comunicatie intre o multime de expeditori si o multime de destinatari. Un canal de comunicatie care accepta multipli expeditori si multipli destinatari preva-zut cu cozi de asteptare pentru mesaje este referit sub numele de casuta postala.

Canalele de comunicatie care au un singur destinatar sunt referite cu numele de port (de exemplu, portul cu numarul 80 este asociat implicit serverlor Web). Canalul de comunicatie in care este un singur expeditor si un singur destinatar se numeste legatura si se refera in general la o conexiune fizica, de exemplu legatura telefonica dintre calculatorul local si furnizorul de servicii Internet prin dial-up. O conexiune este o legatura bidirectionala intre doua procese care conserva ordinea si sensul transmiterii mesajelor.

Utilizarea adreselor numerice ale statiilor in vederea realizarii comunicarii ar fi extrem de dificila pentru utilizatorii obisnuiti. In Internet acestia acceseaza serverele si resursele utilizand nume, de cele mai multe ori chiar relevante. Aceste nume sunt asociate adresei numerice a statiei si sunt gestionate si atribuite la cerere de catre DNS (Domain Naming System).

Domeniile sunt impartite in domenii generice (net, org, mil) si nume de tari (ro, at, ie). In tabelul de mai jos sunt prezentate cateva nume de domenii:

Internetul s-a confruntat cu o mare problema deoarece nu dispunea de o autoritate sau organizatie centrala, motiv pentru care colectii voluminoase de date au fost aranjate intr-o maniera nesemnificativa. Atunci cand Tim Berners Lee si echipa sa de la CERN (institut de cercetare din Elvetia care a creat tehnologia de baza a World Wide Web) au inceput sa creeze un mecanism comun pentru identificarea unica a informatiilor din spatiul de date, s-a inteles necesitatea unei scheme care sa contina anumite parti si care sa poata fi extinsa astfel incat sa includa o varietate de servicii Internet. Rezultatul a fost URL (Uniform Resource Locator).

3. URL

Formatul unei locatii din Internet este numita URL (Uniform Resource Locator - Descriptor Uniform de Resurse). Pentru o buna intelegere a codului HTML, este de preferat cunoasterea locatiilor posibile de apelat din cadrul acestuia.

Intr-o pagina Web, legaturile (links) sunt reprezentate de siruri de text special formatate sau elemente de grafica care, atunci cand sunt actionate (prin click de mouse, de exemplu), afiseaza mai mult text sau grafic. Aceste fisiere catre care trimite o legatura pot fi reprezentate de alte pagini Web sau fisiere de diverse tipuri ca grafice, imagini, sunet, animatie, formulare de culegere date, apleturi Java, film si orice alt tip necesar.

Structura completa a unui URL este urmatoarea:

protocol://nume-calculator-gazda:port/cale-director/resursa

Protocolul sau serviciul este reprezentat de regulile care guverneaza transferul datelor in retea. In practica se utilizeaza urmatoarele protocoale:

- file -specifica un URL local;

- http - indica adresa Internet a unei pagini Web sau alta resursa;

- ftp - utilizat pentru adresarea in Internet a fisierelor prin intermediul protocolului de transfer de fisiere FTP.

- gopher - indica adresa URL a unui director Gopher; Gopher reprezinta un sistem utilizat pentru localizarea si transferul informatiilor de indexare a numelor fisierelor in Internet.

- telnet -permite conectarea in timp real la un alt calculator in Internet si utilizarea acestuia ca si cum ar fi un calculator local.

In sistemele Windows, in anumite situatii, protocolului poate lipsi pentru anumite adrese, tipul acestuia fiind determinat din numele gazdei (www pentru http, ftp pentru ftp etc).

Numele calculatorului gazda identifica in mod unic un calculator in cadrul retelei. Numele poate reprezentat atat printr-o adresa IP cat si prin denumirea unui calculator local sau a unui calculator din Internet folosind specificatiile DNS.

Portul este reprezentat printr-un numar si specific fiecarei aplicatii. Majoritatea aplicatiilor de retea utilizeaza porturi pentru comunicare. Pe un calculator pot exista mai multe aplicatii de retea, fiecare aplicatie utilizand un port distinct. O parte din porturile sunt standard si sunt asociate anumitor aplicatii. In cazul in care nu se schimba aceste porturi, la accesarea unor resurse prin intermediul URL-urilor acestea pot sa lipseasca. In mod implicit portul pentru protocolul http este 80 si nu este necesara specificarea acestuia in URL.

Calea de directoare reprezinta locatia relativa a fisierelor in cadrul serverului.

Numele resursei este reprezentata de numele fisierului referit. Acesta poate fi o pagina Web, un fisier multimedia, un document, un fisier executabil.

In cazul protocolului http daca din URL lipseste numele fisierului, fisierul cautat va fi index.htm(l), default.htm(l) sau orice nume de fisier care a fost setat ca fiind fisier implicit ca pagina principala.

O limitare o constituie faptul ca un URL nu poate contine spatii si alte caractere speciale, astfel ca orice spatiu sau caracter special se va converti printr-un cod asociat acestora precedat de simbolul "%".

Alte URL-uri folosite alaturi de cele prezentate sunt cele de:

- e-mail, prin intermediul carora se pot doar trimite mesaje de posta electronica.

- stiri Usenet - in care trebuie sa se identifice un server de stiri care sa ofere acces.

Totusi, cele mai utilizate sunt URL-urile de tip HTTP, acesta fiind serviciul cel mai utilizat.