Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Informatica


Qdidactic » stiinta & tehnica » informatica
Atacuri cibernetice - infiintarea de retele



Atacuri cibernetice - infiintarea de retele


Atacuri cibernetice - Infiintarea de retele

Aceasta notiune se refera la eforturile gruparilor de a-si "aplatiza" structura organizatorica si de a actiona intr-o maniera cat mai descentralizata prin utilizarea Internetului, care permite unor protagonisti dispersati sa comunice cu rapiditate si sa se coordoneze eficient, totul la costuri reduse. Internetul permite comunicarea si intre mai multe grupari, nu doar in interiorul uneia dintre acestea. Reteaua mondiala sporeste capacitatea teroristilor de a-si transforma structurile si de a crea aceste legaturi, datorita spatiului alternativ pe care il ofera pentru comunicare si dezbatere, precum si datorita naturii sale, care permite gruparilor sa creeze legaturi-instant catre subgrupuri interne sau alte organizatii de pe glob, prin intermediul unui singur site central.

John Arquilla, David Ronfeldt si Michele Zanini, din cadrul Fundatiei Rand, au evidentiat aparitia, de catva timp, a unor noi forme de organizatii teroriste, adaptate erei informationale. Ei sustin ca "teroristii vor continua sa evolueze de la tipul de retea rigid ierarhizata catre un model corespunzator erei informatice. Mai multe eforturi vor fi directionate catre construirea de matrici de grupari internationale conectate prin Internet, decat spre infiintarea de organizatii de sine-statatoare". Acest tip de structura organizatorica este calitativ diferit de modelele traditionale de tip ierarhizat. Teroristii sunt din ce in ce mai dispusi sa se organizeze pentru a actiona intr-o maniera complet descentralizata, de tip retea, sau "multicanal". In cazul ideal, nu exista nici un fel de lider, conducere centrala sau centru de comanda unic. In cadrul retelei ca intreg nu exista decat o ierarhie foarte rudimentara (sau niciuna) si pot fi mai multi lideri, in functie de marimea gruparii. Cu alte cuvinte, organizatia nu are o "inima" sau un "creier" care sa poata fi tintite. Pentru a-si materializa potentialul, o astfel de retea trebuie sa utilizeze cele mai noi tehnologii IT (informatii si comunicatii). Internetul devine o componenta integrata a unei astfel de organizatii, potrivit analistilor Rand.



Multe grupari teroriste, printre care Hamas si Al-Qaeda, au suferit o transformare din organizatii strict ierarhice, cu conducatori desemnati, in asocieri de celule semiindependente, lipsite de o structura unica de comanda. Prin folosirea Internetului, aceste grupari slab interconectate pot mentine contactul intre ele, precum si cu membrii altor organizatii teroriste. In viitor, este foarte probabil ca teroristii sa se organizeze intr-o maniera si mai descentralizata, cu matrice de grupuri transnationale conectate prin Internet si comunicand si coordonandu-se mai degraba pe orizontala decat pe verticala.


Cateva ratiuni explica de ce tehnologiile moderne de comunicatii, in special cele intermediate de calculator, sunt atat de utile teroristilor pentru crearea si mentinerea retelelor. Mai intai, noile tehnologii au redus dramatic timpul de transmisie, permitand unor protagonisti izolati sa comunice cu rapiditate si sa se coordoneze eficient. In al doilea rand, costul acestor comunicatii s-a redus semnificativ. In al treilea rand, prin integrarea tehnicii de calcul si a comunicatiilor, a crescut in mod substantial varietatea si complexitatea informatiilor ce pot fi schimbate.

Internetul ii leaga nu doar pe membrii aceleiasi organizatii teroriste, ci si pe cei ai unor grupari diferite. De exemplu, exista zeci de site-uri care isi exprima sprijinul pentru actele teroriste comise in numele razboiului sfant. Acestea si forumurile afiliate lor le permit teroristilor din locatii separate de distante uriase, cum ar fi Cecenia, Palestina, Indonezia, Afganistan, Turcia, Irak, Malaiezia, Filipine si Liban sa schimbe atat idei si sugestii, cat si informatii practice despre constructia bombelor, infiintarea celulelor teroriste si, nu in ultimul rand, despre comiterea atacurilor.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright